Decizie de compensare. Condiţiile compensării creanţelor fiscale.

-  art. 45, art. 116 şi 117 din OG nr. 92/2003

Pentru a putea interveni compensarea trebuie ca ambele creanţe să fie certe lichide şi exigibile, iar actul administrativ fiscal ce cuprinde creanţele să fi fost comunicat contribuabilului în condiţiile stipulate în art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

 Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1052/CA/27. 10.2016 Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi în consecinţă, a anulat Decizia nr. 301561/04.12.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi Decizia de compensare a obligaţiilor fiscale nr. 57337/25.08.2015, ambele emise de pârâta AJFP B. 

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii, prevalându-se de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, recurenta pârâtă AJFP B. a promovat recurs, cerând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. 1 punct 8 Cod procedură civilă, casarea acesteia şi în rejudecare respingerea acţiunii introductive, susţinând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta arată că prin compensare au fost stinse parţial obligaţii fiscale principale constând, pe de o parte, în contribuţii de asigurări sociale de sănătate stabilite prin Decizia de impunere nr. 50692/12.06.2012 emisă de CASJ B., comunicată iniţial contribuabilului reclamant prin poştă cu scrisoare recomandată, ulterior prin publicitate urmare a returnării ei de Poşta Română cu menţiunea „expirat termen de păstrare”, iar, pe de altă parte, în costul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina AJFP B. şi în beneficiul reclamantului prin sentinţa civilă nr. 680/29.01.2014 a Judecătoriei Braşov. Susţine că Decizia de impunere nr. 50692/12.06.2012 emisă de CASJ B. a fost comunicată în mod legal reclamantului, motiv pentru care instanţa de fond în mod greşit a reţinut că AJFP B. nu a făcut dovada că ar fi realizat o comunicare a respectivei decizii, care, mai mult, nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească.

Invocă incidenţa dispoziţiilor art. 117 alin. 6 şi 7 din O.G. nr. 92/2003, precum şi a prevederilor art. 116 alin. 4 şi 6 din acelaşi act normativ funcţie de care compensarea poate opera şi din oficiu nu numai la cererea debitorului.

În replică, intimatul A., a formulat întâmpinare cu respectarea prescripţiilor legale, prin intermediul căreia pune concluzii pe respingerea ca nefondată a recursului dedus judecăţii, precizând că pretinsa compensare este nelegală câtă vreme decizia de impunere invocată de partea adversă nu îi este opozabilă, nefiindu-i comunicată, aspect reţinut de Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr. 680/29.01.2014. În considerentele acestei hotărâri se menţionează, cu putere de lucru judecat, că decizia de impunere nr. 50692 din 12.06.2012 nu îi este opozabilă reclamantului şi nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită, ceea ce denotă că nu putea fi reţinută ca şi temei pentru compensare.

Curtea, raportând sentinţa atacată la probatoriul administrat în cauză, la dispoziţiile legale incidente şi cazul de casare invocat, reţine următoarele aspecte:

Prin Decizia  nr. 57337/ 25.08.2015 AJFP B. a dispus compensarea sumei de 1.204 lei pe care aceasta trebuia să o achite reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată cuprinse în Sentinţa civilă nr. 680/29.01.2014, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. xxxxx/197/2013 (f.11-13), definitivă, prin respingerea apelului, cu pretinse obligaţii fiscale stabilite în sarcina sa, motivând că respectivele obligaţii fiscale cu care s-a realizat compensarea ar fi fost stabilite prin Decizia de impunere nr. 50692/12.06.2012 emisă de către CAS B.

Reclamantul a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 301561/04.12.2015, considerent pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003 (respectiv art. 281 din actualul Cod de procedură fiscală), a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. 6 şi 7 din OG nr. 92/2003 dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod. În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.

Mai exact, prin compensare se sting creanţe administrate de M. F. P., cu creanţe aparţinând debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor cât şi pe cea de debitor.

Totodată, art.116 din acelaşi act normativ prevede la alin. 4 că „ dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile. ”, iar art. 45 prevede că „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”.

Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.

Prin urmare, deşi constatarea din oficiu a compensării de către organul fiscal competent poate fi efectuată şi în mod automat, prin intermediul aplicaţiei informatice de administrare a creanţelor fiscale, pentru a putea interveni compensarea trebuie ca ambele creanţe să fie certe lichide şi exigibile, iar actul administrativ fiscal ce cuprinde creanţele să fi fost comunicat contribuabilului.

Pârâta AJFP B. invocă compensarea creanţei pe care reclamantul o are împotriva sa, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească executorie, cu o creanţă cuprinsă în Decizia nr. 50692/12.06.2012 emisă de CASJ B.. Cu privire la acest din urmă act, cu putere de lucru judecat, s-a reţinut prin Sentinţa civilă nr. 680/29.01.2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. xxxxx/197/2013, că „comunicarea prin publicitate a respectivei decizii nu este legală, cu consecinţa că titlu de creanţă nu poate produce efecte juridice şi îndreptăţi intimata la pretinderea executării obligaţiei stabilite prin actul administrativ arătat”. S-a reţinut, de asemenea, că „potrivit înscrisului depus la dosar de către intimată din data de 08.01.2014 aceasta recunoaşte că a existat o eroare materială şi că titlurile de creanţă nu au fost în mod legal comunicate către contestatorul A. şi, în consecinţă, va proceda la recomunicarea actelor de executare”. Sentinţa civilă menţionată se bucură de putere de lucru judecat, obturând posibilitatea de a se relua verificarea jurisdicţională asupra aspectelor deja tranşate.

Or, pârâta AJFP B. nu a făcut dovada că după pronunţarea acestei hotărâri ar fi realizat o altă comunicare a Deciziei nr. 50692/12.06.2012 emisă de CASJ B., astfel că, la data emiterii Deciziei de compensare nr. 57337/ 25.08.2015, nu avea un act ce putea fi pus în executare. Mai mult, aşa cum s-a stipulat de Curtea Constituţională în Decizia nr. 536/28.04.2011, organul fiscal emitent nu poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Ţinând cont că operaţiunea compensării constă în stingerea a două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, ea presupunând existenţa a două raporturi juridice obligaţionale distincte, ambele creanţe subzistând între aceleaşi persoane, că în speţă, date fiind dispoziţiile art. 45 din OG nr. 92/2003, decizia de compensare invocată de organul fiscal nu produce nici un efect faţă de reclamantul contribuabil, ceea ce denotă că nu asistăm la existenţa unor creanţe exigibile, ajunse la scadenţă, câtă vreme respectiva decizie, nefiindu-i comunicată nu poate produce efecte juridice, curtea, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul dedus judecăţii, menţinând în tot sentinţa atacată. 

Domenii speta

Spete similare