Procedura insolvenţei

Este atributul prioritar şi exclusiv al practicianului de insolvenţă să analizeze în ce măsură o declaraţie de creanţă, depusă cu depăşirea termenului prev. de art.102 alin.1 din lege, trebuie totuşi considerată a fi în termen, cu consecinţa verificării pe fond a creanţei în raport de documentele însoţitoare şi explicaţiile părţilor raportului juridic, sau dimpotrivă cu privire la acea declaraţie înregistrată tardiv trebuie constatată intervenită de drept sancţiunea decăderii, aşa cum în mod expres şi neechivoc menţionează art.114 alin.2 din legea insolvenţei, cu consecinţa neînscrierii creanţei în tabel pentru acest motiv.

Prin Decizia civilă nr. 485/A/18.09.2018 pronunţată în dosarul nr. … al Curţii de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul formulat, a fost anulată în parte sentinţa atacată, cu privire la capătul de cerere având ca obiect înscrierea creanţei creditoarei în tabelul de creanţe şi s-a dispus verificarea creanţei creditoarei de către practicianul de insolvenţă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa apelată a fost admisă cererea de repunere în termen formulată de petentă şi s-a dispus lichidatorului judiciar provizoriu să includă în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitorului creanţa petentei în sumă de 38.003,66 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr…. s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei şi s-a numit administrator judiciar provizoriu  în dosarul nr…. al Tribunalului Arad.

S-a mai constatat că, în considerarea prevederilor art.74 din Legea nr.85/2014, administratorul judiciar provizoriu l-a notificat pe administratorul statutar pentru prezentarea actelor şi informaţiilor menţionate de art.67 al.1 din Legea nr.85/2014 dar acesta nu le-a prezentat astfel că, a procedat la notificarea creditorilor în condiţiile art. 99 al. 3 din Legea nr.85/2014 prin presă şi prin publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvenţă f.350-355 dosar nr…..

Judecătorul sindic a mai observat că ulterior, potrivit procesului verbal încheiat în data de 29.06.2017, administratorului judiciar provizoriu i s-au înmânat unele acte şi documente contabile iar prin Sentinţa civilă nr…. s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei.

Prima instanţă a constatat că administratorul judiciar, devenit ulterior lichidator judiciar provizoriu, a fost în imposibilitate să notifice creditorii debitorului din evidenţa contabilă tocmai din vina debitorului, apreciind că au devenit incidente prevederile art. 42 al. 3 din Legea nr.85/2014.

Prin urmare, având în vedere că petenta a încheiat contractul de leasing financiar nr…. cu debitoarea şi că, potrivit situaţiei prezentate debitoarea nu a achitat un  număr de 5 rate de leasing care sunt scadente în condiţiile art.150 al.4 din Legea nr.85/2014, văzând prevederile art.8 din OG nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing; în aplicarea art.45 din Legea nr.85/2014 prima instanţă a apreciat întemeiată contestaţia şi a dispus înscrierea în tabelul de creanţe a creditoarei-contestatoare, cu suma solicitată.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel debitoarea prin lichidator judiciar, solicitând admiterea apelului formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea verificării declaraţiei de creanţă depuse de către petentă,  judecătorul sindic dispunând înscrierea în tabelul creanţelor fără ca aceasta să fie verificată.

În motivare, a precizat că în calitate de lichidatorul judiciar a solicitat doar admiterea cererii de repunere în termen a declaraţiei de creanţă, având în vedere ca aceasta era întemeiată, însă nu şi-a exprimat poziţia cu privire la declaraţia de creanţă formulată de către petent, aceasta putând fi verificată doar ulterior admiterii cererii de repunere în termen, aspect menţionat în notele scrise depuse în data de 27.02.2018.

Cu privire la declaraţia de creanţă, la invocarea prevederilor art. 145 alin. 4 din legea insolvenţei, a apreciat că acestea nu-i sunt aplicabile creditoarei, având în vedere că acesta nu deţine o creanţă născută între data deschiderii procedurii de insolvenţă şi data deschiderii procedurii de faliment, ci ulterioară deschiderii procedurii falimentului.

Referitor la invocarea de către petentă a prevederilor art. 105 alin. 4 teza a doua din Legea nr. 85/2014, în opinia lichidatorului judiciar, creanţa nu beneficiază de o cauză de preferinţă coroborat cu prevederile art. 159 alin. 1 pct. 3 din aceeaşi lege, având în vedere că aceasta prevedere este aplicabilă creanţelor născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă şi înscrise în tabelul creanţelor debitoarei. Or, în prezenta cauză, petenta nu deţine creanţe anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, ci chiar ulterioare deschiderii procedurii de faliment.

În acest sens, a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 102 alin. 6. creanţa creditoarei fiind o creanţă certă, lichidă şi nescadentă deoarece ratele contractului de leasing financiar sunt achitate până în data de 20.05.2018, când este scadentă următoarea rată conform scadenţarului de plată depus de către finanţator la dosar, lichidatorul judiciar apreciind că nu s-a făcut dovada scadenţei creanţei solicitate, raportat la prevederile art. 102 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.

 Totodată, a arătat că articolul nu prevede, declararea anticipată a scadenţei creanţei la data deschiderii procedurii falimentului şi mai mult decât atât, finanţatorul a acceptat achitarea ratelor contractuale, chiar şi după deschiderea procedurii falimentului .

Apelanta a mai subliniat că, din creanţa solicitată a mai fost achitată suma de 3.400 lei, aferente ratelor martie 2018 şi aprilie 2018, de către cel care a formulat cerere de cesiune a contractului de leasing încheiat de către debitoare cu petenta, astfel că creanţa este în prezent de numai de 34.633,66 lei, nescadentă, următoarea rată fiind scadentă la data de 20.05.2018.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata creditoare a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate ca legală şi temeinică.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a învederat că admiterea cererii de repunere în termen nu a fost contestată de lichidatorul judiciar acesta cunoscând aspectul că aceasta, în calitate de creditoare nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoare. Pe cale de consecinţă, faptul că declaraţia de creanţă a fost depusă în termen legal este necontestat şi nu face obiectul căii de atac dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte critica adusă sentinţei apelate cu privire la analizarea temeiniciei cererii de admitere a creanţei de către judecătorul sindic, a precizat că deşi Legea Insolvenţei prevede că verificarea creanţelor deţinute de creditori se va face, ca regulă, de către administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar anterior înscrierii creanţei respective în tabelul de creanţe al debitoarei, verificarea creanţelor nu reprezintă o prerogativă exclusivă a lichidatorului judiciar câtă vreme conform art.111 din Legea Insolvenţei, verificarea efectuată de către lichidatorul judiciar este supusă controlului judecătorului sindic atât sub aspect valoric, cât şi din perspectiva naturii creanţei.

Astfel, a arătat că judecătorul sindic are atribuţii exprese în ceea ce priveşte verificarea creanţelor, hotărârea instanţei fiind de altfel obligatorie pentru lichidatorul judiciar cu privire la înscrierea creanţelor la masa credală a debitoarei, iar ca atare în speţă, judecătorul sindic în mod legal şi temeinic a procedat la verificarea creanţei deţinute de creditoare şi a constatat cu această ocazie îndeplinirea condiţiilor legale în vederea înscrierii sumei de 38.003,66 lei în tabelul de creanţe al debitoarei.

Referitor la caracterul creanţei deţinute, intimata a precizat că din coroborarea dispoziţiilor articolelor 105 alineatul (4) şi 159 din Legea Insolvenţei, reiese în mod neîndoielnic că toate creanţele izvorâte din contractele de leasing financiar aflate în derulare la momentul deschiderii proceduri insolvenţei reprezintă creanţe garantate.

Astfel, a apreciat că opinia lichidatorului judiciar în sensul că aceste prevederi legale nu ar fi aplicabile, deoarece creditoarea  deţine doar creanţe curente împotriva debitoarei nu poate fi primită având în vedere că în speţă nu este incidentă situaţia unei creanţe curente şi contrar susţinerilor lichidatorului judiciar în sensul că nu ar fi necesară înscrierea creditoarei  la masa credală a debitoarei în vederea recuperării creanţei, conform prevederilor coroborate ale articolelor 146 alineatul (6) şi 114 din Legea Insolvenţei, a arătat că singura posibilitate pe care creditoarea  o are pentru a-şi recupera creanţa este admiterea cererii de înscriere la masa credală şi prin urmare, înscrierea în tabelul de creanţe al debitoarei.

În  acest context, a menţionat că suma de 38.003,66 lei cu care s-a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei reprezintă suma datorată în temeiul Contractului la data formulării declaraţiei de creanţă. Totodată, având în vedere achitarea ratelor de leasing aferente lunilor martie şi aprilie 2018, a arătat că în prezent, creditoarea deţine o creanţă în cuantum de 34.633,66 lei împotriva debitoarei, sumă recunoscută în mod expres de către lichidatorul judiciar în cuprinsul cererii de apel.

În considerarea aspectelor menţionate mai sus, dar şi prin raportare la articolul 662 Cod de procedură civilă, a subliniat că în prezent creditoarea deţine faţă de debitoare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 34.633,66 lei, devenită scadentă după data deschiderii procedurii de insolvenţă, solicitând înscrierea acesteia în tabelul de creanţe al debitoarei.

În situaţia în care plata ratelor de către cesionar, persoana fizică care utilizează în prezent autoturismul obiect al Contractului, va continua, intimata a solicitat lichidatorului judiciar actualizarea creanţei sale în consecinţă.

În drept au fost invocate prevederile art. 102-114 coroborate cu articolele 145,146,150,153 şi 159 din Legea insolvenţei.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei …, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a arătat că cesionarul a achitat inclusiv rata reziduală către creditoare în data de 03.07.2018, apreciind că în prezent creditoarea nu mai deţine nicio creanţă faţă de debitoare, depunând în acest sens actul adiţional semnat de către creditoare şi de către cesionar.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de apel şi ţinând cont de limitele devolutive ale apelului aşa cum sunt ele consacrate de art.477-478 C. pr.civ. Curtea apreciază că apelul este fondat, soluţia judecătorului sindic de înscriere a creditoarei în tabel, fără o prealabilă verificare a creanţei în condiţiile legii, fiind nelegală.

Litigiul dedus judecăţii supune analizei instanţei câteva aspecte de procedură ce ţin de întinderea competenţelor material-procesuale ale judecătorului sindic şi de legalitatea unor soluţii pronunţate cu depăşirea acestor limite stabilite de legiuitor.

Dispoziţiile Legii nr.85/2014 sunt foarte clare în ceea ce priveşte organul competent să verifice iniţial orice creanţă ce se solicită a fi înscrisă în tabel, în sensul că o asemenea operaţiune se realizează de către administratorul/lichidatorul judiciar (art.105-106 din lege).

Reglementarea este pe deplin raţională deoarece simpla existenţă a unei declaraţii de creanţă nu presupune cu necesitate un conflict, atâta vreme cât creanţa respectivă poate rezulta cu evidenţă din documentele însoţitoare şi poate fi recunoscută de către reprezentantul debitoarei insolvente.

Or, judecătorul sindic îndeplineşte în procedură, cu preponderenţă, atribuţii jurisdicţionale, intervenind mai ales atunci când există un aspect controversat, litigios, asupra căruia ceilalţi participanţi au opinii divergente de natură a naşte o stare conflictuală.

Aşa se explică de ce declaraţiile de creanţă nu se analizează cu prioritate de către judecătorul sindic, acesta din urmă intrându-şi în rol doar în măsura în care în privinţa înscrierii sau neînscrierii unei creanţe se formulează vreo contestaţie.

În egală măsură, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă posibilitatea sesizării judecătorului sindic cu o cerere de repunere în termen şi nici vreo prevedere cuprinsă în art.45 din Legea nr.85/2014 (referitoare la principalele atribuţii ale judecătorului sindic), care să fixeze în sarcina generică a judecătorului sindic atribuţia de a soluţiona o astfel de cerere.

Repunerea în termen este acea instituţie procesuală prin care organul judiciar acordă „o concesie părţii întârziate”, la solicitarea expresă a acesteia, ţinând cont de motivele „temeinic justificate” pe care aceasta le prezintă ca fiind cauze care au determinat nerespectarea termenului imperativ. Consecinţa admiterii unei cereri de repunere în termen este înlăturarea efectelor sancţiunii decăderii care a intervenit de drept la momentul împlinirii termenului.

În cazul declaraţiilor de creanţă nu este necesară formularea unei cereri de repunere în termen deoarece, aşa cum rezultă din lectura atentă şi din interpretarea corectă a legii, decăderea creditorilor nu intervine atunci când sunt înfrânte dispoziţiile art.42 referitoare la notificarea acestora. 

De principiu, aşa cum rezultă din art.114 din Legea nr.85/2014, în măsura în care o declaraţie de creanţă este depusă peste termenul limită, sancţiunea care intervine este decăderea ce „va fi constatată de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai înscrie creditorul în tabelul creditorilor”. Într-o asemenea ipoteză, creditorul nemulţumit va putea să promoveze o contestaţie care va fi soluţionată de judecătorul sindic, în exercitarea funcţiei sale jurisdicţionale în cadrul procedurii. 

Interpretând „per a contrario” conţinutul dispozitiv al normei de la art.114 alin.1 din acelaşi act normativ, se poate observa că sancţiunea decăderii nu va interveni atunci când depunerea cu întârziere a declaraţiei de creanţă este urmarea realizării notificării deschiderii procedurii cu încălcarea dispoziţiilor art.42 din lege.

Într-o asemenea ipoteză, dacă decăderea nu intervine aşa cum rezultă din interpretarea textului, înseamnă că o declaraţie de creanţă depusă ulterior împlinirii termenului stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii (art.102 alin.1 din lege), în condiţiile lipsei notificării sau a unei notificări efectuate cu înfrângerea exigenţelor legale, va trebui considerată a fi făcută în termen. Prin urmare, nu se pune problema formulării unei cereri de repunere în termen şi cu atât mai puţin problema analizei unei astfel de cereri. 

În concluzie, Curtea subliniază că este atributul prioritar şi exclusiv al practicianului de insolvenţă, ca organ ce participă la procedura insolvenţei, să analizeze în ce măsură o declaraţie de creanţă, depusă cu depăşirea termenului prev. de art.102 alin.1 din lege, trebuie totuşi considerată a fi în termen, cu consecinţa verificării pe fond a creanţei în raport de documentele însoţitoare şi explicaţiile părţilor raportului juridic, sau dimpotrivă cu privire la acea declaraţie înregistrată tardiv trebuie constatată intervenită de drept sancţiunea decăderii, aşa cum în mod expres şi neechivoc menţionează art.114 alin.2 din legea insolvenţei, cu consecinţa neînscrierii creanţei în tabel pentru acest motiv.

Prin urmare, Curtea constată că judecătorul sindic a soluţionat o cerere de repunere în termen, deşi nu există vreo dispoziţie legală care să prevadă posibilitatea formulării unei asemenea cereri sau vreo normă care să stabilească atribuţia judecătorului sindic de a o soluţiona. Se mai constată că ulterior soluţionării acestei cereri, judecătorul sindic a dispus înscrierea în tabel a creanţei creditoarei, fără ca aceasta să fi fost în prealabil verificată de către organul desemnat expres de lege să realizeze o asemenea analiză, adică administratorul sau lichidatorul judiciar şi fără să existe vreo contestaţie privitor la înscrierea sau neînscrierea acestei creanţe, în condiţiile în care rolul judecătorului sindic şi funcţia sa jurisdicţională intervin în cadrul procedurii numai atunci când există un conflict, o situaţie contencioasă, contradictorie.

O atare contradictorialitate nu poate fi observată însă dosarul primei instanţe. Prin notele scrise depuse la dosar, practicianul de insolvenţă a fost de acord că decăderea creditoarei din termenul de depunere a creanţei nu a intervenit, tocmai datorită lipsei notificării acesteia în condiţiile legii, şi s-a arătat de acord să procedeze la verificarea creanţei, conform atribuţiei conferită de art.105-106 din legea nr.85/2014, atribuţie a cărei exercitare i-a fost însă îngrădită de judecătorul sindic prin soluţia pronunţată.

Ţinând cont de aceste argumente de fapt şi de drept, Curtea apreciază că hotărârea judecătorului sindic este consecinţa unei greşite interpretări şi aplicări a legii, aspect ce impune admiterea apelului însă numai în limitele devolutive în care a fost exercitat, respectiv cu privire la soluţia de înscriere a creditoarei în tabelul de creanţe, fiind necesar a se ţine seama în apel de principiul „tantum devolutum quantum apelatum” consacrat de art.477 alin.2 C. pr.civ. În ce priveşte soluţia de admitere a cererii de repunere în termen, chiar dacă o asemenea cerere nu este prevăzută de lege a fi formulată şi nici soluţionată de judecătorul sindic, atâta vreme cât ea nu a fost atacată de niciuna din părţi şi nici nu e de natură a provoca vreo vătămare vreuneia dintre participanţii la procedură, Curtea nu va proceda la reformarea sentinţei atacate în această privinţă. 

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a pronunţat soluţia mai sus menţionată, în baza art. art.480 alin.1 C. pr.civ.

Domenii speta

Spete similare