Anulare proces verbal de contraventie

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G şi pe intimat AUTORITATEA NAŢIONALĂ PT PROTECTIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PT PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST - COMISARIATUL JUDEŢEAN PT PROTECTIA CONSUMATORILOR BACĂU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie, împotriva sentinţei civile nr. 7827/15.12.2016, pronunţată de Judecătoria Bacău.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G, prin consilier juridic Raluca Anghel,  care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei părţile, obiectul cauzei şi modul în care s-a realizat procedura de citare.

Instanţa constată că apelul se află la prim termen de judecată,  motivat,  formulat în termen, legal timbrat şi,nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.

Apelanta, prin  consilier juridic, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat, cu modificarea sentinţei pronunţate în prima instanţă, o primă critică vizează data săvârşii faptei contravenţionale, considerată echivalentă cu data reclamaţiei. Data din procesul verbal nu a fost menţionată corect, a fost reţinută data de 19.11.2010, cu şase ani înainte de data reclamaţiei. Nu pot fi primite nici argumentele cu privire la existenţa săvârşirii unei contravenţii continue, nu se poate considera că s-a încălcat o obligaţie care durează în timp.  A fost sancţionată pentru redactarea şi implementarea în mod corect a OUG 50/2010, prin actul adiţional implementat în anul 2010, or trebuie făcută distincţie între o contravenţie continuă şi efectele unei fapte contravenţionale , redactarea şi încheierea unui act adiţional e cu executare instantanee, efectele se propagă în timp. În mod greşit s-a reţinut ,  atât prin procesul-verbal cât şi de instanţa de fond , că data săvârşirii contravenţiei e 07.06.2010, data corectă fiind 19.11.2010. Invocă un al doilea motiv de critică, respectiv reunirea a două comisioane sub aceeaşi umbrelă. Diferenţa  e dată de faptul că , odată cu OUG nr. 50/2010,  s-a făcut o clarificare a denumirilor. Primul comision de administrare e comisionul de acordare, nu se poate susţine că la data implementării OUG 50/2010 au fost modificate costurile. Singura modificare e doar  de terminologie legală. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Fiind lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, instanţa rămâne în pronunţare pe fondul  cererii de apel.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău în data de 25.07.2016, sub nr. 11786/180/2016, petenta B R S.A. - membră a N B G a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, în principal, constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANPC nr.0781097/06.07.2016 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în subsidiar 1, să constate prescris dreptul material al intimatului de a sancţiona contravenţional petenta şi constatarea nulităţii absolute a procesului verbal şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar 2 anularea în tot a procesului verbal şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii sale, petenta a arătat că a fost sancţionată la data de 06.07.2016 în temeiul art.50 alin.1 lit.c din OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.7 lit.c, liniuţa a 3-a din acelaşi act normativ şi sancţiunea complementară constând în restituirea către consumatorul A T  a sumei de 18,75 euro percepută lunar de petentă după data implementării actului adiţional - 19.11.2010, până la o eventuală pronunţare definitivă a unei hotărâri judecătoreşti.

S-a constatat că banca nu ar fi respectat condiţiile declarate în actul adiţional implementat tacit, iar consumatorul nu ar avea obligaţia de a achita un comision de administrare credit.

A considerat procesul-verbal nul absolut pentru încălcarea prevederilor art.15 alin.1, art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, raportat la dispoziţiile art.7 alin.2 din HG nr.700/2012 fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la limitarea teritorială a competenţelor agentului constatator, competenţa comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău având competenţa limitată la sancţionarea societăţilor care îşi au sediul pe raza teritorială a judeţului Bacău, iar sediul petentei este în Bucureşti.

A apreciat că procesul-verbal contestat este nul absolut pentru încălcarea dispoziţiilor exprese ale art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 deoarece nu este indicată data exactă a săvârşirii contravenţiei neputându-se susţine că fapta petentei ar fi fost săvârşită la aceeaşi dată la care s-a formulat de consumator reclamaţia nr.1895 din 07.06.2016.

Dreptul material al intimatei de a aplica sancţiunea contravenţională este prescris deoarece momentul la care s-ar fi săvârşit presupusa faptă contravenţională imputată petentei este 19.11.2010 data la care banca a perceput comisionul de administrare lunară contrar dispoziţiilor actului adiţional şi nu data la care consumatorul a reclamat atitudinea băncii, pentru că stipularea clauzelor contractuale sau semnarea actului adiţional nu este o activitate continuă, fiind o diferenţă între natura juridică a faptei ilicite şi efectele contravenţiei care întotdeauna sunt continue.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, petenta a arătat că agentul constatator a reţinut greşit, în raport de înscrisurile care i-au fost puse la dispoziţie, că aşa-zisa faptă contravenţională ar exista.

Astfel din actul adiţional înaintat clientului rezultă expres că a fost menţinut comisionul de monitorizare în cuantum de 0,1% flat, calculat asupra sumei creditului, actul adiţional fiind greşit interpretat de agenţii constatatori în sensul că prin acesta s-ar elimina comisionul de monitorizare, sub titulatura prevăzută în contractele iniţiale.

Problema suspusă analizei instanţei este dată de posibilitatea Băncii de a pretinde şi încasa după 02.09.2010 comisionul de monitorizare, redenumit comision de administrare în urma aplicării prevederilor legale ale OUG nr.50/2010.

Pe de o parte evaluarea unui comision aplicabil unui contract de credit trebuie analizată luându-se în considerare funcţionalitatea acestuia: costul contractului de credit nu a devenit mai oneros pentru client.

Conform art.36 din OUG nr.50/2010 comisionul de administrare va fi perceput pentru monitorizare/înregistrare/alte operaţiuni efectuate de creditor pentru folosirea/rambursarea creditului. În cazul în care acest comision va fi calculat ca procent, acest procent va fi aplicat bilanţului de cont curent.

Banca a fost obligată să redenumească comisionul de monitorizare ca fiind comision de administrare, iar nu denumirea comisionului prezintă importanţă, ci existenţa unor servicii care să fi fost prestate tocmai ca urmare a perceperii acestui comision. Astfel prin actul adiţional transmis împrumutatului s-a eliminat practic comisionul de administrare din contractul de credit iniţial care era în cuantum de 0% şi s-a redenumit comisionul de monitorizare credit în comision de administrare credit conform art.36 din OUG nr.50/2010.

În consecinţă agentul constatator reţine eronat că petenta ar fi încălcat obligaţia legală de a respecta clauzele din cuprinsul actului adiţional cu privire la comisionul de administrare, deoarece comisionul de monitorizare din convenţia iniţială este absolut identic cu comisionul de administrare din actul adiţional, singura diferenţă fiind denumirea folosită. Din coroborarea clauzelor din cuprinsul convenţiei de credit cu cele cuprinse în actul adiţional la convenţie, în fapt comisionul de monitorizare indicat în cuprinsul contractului de credit a fost redenumit comision de administrare în cuprinsul actului adiţional la convenţie.

Ca motive de nelegalitate, petenta a susţinut că agentul constatator a interpretat greşit dispoziţiile art.1 din OG nr.2/2001, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.7 lit.c liniuţa 3 din OG nr.21/1992, raportat la înscrisurile analizate, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale atunci când a apreciat că petenta ar fi modificat clauzele actului adiţional la contractul de credit referitor la comisionul de administrare, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale, atunci când a apreciat că în fapt petenta ar fi modificat clauzele actului adiţional la contractul de credit referitor la comisionul de administrare, cu motivarea că ar fi operat o majorare a comisionului de administrare şi o eliminare a comisionului de monitorizare, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale atunci când nu a făcut o analogie între funcţionalitatea şi modul de percepere a comisionului de monitorizare din convenţia iniţială şi a comisionului de administrare din actul adiţional, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.7 lit.c) liniuţa 3 din OG nr.21/1992 raportat la dispoziţiile art.969 - 970 cod civil 1864 atunci când a apreciat că în fapt banca nu ar fi respectat prevederile actului adiţional cu privire la comisionul de administrare şi că ar fi majorat unilateral comisionul de administrare.

A susţinut petenta că agentul constatator a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.15 alin.4 din OG nr.21/1992, raportat la dispoziţiile art.7 lit.c) liniuţa 3 din OG nr.21/1992, atunci când a dispus aplicarea măsurii complementare, aceasta fiind adiacentă celei pr4icipale şi urmând soarta juridică a acesteia în situaţia în care din probatoriul administrat rezultă că petenta nu a săvârşit contravenţia. Sub orice terminologie, comisionul (de administrare sau monitorizare) este legal.

În drept au fost indicate dispoziţiile art.5 alin.5 şi art.31 alin.1 din OG nr.2/2001.

În dovedirea plângerii petenta a solicitat proba cu înscrisuri şi judecarea cauzei şi în lipsa sa.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia consumatorilor Regiunea Nord – Est (Iaşi) - având în vedere pierderea personalităţii juridice a fostului Comisariat pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, a depus întâmpinare şi concluzii scrise la data de 28.09.2016 prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea sancţiunilor aplicate petentei.

Din punctul de vedere al legalităţii actul de control a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.17 din OG nr.2/2001, iar încălcarea altor prevederi atrage doar nulitatea relativă a procesului verbal.

Dreptul intimatei de a aplica sancţiunea contravenţională nu este prescris deoarece efectele contractului sunt continue şi presupun plata continuă lunară.

Aplicând prevederile legii nr.288/2010, respectiv art.II alin.2, se consideră că Banca a implementat tacit actul adiţional. Se constată că la data depunerii reclamaţiei că, deşi valoarea comisionului de administrare era zero, din analiza extraselor de cont Banca a încasat până în 2010 comision lunar de gestiune, ce nu se regăseşte detaliat în lista comisioanelor art.6 contract.

În punctul de vedere din 06.07.2016 Banca precizează că a implementat OUG nr.50/2010 la data de 21.06.2010, însă la data încheierii actului de control – 06.07.2010 – se constată că instituţia bancară încasează comisionul de administrare în valoare de 18,75 euro deşi valoarea acestuia era zero.

În adresa din 22.06.2016 instituţia bancară precizează faptul că împrumutatul a fost informat că, în ansamblu, costurile suportate ca şi comisioane de împrumutat nu s-au modificat crescător şi că în drept noua denumire a vechiului comision de monitorizare s-a schimbat în denumirea de comision de administrare a creditului, fiind implementată astfel tacit prevederea art.36 alin.3 din OUG nr.50/2010.

Verificând informaţiile transmise de Bancă – cu raportarea acestora la prevederile variantei OUG nr.50/2010 de la data implementării tacite a noului cadru legal, se constată că petenta a invocat un temei de drept inexistent şi se constată că în drept art.36 nu avea aliniate, ca şi ipoteze juridice distincte la momentul apariţiei actului normativ şi că, după decembrie 2010 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.288/2010, art36 a fost detaliat în aliniate – mai multe ipoteze juridice concrete.

Definiţia comisionului de administrare a fost reglementată abia la data adoptării Legii nr.288/2010.

Comisarii au apreciat comisionul de administrare credit trebuia încasat la valoarea procentuală din contractul bilateral încheiat de părţi – adică la valoarea de 0,00% flat.

Intimata a ataşat înscrisuri şi a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.

La data de 18.10.2016 petenta a depus răspuns la întâmpinare reluând susţinerile din plângere.

Prin sentinţa civilă nr.7827/15.12.2016, Judecătoria Bacău a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei încheiat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor seria ANPC nr.078097 din 06.07.2016 s-a reţinut după prezentarea situaţiei de fapt că la data de 07.06.2016 petenta B R SA nu respectă condiţiile declarate în actul adiţional implementate tacit.

Fapta a fost calificată ca fiind contravenţia prevăzută de art.7 lit.c liniuţa 3 din OG nr.21/1992 şi sancţionată conform art.50 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ.

Petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5.000 lei şi obligaţia de restitui d-lui A T  suma de 18,75 euro percepută lunar de bancă după data implementării actului adiţional - 19.11.2010 până la o eventuală pronunţare definitivă a unei hotărâri judecătoreşti, în temeiul art.15 alin.4 din OG nr.21/1992.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentei.

Sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2 /2001, cuprinzând toate menţiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Competenţa teritorială a agenţilor constatatori este limitată la locul săvârşirii faptei, acesta fiind circumstanţiat în cazul unei contravenţii care priveşte nerespectarea unor clauze contractuale dintr-o convenţie încheiată între un profesionist şi un consumator de domiciliul consumatorului care se află atât în raza de competenţă teritorială a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău – fără personalitate juridică, cât şi în raza de competenţă teritorială a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iaşi).

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, instanţa a reţinut că fapta pentru care a fost sancţionată petenta priveşte nerespectarea condiţiilor prescrise sau declarate, precum şi clauzelor prevăzute în contracte, contravenţia fiind continuă raportat la faptă aşa cum a fost reţinută şi încadrată în procesul verbal, caz în care termenul de prescripţie curge de la data încetării săvârşirii faptei (art.13 alin.2 din OG nr.2/2001). Dacă fapta reţinută există în această formă constituie o chestiune de temeinicie a procesului verbal.

În acest caz şi data reţinută pentru săvârşirea contravenţiei este corect apreciază ca data formulării reclamaţiei de către consumator, momentul devoalării faptei contravenţionale continue.

În consecinţă, în opinia instanţei procesul-verbal atacat a fost legal întocmit.

Referitor la temeinicie, prima instanţă a reţinut că la data de 22.12.2006 numitul A T  a încheiat cu petenta contractul de credit bancar ipotecar nr.04064088având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 18.750 euro pentru o perioadă de 360 de luni.

La art.6 din contract se prevede că pentru creditul acordat împrumutatul va plăti următoarele comisioane: a) comision de analiză 0,00 euro, se achită din credit, la data efectuării primei utilizări din credit b) comision de administrare a creditului 0,00% flat calculat asupra sumei creditului contractat, se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit c) comision de rambursare în avans 4,00% flat calculat asupra sumei rambursate în avans, se achită din sursele proprii ale împrumutatului la data rambursării în avans, în valuta creditului d) comision de monitorizare credit: 0,1000% flat, calculat asupra sumei aprobate a creditului, se achită lunar, împreună cu rata de credit e) comision de neutilizare – 1,50%/an, se calculează la numărul de zile corespunzătoare raportate la un an de 365 de zile, calculat asupra sumei neretrase din credit f) comision de notificare – 1,00 euro/notificare, variabil, se percepe din sursele proprii ale împrumutatului pentru fiecare notificare.

Prin actul adiţional nesemnat de consumator considerat acceptat tacit în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.288/2010 la pct.I.2.1 Comisioane/compensaţii: 2.1.1. pentru creditul acordat, împrumutatul plăteşte Băncii următoarele comisioane/compensaţii: comision de administrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în Contractul de Credit Bancar, cu excepţia cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision şi pentru care valoarea comisionului este 0, compensaţie rambursare anticipată totală/parţială: 0 RON.

Apărarea petentei constă, în esenţă, în aceea că practic serviciile pentru care în contractul iniţial se plătea comisionul de monitorizare au fost prestate în continuare de bancă după implementarea actului adiţional, iar costul acestor servicii a rămas neschimbat, singura modificare fiind în sensul că denumirea comisionului s-a schimbat din comision de monitorizare în comision de administrare.

Instanţa a reţinut că, în contractul iniţial exista atât un comision de administrare credit, cu valoare 0, cât şi un comision de monitorizare credit cu valoarea de 0,1%flat lunar, ceea ce presupune că cele două comisioane priveau servicii diferite în concepţia băncii (redactorul contractului). Prin actul adiţional se prevede foarte clar la art.I.2.1.1 că împrumutatul va plăti comision de administrare credit cu excepţia cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision sau valoarea comisionului este 0.

Clauza este foarte clară în sensul că împrumutatul nu plăteşte comision de administrare credit dacă acesta este 0 în contractul iniţial. Urmărind argumentaţia petentei până la ultimele consecinţe ar rezulta că din cele două comisioane (de administrare şi de monitorizare) din contractul iniţial acum există un singur comision de administrare care cumulează serviciile acoperite de cele două comisioane iniţiale. Este irelevant cuantumul comisionului de administrare iniţial – 0 – cât timp acesta apare ca diferit de comisionul de monitorizare în concepţia redactorului contractului iniţial.

În consecinţă instanţa a apreciat că apărarea pârâtei în sensul că practic prin actul adiţional doar s-a modificat denumirea comisionului de monitorizare în comision de administrare (plaja serviciilor acoperite fiind aceeaşi) este incorectă deoarece în realitate cele două comisioane iniţiale au fost reunite sub umbrela aceleiaşi denumiri – comision de administrare. Instanţa a subliniat că este irelevant faptul că este 0 cuantumul comisionului de administrare iniţial, din punct de vedere logic argumentaţia petentei ducând la concluzia reunirii celor două comisioane sub aceeaşi denumire.

Aşadar, raportat la prevederile art.6 din actul adiţional rezultă că într-adevăr banca nu a respectat prevederile contractuale în condiţiile în care a perceput un comision de administrare credit deşi prevederile clauzei erau în sensul că dacă acest comision are valoarea 0 iniţial, atunci împrumutatul nu trebuie să plătească un comision de administrare.

În consecinţă instanţa a reţinut că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, că atât sancţiunea principală, cât şi cea complementară au fost aplicate în concordanţă cu textul sancţionator, urmând a respinge plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta B R S.A. - Membră a N B G, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile atacate, admiterea plângerii contravenţionale şi constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal atacat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile atacate, admiterea plângerii contravenţionale, constatarea prescrierii dreptului material al intimatului de a sancţiona contravenţional, anularea procesului-verbal şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Într-un subsidiar 2, apelanta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile atacate, admiterea plângerii contravenţionale şi anularea în tot a procesului-verbal atacat şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, apelanta a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. În acest sens, apelanta a precizat că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.16 alin.1 raportat la art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, atunci când a apreciat că actul sancţionator cuprinde o dată a săvârşirii contravenţiei iar nemenţionarea corectă a acesteia nu ar fi un motiv de nulitate absolută a actului sancţionator, ci doar un motiv de netemeinicie. A apreciat apelanta că nu se poate susţine că fapta sa ar fi fost săvârşită la data formulării de către consumator a reclamaţiei, ci la data la care a perceput comisionul de administrare lunară, astfel că actul sancţionator este lovit de nulitate absolută necuprinzând data corectă a săvârşirii contravenţiei.

Apelanta a mai arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.13 din O.G. nr.2/2001, atunci când a apreciat că dreptul material de a sancţiona contravenţional nu ar fi fost prescris, cu motivarea că în fapt contravenţia este săvârşită în formă continuată. În acest sens, a arătat că termenul de 6 luni, în care exista obligaţia sancţionării contravenţiei, ar fi trebuit să curgă de la data la care s-ar fi săvârşit presupusa faptă contravenţională, respectiv 19.11.2010, şi nu de la data la care consumatorul a reclamat atitudinea băncii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, apelanta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că prin actul adiţional ar fi fost majorate costurile contractului, respectiv comisionul de administrare de la 0% la 0,1% şi ar fi fost suprimat comisionul de monitorizare credit.

A precizat că nu ea a redenumit comisionul de monitorizare în comision de administrare, ci legea, respectiv prevederile art.36 din O.U.G. nr.50/2010, care a definit juridic comisionul de monitorizare ca şi comision de administrare. Apelanta a apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere tipologia comisioanelor, nu a analizat funcţionalitatea fiecărui comision perceput şi nu a acordat relevanţă juridică susţinerilor petentei.

A precizat că a informat clientul că nu s-au modificat în niciun fel costurile contractului iar prin adresa din 02.09.2010 i s-au indicat expres care sunt comisioanele care vor fi eliminate, printre acestea neregăsindu-se comisionul de monitorizare negociat anterior. A mai arătat apelanta că instanţa de fond a reţinut eronat că prin actul adiţional au fost majorate costurile contractului, respectiv comisionul de administrare de la 0% la 0,1% şi că nu denumirea comisionului prezintă importanţă, ci existenţa unor servicii care să fi fost prestate tocmai ca urmare a perceperii acestui comision.

Apelanta a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.7 lit.c) liniuţa a treia din O.G. nr.21/1992 raportat la dispoziţiile art.969-970 Cod civil, atunci când a apreciat că în fapt banca nu ar fi respectat prevederile actului adiţional cu privire la eliminarea comisionului de administrare şi ar fi majorat unilateral comisionul de administrare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.466-480 Cod procedură civilă, art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001.

Apelul a fost legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

A apreciat intimatul că, în procedura contravenţională, instanţa de fond se poate pronunţa doar pe aspecte ce ţin de legalitatea şi temeinicia actelor de contravenţie, neputându-se pronunţa pe aspecte de oportunitate, acesta fiind un atribut exclusiv al organului constatator.

Intimatul a arătat că efectele juridice ale contractului de credit încheiat de părţi se produc până la scadenţă, deci sunt continue, ceea ce presupune obligaţia părţilor de a se comporta corect una faţă de cealaltă pe întreaga perioadă de derulare, cât şi obligaţia de a interpreta cu bună-credinţă clauzele contractului.

Cu privire la situaţia de fapt, intimatul a arătat că în contractul de credit încheiat de părţi existau o serie de comisioane acceptate de consumator, printre care comisionul de administrare a creditului de 0,00%, a cărei valoare trebuia menţinută până la epuizarea contractului sau achitarea anticipată a creditului şi un comision de monitorizare a creditului, în procent de 0,1000% flat, fără ca în contract acest termen tehnic să fie explicitat şi nici să se prevadă pentru ce fel de monitorizare se percepe acest comision.

A mai arătat că după apariţia O.U.G. nr.50/2010, apelanta a întocmit un act adiţional, care a fost implementat tacit şi în care nu se regăseşte definiţia clară a comisionului de administrare, în temeiul căruia apelanta a încasat un comision de administrare în valoare de18,75 euro, deşi valoarea acestuia era zero.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei că denumirea vechiului comision de monitorizare s-a schimbat în comision de administrare, în temeiul dispoziţiilor art.36 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010, intimatul a arătat că la data implementării tacite a actului adiţional, art.36 din O.U.G. nr.50/2010 nu avea aliniate, acesta fiind detaliat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.288/2010.

Intimatul a arătat că prin modul de încasare a acestor costuri, apelanta a încălcat prevederile art.7 lit.c) lin. 3-a din O.G. nr.21/1992, text care obligă prestatorii de servicii să respecte condiţiile declarate sau prescrise, prin prescriere înţelegându-se temeiul de drept aplicabil.

A concluzionat intimatul că acest comision de administrare credit trebuia încasat la valoarea procentuală din contractul încheiat de părţi, adică la valoarea de 0,00% flat şi că orice modificare în sens crescător a acestui comision echivalează cu încălcarea de către profesionist a prevederilor contractuale iar din punct de vedere legal majorarea şi modificarea unilaterală a valorii acestui comision este nulă de drept, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, că atât sancţiunea principală, cât şi cea complementară au fost aplicate în concordanţă cu textul de lege sancţionator.

Apelanta-petentă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările formulate în calea de atac.

Analizând apelul formulat în raport de înscrisurile aflate în dosarul cauzei, tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 06.07.2016, a fost întocmit de către agenţi constatatori din cadrul intimatei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - CRPC Regiunea NE Iaşi - CJPC Bacău, procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria ANPC nr.0781097, prin care apelantei-petente B R S.A. i s-a aplicat sancţiunea amenzii în sumă de 5000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.7 lit.c) a treia liniuţă din O.G. nr.21/1992, sancţionată de art.50 alin.1 lit.c) din acelaşi act normativ.

Procesul-verbal a fost întocmit ca urmare a reclamaţiei nr.472PS/07.06.2016 a numitului A T  şi s-a reţinut în cuprinsul acestuia, în esenţă faptul că, apelanta a perceput consumatorului un comision de administrare în sumă de 18,75 euro, deşi acest comision, potrivit prevederilor contractului încheiat de părţi, ar fi trebuit să fie de 0,00% flat.

Tribunalul reţine că între apelanta B R S.A., în calitate de împrumutător şi numitul A T , în calitate de împrumutat, s-a încheiat în data de 22.12.2006 Contractul de credit bancar ipotecar nr.04064008, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 18750 euro. Potrivit art.6 intitulat Comisioane din acest contract, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane: b) comision de administrare a creditului: 0,00% flat calculat asupra sumei creditului contractat, ce se achită din credit la data primei utilizări a creditului; d) comision de monitorizare credit:0,1000% flat calculat asupra sumei aprobate a creditului, ce se achită lunar împreună cu rata de credit (fila 29 dosar primă instanţă).

După intrarea în vigoarea a O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, apelanta-petentă a elaborat un Act adiţional la contractul de credit sus-menţionat în vederea alinierii la prevederile legale sus-menţionate. În art.I.2.1.1 din acest act adiţional, se prevede că pentru creditul acordat, împrumutatul plăteşte Băncii următoarele comisioane/compensaţii: comision de administrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în contractul de credit bancar, cu excepţia cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision şi pentru care valoarea comisionului este 0; compensaţie rambursare anticipată totală/parţială: 0 RON (fila 45 dosar primă instanţă).

Prin adresa nr.2006 din 02.09.2010, apelanta i-a comunicat împrumutatului actul adiţional din care rezultă că una din modificările aduse contractului de credit este eliminarea comisionului de administrare a contului curent, în cazul clienţilor persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare (fila 48 dosar primă instanţă).

Acest act adiţional nu a fost semnat de către împrumutat dar a fost implementat tacit conform prevederilor Legii nr.288/2010.

Astfel cum rezultă din răspunsul apelantei adresat intimatului, ulterior implementării actului adiţional - iunie 2010, apelanta bancă a continuat să perceapă împrumutatului un comision lunar de 18.75 euro.

Referitor la motivul de apel privind data săvârşirii contravenţiei, tribunalul reţine că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă ca fiind data reţinută în actul sancţionator. Astfel, în procesul-verbal atacat este trecută ca dată a săvârşirii contravenţiei data de 07.06.2016, data depunerii reclamaţiei de către consumatorul A T . S-a avut în vedere, în mod corect, de către agentul constatator şi de către prima instanţă aspectul că fapta contravenţională reţinută în sarcina apelantei-petente a fost săvârşită la data de 07.06.2016, data când agentul constatator, în urma analizării sesizării formulate, a constatat încălcarea prevederilor O.G. nr.21/1992. În acest sens, tribunalul evidenţiază că fapta contravenţională imputată apelantei este continuă, în înţelesul dispoziţiilor art.13 alin.2 din O.G. nr.2/2001, deoarece nerespectarea de către apelantă a prevederilor O.G. nr.21/1992 a durat în timp, respectiv după implementarea actului adiţional şi cu fiecare percepere a comisionului de 18,75 euro, astfel că data săvârşirii contravenţiei este data constatării de către agentul intimatului a faptei.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul reţine că nici motivul privind intervenirea prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu este întemeiat, având în vedere că sancţiunea contravenţională a fost aplicată în data de 06.07.2016, în termenul de 6 luni  prevăzut de art.13 din O.G. nr.2/2001.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, tribunalul reţine că potrivit art.36 din O.U.G. nr.50/2010, forma în vigoare la data întocmirii actului adiţional, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Potrivit apelantei-petente, actul adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr.50/2010 nu a eliminat comisionul de monitorizare credit, negociat de părţi iniţial, ci a dus la transformarea acestuia în comision de administrare, fiind păstrat cuantumul indicat în contractul de credit, de 0,1%.

Având în vedere înscrisurile aflate în dosarul cauzei, instanţa de apel nu poate primi această interpretare oferită de către apelanta-petentă a situaţiei de fapt. Astfel, prin contractul de credit iniţial au fost stabilite două comisioane, unul de administrare în cuantum de 0,00 % şi unul de monitorizare în cuantum de 0,1% flat, fără ca în cuprinsul contractului să fie definite aceste comisioane sau să fie indicate serviciile prestate de bancă în schimbul perceperii acestora.

De asemenea, prin actul adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr.50/2010 se stabileşte că împrumutatul va plăti un comision de administrare, perceput lunar în valoarea stabilită în contractul de credit, cu excepţia cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision şi pentru care valoarea comisionului este 0. Având în vedere că în contractul iniţial valoarea comisionului de administrare era 0, apelanta nu percepea un astfel de comision împrumutatului, astfel că nici după implementarea actului adiţional, banca nu avea dreptul să perceapă un astfel de comision.

Îndreptăţirea băncii de a percepe acest comision rezultă în mod expres din ceea ce banca a consemnat, în mod unilateral, în cuprinsul art.I.2.1.1 din actul adiţional, respectiv aceasta a precizat că dacă prin contractul iniţial nu se percepea un comision de administrare, acesta nu urma a fi perceput nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010.

Instanţa de apel nu poate reţine apărarea apelantei-petente că vechiul comision de monitorizare a fost transformat în comision de administrare, deoarece această operaţiune de transformare nu este relevată niciunde în actul adiţional elaborat de aceasta şi implementat tacit iar această informaţie nu a fost comunicată împrumutatului nici prin adresa de înaintare a actului adiţional. Prin actul adiţional, comisionul de monitorizare a fost practic înlăturat de către apelantă, acesta nemaifiind prevăzut de către O.U.G. nr.50/2010.

Cu toate acestea, banca a continuat să perceapă comisionul de monitorizare şi a justificat încasarea acestuia abia la momentul formulării sesizării de către împrumutat, prin existenţa acestei transformări.

Tribunalul nu poate reţine nici apărarea privind  nereţinerea de către prima instanţă a tipologiei comisioanelor şi funcţionalitatea fiecărui comision perceput, în condiţiile în care contractul de credit încheiat de părţi nu cuprinde o definiţie exactă a celor două comisioane şi nici serviciile pe care banca le presta pentru perceperea acestora şi, de asemenea, nici actul adiţional nu cuprinde vreo referire în acest sens.

Nu poate reţine tribunalul, ca fondat, nici motivul privind redenumirea comisionului de monitorizare în comision de administrare de către art.36 din O.U.G. nr.50/2010, deoarece definirea exactă a comisionului de administrare de către actul normativ s-a realizat abia prin modificarea adusă de Legea nr.288/2010, adoptată ulterior intrării în vigoare a actului adiţional. Tribunalul nu contestă că, potrivit O.U.G. nr.50/2010 modificată, banca ar fi putut să perceapă un comision de administrare pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, însă aceasta a prevăzut în mod expres în actul adiţional că nu percepe un comision de administrare şi, de asemenea, nu şi-a manifestat voinţa de a păstra vechiul comision sub noua titulatură prevăzută de lege.

În lipsa unei precizări exprese din partea apelantei în sensul menţinerii comisionului de monitorizare sub denumirea de comision de administrare, perceperea de către aceasta în continuare a comisionului de monitorizare este nelegală, astfel că în mod corect s-a apreciat că aceasta a modificat unilateral şi nejustificat costurile contractului.

Nu s-ar putea reţine că acest comision este conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, având în vedere că apelanta-petentă a continuat să îl perceapă într-un cuantum fix la valoarea creditului şi nu la valoarea soldului, aşa cum impun dispoziţiile acestui act normativ, modificate prin Legea nr.288/2010.

Tribunalul reţine şi că instanţa de fond nu a încălcat dispoziţiile art.7 lit.c) liniuţa a treia din O.G. nr.21/1992 raportat la dispoziţiile art.969-970 Cod civil, ci a asigurat respectarea acestor prevederi, prin menţinerea procesului-verbal atacat. Astfel, din actul adiţional a rezultat expres eliminarea comisionului de monitorizare şi neperceperea unui alt comision, prin urmare contractul trebuie interpretat şi executat în acest mod. Faptul că pentru serviciile prestate banca nu mai percepe, în fapt, niciun comision este rezultatul metodei defectuoase în care aceasta a înţeles să alinieze contractul la prevederile O.G. nr.50/2010, greşelile acesteia neputând fi suportate de către împrumutat.

În concluzie, tribunalul reţine că apelanta-petentă a perceput şi după implementarea O.U.G. nr.50/2010 vechiul comision de monitorizare credit, în procent de 0,1000% din suma aprobată a creditului, deşi prin actul adiţional a fost eliminat acest comision.

Prin urmare, în mod corect a fost apelanta-petentă sancţionată contravenţional de către intimat iar hotărârea primei instanţe care a menţinut procesul-verbal este legală şi temeinică.

Instanţa de apel reţine şi că dispoziţiile OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor au drept scop protecţia cetăţenilor în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. Astfel, instanţa subliniază că este necesar a se asigura o protecţie sporită consumatorilor împotriva practicilor abuzive ale operatorilor de servicii, având în vedere că, de cele mai multe ori, consumatorii se află într-o poziţie dezavantajoasă faţă de operatori, neputându-se vorbi de existenţa unui echilibru în ceea ce priveşte naşterea şi executarea contractelor.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul formulat, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, privind pe apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G, cu sediul în  Bucureşti , sector 2, CUI  şi pe intimat AUTORITATEA NAŢIONALĂ PT PROTECTIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PT PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST - COMISARIATUL JUDEŢEAN PT PROTECTIA CONSUMATORILOR , cu sediul jud. Iaşi, CF  precum şi în  Bacău Judeţ Bacău , având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie, împotriva sentinţei civile nr. 7827/15.12.2016, pronunţată de Judecătoria Bacău, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2017.

Domenii speta

Spete similare