Civil - îmbogățire fără justă cauză

- admisibilitate în contextul existenței între părți a unor raporturi contractuale;

- prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care, în prealabil a fost respinsă definitiv acțiunea întemeiată pe contract;

 - art. 1345 - 1348 Cod civil, art. 2526 și art. 1528 alin. 2 Cod civil, art. 2539 alin. 2 teza a II-a Cod civil

Existența unor raporturi contractuale împrejurare care se impune cu autoritate de lucru judecat, exclude în mod absolut admisibilitatea unei acțiuni întemeiate pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă astfel încât, raportat la datele remiterii sumelor de bani prescripția nu a fost întreruptă în condițiile art. 2539 alin. 2 teza a II- a Cod civil, prima instanță și instanța de apel au stabilit în mod legal că acțiunea recurentului - reclamant este prescrisă, ca o consecință a neîndeplinirii condițiilor juridice cumulative ale îmbogățirii fără justă cauză - cererea de recurs impunându-se la rândul său a fi respinsă, cu consecința menținerii deciziei instanței de apel și a respingerii cererii intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată - acestea nefiind dovedite.

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Braşov în data de 14.08.2019 şi înregistrată în Dosar nr. xxxxx/197/2019 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 dolari (42265 lei la cursul BNR din data de 13.08.2019), cu cheltuieli de judecată, acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 10034/18.12.2020 a Judecătoriei Braşov s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, s-a respins ca prescrisă cererea astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind cheltuielile judiciare şi s-a luat act că pârâta solicită cheltuieli pe cale separată.

S-a reţinut, în esenţă că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu are un temei valid de admitere fiind inadmisibilă, cauza rezidă în existenţa unui raport contractual între părţi, iar prescripţia extinctivă curge de la data remiterii sumelor de bani în 2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 793/A pronunțată de Tribunalul Braşov - Secția I civilă la data de 11.06.2021 s-a respins cererea de apel.

Tribunalul a arătat că s-a reţinut corect faptul că a intervenit prescripţia dreptului material la acțiune, după analizarea prealabilă a admisibilității cererii deduse judecăţii, prin raportare la temeiul de drept invocat de către reclamant, îmbogățirea fără justă cauză. Este exclusă posibilitatea promovării unei cereri bazate pe îmbogăţirea fără justă cauză faţă de considerentele deciziilor judecătoreşti anterioare. S-a reținut că în cauză aplicabil este termenul general de 3 ani, conform art. 2528 alin. 2 Cod civil, având în vedere că această acţiune nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că în mod greşit a apreciat instanţa că acţiunea sa întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu ar fi admisibilă, el a dat nişte bani care nu i-au fost restituiţi, iar acţiunea bazată pe un contract de împrumut i-a fost respinsă. Consideră că nu e echitabilă soluţia pronunţată, au fost puse părţile în situaţie de inegalitate, pârâta nu a contestat faptul primirii banilor, dar a susţinut că nu ar fi fost un împrumut, dacă nu s-a dovedit un acord de voinţă al părţilor cu privire la cauză instanţa trebuia să stabilească care este aceasta. În situaţia în care s-a reţinut că nu există o cauză a înţelegerii părţilor pentru a fi considerată contract a invocat faptul licit acela al predării banilor, acesta nefiind cu titlu gratuit trebuie restituiţi. Sunt întrunite cerinţele art. 1348 Cod civil. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune sunt aplicabile dispoziţiile art. 2539 alin. 2 teza a II-a Cod civil.

La dosar a depus întâmpinare intimata B. solicitând să se constate nulitatea recursului apreciind că acesta nu se încadrează în motivele de recurs de la art. 488 Cod procedură civilă, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat deoarece s-a aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la prescripţia extinctivă şi la inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

 Prin încheierea şedinţei publice din 12.01.2022 instanţa a respins excepţia nulităţii recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

 Între părţi, reclamantul A. şi pârâta B. a avut loc anterior prezentului proces un alt litigiu ce a format obiectul dosarului nr. xxxxx/197/2016 finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 430/R/10.06.2019 de către Curtea de apel Braşov.

 Prin această hotărâre se reţine că reclamantul a predat pârâtei anumite sume de bani şi că nu rezultă că titlul cu care sumele de bani au fost date pârâtei a fost acela de împrumut. Curtea a reţinut că sumele respective ar fi fost predate de reclamant pârâtei pentru a fi folosiţi de aceasta din urmă, dată fiind neîncrederea reclamantului în unităţile bancare, în schimbul cărora aceasta îi plătea celui din urmă în mod regulat anumite sume de bani, cu posibilitatea returnării lor, la cerere.

Prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. xxxxx/197/2016 s-a reţinut, în esenţă, că partea a ales greşit calea acţiunii în restituirea banilor cu titlu de împrumut.

În acest context reclamantul a formulat prezenta cerere întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv art. 1345 Cod civil.

Prin întâmpinare s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la data înregistrării noii acţiuni - 14.08.2019. Instanţa de fond şi cea de apel au admis această excepţie.

Curtea reţine că raportat la această nouă cerere sunt incidente dispoziţiile art. 2539 alin. 2 Cod civil referitoare la prescripţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 Cod civil:

„(1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 şi 3, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.

(2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

(3) Prescripţia nu este întreruptă nici dacă hotărârea  judecătorească  sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi atunci când prescripţia a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie. ”

Termenul de 6 luni de la pronunţarea Deciziei nr. 430/Ap/10 iunie 2019 de către Curtea de Apel Braşov în recurs este respectat faţă de data înregistrării acţiunii prezente 14 august 2019.

Curtea constată că pe fond această nouă cerere nu a fost analizată considerându-se că este inadmisibilă de către instanţa de fond şi cea de apel.

Îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic licit care dă naștere unui raport obligațional avându-le ca subiecte pe titularul unui patrimoniu (subiect pasiv al raportului juridic, numit și îmbogățit) al cărui activ este mărit ori al cărui pasiv este diminuat pe seama patrimoniului unei alte persoane (subiect activ al raportului izvorât din faptul juridic analizat, numit și însărăcit), în conținutul căruia se regăsesc dreptul subiectului activ (al titularului patrimoniului pe seama căruia s-a realizat îmbogățirea fără justă cauză) de a solicita și obține restituirea (în condițiile art. 1.639 și urm. Cod civil) și obligația corelativă a subiectului pasiv.

Pentru a se constitui raportul juridic specific îmbogățirii fără justă cauză, este necesar ca, pe de o parte, în relația dintre cele două patrimonii, să se identifice o legătură de cauzalitate și, pe de altă parte, îmbogățirea să nu fie rezultat unei fapte imputabile celui îmbogățit.

În cauză se reţine că nu se identifică intenția reclamantului de a gratifica pârâta, care recunoaşte remiterea unei sume de bani, fiind îndeplinite, de principiu, condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

Într-adevăr principiul îmbogăţirii fără just temei are un caracter subsidiar şi nu îşi găseşte aplicarea în materie contractuală, atunci când se pretinde că una dintre părţile contractante nu şi-a executat obligaţia, dar în cazul concret dedus judecăţii nu s-a probat existenţa unui contract între părţi. Prin hotărârile pronunţate în litigiul anterior soluţionat s-a reţinut tocmai acest aspect al nedovedirii existenţei unui contract de împrumut între părţi. Corect s-a arătat că acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are un caracter subsidiar şi nu poate fi primită decât în absența oricărui alt mijloc juridic prin care cel însărăcit și-ar putea recupera pierderea suferită, dar în situaţia concretă analizată reclamantul a uzat de acţiunile întemeiate pe o convenţie a părţilor care i-au fost respinse pe lipsa contractului.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă

„(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

(4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.

(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.”

În cauza de faţă nu s-a stabilit calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, nu s-a lămurit situaţia de fapt care a determinat promovarea prezentei acţiuni. În cauză nu s-a stabilit existenţa unui acord expres al părţilor cu privire la limitarea dezbaterilor pentru a fi incident alin. 5 al articolului menţionat.

În cauză s-a introdus o nouă cerere cu obiect pretenţii după cea respinsă definitiv întemeiată pe dispoziţiile referitoare la contractul de împrumut. Pentru a se considera întreruptă prescripţia se impune a se analiza pe fond cererea reclamantului. În situaţia admiterii acesteia prescripţia este întreruptă. Dacă cererea reclamantului este respinsă ca nefondată intervine prescripţia dreptului material la acţiune.

În consecinţă, în temeiul art. 498 Cod procedură civilă Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia tribunalului şi în baza art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că nu s-a intrat în judecarea fondului urmează să dispună trimiterea cauzei către Tribunalul Braşov spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 10034/2020 a Judecătoriei Braşov.

OPINIE SEPARATĂ (D.M.)

Contrar opiniei majoritare, consider că ambele instanțe de fond au efectuat o aplicare corectă a dispozițiilor legale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, art. 1345 - 1348 Cod civil, a celor relative la prescripție, art. 2526 și art. 1528 alin. 2 Cod civil, precum și a celor care se referă la întreruperea prescripției extinctive, prevăzute de art. 2539 alin. 2 teza a II-a Cod civil - respingând cererea de chemare în judecată în urma constatării împlinirii termenului de prescripție - ca o consecință a neîndeplinirii condițiilor juridice ale îmbogățirii fără justă cauză.

Astfel, pentru a fi reținută întreruperea cursului termenului de prescripție extinctivă, era necesar ca acțiunea recurentului - reclamant să fi îndeplinit atât condițiile materiale sau economice ale îmbogățirii fără justă cauză (referitoare la: existența unei îmbogățiri a intimatei pârâte, existența însărăcirii recurentului - reclamant, corelația necesară între cele două situații), cât și condițiile juridice ale îmbogățirii (care au în vedere ca: îmbogățirea intimatei - pârâte și însărăcirea corelativă a recurentului - reclamant să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice, îmbogățirea să nu fie imputabilă intimatei - pârâte, iar recurentul - reclamant să nu aibă sau să nu fi avut o altă acțiune pentru a solicita în justiție obligarea intimatei - pârâte la restituire și implicit la realizarea astfel a dreptului său de creanță).

Pornind de la ultima condiție juridică cumulativă, anterior evocată, am în vedere împrejurarea că acțiunea ”de in rem verso”, are caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi admisă, exclusiv în situația în care recurentul - reclamant nu are și nici nu a avut, o altă acțiune pentru realizarea pretinselor creanțe.

Or, între recurentul - reclamant și intimata - pârâtă s-au încheiat în anii 2013 - 2014, mai multe înscrisuri care atestă că recurentul - reclamant i-a remis intimatei - pârâte sume de bani (în moneda USD), pentru diferite perioade de timp, ceea ce demonstrează fără putință de tăgadă că între părții s-au realizat înțelegeri (convenții) care au în vedere titlul și condițiile în care au fost predate aceste sume de banii, precum și cuantumul exact al amintitelor sume, împrejurare care exclude faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză, recurentul - reclamant putând pretinde restituirea sumelor de bani remise intimatei pârâte numai în temeiul convențiilor încheiate cu aceasta.

De altfel, recurentul - reclamant a și formulat mai multe cererii de chemare în judecată pentru recuperarea respectivelor sume de bani, între care și cea care a format obiectul dosarului civil nr. xxxx/197/2016, întemeiată pe înțelegerile (convențiile) pe care le-a avut cu intimata - pârâtă, în care a solicitat restituirea sumelor de bani acordate acesteia cu titlu de împrumut - cererea de chemare în judecată fiind respinsă în mod definitiv, conform Sentinței civile nr. 2027, pronunțată de Judecătoria Brașov la data de 27.11.2018, păstrată prin Decizia civilă nr. 1732/Ap, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția civilă la data de 27.11.2018, menținută de Curtea de Apel Brașov prin Decizia civilă nr. 430/R pronunțată la data de 10.06.2019.

În considerentele acestor hotărâri instanțele au reținut cu autoritate de lucru judecat că deși sumele de bani înmânate de către recurentul - reclamant, intimatei - pârâte, nu au fost remise cu titlul de împrumut, părțile au încheiat aceste înțelegeri (convenții) pentru a justifica alte raporturi.

Prin urmare, lipsa unor raporturi contractuale dintre părțile cauzei, nu mai poate fi pusă în discuție, după cum întemeiat au reținut instanțele de fond.

Acțiunea fundamentată pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză nu poate fi utilizată pentru a suplini sau înlocui o altă acțiune pe care recurentul - reclamant nu o mai poate introduce ca o consecință a prescripției, autorității de lucru judecat, a imposibilității administrării probelor necesare pentru dovedirea raporturilor contractuale dintre părți, a intervenirii altor obstacole de drept, ori ca urmare a respingerii unei acțiuni întemeiată pe raporturi contractuale eronat identificate.

În acest sens, în jurisprudența mai veche, s-a reținut că acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, având caracter subsidiar, nu poate fi primită decât în absența oricărui alt mijloc juridic prin care cel însărăcit și-ar putea recupera pierderea suferită. Dacă reclamantul are, sau a avut, o acțiune întemeiată pe contract, cvasicontract, delict sau cvasidelict, ori alt izvor de obligații, nu se justifică folosirea acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără just temei.

Dispozițiile art. 22 Cod procedură civilă nu au nicio relevanță în recursul dedus judecății, deoarece temeiurile de drept și situația de fapt au fost corect identificate atât de către instanța de apel, cât și de către prima instanță de fond, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu se circumscriu sferei de aplicare a singurului motiv de casare invocat de către recurentul - reclamant, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Având în vedere cele expuse, constat că între părții au existat raporturi contractuale care se impun în primul rând cu autoritate de lucru judecat, dar și cu forța evidenței, ceea ce în raport cu caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză, exclude în mod absolut admisibilitatea unei astfel de acțiuni între părțile speței deduse judecății, cu privire la sumele de bani pretinse în cauză, astfel încât, văzând și datele la care au fost încheiate înscrisurile care atestă remiterea sumelor de bani de către recurentul - reclamant, intimatei - pârâte, prescripția nu a fost întreruptă în condițiile art. 2539 alin. 2 teza a II-a Cod civil, prima instanță și instanța de apel stabilind în mod legal că acțiunea recurentului - reclamant este prescrisă, ca o consecință a neîndeplinirii condițiilor juridice cumulative ale îmbogățirii fără justă cauză - cererea de recurs impunându-se la rândul său a fi respinsă, cu consecința menținerii deciziei instanței de apel și a respingerii cererii intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată - acestea nefiind dovedite.

Domenii speta

Spete similare