Contract de vânzare-cumpărare de gaze naturale. Interpretare clauze contractuale, art. 1267 Cod civil. Denunţarea unilaterală a contractului menţionată în mod expres în contract.

Contract de vânzare-cumpărare de gaze naturale. Interpretare clauze contractuale, art. 1267 Cod civil. Denunţarea unilaterală a contractului menţionată în mod expres în contract. În situaţia exercitării dreptului de a denunţa contractul nu se aduce în discuţie repararea vreunui prejudiciu, nefiind în situaţia încălcării culpabile a contractului. Restituire garanţie de bună execuţie. Acordare dobânda legală penalizatoare.

Art. 1276 Cod civil recunoaşte posibilitatea denunţării unilaterale de către părţile contractului cu executare succesivă sau continuă, dacă posibilitatea exercitării acestui drept a fost stipulată în contract, cu condiţia respectării unui termen rezonabil de preaviz.

Prin sentinţa nr. 312/2018 din data de 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 179/95/2018 s-a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Y.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei  de 47275,88 lei reprezentând emisă de Piraeus Bank  România S.A., precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, începând cu data de 08.02.2018 şi până la achitarea integrală a debitului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1224,96 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare, aferentă sumei de 47275,88 lei, pentru perioada 03.11.2017 – 07.02.2018. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 970,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 312/2018 din data de 20 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 179/95/2018, a formulat recurs pârâta Y, susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct.8. Cod procedură civilă).

Recurenta a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, deoarece au fost încălcate prevederile art. 22 alin. 2 din Codul de procedura civilă. Recurenta a considerat că, în măsura în care instanţa, din probatoriu administrat în cauză, nu putea să facă o apreciere exactă a întinderii prejudiciului, avea posibilitatea solicitării administrării de probe în cauză, inclusiv a probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate.

Se poate observa, din motivarea instanţei, că au fost înlăturate apărările referitoare la aplicarea prevederilor art. 1270 şi art. 1271 din Noul Cod Civil, raport la dispoziţiile art. 4.1, art. 6.1, art. 8.2. art. 8.3 si art. 13.4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2931/CEOSE din 28.12.2016, fără o justificare legală. În acest sens, a precizat că părţile contractante, de comun acord, au stabilit la art. 4.1 „Furnizorul se obligă să furnizeze gaze naturale .... în perioada convenita si în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract”, iar potrivit prevederilor art. 6.1 „contractul este valabil pana la data de 31.12.2017, furnizarea gazelor naturale se va efectua in perioada 01.01.2017 - 31.12.2017”. Potrivit art. 8.2 din contractul nr. 2931/2016 „furnizorul se obliga să furnizeze produsele în termenul de livrare prezentat în propunerea tehnică, respectiv conform anexei nr. 2 la contract”, iar potrivit prevederilor art.8.3 „furnizorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror daune interese, costuri, taxe si cheltuieli de orice natura, aferente prezentului contract, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini de către achizitor”.

Conform prevederilor art. 1270 din NCC - forţa obligatorie (a contractului), (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante; (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege'', iar potrivit acestor prevederi legale si contractuale, reclamanta avea obligaţia de a furniza „Gaze naturale” pentru, în perioada convenita (01.01.2017 - 31.12.2017) şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract. Având in vedere neîndeplinirea de către reclamanta a obligaţiei asumate contractual de a livra gaze naturale pana la data de 31.12.2017, Y a reţinut cu titlu de sancţiune garanţia de buna execuţie constituita prin Scrisoarea de Garanţie de buna execuţie nr. 17/7597/CC/03.02.2017.

Recurenta a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1271 din NCC. A considerat că Y era îndreptăţită să reţină garanţia de bună execuţie constituita prin Scrisoarea de Garanţie de buna execuţie nr. 17/7597/CC/03.02.2017, întrucât reclamanta a denunţat unilateral contractul de furnizare, fără a avea un motiv sa facă acest lucru şi fără a avea acordul Y sau vreo dispoziţie a instanţei de judecată în acest sens. Urmare a rezilierii celor două contracte de furnizare gaze naturale, a fost demarată o nouă procedură de achiziţie care s-a finalizat cu încheierea contractului subsecvent nr. 3079/01.09.2017 încheiat X.

Norma de drept material aplicată greşit de către instanţa de fond o reprezintă dispoziţiile art. 1270 şi art. 1271 din Noul Cod Civil şi dispoziţiile art. 4.1, art. 6.1, art. 8.2, art. 8.3 si art. 13.4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2931/CEOSE din 28.12.2016 .

În ceea ce priveşte obligarea Y la plata dobânzii legale penalizatoare, recurenta a învederat ca, in mod greşit, instanţa de fond a aplicat prevederile O.G. nr. 13/2011, act normativ care are aplicabilitate în situaţia întârzierilor la plată în cazul obligaţiilor băneşti, ori garanţia de buna execuţie a contractului are o alta natura juridica nereprezentând o obligaţie băneasca efectiva (plata).

In fisa de date a achiziţiei, a fost prevăzută constituirea garanţiei de buna execuţie prin modalităţi alternative, respectiv deschiderea unui cont la trezorerie (cont purtător de dobânda legala) sau prin constituirea acesteia prin SGB, situaţie in care legislaţia in vigoare nu prevede plata unor dobânzi legale.

Pe cale de consecinţa, intimata-reclamanta a ales varianta constituirii garanţiei de buna execuţie a contractului prin SGB care nu este purtătoare de dobânzi legale, iar instanţa de fond a stabilit prin aplicarea in mod greşit a O.G. 13/2011 plata unor dobânzi legale fără a analiza natura juridica a sumei ce reprezintă aceasta garanţie.

Pe de alta parte, riscul contractual a fost asumat de intimata reclamanta prin alegerea modalităţii de constituire a garanţiei de buna execuţie a contractului prin SGB, or, în condiţiile art. 2321 din Codul Civil, dreptul de regres revenea emitentului care a efectuat plata si nu intimatei reclamante in ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 47.275,881ei reprezentând contravaloarea Scrisorii de Garanţie de buna execuţie.

A invocat art. 2321 Cod civil. A arătat că garanţia de buna execuţie a contractului, constituita de către intimata -reclamanta prin Scrisoarea de Garanţie de buna execuţie nr. 17/7597/CC din 03.02.2017, a fost constituita in temeiul prevederilor art. 13 din contractul nr. 293l/CEOSE/28.11.2016, iar plata penalităţilor de întârziere pentru neonorarea la plata a facturilor este reglementata de art. 1 1.2 din contract. Drept urmare, garanţia de buna execuţie a contractului are un alt regim juridic, diferit de regimul plaţilor aferente prestaţiilor efectuate de către achizitor si, ca atare, nu ii sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 11.2 din contract in ceea ce priveşte plata de penalităţi. Norma de drept material aplicata greşit de către instanţa de fond o reprezintă dispoziţiile art. 2321 Cod civil si ale art. 3 alineat 1 si 3 din O.G. nr. 13/2011.

În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza pe fond să se respingă cererea de chemare în judecata şi să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 483 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

La data de 19.04.2018, intimata reclamantă Y prin administrator Mar-Tin Consulting & Management S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Curtea arată că prima critică din cererea de recurs, referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 alin. 2 N.C.proc.civ., deduce în faţa instanţei de control judiciar încălcarea unor norme de procedură, astfel încât, în raport de argumentele formulate, se impune analizarea criticii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 N.C.proc.civ.

Potrivit Noului Cod de procedură civilă, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. 1 pct. 5 N.C.proc.civ., conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

În argumentele ce susţin încălcarea prevederilor art. 22 alin. 2 N.C.proc.civ., recurenta pârâtă susţine că instanţa de fond avea posibilitatea solicitării administrării de probe în cauză în măsura în care instanţa nu putea să facă o apreciere a întinderii prejudiciului.

Critica recurentei este neîntemeiată, întrucât în privinţa probelor, este de menţionat faptul că instanţa are dreptul, iar nu şi obligaţia de a le administra din oficiu, aspect ce rezultă din art. 254 alin. 6 N.C.proc.civ. conform cu care „ (6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii”.

Potrivit principiului disponibilităţii, părţile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, iar instanţa nu poate depăşi limitele cererii de chemare în judecată care determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect, care constituie pretenţia dedusă judecăţii.

În speţă, inițiativei reclamantei de a promova o acțiune prin care a solicitat restituirea garanţiei de bună execuţie, i-a corespuns, corelativ, rolul activ al judecătorului, asociat cu necesitatea aflării adevărului în speța dedusă judecății.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 din N.C.proc.civ., indicat de recurenta pârâtă în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Curtea reţine că între părţi a fost încheiat contractul de  vânzare-cumpărare de gaze naturale nr. 2931/28.12.2016, pentru perioada 01.01.2007-31.12.2017.

Criticile recurentei pârâte nu ţin cont de dispoziţiile art. 1267 din Codul civil conform cărora „Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.”

