Reabilitare judecătorească. Pedeapsă din executarea căreia condamnatul s-a liberat condiționat. Calculul termenului de reabilitare

Sentinţă penală 237 din 17.05.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe condamnatul R.I. a solicitat reabilitarea pentru condamnarea dispusă pentru o faptă comisă în anul 2006, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 21.06.2010 – 27.11.2013. A mai indicat petentul că de la executare şi până în prezent nu a suferit altă condamnare, iar în această perioadă şi-a asigurat existenţa prin muncă cinstită.

Instanţa de judecată reţine că pedeapsa rezultantă pentru condamnările dispuse prin sentinţa penală nr. 544/05.12.2008 a Tribunalului Galaţi în dosarul ....... definitivă prin decizia penală nr. 2392/17.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este susceptibilă de reabilitare judecătorească.

În cazul condamnatului liberat condiţionat - din dispoziţiile din art. 167 alin. (1) cod penal [termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale] coroborate cu dispoziţiile art. 106 cod penal [în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată] – rezultă că data executării este data împlinirii termenului de supraveghere a liberării condiţionate [aceasta fiind şi data de la care se calculează termenul de reabilitare]. Pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului se consideră executată la data de 22.06.2015, data împlinirii termenului de supraveghere al liberării condiţionate.

Pentru stabilirea termenului de reabilitare, se va avea în vedere pedeapsa aplicată de instanţă prin hotărârea de condamnare. Termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic, nu în funcţie de pedeapsa rezultantă [Î.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. 3/2009]. Aşadar, potrivit art. 166 alin. (1) lit. a) cod penal, termenul de reabilitare este de 4 ani [calculat în raport cu pedeapsa cea mai grea la care a fost condamnat RI (5 ani închisoare)], care începe să curgă la data de 23.06.2015, se împlineşte la data de 22.06.2019. Aşadar la acest moment cererea de reabilitare judecătorească este prematură şi va fi respinsă ca atare.