Pretentii

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 5078/2016

Şedinţa publică de la 23 Iunie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Grefier ..

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant şi pe pârât, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât şi la a doua strigare a cauzei, părţile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa din data de 02.06.2016, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16.06.2016, respectiv pentru data de 23.06.2016, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 03.06.2015, sub dosar nr.../271/2015, legal timbrată, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 14288 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 şi nr.039/05.12.2014, scadente şi neachitate integral, emise de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, a actului adiţional nr.1/31.10.2011 şi a actului adiţional nr.2/31.12.2012, la plata dobânzii legale, calculate conform Legii nr.72/2013, care curge de la data emiterii facturilor susmenţionate şi până la plata efectivă a debitului principal, la plata sumei de 10000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii intempestive a contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, onorariu expertiză, taxă de timbru).

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între cele două părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii cu nr.004/2009, urmat de actul adiţional din 31.10.2011, în sensul modificării pct.3 şi a pct.6 din contractul iniţial, şi apoi de actul adiţional nr.2/31.12.2012.

La data de 15.09.2014, este întocmit de societatea pârâtă şi comunicat reclamantei, la 11.11.2014, înscrisul denumit eronat „act adiţional nr.3”, prin care se solicită de către pârâtă încetarea contractului de prestări servicii începând cu data de 15.09.2014, pe motiv de împlinire a termenului contractului, prin obţinerea a două acreditări succesive.

La data de 26.11.2014, reclamanta a primit notificarea prin care se atrage atenţia acesteia asupra faptului că ar fi intervenit încetarea de drept a contractului de prestări servicii nr.004/2009.

Reclamanta apreciază că durata minimă a contractului nu s-a împlinit, nefiind obţinute acele acreditări succesive (2), de care se prevalează pârâta pentru a invoca încetarea de drept a contractului, prin urmare acţiunea în răspundere civilă contractuală formulată de reclamantă este întemeiată.

În drept, au fost invocate art.3 din Legea nr.71/2011, art.969, alin.1 şi 2 C.civ., art.1088, alin.1 şi 2 C.civ., iar în probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri, fiind solicitată încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtei şi expertiza contabilă pentru determinarea prejudiciului suferit de reclamantă.

Legal citată, pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.47-52), înregistrată la instanţă în data de 27.07.2015, solicitând, în principal, anularea acţiunii ca fiind introdusă de o entitate fără capacitate procesuală sau, în subsidiar, respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

În esenţă, pârâta a invocat faptul că au fost obţinute chiar trei acreditări pentru spital, respectiv certificatul de acreditare RENAR nr.LM099, reacreditat la 25.07.2012, valabil până la 24.07.2016, certificatul de acreditare CONSA seria CA nr.006/20.09.2012, valabil 60 de luni, şi certificatul de acreditare SMC nr.152Q din 18.02.2013, valabil până la 18.02.2016, prin urmare a intervenit încetarea de drept a contractului încheiat cu reclamanta.

Cu toate acestea, deşi nu a prestat nici un serviciu în beneficiul pârâtei, reclamanta a continuat să emită facturi, care nu au fost acceptate sau însuşite la plată de către pârâtă prin semnătură, înregistrare în contabilitate sau în altă modalitate.

Privind capătul de cerere referitor la plata de despăgubiri pentru rezilierea contractului, pârâta a menţionat că, prin actul adiţional nr.2 la contract, semnat de reclamantă fără obiecţiuni, a fost modificat art.6 din contractul iniţial, în sensul eliminării clauzei privind despăgubirile datorate de beneficiar în cazul rezilierii contractului înainte de termen.

În esenţă, pe fondul cererii, pârâta a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile contractuale.

În drept, pârâta a invocat art.205 C.pr.civ., iar în probaţiune a depus la dosar înscrisuri, solicitând încuviinţarea probei testimoniale şi a celei cu interogatoriul reclamantei.

La data de 23.09.2015, reclamanta a depus la dosar note de şedinţă (f.93-97), solicitând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a apărărilor formulate de pârâtă, reiterând şi dezvoltând motivele invocate iniţial în susţinerea acţiunii introductive.

Prin încheierea din 04.02.2016 (f.139-140), instanţa a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă, pentru motivele acolo arătate.

În termenul de pronunţare, la data de 15.06.2016, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise (184-195).

În cauză, instanţa a încuviinţat pentru părţi şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamante (răspunsurile consemnate la f.122-124 dosar), respectiv al pârâtei (răspunsurile de la f.53-54 dosar) şi proba cu expertiza tehnică contabilă, la dosar fiind depus raportul de expertiză contabilă judiciară , înregistrat la BEJ de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 55/14.04.2016 (f.150-162 dosar) şi întocmit de expert contabil B....

Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Cu preeminență, din perspectiva dreptului procesual civil, instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, față de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, în considerarea art.24 N.C.pr.civ., coroborat cu art.3, alin.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Sub aspectul dreptului material ce guvernează prezentul litigiu, față de data nașterii raporturilor contractuale dintre părți, conform contractului de prestaări servicii nr.004/2009, instanța va face aplicarea dispozițiilor vechiului Cod civil, în considerarea art.6, alin.1 și 2 din Noul Cod civil, coroborat cu art.3 și art.102, alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.

În fapt, numita şi pârâta au încheiat în anul 2009 contractul cadru de prestări servicii nr.004/2009 (f.21-23 dosar), conform căreia numita, în calitate de prestator, s-a obligat faţă de pârâtă, în calitate de beneficiar, la prestarea serviciilor privind mentenanţa şi îmbunătăţirea SMC, conform cu SREN ISO 15189, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale şi entităţilor organizatorice de interfaţă cu acesta din cadrul Centrului Medical.

Durata contractului a fost convenită de părţi  „pentru perioada de minim două acreditări succesive (şase ani)”.

Prin actul adiţional nr.1/31.10.2011 la contractul iniţial susmenţionat (f.24-26 dosar), s-a modificat denumirea prestatorului ,acesta devenind (reclamanta din prezenta cauză), respectiv obiectul principal al contractului, în sensul obligării reclamantei la „prestări servicii de menţinere, implementare şi îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii (SMC), bazat pe toate tipurile de standarde de calitate de referinţă pentru tot grupul de firme. De asemenea, menţine şi îmbunătăţeşte procesul de acreditare conform ISO de referinţă de către RENAR pentru laboratorul de analize medicale Pelican etc.”

A urmat actul adiţional nr.2/31.12.2012 la contractul cadru de prestări servicii (f.27-28 dosar), prin care s-a modificat, din nou, art.1 privind obiectul contractului, reclamanta obligându-se la prestări servicii de menţinere, implementare şi îmbunătăţire a sistemului de management al calităţii ISO 9001 şi ISO 1589 sau alte cerinţe ISO necesare unităţilor sanitare. cuprinde şi firmele cu aceleaşi familii acţionare, respectiv şi”. O altă modificare a vizat art.6 din contract privind răspunderea contractuală, respectiv art.3 din contract privind tarife şi modalităţi de plată.

Al treilea act adiţional pretins a fi încheiat de către pârâtă este cel înregistrat cu nr.3/15.09.2014 (f.29 dosar), nesemnat de către reclamantă, care, în realitate, reprezintă o notificare privind încetarea de drept a contractului cadru de prestări servicii, începând cu data de 15.09.2014, justificat pe motivul derulării, în perioada 2009-2014, a două acreditări succesive.

Cum reclamanta a refuzat să ia act de încetarea de drept a contractului, formulând chiar şi o contestaţie în acest sens, înregistrată cu nr.22/14.11.2014 (f.30-31 dosar), continuând să emită, în executarea contractului, facturile fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 şi nr.039/05.12.2014 (f.14-16 dosar), scadente şi neachitate integral de către pârâtă.

Cum pârâta nu a înţeles să-şi execute de bunăvoie, integral, obligaţia corelativă de plată, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 14288 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor fiscale susmenţionate, respectiv la plata dobânzii legale aferente debitului principal susmenţionat şi a sumei de 10000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a rezilierii intempestive a contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009.

Atât art. 969 din vechiul C.civ. (acesta din urmă fiind aplicabil în speță, din perspectiva dreptului material, în temeiul art.102, alin.1 din Legea nr.71/2011 şi a principiului tempus regit actum), cât şi art. 1270 din Noul C.civ., consacră principiul forţei obligatorii a contractului, în temeiul căruia părţile unui contract sunt ţinute să-şi execute întocmai obligaţiile asumate prin încheierea contractului.

Obligativitatea contractului prezintă o deosebita importanta, nu numai pentru raporturile dintre părţi, dar şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general. Principiul pacta sunt servanda nu decurge numai din voinţele individuale ale părţilor, ci constituie un adevărat imperativ social.

Efectele acestui principiu sunt întărite şi de aplicarea altor prevederi legale, ca de exemplu art.1073 din vechiul C.civ. (corespondentul actualului art.1516 din Noul C.civ.), conform căruia ”creditorul are dreptul de a dobindi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare”, sau art.1082 din vechiul C.civ. (corespondentul actualului art.1530 din Noul C.civ.), conform căruia ”debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intirzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.”

Raportat la cererea reclamantei, instanța va reține incidența în speță a dispozițiilor susmenționate privind reglementarea răspunderii civile contractuale și  executarea silită a obligațiilor, titularul unui drept de creanță împotriva debitorului său având ”dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”.

Instanţa apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Fapta ilicită a pârâtei constă în nerespectarea obligaţiilor contractuale, şi anume aceea de a achita integral şi la scadenţă contravaloarea facturilor emise de reclamantă, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei. Cu privire la fapta prejudiciabilă, instanţa reţine că, în materia obligaţiilor de a face, dacă creditorul dovedeşte existenţa creanţei, neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedeşte executarea.

Or, pârâta nu a dovedit achitarea integrală a facturilor emise de către reclamantă.

Din această perspectivă, instanţa va înlătura criticile pârâtei sub toate aspectele.

În primul rând, contractul de prestări servicii nu impunea ca serviciile să fie prestate de către reclamantă în fiecare zi, plata acesteia fiind făcută de pârâtă pentru „prestaţii de maxim 10 zile lucrătoare, echivalentul a 15 zile calendaristice pe lună”, conform art.3 din contract, astfel că susţinerea pârâtei cum că reclamanta nu şi-ar fi executat obligaţiile contractuale, în ultima parte a perioadei contractuale, pentru care solicită, de altfel, plata contravalorii serviciilor prestate, este nefondată, iar certificatele medicale depuse, în copie, la dosar, interesează în privinţa derulării raporturilor de muncă ale reclamantei, în baza contractului individual de muncă încheiat cu pârâta (f.80-83 dosar), şi nu în privinţa contractului de prestări servicii.

În al doilea rând, cu privire la activitatea desfăşurată de reclamantă în executarea contractului, interesează semnificaţia noţiunii de „acreditări succesive”, avută în vedere de către părţi ca referinţă pentru durata minimă contractuală (art.4 din contract), respectiv la ce fel de acreditări s-a obligat reclamanta.

Pe de o parte, serviciile ce fac obiectul contractului au fost determinate de părţi la clauza privind obiectul contractului, modificat succesiv prin cele două acte adiţionale la contract, mai sus menţionate. Pe de altă parte, dacă s-ar reţine ca întemeiată poziţia procesuală a pârâtei, în sensul obţinerii celor trei certificate de acreditare depuse la dosar (f.64, 67, 73), raportat la care invocă  încetarea de drept a contractului, se constată că încetarea contractului ar fi trebuit să intervină încă din anul 2012, or contractul a continuat inclusiv în 2014, prin urmare se conturează cel puţin o presupunere rezonabilă că părţile au avut în vedere acreditări succesive pe acelaşi tip de certificat, ceea ce operează ca o prezumţie simplă în favoarea reclamantei.

În plus, durata minimă contractuală a fost delimitată, în timp, de obţinerea a minim două acreditări succesive, dar nu mai puţin de 6 ani. Or, faţă de această limită de timp, contractul fiind încheiat în 2009, este fără echivoc faptul că termenul minim contractual nu s-a împlinit la data pretinsei încetări de drept, notificată de pârâtă reclamantei începând cu data de 15.09.2014.

În al treilea rând, deşi pârâta susţine că facturile nu au fost acceptate la plată, instanţa reţine că, prin art.8 din contract, părţile au stipulat ca „orice notificare/comunicare între părţi va fi considerată valabilă dacă va fi transmisă în scris (…) sau prin e-mail”. Or, în speţă, reclamanta a făcut dovada corespondenţei electronice purtate cu pârâta (f.17-18 dosar), prin care i-a transmis facturile şi pontajele aferente lunilor septembrie-noiembrie, facturile nefiind contestate de către pârâtă, prin urmare au fost însuşite şi acceptate la plată.

În plus, în sensul celor de mai sus, instanţa va reţine şi poziţia procesuală exprimată pentru pârâtă de reprezentantul convenţional al acesteia, la termenul de judecată din 02.06.2016, în sensul că pârâta este de acord cu pretenţiile reclamantei privind jumătate din factura fiscală emisă pentru luna septembrie 2014. Chiar dacă recunoaşterea pretenţiilor reclamantei, de către pârâtă, este parţială, aceasta se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar şi cu celelalte probatorii administrate (interogatoriul reclamantei, raportul de expertiză contabilă judiciară) şi face dovada împotriva pârâtei.

Prin urmare, instanţa va reţine că executarea contractului a continuat şi după aşa-zisa încetare de drept a contractului, invocată de pârâtă, executare în temeiul căreia reclamanta a emis facturile fiscale menţionate mai sus, scadente şi restante, neîndeplinirea obligaţiei corelative de plată de către pârâtă constituind fapta ilicită a acestuia.

Prejudiciul patrimonial în care se concretizează această atingere constă în suma de 14284 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturilor scadente şi restante emise de reclamantă. În acest sens, vor fi avute în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară , înregistrat la BEJ de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 55/14.04.2016 (f.150-162 dosar) şi întocmit de expert contabil Botcau Dorin Ioan, prin care a fost stabilită această valoare cu titlu de contravaloare facturi neachitate.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Prin urmare, instanţa constată că este întemeiată cererea reclamantei în ceea ce priveşte plata debitului principal, cuantificat la valoarea de 14284 lei (de către expert) şi nu la valoarea de 14288 lei (pretinsă de reclamantă).

În ceea ce priveşte capătul accesoriu al cererii privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal, se reţine incidenţa în speţă a art.1088 v.C.civ. (echivalentul art. 1535 alin.1 N.C.civ.), potrivit căruia în cazul obligaţiilor având ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, creditorul având dreptul la daune moratorii de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul prevăzut de lege.

Având în vedere că pârâta nu a achitat preţul până la termenul de scadenţă a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 şi nr.039/05.12.2014, fiind de drept în întârziere, conform art.1079, alin.2, pct.3 v.C.civ., deşi a fost pusă şi în întârziere de către reclamantă, prin notificarea nr.22/14.11.2014 (f.30-31 dosar), instanţa constată ca întemeiată această cerere accesorie, raportat la admiterea capătului principal cu privire la debitul susmenţionat și, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, va obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată potrivit art.3, alin.2 ind.1 din OG nr. 13/2011 (incident în speţă, având în vedere că scadenţa plăţii a intervenit sub imperiul NC.civ.), cu începere de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii efective şi integrale a debitului principal.

Privind capătul trei de cerere, instanţa îl va respinge ca neîntemeiat, având în vedere că art.6 din contractul iniţial ce reglementa răspunderea contractuală, inclusiv sub aspectul plăţii de despăgubiri în cazul rezilierii contractului înainte de termenul pentru care a fost încheiat, a fost modificat prin actul adiţional nr.2/31.12.2012 (f.28 dosar), fiind înlăturată prevederea contractuală iniţială referitoarte la daune-interese.

În plus, reclamanta nu a făcut dovada rezilierii intempestive a contractului (actul adiţional nr.3, semnat exclusiv de către pârâtă, neputând fi considerată o încetare de drept a contractului, cu atât mai puţin o reziliere contractuală), după cum nu a făcut nici dovada prestării în continuare a serviciilor, după 12.11.2014, deci nu există nicio dovadă a executării în continuare a contractului. Or, o eventuală admitere a acestei cereri ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

Totodată, reținând culpa procesuală a pârâtei în prezenta cauză, în temeiul art.453, alin.1 şi 2 C.pr.civ., instanța va admite și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantum total de 2769 lei, din care 819 lei taxă judiciară de timbru (parţial, în limita pretenţiilor pecuniare admise) şi 1950 lei onorariu expert, justificate cu înscrisurile de puse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, înregistrată în registrul comerţului cu nr., având CUI, cu sediul în mun.O., , jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta, înmatriculată în registrul comerţului cu nr., având CUI, cu sediul în mun.O., jud.Bihor, şi, în consecinţă:

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 14284 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 şi nr.039/05.12.2014, scadente şi neachitate integral, emise de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, precum şi la plata dobânzii legale, calculate conform OG nr.13/2011, de la data scadenţei facturilor susmenţionate şi până la plata integrală şi efectivă a debitului principal.

Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2769 lei, din care 819 lei taxă judiciară de timbru (parţial) şi 1950 lei onorariu expert.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria O..

Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 iunie 2016.

 PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare