Cerere de chemare în garanţie. Condiţii de admisibilitate.

Codul de procedură civilă: art. 72-74,

 Decizia (RIL) nr.13/2016 ÎCCJ.

Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta  o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Secţia I Civilă -  Decizia civilă nr.232/07  martie  2018.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr.(…) reclamantul  P.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială M.K. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor aferente dobânzii legale penalizatoare pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței civile nr.(…) pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).

Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2017 pârâta a chemat în garanție C.L. al Municipiului S., având în vedere că potrivit art.104 din Legea nr.1/2011 finanțarea învățământului se face prin bugetul consiliului local.

Prin Încheierea pronunțată la data de 31 ianuarie 2018 s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a C.L. al Municipiului S.  formulată de pârâta.

Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit  art.72  alin.(1) Cod procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

În cadrul unui conflict de muncă, părţile acestuia sunt definite expres de art. 267 Codul muncii, ca urmare a caracterului predominant personal al contractului individual de muncă. Or, admisibilitatea unei cereri de chemare în garanţie într-un atare conflict se impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea raportului juridic de muncă.

Cum în cauză angajator  a fost Şc. G. M.K., iar între aceasta şi C.L.S. nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, înseamnă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.72  din  Codul de procedură civilă, mai mult de principiu, un ordonator de credite este obligat ex lege la a aloca fonduri necesare finanţării pârâtului.

Faţă de aceste considerente în temeiul art.74 alin.2 raportat la art.64 din Codul de procedura civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie  formulată în cauză..

Împotriva acestei încheierii a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului şi admiterea cererii de chemare în garanție.

În expunerea de motive, apelanta a arătat, în esenţă, faptul că obiectul dedus judecății nu este un  litigiu de muncă, ci accesoriile unor sume deja câștigate de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată  în  dosarul  nr.(…) al Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S. a fost obligat să aloce sumele necesare plăţii debitelor stabilite prin hotărârile judecătoreşti, respectiv contravaloarea tichetelor de masă pe care reclamanta era îndreptățită să le primească.

Prejudiciul încercat de reclamantă se datorează atitudinii culpabile a chematei în garanţie, care a refuzat să aloce sume în termen rezonabil.

În drept, a invocat dispozițiile art.64 alin.4 Cod procedură civilă.

Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate reţine următoarele:

Apelul este nefondat.

Instituţia chemării în garanţie este reglementată de art. 72-74 Cod procedură civilă şi constă în posibilitatea părţii de a chema în garanţie o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.

În speţă, raţiunea formulării cererii de chemare în garanţie constă în aceea că, dacă pârâta Şc. G. M.K.  pierde procesul intentat de reclamant, chematul în garanţie, C.L. al Municipiului S., să fie obligat să vireze sumele de bani la care ar putea fi obligată.

Or, astfel cum rezultă şi din considerentele deciziei  nr.13/2016 pronunţată de Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie, interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire între pârâta Şc. G. M.K.  şi C.L. al Municipiului S., un ordonator de credite fiind obligat ex lege la a aloca fonduri necesare finanţării pârâtei.

Este adevărat că prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată în dosarul nr.(…) al Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S.  a fost obligat să aloce sumele necesare plăţii debitelor stabilite prin hotărârile judecătoreşti ce formează obiectul dosarelor de executare nr.(…) ale BEJ U.D.M., precum şi cheltuielile de executare, reţinându-se că reclamanta Şc. G. M.K., în calitate de ordonator secundar de credite nu poate proceda la punerea în executare a titlurilor executorii în lipsa alocării sumelor necesare de către ordonatorul principal, respectiv C.L.S., însă, în speţă, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a drepturilor salariale stabilită prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).

Cum chematul în garanţie C.L.S. nu a avut calitatea de parte în dosarul nr.(…)  şi nu a fost stabilită o obligaţie de plată în sarcina sa prin sentința civilă nr. (…), acesta nu poate fi obligat la plata de daune pentru punerea în executare cu întârziere a sentinţei civile anterior menţionate.

Totodată, este de menţionat şi faptul că în speţă ne aflăm în cadrul unui conflict de muncă, părţile acestuia fiind definite expres de art.267 Codul muncii. Or, admisibilitatea unei cererii de chemare în garanţie într-un atare conflict se impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea raportului juridic de muncă. Cum raportul juridic de muncă în speţă se derulează doar între reclamantă şi pârâtă, iar raporturile dintre pârâtă şi chematul în garanţie sunt de altă natură, excedând astfel cadrului procesual de faţă, în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.

Pentru  cele ce preced, în temeiul art.480  alin.1  Cod  procedură  civilă, Curtea  a  respins  ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare