3.Contestaţie la executare. Îndreptarea actelor de executare silită

Analizând motivul de apel în temeiul dispoziţiilor legale invocate prin cerere, art. 84 alin 1 Cod procedură civilă, Decizia ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr.  9/2016, se constată pentru argumentele expuse, că acesta este neîntemeiat şi nu poate conduce la anularea actelor de executare silită. 

Faţă de motivele de contestaţie admise, remediul care se impune este îndreptarea actelor de executare silită şi nu anularea, iar ca o consecinţă, se constată că este neîntemeiată cererea de restabilire a situaţiei anterioare executării silite

Prin sentinţa civilă nr. 8907/10.11.2016 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul U G, în contradictoriu cu  intimata S SARL prin reprezentant legal K R SRL.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Contestatorul U G a încheiat cu banca BCR S.A. un contract de credit în anul 2007.

În baza art. 120 din OUG nr. 99/2006: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reale sau personale, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.”

Contestatorul invocă prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a sumelor de bani scadente şi neachitate înainte de data de 13.03.2010 rezultând din convenţia încheiată cu BCR S.A.

S-au invocat dispoziţiile art. 705 alin. 1 şi 2 N. Cod pr. civ., respectiv: „dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în 3 ani”, iar „termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită”.

În fapt, BCR, în calitate de cedent şi S S.a.R.L., în calitate de cesionar, au încheiat în data de 08.10.2010 contractul de cesiune de creanţe nr. J 918 prin care cedentul a cedat cesionarului un portofoliu de creanţa neperformante, între care se regăseşte şi cea rezultată din contractul de credit bancar nr. 23 din data de 02.03.2007, încheiat între B C R S.A. şi contestatorul U G.

Debitorului i s-a comunicat, prin scrisoare, cesiunea de creanţe, iar S S.a.R.L. acordă K R S.A. împuternicirea în vederea reprezentării în faţa tuturor persoanelor fizice şi juridice şi în faţa oricărei autorităţi române, în vederea colectării creanţelor, având încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 6866/05.11.2010, anexată la dosar.

Prin acest act s-a cesionat creanţa exigibilă din contractul de credit, iar în baza art. 120 din OUG nr. 99/2006 contractul de credit constituie titlu executoriu.

Conform notificării cesiunii de creanţă comunicată debitorului în data de 15.10.2010 la adresa menţionată atât în contractul de credit, precum şi în copia cărţii de identitate, i s-a adus la cunoştinţă această cesiune de creanţă. Totodată, procesul verbal din data de 26.10.2010 prin care SC K I SRL a procedat la predarea către Oficiul Poştal Târgovişte 1 – Ghişeul Urban nr. 1 – a notificării cesiunii, dovedeşte faptul că debitorul a luat la cunoştinţă de acest fapt. 

Faţa de data (13.03.2013) când s-a început executarea silită şi raportat la data de 15.10.2010, data notificării debitorului cu privire la cesiunea de creanţă, instanţa de judecată a apreciat că excepţia invocată nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, în speţa de faţă îndeplineşte criteriile impuse de art. 662 N. Cod pr. civ., astfel:

- este cert, existenţa ei rezultând din însuşi titlul executoriu – contractul de credit bancar nr. 23/02.03.2007;

- este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin actul de creanţă;

- este exigibilă încă de la data declarării scadenţei anticipate, nefiind plătite ratele de credit de către debitor.

Aceste condiţii au fost analizate de instanţa de executare – Judecătoria Baia Mare, care la data de 08.04.2013 (dosarul nr. 4289/182/2013) a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu menţionat.

Astfel că toate actele de executare au fost întocmite de către executorul judecătoresc cu respectarea regulilor de fond şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel contestatorul U G solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul anulării încheierii civile nr. 3861/08.04.2013 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 4289/182/2013; constatarea intervenirii prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a sumelor de bani neachitate şi scadente anterior datei de 13.03.2010, rezultând din „Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 23/02.03.2007" încheiat de contestator cu BCR S.A. - S B; anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosar execuţional nr. 296/2013 al B.E.J. B R M, precum şi a executării silite înseşi, demarată de creditoarea urmăritoare S S.a.R.L. prin reprezentant legal K R S.R.L., restabilirea situaţiei anterioare executării silite, obligarea creditoarei urmăritoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu la fond şi în apel şi restituirea taxei judiciare de timbru achitată de contestator la fond şi în apel.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că în fapt prin sentinţa apelată în mod nelegal şi netemeinic prima instanţă a respins contestaţia la executare formulată împotriva încheierii civile nr. 3861/08.04.2013 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 4289/182/2013, precum şi cu privire la executarea silită înseşi şi toate actele de executare întocmite în dosar execuţional nr. 296/2013 al B.E.J. B R M.

Pentru a pronunţa o atare hotărâre, prima instanţa a analizat doar în parte criticile formulate prin contestaţia iniţială şi precizările din notele de şedinţă depuse la termenul din 17.10.2016, reţinând astfel în esenţă că, nu este împlinit termenul de prescripţie al executării silite şi că suntem în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile raportat la analiza de către aceeaşi instanţă (acelaşi complet) a existenţei sau nu a unor atare condiţii, la momentul pronunţării încheierii nr. 3861/08.04.2013 prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite.

Este însă de observat că, pe de o parte analiza făcută de prima instanţă este una nelegală şi netemeinică, iar pe de altă parte că instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor invocate de contestator prin scriptele de la dosar.

S-a contestat legalitatea întregii executări silite, prin prisma nelegalităţii încheierii civile nr. 3861/08.04.2013, prin care s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 23/02.03.2007 încheiat între BCR SA şi contestatorul U G.

Iniţial criticile au constituit în nelegalitatea acestui act prin prisma nerespectării dispoziţiilor art. 665 alin. (3) CPC (în forma aplicabilă la acea dată) în sensul că prin încheierea pronunţată nu s-a precizat în mod expres care este suma şi accesoriile pentru care s-a încuviinţat executarea silită pe baza titlului executoriu invocat de creditoarea urmăritoare. Nerespectarea acestei dispoziţii legale atrăgea consecinţa respingerii cererii de încuviinţare a executării silite, raportat la prevederile art. 665 alin. (5) pct. 7 CPC, existând alte impedimente prevăzute de lege în vederea executării silite, adică nedeterminarea sau imposibilitatea de a fi determinată suma de executat împreună cu toate accesoriile. Atare aspect nu a fost analizat de prima instanţă, însă acesta constituia în mod evident un motiv de admitere a contestaţiei la executare.

Mai apoi, prin notele de şedinţă depuse la termenul din 17.10.2016 s-a contestat şi posibilitatea S.C. K R S.R.L. de a avea calitatea de reprezentant al creditorului cesionar S S.a.R.L. în vederea formulării unei cereri de  executare silită şi deopotrivă de încuviinţare a executării silite, prin raportare la prevederile art. 84 alin. (1) CPC şi dezlegarea dată în acest sens de Î.C.C.J. prin decizia 9/2016 care a statuat că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă."

Drept urmare, nici la momentul formulării cererii de executare silită şi nici la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite, raportat la dispoziţiile legale invocate. S.C. K R S.R.L. nu putea avea calitatea de reprezentant al S S.a.R.L.. sens în care, raportat la prevederile art. 665 alin. (5] pct. 7 CPC se impunea deopotrivă respingerea cererii de încuviinţate a executării silite.

În egală măsură a fost constatat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, prin prisma neevidenţierii din actele ataşate cererii de încuviinţare a executării silite (sub aspectul debitului şi eventualelor accesorii), a cuantumului creanţei de 8.863,26 Euro, în condiţiile în care creditul iniţial a fost acordat în sumă de 7.000 EURO din care contestatorul a achitat o bună perioadă de timp ratele scadente, invocând plăţi în valoare de aproximativ 4.700 EURO. Aceste critici au fost înlăturate de către prima instanţă cu simplul argument că o atare analiză a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei ar fi fost făcut la momentul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite (nr. 3861/08.04.2013).

Omite însă, instanţa a observa că aceste critici au fost formulate în contextul invocării pe calea contestaţiei la executare şi a nelegalităţii încheierii civile nr. 3861/08.04.2013, fapt permis în mod expres de prevederile art. 711 alin. (3) CPC (în forma aplicabilă la acea dată). Pe de altă parte, este de observat că, contrar celor reţinute de prima instanţă, acelaşi complet de judecată nu a păşit la analiza caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei nici la momentul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite. Aşadar inadmisibilitatea în principiu a unei atare analize pe fondul contestaţiei nu există, aşa cum nu există nici fundamentul respingerii contestaţiei la executare cu privire la aceste critici, prin prisma argumentelor avute în vedere de prima instanţă.

Prin hotărârea pronunţată prima instanţă a creat un paradox juridic, atât timp cât, prin încheierea din 29.09.2014 a apreciat oportună suspendarea raportat la prevederile art. 413 CPC, a prezentului litigiu până la soluţionarea definitivă a litigiului din dosar nr. 1810/336/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, prin care s-a contestat titlul executoriu „Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 23/02.03.2007", mai apoi, ulterior soluţionării definitive a acestui litigiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei - apreciind în mod evident că a încetat cauza pentru care litigiul a fost suspendat, pentru ca mai apoi să aprecieze prin hotărâre că suntem în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, deşi prin decizia civilă nr.489/A/2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 1816/336/2014 (până la soluţionarea căruia a şi fost suspendat prezentul litigiu) a fost modificat în esenţă acel contract de credit ce constituie titlul executoriu avut în vedere la momentul încuviinţării executării silite.

Aşadar, prima instanţă socoteşte necesar a suspenda contestaţia la executare până la soluţionarea cererii privind anularea în parte a titlului executoriu, ia act de soluţia pronunţată în acel dosar şi în ciuda modificărilor aduse titlului executoriu - ce au o înrâurire directă asupra caracterului cert şi exigibil al creanţei pusă în executare, constată totuşi atât la momentul încuviinţării executării silite, cât şi în prezent că am fi în continuare în prezenta unei creanţe certe şi exigibile.

Este esenţial de reţinut însă că, prin decizia civilă nr. 489/A/25.04.2016 dată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 1816/336/2014 s-a constatat nulitatea absolută în parte a Convenţiei de credit nr. 23/02.03.2007 în ceea ce priveşte clauzele constatate abuzive prin aceeaşi hotărâre, respectiv cele de la pct. 5 prop. 3, pct. 6, pct. 7, pct. 9 lit c). şi f). din condiţiile generale, precum şi cele de la pct. 2.6, 2.10.a, 2.11, 3.8, 3.9 din condiţiile speciale, cu consecinţa obligării creditoarei iniţiale BCR S.A. la restituirea în favoarea reclamantului U G a sumelor încasate de la acesta în baza acestor clauze.

Hotărârea astfel pronunţată are un efect direct asupra creanţei cesionate de BCR SA în favoarea S S.a.R.L., întrucât clauzele mai sus indicate au permis calcularea în mod nelegal a unor costuri impuse contestatorului U G, atât în momentul în care convenţia era în derulare, cât mai ales în momentul declarării scadenţei anticipate a creditului - ce a inclus astfel în mod nelegal în creanţa cedată o serie de costuri nedatorate (dobânda şi comisioane ce au fost modificate prin decizia Tribunalului Maramureş). Din această perspectivă, creanţa pusă în executare nu întruneşte exigenţele art. 662 CPC în sensul inexistenţei caracterelor de certitudine şi exigibilitate al acestei creanţe.

Din perspectiva încheierii de încuviinţare a executării silite (procedură în care nota bene judecătorul avea la rândul său posibilitatea şi chiar obligaţia analizării caracterului abuziv al unor clauze contractuale) neîntrunirea exigenţelor art. 662 CPC atrăgea sancţiunea prevăzută de art. 665 alin. (5) pct. 4 CPC, iar din perspectiva fondului dedus judecăţii impunea o analiză a cuantumului creanţei. Niciunul din aceste aspecte nu a fost însă analizat de prima instanţă.

Toate aceste argumente impuneau prin prisma dispoziţiilor art. 711 alin. (3) CPC anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, fiind în mod evident ignorate o serie de dispoziţii legale la momentul pronunţării acesteia.

Atare soluţie atrăgea după sine nulitatea executării silite, având în vedere în acest sens prevederile art. 703 CPC potrivit cărora „nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, aceasta fiind o consecinţă firească a aplicării principiului quod nullum est nullum producit effectum.

Referitor la soluţia dată cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sumelor neachitate şi scadente anterior datei de 13.03.2010.

Este de observat în acest sens că soluţia de respingere a acestei excepţii prin hotărârea primei instanţe, se fundamentează pe faptul că la data de 08.10.2010 a intervenit o cesiune de creanţă între BCR şi S S.a.R.L., cesiune de creanţă ce i-ar fi fost comunicată contestatorului la data de 15.10.2010 sau la data de 26.10.2010. De observat însă, că la dosarul cauzei se regăseşte doar un borderou de comunicare a unor scrisori, trimise de către K I, în care la poziţia 3690 apare într-adevăr contestatorul U G. Însă acest act nu face dovada comunicării vreunei cesiuni de creanţă ci în cel mai bun caz, poate face dovada încercării de realizare a unei comunicări către contestator. Mai apoi este de observat că se invocă efectuarea unei comunicări printr-o scrisoare cu confirmare de primire, fără a se depune şi dovada în acest sens. Chiar existând o atare dovadă, apreciază că singura posibilitate prin care intimata putea face dovada comunicării acelei cesiuni era expedierea unei scrisori recomandate cu confirmare de primire şi conţinut declarat. Or, potrivit dispoziţiilor art. 1578 Cod civil, „comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului".

Faţă de lipsa unei atare dovezi incontestabile a comunicării unei notificări referitoare la cesiunea de creanţă intervenită între cele două entităţi, nu se poate reţine în defavoarea contestatorului că acestuia i s-a opus o obligaţie de plată în favoarea creditorului cesionar, sens în care nu i se poate opune nici vreuna din cele două date ca şi eventuale momente de întrerupere a cursului prescripţiei cu privire la posibilitatea BCR sau a cesionarului de a executa silit creanţele rezultate din convenţia de credit.

Din această perspectivă soluţia primei instanţe este lipsită de suport probator, sarcina probei fiind inversă, intimatul fiind dator să dovedească existenţa unei notificări valabile a cesiunii de creanţă efectuată între BCR SA şi S S.a.R.L.. Se apreciază astfel întemeiat că se impunea a se admite excepţia şi a se constata prescris dreptul de a obţine executarea silită a sumelor de bani scadente anterior datei de 13.03.2013.

Formulând întâmpinare intimata S S.a.R.L. a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:

Pe cale de excepţie s-a invocat netimbrarea acţiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. 6 NCPC, cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează. Aceste dispoziţii legale sunt completate de prevederile art. 197 NCPC, care instituie regula conform căreia, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare în judecata. Prezentele dispoziţii legale se completează cu cele ale articolului 1 din OUG 80/2013.

Totodată s-a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de apel potrivit dispoziţiilor  Art. 468 CPC potrivit cărora cererea de apel se formulează în termen este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pe fondul cauzei se apreciază că acţiunea reclamantului este neîntemeiată.

Primul punct din apărările formulate prin întâmpinare se referă la contestatoarea B O V şi actele de executare efectuate în dosar execuţional nr. 2507/2016.

Cu privire la prescripţia dreptului de a solicita executarea silită:

Dreptul intimatei de a cere executarea silita a contestatorului nu este prescris, întrucât faţă de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, se arată faptul ca aceasta se afla într-o absoluta eroare cu privire la termenul de la care începe să curgă aceasta prescripţie.

Contractul de credit nr. 23/02.03.2007 încheiat între contestator în calitate de împrumutat şi BCR SA în calitate de creditor iniţial, a fost încheiat în data de 02.03.2007.

In data de 04.10.2010, a avut loc cesiunea de creanţa dintre BCR SA, în calitate de cedent şi S SARL în calitate de cesionar. Ca urmare a intervenirii acestei cesiuni, contestatorul a fost notificat în data de 14.10.2010, s-a încercat în nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, de la acel moment, dovada fiind adresele şi notificările trimise în acest sens. Toate aceste notificări au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa a fost înregistrata în AEGR M 2015-00038763002676-WSE/ 2015-00038763332718-DFV/2015-00038762822637 - ECH - fapt care intrerupe prescripţia extinctiva, potrivit dovezilor ataşate la dosar, fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, întrucât este considerat a fi un tert faţă de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract pâna în momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1393 C.civ.

Cesiunea faţă de debitorii cedaţi începe sa-si producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabila, şi anume de la data notificării efectuate prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privata. Astfel, debitorul cedat poate plati în mod valabil cedentului, conform art. 1395 C.civ.

Din momentul în care au fost îndeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, în ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar şi a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate în raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.

Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor.

In acest fel nu s-ar justifica existenta unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o faţă de creditorul iniţial.

In alta ordine de idei, cesiunile drepturilor de creanţa îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, în cauza, fiind realizata aceasta formalitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

In data de 08.04.2013 instanţa a încuviinţat executarea silita a contractului de credit nr. 23/02.03.2007 - fapt care a întrerup prescripţia extinctiva.

Ca urmare a predării acestui dosar execuţional la BEJ B R M, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua în considerare o potenţiala prescripţie.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 708. Alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 Cod Civil, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei 2007-2016, atât de plata voluntara a contestatorului cat şi actele prin care aceasta a fost pusa în întârziere. Termenul de prescripţie ar fi început sa curgă de la data declarării scadentei anticipate a contractului, numai daca de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute în mod explicit de legea în vigoare, care sa întrerupă aceasta prescripţie.

În cuprinsul contractului de credit încheiat în data de 02.03.2007, între U G în calitate de împrumutat şi BCR SA în calitate de creditor au fost indicate în mod clar şi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare obligaţiile şi consecinţele în cazul nerespectării de către împrumutaţi a clauzelor contractuale.

Mai mult decât atât, caracterul cert, lichid, şi exigibil al creanţei datorate societăţii, a fost deja analizat de instanţa de executare, respectiv de Judecătoria Baia Mare care a încuviinţat executarea silita a titlului executoriu menţionat, întrucât creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator U G este certa deoarece rezulta cu claritate din contractului de credit încheiat în data de 02.03.2007., fiind respectate astfel dispoziţiile Art. 662, alin. (2) din Codul de Procedura Civila "Creanţa este certa când existenţa ei neîndoielnica rezulta din însuşi titlul executoriu; creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator U G este lichida, exprimata în bani, cuantumul creanţei fiind clar determinat prin contractului de credit încheiat în data de 02.03.2007.

Creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator U G este exigibila, întrucât aceasta a ajuns la scadenta în conformitate cu prevederile contractului de credit încheiat în data de 02.03.2007, şi cu respectarea dispoziţiile art. 662 alin. 4 Cod de Procedura Civila „Creanţa este exigibila daca obligaţia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata".

S-a arătat că decizia nr. 9/2016 ICCJ, este obligatorie doar de la data publicării sale şi produce efecte doar pentru viitor, toate actele de procedura îndeplinite anterior acestei date fiind perfect valabile.

In ceea ce priveşte aplicarea art. 84 NCPC cu privire la reprezentarea convenţionala a persoanelor fizice/juridice în faţă instanţei de judecata, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, prin Decizia nr. 9/2016 ca cererea de chemare în judecata şi reprezentarea convenţionala a persoanei juridice în faţă instanţelor de judecata nu se pot face prin mandatar persoana juridica, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urma.

Cu toate acestea, art. 43 al Deciziei anterior menţionata prevede următoarele: „in măsura în care situaţia concreta din speţa va releva existenta în cauza a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernata de prevederile art. 84 alin. 11) din Codul de procedura civila, care constituie norma generala în materia reprezentării convenţionale în faţă instanţelor de judecata a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legala, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia."

Cu alte cuvinte, în măsura în care o persoana juridica împuterniceşte în mod expres o alta societate sa ii administreze în integralitate sau parţial patrimoniul sau, cu privire la orice solicitări în instanţa în legătura cu aceste bunuri, mandatarul are dreptul de a sta în judecata prin propriul avocat/consilier juridic.

Cu privire la relaţia contractuala dintre S SaRL şi K R SRL, se depune procura încheiata intre cele doua societăţi şi încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 1750/01.03.2016, prin care K R este expres împuternicita cu privire la administrarea creanţelor cumpărate de S SaRL şi pentru a fi reprezentantul convenţional al acesteia în faţă autorităţilor publice din România, inclusiv instanţele de judecata.

Referitor la condiţiile necesare pentru aplicarea instituţiei de administrare a bunurilor altuia (si, pe cale de consecinţa, aplicarea articolului 810 din Codul civil privind reprezentarea în instanţa), solicită a se reţine ca sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate în Codul civil cu privire la existenta unui astfel de raport juridic ce da dreptul administratorului sa reprezinte mandantul în faţă instanţei de judecata prin avocatul sau consilierul sau juridic. În susţinere au fost invocate dispoziţiile art. 792 alin 1, art. 795, art. 810, art. 976 şi 797 cod civil.

S-a arătat că dreptul de administrare poate fi acordat printr-un înscris, sau poate rezulta direct din lege (de exemplu, în cazul unui copil minor). Administratorul poate fi o persoana fizica sau juridica, singura condiţie obligatorie impusa de lege fiind capacitatea sa juridica deplina. În cazul de faţă, sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii de drept. Astfel, S SaRL a acordat în mod expres societăţii K R SRL dreptul de a administra creanţele pe care le achiziţionează pe teritoriul României, prin intermediul procurii ataşate întâmpinării.

S-a menţionat că în cazul de faţă nu se poate retine incidenta Deciziei 9/2016 pronunţate de ICCJ, din moment ce aceasta în mod expres exclude de la aplicarea sa obligatorie instituţia administrării bunurilor unei alte persoane, caz în care devine aplicabil art. 810 din Codul civil. Astfel, împuternicirea administratorului ii conferă acestuia şi dreptul de reprezentare în justiţie a proprietarului sau a beneficiarului pentru orice cerere sau acţiune legata de administrarea bunurilor sau care are ca obiect bunurile administrate, reprezentare ce se poate face direct de avocatul sau consilierul juridic al administratorului.

Textul nu distinge, asa incat, poate fi vorba de orice cerere sau acţiune adresata organelor judiciare, indiferent de caracterul contencios sau necontencios al acesteia şi indiferent de calitatea procesuala pe care o are cel reprezentat de administrator (proprietarul bunurilor/beneficiarul). Dovada calităţii de reprezentant se face cu actul constitutiv - în cazul de faţă, Procura încheiata intre S SaRL şi K R SRL.

După cum rezultă din actele depuse, K R SRL are calitatea de mandatar al intimatei, fiind administrator al activelor acesteia.

In ceea ce priveşte decizia nr 9 invocata de contestatoare, ICCJ a stabilit în par 43 ca "in măsura în care situaţia concretă din speţa va releva existenta în cauza a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernata de prevederile art 84 alin (1) c.p.c., care constituie norma generala în materia reprezentării convenţionale în faţă instanţelor de judecata a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art 810 din cc, care instituie un caz de reprezentare legala conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrare bunurilor altuia".

În ce priveşte capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite se menţionează că potrivit art. 723 din NCPC „in toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia". Din chiar conţinutul legal al art. 723 din NCPC, reiese, cu titlu de principiu, ca aceasta procedura este doar la îndemâna celui interesat. Aşadar, chiar în situaţia în care este formulata pe cale principala o cerere de întoarcere a executării, instanţa este obligata sa verifice daca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, respectiv daca persoana care formulează cererea este îndreptăţită la restabilirea situaţiei anterioare.

Din sintagma „cel interesat" care poate solicita restabilirea situaţiei anterioare executării, rezulta o alta condiţie ce trebuie îndeplinita pentru restituirea bunurilor şi anume ca plata efectuata în cadrul executării silite sa nu fi fost datorata.

O condiţie esenţiala ce nu este îndeplinită în cauza este aceea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens şi accipiens.

Nu poate face obiectul restituirii un bun (respectiv sume de bani) care erau datorate şi nu au fost plătite ca urmare a relei-credinţe şi a comportamentului culpabil ale debitorului. În caz contrar, ar însemna ca o simpla cerere de întoarcere a executării sa duca doar la analiza formala a cerinţei desfiinţării titlului executoriu, iar daca aceasta cerinţa este îndeplinita să se procedeze la admiterea cererii.

În situaţia în care o persoana are calitatea de debitor, iar creditorul sau a obţinut un titlu executoriu care i-a dat dreptul sa pornească executarea silita şi sa isi recupereze sumele datorate, chiar daca titlul executoriu este ulterior desfiinţat, debitorul nu poate fi repus automat în situaţia anterioara pe acest simplu motiv.

Înainte de demararea procedurii executării silite, S SARL a încercat în nenumărate rânduri recuperarea creanţei izvorâte din contractul de credit nr. 23/02.03.2007 pe cale amiabila, prin intermediul notificărilor şi contactării telefonice a debitorilor.

Având în vedere ca debitorul contestator U G nu si-a respectat obligaţiile în acest sens, în conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat acestuia a devenit scadent anticipat, rezultând astfel o creanţa certa, lichida şi exigibila.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata solicitate de către contestator, s-a arătat că în procesele civile, instanţele pot diminua cheltuielile de judecata constând în onorarii avocaţiale, în mod justificat, atunci când onorariile respective sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

De asemenea, se arata expres faptul ca măsura luata de instanţa nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul sau.

Examinând cererea de apel şi sentinţa apelată, în raport de motivele invocate şi  de dreptul aplicabil în materie, tribunalul reţine următoarele:

S SaRL formulează prin K R SRL cerere de executare silită împotriva debitorului U G, cerere înregistrată sub nr 296/2013 pe rolul Birou Executor Judecătoresc B R M. Cererea de executare silită nu poartă data de înregistrare pe rolul biroului de executare silită. Copia cererii de executare silită se regăseşte în dosarul nr 4289/182/2013 ataşat în vederea soluţionării cauzei (f. 4). În urma solicitării instanţei de comunicare a înscrisurilor din dosarul execuţional, executorul judecătoresc nu a comunicat şi copia cererii de executare silită.

Încheierea de admitere a cererii de executare silită este dată de executorul judecătoresc în data de 29.03.2013 (f.2, dosar 4289/182/2013). În această încheiere se reţine că cererea de executare silită a fost formulată la data de 13.03.2013. Instanţa nu poate reţine această dată ca dată de formulare a cererii de executare silită (acest din urmă act fiind un act ce întrerupe cursul prescripţiei extinctive) câtă vreme cererea de executare silită nu poartă numărul de înregistrare la Biroul executorului judecătoresc, la dosar nu se regăseşte o copie a plicului prin care a fost expediată cererea de executare în cazul în care acest act a fost transmis prin servicii poştale. Intimatul ca parte interesată nu a făcut dovada datei la care a formulat cererea de executare silită.

Este adevărat că cererea de executare poartă data de 13.03.2013 inserată de creditor, însă această dată în lipsa elementelor anterior menţionate (data de înregistrare la biroul de executare ori plicul cu care a fost expediată)  nu poate fi reţinută ca dată la care a fost formulată cererea de executare silită.

În consecinţă, instanţa va reţine ca dată a formulării cererii de executare silită data pronunţării de către executorul judecătoresc a încheierii din data de 29.03.2013.

Executarea silită a fost pornită în temeiul titlului executoriu contract de credit bancar pentru persoane fizice nr 23/02.03.2007 încheiat între Banca Comercială Română SA şi U G, contract prin care Banca a împrumutat contestatorului apelant suma de 7000 eur cu obligaţia rambursării în termen de 120 luni.

Primele acte de executare silită (somaţia mobiliară, încheierea de încuviinţare a executării silite, copia titlului executoriu, adresa de înfiinţare a popririi) au fost comunicate apelantului contestator la data de 23.05.2013 (f. 150). La datele de 13.03.2014, 01.10.2014, 20.03.2015, 14.08.2015 se comunică debitorului contestator o nouă somaţie de o zi şi copie a încheierii de încuviinţare a executării silite (f. 72, 84, 90, 96). În dosarul execuţional au fost efectuate acte de executare silită prin poprire.

Între Banca Comercială Română SA în calitate de cedent, S SaRL în calitate de cesionar şi K I SRL în calitate de administrator active se încheie la data de 08.10.2010 contractul de cesiune de creanţe nr J 918/08.10.2010. Contractul de cesiune este încheiat sub imperiul dispoziţiilor vechiului cod civil astfel încât dispoziţiile art 810 din noul cod civil invocate de intimat în apărare nu sunt aplicabile în analiza acestui contract de cesiune, implicit cu privire la calitatea de administrator active a acestei societăţi.

Conform notificării de cesiune de creanţă depusă la dosar BCR SA a cesionat creanţa în cuantum de 28504,16 lei împreună cu posibile drepturi, dobânzi şi beneficii prezente şi ulterioare. Notificarea este datată 15.10.2010. Cererea de executare silită a fost formulată pentru recuperarea sumei de 8848,78 eur, sumă ce urma a fi actualizată cu dobândă şi penalităţi conform titlului executoriu (f. 4, dosar 4289/182/2013).

Transformând în euro creanţa cesionată la cursul RON/EUR de la data contractului de cesiune rezultă un cuantum al creanţei cesionate de 6678,26 eur (1 eur = 4,2682 RON la data de 08.10.2010 conform istoricului cursului valutar publicat de BNR).

Pentru a fi opozabilă debitorului cedat cesiunea trebuie notificată acestuia ori trebuie să fie acceptată de către debitorul cedat (art 1393 cod civil). Notificarea de cesiune nu a fost comunicată debitorului. Confirmarea de primire depusă la filele 173 – 174 nu face dovada expedierii acestei notificări, cu atât mai puţin dovada comunicării.

Instanţa constată însă, că cesiunea a fost acceptată de către debitorul cedat. Înscrisul din dosarul de executare silită denumit „angajament de plată”, depus la fila 104 din dosar, înscris ce nu a fost contestat, are semnificaţia acceptării cesiunii. Prin acest angajament de plată debitorul contestator s-a obligat să achite în dosar de executare nr 296/2013 lunar suma de 250 lei.

Prin acest angajament de plată datat 25 mai 2013 se întrerupe şi termenul de prescripţie extinctivă. Actul echivalează cu o recunoaştere a datoriei conform art 16 lit a) din Decret 167/1958, iar recunoaşterea este făcută implicit faţă de noul creditor.

Un al act întreruptiv al cursului prescripţiei extinctive îl reprezintă formularea cererii de executare silită conform art 16 lit c) din Decret 167/1958.

În cauză apelantul contestator a susţinut că a efectuat plăţi în contul creditului în cuantum de 4700 eur. Prin înscrisurile depuse la filele 26-40 din dosarul de fond apelantul a făcut dovada că a plătit în contul creditului suma de 4213 eur în perioada 2007-2010, ultima plată fiind efectuată către creditorul iniţial, BCR SA, la data de 21.05.2010. Aceste plăţi întrerup termenul de prescripţie extinctivă.

Raportat la cele expuse şi în limita motivelor invocate în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, instanţa constată că excepţia este neîntemeiată. Cursul de trei ani al prescripţiei extinctive a fost întrerupt prin plăţile efectuate, prin formularea cererii de executare silită (act prin care creditorul a ieşit din pasivitate) şi prin acceptarea făcută de către debitorul cedat prin angajamentul de plată din data de 24.05.2013, fiecare act întreruptiv fiind urmat de un nou termen de prescripţie.

În cursul executării silite de asemenea, au fost efectuate plăţi de către debitor conform înscrisurilor de la filele 42-47 din dosarul de fond. S-a plătit în total suma de 1850 lei la datele de 12.03.2014, 22.01.2014, 26.11.2013, 19.09.2013, 13.06.2013, 26.07.2013. În actele de executare întocmite executorul judecătoresc nu a făcut referire la plăţile efectuate de debitor în cursul executării silite. De asemenea, actele de executare nu precizează cuantumul componentelor debitului principal (datorie, dobândă comision bancar) pentru recuperarea căruia se efectuează executarea silită. 

În consecinţă, motivul de anulare a executării silite înseşi (excepţia prescripţiei extinctive) este neîntemeiat.

Cu privire la motivul de anulare a încheierii de încuviinţare a executării silite, încheiere comunicată contestatorului prima dată la data de 23.05.2013 (f. 150), se reţine faptul că nemenţionarea în cuprinsul încheierii a sumei pentru care se încuviinţează efectuarea executării nu reprezintă un motiv de anulare în lipsa invocării unei vătămări. În cauză, contestatorul nu a indicat vătămarea produsă prin lipsa acestei menţiuni.

Prin urmare, motivul de anulare a încheierii de încuviinţare a executării silite este neîntemeiat.

Cu privire la încheierea de încuviinţare a executării silite, contestatorul deşi invocă motive de anulare şi neregularitate a acestui act şi critică soluţia instanţei de fond cu privire la constatarea caracterului cert, lichid şi exigibil al obligaţiei, observă numai în calea de atac a apelului că cererea de încuviinţare a executării silite a fost soluţionată de acelaşi judecător care urma să soluţioneze pe fond contestaţia la executare, fără a uza eventual, în primă instanţă de instituţia recuzării în situaţia în care a apreciat că încheierea de încuviinţare a executării silite este nelegală.

Cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al datoriei:

Aşa cum s-a arătat anterio, BCR SA a cesionat suma de 28504,16 lei echivalentul a 6678,26 eur la data de 08.10.2010. Din scadenţarul depus la dosar rezultă că anterior cesiunii soldul creditului în condiţiile îndeplinirii de către debitor a obligaţiilor contractuale ar fi fost de 5381,44 eur. Debitorul contestator nu şi-a îndeplinit la termen şi în integralitate obligaţiile contractuale astfel încât s-a declarat scadenţa anticipată şi creanţa a fost cesionată.

Prin decizia civilă nr 489/A/2016 Tribunalul Maramureş a constatat caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit 23/2007 şi a obligat BCR SA să restituie apelantului Urdas Gheorghe sumele de bani reţinute în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive cu dobânda legală calculată de la data de 01.1.02014 şi până la plata efectivă (f. 114-145). Sumele de bani sunt datorate în temeiul hotărârii judecătoreşti de către BCR SA. 

Ca efect al contractului de cesiune dintre părţi creanţa s-a transferat în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care contractul i le conferea cedentului, păstrându-şi natura, accesoriile şi garanţiile. Cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei şi are dreptul de a încasa accesoriile prevăzute în contract, accesorii la care ar fi fost îndreptăţit şi creditorul iniţial în cazul declarării scadenţei anticipate a creditului.

Suma pe care este îndreptăţit creditorul S SaRL să o recupereze de la debitorul contestator este de 6219,17 eur – creanţa ce putea fi cesionată (constatându-se nulitatea absolută a clauzelor contractului de credit prin decizia civilă anterior menţionată, efectele se produc de la data încheierii actului juridic, astfel încât se diminuează şi creanţa ce putea fi cesionată de către creditorul iniţial) la care se adaugă ca efect al cesiunii şi accesoriile contractuale datorate pentru întârzierea în executarea obligaţiei, accesorii la care ar fi fost îndreptăţit şi creditorul iniţial după declararea scadenţei anticipate a creditului, cu luarea în considerare a dispoziţiilor deciziei civile nr. 489/A/2016 în cazul incidenţei acestor dispoziţii la stabilirea accesoriilor.  Suma de 6219,17 eur rezultă din adresa emisă de Banca Comercială Română SA la data de 10.01.2017, depusă la filele 7-8 din dosarul de apel şi necontestată de părţi.

Nici contestatorul apelant şi nici creditorul intimat nu au cuantificat şi explicitat suma datorată, respectiv de recuperat. În această situaţie, pe baza înscrisurilor de la dosar instanţa constată că în cauză executarea silită putea fi pornită pentru recuperarea sumei de 6219,17 eur.

Pentru motivele arătate, se impune refacerea actelor de executare silită efectuate în dosar de executare silită nr 296/2016 având în vedere creanţa ce putea fi cesionată ca urmare a deciziei civile nr 489/A/2016 a Tribunalului Maramureş şi care a fost indicată de BCR SA ca fiind în cuantum de 6219,17 eur din care: 5381,44 euro – credit curent, 421,15 euro – credit restant, 9,42 euro – dobândă aferentă creditului curent, 378,22 euro – dobândă restantă aferentă creditului curent, 28,94 euro – dobândă credit restant, cu calcularea accesoriilor contractuale la suma cesionată reprezentând credit. 

Referitor la motivul de contestaţie ce vizează calitatea de reprezentant al SC K R SRL pentru formularea cererii de executare silită, motiv de contestaţie formulat la data de 17.10.2016: preliminar se constată că acest motiv a fost formulat după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art 715 alin 1 pct 1 cod proc civilă.

În altă ordine de idei, se reţine că în cauză cesiunea a intervenit la data de 08.10.2010, iar cererea de executare silită a fost formulată cel târziu la data de 29.03.2013, anterior deciziei ICCJ nr 9/2016. Această decizie statuează cu privire la reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţei de judecată după cum subliniază şi apelantul. În acest context, decizia menţionată nu este aplicabilă în cauză. O eventuală lipsă a calităţii de reprezentant în etapa executării silite poate atrage alte sancţiuni  (exemplificativ menţionăm sancţiunea nulităţii cererii de executare silită în lipsa semnăturii creditorului), excepţii care nu au fost invocate în cauză.

Analizând motivul de apel în temeiul dispoziţiilor legale invocate prin cerere, art 84 alin 1 c.p.c., decizia ICCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr 9/2016, se constată pentru argumentele expuse, că acesta este neîntemeiat şi nu poate conduce la anularea actelor de executare silită. 

Faţă de motivele de contestaţie admise, remediul care se impune este îndreptarea actelor de executare silită şi nu anularea, iar ca o consecinţă, se constată că este neîntemeiată cererea de restabilire a situaţiei anterioare executării silite.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin 1 lit. f) şi alin 2 din OUG 80/2013, proporţional cu pretenţiile admise se va dispune restituirea către contestatorul apelant a sumei de 450 lei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru (300 lei – taxa judiciară de timbru aferentă judecării contestaţiei la fond şi 150 lei în apel). Reţinem că pentru judecarea cauzei în primă instanţă taxa judiciară de timbru a fost achitată conform chitanţei nr 3513 seria taxa103513RO din data de 24.03.2014, iar în apel conform chitanţei nr 377 seria taxa16377RO din data de 14.02.2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 – art. 453 cod proc. civilă, proporţional cu pretenţiile admise, intimatul va fi obligat să plătească apelantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond (onorariu avocat). 

Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin 2 cod proc. civilă, apelul va fi admis cu consecinţă admiterii în parte a contestaţiei la executare conform dispozitivului

Domenii speta

Spete similare