Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 539 din 20.06.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 13.06.2018, reclamantul JI în contradictoriu cu pârâtul UAT, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună măsura provizorie de suspendare a licitaţiei publice din data de 21.06.2018, orele 9:00, pentru concesionarea terenului în suprafaţă de 60 mp. situat în …, până la soluţionarea prin parcurgerea tuturor ciclurilor procesuale a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.1099/310/2018 ce are ca obiect acţiune în revendicare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Sinaia a solicitat obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 21 metri pătraţi situat în … şi grăniţuirea proprietăţii prin stabilirea limitei de hotare.

A relatat reclamantul că mama sa, JA, a dobândit prin Contractul de Vânzare Cumpărare nr. 1804 - N din 19.05.1999, dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului situat în …., format din construcţie compusă din 5 camere de locuit, bucătărie, cămară, baie, culoar, acces beci, wc, verandă, terasă, 4 (patru) magazii, împrejmuire şi teren în suprafaţă de 310,61 metri pătraţi.

A precizat reclamantul faptul că suprafaţa de 310,61 metri patraţi de teren a fost atribuit în proprietate potrivit Ordinului nr. 146/03.09.1996, mamei sale, fapt menţionat în cuprinsul Contractului de Vânzare Cumpărare nr.1804 - N din 19.05.1999, reprezentând o cotă indiviză de 100% din terenul situat sub construcţiile cumpărate.

Reclamantul a relatat că mama sa, JA, a decedat la data de 02.05.2002, iar conform Certificatului de calitate de Moştenitor nr.22/07.11.2013 întocmit şi eliberat de BNP Filofteia Cismaru în Dosarul nr.24/2013, are calitatea de moştenitor.

Prin Hotărârea nr.99 din 16.05.2018 a Consiliului Local Sinaia, se aprobă concesionarea prin licitaţie publică a terenului având o suprafaţă de 60 metri pătraţi, situat în …, teren înscris în cartea funciară 22235 a localităţii Sinaia (Nr. Cad. vechi 11284, Nr. CF vechi 12386), pentru amenajare parcare auto.

A menţionat reclamantul faptul că în anul 2013, pârâta a intenţionat concesionarea aceluiaşi teren, însă în urma sesizăriilor depuse de acesta, a anulat procedura de licitaţie (a se vedea răspunsul nr.25536/12.11.2013).

A arătat reclamantul că, deşi a depus documentaţia solicitată, pârâta nu a răspuns şi nici nu a rectificat suprafaţa şi limitele de hotar ale terenului, însă a adoptat Hotărârea nr.99 din 16.05.2018 a Consiliului Local Sinaia, prin care se aprobă concesionarea prin licitaţie publică a terenului având o suprafaţă de 60 metri pătraţi, situat în … pentru amenajare parcare auto.

Suprafaţa de 60 metri pătraţi de teren (delimitată prin punctele de contur 1-2-3-4 din planul de situaţie anexă la caietul de sarcini) - ce face obiectul concesiunii prin licitaţie publică ce urmează a avea loc pe data de 21.06.2018 - se suprapune parţial, pe o suprafaţă de 8 metri pătraţi, cu terenul pe care se află una dintre magaziile cumpărate în baza Contractului de Vânzare Cumpărare nr.1804 - N din 19.05.1999 şi pe o suprafaţă de 8 metri pătraţi cu terenul aferent construcţiei, teren pe care se efectuează accesul la construcţie.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale prezentei cereri, reclamantul a invocat următoarele motive:

În ceea ce priveşte condiţia pricind urgenţa, apreciază reclamantul că această condiţie este îndeplinită pentru păstrarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 21 metri pătraţi şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Reluarea, după cinci ani, de către pârât a procedurii de licitaţie pentru concesionarea terenului în suprafaţă de 60 metri pătraţi, fără a se fi rezolvat impedimentele ce au dus la anularea chiar de către pârât, în urma memoriilor depuse de acesta, în anul 2013 a procedurii anterioare de licitaţie publică, constituie în opinia sa o dovadă de rea-credinţă din partea pârâtului şi o încălcare a dreptului său de proprietate. Pe de altă parte, este evident faptul că în situaţia în care licitaţia ar avea loc şi s-ar încheia un contract de concesiune pentru această suprafaţă de teren, amenajarea platformei betonate pentru locurile de parcare nu s-ar putea face decât prin demolarea construcţiei magazie aflată parţial pe acest teren, construcţie ce este în proprietatea sa şi mai mult decât atât, amenajarea locurilor de parcare i-ar împiedica accesul în locuinţă, nefiind respectate limitele minime de distanţă în astfel de situaţii.

