Contestatie la executare, inadmisibilitate

Hotărâre 185 din 11.04.2018


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR….2018

 SENTINŢA CIVILĂ NR.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2018

Instanţa compusă din:

Preşedinte :

Grefier :

S-a luat în examinare cauza civilă privind contestaţia la executare formulată de către contestatorul S.I. în contradictoriu cu intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara-AJFP Arad-Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu pentru anularea somaţiei nr. …2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

La apelul nominal se prezintă contestatorul S.I., legitimat cu C.id. seria ..., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care după care potrivit dispoziţiilor art.131 c.pr.civilă, verificându-şi competenţa, instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cererii în conformitate cu prevederile art. 260 din Legea nr.207/2015.

Contestatorul a beneficiat de acordarea ajutorului public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru de 1000 lei, prin încheierea din 13.02.2018 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr.... .

La data de 27.02.2018, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare. Odată cu întâmpinarea intimata a depus înscrisuri. A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Se constată că la data de 21 martie 2018, intimata a depus actele care au stat la baza emiterii somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

Contestatorul susţine contestaţia la executare astfel cum a fost formulată, arată că nu a contestat pe cale administrativă Decizia de Angajare a răspunderii nr.... din17.10.2017 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Chişineu Criş, decizie care nu i-a fost comunicată şi nu cunoaşte dacă titlul executoriu emis îl constituie Decizia de Angajare a răspunderii nr. ... din 17.10.2017, iar în probaţiune solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Estimează cercetarea procesului la acest termen de judecată, arătând că nu mai are de formulat alte cereri.

Se încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile de la dosar, după care, nemaifiind alte cereri, instanţa declară cercetarea procesului încheiată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul solicită admiterea contestaţiei la executare, anularea somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

Contestatorul arată că în data de 11.12.2012 s-a încheiat un contract prin care  Societatea E.C.O. a fost administrată de firma SC S.T., iar la momentul în care a predat firma aceasta  nu mai avea nici o datorie la finanţe, contract pe care în decembrie l-a depus

 la Serviciul Fiscal Chişineu Criş.

În contractul încheiat pe o perioadă de 5 ani, respectiv din anul 2013 şi până în anul 2018 se stipulează că nu avea nici o  atribuţiune din punct de vedere financiar şi nici organizatoric, precum  şi nici dreptul de a intra în staţie.

Precizează  că în privinţa Deciziei de Asigurare nr....17 octombrie  2017 nu a depus contestaţie pe cale administrativă, iar după ce a primit somaţia şi titlul executoriu a formulat prezenta contestaţie la executare.

După ce a primit somaţia şi titlul executoriu a formulat prezenta contestaţie la executare şi nemaifiind administratorul unităţii nu avea cum să mai plătească impozitul pentru muncitori şi solicită anularea impunerii.

Fără cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A

După deliberare, constată că prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.06.2017, contestatorul S.I. CNP ..., domiciliat în ... a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara-AJFP Arad-Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu, cu sediul în Arad B-dul Revoluţiei nr.79, jud.Arad, anularea somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

În fapt, arată că prin somaţia nr. .../ 13.12.2017, şi titlul executoriu nr. .../ 13.12.2017, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Serviciul Fiscal Orăşănesc Ineu, i-a comunicat că datorează către bugetul statului suma de 77.709 lei. În titlul executoriu comunicat acestuia, la rubrica - documentul prin care s-a evidenţiat suma de plată, este menţionată Decizia de Angajare a răspunderii nr. ... din17.10.2017, emisă de SFO Chişineu Criş. Decizia de Angajare a răspunderii nr. ... din17. 10.2017, emisă de SFO Chişineu Criş, despre care se face vorbire în titlul executoriu, nu i-a fost niciodată comunicată.

Arată contestatorul că nu cunoaşte dacă titlul de creanţă în baza căruia s-a emis titlul executoriu îl constituie Decizia de Angajare a răspunderii nr. ... din17.10.2017, emisă de SFO Chişineu Criş, deoarece aceasta nu i-a fost comunicată.

Potrivit alin. 2 al art. 226 din Codul de procedură fiscală, Legea 207/2015, articol  invocat chiar de intimată în titlul executoriu  „Nici un titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu.,,Fără a intra în detalii, necunoscând conţinutul acesteia , arată debitorul că Decizia de Angajare a răspunderii nr. ... din17.10.2017, emisă de SFO Chişineu Criş, nu poate constitui un înscris care, potrivit, legii constituie titlu executor, mai ales că, aceasta nu i-a fost comunicată pentru a exercita eventualele contestaţii sau opoziţii.

Prin urmare, se impune anularea titlului executoriu nr. .../ 13.12.2017 pentru nerespectarea cerinţelor legale prevăzute de art. 226 din Codul de procedură fiscală. Dincolo de aceste aspecte, arată debitorul că în calitate de persoană fizică, nu are nici o datorie către bugetul statului şi nu cunoaşte nici o împrejurare de natură să atragă răspunderea sa personală.

În drept, sunt invocate prevederile art.220, art.260 din Legea nr.207/2015 privind C.pr.fiscală modificată şi completată şi art. 644 şi următoarele C.pr.civilă.

În probaţiune contestatorul a depus la dosar înscrisuri:  titlu executoriu, f.3, somaţie,f,4  împuternicire avocaţială pentru redactare f.4, plic corespondenţă f.14 dosar.

Au fost depuse actele dosarului de executare silită ce face obiectul cauzei – fila 45-57 dosar.

Intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara-AJFP Arad-Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.02.2018 a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a contestaţiei la executare. În fapt, arată că debitul  stabilit în sarcina reclamantului a fost stabilit prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. ...17.10.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad -Serviciul Fiscal Orăşenesc Chişineu Criş, comunicată atât contestatorului cât şi organului de executare silită care este titlu de creanţă şi având în vedere că plata debitului nu s-a făcut de bună voie, s-a declanşat procedura de executare silită prin emiterea Somaţiei nr. ...2017 şi a Titlului executoriu nr. ...2017 de către AJFP Arad - SFO Ineu.

Faţă de prevederile art. 260 alin. 1 Codul de procedură fiscală solicită a se observa că nu se invocă nici un temei de drept care să justifice anularea formelor de executare instituite, ci doar apărări de fond, contestatorul neinvocând textul legal încălcat, cererea fiind vădit nelegală.

Pe fond, arată că executarea silită declanşată împotriva contestatorului este perfect legală, respectând întocmai prevederile art. 141 coroborate cu art. 226 din Codul de procedură fiscală iar deşi contestatorul solicită anularea măsurilor de executare silită întreprinse de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad - Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu, nu invocă nici un temei de nelegalitate care să conducă la anularea acestor măsuri.

De asemenea, potrivit art. 712, alin. 2 Cod procedură civilă: ,,în cazul

în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis

de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de

fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop a altă cale,

de atac.,,

Cu privire la motivele invocate de contestator privind la executarea silită a sumelor stabilite prin decizia de impunere, se arată că acesta decizie a fost comunicată atât contribuabilului cât şi organului de executare silită în termenele legale menţionate de Codul de procedură fiscală, care reprezintă titlul de creanţă, fiind executoriu, şi având în vedere că plata debitului nu s-a făcut de bună voie, urmare ajungerii la scadenţă a obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantei, s-a declanşat procedura de executare silită prin emiterea somaţiei nr....2017 şi a titlului executoriu nr. ...2017 de către AJFP-Arad - SFO Ineu pentru suma de 77.709 lei.

Cu privire la executarea silită a sumelor stabilite prin decizia de angajare a răspunderii solidare, această decizie a fost comunicată atât contribuabilului cât şi organului de executare silită în termenele legale menţionate de Codul de procedură fiscală, nefiind atacată de către debitor.

Apărările de fond împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare menţionate nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei la executare raportat la prevederile art. 711 c.pr.civilă.

Prin urmare, apărarea contestatorului nu poate fi reţinută de către instanţă, contestaţia la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că, cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii şi neregularităţi ale actelor de executare, însă în speţă nu există îndoială cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului.

În conformitate cu art.223 alin. 3 C.pr.civilă au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probaţiune a depus la dosar înscrisuri: dovadă comunicare somaţie,f.25, somaţie,f 26  titlu executoriu, f.27, adresa ANAF nr.21251 din 11.12.2017,f.28,dovadă comunicare decizie nr.25384 f.29, decizie ANAF nr.25384 f.30, fişă înscriere cazier fiscal f.35,36 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin decizia ANAF –Serviciul Fiscal orăşenesc Chişineu Criş cu nr.25384  din data de 17.10.2017, f.30 dosar, a fost angajată răspunderea solidară a contestatorului S.I. în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale în limita sumei de 74.839 lei( din care suma de 49.639 lei reprezintă debit iar suma de 25.200 lei reprezintă dobânzi şi penalităţi de întîrziere).

Decizia nr.... din data de 17.10.2017 de angajare a  răspunderii solidare a debitorului IOAN STOICA a fost comunicată acestuia cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 24.10.2017, fila 29 dosar.

Deoarece contestatorul nu achitat în termenul prevăzut de art.156 alin.(1),(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscala, la data de11.12.2017 Serviciul Fiscal orăşenesc Chişineu Criş  a comunicat decizia nr.... din data de 17.10.2017 de angajare a  răspunderii solidare a debitorului contestator S.I., Serviciului Fiscal orăşenesc Ineu care a procedat la emiterea somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 comunicate debitorului la data de 20.12.2017, fila 46 dosar.

 În drept, potrivit art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,, Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.,,

De asemenea, conform art. 230 din acelaşi act normativ,,) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită. Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia (…),,.

Prin raportare la motivele invocate de contestator în cadrul contestaţiei la executare, respectiv înscrisurile depuse în probaţiune de părţi precum şi apărările invocate de intimată, instanţa reţine că executarea silită declanşată împotriva debitorului se circumscrie cerinţelor de legalitate şi formalitate prevăzute de art. 141 coroborate cu art. 226 din Legea nr.207/2015, iar deşi contestatorul solicită anularea măsurilor de executare silită întreprinse de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad - Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu, nu invocă nici un temei de nelegalitate care să conducă la anularea acestor măsuri.

Conform prevederilor art. 26 alin.6) din Legea nr. 207/2015,decizia de angajare a  răspunderii solidare a debitorului devine titlu de creanţa iar potrivit art.156 alin.(1),(2) din Legea nr. 207/2015,titlul de creanţa devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.

 Potrivit art. 712, alin. 2 Cod procedură civilă ,,în cazul

în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis

de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de

fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop a altă cale,

de atac.,, 

Ori, debitorul nu a formulat contestaţie pe cale administrativă împotriva deciziei amintite în conformitate cu prevederile art.270 alin.1) din Legea nr.207/2015 în termen de 45 de zile de la data comunicării acesteia ,sub sancţiunea decăderii, astfel că apărările privind condiţiile de angajare a răspunderii sunt inadmisibile în această procedură.

Sunt nefondate susţinerile contestatorului privind faptul că nu i s-a comunicat decizia de atragere a răspunderii întrucât intimata a dovedit comunicarea acesteia la data de 24.10.2017 cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În fine, intimata a început executarea silită pentru recuperarea creanţei ce îndeplineşte cerinţele  prevăzute la art.663 c.pr.civilă.

Aplicând dispoziţiile legale redate la starea de fapt descrisă mai sus, instanţa reţine că susţinerile contestatorului, pentru lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, respectiv criticile privitoare la lipsa unui titlu executoriu la momentul demarării executării silite, sunt neîntemeiate, din înscrisurile depuse de intimată rezultând atât existenţa creanţei cât şi a titlului executoriu ce fac obiectul executării silite.

Prin urmare, faţă de considerentele ce preced, văzând în drept prevederile legale mai sus citate, urmează a se respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de debitorul S.I. având ca obiect anularea somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

Văzând că acesta a beneficiat de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru, prin încheierea din 13.02.2018 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr....  în temeiul prevederilor art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008 urmează ca această sumă să rămână în sarcina statului.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de debitorul S.I. CNP ..., domiciliat în ... în contradictoriu cu creditoarea Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara-AJFP Arad-Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu , cu sediul în Arad B-dul Revoluţiei nr.79, jud.Arad, pentru anularea somaţiei nr....2017 precum şi a titlului executoriu nr....2017 emise de intimată.

 Dispune ca suma de 1000 lei, pentru care contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru, prin încheierea din 13.02.2018 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr.... să rămână în sarcina statului.

 Împotriva prezentei hotărâri se poate formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.

 Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.04.2018.

Preşedinte Grefier