Obligatii fiscale

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Speţă relevantă pe luna februarie 2018

Marius Ghincea

(Sentinţa 1754/18.09.2017 a Tribunalului Prahova – dosar 1748/105/2016*)

In urma inspectiei fiscale realizate in anul 2015 pentru perioada 1.1.2010-30.09.2015 (perioada de referinta) au fost stabilite in sarcina reclamantei obligatii fiscale suplimentare  constand in impozit pe cladiri stabilit suplimentar de 378089 lei, majorari aferente obligatiei fiscale suplimentare de 86705 lei si, fiind retinuta existenta unui varsamant suplimentar de 97336 lei, a rezultat suma de plata de 367458 lei, fiind incheiate in acest sens raportul de inspectie fiscala nr. 136015/21.12.2015 si decizia de impunere cu acelasi numar si aceeasi data.

In cuprinsul RIF se mentioneaza expres ca stabilirea diferentelor suplimentare de plata (aferente anilor 2012-2015) a rezultat din aplicarea in mod eronat de catre contribuabil a cotei de impozitare de 1, 5% asupra valorii de inventar actualizate a construcțiilor amplasate in Ploiesti, desi acestea nu au fost reevaluate cf. reglementarilor contabile, in sensul ca, la data de 31.12.2011, respectiv la 31.12.2013 nu au fost reevaluate toate elementele din grupa de imobilizari corporale „constructii”.

Diferentele  de impozit pe cladiri rezulta din stabilirea unei cote majorate  a impozitului calculat asupra constructiilor existente pe raza mun. Ploiesti, inregistrate in evidenta contabila sub denumirea „dormitoare personal” si magazii C1-C8. La data de 10.30.2010 este recepționata constructia „dormitoare personal”, iar constructiile C1-C8 existau inca din anul 2007. S-a mai avut in vedere faptul ca, la data de 15.05.2012, au fost desfiintate constructiile C3, C4, C5 si C6.

Organul fiscal a procedat la corelarea valorii mijloacelor fixe inregistrate in contul 212 „constructii” la data de 30.11.2011, comparativ cu 31.12.2011 (data primei reevaluari in perioada de referinta) si respectiv cu valoarea acestora la data de 31.12.2013 (data celei de-a doua reevaluari in perioada de referinta) si a constatat ca un numar de 108 mijloace fixe isi mentin valoarea de inventar atat la data de 31.12.2011, respectiv un numar de 114 mijloace fixe isi mentin valoarea de inventar la data de 31.12.2013 si in final a constatat ca reevaluarile contabile efectuate la 31.12.2011 si respectiv la 31.12.2013 nu respecta dispozitiile legale, asa cum sunt precizate la pct. 110 alin. 2 din OMFP nr. 3055/2009.

In concret, operatiunile de reevaluare  efectuate de reclamanta nu cuprind intreaga grupa de imobilizari corporale, retinandu-se cu in decizia nr. 17/10.02.2016 de soluționare a contestatiei ca petenta nu a cuprins in operatiunea de evaluare toate elementele inregistrate in contul 212, cu titlu de exemplu: patru containere bitum, castel apa, bazin apa, casa pompe, imobil caramida baie, cladire centrala termica.

Astfel, organul fiscal a procedat la calcularea unui impozit majorat, cf. art. 253 alin. 6 cod fiscal (cu luarea in considerare a prev. alin. 6 indice 1) asupra cladirilor detinute de reclamanta in mun. Ploiesti.

In ceea ce priveste argumentele reclamantei in sensul ca actele contestate au fost emise cu incalcarea competentei teritoriale si materiale a organelor de control fiscal, tribunalul retine ca, potrivit disp. art. 291 cod fiscal, autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente. De asemenea, potrivit pct. 253 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal (art. 291), exercitarea activităţii de inspecţie fiscală se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia. In acest sens, potrivit art. 35 c. pr. fiscala, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Tribunalul constata ca paratul nu a analizat daca pentru activele neevaluate de catre reclamanta, mentionate in clasa de imobilizari corporale 212, contribuabilul datoreaza sau nu impozit si care este natura acestuia (impozit pe cladiri si, incepand cu anul 2014, impozit pe constructiile speciale), iar in realitate se retine ca  paratul s-a limitat sa verifice daca au fost reevaluate toate activele din clasa 212. Cu atat mai mult, dupa cum rezulta din inscrisurile aflate la dosar, paratul nu a calculat vreun impozit pentru cele 108/114 mijloace fixe, neevaluate prin rapoartele de evaluare din 31.12.2011 si 31.12.2013.

Asadar, paratul nu a efectuat activitati de stabilire, de control, de colectare sau, generic, de administrare a impozitelor locale ce ar fi fost datorate de catre reclamanta in virtutea detinerii de catre aceasta a unor active din clasa 212, neevaluate, aflate  pe teritoriul altor localitati, ci s-a limitat la cercetarea actelor contabile, pentru a verifica modul de aplicare a prevederilor art. 253 din codul fiscal. Intr-adevar, constata tribunalul, textul art. 253 c. fiscala distinge intre cladirile reevaluate, conform reglementarilor contabile, situatie in care valoarea contabila rezultata in urma reevaluarii constituie valoarea impozabila a cladirii si cladirile care nu sunt reevaluate, situatie in care se are in vedere valoarea de inventar  a cladirii inregistrata in contabilitate, iar cota impozitului pe cladiri este cea stabilita prin hotarare de consiliu local, potrivit distinctiei de la alin. 6. Conform textului legal mentionat, reevaluarea presupune respectarea reglementarilor contabile. Nu este cu putinta efectuarea unei reevaluari efectuate dupa alte criterii, intrucat dispozitiile fiscale nu cuprind o astfel de posibilitate. Totodata, reclamanta nu identifica alte reglementari contabile, fata de cele invocate de catre parat, adica OMFP nr. 3055/2009.

Potrivit regulilor de evaluare mentionate la art. 121 alin. 2-5 din anexa la OMFP nr. 3055/2009 (Reglementari Contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene), elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite; dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate; o grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări similare, aflate în exploatarea unei entităţi; exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri; clădiri; maşini şi echipamente; nave; aeronave etc.

Se constata ca aceste reguli de evaluare nu reprezintă altceva decat norme comunitare cuprinse in Directiva 78/660/CEE privind conturile anuale pentru anumite tipuri de companii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prevederile fiscale nu prevad o competenta speciala in verificarea aplicarii corecte a normelor cuprinse in anexa la OMFP nr. 3055/2009, astfel ca paratul este competent sa verifice in ce masura a fost efectuata conform reglementarilor contabile reevaluarea elementelor din aceeași grupa de imobilizari corporale (clasa 212), daca in aceasta grupa sunt imobile – cladiri (in sens fiscal) aflate in circumscriptia sa teritoriala.

In mod eronat reclamanta sustine ca organul fiscal a procedat la încadrarea in grupa imobilizarilor corporale a unor active care se afla pe raza altor localitati ori care de fapt nu erau cladiri, pentru ca in realitate se constata ca organul fiscal nu a procedat la nicio incadrare.

Astfel, conform balantei mijloacelor fixe de la 30.11.2011 si respectiv de la 30.11.2013, inscrisuri depuse de reclamanta la instanta de fond in primul ciclu procesual, mijloacele fixe reprezentate de container bitum, castel de apa, drumuri la statia de preepurare, drumuri si platforme, post trafo, bazin apa etc. erau incadrate de reclamanta in clasa contabila 212. Este de retinut faptul ca reglementarile contabile cuprinse in anexa la OMFP nr. 3055/2009 nu permit distinctii intre activele incadrate in clasa 212- constructii. Este adevarat ca mentionarea cu titlu de exemplu a cladirilor, ca o grupa distincta de imobilizari corporale ar putea conduce la concluzia ca ar putea exista active incadrate in clasa 212 care sa nu poata fi socotite drept cladiri, in intelesul normelor contabile. O astfel de concluzie nu se justifica insa daca se analizeaza reglementarile contabile in ansamblul lor, intrucat nu se identifica norme care sa faca posibila incadrarea intr-o alta grupa de imobilizari corporale a constructiilor ce fac parte din clasa 212, dar care  nu ar fi cladiri.

In realitate, tribunalul constata ca acceptiunea de cladire in sensul codului fiscal (art. 249) nu este aceeasi cu acceptiunea de cladire (sau de constructie) din normele contabile.

Mai mult, notiunea de cladire astfel cum este reglementata la art. 249 cod fiscal este aplicabila numai la titlul IX „impozite si taxe locale”, asa cum se mentioneaza expres la alin. 5 al art. mentionat.

De asemenea, se retine ca in speta nu exista o divergenta cu privire la incadrarea activelor in clasa 212, in sensul ca, asa dupa cum s-a aratat, din balanta mijloacelor fixe, activele constructii erau incadrate de reclamanta in aceasta clasa, iar paratul nu a avut un alt punct de vedere.

In mod nejustificat reclamata considera ca exista o grupa contabila de imobilizari corporale cladiri separata de o alta grupa contabila de imobilizari corporale in care sa fie incadrate celelalte constructii din balanta mijloacelor fixa. In realitate, in clasa 212 intra toate construcțiile, inclusiv clădirile, sens in care toate aceste mijloace fixe se supun simultan reevaluarii contabile, cu exceptia acelor mijloace fixe pentru care nu exista o piata activa, imprejurare ce trebuie anume menționata in raportul de evaluare.

Tribunalul constata ca se impune a fi facuta distinctia dintre:

a)Situatia in care mijloacele fixe inregistrate in contul 212 „constructii” ar fi supuse de catre organul fiscal impozitului pe cladiri, ipoteza in  care se analizeaza in ce masura sunt aplicabile in speta prevederile art. 249 cod fiscal pentru acele active supuse impozitarii. In speta, au fost supuse impozitarii imobilele intitulate magazii C1-C8 si „dormitoare personale”, denumite generic de catre reclamanta „sediu administrativ Ploiesti”. Asadar, numai cladirile in acceptiunea codului fiscal se supun impozitului pe cladiri, nu si alte constructii care intra in clasa 212, chiar daca sunt mentionate drept cladiri de normele contabile;

b)Situatia in care nu toate mijloacele fixe din contul 212 „constructii „ sunt reevaluate simultan, ipoteza in care, retine tribunalul, reevaluarea nu este efectuata conform normelor contabile. Normele contabile sunt unitare, nu pot primi acceptiuni diferite, iar reevaluarea contabila nu poate fi socotita drept valabila daca ar privi doar o cladire in sens fiscal, cu excluderea celorlalte mijloace fixe aflate in aceeasi clasa de imobilizari corporale.

Trimiterea facuta de legiuitor la reevaluarea „conform reglementarilor contabile” (art. 253 alin. 5 cod fiscal) nu permite interpretarea conform careia este suficient ca imobilul supus impozitarii a fost reevaluat, pentru a fi indeplinita operatiunea contabila de reevaluare. Reevaluarea contabila nu trebuie supusa normelor din codul fiscal, ci exclusiv normelor contabile. Totodata, aceste norme contabile, chiar daca sunt adoptate prin OMFP, nu pot fi socotite ca au forta juridica inferioara, intrucat nu reprezinta altceva decat transpunerea unor directive europene. Normele contabile nu trebuie privite drept norme secundare, de aplicare a prevederilor fiscale, ci sunt norme de sine statatoare. In consecinta, daca s-ar aprecia ca raportul de reevaluare a imobilului supus impozitarii este valabil, chiar daca acesta nu cuprinde si reevaluarea tuturor celorlalte active din aceeasi clasa de imobilizari corporale, atunci s-ar ajunge la aplicarea trunchiata si eronata a reglementarilor contabile, care interzic expres reevaluarea selectiva.

In consecinta, fie se considera ca reevaluarea a cuprins toate activele din aceeasi clasa de imobilizari corporale, sens in care o astfel de reevaluare respecta reglementarile contabile, fie se accepta ca este cu putinta reevaluarea doar a imobilelor supuse impozitarii, situatie in care se evita aplicarea prevederilor art. 253 alin.6 cod fiscal, dar se incalca prevederile exprese din art. 253 alin 5 cod fiscal („reevaluata, conform reglementarilor contabile”).

Fata de cele aratate, tribunalul constata ca reevaluarea cladirii nu poate fi desprinsa de reglementarile contabile, iar normele fiscale nu cuprind vreo exceptie care sa permita evaluarea selectiva doar pentru stabilirea impozitului pe cladiri. In plus, art. 253 cod fiscal nu permite interpretarea cf. careia reevaluarea cladirii ar fi o operațiune contabila  care sa serveasca doar la calcularea impozitului pe cladire.

Domenii speta

Spete similare