A menţionat reclamantul că măsura are carater provizoriu - ar subzista până la clarificarea definitivă a situaţiei juridice a acestei parcele de teren prin modalitatea arătată.

În ceea ce priveşte aparenţa dreptului - apreciază că este în favoarea sa, fiind din punctul său de vedere şi din schiţele ataşate - că pe o parte din terenul ce urmează a fi concesionat se suprapune cu terenul proprietatea mea pe care este edificată în prezent o magazie ce este în proprietatea sa.

 În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului -, reclamantul a precizat că măsura suspendării provizorii nu ar presupune ca instanţa să se pronunţe asupra fondului, iar în opinia sa, măsura ce urmează a se adopta de instanţă, are caracter provizoriu, urgent, nu prejudecă fondul cauzei şi situaţia de fapt poate fi restabilită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.977 şi urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar Contractul de Vânzare Cumpărare nr.1804 - N din 19.05.1999 şi schiţele anexe la acest contract; Certificatul de calitate de Moştenitor nr.22/07.11.2013 întocmit şi eliberat de BNP Filofteia Cismaru în Dosarul nr.24/2013; Hotărârea nr.99 din 16.05.2018 a Consiliului Local Sinaia împreună cu Caietul de Sarcini şi Instrucţiunile însoţite de schiţa plan; Răspunsul nr.25536/12.11.2013 dat de pârâta în urma memoriilor sale.

La data de 20.06.2018, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţa preşedinţiala formulata de reclamantul JI , ca fiind nelegala si netemeinica.

De asemenea, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului JI, întrucat nu face dovada proprietăţii.

Apreciază pârâtul că în cazul de fata nu poate fi vorba despre o aparenta de drept , deoarece terenul ce urmează a fi concesionat prin licitaţie publica este proprietatea Oraşului Sinaia .

Astfel, a arătat pârâtul că în conformitate cu extrasul de carte funciara , terenul este înscris sub numărul cadastral 22235 ca fiind proprietatea privata a Oraşului Sinaia, înscriere efectuata in baza HCL nr. 7/2007 .

Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1804/1999 nu rezulta ca autoarea reclamantului sa fi dobândit teren aferent construcţiei, acesta fiind proprietate de stat, ci doar teren sub construcţii.

Din memoriul tehnic depus in vederea autorizării execuţiei lucrării "închidere terasa acoperita " pentru imobilul situat in…-Autorizatia nr. 90/06.08.1999- rezulta ca "pe amplasamentul descris mai sus se afla un imobil cu regim de inaltime parter si destinaţia de locuinţa compusa din cinci camere , bucătărie, baie , veranda, culoar si terasa acoperita " , situaţie care rezulta si din planul de situaţie intocmit de ing. Pandelescu Delia . A se observa ca din acest plan de situaţie nu rezulta sa existe si construcţia care pretinde ca se suprapune cu terenul ce urmează a fi concesionat, putându-se concluziona ca aceasta a fost realizata după anul 1999( anul autorizaţiei). A se observa ca in acest plan este menţionat ca terenul aferent construcţiei este proprietate de stat.

Consideră pârâtul că reclamantul nu poate susţine ca pe terenul ce urmează a se concesiona ca se afla o magazie deoarece din fotografia ataşata se poate observa ca de fapt este o construcţie improvizata — coteţ de animale .

A precizat pârâtul că terenul este proprietatea privată a Oraşului Sinaia , reclamantul nefăcând dovada proprietăţii asupra acestuia.

În drept, pârâtul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 C.pr.civ., art. 996 C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a depus la dosarul cauzei : Extras de carte funciara, Foto şi Autorizaţia de construire 90/1999.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 20.06.2018, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârât prin întâmpinare, pe care a unit-o cu fondul cauzei.

Examinând actele si lucrările dosarului instanţa reţine  următoarele:

Asupra exceptiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanta se va pronunta mai intii potrivit disp. art. 248 c.p.civ.

Astfel, instanţa retine ca reclamantul a formulat prezenta cerere in calitatea sa de proprietar al imobilului situat in …., apreciind ca procedura de concesionare a terenului ce mărgineşte proprietatea sa, i-ar afecta accesul in locuinţa. Totodată a apreciat reclamantul ca terenul ce se va concesiona s-ar putea suprapune cu terenul aferent uneia dintre construcţiile sale.

Potrivit disp. art. 36 c.p.civ. : „ calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele  raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus  judecaţii”.

Prin urmare, instanţa apreciază ca reclamantul are calitate procesuala activa in formularea prezentei cereri, motiv pentru care va respinge excepţia invocata de către intimata ca neîntemeiata.

Pe fondul cauzei instanta retine ca potrivit art.997 alin.1 Cod proc.civilă, „instanţa de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenţa de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Mai mult, potrivit disp. art. 997 alin.5 c.pr.civ. :” Pe cale de ordonanţă preşedinţiala nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond si nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Prin urmare, procedura speciala a ordonanţei preşedinţiale impune  îndeplinirea următoarelor cerinţe, respectiv:

- urgenţa măsurii ce se cere a fi luată pe această cale;

- vremelnicia măsurii, respectiv caracterul ei provizoriu;

- neprejudecarea fondului cauzei prin măsura luată.

În cauza de faţă se apreciază de instanţă că nu sunt îndeplinite niciuna dintre condiţiile arătate.

Reclamantul a solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale sa se dispună măsura provizorie de suspendare a licitaţiei publice din data de 21.06.2018, orele 9:00, pentru concesionarea terenului în suprafaţă de 60 mp. situat în …, până la soluţionarea prin parcurgerea tuturor ciclurilor procesuale a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.1099/310/2018 ce are ca obiect acţiune în revendicare.

Ori,  terenul in suprafata de 60 mp. ce face obiectul concesiunii este înscris in cartea funciara sub numărul cadastral 22235, ca fiind proprietatea privata a Oraşului Sinaia, înscriere efectuata in baza HCL nr. 7/2007.

 Mai mult, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1804/1999, autoarea reclamantului a dobândit doar terenul aferent construcţiei, iar curtea pe care reclamantul o foloseşte in prezent este proprietatea oraşului Sinaia, neavând nici un drept asupra acestuia.

 Spune reclamantul ca prin amenajarea locurilor de parcare s-ar împiedica accesul acestuia în locuinţă, nefiind respectate limitele minime de distanţă în astfel de situaţii, insa acesta nu constituie un motiv întemeiat pentru a dispune suspendarea unei licitaţii in vederea concesionarii terenului, suspendare care sa dureze, in opinia reclamantului, pana la soluţionarea prin parcurgerea tuturor ciclurilor procesuale a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.1099/310/2018 ce are ca obiect acţiune în revendicare.

 De altfel, reclamantul foloseşte aceasta curte, teren proprietate de stat, de foarte mulţi ani, fiind folosit mai intii de autoarea sa, fara sa faca pana in prezent nici un demers pentru a rezolva situaţia juridica a terenului, respectiv acesta putea închiria terenul de la stat.

 Un alt motiv pentru care reclamantul a formulat prezenta cerere il constituie presupusa demolare de către Primărie a magaziei aparţinând reclamantului, care s-ar suprapune peste terenul concesionat.

 Nici acest motiv nu justifica urgenta in cauza, cu atât mai mult cu cat nu exista dovezi certe ca terenul ce face obiectul licitaţiei se suprapune cu vreo construcţie ce aparţine reclamantului, iar presupusa demolare nu ar avea loc intr-un termen determinat, nefiind certa o astfel de susţinere.

De altfel, toate susţinerile reclamantului sunt simple supoziţii, nedovedite in cauza, motivul real pentru care s-a formulat prezenta cerere fiind acela ca prin concesionarea terenului de către Primărie, reclamantul nu ar mai putea folosi terenul in scop personal, deşi nu are nici un drept sa il folosească.

 Nimic nu il împiedica pe reclamant sa participe la licitaţia publica si sa concesioneze terenul respectiv.

 Acesta cunoaşte despre intenţia paratei de a concesiona terenul respectiv inca din anul 2013, când s-a mai organizat o licitaţie, insa la insistentele reclamantului aceasta s-a anulat.

Instanţa retine ca in cauza nu s-a făcut  dovada urgentei, chiar daca s-ar finaliza procedura licitaţiei, pana la construirea  unei parcări si demolarea magaziei reclamantului, fiind necesar un timp îndelungat si anumite proceduri de îndeplinit.

 Nu s-a dovedit in cauza nici  vremelnicia măsurii, respectiv caracterul ei provizoriu, in situatia in care se solicita suspendarea licitaţiei publice din data de 21.06.2018, orele 9:00, pentru concesionarea terenului, până la soluţionarea prin parcurgerea tuturor ciclurilor procesuale a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.1099/310/2018, ce are ca obiect acţiune în revendicare, suspendare ce s-ar întinde probabil pe o perioada de cativa ani.

 Instanţa apreciază ca solicitarea reclamantului nu constituie o masură provizorie asa cum este definita de  art.997 alin.1 Cod proc. civilă, ci tine de rezolvarea litigiului in fond.

 In consecinţa, pentru considerentele arătate in cele ce preced, instanţa in baza disp. art. 997 si urm. c.pr.civ. va respinge ordonanţa preşedinţiala ca neîntemeiata.