Solicitare obligare pârât la plata sumei reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute de reclamant în cadrul societăţii şi cedate pârâtului prin contract de cesiune de părţi sociale. Luarea în considerare a imaginii de ansamblu a activ.societatii

Deşi se acreditează ideea că toţi cei trei asociaţi au urmărit să se sustragă de la o eventuală răspundere materială faţă de creditori, aspectul decisiv în retragerea reclamantului din societate, astfel cum acesta este evidenţiat în răspunsurile la interogator şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa primei instanţe şi în apel, a constat în neînţelegerile ireconciliabile existente între reclamant şi restul asociaţilor cu privire la administrarea societăţii.

Având în vedere parcursul societăţii, respectiv modificările suferite de societate sub aspectul participaţiei şi majorării capitalului social, convingerea instanţei este că reclamantul nu a avut niciun moment intenţia de a se retrage din societate, chiar şi sub forma cedării părţilor sale sociale, fără a obţine un anumit beneficiu, câştigul fiind de esenţa oricărei activităţi comerciale.

Ori, fără a contesta realitatea calculului efectuat de către expert, instanţa de apel apreciază că aceasta nu este suficientă pentru a se dovedi o situaţie financiară precară generalizată a societăţii, de natură a demonstra că intenţia reclamantului a fost aceea de retragere din societate fără o eventuală contraprestaţie din partea cesionarului pârât.

În concluzie, nu poate fi avută în vedere doar starea financiară a societăţii la momentul cesiunii părţilor sociale, inclusiv starea de insolvenţă, care nu denotă decât o imposibilitate de acoperire la un moment dat a datoriilor scadente cu lichidităţile deţinute, ci trebuie avută în vedere imaginea de ansamblu a activităţii societăţii, cifra de afaceri a acesteia, precum şi caracterul profitabil al activităţii desfăşurate.

Art. 226 alin. 1 din Legea nr. 31/1990

Art. 202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990

Art. 1270 alin. 1 Cod civil

Prin sentinţa civilă nr. 1745/24.06.2015 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului [...] şi a obligat pârâtul [...] la plata către reclamant a sumei de 274.500 de lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute în societatea [...], transmise potrivit Contractului de cesiune datat 14 februarie 2014, şi a sumei de 6.350 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată la data de 06.08.2014 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. …/118/2014 reclamantul [...] a solicitat obligarea pârâtului [...] la plata sumei de 274.500 lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute de către reclamant în cadrul societăţii [...], cedate pârâtului, la care se adaugă cheltuielile de judecată legate de proces.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a avut calitatea de asociat al societăţii  [...] până la data de 14.02.2014 şi în cadrul şedinţei Adunării Generale a Asociaţilor din 14.02.2014 s-a luat act de retragerea sa din societate şi de cesionarea celor 2.745 de părţi sociale deţinute către asociatul pârât, preţul cesiunii fiind egal cu valoarea nominală de 100 de lei a fracţiunilor din capitalul social; deşi retragerea s-a realizat în condiţiile art. 202 alin. 1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, prin acordul comun al asociaţilor, care au statuat şi asupra valorii drepturilor asociatului retras, pârâtul a omis a achita suma reclamantului; operaţiunea juridică de transmitere a dreptului de proprietate asupra părţilor sociale s-a consemnat într-un înscris intitulat Contract de cesiune de părţi sociale, care a fost depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni; pârâtul a beneficiat efectiv de efectele juridice produse prin cesiune, devenind asociat unic al persoanei juridice; în drept au fost invocate dispoziţiile art. 1901 Cod Civil şi prevederile Legii nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivaţia, în esenţă, că înţelegerea dintre părţi nu consemnează obligaţia de plată a vreunui preţ în schimbul părţilor sociale, societatea înregistrând pierderi importante şi, din această cauză, cei trei asociaţi anteriori au hotărât să-şi înstrăineze toate părţile sociale către pârât, cu titlu gratuit; în plus, reclamantul urmărea, prin retragerea din societate, să scape de eventuala urmărire penală pentru fapta de devalizare a societăţii, pârâtul având doar calitatea de persoană interpusă la momentul dobândirii părţilor sociale; consideră că cesiunea este anulabilă pentru lipsa totală a consimţământului cu privire la plata preţului şi pentru dol. 

Prin notele scrise depuse la 11.11.2014, reclamantul a învederat că s-a retras din societate în schimbul transmiterii, cu titlu oneros, a dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, întrucât existau grave neînţelegeri cu ceilalţi asociaţi; dacă reclamantul dorea efectuarea unor investiţii (aspect confirmat prin contractarea unui credit bancar, garantat de părinţii reclamantului prin instituirea unei ipoteci imobiliare), asociaţii [...] şi [...] erau interesaţi doar de obţinerea de profit; s-a anexat copia Contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. …/07.09.2011 la BNP [...] din Galaţi, extrasul de carte funciară …/09.09.2011 şi un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de [...].

La termenul de judecată din 25 martie 2015 a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului, care a relatat că pârâtul i-a declarat că are bani pentru plata părţilor sociale, toţi asociaţii având iniţiativa vânzării părţilor sociale; termenul convenit pentru plata preţului cesiunii a fost de 30 de zile, iar societatea înregistra profit pentru al treilea an consecutiv.

În cauză au fost audiaţi ca martori foştii asociaţi ai societăţii – [...], [...] şi [...].

[...] a subliniat că la momentul cesiunii părţilor sociale, în 2013, societatea avea datorii mari la furnizori, pârâtul angajându-se să plătească datoriile firmei în cuantum de 2 milioane de euro, cu concursul unui finanţator extern – [...]; pârâtul fusese numit administrator în mod aparent, întrucât asociaţii deţineau altă societate concurentă, motiv pentru care nu doreau să figureze ca administratori sociali ai [...]; finanţarea societăţii [...] se realiza de către societatea [...], deţinută de [...], de proasta administrare a afacerilor fiind responsabili [...] şi reclamantul; martorul arată că are cunoştinţă de faptul că reclamantul nu a cedat părţile sociale în schimbul unui preţ, iar societatea a mers bine în 2012 sau 2013, contractarea creditului bancar fiind inutilă.

[...] a declarat că a fost asociat cu reclamantul într-o altă societate, asistând la discuţii telefonice ale acestuia cu foştii asociaţi din [...]; cu aceste prilejuri, reclamantul ar fi fost nemulţumit de modul de colaborare, urmărind să cedeze contra cost părţile sociale, întrucât girase cu o casă.

[...] a învederat că s-a retras din societate fără a primi vreo despăgubire pentru părţile sociale cedate , în condiţiile în care societatea înregistra pierderi de 2 milioane de euro, pe care [...] promisese că le achită; pârâtul fusese numit doar formal ca administrator statutar, fiind o persoană interpusă, iar în prezent exercită drepturile de asociat în numele martorei; martora singură a finanţat societatea cu aproximativ 1 milion de euro, în timp ce reclamantul şi [...] o conduceau; sumele aduse de martoră în societate ar fi fost folosite de către reclamant în interes propriu.

Faţă de probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că societatea [...] s-a înfiinţat în anul 2010, având drept asociaţi pe [...] şi [...], deţinând fiecare cote egale, de 50 % din capitalul social, divizat în 500 de părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei fiecare. Administrator social a fost numit [...], care a depus specimen de semnătură la registrul comerţului la 09.08.2010, iar în baza Hotărârii nr. 3/16.03.2011 şi a Contractului de cesiune datat 20.04.2011, asociaţii [...] şi [...] s-au retras din societate, transmiţând părţile sociale către [...] şi [...], asociaţii cedenţi arătând, în cuprinsul înscrisului constatator al operaţiunii juridice, că au primit valoarea integrală a preţului părţilor sociale şi nu mai au pretenţii de la cesionari.  Cesiunea s-a realizat, aşadar, cu titlu oneros, iar în cursul lunii aprilie 2011, în societate a fost cooptată, în calitate de asociat, numita [...].

Potrivit menţiunilor actului constitutiv actualizat la 28.04.2011, [...] avea ca asociaţi pe [...], [...] (deţinând fiecare câte 33,33% din capitalul social) şi pe [...] (cu o cotă de 33,34% din capital), domeniul principal de activitate era producţia de tuburi, ţevi, profiluri tubulare şi accesorii pentru acestea, capitalul social fiind divizat în 1200 de părţi sociale, valorând 100 de lei fiecare; administrator social a rămas pârâtul.

Prin Hotărârea nr. 729/1.03.2013, cei trei asociaţi au decis majorarea capitalului social de la 120.000 de lei la 823.500 de lei, prin încorporarea rezervelor, iar în baza actului constitutiv actualizat la 1.03.2013 cota de participare la capital a celor trei asociaţi a rămas neschimbată, doar valoarea părţilor deţinute fiind, la rândul ei, majorată la 274.500 de lei pentru fiecare dintre asociaţi.

În baza Hotărârii nr. 4/11.02.2014, asociaţii au majorat din nou capitalul social cu suma de 1.000 de lei, atribuind 10 părţi sociale, cu valoare nominală de 100 de lei, administratorului [...], care a fost cooptat astfel în societate.

După cum rezultă din datele bilanţiere înscrise în registrul comerţului, la finele exerciţiului fiscal  [...] înregistra un profit net de 403.373 de lei, în timp ce la sfârşitul anului 2013 suferea pierderi financiare brute în valoare de 1.409.042 de lei.

Prin Hotărârea nr. 5/14.02.2014 a Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor societăţii, [...], [...] şi [...] au aprobat retragerea lor din societate şi cesiunea celor 2.745 de părţi sociale deţinute de fiecare în favoarea lui [...]. Hotărârea consemnează că cesiunea se realizează la valoarea nominală, iar [...] deţine un număr total de 8.245 de părţi sociale, atribuite în schimbul aportului său în numerar, în valoare totală de 824.500 de lei, participarea la profit şi pierderi fiind de 100%.

Pârâtul a încheiat la 14.02.2014, ca operaţiune juridică distinctă, un contract de cesiune de părţi sociale cu reclamantul, în care se arată că [...] îi cedează cele 2.745 de părţi sociale deţinute la [...], în conformitate cu art. 202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la valoarea nominală de 100 de lei fiecare; prin acelaşi act pârâtul arată că preia, împreună cu activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare decurgând din deţinerea de părţi sociale, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi către terţi.

Potrivit art. 226 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate (…) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi; în baza alin. 3, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.

Dispoziţiile se coroborează cu cele ale art. 202 alin. 1 din acelaşi act normativ - părţile sociale pot fi transmise între asociaţi.

Legea dă consacrare aşadar, în privinţa retragerii din societate a oricăruia dintre asociaţi, principiului unanimităţii votului, dar şi libertăţii de voinţă în exprimarea modului de evaluare a drepturilor patrimoniale cuvenite asociatului retras;  cu alte cuvinte, asociaţii sunt liberi să stabilească prin bună înţelegere fie o sumă determinată unitar ca echivalent valoric al părţilor sociale cedate celorlalţi asociaţi, fie să apeleze la serviciile unui expert desemnat de către aceeaşi asociaţi. Numai în ipoteza în care nu există un acord al tuturor asociaţilor cu privire la aceste elemente, disputa devine judiciară, fiind de competenţa tribunalului.

S-a reţinut de către instanţă că înţelegerea asociaţilor legată de cesiunea şi plata părţilor sociale nu dă naştere unui raport obligaţional între asociatul retras şi societate, ci între asociatul cedent şi asociatul cesionar şi nimic nu împiedică asociaţii să convină ca cesiunea părţilor sociale să se realizeze chiar la valoarea nominală a acestora, ceea ce s-a şi întâmplat.

În concret, pârâtul s-a angajat prin contractul de cesiune să achite asociatului retras suma de 274.500 de lei, ca rezultat al acordului comun şi unanim de voinţă.

Acordul de voinţă consemnat în înscrisul constatator al cesiunii obligă asociatul cesionar întocmai ca şi legea, fiind întrunite cerinţele impuse de art. 1270 alin. 1 Cod civil, care prevede că orice contract valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante; în măsura în care pârâtul este ţinut la plata contravalorii părţilor sociale cedate de către reclamant şi nu a justificat probatoriu existenţa unei cauze legitime pentru neexecutarea propriei obligaţii, se va dispune îndatorarea sa la plata sumei consemnate în înscris.

