Inculpata nu conștientizează nici natura și nici gravitatea faptelor comise de ea, ci dorește doar să beneficieze de dispozițiile de favoare prev. de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută atât de dispoziţiile procedurale din codul de procedură penală din 1969 – art. 320 ind. 1 şi următoarele, cât şi în prevederile actuale – art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiţii în dispoziţiile menţionate, şi care, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au fost aduse la cunoştinţă inculpatului, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatei dispoziţiile care reglementează procedura în cazul recunoaşterii de vinovăţie, consecinţele accesării acesteia, precum şi efectele pe care le produce, în prezenţa apărătorului ales al inculpatei.
Că prima instanță a respins corect cererea inculpatei în condițiile art. 375 Cod procedură penală rezultă și din declarația de apel formulată de aceasta din care rezultă că inculpata nu-și asumă săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului în modalitatea prezentată în actul de sesizare, iar situația de fapt expusă de procuror este corespunzătoare probelor administrate în cauză. Inculpata nu poate beneficia de dispozițiile de favoare ale art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apelul său nefiind fondat sub acest aspect.
Cuprins pe materii: Drept penal .Drept procesual penal.
Indice alfabetic: condiții de tipicitate ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului; condiții de admitere a cererii de judecată în procedura recunoașterii învinuirii.
Temei de drept: art. 197 Cod penal; art. 375 Cod procedură penală
Judecătoria Oradea
infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. false de înmatriculare, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
Judecătoria Craiova
INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI ART. 207 alin. 1 şi 3 C.p.
Judecătoria Constanța
conducere fara permis
Curtea de Apel Oradea
Tâlhărie calificată. Conducere fără permis. Conducere sub influenţa alcoolului. Influenţarea declaraţiilor. Reindividualizarea judiciară a pedepselor sub aspectul modalităţii de executare a acestora. Modalitatea greşită de aplicare a pedepselor
Curtea de Apel Ploiești
Infracţiuni contra patrimoniului. Tâlhăria. Latură obiectivă. Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări. Complicitate.