Regula specialităţii este incidentă şi în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, deoarece vizează, conform art.115 alin.1 din Legea nr.302/2004, şi deţinerea unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare, faţă de care era incidentă această regulă.
Acest principiu al specialităţii constituie o garanţie a respectării drepturilor persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care predarea a fost acordată, de natură să împiedice eludarea normelor privind predarea.
Afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare efectivă, prin încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.
Emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ţine de lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidenţă directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunţării hotărârii.
Judecătoria Câmpina
ARESTARE PREVENTIVĂ
Curtea de Apel Târgu Mureș
Măsuri preventive. Posibilitatea prelungirii măsurii arestării preventive după ce s-a constatat în prealabil încetarea de drept a acesteia
Tribunalul Brașov
RECURS INLOCUIRE ART. 145 COD PROCEDURĂ PENALĂ CU MASURA ARESTULUI PREVENTIV
Judecătoria Târgu Mureș
Propunere de arestare preventiva respinsa. Obligarea de a nu parasi localitatea.Exceptie de neconstitutionalitate respinsa ca inadmisibila. Cerere de recuzare formulata in cursul judecarii propunerii.
Curtea de Apel Galați
Arestare preventivă. Infracţiuni pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii. Schimbare temeiuri care au stat la baza luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.