Retragere mandat european de arstare şi retragere mandat de executare a pedepsei închisorii

La data de 29.11.2017, s-a înregistrat sub numărul 4921/101/2017, sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi.

În cuprinsul sesizării, s-a arătat că, petentul condamnat M.T., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 48/14.03.2016 de Tribunalul Mehedinţi.

S-a arătat de asemenea că, întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, s-a solicitat de IPJ Mehedinţi-Serviciul de Investigaţii Criminale, emiterea unui mandat european de arestare, fiind emis de Tribunalul Mehedinţi mandatul european de arestare de 3 din 22.02.2017.

Prin sentinţa penală nr. 16/06.07.2017 a Curţii de Apel Firenze, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curţii de Apel Craiova, a fost refuzată predarea persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare şi a fost preluată de către statul italian executarea pedepsei pronunţate în România.

S-a mai arătat că, urmare adresei emise de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Mehedinţi, la data de 27.11.2017 Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Firenze-Biroul Executări Penale, a înaintat instanţei certificatul privind stadiul executării din 17.07.2017.

Totodată, s-a arătat că, din cuprinsul certificatului, reiese faptul că persoana condamnată M.T. a început executarea pedepsei, pedeapsă ce urmează să expire la data de 15.07.2021.

S-a apreciat că se impune sesizarea instanţei de executare pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 94 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la retragerea mandatului european de arestare nr. 3/22.02.2017 emis de Tribunalul Mehedinţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Petentul M.T., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curţii de Apel Craiova.

În baza acestei sentinţe, la data de 14.02.2017, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2016.

Întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, s-a emis de Tribunalul Mehedinţi mandatul european  de arestare nr. 3 din 22.02.2017.

Prin sentinţa nr. 16/06.07.2017 a Curţii de Apel Firenze, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 48/14.03.2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 229/14.02.2017 a Curţii de Apel Craiova şi a fost refuzată predarea persoanei solicitate în baza mandatului european, fiind preluată de către statul italian executarea pedepsei  pronunţate în România.

Din certificatul privind stadiul executării  din data de 18.07.2017, emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Firenze-Biroul Executări penale, la data de 26.10.2017, reiese faptul că persoana condamnată M.T. a început executarea pedepsei în regim de închisoare, la închisoarea din Firenze-N.C.P. Sollicciano, la data de 21.07.2017, pedeapsa urmând să expire la data de 15.07.2021.

Instanţa reţine că mandatul european de arestare a fost emis ca urmare a imposibilităţii de prindere a contestatorului pe teritoriul naţional, precum şi ca urmare a localizării acestuia pe teritoriul Italiei.

Potrivit art. 84 din legea nr. 302/2004 „mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.”

Această Decizie - cadru a fost emisă în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, în special punctul (35), potrivit cărora ar trebui să fie eliminată, între statele membre, procedura formală de extrădare pentru persoanele care încearcă să se sustragă justiţiei după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive şi să fie accelerate procedurile de extrădare privind persoanele bănuite că ar fi săvârşit o infracţiune.

Mandatul european de arestare nr. 3/22.02.2017 a fost emis de Tribunalul Mehedinţi cu respectarea dispoziţiilor art. 88 şi următoarele din legea nr. 302/2004.

Instanţa apreciază că, în cauză  sunt aplicabile dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora,  mandatul european de arestare se retrage în următoarele cazuri:

(1) Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat.

(2) În cazul prevăzut la art. 65 alin. (4), mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România.

(3) Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.

În ceea ce priveşte mandatul naţional de executare a pedepsei închisorii, instanţa reţine că, deşi statul român este stat emitent (în sensul că a pronunţat hotărârea de condamnare definitivă), ulterior a pierdut calitatea de stat de executare, calitate ce a fost dobândită de statul italian cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Astfel, potrivit art. 147 din Legea nr. 302/2004:

„ Atunci când România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competenţa instanţei române, ori de câte ori:

a) certificatul şi hotărârea sunt retrase mai înainte ca statul de executare să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate;

b) statul de executare refuză să recunoască şi să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanţa română;

c) statul de executare renunţă în mod expres la dreptul său de executare;

d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate, întrucât persoana condamnată a evadat şi nu a fost găsită pe teritoriul său;

e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă, întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.”

La dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care să reiese că ne-am afla în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 147 din Legea nr. 302/2004.

Mai mult chiar, intimatul condamnat M.T. a depus un memoriu prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu motivarea că este în imposibilitate de a se prezenta, întrucât se află încarcerat într-un penitenciar din Italia, respectiv Penitenciarul Mario Gonzzini, nr.8/R Scandicci Firenze.

Din actele de la dosarul cauzei, reiese că statul italian este stat de executare, astfel că, se impune retragerea actelor de executare emise de către statul român.

În acest sens, se reţine că, potrivit art. 144 alin. 2 din Legea nr. 302/2004:

 „Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul de executare.”

Tot în acest sens, sunt şi dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Faţă de toate aceste considerente, urmează ca prin prezenta sentinţă, să se dispună retragerea atât a mandatului de executare a pedepsei închisorii cât şi a mandatului european de arestare, emise pe numele petentului, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare