Contestație la executare . prescripția executării. contract de leasing. cesiune creanță

Sentinţă civilă .. din 01.01.2019


CONTESTAȚIE LA EXECUTARE . PRESCRIPȚIA EXECUTĂRII. CONTRACT DE LEASING. CESIUNE CREANȚĂ

Dosar nr. ............/2019

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A și pe intimat B, intimat C, având ca obiect contestație la executare ............/2019.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 10.05.2019 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 24.05.2019.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C...........  în data de 25.02.2019  sub  nr.  ............/2019 contestatorul  A a formulat în contradictoriu cu intimații B.  și C.  contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare ce fac obiectul dosarului nr. .........../2019 al BEJ G. și a executării însăși,  ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului de executare silită, precum și pentru lipsa titlului executoriu. Totodată, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

 În motivare, contestatorul a invocat prescripția dreptului intimatei de a cere executarea silită, față de momentul declanșării procedurii execuționale.

Astfel, s-a arătat că în data de 15.03.2007 a încheiat contractul de leasing financiar nr. ........... cu intimatul C, prin care a achiziționat în sistem leasing un autoturism marca Dacia Logan L 90 Prestige cu plata ratelor într-o perioadă de 72 de luni. Din cauza unor defecțiuni ale autovehiculului, la sfârșitul anului 2007 autovehiculul a fost predat către C. Ulterior predării, contestatorul nu a mai primit alt vehicul în schimbul celui predat și nu a mai achitat nicio rată de leasing, iar locatorul nu a mai emis facturi și nici nu a mai solicitat achitarea vreunei plăți. În data de 15.02.2019, contestatorul a primit prin poștă somația mobiliară din 06.02.2019 și adresa de înființare a popririi.

Contestatorul a învederat instanței că de la expirarea contractului de leasing au trecut aproape 7 ani, iar de la data efectuării ultimei plăți au trecut 10 ani. Astfel, neexercitarea dreptului de a cere executarea silită în termenul legal produce efectul extinctiv al prescripției. În cauză, termenul de prescripție a început să curgă la 15.03.2012 și s-a consumat la 15.03.2015, anterior demarării procedurii de executare silită în anul 2019. De asemenea, s-a arătat că executarea silită apare ca nelegală pentru lipsa titlului executoriu întrucât contractul de cesiune de creanță nu poate constitui titlu executoriu, prin cesiune fiind pierdut caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 C. proc civ.

În probațiune, contestatorul a depus înscrisuri: copii ale actelor de executare silită, contract de leasing.

Intimata B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare. De asemenea, intimata a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității contestației la executare.

În motivare, intimata a arătat că potrivit contractului de leasing, în cazul rezilierii din culpa utilizatorului, acesta este obligat să achite toate ratele rămase de plată până la încetarea duratei contractului, care prin rezilierea contractului devin automat scadente și plătibile imediat. A mai precizat intimata că prin contractul de leasing, contestatorul și-a dat acordul pentru cesiunea creanței. S-a mai arătat că în data de 04.04.2011 a avut loc cesiunea de creanță dintre bancă și S, iar ulterior cesiunea dintre S și intimata B, nefiind incidentă prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Intimata C. a formulat întâmpinare  prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pentru considerentul că  a cesionat creanța  către S. potrivit contractului de cesiune din 04.04.2011.

Instanța a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării și excepția tardivității contestației la executare invocate de intimata B

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, iar B.E.J.  G. a depus copia dosarului de executare nr.  .........../2019.

 Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între contestatorul A. și C. s-a încheiat în data de 15.03.2007 Contractul de leasing financiar nr. ........... având ca obiect finanțarea în sistem leasing a unui autoturism marca Dacia Logan L 90 Prestige cu plata ratelor într-o perioadă de 72 de luni.

Potrivit graficului de rambursare aferent contractului de leasing, astfel cum este depus în cuprinsul dosarului de executare silită, ultima rată de leasing ar fi trebuit plătită de către debitorul A. la data de 20.03.2013.

În data de 04.04.2011 creanța împotriva debitorului a fost cesionată către S, iar ulterior, a fost cesionată către intimata B

Creditoarea cesionară B a solicitat în data de 11.01.2019 executorului judecătoresc G.  declanșarea procedurii execuționale împotriva debitorului.

Prin Încheierea din 23.01.2019 Judecătoria C........... a încuviințat cererea de executare silită formulată de creditorul B împotriva debitorului A în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. .........../15.03.2007.

B.E.J.  G  a somat debitorul  să achite suma de 8779,18 euro lei reprezentând valoare debit și cheltuielile de executare silită, prin somația emisă la 06.02.2019 și comunicată la 15.02.2019.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite se reține:

Potrivit dispozițiilor art. 719 C. proc. civ., poate  suspenda executarea silită până la soluționarea contestației la executare.

Termenul „până la soluționarea contestației la executare” trebuie interpretat în sensul că se poate suspenda executarea silită până la soluționarea pe fond a contestației la executare și nu până la soluționarea irevocabilă a acesteia. Argumentul de interpretare juridică „unde legea nu distinge nu poate nici interpretul să distingă” nu are aplicabilitate întrucât primează interpretarea logică potrivit căruia „excepțiile sunt de strictă interpretare”. Astfel, textul care prevede posibilitatea suspendării executării silite, reprezintă un text special, derogator de la regulile executării silite, caracterizate prin urgența acestei faze a procesului civil. Acesta este și motivul pentru care suspendarea executării se poate dispune doar în condiții speciale și cu plata unei cauțiuni. Prin urmare, fiind un text special acesta trebuie interpretat restrictiv și anume că se poate suspenda executarea până la soluționarea contestației și nu până la soluționarea irevocabilă a acesteia. Acolo unde legiuitorul a considerat că trebuie să se dispună suspendarea până la soluționarea irevocabilă a unei cereri a stabilit expres acest aspect.

În condițiile în care prezenta  cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, cererea de suspendare va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care, cu prioritate, se va soluționa excepția invocată în cuprinsul întâmpinării de către intimata RCI L Romania IFN.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C, instanța reține următoarele:

Contestatorul a încheiat cu intimata C contractul de leasing financiar nr. .........../15.03.2007.

 Ulterior, C. a cesionat în data de 04.04.2011 creanța izvorâtă din contractul de leasing către S, iar aceasta din urmă a cesionat creanța către intimata B., care a demarat procedura execuțională împotriva contestatorului, fiind înregistrat dosarul de executare silită nr. .........../2019 al BEJ G.

Întrucât în prezenta cauză, contestatorul solicită anularea executării silite declanșate în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar încheiat cu intimata C., instanța reține că se justifică calitatea procesuală pasivă a acestei intimate, în accepțiunea prevederilor art. 36 C.proc.civ.

Astfel, prin contractul de cesiune de creanțe încheiat de intimata C. în data de 04.04.2011 cu S., aceasta a cesionat numai creanța izvorâtă din contractul de leasing, astfel încât cercetarea legalității executării declanșate în temeiul contractului de leasing se face și în contradictoriu cu cocontractanta C..

Totodată, se reține că debitorul contestator solicită anularea executării silite și cercetarea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanței ce decurge din contractul de leasing financiar încheiat cu C. , ce implică și cercetarea plăților efectuate de contestator către creditorul inițial, rezultă că este jusitificată și calitatea procesual pasivă a intimatului C. în prezenta cauză.

Conform art. 712 C.proc.civ., „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați, pot cere , pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost data fără îndeplinirea condițiilor legale.

Art. 717 C.proc.civ. stabilește faptul că „instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc  să-i transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.

 În ceea ce privește susținerile contestatorului cu privire la incidența prescripției dreptului de a cere executarea silită, se rețin următoarele:

Potrivit art. 706 C proc civ, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani , dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

În ceea ce privește efectele împlinirii termenului de prescripție, art. 707 C proc civ, prevede că prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Având în vedere că în speță titlul executoriu privește un drept personal de creanță, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani.

Cu privire la data de la care începe să curgă acest termen de prescripție, instanța are în vedere dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevăd:

"Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.

Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Titlul executoriu în baza căruia a fost declanșată procedura execuțională este reprezentat de contractul de leasing financiar nr. .........../15.03.2007, iar potrivit scadențarului de plăți, debitorul contestator avea obligația de efectuare a plăților până în data de 20.03.2013.

Potrivit susținerilor contestatorului, nedovedite însă de înscrisuri, din cauza unor defecțiuni ale autovehiculului, la sfârșitul anului 2007 autovehiculul a fost predat către C., iar ulterior predării, contestatorul nu a mai primit alt vehicul în schimbul celui predat și nu a mai achitat nicio rată de leasing, iar locatorul nu a mai emis facturi și nici nu a mai solicitat achitarea vreunei plăți.

Din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că procedura execuțională a fost declanșată împotriva debitorului de către intimata B. în data de 11.01.2019.

În aceste condiții, având în vedere că din înscrisurile cauzei nu rezultă o altă dată certă de declarare scadentă a debitului, urmează ca termenul de executare silită să fie calculat începând cu data de 20.03.2013, data la care trebuia achitată ultima rată potrivit scadențarului de plăți anexat contractului de leasing.

Astfel, instanța reține că prescripția dreptului de a cere executarea silită reprezintă un mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat.

Prescripția dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data nașterii acestui drept și nu este o continuare a prescripției dreptului material la acțiune, ci o prescripție nouă, de sine stătătoare, ce privește în exclusivitate posibilitatea de a cere executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face, corespunzător obiectului obligației. Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Totodată, instanța reține că obligația contestatorului de a restitui suma acordată este o obligație succesivă (conform contractului au fost stabilite 72 de rate) astfel că termenul de prescripție curge pentru fiecare rată în parte.

Calculând termenul de 3 ani pentru prescripția executării silite, conform art. 181 alin. 1  pct. 3 Cod procedură civilă, instanța reține că acest termen s-a împlinit la data de 20.03.2016, până la această dată creditorul putând cere executarea silită. Or, intimata creditoare a formulat cererea de executare silită la data de 11.01.2019, cu depășirea termenului de prescripție.

Instanța reține că în cauză nu s-a mai făcut dovada de către intimat a vreunui act care a întrerupt sau a suspendat termenul de prescripție, conform art. 708-709 Cod procedură civilă, iar notificările de cesiune nu întrerup termenul de prescripție.

Prin cesiunea de creanță cesionarul dobândește toate drepturile și obligațiile creditorului cedent, iar debitorul poate formula împotriva cesionarului toate apărările și excepțiile pe care le poate invoca împotriva cedentului, deci inclusiv prescripția dreptului de a cere executarea silită.

În privința inopozabilității cesiunii de creanță, instanța reține că, urmare a necomunicării către contestator a notificării privitoare la cesiunea de creanță, anterior declanșării executării silite contestate, aceasta ar fi fost în drept să refuze plata creanței către cesionar, însă inopozabilitatea cesiunii nu împietează asupra legalității declanșării executării silite contestate, comunicarea cesiunii de creanță anterior declanșării executării silite nefiind o condiție de validitate a începerii executării silite, validitatea cesiunii nefiind condiționată de notificarea debitorului cedat.

Prin cesiunea de creanță cesionarul dobândește toate drepturile și obligațiile creditorului cedent, iar debitorul poate formula împotriva cesionarului toate apărările și excepțiile pe care le poate invoca împotriva cedentului, deci inclusiv prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Constatând prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită, instanța reține dispozițiile art. 707 alin. (2) Cod procedură civilă, potrivit cu care: Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită efectuată de BEJ G. în dosarul de executare silită nr. .........../2019,  constatând prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 703 C proc civ, se va dispune încetarea executării silite din dosarul de executare silită nr. .........../2019 al BEJ G.

Față de dispozițiile art. 45 lit f din O.U.G. nr. 80/2013, care prevăd că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie (…) cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas definitiva se va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei achitată prin chitanța seria 60687/2019 POC nr. 3602, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Față de culpa procesuală a intimatei în declanșarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 C proc civ, se va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

În temeiul art. 720 alin. (4) Cod procedură civilă, prezenta hotărâre se comunică din oficiu și de îndată, la data rămânerii definitive, și către BEJ G..

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocate de intimata C.

Admite contestația la executare formulată de contestatorul A cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat în contradictoriu cu intimații B și C.

 Anulează executarea silită efectuată de BEJ G. în dosarul de executare silită nr. .........../2019,  constatând prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.

Dispune încetarea executării silite din dosarul de executare silită nr. .........../2019 al BEJ G..

 Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămase fără obiect.

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Obligă intimata B. la plata către contestator a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

 În temeiul art. 720 alin. (4) Cod procedură civilă, prezenta hotărâre se comunică din oficiu și de îndată, la data rămânerii definitive, și către BEJ G.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C..........., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată  prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 24.05.2019.

PRESEDINTE, GREFIER,