Suspendarea judecăţii cauzei pentru neplata onorariului de expert, dispusă potrivit art.23 alin.3 din Legea 255/2010. Inaplicabilitatea art.38 din Legea 33/1994 pentru plata onorariului de expert.

Suspendarea reglementată de acest text este  un caz de suspendare judecătorească facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea  reclamantului, în îndeplinirea  acestor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Astfel, obligaţia procesuală îi aparţine  reclamantei, a fost stabilită în sarcina acesteia în cursul judecăţii, prin neîndeplinirea obligaţiei de plată a onorariului d expert s-a împiedicat desfăşurarea normală a procesului.

Nu poate fi reţinută apărarea reclamantei că obligaţia achitării onorariului d expert subzistă în sarcina pârâtului, în acord cu dispoziţiile art.38 din Legea 33/1994.

Cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează şi cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare  a despăgubirilor, de vreme ce nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat acestea fiind supuse normelor dreptului comun,astfel că reclamantei îi revine sarcina de a achita onorariul de expertiză..

Tribunalul Gorj prin încheierea de la 29.03.2017, în baza art. 242 Cod procedură civilă, a suspendat judecata cauzei civile, privind pe reclamanta I.D.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român Reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public Privat şi Promovarea Exporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Constatând că pentru acest termen de judecată reclamanta I.D.E. nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei stabilite în sarcina sa prin încheierile de şedinţă din 01.03.2017 şi 15.03.2017, respectiv să achite onorariul de experţi stabilit în sarcina sa şi să facă dovada achitării acestuia,  a fost suspendată  judecata pricinii în baza art. 242 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta I.D.E. apreciind-o ca netemeinică şi nelegală în raport de dispoziţiile art.38 din Legea 33/1994 coroborat cu dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, fapt pentru care solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii cererii în raport de dispoziţiile art.38 din Legea 33/1994.

În motivarea recursului a arătat că prin încheierea din data de 01.03.2017 s-a dispus de către instanţă ca plata onorariilor experţilor desemnaţi în cauză să se facă exclusiv de către reclamantă, fapt nelegal conform consideraţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi răspuns la întâmpinare.

Legea 33/1994 reprezintă procedura de drept comun în materia exproprierilor, iar Legea 255/2010 reprezintă procedura specială în această materie. În acest sens se exprimă practica ICCJ dar şi CCR prin Decizia nr.12 din 15 ianuarie 2015.

Solicită să se observe şi dispoziţiile art.1 din Legea 255/2010 care prevăd că prezenta lege, Legea 255/2010, stabileşte cadrul juridic pentru luarea măsurilor  necesare executării: lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare de drumuri de interes naţional, iar preambulul Legii 33/1994 stabileşte cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată.

Arată că, aşa cum se poate observa sunt două legi distincte prin care doar una stabileşte procedura de expropriere şi stabilirea despăgubirii, fapt pentru care consideră că nu există două modalităţi de expropriere cum afirmă expropriatorul, ci doar una, astfel încât consideră temeinică şi legală aplicarea dispoziţiilor art.38 din Legea 33/1994 privind cheltuielile efectuate înaintea instanţelor judecătoreşti să fie suportate de către expropriator.

A adopta o altă soluţie, s-ar încălca dreptul expropriatorului la un proces echitabil şi la beneficiul unei juste despăgubiri.

Reţinerea instanţei de fond potrivit căreia interpretarea dispoziţiilor art.23 alin.3 din Legea 255/2010, cheltuielile necesare vor fi avansate conform procedurii de drept comun, cu trimitere la Codul de procedură civilă o apreciază ca fiind interpretată eronat, avându-se în vedere considerentele anterioare.

Recursul este nefondat.

Examinând încheierea, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul  nefondat,  pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.242 alin.1 Noul Cod de procedură civilă „Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din  vina reclamantului, prin neîndeplinire, obligaţii stabilite în cursul judecăţii potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate”.

Suspendarea reglementată de acest text este  un caz de suspendare judecătorească facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea  reclamantului, în îndeplinirea  acestor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Acest caz de suspendare dă expresie principiului disponibilităţii procesului, în sensul aprecierii că prin pasivitatea în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, reclamantul se desistează de proces, acceptând posibilitatea temporizării sale.

Pentru a fi dispusă această suspendare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

-  obligaţia procesuală să aparţină reclamantului:

- obligaţia reclamantului să fie stabilită în sarcina acestuia în cursul judecăţii, potrivit legii;

-  obligaţia să fie de natură să împiedice instanţa în desfăşurarea normală a judecăţii.

Analizând cauza prin prisma îndeplinirii acestor condiţii, Curtea apreciază că măsura suspendării dispusă de tribunal este legală.

Astfel, obligaţia procesuală îi aparţine  reclamantei, a fost stabilită în sarcina acesteia în cursul judecăţii, prin neîndeplinirea obligaţiei de plată a onorariului d expert s-a împiedicat desfăşurarea normală a procesului.

Nu poate fi reţinută apărarea reclamantei că obligaţia achitării onorariului d expert subzistă în sarcina pârâtului, în acord cu dispoziţiile art.38 din Legea 33/1994.

Cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează şi cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare  a despăgubirilor, de vreme ce nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat acestea fiind supuse normelor dreptului comun,astfel că reclamantei îi revine sarcina de a achita onorariul de expertiză..

Mai mult, susţinerea reclamantei privind incidenţa art.38 din Legea 33/1994 este inaplicabilă  în speţă şi pentru faptul că exproprierea a operat sub incidenţa Legii 255/2010, care prin art.22 alin.3 prevede clar că „Cheltuielile necesare pentru realizare expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin.1 vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun, respectiv art.254 alin.4 Cod procedură civilă care stipulează depunerea dovezii plăţii necesare efectuării expertizei în termen de 5 zile de la numirea expertului, sau conform art.331 alin.2 Cod procedură civilă ce reglementează numirea expertului.

De altfel, singura trimitere pe care o face Legea 255/2010, este cea din art.22 alin.3*, dispoziţii care stipulează că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit art.21-27 din Legea 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.

Faţă de considerentele mai sus expuse, apreciind că încheierea de suspendare este legală, urmează să se respingă recursul ca nefondat în conformitate cu art.496 alin. Noul Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare