Legea 10/2001. Acordarea de bunuri în compensare. Condiţii.

Acordarea de bunuri în compensare este posibilă dacă ca pe raza localităţii există terenuri sau construcţii care să fie la dispoziţia comisiei de aplicare a legii 10/2001, respectiv bunuri aflate în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale, altele decât cele necesare reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar., fiind în acest sens  dispoz. art. 12 din Legea 166/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 597 de la 20 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia I Civilă s-a respins contestaţia formulată de contestatorii D.S.R. şi D.E. împotriva dispoziţiei nr... emise în temeiul Legii nr.10/2001 în contradictoriu cu Primăria Comunei D  prin care li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv de stat, solicitând acordarea de bunuri în compensare.

Tribunalul a reţinut că prin  Dispoziţia nr.../15.10.2015 emisă de Primarul Comunei D. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent  constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv de stat de la autorii contestatorilor .

Tribunalul a arătat că are în vedere la soluţionarea contestaţiei dispoziţiile art. 521 (3)C.p.civ. şi aspectele care rezultă din soluţia pronunţată de ICCJ  în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013. 

Măsura cu caracter reparator a compensării pentru imobilele care nu mai există şi  pentru care s-au formulat cereri în condiţiile Legii nr. 10/2001 apare ca  posibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, deoarece este  prevăzută în mod expres de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013.

 Referitor la aplicabilitatea şi incidenţa acestei legi, aceasta este posibilă  atât în privinţa cauzelor încă nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în privinţa celor soluţionate de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005 la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situaţia în care persoana îndreptăţită a optat, în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Aceasta din urmă situaţie constituie ipoteza dosarului de faţă, întrucât  contestatorii au solicitat măsurile reparatorii prevăzute de această lege .

Anterior, Primăria Comunei D. a emis reclamanţilor o dispoziţie prin care le-au fost acordate măsuri reparatorii sub forma titlurilor de despăgubire, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Această dispoziţie a fost înaintată  Secretariatului Comisiei Naţionale  pentru Compensarea Imobilelor, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a modificării şi completării acestei legi prin Legea nr. 368/2013, dosarul a fost returnat entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în aplicarea art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, în vederea restituirii prin compensare cu alte bunuri a construcţiilor care nu mai pot fi restituite în natură, bunuri prevăzute în Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014.

Aceste bunuri sunt explicitate în art. 22 ind.1 alin. (2) din capitolul III „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist"care prevede că: „Bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate."

Potrivit dezlegării date de ICCJ, în absenţa unei limitări care să impună compensarea bunurilor în cadrul aceleiaşi categorii, rezultă că este posibilă compensarea construcţiilor cu teren sau a terenului cu construcţii, decisivă în intenţia legiuitorului fiind asigurarea echivalenţei valorice între bunul care nu mai poate fi restituit în natură şi cel oferit în compensare, nefiind obligatoriu ca operaţiunea de compensare să se realizeze numai între imobile din aceeaşi categorie.

În acelaşi timp , instanţa supremă a stabilit că,  în contextul Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent pentru imobilele ce au făcut obiectul  solicitărilor la legea 10/2001 nu se confundă cu terenurile agricole şi forestiere care fac obiectul de reglementare al capitolului II al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi care sunt destinate restituirii în natură, ca formă distinctă şi prioritară de reparaţie, cu semnificaţia prevăzută de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin  „restituire în natură" se înţelege fie restituirea imobilului preluat în mod abuziv, în cazul în care acesta există şi poate fi restituit, fie, în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament.

Dezlegând problema dedusă judecăţii ICCJ a stabilit că  în privinţa măsurii compensării cu bunuri oferite în echivalent, reglementată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi art. 22 ind. 1-3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, nu sunt aplicabile prevederile cuprinse în art. 12 al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceasta  întrucât textul se referă în mod expres la terenurile agricole a căror restituire nu mai este posibilă pe vechiul amplasament, stabilindu-se posibilitatea atribuirii de teren pe alt amplasament, conform ordinii prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)—d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Deşi atribuirea de teren pe alt amplasament  intră în conţinutul noţiunii de „restituire în natură",această măsură are  semnificaţia prevăzută de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. – „ în ceea ce priveşte terenurile , reconstituirea  dreptului de proprietate  pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament”. 

 Întrucât  „restituire în natură", în sensul Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare semnifică fie restituirea imobilului preluat în mod abuziv lucru care nu mai este posibil, construcţiile nemaiexistând  în materialitatea lor fie, în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, această modalitate de reparaţie este  aplicabilă exclusiv în cazul în care imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii sunt terenuri agricole.

Cum prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă s-a solicitat pe de-o parte anularea dispoziţiei 326/15.10.2015,  iar pe de altă parte  compensarea imobilului, construcţii şi anexe gospodăreşti, cu suprafeţe de teren corespunzătoare ipotezelor legale prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dezlegarea dată  de ICCJ prin decizia nr. 25/2016 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept  -  obligatorie conform art. 520 alin. 3 C.p.civ.  – Tribunalul a respins acţiunea formulată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-contestatori Duţă Steliana Rodica şi Duţă Emile, arătând  că în litigiul de faţă categoriile de bunuri care pot fi oferite în compensare sunt prevăzute în Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 şi completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014.

Entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 are obligaţia de a afişa la sfârşitul fiecărei luni, atât pe site-ul, cât şi la sediul acesteia, situaţia bunurilor care pot fi acordate în compensare iar instanţa nu a verificat respectarea acestor elemente pentru a vedea dacă Dispoziţia nr. 326 din 15.10.2015 a fost emisă legal.

S-a susţinut prin motivele de apel că toate acestea reprezintă chiar temeiul juridic al contestaţiei prin care au cerut ca pentru imobilul construcţii care nu mai poate fi restituit în natură să li se acorde alte bunuri în echivalent, iar considerentele pentru care cererea a fost respinsă se bazează pe o greşită şi trunchiată interpretare a Deciziei nr. 25/2016 a ÎCCJ.

Apelanţii au criticat sentinţa arătând că în loc să verifice îndeplinirea tuturor acestor prevederi legale, instanţa le-a ignorat, reţinând doar teza finală a Deciziei nr. 25/2016 a ÎCCJ care statuează că prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile raportat la art.l al.2 al acestei legi, respingând astfel cererea dedusă judecăţii.

În apel s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, solicitându-se pârâtei să  comunice care sunt bunurile ce pot fi atribuite prin compensare, altele decât cele necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legilor fondului funciar.

A fost înaintată adresa înregistrată sub nr. .. din 30.03.2018, prin care Primăria com. D. a  arătat că în afara suprafeţei de 1,35 ha ce face obiectul legilor fondului funciar nu sunt la nivelul localităţii alte imobile libere.

Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente, care vor înlocui în parte considerentele primei instanţe.

Posibilitatea contestatorilor de a solicita ca pentru imobilele preluate abuziv de stat şi care nu pot fi restituite în natură să li se atribuie în compensare alte bunuri este deschisă de prevederile art. 1 alin. (2) , art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1.7 din  Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare şi de cele ale art. 1 alin. 2 din Lege 165/2013, modificată. 

Aceste dispoziţii au fost corect aplicate de tribunal, care a lămurit definitiv şi aspectele legate de  admisibilitatea contestaţiei cu acest obiect, raportat la etapa în care se află dosarul contestatorilor. Prima instanţă a  stabilit că, în principiu, contestatorii pot beneficia de măsuri reparatorii sub forma compensării bunurilor preluate de stat cu alte bunuri, construcţii sau terenuri, arătând că în virtutea Deciziei 25/10.10.2016 a ÎCCJ se pot compensa terenurile cu construcţii  şi invers.

Prin urmare,  sunt inutile susţinerile din motivele de apel prin care se reiau pe larg dispoziţiile legale şi considerentele pentru care nu se poate nega dreptul contestatorilor de a primi bunuri în compensare. În condiţiile în care instanţa nu a negat acest drept, nu se mai impunea ca apelanţii să expună critici vizând  aplicabilitatea dispoziţiilor legale care le dau dreptul de a solicita bunuri în compensare.

În acelaşi timp, nici intimata pârâtă nu mai poate să invoce prin întâmpinare faptul că în această etapă procesuală contestatorii nu pot solicita instanţei să li se atribuie bunuri în compensare,  ci ar trebui să le fie  valorificat dreptul la măsuri reparatorii prin urmarea procedurii de evaluare a bunurilor de către CNCI. Cum aspectele legate de admisibilitatea contestaţiei, sub toate formele, au fost dezlegate de Curtea de Apel în primul ciclu procesual şi de tribunal în rejudecare, iar pârâta nu a formulat apel,  nu pot fi aduse critici fondului cauzei prin întâmpinare.

Este de subliniat că motivul pentru care tribunalul a respins contestaţia nu l-a reprezentat imposibilitatea legală de a fi atribuite bunuri în compensare, ci faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea 165/2013, iar contestatorii au solicitat compensarea imobilului, construcţii şi anexe gospodăreşti, cu suprafeţe de teren corespunzătoare ipotezelor legale prevăzute de acest text legal, ceea ce a fost stabilit de către ÎCCJ că nu este posibil.

În calea de atac de faţă  Curtea constată că prima instanţă a fost investită cu o contestaţie împotriva deciziei emise în temeiul legii 10/2001, prin care persoanele îndreptăţite au solicitat să le fie acordate alte imobile în compensare, în locul măsurilor repararorii sub forma despăgubirilor, acordate de unitatea deţinătoare. Aceştia nu au solicitat în mod expres să le fie aplicate dispoziţiile art. 12 din Legea 165/2013, ci au făcut referire la textul legal în contextul în care au justificat în motivarea cererii lor posibilitatea ca măsura compensării să le fie aplicată.

Din acest motiv instanţa de apel, în temeiul art. 479 alin. 2 cod procedură civilă, a dispus completarea probelor şi a solicitat entităţii investite cu soluţionarea notificării să comunice dacă la nivelul localităţii sunt imobile, construcţii sau terenuri, ce pot fi atribuite în compensare, altele decât cele  la care se referă art. 12 din Legea 165/2013.

Pentru ca solicitările contestatorilor să fie admise, era necesar ca pe raza localităţii D. să  existe la acest moment terenuri sau construcţii care să fie la dispoziţia comisiei de aplicare a legii 10/2001, în esenţă  a primarului, respectiv bunuri aflate în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale, altele decât cele necesare reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar. Nu pot fi incluse în categoria vizată de contestatori terenurile la care se referă art. 12 din Legea 166/2013, deoarece a fost statuat cu putere obligatorie de către ÎCCJ că măsura reparatorie a compensării nu se poate aplica imobilelor destinate punerii în posesie de către comisiile de aplicare a legilor fondului funciar.

Primăria comunei D. a comunicat faptul că nu are imobile libere la nivelul localităţii, singura suprafaţă disponibilă fiind cea de 1,35 ha necesară pentru aplicarea Legii 18/1991, acest fiind şi motivul pentru care nu au fost întocmite listele lunare cu situaţia bunurilor care pot fi acordate în compensare, aşa cum impune HG 89/2014. În considerentele Deciziei 25/2016 s-a arătat că  bunurile din această listă nu se confundă cu terenurile agricole şi forestiere care fac obiectul de reglementare al capitolului II al Legii nr. 165/2013 şi care sunt destinate restituirii în natură, ca formă distinctă şi prioritară de reparaţie.

Ca urmare, în mod corect entitatea investită cu soluţionarea notificării adresate de către autoarea contestatorilor şi cărei i s-a restituit dosarul de către ANRP a emis  dispoziţia contestată şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor prevăzute de legea specială, fiind în imposibilitate de  a restitui imobilele în natură sau a acorda bunuri în compensare.

Respingerea contestaţiei este justificată, astfel, de această imposibilitate, iar nu pentru că s-ar fi solicitat expres atribuirea către contestatori a terenurilor corespunzătoare ipotezelor legale prevăzute de art. 12 din Legea 165/2013, cum a considerat tribunalul.

Faţă de aceste considerente, apreciind că este legală şi temeinică soluţia de respingere a contestaţiei, potrivit art. 480 cod procedură civilă apelul contestatorilor se va respinge ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare