Drept penal. Greşita încadrare juridică

Decizie 50 din 05.02.2018


Greşita încadrare juridică

- art. 206 alin. (1), art. 207 alin. (2) şi (3), art. 208 alin. (1) Cod penal

Curtea a constatat că toate infracţiunile care fac obiectul actului de acuzare şi care au fost reţinute de prima instanţă ca fiind comise de inculpat (ameninţarea, hărţuirea şi şantajul) fac parte din infracţiunile contra libertăţii persoanei, având acelaşi obiect juridic principal respectiv relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei. În plus, infracţiunea de şantaj are şi un obiect juridic secundar, constând, după caz, în relaţiile sociale cu caracter nepatrimonial, atunci când folosul urmărit este de natură nepatrimonială în cazul formei de bază [alin. (1)], sau în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, atunci când se urmăreşte un folos patrimonial, în condiţiile variantei agravate [alin. (3)].

Pe de o parte, Curtea a considerat că infracţiunea de şantaj este o infracţiune complexă care absoarbe legal infracţiunea de ameninţare. Procedând la o analiză in abstracto a dispoziţiilor legale pentru a determina existenţa sau nu a caracterului necesar al absorbţiei, Curtea a reţinut că toate elementele constitutive ale infracţiunii absorbite de ameninţare se regăsesc în conţinutul constitutiv al infracţiunii absorbante de şantaj, care nu poate fi comisă în absenţa violenţei sau a ameninţării. Aşadar, caracterul necesar al absorbţiei infracţiunii de ameninţare în cea de şantaj rezultă din modul de redactare a normei de incriminare. Infracţiunea absorbită de ameninţare este uşor determinabilă în conţinutul constitutiv al infracţiunii absorbante de şantaj al cărei element material constă într-o acţiune de constrângere fizică sau morală (ameninţarea).

Prin raportare la limitele speciale ale pedepsei infracţiunea absorbantă de şantaj (pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani pentru forma de bază şi cea asimilată, respectiv de la 2 la 7 ani pentru varianta agravată) are un pericol social legal mai ridicat decât cel al infracţiunii absorbite de ameninţare (pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an alternativ cu pedeapsa amenzii).

Curtea a opinat că, faţă de conţinutul constitutiv prevăzut de legiuitor în art. 207 alin. (1) şi (2) Cod penal, infracţiunea de şantaj în forma de bază (propriu – zisă şi asimilată) constituie o infracţiune cu conţinut alternativ deoarece cele două variante ale elementului material prevăzute în alin. (1), respectiv în alin. (2) sunt echivalente din perspectiva semnificaţiei penale.

În aceste condiţii trebuie distins între formele unităţii de infracţiuni care se pot să apără atunci când se constată existenţa unei pluralităţi de acte de executare. Astfel, se va reţine comiterea infracţiunii de şantaj sub forma unităţii naturale colective în ipoteza în care se constată existenţa unei unice acţiuni de şantaj comise prin mai multe acte de executare de aceeaşi persoană (constatând unitatea de subiect activ, scopul unic al acţiunii efectuate de inculpat, procesul execuţional unic realizat în acelaşi loc şi într-un interval scurt de timp şi omogenitatea materială a actelor de executare ce intră în componenţa acţiunii infracţionale unice), omogenitatea juridică a actelor de executare din structura acţiunii unice de şantajare, inclusiv în ipoteza în care acestea se obiectivează în modalităţile diferite de comitere a infracţiunii cu conţinut alternativ, precum şi unitatea de subiect pasiv. Infracţiunea de şantaj va fi comisă în forma unităţii legale a infracţiunii continuate, dacă aceeaşi persoană comite o pluralitate de acţiuni de constrângere, la diferite intervale de timp, care sunt omogene juridic realizând fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj (inclusiv în situaţia în care unele dintre ele sunt comise în forma de bază propriu – zisă sau asimilată ori în varianta agravată).

Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 50 din 5 februarie 2018

Prin Sentinţa penală nr. (...) din 10 noiembrie 2017, Judecătoria (...), în baza art. 386 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului (...) (...) (...) din infracţiunile ameninţare în formă continuată, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, hărţuire în formă continuată, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, hărţuire în formă continuată, prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal în infracţiunile de ameninţare, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal, şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal,  hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal şi hărţuire prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 206 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul (...) (...)-(...) pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, la  o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, la o pedeapsă de 1 an 4 luni închisoare.

În baza art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, la o pedeapsă de 1 an 4 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, la  o pedeapsă de 1 lună închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1)  lit. b) Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 11 luni închisoare.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e) Cod penal, a fost obligat inculpatul (...) (...)-(...) ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului (...) (...)-(...) următoarea obligaţie: să frecventeze un curs sau program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, i s-a impus inculpatului (...) (...) -(...) ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Colegiului tehnic „(...)” (...) sau în cadrul Primăriei (...).

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului (...) (...) -(...) asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 Cod procedură penală şi art. 397 alin. (1) Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii efective) cu titlu de despăgubiri morale în favoarea părţii civile (...) (...). S-a respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 lei în favoarea părţii civile (...) (...) cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocaţial.

În motivarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut că inculpatul (...) (...)-(...), în perioada 02.12.2015-28.01.2016, prin numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, prin mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, a ameninţat-o pe persoana vătămată (...) (...) cu acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, care au fost de natură să-i creeze o profundă stare de temere şi a constrâns-o pe persoana vătămată (...) (...) să-i remită suma de 7000 euro. De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul a urmărit-o pe persoana vătămată (...) (...) atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă şi i-a trimis numeroase mesaje SMS (sute de mesaje) şi apeluri telefonice de pe diferite numere de telefon, atât ei cât şi membrilor familiei acesteia, toate aceste acţiuni, inclusiv prin frecvenţă şi conţinutul apelurilor şi mesajelor telefonice, fiind de natură să-i menţină persoanei vătămate starea de temere deja insuflată, iar în perioada 04.01.2016 - 28.01.2016, prin numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, prin mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, conţinând ameninţări cu postarea în mediul online a unor fotografii compromiţătoare (înfăţişând-o pe aceasta în ipostaze intime), a constrâns-o pe persoana vătămată (...) (...) să-i remită diferite sume de bani, inclusiv printr-o notificare scrisă datată 20.01.2016, cu scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial.

Instanţa de fond a apreciat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, prin natura lor, s-au realizat într-o perioadă mai îndelungată de timp şi nu printr-un singur act material, astfel că nu se poate reţine forma continuată a acestora, motiv pentru care, în baza art. 386 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor  de care a fost acuzat inculpatul (...) (...) (...) din infracţiunile ameninţare în formă continuată, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, hărţuire în formă continuată, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal,  hărţuire în formă continuată, prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal în infracţiunile de ameninţare, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal, şantaj prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal,  hărţuire prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal şi  hărţuire prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului (...) (...)-(...) prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de Codul penal, împrejurările în care au fost comise infracţiunile, starea de temere creată persoanei vătămate pe o perioadă îndelungată de timp, fiindu-i afectată şi activitatea de la locul de muncă prin faptul că acesta dădea telefon şi trimitea mesaje şi la telefoanele pe care le deţinea firma la care îşi desfăşura activitatea persoana vătămată, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a inculpatului. S-a mai avut în vedere şi faptul că inculpatul a recunoscut şi a regretat faptele.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului (...) (...)- (...) acesta având posibilităţi reale de îndreptare şi reintegrare socială şi fără a fi depus în mediul penitenciar iar pedeapsa în sine reprezintă un avertisment pentru el, impunându-se însă supravegherea sa, în condiţiile legii, de către autorităţile specializate ale statului, instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

În ce priveşte latura civila a cauzei, s-a reţinut ca persoana vătămată (...) (...) s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale, susţinând că activitatea infracţională a inculpatului i-a schimbat tot cursul vieţii. Astfel, a arătat partea civilă că a fost nevoită să îşi schimbe locul de muncă şi ulterior să părăsească ţara, fără fiica sa minoră, pentru a avea garanţia că libertatea şi integritatea acesteia nu sunt puse în pericol datorită acţiunilor ilicite ale inculpatului, minora rămânând la fostul său soţ. De asemenea, a arătat că a fost nevoită să urmeze mai multe şedinţe de consiliere psihologică, suferinţa astfel provocată i-a schimbat condiţiile sociale şi morale de viaţă.

Referitor la daunele morale solicitate de către partea civilă, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt în buna parte nejustificate. S-a reţinut că este incontestabil faptul ca partea civilă a suferit psihic în urma activităţii infracţionale a inculpatului  şi astfel este evident că i s-a cauzat un prejudiciu moral, aspect arătat şi de martora (...) (...). Astfel martora a declarat că partea civilă avea stări ciudate, îşi lua pauze dese, de foarte multe ori o vedea că plânge, îşi lua şi multe zile libere. Persoana vătămată a fost nevoită să îşi schimbe locul de muncă şi să îşi lase copilul la fostul soţ. A fost nevoită să apeleze la serviciile unui psiholog şi a lua mai multe calmante.

La stabilirea sumelor reprezentând daunele morale, instanţa de fond a avut în vedere suferinţa produsă părţii civile, însă a apreciat că schimbarea locului de muncă şi plecarea acesteia din ţară nu se datorează activităţii inculpatului, întrucât a fost ulterioară terminării activităţii infracţionale, mai mult plecarea sa s-a datorat faptului că nu şi-a putut plăti ratele la bancă.

Faţă de cele de mai sus, în soluţionarea acţiunii civile, instanţa de fond, în baza art. 19, art. 397 alin. (1) Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 euro (sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) cu titlu de despăgubiri morale în favoarea părţii civile (...) (...) şi a respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), partea civilă (...) (...) şi inculpatul (...) (...)-(...), criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi a solicitat desfiinţarea acesteia în sensul aplicării dispoziţiilor art. 72 Cod penal, respectiv a deducerii din duratei reţinerii de 24 de ore. În şedinţa publică din 09 ianuarie 2018 în faţa instanţei de control judiciar parchetul a extins motivele de apel declarate în scris învederând un motiv suplimentar de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii primei instanţe, care produce efecte favorabile inculpatului în sensul reţinerii în locul unei pluralităţi de infracţiuni de şantaj a formei continuate pentru două infracţiuni de şantaj prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (2) Cod penal şi de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal.

Partea civilă (...) (...) a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei şi a solicitat desfiinţarea acesteia în sensul de a i se aplica inculpatului şi pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, constând în interzicerea dreptului de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată şi dreptul de a se apropria de locuinţa şi locul de muncă ale acesteia.

S-a susţinut că în raport de multitudinea de ameninţări, de conţinutul apelurilor şi mesajelor telefonice, precum şi a consecinţelor infracţiunilor comise de inculpat, se impune să i se aplice acestuia şi aceste pedepse complementare şi accesorii.

Inculpatul (...) (...)-(...) a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi a netemeiniciei şi a solicitat desfiinţarea acesteia în sensul de a se deduce din pedeapsa ce i-a fost aplicată durata reţinerii de 24 de ore, a înlăturării din latura obiectivă a infracţiunii de şantaj a modalităţii de comitere prin notificarea din 20.01.2016 şi a reindividualizării pedepselor ce i-au fost aplicate, stabilind pentru acestea pedepse cu amenda.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii s-a arătat că instanţa de fond a omis să procedeze la scăderea din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei de 24 de ore a măsurii preventive a reţinerii, făcându-se referire la dispoziţiile art. 72 alin. (1) Cod penal şi ale 403 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală.

Referitor la cererea de înlăturare din latura obiectivă a infracţiunii de şantaj a modalităţii de comitere prin notificarea din 20.01.2016, s-a arătat că această notificare are ca obiect, potrivit art. 1522 Cod civil, punerea în întârziere a debitorului cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată, neputând reprezenta o acţiune de constrângere care să constituie elementul material al infracţiunii de şantaj, întrucât legea cere ca modalitatea de dobândire a folosului să fie una injustă. S-a mai arătat că notificarea a fost ulterioară înscrisurilor notariale din 08.12.2015 şi 10.12.2015, prin care persoana vătămată a restituit suma de 5.200 euro, notificarea fiind expediată în 20 ianuarie 2016, adică după o lună de la data când, astfel cum a reţinut instanţa de fond, persoana vătămată a cedat constrângerii.

S-a cerut ca la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului să se ţină seama de toate circumstanţele în care inculpatul a comis faptele, pe fondul ruperii intempestive şi fără nicio explicaţie prealabilă de către persoana vătămată a relaţiei pe care o avea cu inculpatul. S-a mai arătat că inculpatul s-a văzut exclus astfel dintr-o relaţie în care a investit atât emoţional, cât şi material, precizându-se că aproape toate veniturile obţinute de inculpat în domeniul construcţiilor în (...), în condiţii destul de grele, au fost investite în apartamentul părţii civile.

În şedinţa publică din 09 ianuarie 2018, inculpatul, prin apărătorul său ales, a extins criticile formulate în scris cu titlu de motive de apel în sensul că a solicitat să se constate că infracţiunea de ameninţare, comisă în perioada 02.12.2015-28.01.2016 este absorbită în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, comisă în aceeaşi perioadă. De asemenea, a solicitat să se schimbe încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal şi de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal, într-o singură infracţiune, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal, susţinându-se că inculpatul a comis o singură infracţiune de şantaj în formă continuă, nu continuată.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală [declaraţia persoanei vătămate (...) (...) (filele 32, 33, 37-40, 41-44, raportul psihologic privind-o pe persoana vătămată întocmit de Cabinetul individual de psihologie (...) (...) (...) (filele 46-48), notificarea emisă de inculpat prin care îi solicită persanei vătămată să-i achite o sumă de bani (fila 50), declaraţia inculpatului prin care certifică că a primit de la persoana vătămată suma de 2.000 euro, autentificată sub nr. (...) din 10 decembrie 2015 de BNP (...) (...) (fila 51), declaraţia şi contractul de împrumut încheiate între inculpat şi persoana vătămată, autentificate sub nr. (...) din 08.12.2015 de BNP (...) (...) (fila 52), dovada de ridicare şi un număr de 74 file format A4 conţinând câte un print screen al mesageriei emailului (...)[email protected](...).ro privind mesajele primite de la expeditorul (...)_(...)@(...).com, 14 file A3, conţinând lista cu mesajele primite pe browserul (...), 18 file format A4 conţinând conversaţii purtat pe WhatsApp în perioada 02.12.2015-04.12.2015 între conturile (...) (...) şi (...) (filele 54-201), declaraţia martorei (...) (...) (filele 202-204), procesul-verbal din 20 ianuarie 2016 privind cele 42 mesaje tip text primite de martora (...) (...) de la inculpat, stocate în telefonul martorei (filele205-228), declaraţia martorilor (...) (...) (filele 229-231), (...) (...) (filele 232-234), procesul-verbal din 29 ianuarie 2016 privind ridicarea de la inculpat a două telefoane mobile şi procesul-verbal din 13 aprilie 2016 de restituire a acestora, (filele 237, 238-239), raportul de constatare criminalistică nr. (...) din 14 martie 2016 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul Expertize Criminalistice (filele 266-278), adresa nr. 3.(...).(...)/UTAI/PG din 26.02.2016 a Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor – Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor (...) (filele 289-290), adresa nr. (...)/UTAI/REA din 23.05.2015 a Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor – Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor (...) şi tabele privind corespondenţa dintre cartele SIM, raportul de analiză operaţională şi trei hărţi relaţionale (filele 295-404), declaraţiile inculpatului (...) (...)-(...) (filele 423-428, 432-434), copia cazierului judiciar al inculpatului (fila 439), dovada de ridicare şi un număr de 69 file format A4 conţinând conservaţia avută pe aplicaţia Whats App în cursul lunii decembrie 2015 între persoana vătămată şi inculpat, 7 file format A4 conţinând printurile depuse în probaţiune de inculpat, un număr de 33 file format A4 conţinând mesaje telefonice text printate şi primite de persoana vătămată, un număr de 45 de file format A4 reprezentând mesaje telefonice primite de persoana vătămată (filele 459-647)] însuşite de inculpatul (...) (...)-(...) care a uzat în faţa instanţei de fond de procedura abreviată în cazul recunoaşterii învinuirii, recunoscând integral acuzaţiile formulate de procuror rezultă următoarea situaţie de fapt:

a.în perioada octombrie 2014 – decembrie 2015 inculpatul (...) (...)-(...) a avut o relaţie de concubinaj cu persoana vătămată (...) (...), în luna decembrie 2014 inculpatul mutându-se în locuinţa persoanei vătămate. În luna februarie 2015 inculpatul (...) (...)-(...) a plecat la muncă în (...), de unde i-a trimis persoanei vătămate suma de aproximativ 7.000 euro, care a fost investită în apartament. Relaţia celor doi s-a deteriorat, iar în luna decembrie 2015 persoana vătămată a decis să o întrerupă, trimiţând toate lucrurile inculpatului la mama acestuia;

b.în acest context, într-un interval de aproximativ două luni (02.12.2015 - 28.01.2016) inculpatul (...) (...)-(...) a realizat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale o succesiune de acţiuni îndreptate împotriva libertăţii psihice a persoanei vătămate fie în scopul de a o determina să continue relaţia de concubinaj, fie pentru a o determina să îi restituie sumele de bani pe care acesta i le-a trimis din (...) pe parcursul relaţiei după cum urmează:

i.din luna decembrie 2015, inculpatul a început să-i trimită persoanei vătămate mesaje de ameninţare cu acte de violenţă, cu moartea şi cu distrugerea apartamentului, atât telefonic, cât şi prin mijloace de comunicare online şi a ameninţat-o pe aceasta că va posta în mediul online fotografii şi filmuleţe în care persoana vătămată apare în ipostaze indecente;

ii.în perioada 08.12.2015 - 28.01.2016, inculpatul a apelat-o telefonic pe persoana vătămată (...) (...) de 3.206 ori. Astfel, în perioada 08.12.2015-17.01.2016 inculpatul a utilizat cartela SIM cu nr. de telefon (...), de pe care a apelant-o pe persoana vătămată de 1.685 ori la nr. de telefon (...), de 60 de ori la numărul de telefon (...), de 508 ori la numărul de telefon (...) şi de 23 de ori la numărul de telefon (...), numărul de la serviciu al persoanei vătămate, aparţinând (...)&(...);

iii.în perioada 11.12.2015-17.01.2016, inculpatul a utilizat şi cartela SIM cu nr. de telefon (...), de pe care a apelat-o pe persoana vătămată de 42 de ori la numărul de telefon (...), de 18 ori la numărul de telefon (...) şi de 205 ori la numărul de telefon (...);

iv.în perioada 07.01.2016-29.01.2016, inculpatul a utilizat cartela SIM cu numărul de telefon (...) – telefonul de serviciu şi  respectiv (...). De pe primul număr de telefon inculpatul a apelat-o pe persoana vătămată de 104 ori la numărul de telefon (...) şi de 27 de ori la numărul de telefon (...), iar de pe al doilea număr de telefon de 102 ori la numărul de telefon (...), de 265 ori la numărul de telefon (...) şi de 265 de ori la numărul de telefon (...), apelând de 8 ori, de pe aceeaşi cartelă şi numărul de telefon  (...), aparţinând (...)&(...);

v.în perioada 08.12.2015-28.01.2016, inculpatul i-a expediat persoanei vătămate sute de mesaje de ameninţare de pe toate aceste dispozitive telefonice mobile, precum şi pe conturile de email şi Icloud şi pe aplicaţia WhatsApp;

vi.în decembrie 2015 – ianuarie 2016 inculpatul a căutat-o pe persoana vătămată în repetate rânduri la locul de muncă, unde i-a trimis sute de mesaje prin email sau a apelat-o telefonic atât pe numărul personal, cât şi pe cel de serviciu. Din mesajele telefonice rezultă că inculpatul a urmărit-o pe persoana vătămată şi acasă, cât şi la serviciu, sub acest din urmă aspect relevante fiind declaraţiile martorele (...) (...) şi (...) (...) (colegele de serviciu ale persoanei vătămate), care au arătat că şi ele au primit zeci de mesaje şi apeluri de la inculpat şi l-au văzut pe acesta cum se plimbă pe lângă sediul societăţii unde lucrau atât ele, cât şi persoana vătămată.

c.în aceste circumstanţe, în data de 08 decembrie 2015, persoana vătămată i-a dat inculpatului suma de 5.000 euro, reprezentând contravaloarea sumelor de bani pe care inculpatul i le-a transferat şi împrumutat din străinătate, în perioada 17.02.2015 - 201.11.2015, prin transfer de bani (...), însumând în total 5.492,17 lire sterline potrivit declaraţiei şi contractului de împrumut, autentificate sub nr. (...) din 08 decembrie 2015 de BNP (...) (...), obligându-se să-i mai restituie şi suma de 2.000 euro. În data de 10 decembrie 2015, potrivit declaraţiei autentificate sub nr. (...) din 10 decembrie 2015 de BNP (...) (...), persoana vătămată i-a predat inculpatului suma de 2.000 euro, sumă consemnată în contractul de împrumut la care s-a făcut referire mai sus, inculpatul declarând că nu mai are niciun fel de pretenţie bănească faţă de persoana vătămată referitoare la sumele de bani împrumutate în baza acestui contract. Cu toate acestea, în data de 20 ianuarie 2016, prin avocat, inculpatul (...) (...) (...) i-a trimis persoanei vătămate o notificare, prin care i-a solicitat ca în termen de 5 zile de la data acesteia să-i achite următoarele sume: 2.450 euro, reprezentând restul rămas de achitat din suma transferată prin (...) din (...); 400 lire sterline, reprezentând haine, cheltuieli şi bilet de avion de care persoana vătămată a beneficiat personal în timpul şederii în (...), 500 euro reprezentând cheltuielile suportate în (...) (transport, cazare, masă) şi 5.300 lei reprezentând cheltuielile (materiale şi manoperă) cu mobilierul realizat în apartamentul persoanei vătămate;

d.prin sentinţa civilă nr. (...) din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Judecătoria (...) în dosarul nr. 19684/271/2015, s-a admis cererea formulată de (...) (...) împotriva lui (...) (...)-(...) şi s-a dispus emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de 6 luni, începând cu 29 ianuarie 2016, perioadă în care inculpatul a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 de metri faţă de persoana vătămată şi de minora (...) (...) (...), fiindu-i interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu persoana vătămată şi minora.

Curtea a considerat că este netemeinică şi nelegală încadrarea juridică dată de prima instanţă acestei situaţii de fapt care a fost descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat.

Curtea a constatat că toate infracţiunile care fac obiectul actului de acuzare şi care au fost reţinute de prima instanţă ca fiind comise de inculpat (ameninţarea, hărţuirea şi şantajul) fac parte din infracţiunile contra libertăţii persoanei, având acelaşi obiect juridic principal respectiv relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei. În plus, infracţiunea de şantaj are şi un obiect juridic secundar, constând, după caz, în relaţiile sociale cu caracter nepatrimonial, atunci când folosul urmărit este de natură nepatrimonială în cazul formei de bază [alin. (1)], sau în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, atunci când se urmăreşte un folos patrimonial, în condiţiile variantei agravate [alin. (3)].

Pe de o parte, Curtea a considerat că infracţiunea de şantaj este o infracţiune complexă care absoarbe legal infracţiunea de ameninţare. Procedând la o analiză in abstracto a dispoziţiilor legale pentru a determina existenţa sau nu a caracterului necesar al absorbţiei, Curtea a reţinut că toate elementele constitutive ale infracţiunii absorbite de ameninţare se regăsesc în conţinutul constitutiv al infracţiunii absorbante de şantaj, care nu poate fi comisă în absenţa violenţei sau a ameninţării. Aşadar, caracterul necesar al absorbţiei infracţiunii de ameninţare în cea de şantaj rezultă din modul de redactare a normei de incriminare. Infracţiunea absorbită de ameninţare este uşor determinabilă în conţinutul constitutiv al infracţiunii absorbante de şantaj al cărei element material constă într-o acţiune de constrângere fizică sau morală (ameninţarea). În fine, prin raportare la limitele speciale ale pedepsei infracţiunea absorbantă de şantaj (pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani pentru forma de bază şi cea asimilată, respectiv de la 2 la 7 ani pentru varianta agravată) are un pericol social legal mai ridicat decât cel al infracţiunii absorbite de ameninţare (pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an alternativ cu pedeapsa amenzii).

Curtea a opinat că, faţă de conţinutul constitutiv prevăzut de legiuitor în art. 207 alin. (1) şi (2) Cod penal, infracţiunea de şantaj în forma de bază (propriu – zisă şi asimilată) constituie o infracţiune cu conţinut alternativ deoarece cele două variante ale elementului material prevăzute în alin. (1), respectiv în alin. (2) sunt echivalente din perspectiva semnificaţiei penale. În aceste condiţii trebuie distins între formele unităţii de infracţiuni care se pot să apără atunci când se constată existenţa unei pluralităţi de acte de executare. Astfel, se va reţine comiterea infracţiunii de şantaj sub forma unităţii naturale colective în ipoteza în care se constată existenţa unei unice acţiuni de şantaj comise prin mai multe acte de executare de aceeaşi persoană (constatând unitatea de subiect activ, scopul unic al acţiunii efectuate de inculpat, procesul execuţional unic realizat în acelaşi loc şi într-un interval scurt de timp şi omogenitatea materială a actelor de executare ce intră în componenţa acţiunii infracţionale unice), omogenitatea juridică a actelor de executare din structura acţiunii unice de şantajare, inclusiv în ipoteza în care acestea se obiectivează în modalităţile diferite de comitere a infracţiunii cu conţinut alternativ, precum şi unitatea de subiect pasiv. Infracţiunea de şantaj va fi comisă în forma unităţii legale a infracţiunii continuate, dacă aceeaşi persoană comite o pluralitate de acţiuni de constrângere, la diferite intervale de timp, care sunt omogene juridic realizând fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj (inclusiv în situaţia în care unele dintre ele sunt comise în forma de bază propriu – zisă sau asimilată ori în varianta agravată).

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că infracţiunea de hărţuire prevăzută de art. 208 Cod penal este o infracţiune cu conţinuturi alternative în cadrul căreia legiuitorul a reglementat în mod distinct două infracţiuni de obicei de sine stătătoare respectiv:

a.la art. 208 alin. (1) Cod penal - urmărirea în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim a persoanei vătămate, respectiv supravegherea în mod repetat, fără drept sau fără un interes legitim a locuinţei, locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către persoana vătămată; această infracţiune are un conţinut alternativ deoarece cele două modalităţi ale elementului material prevăzute lege sunt echivalente din perspectiva semnificaţiei penale. Forma unităţii legale a infracţiunii de obicei rezultă din prevederea explicită în lege a caracterului repetat al actelor de executare, astfel că fiecare act de executare privit individual nu este tipic, având natura unui ilicit civil. Prin urmare, pentru stabilirea momentului consumării infracţiunii trebuie determinată în concret existenţa obişnuinţei prin analiza actelor de executare omogene comise în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute de lege (urmărire şi/sau supraveghere), la diferite intervale de timp, de aceeaşi persoană, împotriva aceluiaşi subiect pasiv şi în baza aceleiaşi manifestări de voinţă;

b.la art. 208 alin. (2) Cod penal - efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de trans¬mitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane. Forma unităţii legale a infracţiunii de obicei rezultă în mod implicit din referirea legiuitorului la frecvenţa actelor de executare, astfel că fiecare act privit individual nu este tipic, având natura unui ilicit civil. Prin urmare, şi în acest caz, pentru stabilirea momentului consumării infracţiunii trebuie determinată în concret existenţa obişnuinţei prin analiza actelor de executare omogene comise la diferite intervale de timp, de aceeaşi persoană, împotriva aceluiaşi subiect pasiv şi în baza aceleiaşi manifestări de voinţă.

Faţă de natura juridică de infracţiune cu conţinuturi alternative a infracţiunii de hărţuire, comiterea de aceeaşi persoană în acelaşi loc şi într-un interval scurt de timp, sau la intervale diferite de timp a unor fapte care îmbracă atât forma infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal (indiferent de modalităţile alternative de comitere), cât şi pe cea a infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal conduce la reţinerea unui pluralităţi de acţiuni infracţionale eterogene, iar nu a unei singure acţiuni şi a mai multor acte de executare omogene. Prin urmare, în această ipoteză se va constate existenţa concursului de infracţiuni (formă a pluralităţii de infracţiuni), iar nu a unei unităţi naturale de infracţiune faţă de lipsa omogenităţii materiale şi juridice, ori a unei unităţi legale sub forma infracţiunii continuate faţă de lipsa omogenităţii juridice.

În raport de situaţia de fapt reţinută în cauză şi de analiza în drept realizată mai sus, Curtea a considerat că fapta inculpatului (...) (...)-(...), care la diferite intervale de timp, în perioada 02.12.2015 - 28.01.2016, a urmărit-o, în mod repetat şi fără un interes legitim pe persoana vătămată (...) (...) atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă al acesteia şi a procedat la supravegherea în mod repetat şi fără un interes legitim a acestor locuri este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă atât în urmărirea repetată şi fără un interes legitim a persoanei vătămate, atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă al acesteia, cât şi în supravegherea în mod repetat şi fără un interes legitim a acestor locuri. Actele de executare comise de inculpatul (...) (...)-(...), au avut caracter repetat fiind săvârşite la diferite intervale de timp, în perioada 02.12.2015 - 28.01.2016, nu au fost efectuate în temeiul vreunui drept sau a unui interes legitim public sau privat şi au fost îndreptate împotriva aceluiaşi subiect pasiv, persoana vătămată (...) (...). Actele de executare comise de inculpat sunt omogene juridic, constituind modalităţi alternative de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal.

Urmarea imediată constă în încălcarea libertăţii psihice a persoanei vătămate, căreia i-a fost cauzată o stare de temere. Astfel, din raportul psihologic întocmit de către psihologul (...) (...) (...) (filele 46 – 49 din dosarul de urmărire penală) rezultă că persoana vătămată a prezentat un indice sever de depresie, stare de anxietate, personalitate modificată, funcţionare deficitară la nivel cognitiv, afectiv şi social datorită situaţiei conflictuale create după încheierea unei relaţii de concubinaj.

Între elementul material şi urmarea imediată a fost probată existenţa unei legături de cauzalitate, acţiunile inculpatului conducând atât la lezarea libertăţii psihice a persoanei vătămate, cât şi la crearea unei stări de temere, care a avut drept repercusiuni desfăşurarea deficitară a activităţilor uzuale şi crearea unui un deficit de menţinere a relaţiilor şi performanţelor la locul de muncă, astfel cum rezultă şi din raportul psihologic depus la dosarul de urmărire penală.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât a prevăzut şi urmărit ca acţiunile sale să producă o vătămare a libertăţii morale şi o stare de temere persoanei vătămate (intenţie directă). Unitatea de manifestare de voinţă a inculpatului (...) (...)-(...) este evidentă, acesta luând o rezoluţie generică de a hărţui persoana vătămată în perioada 02.12.2015-28.01.2016.

Curtea a opinat că modalitatea concretă de comitere a infracţiunii de hărţuire de către inculpatul (...) (...)-(...) într-un interval de timp de aproximativ două luni în cadrul căruia actele de hărţuire au avut caracter de continuitate, face ca infracţiunea de obicei a hărţuirii să nu poate fi considerată că a fost comisă în formă continuată. Astfel, Curtea reţine că, faţă de natura relaţiilor existente anterior între inculpat şi persoana vătămată şi de modul în care acesta a receptat întreruperea relaţiei de concubinaj, infracţiunea de hărţuire s-a consumat după comiterea celui de-al treilea act de urmărire/supraveghere, deoarece, raportat la particularităţile cauzei, din acel moment se poate discerne existenţa unui număr suficient de acte de executare care relevă obişnuinţa şi se poate reţine producerea urmăririi imediate  a infracţiunii. Infracţiunea de şantaj s-a epuizat la data comiterii ultimului act de executare.

Fapta inculpatului (...) (...)-(...), care la diferite intervale de timp, în perioada 02.12.2015 - 28.01.2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, folosind numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice, sau prin viu grai, precum şi prin apeluri telefonice şi mesaje SMS transmise membrilor familiei victimei, a constrâns-o pe persoana vătămată (...) (...) prin ameninţare cu exercitare de acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, respectiv cu postarea în mediul online a unor fotografii şi înregistrări video compromiţătoare, înfăţişând-o pe persoana vătămată în ipostaze intime, să facă şi să dea ceva (iniţial în vederea împăcării, iar apoi pentru a o determina să-i remită diferite sume de bani), în scopul de a dobândi în mod injust atât un folos nepatrimonial, cât şi un folos patrimonial, periclitând astfel libertatea psihică a victimei, este tipică întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunile inculpatului (...) (...)-(...) de constrângere morală a persoanei vătămate (...) (...) comise atât prin ameninţare cu săvârşirea unor fapte care i-ar putea aduce atingere vieţii sau integrităţii corporale sau care i-ar putea produce prejudicii patrimoniale, cât şi prin ameninţare cu postarea în mediul online a unor fotografii şi înregistrări video compromiţătoare, înfăţişând-o pe persoana vătămată în ipostaze intime.

În cauză este întrunită cerinţa esenţială prevăzută de norma de incriminare deoarece acţiunile de constrângere exercitate de inculpatul (...) (...)-(...) au urmărit determinarea persoanei vătămate (...) (...) la o anumită conduită, respectiv: să facă ceva împotriva voinţei sale (să se împace cu inculpatul în scopul continuării relaţiei de concubinaj) şi să dea ceva (să-i remită diferite sume de bani).

Urmarea imediată a acţiunilor inculpatului constă starea de pericol creată la adresa libertăţii psihice a victimei. Legătura de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi urmarea imediată rezultă ex re, infracţiunea de şantaj fiind o infracţiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, întrucât a prevăzut şi urmărit periclitarea libertăţii psihice a persoanei vătămate. Inculpatul a comis acţiunile în scopul obţinerii în mod injust a unui folos nepatrimonial [împăcarea victimei cu inculpatul şi continuarea relaţiei de concubinaj – folos nepatrimonial personal specific formei de bază propriu – zise şi asimilate prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (2) Cod penal], respectiv în scopul obţinerii în mod injust a unui folos patrimonial [remiterea unor sume de bani (7.000 euro, iar apoi 2.450 euro, 400 lire sterline, 500 euro şi 5.300 lei) – folos patrimonial specific variantei agravate prevăzute de art. 207 alin. (3) Cod penal].

Curtea a considerat că în mod nelegal şi netemeinic prima instanţă a apreciat că trebuie reţinute în concurs real infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod penal [constând în fapta inculpatului (...) (...)-(...) care, în perioada 02.12.2015-28.01.2016, prin numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, prin mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, a ameninţat-o pe persoana vătămată (...) (...) cu acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, care au fost de natură să-i creeze o profundă stare de temere] cu infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin.(1) şi (3) Cod penal [constând în fapta inculpatului (...) (...)-(...) care, în perioada 02.12.2015-28.01.2016, folosind numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, prin aceleaşi metode – ameninţarea cu acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, a constrâns-o pe persoana vătămată (...) (...) să-i remită suma de 7000 Euro], precum şi cu infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin.(2) şi (3) Cod penal [constând în fapta inculpatului (...) (...)-(...) care, în perioada 04.01.2016-28.01.2016, prin numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, prin mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, conţinând ameninţări cu postarea în mediul online a unor fotografii compromiţătoare (înfăţişând-o pe aceasta în ipostaze intime), a constrâns-o pe persoana vătămată (...) (...) să-i remită diferite sume de bani, inclusiv printr-o notificare scrisă datată 20.01.2016, cu scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial].

Pe de o parte, Curtea a opinat că faptele de violenţă şi descrierea consecinţelor acestora, care au făcut obiectul ameninţării au fost în legătură cu eventuala împăcare a părţilor şi împrejurarea că inculpatul a continuat să-i trimită astfel de mesaje persoanei vătămate şi după ce a aflat că s-a formulat plângere împotriva sa nu sunt de natură să conducă la concluzia că infracţiunea de ameninţare nu este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj.

Din probele administrate în cauză Curtea a constatat că la diferite intervale de timp, în perioada 02.12.2015-28.01.2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul (...) (...)-(...) a ameninţat-o pe persoana vătămată (...) (...) numai în scopul de a o determina pe aceasta să dea sau să facă ceva în scopul obţinerii în mod injust a unor foloase patrimoniale şi nepatrimoniale, actele de ameninţare din acest interval de timp neputând fi autonomizate astfel încât să se poate reţine că prin unele dintre acestea inculpatul nu a urmărit să determine o anumită conduită a persoanei vătămate. Prin urmare, nu se poate constata existenţa unei pluralităţi de acţiuni de ameninţare comise la diferite intervale de timp dintre care unele au caracterul unui infracţiuni de sine stătătoare, iar altele sunt absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj.

Aşadar, Curtea a considerat că toate acţiunile de ameninţare comise în perioada 02.12.2015-28.01.2016 de inculpatul (...) (...)-(...) cu privire la persoana vătămată (...) (...) sunt absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat, că în mod nelegal şi netemeinic, prima instanţă a constatat existenţa unui concurs real de infracţiuni între infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin.(1) şi (3) Cod penal (varianta agravată a formei de bază propriu - zise) şi infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin.(2) şi (3) Cod penal (varianta agravată a formei de bază asimilate), având în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 35 alin. (1) Cod penal pentru reţinerea unităţii legale a infracţiunii continuate deoarece:

1.există o unitate de subiect activ: inculpatul (...) (...)-(...) a comis toate acţiunile infracţionale succesive; deşi în urma deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României nr.566 din 17.07.2017) unitatea de subiect pasiv nu mai constituie o condiţie pentru reţinerea infracţiunii continuate, se remarcă faptul că în cauză acţiunile de şantajare exercitate succesiv de inculpat au vizat acelaşi subiect pasiv, persoana vătămată (...) (...);

2.inculpatul (...) (...)-(...) a comis o pluralitate de acţiuni de şantajare a persoanei vătămate (...) (...) la diferite date (fie în cursul aceleiaşi zile, fie în zile consecutive), în perioada 02.12.2015-28.01.2016;

3.acţiunile de şantajare satisfac condiţia unităţii de conţinut, întrucât întrunesc cerinţele legale ale variantei agravate a infracţiunii de şantaj fie că aceasta se raportează la forma de bază propriu – zisă, fie la forma de bază asimilată, fiind îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic. Omogenitatea juridică a acţiunilor infracţionale comise de inculpat nu este afectată întrucât, aşa cum am arătat anterior, infracţiunea de şantaj în forma de bază (propriu – zisă şi asimilată) constituie o infracţiune cu conţinut alternativ, iar modalităţile alternative de comitere sunt echivalente din punct de vedere juridic;

4.inculpatul (...) (...)-(...) a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale determinate, deoarece la momentul luării hotărârii de a o şantaja pe persoana vătămată (...) (...) acesta avea atât reprezentarea ansamblului acţiunilor pe care urmează să le întreprindă, cât şi a faptului că acestea vor fi realizate secvenţial. Din probele administrate Curtea a constatat că rezoluţia infracţională în temeiul căreia inculpatul (...) (...)-(...) a acţionat a fost anterioară primei acţiuni de şantaj, că aceasta s-a menţinut în perioada 02.12.2015-28.01.2016 şi că inculpatul a acţionat prin modalităţi relativ similare împotriva aceleiaşi victime, la intervale scurte de timp, urmărind aceleaşi scopuri.

Curtea a opinat că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că trebuie reţinute în concurs real infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod penal [constând în fapta inculpatului (...) (...)-(...) care, în perioada 02.12.2015-28.01.2016, prin numeroase mesaje prin aplicaţia WhatsApp, prin mesaje telefonice SMS, apeluri telefonice sau prin viu grai, a ameninţat-o pe persoana vătămată (...) (...) cu acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, care au fost de natură să-i creeze o profundă stare de temere] cu infracţiunea de hărţuire prevăzută de art. 208 alin. (2) Cod penal [constând în faptele inculpatului (...) (...)-(...) care, în perioada 02.12.2015-28.01.2016 a trimis numeroase mesaje SMS (sute de mesaje) şi apeluri telefonice de pe diferite numere de telefon, atât persoanei vătămate (...) (...) cât şi membrilor familiei acesteia, toate aceste acţiuni, inclusiv prin frecvenţă şi conţinutul apelurilor şi mesajelor telefonice, fiind de natură să-i menţină persoanei vătămate starea de temere deja insuflată].

Curtea a constatat faptul că în cadrul apelurilor telefonice şi a celorlalte tipuri de comunicări efectuate de inculpat mesajul de ameninţare a fost explicit şi s-a referit la comiterea unor infracţiuni şi a unor fapte păgubitoare.

Curtea a considerat că există un concurs aparent de calificări în forma calificărilor alternative între infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod penal şi infracţiunea de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) Cod penal, deoarece conţinutul constitutiv al infracţiunii mai grave de ameninţare pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an, alternativ cu pedeapsa amenzii îl exclude pe cel al infracţiunii mai uşoare de hărţuire pentru care legea prevede pedeapsa de la o lună sau trei luni sau amenda şi există o cauză de subsidiaritate prevăzută de teza finală a art. 208 alin. (2) Cod penal („dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”). Prin urmare, în condiţiile în cauză s-a constatat că prin apelurile telefonice efectuate în mod repetat de inculpatul (...) (...)-(...) s-au realizat şi actele de ameninţare, Curtea a considerat că trebuie reţinută numai această din urmă infracţiune, nu un concurs de infracţiuni între ameninţare şi hărţuire.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului (...) (...)-(...) din infracţiunile de ameninţare, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu), şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal (pct. 2 din rechizitoriu), şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (2) şi (3) Cod penal (pct. 3 din rechizitoriu), hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal (pct. 4 teza I din rechizitoriu) şi hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (2) Cod penal (pct. 4 teza a II-a din rechizitoriu), în infracţiunea de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod penal (pct. 4 teza I din rechizitoriu) în concurs cu infracţiunea de şantaj în formă continuată prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal [punctele 1,2,3 şi 4 teza a II-a din rechizitoriu, reţinând: 1. varianta agravată a infracţiunii de şantaj prin raportare la fiecare dintre componentele conţinutului alternativ al infracţiunii (forma de bază, respectiv forma asimilată) precum şi comiterea infracţiunii în formă continuată (pct. 2 şi 3 din rechizitoriu); 2. absorbţia legală a infracţiunii de ameninţare, prevăzute de art. 206 alin. (1) Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea continuată de şantaj (pct. 2 şi 3 din rechizitoriu) şi 3. concursul de calificări în forma calificărilor alternative între infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu) şi infracţiunea de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) Cod penal (pct. 4 teza a II-a din rechizitoriu) şi cauza de subsidiaritate prevăzută de lege pentru această din urmă incriminare („dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”)].

În ceea ce priveşte individualizarea regimului sancţionator aplicabil inculpatului (...) (...)-(...), Curtea a considerat că, faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit], iar, pe de altă parte, persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].

Referitor la infracţiunea de şantaj comisă în formă continuată, Curtea a reţinut că inculpatul (...) (...)-(...) a realizat-o prin ameninţare cu comiterea unor infracţiuni sau a unor fapte păgubitoare (a ameninţat-o pe persoana vătămată cu acte de violenţă, cu moartea, cu distrugerea apartamentului, respectiv cu postarea în mediul online a unor fotografii şi înregistrări video compromiţătoare, înfăţişând-o pe persoana vătămată în ipostaze intime) şi în scopul obţinerii în mod injust a unui folos patrimonial, pe o durată de aproape două luni (02.12.2015 până în 28.01.2016, până când persoana vătămată a obţinut un ordin de interdicţie împotriva inculpatului), cauzându-i acesteia o stare de temere, o labilitate afectiv-voliţională şi comportamentală, dificultăţi de relaţionare, precum şi o desfăşurare deficitară a activităţilor uzuale şi un deficit de menţinere a relaţiilor şi performanţelor la locul de muncă.

Curtea a considerat că severitatea regimului sancţionator ce trebuie impus inculpatului (...) (...)-(...) nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracţiunii comise, ci şi efectul pe care fapta sa o produce asupra publicului, astfel că efectul hotărârii de condamnare trebuie să fie şi acela de a denunţa public un anumit tip de comportament. Astfel, exemplaritatea pedepsei produce efecte şi asupra acelor persoane care, constatând constrângerea la care este supus inculpatul, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile şi beneficiile implicării într-o activitate infracţională care încalcă libertatea persoanei.

În acest cadru, Curtea a apreciat că circumstanţele personale ale inculpatului (...) (...)-(...) (inculpatul are studii medii, este tânăr, nu are antecedente penale, a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând în faţa instanţei de fond comiterea faptelor şi solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate în cazul recunoaşterii învinuirii, este integrat social, fiind perceput ca o persoană responsabilă, competentă şi de încredere în comunitatea din care provine, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul primei instanţe) constituie factori care conduc la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special astfel cum a fost stabilit prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Astfel, în temeiul art. 207 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul (...) (...)-(...) la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în formă continuată (punctele 1,2,3 şi 4 teza a II-a din rechizitoriu).

Ţinând seama de natura infracţiunii, de conţinutul apelurilor şi mesajelor telefonice, pentru a o proteja pe persoana vătămată şi membrii familiei acesteia, Curtea, în temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate pe o durată de 3 ani.

Totodată, în baza art. 65 alin. (1) Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate.

Curtea a considerat că pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (pct. 4 teza I din rechizitoriu) este corect individualizată ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal.

În baza art. 38 alin. (1) Cod penal, art. 39 lit. b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului (...) (...)-(...) pentru comiterea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prevăzute de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (punctele 1,2,3 şi 4 teza a II-a din rechizitoriu) cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de hărţuire, prevăzute de art. 208 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (pct. 4 teza I din rechizitoriu) în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 20 de zile închisoare [1/3 din 2 luni închisoare = 20 zile], urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) Cod penal i s-a aplicat inculpatului (...) (...)-(...) pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) Cod penal i s-a aplicat inculpatului (...) (...)-(...) pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante Curtea a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu privire la condiţiile obiective Curtea a constatat că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului (...) (...)-(...) de 1 an 4 luni şi 20 de zile închisoare este inferioară limitei de 3 ani.

Cu privire la condiţiile subiective Curtea a reţinut că:

a) inculpatul (...) (...)-(...) nu este recidivist (conform fişei de cazier din care rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale);

b) inculpatul (...) (...)-(...) şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

c) inculpatul (...) (...)-(...) nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspun¬dere penală a autorului sau a participanţilor;

Prin urmare, în raport de persoana inculpatului (...) (...)-(...), de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Prin urmare, Curtea a considerat că se impune menţinerea dispoziţiilor primei instanţe privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an 4 luni şi 20 de zile închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte inculpatul pe durata acestui termen.

S-a constatat suspendată de drept executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante.

În baza art. 66 alin. (1) lit. b) Cod penal s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată (...) (...) sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al persoanei vătămate se execută pe o durată de 3 ani de la data pronunţării prezentei decizii.

Cât priveşte motivul de apel al parchetului şi unul dintre motivele de apel ale inculpatului, privind deducerea din pedeapsă a duratei reţinerii, Curtea a reţinut că instanţa de apel este obligată, conform art. 417 alin. (2) Cod procedură penală ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelanţi, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, iar potrivit art. 422 Cod procedură penală, să verifice dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la deducerea duratei reţinerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale.

Ţinând seama de aceste dispoziţii procedurale, Curtea a considerat că omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei reţinerii nu poate constitui un veritabil motiv de apel, în condiţiile în care instanţa de control judiciar este obligată să verifice din oficiu corectitudinea deducerii privării de libertate. Deopotrivă, Curtea a remarcat faptul că omisiunea deducerii duratei reţinerii a persoanei condamnate prin hotărârea definitivă constituie un motiv de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a Cod procedură penală (existenţa unui impediment la executare).

Prin urmare, Curtea a apreciat că apelul parchetului se impunea a fi respins, în absenţa extinderii motivelor de apel de către procurorul de şedinţă care a participat la dezbaterea cauzei în faţa Curţii de Apel (...) la termenul din 09 ianuarie 2018, criticile de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii primei instanţe (favorabile inculpatului) învederate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (...) fiind singurele reţinute de Curte pentru admiterea căii de atac formulate de Ministerul Public.

Verificând în condiţiile art. 422 Cod procedură penală hotărârea atacată, Curtea a constatat că instanţa de fond a nu a procedat la deducerea privării de libertate a inculpatului, considerent pentru care, în baza art. 72 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din 29.01.2016, ora 15,15 până la data de 30.01.2016, ora 15,15.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile parchetului, părţii civile şi al inculpatului au rămas în sarcina statului.

În baza art. 276 alin. (6) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul (...) (...)-(...) la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel în favoarea părţii civile (...) (...), reprezentând onorariu avocaţial, reţinând faptul că partea civilă a formulat o cale de atac temeinică, iar culpa procesuală în producerea cheltuielilor judiciare aparţine inculpatului.