Răspundere civilă delictuală. Drept regres comitent.

Cum titlul executoriu îi era opozabil, comitentul, în calitate de codebitor solidar cu prepusul, avea obligaţia de a executa de bunăvoie obligaţia instituită în sarcina acestora, însă dat fiind caracterul solidar al obligaţiei care incumba ambilor debitori, creditorul avea opţiunea de a executa pe oricare dintre ei, inclusiv pe prepus. În aceste condiţii, nu poate fi acceptată ideea culpei exclusive a comitentului  în  neexecutarea benevolă  a titlului executoriu.

Temeiul juridic al plăţii cheltuielilor de executare îl constituie culpa debitorului, care nu a procedat de bunăvoie  la îndeplinirea obligaţiilor din titlul executoriu, astfel încât creditorul a fost nevoit să apeleze la procedura execuţională şi să avanseze cheltuielile în acest scop. Or, în cauză, această culpă îi aparţine deopotrivă şi prepusului, care în  final, trebuie să acopere el însuşi, integral,  paguba produsă. 

Prin sentinţa civilă nr.119/22.02.2017, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2555/104/2016 s-a admis în parte cererea privind pe reclamanta …………, în contradictoriu cu pârâtul B. D. , având ca obiect acţiune în regres.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 325.000 lei achitată, în temeiul sentinţei penale nr.199/17.07.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3200/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1511/18.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării debitului, 10.12.2015, până la data plăţii efective.

S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Prin sentinţa penală nr.199/17.07.2015, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3200/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1511/18.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pârâtul a fost obligat în solidar cu reclamanta, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor în cuantum de cate 50.000 lei daune morale către fiecare dintre părţile civile şi 15.000 lei către partea civilă D. N., cu titlu de daune materiale, precum şi la plata către părţile civile a câte 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente judecaţii în prima instanţa.

Fiind executată silit în dosarul de executare silită nr.307/2015 al BEJ V.C., conform extrasului de cont depus la dosar, la data de 10.12.2015, reclamanta a achitat suma de 344.070 lei, calculată conform somaţiei de executare emise la data de 27.11.2015, reprezentând: 325.000 lei debit conform titlului executoriu (daune morale, daune materiale,cheltuieli de judecată), 10.000 lei onorariu avocat dosar de executare silită, 8.550 lei onorariu executare silită şi 520 lei cheltuieli de executare silită conform art. 670 NCPC.

Potrivit art.1384 alin. 1 Cod civil, cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului in care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.

Răspunderea comitentului este o formă de răspundere pentru fapta altuia, fiind reglementată în scopul de a proteja victima, care va obţine în condiţii mai sigure repararea integrală a prejudiciului.

Raţiunea legiferării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului justifică recunoaşterea dreptului de regres al comitentului ce a plătit despăgubiri împotriva prepusului, acesta fiind ţinut să suporte, în cele din urmă, consecinţele faptei sale ilicite.

Acţiunea în regres a comitentului este o acţiune civilă de drept comun,întrucât comitentul, prin plata despăgubirilor, se subrogă în drepturile victimei (art. 1596 lit. c C.civ.), fiind vorba despre o subrogaţie personală care operează de drept.

Comitentul are dreptul de a recupera integral de la prepusul său despăgubirile plătite, întrucât doar în raporturile cu victima este considerat un codebitor solidar care plăteşte o datorie făcută în interesul exclusiv al unui alt codebitor solidar, aplicându-se prin asemănare art. 1459 C.civ.

Prin urmare, contrar susţinerii pârâtului, comitentul nu are, în raporturile cu prepusul, poziţia unui codebitor solidar. Împrejurarea că, faţă de victimă, comitentul răspunde solidar cu prepusul său nu este de natură să conducă la divizarea acţiunii de regres exercitată de comitent împotriva prepusului său, nefiind aplicabile regulile din materia solidarităţii între debitori, deoarece poziţia comitentului de răspunzător solidar apare numai în raporturile cu victima şi decurge nu dintr-o răspundere împreună cu prepusul său, ci dintr-o răspundere pentru prepus.

Este adevărat că, spre a se exonera parţial de răspundere faţă de comitent, prepusul are posibilitatea să facă dovada că la săvârşirea faptei a concurat, alături de propria sa vină, şi vinovăţia proprie a comitentului (art. 1384 alin. 4 C.civ.).

În egală măsură, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului (art. 1384 alin. 4 c.civ.).

Însă, în speţă, pârâtul nu a dovedit culpa concurentă a comitentului său la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub al celei civile, limitându-se a invoca doar efectul solidarităţii codebitorilor. Or, astfel cum s-a arătat anterior, în raporturile cu prepusul, comitentul nu este codebitor solidar.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1384 C.civ., pârâtul (prepusul) trebuie să restituie reclamantei (comitentul) întreaga sumă avansată de aceasta din urmă părţilor vătămate, în temeiul sentinţei penale nr. 199/17.07.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3200/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1511/18.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Însă, pârâtul nu are nicio culpă în cauzarea plăţii sumelor de 10.000 lei onorariu avocat dosar de executare silită, 8.550 lei onorariu executare silită şi 520 lei cheltuieli de executare silită conform art. 670 NCPC, sume achitate de reclamantă prin executare silită în dosarul nr. 307/2015 al BEJ Vlad Constantin.

Dimpotrivă, reclamanta putea evita provocarea acestor cheltuieli suplimentare, plătind de bunăvoie creanţa la care a fost obligată în solidar cu pârâtul prin hotărârea penală definitivă care constituie titlu executoriu.

Neexecutând de bunăvoie o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă stabilită în sarcina sa printr-un titlu executoriu reclamanta se află în culpă pentru executarea sa silită, astfel încât, potrivit art. 670 alin. 2 Cod pr. civ, coroborat cu art. 1384 alin. 4 Cod civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite rămân în sarcina reclamantei.

Sub aspectul cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale pentru suma datorată, instanţa reiterează că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, astfel încât dreptul de regres al comitentului trebuie să asigure o reparaţie integrală a prejudiciului suferit (art. 1385 alin. 1 Cod  civil), prejudiciu care cuprinde nu doar pierderea efectiv suferită (suma plătită în locul prepusului), ci şi câştigul pe care l-ar fi putut realiza în condiţii obişnuite (art. 1385 alin. 3 Cod civil).

Potrivit art.1535 alin.1 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Deşi pârâtul era obligat la plata despăgubirilor către părţile civile de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, întrucât reclamanta a plătit în locul pârâtului ulterior, la data de 10.12.2015, de la această dată pârâtul datorează reclamantei dobânda legală calculată până la data plăţii efective a debitului.

În concluzie, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 325.000 lei achitată, în temeiul sentinţei penale nr. 199/17.07.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3200/104/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1511/18.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării debitului, 10.12.2015, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au  declarat apel atât  reclamanta,  cât şi pârâtul B.D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile formulate de apelanta pârâtă  au vizat următoarele aspecte: 

Potrivit  art. 1373, coroborat cu art. 1357 Cod civil, in cadrul răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului, solidaritatea dintre comitent si prepus in raport cu victima reprezintă un beneficiu pentru aceasta, dar in raportul dintre comitent si prepus, acesta din urma  răspunde pentru fapta proprie, in conformitate cu dispoziţiile art.1357 Cod civil, care reglementează răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, câtă vreme autorul faptei ilicite este prepusul.

În condiţiile concrete ale spetei, situaţia de solidaritate nu subzistă deci în raporturile dintre companie (comitent) si intimat, in calitate de prepus al societăţii, in contextul în care, astfel cum rezultă din descrierea situaţiei de fapt reţinuta în mod definitiv prin decizia penala evocata, opozabila si intimatului - acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii si obligat totodată la plata despăgubirilor către părţile civile constituite in cadrul procesului.

Astfel, odată prejudiciul solicitat si recuperat în integralitate pe calea procedurii de executare silită - desfăşurata in contradictoriu cu comitentul - de către victimele infracţiunii săvârşite de către prepus, in măsura in care nu s-a constatat si culpa concurenta a comitentului sau a unei alte cauze exoneratoare de răspundere intre aceştia, se impune, in mod esenţial, repararea prejudiciului in final de către persoana care l-a generat.