Potrivit art. 12.6 din contract, „Contractul poate înceta prin denunţare unilaterală, din iniţiativa uneia dintre părţile  contractante, care operează în condiţiile notificării celeilalte părţi cu cel puţin 3 (trei) săptămâni înainte de această dată şi este validă începând cu data de 1  a lunii următoare împlinirii termenului”.

Potrivit art. 13.1 din contract, „Furnizorul se obligă să constituie garanţia de bună execuţie a contractului, în valoare de 47.275,88 lei, reprezentând 5% din valoarea contractului fără TVA”.

Potrivit art. 13.4. din contract „Entitatea contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului sectorial/contractului subsecvent, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte din culpa sa obligaţiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, entitatea contractantă are obligaţia de a notifica pretenţia atât contractantului, cât şi emitentului instrumentului de garantare, precizând obligaţiile care nu au fost respectate, precum şi modul de calcul al prejudiciului”.

Potrivit art. 13.5 „Entitatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie în cel mult 14 zile de la data încetării contractului”.

La data de 12.07.2017, intimata reclamantă a transmis recurentei pârâte, în temeiul art. 12.6 din contract, o notificare de denunţare unilaterală a contractului încheiat, prin care a arătat faptul că începând cu data de 01.09.2017 contractul va înceta.

Denunţarea contractului a fost posibilă întrucât a fost menţionată în mod expres în contract, în art. 12.6. Existenţa dreptului de denunţare unilaterală are ca temei voinţa părţilor. În baza libertăţilor contractuale, părţile pot conveni ca una dintre ele sau chiar ambele să aibă dreptul de a pune capăt în mod unilateral contractului.

Art. 1276 din Codul civil recunoaşte posibilitatea denunţării unilaterale de către părţile contractului cu executare succesivă sau continuă, dacă posibilitatea exercitării acestui drept a fost stipulată în contract, cu condiţia respectării unui termen rezonabil de preaviz.

În mod eronat interpretează recurenta pârâtă clauzele contractuale, fără să ţină cont cont de faptul că denunţarea unilaterală a contractului a fost menţionată în mod expres în contract, în art. 12.6.

În situaţia exercitării dreptului de a denunţa contractul nu se aduce în discuţie repararea vreunui prejudiciu, nefiind în situaţia încălcării culpabile a contractului. Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere prejudiciul invocat de pârâtă prin întâmpinare.

Instanţa de recurs nu ar mai putea exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate dacă ar analiza alte temeiuri juridice, cu un regim legal distinct faţă de cele examinate de prima instanţă, susţinerile recurentei referitoare la neexecutarea contractului şi la interpretarea dispoziţiilor art. 1271 C.civil neputând fi analizate în acest cadru procesual.

Dacă părţile nu prevăd expres posibilitatea denunţării şi nu există o prevedere legală specială, atunci o parte nu poate solicita încetarea contractului, însă, în speţă, acest drept a fost prevăzut expres în art. 12.6 din contract. În această situaţie, dreptul de denunţare unilaterală poate fi exercitat fără a fi necesară vreo justificare în acest sens.

Obligaţia intimatei reclamante de furnizare a gazelor naturale a subzistat până la încetarea contractului, ca urmare a exercitării dreptului intimatei reclamante de a denunţa unilateral contractul, drept prevăzut expres în contract.

Ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de către intimata reclamantă, în mod corect instanţa de fond a obligat recurenta pârâtă la restituirea sumei de 47.275,88 lei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie de bună execuţie.

Potrivit art. 13.5 din contract, recurenta pârâtă avea obligaţia să restituie garanţia de bună execuţie în cel mult 14 zile de la data încetării contractului, nefiind prevăzute penalităţi de întârziere în cazul eliberării cu întârziere a garanţiei de bună execuţie.

În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011, conform cărora „(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.”

Potrivit art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011 „ (21) În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.”

În mod corect instanţa de fond a avut în vedere aceste dispoziţii legale şi a obligat recurenta la plata dobânzilor, întrucât nu a fost restituită garanţia de bună execuţie la termenul convenit de părţi, pârâta datorând dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume începând cu data scadenței şi până la data achitării integrale a acestui debit.

Luând în considerare obligaţiile inserate în contract, este în afara oricărei îndoieli că întinderea şi conţinutul drepturilor şi obligaţiilor inserate de părţi în cuprinsul contractului au fost cunoscute, determinate, încă de la momentul încheierii actului, iar împrejurările invocate de recurenta pârâtă nu sunt de natură să ducă la casarea sentinţei recurate.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare