Conflict de competenţă între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe. - art. 131, art. 137 Cod procedură civilă

Potrivit art. 131 Cod procedură civilă are caracter interlocutoriu în privinţa competentei doar încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă ca urmare a verificării explicite a competenţei și nu și încheiere de şedinţă pronunţată de instanţa la primul termen de judecată, termen la care instanţa omite să-şi verifice competenţa.

Faptul că instanţa din cadrul secţiei sesizate iniţial a încuviinţat proba cu înscrisuri nu presupune în mod obligatoriu că aceasta s-a declarat competentă implicit să soluţioneze cauza, deoarece o astfel de interpretare ar lipsi de aplicabilitate dispoziţiile de la art. 137 Cod procedură civilă care prevăd că în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii și instanţa competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

Prin cererea de chemare în judecată formulată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. xxxx/62/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Public de Asistenţă Socială B. solicitând anularea Dispoziției nr. 126/26.06.2015, suspendarea acestui act până la rămânerea definitivă a sentinței ce se va pronunța în cauză și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen de judecată din data de 7 decembrie 2015, instanţa a acordat părţilor prezente cuvântul în probaţiune, a admis pentru ambele părţi proba cu înscrisurile deja depuse la dosar și a acordat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2016 pentru comunicarea acestor înscrisuri.

La data de 13 ianuarie 2016 pârâta a depus la dosar o notă de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei de competenţă funcţională a Secţiei a II-a a Tribunalului Braşov.

La termenul de judecata din 25 ianuarie 2016 instanţa a dispus rectificarea din oficiu a încheierii de la termenul precedent, în sensul că s-ar fi omis menţionarea împrejurării că pârâta a invocat excepţia lipsei de competenţă funcţională a Secţiei a II-a civilă și a pus în discuţie respectiva excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 74/CA/25.01.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. xxxx/62/2015, s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a Tribunalului Braşov - Secţiei a II-a, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Serviciul Public de Asistenţă Socială B. în favoarea Tribunalului Braşov - Secţia I Civilă.

Instanţa a reţinut că reclamanta nu are calitatea de funcţionar public, ci de personal contractual, astfel încât competenţa de soluţionare a cererii sale revine Tribunalului Braşov – Secţia I Civilă.

Pe rolul Secţiei I a Tribunalului Braşov cauza a fost înregistrata sub nr. xxxx/62/2015*.

Instanţa din cadrul Secţiei I Civile a Tribunalului Braşov, primind dosarul, a stabilit termen de judecată pentru data de 11 martie 2016, termen pentru care a dispus citarea părţilor cu menţiunea că va pune în discuţie din oficiu excepţia lipsei de competenţă funcţională a Secţiei I a Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 74/CA/25.01.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I Civilă în dosarul xxxx/62/2015*, s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a Secţiei I Civilă a Tribunalului Braşov în soluţionarea cauzei de faţă având ca obiect anulare act, privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Serviciul Public de Asistenţă Socială B. şi, pe cale de consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Braşov.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă astfel că înaintează dosarul Curţii de Apel Braşov – Secţia Civilă, în drept să hotărască asupra conflictului.

În considerentele sentinţei pronunţate instanţa reţine art. 237 Cod procedură civilă și faptul că la termenul de judecată din data de 7 decembrie 2015 Secţia a II-a a Tribunalului Braşov, deşi nu s-a declarat în mod expres competentă să soluţioneze cauza cu care a fost investită, a procedat la estimarea duratei procesului și la încuviinţarea cererilor în probaţiune, etape care potrivit celor mai sus redate succed verificării de competenţă, stabilind astfel în mod implicit că este competentă să soluţioneze cauza inclusiv din punct de vedere funcţional.

Se mai reţine că potrivit înscrisului depus de pârâtă la fila 39 din dosarul nr. xxxx/62/2015, aceasta a invocat excepţia lipsei de competenţă funcţională a Secţiei a II-a prin nota depusă la dosar la data de 13 ianuarie 2016, după primul termen de judecata din 7 decembrie 2015, când instanţa a procedat potrivit celor mai sus redate.

Instanţa redă prevederile art. 130 alin. 1 și 2 şi art. 131 Cod procedură civilă, concluzionând că din dispoziţiile de mai sus rezultă fără dubiu că instanţa, estimând asupra duratei procesului și acordând cuvântul şi admiţând totodată cererile în probaţiune, s-a declarat implicit competentă să soluţioneze litigiul de faţă, devenind astfel competentă exclusiv în soluţionarea respectivului litigiu.

Instanţa din cadrul Secţiei I Civile menţionează că procedând în acest fel, instanţa nu ar mai putea reveni asupra chestiunii legată de competenţa sa, devenind astfel competentă exclusiv şi absolut (faţă de natura litigiului) să judece pricina, deoarece de la momentul respectiv, orice altă instanţă posibil competentă a pierdut această prerogativă (a se vedea în acelaşi sens și sentinţa civilă nr. 4613/2011 pronunţată de Secţia civilă și de proprietate intelectuală a ICCJ).

Asupra conflictului de competenţă ivit între Secţia I Civilă a Tribunalului Braşov şi Secţia II Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Braşov, ca instanţă superioară celei în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I Civile pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. xxxx/62/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Public de Asistenţă Socială B. solicitând anularea Dispoziției nr. 126/26.06.2015, suspendarea acestui act până la rămânerea definitivă a sentinței ce se va pronunța în cauză și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Dispoziția nr. 126/26.06.2015, având în vedere adresa nr. 6563/20.05.2015 a Instituției Prefectului, prin care se solicită revocarea Dispozițiilor nr. 495-536/2015 privind stabilirea nivelului de salarizare, s-a dispus, începând cu data de 02.06.2015, revocarea dispoziției emise pe numele reclamantului, în sensul ca nivelul de salarizare să rămână la nivelul lunii aprilie 2015, imputându-i-se suma încasată necuvenit pentru perioada mai, iunie 2015.

Atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și în cuprinsul deciziei contestate se menţionează că reclamanta A. are calitatea de personal contractual, motiv pentru care cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului are ca obiect un conflict individual de muncă ce izvorăşte din raportul de muncă şi nu un conflict individual de muncă ce izvorăşte din raportul de serviciu.

Faţă de obiectul litigiului, în speţă este vorba de o competenţă funcţională absolută şi exclusivă a completurilor specializate în judecarea litigiilor de muncă, completuri care la nivelul Tribunalului Braşov sunt constituite în cadrul Secţiei I Civile.

Potrivit art. 131 Cod procedură civilă necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Art. 136 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că dispoziţiile secţiunii „Necompetenţa și conflictele de competenţă” privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

La termenul de judecată din data de 25.01.2016 s-a dispus îndreptarea încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 7.12.2015, arătându-se că s-a omis a se menţiona faptul că s-a invocat de către apărătorul pârâtului, excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a Civile, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Braşov.

Conform art. 434 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui înscris autentic.

În raport de cele consemnate în partea introductivă a sentinţei civile nr. 74/CA/25.01.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, rezultă că excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a Civile, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Braşov a fost invocată potrivit art. 131 Cod procedură civilă, însă instanţa de judecată a omis să pună această excepţie în discuţia părţilor şi să se pronunţe asupra acesteia.

Omisiunea instanţei de judecată de a-şi verifica competenţa la primul termen de judecată și de a soluţiona excepţia invocată de pârât în termen (potrivit celor consemnate în partea introductivă a sentinţei civile nr. 74/CA/25.01.2016) nu pot avea ca efect învestirea unei instanţe necompetente funcţional, cu o cerere care este în competenţa unei alte secţii și implicit sancţionarea părţii care a invocat în termenul legal excepţia necompetenţei funcţionale, cu respingerea acestei excepţii din simplu considerent că instanţa a omis să se pronunţe la primul de termen de judecată asupra excepţiei invocate.

Pe de altă parte, curtea reţine că potrivit art. 131 Cod procedură civilă are caracter interlocutoriu în privinţa competentei doar încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă ca urmare a verificării explicite a competenţei și nu și încheiere de şedinţă pronunţată de instanţa la primul termen de judecată, termen la care instanţa omite să-şi verifice competenţa.

Faptul că instanţa din cadrul secţiei sesizate iniţial a încuviinţat proba cu înscrisuri nu presupune în mod obligatoriu ca aceasta s-a declarat competentă implicit să soluţioneze cauza, deoarece o astfel de interpretare ar lipsi de aplicabilitate dispoziţiile de la art. 137 Cod procedură civilă care prevăd că în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii și instanţa competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

Situaţia din speţă este diferită de cea din conflictul de competenţă soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–Secţia civilă și de proprietate intelectuală prin sentinţa civilă nr. 4613/2011. În respectivul dosar era vorba de o alegere convenţională de competenţă şi de o competenţă teritorială alternativă care a devenit absolută şi exclusivă prin alegerea făcută de reclamant, iar în prezenta cauză vorbim de o competenţă funcţională care este ab initio absolută şi exclusivă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. 4 raportat la art. 136 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanţa va stabili competenţa funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalului Braşov.

Domenii speta

Spete similare