Invocarea excepţiei de neexecutare în contestaţia la executare

Sentinţă civilă 625 din 12.11.2020


Titlu: Invocarea excepţiei de neexecutare în contestaţia la executare

Tip speta: Sentinţă civilă

Numar speta: 625

Data speta: 12.11.2020

Domeniu asociat:  contestaţie la executare

Continut speta: Potrivit art. 713 alin.2 Cod procedură civilă: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun”. Din cele arătate în motivare de către contestatoare, rezultă că aceasta consideră că intimatul nu şi-a executat obligaţiile contractuale şi astfel nu este obligată să îi plătească onorariul restant. Astfel, instanţa constată că se invocă în fapt excepţia de neexecutare, care este o apărare de fond prin natura ei şi care nu poate fi valorificată de contestatoare pe o cale procesuală de drept comun. Mai mult decât atât, contestatoarea nu solicită desfiinţarea contractului care constituie titlul executoriu în cauză, dacă ar fi invocat nulitatea contractului, ar fi avut o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, respectiv o acţiune de drept comun în anularea contractului sau de constatare a nulităţii absolute a acestuia.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA LIPOVA OPERATOR....

DOSAR NR. ....

SENTINŢA CIVILĂ NR. ....

Şedinţa publică din 12 noiembrie 2020

Preşedinte: ...

Grefier: ...

S-a luat în examinare cererea exercitată de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimatul ... Cabinet de Avocat, având ca obiect contestaţie la executare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acţiunea este legal timbrată cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând faptul că susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în Încheierea din data de 10 noiembrie 2020, când s-a amânat pronunţarea şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunţarea pe data de astăzi.

În deliberare,

INSTANȚA:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 30.07.2020 pe rolul Judecătoriei Lipova, contestatoarea ..., în contradictoriu cu intimatul ... – Cabinet de avocat, a formulat contestație la executare în dosarul de executare nr. ... al B.E.J. ..., respectiv a solicitat anularea formelor de executare silită dispuse în dosarul de executare nr. ... al B.E.J. ...

În motivare contestatoarea a arătat că la data de 21.07.2020 i-a fost comunicată prin poştă înfiinţarea popririi la solicitarea creditorului .... Arată că din actele care i-au fost comunicate că este executată silit pentru o presupusă restanţă de 27.500 lei şi că nu a mai apelat la serviciile creditorului din anul 2017, ultima prestaţie făcută de acesta prin intermediul unui substituent fiind în anul 2017, iar dosarul în care ar fi trebuit să o reprezinte, respectiv dosarul nr. ... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a fost finalizat la data de 10.04.2018 când prin încheierea nr.106 pronunţată de Judecătoria Lipova în dosarul nr. ...* s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în dosarul nr. ..., dosar în care i-a acordat doar consultanţă fără să o reprezinte, şi a fost finalizat la data de 13.12.2018 prin Decizia nr.... a Tribunalului Arad. Faţă de această situaţie, înţelege să invoce excepţia prescripţiei dreptului de obţine executarea silită, în temeiul art. 706 CPC, raportat la art. 2520 alin.1 pct.6 teza 1 Cod civ., neexistând nici un motiv de întrerupere al prescripţiei sau de suspendare a cursului acesteia. Arată că eventualele pretenţii ale creditorului derivă din executarea, respectiv neexecutarea obligaţiilor profesionale şi trebuiau formulate în termenul de 1 an prevăzut în de lege, deoarece între păţi nu există afaceri neterminate.

Mai arată că s-a adresat Baroului Bucureşti cu o sesizare împotriva intimatului , reclamând lipsa prestaţiilor avocaţiale şi solicitând restituirea onorariilor achitate acestuia, solicitare care i-a fost admisă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 706,711, 712, 714, 716, 719 Cod proc. civ.

În probațiune a depus în copie următoarele înscrisuri: înştiinţare poprire, adrese poprire, înştiinţare declanşare executare silită, încheiere cheltuieli executare silită, somaţie, contract asistenţă juridică, Decizia civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. .... comunicare, ordonanţă de renunţare la urmărirea penală, încheierea nr..... pronunţată de Judecătoria Lipova în dosarul nr. ..., decizia nr.....

La data de 20.08.2020 intimatul ... – Cabinet de avocat, a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, şi solicită respingerea contestaţiei la executare ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivare, arată că nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare neîndeplinirea unor obligaţii asumate prin contractul de asistenţă juridică ca motiv de drept privitor la fondul dreptului avocatului creditor de a percepe onorariul şi de recurge la executarea silită şi că ar fi trebuit să îl acţioneze pe dreptul comun pentru desfiinţarea titlului executoriu.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită solicită respingerea acestei excepţii având în vedere că în cauză este vorba de afaceri neterminate, iar termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate. Arată că între părţi a fost încheiat contractul la data de 27.06.2016, al cărui obiect în reprezenta consultanţa juridică privind dosarul nr. ... al Judecătoriei Lipova şi reprezentare şi asistare juridică în dosarul penal ... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. Arată că termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate iar executarea silită demarată se circumscrie termenului legal de 3 ani de al ultima prestaţie efectuată decembrie 2017, ţinând cont de faptul că procedura execuţională a fost înregistrată la data de 07.07.2020.

Mai arată că depune la dosar dovada contestării deciziei Decanului de admitere în mod nelegal a sesizării, răspunsul oferit de contestatoare de contestatoare neputând fi avut în vedere în lipsa caracterului definitiv.

În drept, invocă disp. art. 205, 713 alin.2 CPC şi art.31 din Legea nr.51/1995.

În probaţiune, depune în copie, următoarele înscrisuri: împuternicire avocaţială.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, reţine următoarele:

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită invocată de contestatoare, în temeiul art. 706 CPC, raportat la art. 2520 al.1 pct.6 teza 1 Cod civil, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.2520 alin.1 pct.6 Cod civil: Termenul de prescripţie de un an. Cazuri:  Se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul: avocaţilor, împotriva clienţilor pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor, ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate.

Potrivit art.706 Cod proc.civ.: (1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. (2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Instanţa constată că s-a invocat de către contestatoare art.2520 alin.1 pct.6 Cod civil, în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, însă acesta este termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiune şi nu pentru obţinerea executării silite. Faţă de toate acestea instanţa urmează să verifice dacă este întemeiată excepţia, respectiv dacă s-a prescris sau nu dreptul de a obţine executarea silită, raportat la dispoziţiile art.706 Cod proc.civ. .

În dosarul execuţional ... s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor/veniturilor contestatoarei până la concurenţa sumei totale de 34.177,90, compusă din 27.500 lei reprezentând debit restant şi 6.677, 90 lei cheltuieli de executare, la solicitarea intimatului. Cererea de executare silită a fost înregistrată la B.E.J. ....

La data de 13.12.2018 s-a pronunţat Tribunalul Arad în dosarul nr. ... dosar care a făcut obiectul contractului de asistenţă juridică care este titlul executoriu în cauză.

La data de 15.03.2018 s-a dispus prin ordonanţă renunţarea la urmărirea penală faţă de inculpata contestatoare ..., care a fost cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, cel de-al doilea dosar care a făcut obiectul contractului de asistenţă juridică care este titlul executoriu în cauză.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa constată că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a început la data de 13.12.2018, cererea de executare silită fiind formulată astfel în termen, motiv pentru care instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, ca neîntemeiată.

Referitor la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Examinând documentele din Dosarul execuţional nr. ...al B.E.J. ... se constată că s-a procedat la executare silită a contractul de asistenţă juridică nr...., seria B, nr...., încheiat între părţi, având ca obiect consultaţie juridică privind dosarul nr.... al Judecătoriei Lipova, reprezentare şi asistare juridică  la poliţie în dosarul privind cercetarea penală a unor certificatelor de moştenitor. S-a stabilit un onorariu în sumă de 1860 lei şi 30.000 lei.

În dosarul execuţional ... s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor/veniturilor contestatoarei până la concurenţa sumei totale de 34.177,90, compusă din 27.500 lei reprezentând debit restant şi 6.677, 90 lei cheltuieli de executare, la solicitarea intimatului.

Contestatoarea a formulat la Baroul Bucureşti, din care face parte intimatul, o cerere prin care solicită ca acesta din urmă să îi restituie suma de 8265 lei reprezentând onorariul achitat. Prin Decizia nr.... decanul Baroului Bucureşti a admis cererea petentei ... împotriva dl. avocat ... pe care l-a obligat la restituirea sumei de 8265 lei.

Prin Hotărârea nr.... Consiliul Baroului Bucureşti a respins contestaţia formulată de intimatul ... împotriva deciziei nr. .... emisă de Decanul Baroului Bucureşti la data de 21.07.2020, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 713 alin.2 Cod procedură civilă: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun.

Din cele arătate în motivare de către contestatoare, rezultă că aceasta consideră că intimatul nu şi-a executat obligaţiile contractuale şi astfel nu este obligată să îi plătească onorariul restant.

Astfel, instanţa constată că se invocă în fapt excepţia de neexecutare, care este o apărare de fond prin natura ei şi care nu poate fi valorificată de contestatoare pe o cale procesuală de drept comun.

Mai mult decât atât, contestatoarea nu solicită desfiinţarea contractului care constituie titlul executoriu în cauză, dacă ar fi invocat nulitatea contractului, ar fi avut o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, respectiv o acţiune de drept comun în anularea contractului sau de constatare a nulităţii absolute a acestuia.

Prin Decizia nr.... decanul Baroului Bucureşti a admis cererea petentei ... împotriva dl. avocat ..., pe care l-a obligat la restituirea sumei de 8265 lei, motivat de faptul că în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, raportat la cele susţinute de petenta contestatoare, cât şi la punctul de vedere al domnului avocat, intimatul, rezultă că domnul avocat nu a făcut demersurile la care s-a obligat prin contractul de asistenţă juridică încheiat cu petenta.

Prin Hotărârea nr.... Consiliul Baroului Bucureşti a respins contestaţia formulată de intimatul .... împotriva deciziei nr. ... emisă de Decanul Baroului Bucureşti la data de 21.07.2020, ca neîntemeiată.

Instanţa constată că deşi, prin întâmpinare, intimatul a invocat îndeplinirea condiţiilor contractuale, nu a făcut dovada acestuia fapt.

Faţă de toate acestea, instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea ..., în contradictoriu cu intimatul ... – Cabinet de avocat, şi va dispune anularea  tuturor actelor de executare silită dispuse în dosarul execuţional  nr. ... al B.E.J. ...

În temeiul art. 451 alin. (1), art. 452 art. 453 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţa constată că contestatoarea a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru şi onorariu avocat, şi că a făcut dovada existenţei şi întinderii acestor cheltuieli, în sumă de 1000 lei( taxă timbru f.33), respectiv 1000 lei (onorariu avocat f.106). De asemenea constată că intimatul se află în culpă procesuală.

Pentru aceste motive, instanţa îl va obliga pe intimat să plătească contestatoarei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Referitor la cheltuielile cu xerocopierea dosarului execuţional, în sumă de 87,91 lei, constată că nu s-a făcut dovada achitării acestora, astfel că în temeiul art. 717 alin.2 Cod proc. civ. va obliga contestatoarea la plata acestora către B.E.J. .... reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului execuţional. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, invocată de contestatoare, ca neîntemeiată.

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimatul ... – Cabinet de avocat, cu sediul în ....

Dispune anularea tuturor actelor de executare silită dispuse în dosarul execuţional  nr. ... al B.E.J. ....

Obligă intimatul să plătească contestatoarei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 87,91 lei către B.E.J. ..., reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului execuţional. 

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova.

Pronunţată astăzi, 12.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.