Îmbogăţirea fără justă cauză, începutul curgerii termenului de prescripţie- data producerii micşorării patrimoniului reclamantului unit cu data cunoaşterii persoanei al cărei patrimoniu a fost mărit, ambele condiţii fiind îndeplinite la data consemnării s

Hotărâre 420 din 29.01.2018


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de XX.XX.2017, sub nr. A/299/2017, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 181.082,06 lei reprezentând prejudiciu ce i-a fost cauzat prin plata unei sume pe care nu o datorează, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că, prin sentinţa civilă nr. C/2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. D/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. E/2013, instanţa a dispus validarea popririi asupra sumelor de bani pe care debitoarea B le deţine în conturile bancare deschise, sens în care instituţia sa a fost obligată să achite creditorilor F-G suma de 58.829,41 lei.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. H/2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. I/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. J/2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă şi decizia civilă nr. K/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus obligarea reclamantei la plata către creditoarea L a sumei de 107.096,26 lei, pe care aceeaşi debitoare a datora.

Ca urmare a celor două titluri executorii, au fost formate dosarele de executare nr. M/2014 şi nr. N/2014 ale BEJ L, fiind indisponibilizate sumele de 67.277,82 lei şi 118.516,24 lei la data de 14.12.2014 şi 26.01.2015.

Reclamanta a mai arătat că a formulat contestaţie la executare în dosarul nr. N/2014, iar prin sentinţa civilă nr. O/2015, definitivă prin neapelare, a fost redus onorariul executorului judecătoresc, sens în care au fost anulate în parte actele de executare până la concurenţa sumei de 4.712 lei.

În continuare, reclamanta a arătat că prin executarea dispoziţiilor executorului judecătoresc a fost produsă o micşorare a patrimoniului societăţii sale pe seama măririi patrimoniului debitorului obligat la plata sumei anterior menţionate, şi anume pârâta B. Astfel, s-a născut un raport juridic întemeiat pe îmbogăţire fără justă cauză, reclamanta fiind îndreptăţită să recupereze integral suma de 181.801,40 lei plătită creditorilor debitoarei P.

Or, obligaţiile de plată executate de A reveneau debitoarei B, prin subrogare în drepturile şi obligaţiile P conform art. II alin. 1 din Legea nr. 113/2013, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală.

Prin urmare, reclamanta a susţinut că este îndeplinită cerinţa restituirii prevăzută de art. 1345 C.civ. faţă de împrejurarea că pârâta s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul instituţiei sale, care a înregistrat o pierdere patrimonială de 181.082,06 lei. În acest sens, a arătat că pârâta a fost notificată cu privire la obligaţiile de plată ce îi reveneau, însă aceasta nu a dat curs solicitării sale.

În opinia reclamantei, sunt îndeplinite toate condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, astfel: nu mai există nicio altă acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului său de a obţine restituirea sumei care era în sarcina debitorului; societatea sa justifică un interes în cauză – recuperarea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin plata unei sume pe care nu o datorează; îmbogăţirea pârâtei produsă concomitent cu diminuarea patrimoniului său lipsită de un temei juridic; între părţi s-a născut un raport juridic obligaţional; îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1345, art. 1348 C.civ.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 93).

La data de xx.xx.2017, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării în raport de prevederile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 80/2013; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de dispoziţiile art. 2500 şi următoarele C.civ. şi Legea nr. 113/2013, având în vedere că pretinsul drept material la acţiune pentru plata sumei de 181.801,40 lei curge de la data de 23.05.2013, astfel încât termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 23.05.2016, anterior introducerii cererii; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013, având în vedere că, la data executării sumelor solicitate în prezenta cauză, nu mai erau îndeplinite ipotezele legale prevăzute de lege prin care să fie obligată instituţia sa la plata acestora, respectiv „procese şi cereri aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în fază de judecată sau de executare silită.” Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că obligaţiile de plat executate de A reveneau debitoarei P în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală.

Pârâta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1345 C.civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză. În acest sens, a arătat că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 113/2013, nu există o mărire a patrimoniului B, nici o diminuare a patrimoniului reclamantei şi nici o cauză unică a celor 2 raporturi juridice. Astfel, în temeiul Legii nr. 113/2013 a intervenit o subrogaţie legală numai în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile izvorâte din actele juridice prin care P a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii FNI.

De asemenea, pârâta a învederat că există o cauză legitimă, sumele fiind executate legal din conturile P pe care le deţinea la A, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi ca urmare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile prin care au fost validate popririle înfiinţate de executorii judecătoreşti.

Pârâta a mai arătat că nu exisă o legătură directă în sensul legii, deoarece sumele au fost executate de la reclamantă în procedura validării de poprire, care reprezintă o sancţiune a nerespectării a popririi instituite de executorii judecătoreşti asupra conturilor P pe care le deţinea la A, sancţiune care a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat în sarcina A S.A. În aceleaşi sens, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 113/2013, deoarece sumele au fost executate după intrarea acestei legi în vigoare, neexistând nici un temei legal prin care reclamanta să solicite restituirea sumelor executate silit.

Pârâta a susţinut că nu instituţia sa nu poate fi ţinută debitor pentru culpa A S.A. care rezultă din nerespectarea dispoziţiilor privind popririle înfiinţate asupra conturilor P şi validarea popririlor ca sancţiune prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, deoarece nu există nici un raport juridic între P şi B referitor la plata despăgubirilor către creditorii FNI.

De asemenea, pârâta a precizat că nu există o sporire patrimonială în favoarea B, deoarece instituţia sa execută aceste obligaţii numai în condiţiile Legii nr. 113/2013, neputându-i-se reţine nicio culpă în acest sens. A mai arătat că sumele de plată executate de la A S.A. erau în sarcina debitoarei P în temeiul titlului executoriu anterior menţionat, neexistând nici un temei legal pentru admiterea cererii.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 113/2013, art. 205, art. 787 C.pr.civ., art. 1347, art. 1345, art. 2500 şi următoarele, art. 1535, art. 1538, art. 1543 C.civ., O.U.G. nr. 51/1998.

La data de xx.xx.2017, prin serviciul registratură, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de către pârâtă.

La data de xx.xx.2018, prin serviciul registratură, la solicitarea instanţei, BEJ L a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarele de executare nr. N/2014 (filele 133-183) şi M/2014 (filele 185-204).

La termenul din data de astăzi, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (de fond, relativă, peremptorie), invocată prin întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 2513 C.civ., faţă de fondul cererii de chemare în judecată, instanţa constată următoarele:

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Astfel, instanţa constată că, în cauză, prescripţia dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei având la bază executarea silită din dosarele nr. N/2014 şi nr. 515/204 ale BEJ L este reglementată de dispoziţiile Codului Civil.

Conform art. 2500 alin. 1 C.civ., dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Aşa cum rezultă din art. 2501 alin. 1 C.civ., drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Astfel, având în vedere că prezenta cerere are ca obiect un drept patrimonial, instanţa constată că aceasta este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile Codului civil.

Potrivit art. 2517 C.civ., termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2528 C.civ., prescripţia dreptului la acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, având în vedere că reclamanta a susţinut că diminuarea patrimoniului său a avut loc la momentul executării silite, şi anume la data de 05.01.2015 (fila 203), respectiv la data de 02.02.2015 (fila 82), instanţa apreciază că acesta este momentul producerii pagubei invocate de către reclamantă, aceasta cunoscând încă de atunci şi persoana al cărei patrimoniu a fost mărit, respectiv pârâta B.

Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtei în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 23.05.2013, întrucât la acel moment nu se produsese nicio pagubă în patrimoniul reclamantei, iar aceasta nu poate intenta prezenta acţiune.

Pe cale de consecinţă, reţinând că termenul de prescripţie a început să curgă în anul 2015, iar prezenta cerere a fost înregistrată pe rolul instanţei la data 29.09.2017 (fila 88), instanţa constată că termenul de 3 ani nu era împlinit la momentul introducerii acţiunii.

Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B (excepţie de fond, absolută, peremptorie), faţă de fondul cauzei, instanţa constată următoarele:

Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

Instanţa reţine că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B la plata sumei de 181.082,06 lei reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a plăţii unei sume pe care nu a datorează.

Instanţa constată că reclamanta a înţeles să-şi întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile prevăzute de art. 1345-1348 C.civ. referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

Astfel, având în vedere că reclamanta nu invocă raporturi de natură contractuală cu pârâta, instanţa apreciază că aspectele referitoare la îndeplinirea condiţiilor subrogaţiei legale sau îmbogăţirii fără justă cauză în persoana pârâtei B ţin de fondul cauzei, urmând fi analizate ca atare.

Prin urmare, instanţa apreciază că, în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pârâta B are calitate procesuală pasivă, sens în care va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. C/213 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. D/2012 (filele 37-39), irevocabilă prin respingerea recursului (extras portalul instanţelor de judecată – filele 41-42), instanţa a admis cererea formulată de creditorii F-G în contradictoriu cu debitoarea P şi cu terţul poprit A, sens în care a dispus validarea popririi înfiinţate de BEJ L în dosarul nr. 544/2010, până la concurenţa sumei de 58.829,41 lei.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. H/2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. I/2012 (filele 43-45), definitivă prin decizia civilă nr. J/2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. K/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă (filele 54-57), instanţa a admis cererea formulată de creditoarea L în contradictoriu cu debitoarea B şi cu terţul poprit A, sens în care a dispus validarea popririi înfiinţate de BEJ L în dosarul nr. 560/2010, până la concurenţa sumei de 107.096,26 lei.

Urmare a cererilor de executare silită formulate de către creditorii F-G, respectiv L, au fost deschise dosarele execuţionale nr. M/2014 (filele 185-204) şi nr. N/2014 (filele 133-183) ale BEJ L, în vederea punerii în executare a titlurilor executorii reprezentante de hotărârile judecătoreşti anterior menţionate.

Analizând actele de executare din cele două dosare de executare, instanţa reţine că, la data de 05.01.2015 şi 02.02.2015, terţul poprit A a procedat la virarea sumei de 118.516,24 lei (debit în cuantum de 107.096,26 lei şi cheltuieli de executare în cuantum de 11.419,98 lei), respectiv a sumei de 67.277,82 lei (debit în cuantum de 58.829,41 lei şi cheltuieli de executare în cuantum de 8.448,81 lei), din conturile reclamantei S.C. A în conturile BEJ L (filele 181-182 şi 202-203).

În ceea ce priveşte îmbogăţirea fără justă cauză invocată de către reclamantă, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1345 C.civ., cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri. De asemenea, art. 1348 C.civ. prevede că cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

Astfel, prin îmbogăţire fără justă cauză se înţelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care-şi vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea intentării unei acţiuni în justiţie, prin care să poată pretindă restituirea.

Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire sunt: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micşorarea unui patrimoniu ca o consecinţă a măririi altuia şi existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt. Condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire sunt: absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia şi absenţa oricărui alt mijloc pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul pierderii suferite.

În ceea ce priveşte condiţiile materiale, instanţa reţine că, prin sentinţa penală nr. R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 24632/3/2006 (filele 79-86), pârâta din prezenta cauză a fost obligată să achite creditorilor F-G, respectiv L despăgubirile corespunzătoare sumelor iniţial investite şi indexate cu rata inflaţiei începând cu data de 24.05.2000. Întrucât obligaţiile stabilite prin titlul executoriu anterior menţionat nu au fost executate de bunăvoie, au fost formate dosarele de executare silită nr. 544/2010 şi nr. 560/2010, în care a fost validată poprirea până la concurenţa sumei de 58.829,41 lei, respectiv 107.096,26 lei.

Instanţa va înlătura susţinerile pârâtei referitoare la faptul că, la data executării sumelor solicitate în prezenta cauză, nu mai erau îndeplinite ipotezele legale prevăzute de Legea nr. 113/2013 prin care să poată fi obligată la plata acestora, respectiv „procese şi cereri aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în fază de judecată sau de executare silită.”

Conform art. II din Legea nr. 113/2013, „ (1) B preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile P, rezultate din actele juridice prin care P a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii. (2) B se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale P şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. (3) Executarea obligaţiilor de plată ale B prevăzute la alin. (1) se asigură din veniturile bugetului de venituri şi cheltuieli aferente activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului.”

Astfel, având în vedere că, pe de o parte, pârâta a preluat obligaţiile P stabilite prin sentinţa penală nr. R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 24632/3/2006, ce constituie titlul executoriu în temeiul căruia a fost validată poprirea în dosarele nr.  544/2010 şi nr. 560/2010 ale BEJ L, iar, pe de altă parte, aceasta a figurat în nume propriu în calitate de debitor în dosarul nr. I/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, este mai mult decât evident că obligaţiile de plată a sumelor anterior menţionate îi incumbau.

Instanţa reţine că, prin virarea sumei de 165.925,67 lei (58.829,41 lei + 107.096,26 lei) din contul propriu al reclamantei deschis la S, ca efect al validării popririi, în contul de consemnări al BEJ L în cadrul dosarelor de executare nr. M/2014 şi nr. N/2014, sumă datorată de către pârâtă creditorilor, s-a produs o mărire a patrimoniului acesteia, prin diminuarea datoriilor. În acest sens, instanţa nu poate reţine susţinerile reclamantei referitoare la faptul că pârâta s-a îmbogăţit cu suma de 181.082,06 lei, în condiţiile în care diferenţa de 15.156,39 lei este reprezentată de cheltuielile de executare silită stabilite în dosarele de executare nr. M/2014 şi nr. N/2014, formate ca urmare a neexecutării voluntare de către reclamantă a dispoziţiilor sentinţelor civile prin care a fost validată poprirea. Or, dacă pentru suma de 165.925,67 lei se poate aprecia că a avut loc a îmbogăţire a patrimoniului pârâtei, acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre diferenţa reprezentând cheltuieli de executare. În acest sens, instanţa reţine că pârâta nu are obligaţia de a achita această sumă creditorilor, cheltuielile de executare fiind efectuate ca urmare a culpei exclusive a reclamantei.

Astfel, în același timp cu mărirea patrimoniului pârâtei și, ca o consecință a acestui aspect, patrimoniul reclamantei a suferit o diminuare cu suma de 165.925,67 lei, şi nu cu suma de 181.082,06 lei pentru considerentele anterior expuse.

De asemenea, instanţa reţine că, între mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei există o legătură directă, rezultată din însuși mecanismul și efectele procedurii de validare a popririi. Hotărârea de validare de poprire are efect constitutiv de drepturi, deoarece creează o situație juridică nouă, ducând la nașterea unui al treilea raport juridic specific popririi, prin care reclamanta, terțul poprit, devine debitorul creditorului popritor, urmând a plăti suma poprită direct acestuia din urmă.

Astfel, potrivit art. 792 alin. 1 C.pr.civ., hotărârea de validare, rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea. Prin urmare, ca efect al validării de poprire, reclamanta a devenit debitor direct al creditorilor pârâtei, fiind nevoită să achite suma de 165.925,67 lei în contul creanței pe care creditorii popritori o aveau împotriva pârâtei, iar aceasta, ca urmare a plății efectuate de către reclamantă, și-a diminuat datoria cu suma de 165.925,67 lei, în detrimentul patrimoniului terțului poprit devenit debitor direct.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor juridice, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1.346 C.civ. îmbogățirea este justificată atunci când rezultă din executarea unei obligații valabile, din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit, dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.

În ceea ce privește îmbogățirea patrimoniului creditorilor popritori, instanţa reţine că aceasta este una justificată, deoarece ea rezultă din executarea unei obligații valabile născute ca efect al hotărârii de validare de poprire. Cu toate acestea, îmbogățirea patrimoniului pârâtei, prin diminuarea datoriei pe care aceasta o avea față de creditorii popritori nu mai este justificată de nicio cauză legitimă.

Astfel, în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre reclamantă și pârâtă, instanţa apreciază că nu se poate susține că îmbogățirea pârâtei este una justificată, ea nefiind susținută de un raport juridic în baza căruia reclamanta să fi fost obligată în vreun fel să o garanteze pe pârâtă în executarea obligațiilor sale. Reclamanta a achitat suma de 165.925,67 lei în baza unui raport juridic născut în urma validării popririi, raport juridic ce s-a născut direct între aceasta și creditorii popritori.

Prin urmare, mărirea patrimoniului pârâtei nu este imputabilă acesteia, ci aceasta a intervenit ca urmare a executării, prin poprire a conturilor reclamantei, a sumei de 165.925,67 lei, ca efect al dobândirii de către aceasta, prin procedura validării de poprire, a calității de debitor direct al creditorilor popritori.

Totodată, având în vedere că între părţi nu există niciun alt raport juridic (contractual sau delictual), instanţa apreciază că singura modalitate în care reclamanta putea să-şi recupereze suma de bani executată silit este reprezentată de introducerea prezentei acţiuni în îmbogăţire fără justă cauză.

Prin urmare, pentru toate aceste considerente, fiind îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, instanţa urmează să admită în parte cererea şi să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 165.925,67 lei reprezentând contravaloare prejudiciu.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.423,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise (ordin de plată – fila 93).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta A, cu sediul în …., în contradictoriu cu pe pârâta B, cu sediul în ….

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 165.925,67 lei reprezentând contravaloare prejudiciu.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.423,51 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, XX.XX.2018.

Domenii speta