 Din aceasta perspectiva,  se apreciază ca ii revine prepusului - intimat în această cauza - obligaţia de a suporta in integralitate valoarea sumelor achitate de către comitent, in calitate de comitent, in cadrul procedurii de executare silita ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 307/2015 al BEJ Vlad Constantin, având la baza necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit de către comitent , prin privarea de la a utiliza suma de bani achitata pârtilor civile cu titlu de despăgubire in cadrul procedurii de executare silita - suma care trebuie considerata „bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului ( a se vedea CEDO, cauza Vasilopoulou împotriva Greciei, nr. 4754/99, pct. 22, 21 martie 2002).

In aceste condiţii, soluţia la care s-a oprit instanţa - de a nu dispune obligarea intimatului si la plata cheltuielilor generate in faza executării silite -  este de natura a aduce in mod flagrant atingere dreptului societăţii apelante  la respectarea bunurilor sale.

Pe de alta parte, se solicită a se avea in vedere ca nu se poate retine in sarcina apelantei reclamante neexecutarea cu rea-credinţa a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, câtă vreme ulterior obligării definitive la plata in solidar cu intimatul a despăgubirilor acordate pârtilor civile, aceasta a făcut uz de căile extraordinare de atac prevăzute de lege, prin care s-a  urmărit retractarea hotărârii pronunţate in apel.

 Astfel, la data de 08.12.2015, apelanta reclamantă  a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr.1511/18.11.2015 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penala si pentru cauze cu minori, prin care a solicitat rejudecarea apelului formulat de către părţile civile împotriva hotărârii de prima instanţa, cu privire la latura civila, cat si suspendarea executării laturii civile pana la soluţionarea contestaţiei in anulare, in condiţiile art. 430 Cod procedura penala.

In motivarea contestaţiei, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 258 lit. b Cod procedura penala - prin neindicarea calităţii in care a fost citată in cauza -, respectiv a prevederilor art. 259 alin. 3 si 4 Cod procedura penala, cu privire la lipsa citării societăţii la sediul procesual ales.

Prin decizia penala nr.332/01.03.2016, pronunţata de Curtea de Apel Craiova - Secţia penala si pentru cauze cu minori in dosarul nr. 1791/54/2015, au fost respinse ca nefondate atât contestaţia in anulare,  cat si cererea de suspendare formulata.

De asemenea, reclamanta a formulat la data de 23.12.2015 cerere de revizuire a aceleiaşi hotărâri pronunţate in apel, solicitând schimbarea in parte a deciziei atacate, in sensul obligării societăţii  in solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor stabilite de către prima instanţa, a cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor judiciare aferente judecaţii in prima instanţa, insa numai fata de partea civila D.P. F. Totodată, s-a solicitat si suspendarea executării hotărârii, in ce priveşte latura civila a pricinii.

Prin adresa nr. 661/27.04.2016, apelanta reclamantă  a adus la cunoştinţa instanţei ca nu mai subzistă motivele care au stat la baza formulării cererii de suspendare, având in vedere ca a fost achitat integral debitul solicitat in cadrul executării silite si astfel cererea a rămas fără obiect.

Prin decizia civila nr.2837/26.05.2016, pronunţata de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civila in dosarul nr. 18/54/2016*, a fost respinsă cererea de revizuire formulata de către apelanta reclamantă.

Aşa cum se poate constata, nu este vorba  de o situaţie de împotrivire a reclamantei in calitate de debitor fata de executarea silita demarata împotriva sa, ci de exercitarea unor căi extraordinare de atac  prevăzute de lege,  prin care s-a urmărit retractarea hotărârii definitive care constituie titlu executoriu.

Având in vedere că prin căile de atac formulate era vizata însăşi hotărârea ce constituie titlul executoriu, în raport de care se desfăşura executarea silita fata de companie, că  s-a  solicitat suspendarea efectelor acestei hotărâri pana la soluţionarea cailor de  atac, precum şi faptul că în  eventualitatea în care căile de atac erau admise, în urma rejudecării urma sa fie pronunţata o noua hotărâre - semnificativ diferita sub aspectul laturii civile, in cazul revizuirii, cheltuielile generate in cadrul executării silite sunt o consecinţa fireasca a desfăşurării procesului penal, cheltuieli ce se circumscriu principiilor disponibilităţii, respectiv al aflării adevărului.

În raport de aceste argumente, raţionamentul primei instanţe potrivit căruia apelanta  putea evita provocarea  cheltuielilor de executare prin plata de bunăvoie a debitului, este in mod fundamental greşit, întrucât alegerea acestei conduite ar fi echivalat cu renunţarea voluntara la drepturile procesuale de care se bucură, golind de conţinut noţiunea de folos practic pe care fiecare parte îl urmăreşte in cadrul procesului.

Folosind argumentaţia aleasa de către instanţa, apelanta a apreciat  ca,  in mod similar,  si intimatul putea evita generarea de cheltuieli de faza de executare silita, prin plata de bunăvoie a debitului înscris in titlul executoriu, in calitate de debitor solidar.

În plus,  s-a învederat instanţei că decizia penala nr. 1511/18.11.2015 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penala si pentru cauze cu minori -  nu a fost comunicata, ea fiind remisă apelantei  doar odată cu somaţia emisa de către executorul judecătoresc.

Referitor la onorariul de avocat,  se învederează instanţei ca  apelanta reclamanta  a beneficiat pe tot parcursul procesului de asistenta juridica calificata, complexa sub aspectul pregătirii apărării, a volumului efectiv de munca, valoarea litigiului fiind mare, avocatul depunând toate diligentele in scopul realizării drepturilor deduse judecaţii.

In acelaşi timp, onorariul de avocat fixat de comun acord intre apelanta reclamantă si societatea de avocatura  ce a reprezentat-o, respectiv 6.000 lei, corespunde exigentelor exercitării profesiei de avocat.

De asemenea, în materia cheltuielilor de judecata, respectiv art. 453 Noul Cod de procedura civila, este reglementat ca partea care cade in pretenţii va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata. Câtă vreme intimatul a pierdut procesul prin admiterea acţiunii in regres, se impune obligarea acestuia la plata integral a cheltuielilor de judecata generate in prima instanţa.

A solicitat admiterea  apelului, în sensul  schimbării în parte a sentinţei apelate, obligarea  intimatului la plata către reclamantă  a sumei de  344.070 lei, reprezentând despăgubiri achitate de către  aceasta, în calitate de parte responsabilă civilmente, părţilor civile, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare; obligarea intimatului la plata dobânzii legale aferente, calculata de la data achitării debitului până la data plaţii efective; obligării intimatului la plata sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata generate în prima instanţa, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate în această cale de atac.

În drept, s-au invocat dispoziţiile  art.470 C.pr.civilă.

Apelul declarat de pârât a fost declarat în termenul legal, însă nu a fost motivat, caz în care instanţa de apel s-a pronunţat, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, potrivit art. 476 alin.2 Cod pr.civ.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1384 şi urm. Cod civil care reglementează, în cadrul secţiunii referitoare la  repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, dreptul de regres al celui care răspunde pentru fapta altuia, astfel că, din această perspectivă, nu există motive de netemeinicie sau de nelegalitate care să conducă la reformarea soluţiei adoptate.

Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o formă obiectivă  a răspunderii pentru fapta altuia şi are ca fundament obligaţia de garanţie obiectivă faţă de terţi, derivată din riscul de activitate pe care comitentul îl introduce în societate, prin asocierea de prepuşi aflaţi sub autoritatea lui( art. 1373 Cod civil). Faţă de victimă, comitentul şi prepusul răspund solidar, conform art. 1383 şi 1384 Cod civil.

În situaţia în care unul din cei obligaţi solidar a suportat voluntar sau silit reparaţia datorată victimei, el are dreptul de a exercita regresul împotriva celuilalt codebitor, după împrejurări. Între codebitorii solidari nu există însă solidaritate, aceasta funcţionând exclusiv în raporturile dintre codebitori şi victima prejudiciată.

Aşa cum corect a apreciat prima instanţă, comitentul care a reparat prejudiciul creat victimei prin fapta prepusului are drept de regres împotriva acestuia din urmă, care, finalmente, trebuie să suporte consecinţele faptei sale ilicite care a generat răspunderea delictuală.

Prin plata despăgubirilor, comitentul se subrogă de drept în drepturile victimei, în condiţiile art. 1596 lit.c Cod civil, fiind deci îndreptăţit să recupereze de la autorul faptei  ilicite, în mod integral, sumele achitate cu titlu de despăgubire.

Prin întâmpinarea formulată la prima instanţă la data de 22 noiembrie 2016, pârâtul a susţinut că se impune divizarea obligaţiei de despăgubire între comitent şi prepus. Această solicitare nu are însă fundament legal, dimpotrivă, dispoziţiile legale incidente în materie - art. 1384 alin.4 Cod civil - admit o exonerare parţială de răspundere a prepusului doar în ipoteza în care acesta dovedeşte că la săvârşirea faptei ilicite a concurat, alături de propria sa vină, şi vinovăţia proprie a comitentului.

În acest  caz, potrivit art. 1383 Cod civil, sarcina reparaţiei se împarte proporţional cu participarea la cauzarea prejudiciului, ori potrivit cu intenţia sau gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare dintre debitorii solidari va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.

 În speţă însă, prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârât, reclamanta răspunzând în calitate de parte responsabilă civilmente doar pentru a garanta realizarea obligaţiei de reparaţie faţă de victimă. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei penale nr. 1511/18.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3200/104/2014, pârâtul a fost condamnat pentru  săvârşirea infracţiunilor de omor, prevăzută de art. 188 alin.1 Cod penal, respectiv a infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, iar  răspunderea  civilă a angajatorului a fost atrasă doar în considerarea faptului că infracţiunea a fost săvârşită în timpul programului de lucru, sub controlul, coordonarea şi supravegherea directă a comitentului.

Ca atare, cum nu există o culpă concurentă a comitentului, iar în raporturile dintre acesta şi prepus nu există solidaritate, în temeiul art. 1384 alin.1-3 Cod  civ., cel care răspunde pentru fapta altuia, în speţă, comitentul, are posibilitatea să se întoarcă în regres împotriva autorului faptei generatoare de prejudicii.

Referitor la întinderea prejudiciului, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 1385 alin.3 Cod civil, care u instituit principiul reparării integrale, despăgubirea cuprinzând atât pierderea efectiv suferită, cât şi beneficiul nerealizat. Ca atare, în cuantificarea reparaţiei, s-au avut în vedere sumele stabilite prin sentinţa penală, achitate de comitent, respectiv 325.000 lei, reprezentând daune morale către fiecare dintre părţile civile, 15.000 lei daune materiale către soţia victimei şi 10.000 lei cheltuieli de judecată aferente judecării în prima instanţa penală, la care s-au adăugat, potrivit art. 1535 alin1.Cod civil, daune moratorii sub forma dobânzilor, de la data la care comitentul a achitat sumele către părţile civile – 10.12.2015 -  până la data plăţii efective a acestora  de către prepus.

 Reexaminând în fond, pe baza celor invocate la prima instanţă, potrivit art. 476 alin.2 Cod pr.civ., Curtea, pentru motivele care preced, a apreciat  că apelul declarat de pârât nu este fondat.

Apelul declarat de reclamantă este fondat şi a fost admis pentru următoarele considerente:

Apelul declarat de reclamantă a vizat soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de executare ocazionate de demararea de către creditori a  procedurii execuţionale,  în vederea realizării creanţei stabilite prin titlul executoriu constând în decizia penală nr. 1511/18.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 3200/104/2014, cheltuieli de executare achitate de reclamantă, precum şi reducerea în parte a cheltuielilor de judecată de la prima instanţă  constând în onorariu de avocat.

Tribunalul a reţinut că reclamanta putea evita plata cheltuielilor de executare, achitând de bunăvoie creanţa la care a fost obligată în solidar cu pârâtul prepus, prin hotărârea penală. Cum nu a procedat în acest mod, determinând astfel creditorii să apeleze la executarea silită, au devenit incidente dispoziţiile art. 1384 alin 4 Cod civil, potrivit cărora cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.

Curtea apreciază că prima instanţă a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale mai sus menţionate, care se referă la prejudiciul produs prin fapta ilicită a prepusului, pentru care comitentul are o răspundere denumită generic „ pentru fapta altuia”,  şi nicidecum la prejudiciul cauzat prin neexecutarea benevolă a titlului executoriu, care poate constitui o faptă ilicită, distinctă însă de cea iniţială, care în speţă a fost sancţionată ca infracţiune şi pentru repararea căreia comitentul a fost atras în proces , în  calitate de garant, ca parte responsabilă civilmente.

Altfel spus, alin.4 al art. 1384 Cod civil  are în vedere ipoteza în care la producerea prejudiciului au concurat fapte ilicite produse de debitori care răspund solidar faţă de victimă  şi între care sarcina reparaţiei se împarte proporţional,  în raport de criteriile menţionate în art. 1383 Cod civil. În această situaţie, este evident că reparând întregul prejudiciu în calitate de codebitor solidar faţă de victimă, cel care exercită regresul nu poate pretinde de la celălalt codebitor decât partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului. Or, aşa cum s-a arătat, în speţă nu este operantă această premisă, nefiind reţinută vinovăţia proprie a comitentului faţă de victima infracţiunilor.

Prin urmare, comitentul care a reparat prejudiciul, subsecvent declanşării procedurii executării silite, este îndreptăţit să recupereze de la prepus şi  cheltuielile de executare pe care le-a suportat.

Este adevărat că titlul executoriu fiindu-i opozabil, comitentul, în calitate de codebitor solidar cu prepusul în raport cu comitentul, avea obligaţia de a executa de bunăvoie obligaţia instituită în sarcina acestora, însă dat fiind caracterul solidar al obligaţiei care incumba ambilor  debitori, creditorul avea opţiunea de a executa pe oricare dintre ei, inclusiv pe prepus. În aceste condiţii, nu poate fi acceptată ideea culpei exclusive a comitentului  în  neexecutarea benevolă  a titlului executoriu.

Temeiul juridic al plăţii cheltuielilor de executare îl constituie culpa debitorului, care nu a procedat de bunăvoie  la îndeplinirea obligaţiilor din titlul executoriu, astfel încât creditorul a fost nevoit să apeleze la procedura execuţională şi să avanseze cheltuielile în acest scop. Or, în cauză, această culpă îi aparţine deopotrivă şi prepusului, care în  final, trebuie să acopere el însuşi, integral,  paguba produsă.

În acest context, susţinerile apelantei reclamante referitoare la exercitarea căilor extraordinare de atac şi la formularea, în cadrul acestora, a unor cereri de suspendare a executării sentinţei penale care constituie titlu executoriu,sub aspectul laturii civile, sunt lipsite de relevanţă juridică, câtă vreme obligaţia de plată care-i incumba, în calitate de parte responsabilă civilmente, era exigibilă, iar executarea nu a fost suspendată sau desfiinţată, la cererea acestui debitor.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că sunt fondate criticile formulate de apelanta pârâtă sub aspectul îndreptăţirii sale la recuperarea cheltuielilor de executare avansate, astfel că  se impune admiterea acţiunii şi sub aspectul obligării pârâtului către reclamantă la plata cheltuielilor suportate de codebitorul executat silit, în faza de executare silită, în cadrul dosarului nr. … al BEJ V. C. , în cuantum de 19.070 lei,  constând în.10.000 lei onorariu avocat, 8550 lei onorariu executor judecătoresc şi 520 lei cheltuieli de executare silită.

Cât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul către reclamantă, Curtea reţine că prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin.2 şi 453 alin.2 Cod pr. civ., care permit instanţei să stabilească măsura în care fiecare dintre părţi urmează să suporte cheltuielile de judecată, în situaţia în care cererea a fost admisă în parte, respectiv să  reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Ca efect al admiterii apelului reclamantei, acţiunea formulată urmează a fi admisă în totalitate, astfel că dispoziţiile art. 453 alin.2 Cod pr. civ. devin inoperante. Cu toate acestea, din perspectiva art. 451 alin.2 Cod pr. civ., Curtea apreciază că prima instanţă a redus în mod temeinic partea din cheltuielile de  judecată  reprezentând onorariu de avocat , la plata căreia l-a obligat pe pârât, conform art. 453 alin.1 Cod pr. civ., în raport de activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei, critica cu acest obiect urmând să fie apreciată ca nefondată.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 480 alin.2  Cod pr. civ., s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul obligării pârâtului către reclamantă şi la plata sumei de 19.070 lei, constând în: 10.000 lei onorariu avocat avansat în faza de executare silită;  8550 lei, onorariu executor judecătoresc şi 520 lei cheltuieli de executare silită, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile. S-a respins ca nefundat apelul declarat de pârât.

 Cererea formulată de apelanta reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale a apelului a fost respinsă, întrucât, deşi solicitarea era întemeiată din perspectiva art. 453 alin.1 Cod pr. civ., partea care a pierdut procesul nu a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată, până cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Domenii speta

Spete similare