Civil

CLAUZE ABUZIVE ÎN CONTRACTE DE TELEFONIE

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de ……. pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. ….., reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. E., obligarea acesteia la plata sumei de 1.945,49 lei alcătuită din suma de 256,10 lei reprezentând facturi fiscale emise şi neachitate, 16,97 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile contractuale, 1.278,10 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, 394,32 lei reprezentând taxă pentru nereturnare echipament TV. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 50 lei – taxa judiciară de timbru datorată şi achitată în cauză.

În motivare, reclamanta a arătat că între Orange România S.A. şi pârâtă s-a încheiat un contract de prestări servicii - ……., în temeiul căruia Orange SA a emis următoarele facturi: 

1.……… din data de ………. (fila nr. 24);

2.…………. din data de ……….. (fila nr. 23);

3.………. din data de ……….. (fila nr. 21);

4.………… din data de ………… (fila nr. 20),

5.………… din data de ………… (fila nr. 22),

6.……….. din data de ………. (fila nr. 29),

7.………… din data de ……… (fila nr. 36) – daune pentru rezilierea contractului,

8.………… din data de ………… (fila nr. 33) – daune pentru rezilierea contractului,

9.………… din data de ……….. (fila nr. 27),

10.………… din data de ………. (fila nr. 31),

11.………… din data de ……….. (fila nr. 37) – taxă nereturnare echipament TV,

12.………… din data de ………… (fila nr. 28),

13.………….. din data de ……… (fila nr. 30),

14.……….. din data de ……….. (fila nr. 32) – daune pentru rezilierea contractului,

15.fără factură din data de ……… (nedepusă) - în valoare de 81,17 lei,

16.…………. din data de ……………. (fila nr. 25),

17.…………. din data de ………. (nedepusă) – în valoare de 0,85 lei,

însă pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a achita serviciile prestate în favoarea sa. A mai arătat că pentru aceste servicii s-au calculat penalităţi conform contractului până la concurenţa debitului principal, modul de calcul pentru acestea, precum şi pentru daunele pentru rezilierea prematură a contractului a fost detaliat în cuprinsul facturilor.

În continuare, a arătat că Orange România S.A. a cesionat către reclamantă creanţa faţă de pârât. A susţinut că sunt îndeplinite condiţiile privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1026 şi urm. CPC.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susţinere, s-a solicitat proba cu înscrisuri anexate: 17 facturi fiscale, contract de abonament Orange nr. …….., extras Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare, notificarea de cesiune, contractul de cesiune, anexa aferentă contractului de cesiune, certificat menţiuni şi delegaţie avocaţială.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) teza I din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila nr. 47).

Pârâtei i-au fost comunicate copii de pe formularul de cerere, înscrisuri şi un exemplar al formularului de răspuns, însă aceasta nu a depus formularul de răspuns ori alte apărări.

Pentru termenul din data de 08.06.2018, părţile au fost citate cu menţiunea că la primul termen cu procedura de citare legal îndeplinită se va pune în discuţia posibila incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000.

La data de 07.06.2018, reclamanta a depus note de şedinţă prin care susţine, în esenţă, că nu există un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, prevederile contractuale devenind aplicabile ca urmare a neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor de plată privind serviciile şi ofertele de care a beneficiat pârâta. În plus, reclamanta a arătat că Orange România SA nu deţine o poziţie de monopol, debitoarea putând încheia contract cu alţi operatori.

Sub aspectul probatoriului, la data de 08.06.2018, în temeiul art. 258. raportat la art. 255 CPC, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind că aceasta este admisibilă şi de natură să ducă la soluţionarea cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Examinând cererea cu prioritate prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate instituite de art. 1026 CPC privind cererile de valoare redusă, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite, valoarea cererii situându-se sub pragul valoric instituit de textul de lege, iar creanţa care face obiectul cererii de chemare în judecată nu este exceptată de la aplicarea acestei proceduri speciale potrivit cazurilor prevăzute de art. 1026 alin. (2) şi (3) CPC.

Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, instanţa va proceda la analiza în fond a raporturilor juridice dintre părţi.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, prezentul litigiu se circumscrie dispoziţiilor Noului Cod civil, faţă de prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora contractul este supus dispoziţiilor în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa şi faţă de faptul că părţile contractante au încheiat contractul ulterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, respectiv la data de 17.09.2014.

În fapt, între S.C. ORANGE ROMANIA S.A., în calitate de furnizor/operator, şi pârâta C. E., în calitate de client, s-a încheiat contractul nr. ………. (filele nr. 7-9) având ca obiect achiziţionarea servicii Orange voce, contractul fiind încheiat pe o perioadă minimă contractuală de 24 de luni, raportul juridic fiind născut şi dovedit de reclamantă în condiţiile art. 272-273 CPC prin înscrisul depus la dosar, respectiv contractul nr. ……….. - însuşit de către pârâtă prin semnătură (fila nr. 9).

În baza contractului anterior menţionat, Orange România S.A. a emis în sarcina pârâtei facturi fiscale pentru contravaloarea serviciilor prestate, facturi pe care este menţionată şi data scadenţei şi care îi sunt opozabile pârâtului, având în vedere că acesta din urmă a semnat contractul în speţă.

La momentul formulării cererii, pârâta înregistra un debit de 191,05 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, potrivit facturilor fiscale anexate la dosar:

1.………… din data de …………… (fila nr. 24);

2.………… din data de …………… (fila nr. 23);

3.…………… din data de …………. (fila nr. 21);

4.………….. din data de ………… (fila nr. 20),

5.……………. din data de …………….. (fila nr. 22),

6.…………….. din data de …………. (fila nr. 29),

7.……………. din data de …………… (fila nr. 27),

8.……………… din data de ………….. (fila nr. 31),

9.…………. din data de ………….. (fila nr. 28),

10.……………. din data de …………….. (fila nr. 30),

11.……………… din data de …………….. (fila nr. 25).

Instanţa constată că nu au fost depuse la dosar următoarele facturi fiscale:

1.fără factură din data de ………. (nedepusă) - în valoare de 81,17 lei,

2.…………. din data de ………. (nedepusă) – în valoare de 0,85 lei.

Deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, prestând serviciile asumate şi emiţând facturile fiscale aferente, pârâta nu a înţeles să îşi îndeplinească la rândul său obligaţia contractuală de plată a preţului, acumulând astfel debite principale restante, la care au fost calculate şi penalităţi de întârziere contractuale.

Prin contractul de cesiune de creanţe din data de 12.01.2017 (filele nr. 43-45), ORANGE ROMANIA S.A, în calitate de cedent, a cesionat către GLASRO HOLDINGS LIMITED, în calitate de cesionar, un portofoliu de creanţe, printre care şi creanţa pârâtei din prezenta cauză, potrivit anexei la contract (fila nr. 48), cesiunea fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (fila nr. 52).

Prin contractul de confirmare atribuire sume referitor la portofoliul de sume care rezultă din împrumuturi, contracte de telecomunicaţii şi utilităţi din data de 07.02.2017 (filele nr. 53-56), GLASRO HOLDINGS LIMITED, în calitate de cedent, a transmis către reclamanta INTRUM JUSTITIA DEBT FINANCE AG, în calitate de achizitor, un portofoliu de creanţe, printre care şi creanţa pârâtei din prezenta cauză, transmisiunea fiind notificată pârâtei prin notificării din data de 27.10.2017 (fila nr. 40) şi înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (fila nr. 58).

Prin prezenta acţiune, reclamanta cesionară solicită obligarea pârâtei la plata sumelor restante asumate contractual – creanţa cesionată, faţă de neîndeplinirea la termen a obligaţiilor stabilite prin convenţia părţilor.

Cu privire la comunicarea cesiunii de creanţă, instanţa apreciază că înştiinţarea pârâtei s-a efectuat şi prin cererea de chemare în judecată, prin anexarea la cererea introductivă a notificării de cesiune, făcându-se astfel aplicarea art.1578 alin 1 lit. b) CC: „primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului” şi art.1580 CC, în temeiul căruia se apreciază ca fiind efectuată procedura de notificare a cesiunii de creanţă şi atunci când „cesiunea se comunică odată cu acţiunea intentata împotriva debitorului”.

De asemenea, conform art. 1568 alin. (1) lit. a) CC, cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile de care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată.

În raport de dispoziţiile art. 1270 CC, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţi, în timp ce art. 1350 alin. (1) CC stabileşte că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

Pârâta nu a depus întâmpinare, nefăcând niciun fel de apărări din care să rezulte că ar fi achitat aceste facturi – deşi sarcina probei privind aceste aspecte îi revenea.

Conform art. 663 CPC, creanţa reclamantei este certă şi lichidă, în sensul că existenţa şi întinderea ei rezultă din cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei, şi exigibilă, întrucât termenul de plată al fiecărei facturi fiscale a fost depăşit.

Cu toate aceste, pentru două facturi – nominalizate, însă nedepuse de către reclamantă la dosar, respectiv factura nr.:

1.fără factură din data de ………… (nedepusă) - în valoare de 81,17 lei,

2.……….. din data de ………. (nedepusă) – în valoare de 0,85 lei,

apreciind că nu s-a făcut dovada vreunei creanţe împotriva pârâtei cât priveşte aceste facturi, instanţa va admite în parte acest capăt de cerere - doar pentru restul facturilor depuse la dosar.

Cu privire la capătul principal de cerere, analizând condiţiile răspunderii civile contractuale, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite în prezenta cauză, între părţi fiind încheiat un contract, există fapta ilicită a debitoarei care constă în nerespectarea obligaţiei contractuale de plată, prin neexecutarea obligaţiei s-a creat un prejudiciu creditoarei, există raport de cauzalitate între neexecutare şi prejudiciu, iar vinovăţia debitoarei este prezumată, fiind în materie contractuală. Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită în parte capătul de cerere şi să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 191,05 lei reprezentând servicii prestate de către ORANGE SA şi neachitate de către pârâtă, astfel cum rezultă din cuprinsul facturilor fiscale anexate la dosar.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere, calculate conform contractului, instanţa reţine că, din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale, se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său, iar pentru acordarea despăgubirilor, pe lângă întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale - mai este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere.

În ceea ce priveşte prima condiţie a întrunirii condiţiilor răspunderii contractuale, aceasta a fost găsită îndeplinită potrivit considerentelor de mai sus, iar faţă de cea de-a doua condiţie legală a punerii în întârziere, instanţa o constată de asemenea îndeplinită, având în vedere că în speţă, debitorul este de drept în întârziere, potrivit art. 1523 alin. (1) CC, faţă de faptul că părţile au convenit expres că debitorul este în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, convenţia părţilor fiind neechivocă în acest sens potrivit art. 1.9 alin. 4 din TCG.

Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei, iar stabilirea despăgubirilor se poate face judiciar, legal sau convenţional.

În cauză de faţă, părţile au evaluat convenţional prejudiciul suferit de creditor, iar, în conformitate cu prevederile art. 1.9 alin. (4) din contractul încheiat între pârâtă şi Orange România S.A. (fila nr. 11), în cazul neplăţii contravalorii facturilor până la expirarea termenului stabilit pentru plată, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi şi va datora penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. De asemenea, conform clauzei contractuale, totalul penalităţilor de întârziere datorate de beneficiar poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. 

În conformitate cu art. 1350 alin. (2) CC, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Neîndeplinirea obligaţiei principale de către pârâtă constând în plata facturilor emise conduce la aplicarea penalităţilor contractuale de 0,5% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

Cu toate acestea, instanţa consideră că menţiunile art. 1.9 din contract, conform cărora totalul penalităţilor de întârziere datorate de beneficiar poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, îmbracă forma unor clauze abuzive, prohibite de Legea nr. 193/2000 şi de Codul consumului, adoptat prin Legea nr. 296/2004, în ceea ce priveşte posibilitatea ca penalităţile să depăşească suma asupra căreia sunt calculate.

Instanţa este îndreptăţită să aprecieze, chiar şi din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale, care este supusă atenţiei sale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând în acest sens prin Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial S.A., cauze conexate C-240-244/98, Rec. p. I-4941, precum şi prin Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, p. I 04713.

Pârâta, ca persoana fizică, se încadrează în definiţia dată consumatorului de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta, ca persoană juridică, acţionând în cadrul activităţii sale comerciale, are calitatea de comerciant, conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, reiterate de art. 78-80 din Codul consumului, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; prin clauza care nu este negociată direct se înţelege situaţia în care aceasta a fost stabilită fără a se da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit lit. i) din anexa la Legea nr. 193/2000, este prezumată a fi clauză abuzivă şi clauza contractuală prin care se stabileşte în sarcina consumatorului plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către consumator, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

 În speță, clauza privind plata penalităţilor de întârziere nu este negociată direct cu consumatorul întrucât a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei şi, de asemenea, obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist, în condițiile în valoarea acestora este de 182,5% pe an.

Susţinerea reclamantei că Orange România SA nu deţine o poziţie de monopol şi astfel consumatorii aleg contractul pe care doresc să-l încheie din oferta pusă la dispoziţie de către toţi operatorii de telefonie nu poate fi reţinută de vreme ce fiecare consumator, aflat în relaţii contractuale cu orice comerciant, beneficiază de aceeaşi protecţie juridică, iar posibilitatea alegerii operatorului de telefonie nu echivalează cu negocierea efectivă a contractului.

Faptul că reclamanta, prin prezenta cerere, s-a limitat la a calcula penalităţi în cuantumul debitului principal în valoare de 16,97 lei nu înlătură caracterul abuziv al clauzei, care continuă să subziste în ipoteza în care reclamanta ar solicita actualizarea acestor penalităţi până la plata efectivă a debitului (moment ulterior pronunţării acestei hotărâri - 2018) fie pe calea unei acţiunii separate, fie în faza executării silite.

În ceea ce priveşte consecinţele constatării caracterului abuziv al clauzei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în cauza Banco Español de Crédito, C-618/10, EU:C:2012:349, pct. 65 în sensul că instanţele naţionale au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Astfel, instanţa constată caracterul abuziv al clauzei contractuale art. 1.9 alin. (4) din TCG în ceea ce priveşte posibilitatea ca totalul penalităţilor de întârziere să depăşească cuantumul sumei asupra cărei sunt calculate.

În concret, reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere în valoare de 16,97 lei calculate la debitul principal, care sunt datorate de către pârâtă pentru neîndeplinirea la timp a obligaţiei sale de achitare a facturilor fiscale emise în baza contractului asumat, şi acestea nu depăşesc suma asupra cărei au fost calculate. Drept urmare, instanţa urmează să admită acest capăt de cerere şi va dispune obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 16,97 lei, fără ca reclamanta să poată solicita pe cale separată ori în faza executării silite actualizarea penalităţilor de întârziere într-un cuantum care să depăşească valoarea debitului principal, respectiv suma de 191,05 lei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de către reclamantă privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.278,10 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, instanţa reţine că durata contractuală a fost stabilită la 24 de luni (fila nr. 8). În cazul încetării premature a contractului, din vina pârâtului, acesta s-a obligat să achite creditoarei, potrivit clauzei nr. 1.16 alin. (1) paragraful al II-lea din TCG, despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale (fila nr. 13).

În temeiul art. 1.16 alin. (1) paragraful I din TCG, contractul poate înceta, prin reziliere, la iniţiativa Orange, fãrã punere în întârziere, fãrã preaviz, fãrã intervenţia instanţei judecãtoreşti şi fãrã îndeplinirea vreunei alte formalitãţi la data menţionatã în notificarea scrisã de reziliere transmisã trimisã de cãtre Orange România.

În speţă, instanţa apreciază că notificarea a fost făcută prin emiterea ultimelor facturi, respectiv ……….. din data de ………. (fila nr. 36), …….. din data de ……… (fila nr. 33), ……….. din data de ………. (fila nr. 32) - în cuantum de 1.278,10 lei intitulat “daune reziliere contract”. Chiar şi în absenţa dovezii comunicării facturii, instanţa apreciază că debitorul avea obligaţia să se intereseze de existenţa eventualelor facturi emise şi neachitate astfel cum rezultă din art. 1.9 alin. (3) din TCG: (…) Indiferent de modalitatea de transmitere a facturii pentru Servicii, neprimirea acesteia nu exonerează Clientul de la plată, Clientul fiind obligat să se intereseze despre cuantumul sumei facturate.

Cu toate acestea, instanţa consideră că menţiunile clauzei 1.16 alin. (1) paragraful al II-lea din TCG îmbracă forma unor clauze abuzive, prohibite de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi de Codul consumului, adoptat prin Legea nr. 296/2004.

Instanţa este îndreptăţită să aprecieze, chiar şi din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale, care este supusă atenţiei sale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând în acest sens prin Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial S.A., cauze conexate C-240-244/98, Rec. p. I-4941, precum şi prin Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, p. I 04713.

Pârâta, ca persoana fizică, se încadrează în definiţia dată consumatorului de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta, ca persoană juridică, acţionând în cadrul activităţii sale comerciale, are calitatea de comerciant, conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, reiterate de art. 78-80 din Codul consumului, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; prin clauza care nu este negociată direct se înţelege situaţia în care aceasta a fost stabilită fără a se da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit alin.1 lit. j din anexa la Legea nr. 193/2000, este considerată clauză abuzivă acea prevedere contractuală care restrânge sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazul în care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.

 În speță, clauza privind plata unor despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termenul contractual nu este negociată direct cu consumatorul întrucât a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei.

Practic, prevederea contractuală analizată instituie în sarcina consumatorului obligaţia de a achita către profesionist contravaloarea serviciilor aferente contractului până la sfârşitul perioadei de derulare a acesteia în condiţiile în care contractul a încetat anterior împlinirii acestui interval convenit. Cu alte cuvinte, consumatorul are obligaţia de a achita cu titlu de despăgubire contravaloarea serviciilor de care nu a beneficiat, calculată până la sfârşitul perioadei contractuale, contravaloarea despăgubirilor fiind vădit disproporţionată comparativ cu prejudiciul suferit de către comerciant.

Susţinerea reclamantei că Orange România SA nu deţine o poziţie de monopol şi astfel consumatorii aleg contractul pe care doresc să-l încheie din oferta pusă la dispoziţie de către toţi operatorii de telefonie nu poate fi reţinută de vreme ce fiecare consumator, aflat în relaţii contractuale cu orice comerciant, beneficiază de aceeaşi protecţie juridică, iar posibilitatea alegerii operatorului de telefonie nu echivalează cu negocierea efectivă a contractului.

În ceea ce priveşte consecinţele constatării caracterului abuziv al clauzei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în cauza Banco Español de Crédito, C-618/10, EU:C:2012:349, pct. 65 în sensul că instanţele naţionale au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Astfel, instanţa constată caracterul abuziv al clauzei contractuale 1.16 alin. (1) paragraful al II-lea din TCG. Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să excludă aplicarea acestei prevederi contractuale şi va respinge acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat. 

Cât priveşte capătul de cerere privind echipamentele primite de către pârâtă, instanţa constată faptul că reclamanta susţine că a predat pârâtei echipament TV şi aceasta, în baza dispoziţiilor contractuale, avea obligaţia să îl returneze, însă nu probează acest element de fapt în vreun fel. 

Factura emisă de către reclamantă, respectiv factura nr……….. din data de ………… (fila nr. 37) – taxa pentru nereturnarea echipamentului TV, nu face şi dovada predării de către reclamantă a echipamentului TV. Iar de nicăieri altundeva din contract sau din restul înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că predarea de către reclamantă a echipamentului TV la care face referire în factura nr. …….. din data de ……….. (fila nr. 37).

Pentru aceste motive, având în vedere faptul că reclamanta nu a probat predarea echipamentului TV despre care susţine că pârâta trebuia să îl returneze, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiat acest capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 394,32 lei reprezentând taxa pentru nereturnare echipament TV.

În raport de cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 1032 alin. (1) CPC, instanţa va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru stabilită conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi achitată de către reclamantă – astfel cum rezultă din înscrisul de la fila nr. 46.

Conform art. 1031 alin. (3) CPC, prezenta hotărâre este executorie de drept.

Domenii speta

Spete similare