Înscrisul de care se prevalează reclamantul este suficient, din punct de vedere probatoriu,  pentru a antrena răspunderea civilă contractuală a părţii pârâte.

S-a considerat că nu pot fi reţinute apărările pârâtului privind existenţa lipsei totale a consimţământului ori existenţa unui dol în perfectarea actului de cesiune. În raport de calitatea de administrator social, deţinută de către pârât pentru toată durata de existenţă a persoanei juridice (2010 - 2015), de succesiunea cronologică a operaţiunilor de modificare a actului constitutiv, sub aspectul schimbării persoanei asociaţilor şi a valorii capitalului social, s-a reţinut că pârâtul cunoştea pe deplin efectele juridice şi natura actului juridic pe care îl semnează, precum şi consecinţele de ordin patrimonial presupuse de cesiune.

Deşi, formal, pârâtul nu a susţinut că actul juridic de cesiune este reprezentat de o donaţie, toate apărările sale se circumscriu acestei calificări, tinzând a dovedi, prin depoziţiile martorilor, caracterul gratuit al transmiterii dreptului de proprietate asupra fracţiunilor din capitalul social.

S-a reţinut că art. 1901 alin. 4 Cod civil, normă de drept comun aplicabilă în speţă prin efectul art. 291 din Legea nr. 31/1990, stipulează explicit că cesiunea cu titlu gratuit a părţilor de interes este asimilată unei cesiuni cu titlu oneros; în privinţa formei, cesiunea cu titlu gratuit este supusă regimului juridic al donaţiei. Ori, art. 1011 Cod civil prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, forma autentică a contractului de donaţie.

Prin urmare, pentru a se putea prevala de efectele unui contract de donaţie a părţilor sociale, pârâtul ar fi trebuit să încheie actul juridic în formă autentică.

S-a apreciat că puterea doveditoare a menţiunilor contractului de cesiune reprezentând înscris sub semnătură privată, guvernat de prevederile art. 272 -273 Cod procedură civilă în ceea ce priveşte numărul şi valoarea la care au fost cedate părţile sociale, nu a fost infirmată prin declaraţiile martorilor audiaţi.

Astfel, pretinsul caracter fictiv al transferului părţilor sociale nu este susţinut prin depoziţiile contradictorii ale foştilor asociaţi [...] şi [...], care au apreciat că demersurile reclamantului de contractare a unui împrumut pentru finanţarea societăţii nu erau necesare, deşi persoana juridică înregistra pierderi importante. Pe de altă parte, pârâtul a declarat că nu-şi putea asuma în realitate obligaţia de plată a preţului cesiunii, întrucât nu avea mijloace materiale în acest scop. Totuşi, [...] (care deţinea deja calitatea de administrator statutar de 4 ani, dar şi pe cea de asociat, dobândită cu trei zile înainte de primirea celor 2745 de părţi sociale) se angaja în faţa celorlalţi trei asociaţi cedenţi că va achita toate datoriile societăţii.

Dacă martorii [...] şi [...] relatează că cesiunea părţilor sociale s-a realizat doar fictiv, pentru ca aparent societatea [...] să figureze cu o nouă structură a participaţiei la capitalul social, o asemenea cauză a actului civil nu poate fi decât ilicită, în vederea exonerării de răspunderea patrimonială, care decurge din calitatea de asociat, faţă de creditorii sociali. Cum datoriile persoanei juridice la finele anului 2013 erau consistente, pârâtul s-ar prevala de propria turpitudine în susţinerea caracterului anulabil al cesiunii părţilor sociale, înţelegând să participe la o operaţiune de fraudare a intereselor terţilor creditori.

De altfel, se consideră neverosimil ca reclamantul, care şi-a determinat părinţii să consimtă la perfectarea Contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. …/07.09.2011 pentru garantarea executării de către societate a obligaţiilor izvorând din restituirea unui credit bancar de 2.100.000 de lei, să renunţe, cu titlu gratuit, la toate drepturile decurgând din calitatea de asociat.

Faţă de cele reţinute, instanţa a dispus admiterea cererii şi obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând preţul părţilor sociale cedate şi, în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de reclamant în proces, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul [...], care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.

Criticile susţinute de apelantul pârât vizează următoarele aspecte:

1. soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului, ca efect al unei eronate calificări a apărărilor pârâtului şi a respingerii administrării unor probe utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei, probe prin care s-a tins la dovedirea convenţiei reale a părţilor cât priveşte neplata preţului stipulat în convenţia de cesiune a părţilor sociale;

2. greşita calificare a apărărilor, dar şi a probelor propuse în susţinerea acestora, probe a căror teză probatorie a fost eronat evaluată sau deloc înţeleasă;

3. ignorarea, lipsirea de eficienţă juridică a probatoriilor administrate, respectiv a interogatoriului administrat reclamantului, a probei testimoniale, inclusiv şi mai ales a depoziţiei martorului propus de chiar intimatul - reclamant şi a probei cu înscrisuri;

4. ignorarea solicitării apărătorilor intimatului - reclamant de la ultimul termen de judecată şi a motivării acesteia, a relevanţei solicitării de amânare a cauzei „pentru ca părţile să ajungă la o înţelegere concretizată într-o tranzacţie, dacă pârâtul susţine că a fost în eroare asupra naturii juridice a contractului de cesiune de părţi sociale şi dacă vrea să le restituie reclamantului cedent”, solicitare şi motivare care reprezintă cel puţin recunoaşteri implicite ale apărărilor;

5. ignorarea susţinerilor intimatului - reclamant cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, susţineri potrivit cu care ceilalţi asociaţi [...] au decis excluderea sa din societate, afirmaţie care se pliază perfect pe apărarea iniţial respinsă/contrazisă/negată de intimatul-reclamant, dar şi pe susţinerile intimatului potrivit cu care ar fi decis singur, fără influenţe externe, retragerea din societate, toate aspecte nefiind niciodată analizată de instanţa de prima instanţă.

Procedând la dezvoltarea criticilor sintetic expuse, apelantul pârâta a susţinut următoarele:

1. Prima instanţă a reţinut în mod greşit atât faptul că s-ar fi apărat susţinând că înţelegerea părţilor nu consemnează obligaţia de plată a vreunui preţ în schimbul părţilor sociale, cât şi împrejurarea că a susţinut că cesiunea este anulabilă pentru lipsa consimţământului de plată a preţului şi dol.

Folosind termenul de "consemnează" instanţa a avut, în mod evident, în vedere înscrisul constatator al cesiunii (Instrumentum probationis) şi nu înţelegerea reală a părţilor (negotium juris). Deşi este cât se poate de evident că nici măcar în înscrisul constatator al cesiunii nu se vorbeşte de o obligaţie de plată a preţului, părţile sociale fiind doar evaluate în vederea transferului prin raportare la număr şi valoarea nominală, apărarea expusă prin întâmpinare a fost aceea că înţelegerea reală, iar nu cea transpusă în scris, a fost aceea ca plata preţului cesiunii să nu fie făcută. Pe de altă parte, în ce priveşte anularea solicitată, ea nu s-a referit la cesiune în ansamblul ei, ci numai la pretinsa obligaţie de plată a preţului, în măsura în care o asemenea obligaţia ar rezulta din înscrisul constatator. Simpla eroare a primei instanţei asupra apărării şi tratarea acesteia ca efect al greşitei calificări valorează cu soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului.

2. Prima instanţă nu a sesizat şi nu a dat eficienţă apărării intimatului-reclamant potrivit cu care între asociaţii [...] existau, la momentul cesiunii, grave neînţelegeri determinate de dorinţa sa de a investi în societate şi dorinţa contrară a foştilor asociaţi de a încasa dividende.

Trecând peste faptul că intimatul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă din care să rezulte că [...] ar fi avut un profit cu privire la care să existe neînţelegeri grave în ce priveşte repartizarea acestuia pe profit sau dividende, chiar instanţa de fond a reţinut că în perioada anterioară cesiunii societatea a înregistrat pierderi substanţiale, pierderi care exclud prin ele însele existenţa unui profit repartizabil şi a neînţelegerilor asociaţilor pe un asemenea subiect. Mai mult, la acelaşi moment al cesiunii părţilor sociale, societatea nu numai că înregistra pierderi din activitate, dar avea şi datorii (evident imposibil de acoperit faţă de pierderile înregistrate) de peste 2.000.000 euro.

Pe cale de consecinţă, se cuvine reţinută doar împrejurarea că între asociaţii [...] existau la momentul cesiunii grave neînţelegeri, fără a primi susţinerea intimatului potrivit cu care acestea se datorau dorinţei acestuia de dezvoltare a societăţii şi opoziţiei manifestate de ceilalţi doi asociaţi.

3. Asupra aspectelor reţinute de prima instanţă în legătură cu interogatoriul administrat intimatului-reclamant, susţine apelantul că prima instanţă a reţinut din ansamblul răspunsurilor oferite de intimatul - reclamant la interogatoriul administrat doar că: apelantul pârât ar fi declarat că are bani pentru plata părţilor sociale, că toţi asociaţii iniţiali, anteriori, ai [...] au avut iniţiativa cesiunii părţilor sociale, că termenul convenit pentru plata cesiunii a fost de 30 de zile şi că la momentul cesiunii societatea înregistra profit pentru al treilea an consecutiv.

Cu privire la cele patru aspecte reţinute de instanţa de fond, arată apelantul pârât că: intimatul-reclamant ştia foarte bine, în calitatea sa de asociat al [...], ce salariu primea apelantul şi că acesta nu ar fi reuşit niciodată să plătească peste 800.000 lei cu titlu de preţ al părţilor sociale cesionate de cei 3 asociaţi anteriori, realitatea fiind că acesta se a?teaptă să fie salvat de asociatul real, care să plătească acum acest preţ, deşi convenţia a fost alta; intimatul-reclamant nu a fost în măsură să explice cum şi de ce toţi cei 3 asociaţi ai [...] au decis concomitent cesiunea părţilor sociale,  mai ales că ceilalţi îşi doreau dividende şi, potrivit susţinerilor nereale ale intimatului, societatea era la momentul cesiunii pentru al 3-lea an consecutiv pe profit; din simpla lectură a contractului de cesiune se poate observa că, dacă a fost stabilită plata unui preţ, termenul nu a fost convenit la 30 de zile, iar la momentul cesiunii societatea înregistra pierderi de cca 1.500.000 lei şi datorii de cca 2.000.000 euro, aspect reţinut, dar „nespeculat” cât priveşte buna-credinţă a reclamantului de prima instanţă.

Apelantul susţine că prima instanţă nu a reţinut din răspunsurile la interogatoriul administrat intimatului – reclamant o serie de aspecte, după cum urmează: recunoaşterea acestuia cât priveşte faptul că are "obişnuinţa" deţinerii de societăţi prin terţe persoane interpuse (răspunsul la întrebarea nr. 2, în care recunoaşte că asociaţii iniţiali, interpuşi ai săi şi ai lui [...], ai [...] au fost bunica sa şi a martorului/fost asociat [...]; răspunsul la întrebarea nr. 5, prin care se recunoaşte că toţi asociaţii au decis concomitent cesionarea părţilor sociale, un fapt absolut neobişnuit fiind acela că, în condiţiile în care între asociaţii cedenţi existau neînţelegeri recunoscute de toate părţile, una dintre părţi păstrează în asemenea împrejurări societatea; răspunsul evaziv la întrebarea nr. 6, întrebare la care chestionat fiind cu privire la starea materială a apelantului pârât la momentul cesiunii susţine că ar fi afirmat că are bani; interpretarea corectă a răspunsului fiind în sensul că intimatul - reclamant a evitat cu ocazia administrării interogatoriului orice apreciere asupra capacităţii apelantului pârât de a plăti preţul cesiunii, pentru că altfel ar fi trebuit să recunoască că această capacitate este inexistentă, dar şi pentru că dovada contrară ar fi fost uşor de administrat; răspunsul la întrebarea nr. 8, când afirmă că a convenit plata preţului în termen de 30 de zile de la cesiune, în realitate, în contract nefiind trecut niciun termen de plată, la fel cum nu a fost inserată o clauză din care se rezulte că preţul va fi plătit; la întrebarea nr. 9, intimatul recunoaşte că martora [...] este fiica lui [...], deci nu a apelantului; la întrebarea nr. 10, intimatul afirmă că societatea era pe profit la data cesiunii, fiind dovedit că susţinerea este nereală cu actele contabile ale societăţii; la întrebarea nr. 11, intimatul răspunde că neînţelegerile au fost generate de faptul că el dorea investiţii, iar ceilalţi asociaţi dividende, în condiţiile în care societatea a generat doar pierderi; prin răspunsul la întrebarea nr. 12, intimatul arată că nu poate explica decizia de retragere concomitentă a celor 3 asociaţi anteriori, aspect ce confirmă cele susţinute de apelantul pârât şi ceilalţi 2 asociaţi, în sensul că retragerea a fost convenită de cei 3 şi a avut un motiv unic; prin răspunsul la întrebarea nr. 14, intimatul confirmă implicit împrejurarea că veniturile apelantului pârât erau la respectivul moment, al cesiunii, modeste şi nu şi-ar fi permis plata preţului pretins convenit; acelaşi răspuns confirmă împrejurarea că a fost, întotdeauna, un simplu salariat şi nu crede că poate fi apreciat nici măcar rezonabil răspunsul potrivit cu care intimatul nu s-ar fi gândit la momentul cesiunii dacă poate achita preţul pretins convenit, în cuantum de 270.000 lei; prezintă relevanţă şi răspunsul intimatului la întrebarea nr. 16, rezultând că scopul cesiunii a fost transferul responsabilităţii faţă de creditori de la foştii asociaţi către apelantul pârât, vădit insolvabil în raport de cei peste 2.000.000 euro datoraţi de  [...] la data cesiunii şi lipsit de orice imagine publică posibil a fi alterată de incapacitatea plăţii datoriilor către terţi.

4. În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor audiaţi, arată că [...], fost asociat cedent al  [...], sa susţinut că la momentul cesiunii, 2013 (în realitate 2014), societatea avea datorii mari la furnizori, că apelantul pârât ar fi  acţionat ca „faţadă” a intimatului şi a sa proprie, inclusiv de pe poziţia de administrator al societăţii, că finanţarea societăţii se realiza de o terţă societate deţinută de tatăl asociatei [...], că starea precară a societăţii se datora intimatului şi unei terţe persoane fără legătură cu litigiul, că înţelegerea nu a fost ca intimatul să primească un preţ pentru părţile cesionate, că societatea „a mers bine” în anii 2012 sau 2013, contractarea de către aceasta a unui credit (şi, implicit, garantarea lui de către părinţii intimatului) a fost inutilă, în realitate creditul a fost contractat în 2011, dată la care, într-adevăr, societatea nu avea nevoie de finanţare.

Consideră apelantul că elementele pe care instanţa de fond nu le-a reţinut şi cărora nu le-a dat eficienţă în evaluarea materialului probator din depoziţia martorului [...], sunt următoarele: martorul a recunoscut că pentru toţi asociaţii cesionari cesiunea s-a realizat fără intenţia de a primi preţul, cu scopul de a păstra renumele asociaţilor iniţiali în condiţiile în care societatea avea datorii imense la momentul cesiunii; că nici măcar administrator nu a fost în mod real, că de acest aspect s-a ocupat intimatul căruia i se şi datorează starea societăţii de la momentul cesiunii; că cesiunea părţilor sociale fără plata preţului s-a realizat şi în cazul altor societăţi în care martorul a fost asociat cu intimatul, iar cesiunea s-a realizat către o terţă persoană.

Din depoziţia martorei [...], prima instanţă a reţinut că: s-a retras din societate fără a primi vreo despăgubire pentru părţile sociale cedate, deoarece societatea înregistra pierderi; apelantul pârât a fost administrator al societăţii doar formal; că la data prezentei are calitatea de asociat real al societăţii; că martora a finanţat societatea cu 1.000.000 de euro pe vremea când era administrată, din umbră, de intimat şi de [...]; că sumele cu care a finanţat societatea au fost folosite de intimat în interes propriu.

Nu a fost reţinută şi nu a fost acordată eficienţă juridică susţinerii martorei potrivit cu care părţile sociale i-au fost cesionate apelantului pentru că a fost de acord ca acesta să preia, scriptic, evident, datoriile societăţii.

Cât priveşte depoziţia martorului intimatului, [...], actual asociat al acestuia în terţe societăţi, prima instanţă a reţinut că a asistat la discuţii telefonice ale intimatului cu foştii asociaţi din care a rezultat că acesta ar fi fost nemulţumit de colaborare, urmând să cedeze contra cost părţile sociale, întrucât girase cu o casă.

Cu privire la cele reţinute de instanţa de fond din depoziţia martorului [...], asociat actual al intimatului, arată apelantul pârât că: acesta recunoaşte expres că a asistat doar la discuţii telefonice ale intimatului cu foştii asociaţi (deci nu cu apelantul pârât), discuţii în care evident nu auzea, dacă a auzit în mod real, decât „discursul” intimatului, nu şi pe cel al foştilor asociaţi; din respectivele discuţii nu avea cum să ia cunoştinţă de faptul că cesiunea va fi cu preţ atâta vreme cât discuţiile nu au fost cu cel care a dobândit părţile, ci cu terţe persoane; garanţia constituită de părinţii intimatului nu are nicio legătură cu cauza şi nu poate constitui un argument în sprijinul cesiunii cu plata unui preţ.

Ce nu a reţinut instanţa din depoziţia martorului [...] este că acesta a recunoscut că a cesionat părţile sociale din alte 3 societăţi fără a primi vreun preţ pentru părţile sociale cesionate şi fără a intenţiona să primească sau să plătească cesiunile astfel realizate.

Arată apelantul că a depus actele aferente cesiunii de la o unică societate, la celelalte neavând acces, întocmai ca la [...], iar prin actele de cesiune se stipulează preţul, nu se face nicio menţiune că acesta nu va fi primit/plătit, cu toate acestea martorul intimatului recunoaşte că înţelegerea reală a fost de a nu primi preţul. Un "modus operandi" al tuturor părţilor implicate: intimat, martori care au fost, cu toţii, asociaţi în mai multe societăţi, cea mai mare parte cesionate la un anumit moment, care corespunde cu declinul acestora, către terţe persoane imposibil de urmărit silit pentru realizarea creanţelor în cazul unei eventuale insolvenţe şi a căror imagine publică nu contează.

Susţine apelantul că prima instanţă a reţinut drept relevant faptul că [...] s-a înfiinţat în anul 2010, având drept asociaţi pe [...] şi [...], asociaţi care s-au retras din societate, transmiţând părţile sociale către [...] şi [...], asociaţii cedenţi recunoscând prin actul întocmit cu această ocazie că au "primit valoarea integrală a preţului părţilor sociale şi nu mai au pretenţii de la cesionari, cesiunea realizându-se aşadar cu titlu oneros".

Consideră apelantul că nu cunoaşte raţiunea pentru care instanţa a subliniat faptul cesionării cu titlu oneros a părţilor sociale din anul 2011 de la cele două asociate iniţiale la cei ulteriori, însă, oricare ar fi fost motivul, efectul este cel contrar, pentru că se ignoră faptul că ambii asociaţi - [...], cât şi intimatul - au recunoscut că au fost de la bun început asociaţii reali ai societăţi, preferând însă să stea mascaţi fiecare în spatele bunicii proprii. Ceea ce înseamnă că menţiunea potrivit cu care preţul fost plătit este, în fapt, nereală. De reţinut şi faptul că preţul părţilor de la acel moment (valoarea totală a acestora) era de 500 lei şi nu de peste 800.000 lei, ca în cazul cesiunii apelantului pârât.

Prima instanţă nu a dat niciun fel de eficienţă juridică faptului introducerii apelantului pârât în societate, cu o cotă infimă, cu doar câteva zile anterior cesionării tuturor părţilor sociale. Scopul l-a constituit prevenirea unui control fiscal, obligatoriu în situaţiile în care toţi asociaţii „părăsesc” societatea.

  Deşi reţine expres împrejurarea că societatea a avut pierdere în anul 2013 (anul precedent cesiunii), nu valorică acest aspect prin înlăturarea apărării intimatului potrivit cu care neînţelegerile dintre asociaţi ar fi rezultat din împrejurarea că intimatul dorea investirea profitului în dezvoltare, iar ceilalţi în dividende. Nu a existat profit pentru investire sau dividende în anul fiscal premergător cesiunii.

Deşi la dosarul cauzei există dovezi ale faptului că tot profitul anilor fiscali 2010, 2011 şi 2012 a fost investit şi nu repartizat pe dividende, prima instanţă nu manifestă nicio suspiciune vizavi de motivele neînţelegerilor dintre părţi invocate de intimat. De asemenea, prima instanţă nu a valorificat susţinerile martorului [...] potrivit cu care contractarea în anul 2011 a împrumutului garantat de părinţii intimatului nu era necesar, fiind ignorate probatoriile administrate în susţinerea apărării potrivit cu care cesiunile au fost realizate din cauza neînţelegerilor grave dintre asociaţi cu privire la folosirea de către intimat a creditului societăţii în interes propriu, apărare confirmată de depoziţiile martorilor propuşi de apelantul pârât (intimatul şi-a organizat nunta pe cheltuiala societăţii şi a perfectat cu aceasta, personal sau prin intermediul părinţilor, împrumuturi fictive, numai pentru a putea încasa „la negru” banii cuveniţi societăţii).

Mai susţine apelantul că prima instanţă nu a avut în vedere că intimatul nu a administrat proba cu interogatoriul, probă care ar fi dovedit dincolo de orice îndoială faptul că situaţia prezentată de intimat nu este reală.

De asemenea, arată că sunt greşite atât trimiterea făcută la dispoziţiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, cât şi considerentul potrivit cu care legea dă consacrare, în privinţa retragerii din societate a oricăruia dintre asociaţi, principiului unanimităţii votului, dar şi libertăţii de voinţă în exprimarea modului de evaluare a drepturilor patrimoniale cuvenite asociatului retras, aspecte ce sunt străine de natura şi obiectul cauzei, dar şi de apărările părţilor.

În cauză nu se discută despre drepturile cuvenite asociatului retras, operaţiunea juridică dedusă judecăţii fiind cesiunea părţilor sociale şi nu retragerea. Simpla confuzie a instanţei de fond între cele două instituţii, semnul de egal pe care îl pune între ele, reprezintă o foarte evidentă dovadă în plus că fondul cauzei nu a fost niciodată analizat.

Pe de altă parte, consideră că străin de cauză şi de apărările apelantului pârât este şi considerentul potrivit cu care dacă părţile nu se înţeleg cu privire la valoarea părţilor sociale cedate, doar într-o asemenea situaţie se poate apela la un expert şi la concursul instanţei. Susţine apelantul pârât că nu a contestat niciodată valoarea nominală a părţilor sociale (nu avea cum, valoarea nominală este şi rămâne aceeaşi cât vreme părţile/asocia?ii nu convin să o modifice). A solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a stabili valoarea reală, nu pe cea nominală şi pentru a demonstra că, în calitatea sa oficială, chiar dacă nu reală, de administrator care, fără a determina starea societăţii, o cunoştea, nu avea niciun motiv să îşi asume obligaţia de plată a unei valori nominale extrem de mari în condiţiile în care valoarea reală a unei părţi sociale era, cu siguranţă, negativă.

Apreciază lipsit de raţiune considerentul potrivit cu care apelantul este ţinut la plata contravalorii conform acordului de voinţă câtă vreme nu justifică probatoriu existenţa unei cauze legitime pentru neexecutarea propriei obligaţii. Ori, nu aceasta este apărarea pe care a formulat-o, susţine apelantul pârât, întrucât el a negat acordul de voinţă în ce priveşte plata părţilor sociale, apărarea nefiind aceea că există o clauză exoneratoare de răspundere.

 Considerentul potrivit cu care înscrisul de care se prevalează intimatul este suficient pentru a antrena răspunderea contractuală a apelantului pârât, reprezintă, la rândul său, dovada faptului că procesul a fost soluţionat fără a se intra în analiza fondului. Astfel, sunt lipsite de orice relevanţă juridică aprecierile instanţei de fond cu privire la împrejurarea că ar fi cunoscut efectele şi natura juridică a actului semnat, neavând relevanţă cunoaşterea efectelor şi naturii instituţiei nulităţii.

Mai arată apelantul pârât că nu a susţinut nici formal, nici informal că este vorba de o donaţie, pentru că nu este vorba de o donaţie, pentru că niciuna dintre părţi nu a urmărit să facă niciun act dezinteresat şi, cu atât mai puţin, vreo liberalitate, asta pentru că părţile sociale nu aveau nicio valoare, dimpotrivă, simpla lor deţinere nu genera în sarcina asociaţilor decât obligaţii mai mult decât consistente.

Calificarea drept donaţie a operaţiunii juridice ce a avut loc între păţi întră în categoria substituirii de voinţă, respectiv a voinţei părţii cu voinţa instanţei. Ori, nu forma, autentică sau nu, determină natura actului. Dacă s-ar primi raţionamentul instanţei, perfectarea în formă autentică a unui act de vânzare-cumpărare/cesiune părţi sociale ar putea să transforme actul în donaţie.

Arată apelantul că prima instanţă a reţinut că depoziţiile martorilor apelantului pârât au fost contradictorii, fără a preciza în ce constă conflictul. Aceeaşi instanţă a reţinut că apelantul pârât s-a obligat inclusiv faţă de martori - foşti asociaţi - la plata preţului cesiunii la valoarea nominală în condiţiile în care aceştia au afirmat expres că înţelegerea de cesiune a fost pur scriptică şi nu implica plata unui preţ.

Cu privire la cauza ilicită a transferului părţilor sociale, susţine apelantul pârât că nu a acţionat la cererea sau rugămin?ile intimatului reclamant, ci ale asocia?ilor reali, deci nu a avut nicio înţelegere ilicită cu intimatul, dimpotrivă, îl consideră vinovat de starea societăţii de la momentul cesiunii.

Aprecierea instanţei de fond cu privire la pretinsul caracter neverosimil al cesionării gratuite a părţilor sociale în condiţiile garantării de către părinţii intimatului a unui credit bancar obţinut de societate este dovada faptului că la fond nu a avut parte de o judecată corespunzătoare.

În raport de argumentele expuse, solicită admiterea apelului în limitele precizate, anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei primei instanţe în vederea rejudecării.

În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii cererii introductive de instanţă ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, situaţie în care, în temeiul art.482 raportat la art. 453 NCPC, solicită obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului.

Prin întâmpinarea formulată şi depusă la dosar la data de 04.09.2015 – intimatul reclamant [...] a solicitat respingerea apelului cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

A susţinut intimatul reclamant că instanţa de fond a analizat cauza sub toate aspectele, în raport de cadrul procesual trasat de părţi, printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, iar analiza făcută de apelantul pârât asupra probelor administrate în cauză este una proprie, prin prezentarea trunchiată a răspunsurilor date de către martori şi de către intimatul reclamant la interogatoriul administrat, criticându-se fără niciun fundament legal sau probator modalitatea în care instanţa de fond a interpretat probele.

Consideră intimatul că susţinerile apelantului pârât sunt contradictorii deoarece, pe de o parte, afirmă în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond că a primit părţile sociale în mod gratuit, iar, pe de altă parte, prin cererea de apel critică hotărârea motivând că niciodată nu a susţinut că s-a realizat o donaţie sau o altă liberalitate.

Se arată, în esenţă, că părţile sociale nu au fost cesionate cu titlu gratuit în condiţiile în care intimatul reclamant a dobândit părţile sociale plătind un preţ, ulterior valoarea părţilor sociale fiind stabilită prin majorarea capitalului social realizată din profit, iar, în calitate de asociat, a făcut eforturi financiare foarte mari pentru a susţine societatea, ipotecând chiar imobilul părinţilor în acest sens.

Instanţa de apel a încuviinţat în parte probele solicitate de apelantul pârât, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială cu martorii [...] şi [...] şi proba cu expertiza contabilă.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate şi în raport de probele administrate, Curtea constată că apelul este nefondat.

În speţă, reclamantul [...] a solicitat obligarea pârâtului [...] la plata sumei de 274.500 lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute de către reclamant în cadrul societăţii [...] şi cedate pârâtului prin contractul de cesiune de părţi sociale încheiat la data de 14.02.2014.

Cesiunea celor 2745 părţi sociale deţinute de reclamant la [...] a fost aprobată anterior prin Hotărârea nr. 5/14.02.2014 a asociaţilor [...], [...], [...] şi [...], care au stabilit ca cesiunea să se facă la valoarea nominală a părţilor sociale, prin contractul de cesiune fiind prevăzut că cesionarul [...] preia împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor preluate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi altor persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data cesiunii, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.

Totodată, pârâtul, în calitate de cesionar, a declarat prin contractul de cesiune că primeşte de la reclamant cele 2745 părţi sociale, în valoare nominală de 100 lei fiecare, însumând 274.500 lei.

Curtea constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, neputând fi reţinute ca întemeiate criticile susţinute de apelant.

Astfel, judecătorul fondului a calificat în mod corect raporturile juridice existente între părţi, în considerarea apărărilor şi probelor administrate în cauză, probatoriul administrat în apel nefiind de natură a conduce la schimbarea soluţiei astfel pronunţate.

Instanţa de apel constată că, într-adevăr, susţinerile apelantului apar ca fiind contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, susţine că transmiterea părţilor sociale s-a făcut fără plata vreunui preţ, iar pe de altă parte afirmă că nu se poate vorbi în cauză de un act cu titlu gratuit.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că în lipsa formei autentice impuse ad validitatem contractului de donaţie, în mod evident, convenţia încheiată între părţi nu poate constitui decât un contract cu titlu oneros, care generează obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi.

În condiţiile date, pârâtul, în calitate de cesionar al părţilor sociale ce fac obiectul contractului, are obligaţia corelativă de a plăti contravaloarea acestora, stabilită prin acordul părţilor ca fiind valoarea nominală de 100 lei pentru fiecare acţiune.

Prin probele administrate în cauză, apelantul pârât a încercat să demonstreze, în esenţă, atât faptul că cesiunea de părţi sociale s-a făcut cu scopul ascuns ca societatea să fie preluată de către tatăl asociatei [...], respectiv de finanţatorul real al societăţii – d-nul [...] – prin persoană interpusă – asociatul [...] –, urmărindu-se totodată exonerarea asociaţilor [...], [...] şi [...] de o eventuală răspundere faţă de creditorii societăţii, cât şi împrejurarea că starea financiară a societăţii la momentul cesiunii justifica transmiterea gratuită a părţilor sociale către noul asociat [...], având în vedere că valoarea reală a părţilor sociale era una negativă.

Curtea consideră că aspectele relevate de apelant privind scopul ilicit al cesiunii nu pot fi valorificate în cauză întrucât apelantul nu se poate prevala de propria sa culpă. Având în vedere că cesiunea de părţi sociale şi-a produs efectul translativ de proprietate cu privire la participaţia în cadrul societăţii [...], pârâtul fiind astfel în mod valabil titularul dreptului de proprietate cu privire la acţiunile în discuţie, acesta nu se poate apăra de răspunderea sa contractuală invocând o aşa-zisă conivenţă frauduloasă existentă între asociaţi la momentul cesionării părţilor sociale, respectiv calitatea sa de persoană interpusă în societate, o astfel de situaţie fiind asumată exclusiv de către pârât şi neputând fi opusă reclamantului.

Mai mult, deşi se acreditează ideea că toţi cei trei asociaţi au urmărit să se sustragă de la o eventuală răspundere materială faţă de creditori, aspectul decisiv în retragerea reclamantului din societate, astfel cum acesta este evidenţiat în răspunsurile la interogator şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa primei instanţe şi în apel, a constat în neînţelegerile ireconciliabile existente între reclamant şi restul asociaţilor cu privire la administrarea societăţii.

Curtea apreciază că prin probele administrate nu s-a făcut dovada interesului reclamantului de a participa la înţelegerea intervenită între ceilalţi asociaţi în sensul transmiterii părţilor sociale către asociatul [...] cu titlu gratuit şi cu scopul ca acesta să acţioneze pentru viitor în calitate de persoană interpusă pentru numitul [...]. Astfel, chiar dacă asociaţii [...] şi [...] au declarat că intenţia a fost ca toţi asociaţii să-şi cesioneze părţile sociale către [...] fără a pretinde un preţ, o asemenea intenţie nu poate fi extinsă şi asupra reclamantului, care contestă acest lucru şi care în mod evident nu se mai afla în situaţia de a acţiona în acord cu ceilalţi asociaţi.

Având în vedere parcursul societăţii, astfel cum corect a fost redat de judecătorul fondului prin prezentarea, în succesiune cronologică, a modificărilor suferite de societate sub aspectul participaţiei şi majorării capitalului social, convingerea instanţei este că reclamantul nu a avut niciun moment intenţia de a se retrage din societate, chiar şi sub forma cedării părţilor sale sociale, fără a obţine un anumit beneficiu, câştigul fiind de esenţa oricărei activităţi comerciale.

Totodată, în opinia instanţei de apel, situaţia financiară a societăţii la un moment dat nu este de natură a demonstra, contrar celor menţionate în contractul de cesiune, o eventuală transmitere gratuită a părţilor sociale către pârât.

Concluziile exprimate prin raportul de expertiză contabilă efectuat în faţa instanţei de apel relevă, potrivit obiectivelor trasate chiar de apelant, că la momentul cesiunii părţilor sociale (14.02.2014) societatea se afla în stare de insolvenţă întrucât disponibilităţile băneşti în valoare de 4.447.756,74 lei (furnizori scadenţi până la 14.02.2014 şi disponibil bancă şi casă, avansuri de trezorerie) nu puteau să acopere plăţile de efectuat cu scadenţa în luna februarie 2014 în valoare totală de 4.939.727.31 lei, rezultând o valoare a datoriilor neacoperită de 491.971,06 lei.

Expertul a constatat că, potrivit înregistrărilor contabile, societatea a înregistrat profit în anii 2011 şi 2012 (206.966 lei în 2011, respectiv 403.373 lei în 2012), în timp ce în anul 2013 a înregistrat o pierdere de 1.409.042 lei, rezultatul cumulat al societăţii în perioada 2011 – 2013 reprezentând o pierdere de 798.703 lei.

De asemenea, expertul a calculat valoarea pretins reală a părţilor sociale, utilizând raportul dintre activul net contabil şi numărul părţilor sociale, iar rezultatul a fost unul negativ considerându-se că activul net contabil la 31.01.2014, ca diferenţă între activele societăţii şi datoriile acesteia, este unul negativ.

Curtea reţine, astfel cum s-a indicat de către expert, că la stabilirea activului net contabil la valoarea de - 714.152 lei şi, implicit, la stabilirea valorii unei părţi sociale la cuantumul de - 86,72 lei, s-a ţinut seama de toate datoriile societăţii, inclusiv cele neajunse la scadenţă, însă a considerat că activul societăţii nu cuprindea investiţiile ce urmau a fi achiziţionate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, în baza contractului de finanţare nr. …/…/09.12.2013 obţinut de către reclamant, având în vedere că organizarea licitaţiei pentru achiziţia utilajelor ce ar fi dus la creşterea activului societăţii a fost stabilită pentru data de 14.07.2014, dată ulterioară cesiunii, iar punerea în funcţiune a acestora a avut loc la data de 26.02.2015.

Ori, fără a contesta realitatea calculului efectuat de către expert, instanţa de apel apreciază că acesta nu este suficient pentru a se dovedi o situaţie financiară precară generalizată a societăţii, de natură a demonstra că intenţia reclamantului a fost aceea de retragere din societate fără o eventuală contraprestaţie din partea cesionarului pârât.

Expertul a luat în calcul la stabilirea activului net toate datoriile societăţii, inclusiv cele nescadente la data cesiunii, însă nu se poate ignora faptul că, potrivit contractului de finanţare încheiat de societate la iniţiativa şi prin eforturile reclamantului, majorarea activelor societăţii era certă, fapt de natură a influenţa în mod clar valoarea reală a părţilor sociale, chiar pe termen scurt.

Prin urmare, instanţa consideră că nu poate fi avută în vedere doar starea financiară a societăţii la momentul cesiunii părţilor sociale, inclusiv starea de insolvenţă, care nu denotă decât o imposibilitate de acoperire la un moment dat a datoriilor scadente cu lichidităţile deţinute, ci trebuie avută în vedere imaginea de ansamblu a activităţii societăţii, cifra de afaceri a acesteia, precum şi caracterul profitabil al activităţii desfăşurate.

Domenii speta

Spete similare