Pretenţii. Contract de mandat. Situaţie în care nu este necesară forma autentică a mandatului.

Atunci când mandatul încredinţat nu a constat în încheierea în formă autentică a contractului  de vânzare cumpărare în numele mandantului, pentru a fi necesară o procură autentică dată  special în acest scop, aşa cum impun dispoziţiile art.  2013 alin 2 cod civil, ci părţile s-au înţeles ca  mandatarul să se ocupe de găsirea unui apartament, de încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare, mandatul încredinţat cu acest scop putea fi şi verbal, forma scrisă autentică nefiind una din condiţiile de validitate a convenţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 875 de la 15 Decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia I Civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu  pârâta B.I.A., având ca obiect pretenţii.

A fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de  2000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată la 15.05.2015 reclamantul M.M.a chemat în judecată pe pârâta B.I.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 66.419,80 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a respectivei sume de bani.

În motivare, a susţinut că în octombrie 2012 a cunoscut-o pe pârâtă în Germania, au purtat câteva discuţii în urma cărora  au stabilit ca aceasta să se ocupe de achiziţionarea unui apartament în C., România, pentru reclamant.

În vederea realizării acestei achiziţii i-a trimis pârâtei diverse sume de bani, astfel: în perioada 30.08.2012-02.11.2012 suma trimisă a fost de 10.156,23 Euro, iar în perioada 11.11.2012-19.11.2012, ca urmare a faptului că pârâta i-a transmis că a găsit un apartament al cărui preţ ar fi fost de 45.000 Euro, i-a mai trimis încă 37.000 Euro.

Ulterior, pârâta i-a comunicat reclamantului că a anulat antecontractul pentru respectivul apartament, însă a găsit un alt apartament la acelaşi preţ de 45.000 Euro, pentru care a achitat o parte din contravaloarea sa, respectiv 36.000 Euro, astfel că în perioada 07.12.2012-14.01.2013 i-a mai trimis sume în valoare de 18.763,57 Euro, pentru a cumpăra mobilă şi pentru renovarea apartamentului.

Reclamantul a expus în mod detaliat sumele de bani şi datele la care au fost transferate în diverse tranşe prin serviciile Western Union şi Money Gram, precum şi direct în contul pârâtei, transferurile purtând menţiunea că acele sume de bani erau destinate achiziţionării apartamentului.

În final, ca urmare a remiterii sumelor menţionate, pârâta a cumpărat apartamentul pe numele acesteia şi nu pe numele reclamantului, aşa cum fusese înţelegerea.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1350, art. 1166 şi art. 1178 NCC.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa  a reţinut că reclamantul invocă existenţa unui contract de mandat, reglementat de art. 2009 şi următoarele Noul Cod Civil (NCC) iar potrivit dispoziţiilor art. 2013 alin. 1 şi 2 NCC contractul de mandat poate fi încheiat în forma scrisă, autentică ori sub semnătură privată sau verbală, însă dacă este dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anume forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi.

Reclamantul a pretins că în luna octombrie 2012 a cunoscut-o pe pârâtă în Germania, şi, în urma câtorva discuţii, s-a decis intempestiv să cumpere un apartament în Craiova, localitatea din care provenea pârâta, în scopul realizării unei investiţii, transmiţându-i acesteia, conform susţinerilor sale, într-o primă etapă, diverse sume de bani, în perioada 30.08.2012-02.11.2012, în total suma de 10.156,23 Euro, în mai multe tranşe, prin serviciile de transfer Western Union şi Money Gram.

Tribunalul a remarcat inadvertenţele dintre susţinerile reclamantului şi probele indicate, în sensul că, deşi a afirmat că a cunoscut-o pe pârâtă în luna octombrie 2012, din probele indicate chiar de acesta rezultă că, în cursul lunii septembrie 2012 îi transmisese deja  pârâtei suma de 6.000 Euro, conform înscrisurilor reprezentate de extrasele de transfer Western Union şi Money Gram, mai exact suma de 500 Euro la 30.08.2012; 500 Euro la 01.09.2012, suma de 1.500 Euro la 01.09.2012; suma de 500 Euro la 03.09.2012; suma de 1.000 Euro la 18.09.2012 şi suma de 2.000 Euro la 21.09.2012.

Ulterior, în perioada 11.11.2012-19.11.2012 reclamantul a transmis pârâtei, prin transfer în cont suma de 37.000 Euro, iar în perioada 07.12.2012-14.01.2013 i-a mai trimis tot prin transfer în cont şi prin Money Gram sume în valoare de 18.763,57 Euro.

Potrivit depoziţiilor martorilor T.T. şi U.M.G., (martorul T.T. fiind şi consultantul fiscal al reclamantului)  tribunalul  a reţinut că reclamantul şi-ar fi exprimat intenţia de a cumpăra un apartament în România în scop de investiţie şi chiar de a înfiinţa în România o firmă comunitară de transport persoane, de care să se ocupe reclamantul împreună cu pârâta, s-a interesat pentru obţinerea unui credit în vederea cumpărării unui imobil în Craiova, apelând la serviciile martorei în calitatea sa de funcţionar bancar.

Însă, deşi reclamantul a dovedit toată această preocupare a sa de a se interesa de regulile fiscale de impozitare din România şi de a obţine un credit în vederea achiziţionării unui imobil în acelaşi stat din spaţiul comunitar, în scop de investiţie, tribunalul  a reţinut că nu a putut dovedi că a încheiat, chiar şi verbal, cu pârâta un contract de mandat, prin care să o fi împuternicit pe aceasta să cumpere în numele său un imobil-apartament în C., martorii audiaţi neputând confirma existenţa unei astfel de înţelegeri.

Astfel, instanţa a  constatat că, deşi înscrisurile reprezentate de extrasele de cont bancare şi expediere prin Western Union şi Money Gram, fac dovada, incontestabil, a încasării sumei totale de 66.419,80 Euro, fapt recunoscut, de altfel, total şi necondiţionat şi de pârâtă în cadrul interogatoriului administrat în scris acesteia, totuşi această stare de fapt nu este cu putinţă a fi asimilată în drept unei convenţii de mandat, cu toate regulile privind drepturile, obligaţiile şi consecinţele juridice  ce decurg din încheierea unui astfel de contract.

Instanţa a apreciat ca este inexplicabil cum reclamantul nici măcar nu şi-a pus problema cum ar fi putut pârâta să încheie în numele său, al reclamantului, un astfel contract de vânzare-cumpărare, supus autentificării notariale, pentru un imobil-apartament, în lipsa unei procuri sau împuterniciri speciale supusă, de asemenea, autentificării notariale.

Concluzionând că era esenţial ca reclamantul, pentru a o putea trage la răspundere pe pârâta-mandatară pentru neexecutarea mandatului încredinţat potrivit art. 2019 alin. 1 NCC, să facă dovada existenţei unei  procuri autentice de reprezentare pe care să o fi dat pârâtei în perioada de referinţă în care susţine că s-a încheiat o asemenea înţelegere, tribunalul  arespins acţiu ea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-reclamant M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii. A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, a arătat că, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 2013 alin.l. C.civ. mandatul poate fi şi verbal, iar existenţa acestuia este confirmata pe de-o parte de puterea lucrului judecat (dosar nr. .../2013), iar pe de alta parte de înscrisurile prezentate privind transferul diverselor sume de bani către intimata şi în care se precizează destinaţia acestora ca fiind una privitoare la achiziţionarea unui apartament pentru reclamant.

Apelantul a reluat expunerii stării de fapt, a arătat că a stabilit ca pârâta să se intereseze de achiziţionarea unui apartament, sens în care i-a trimis prin transfer bancar diverse sume de bani în cursul lunii septembrie 2012

A menţionat că anterior a formulat acţiune împotriva pârâtei B.I.A.,  în temeiul răspunderii civile delictuale, ce a făcut obiectul dosarului nr. ..2013, soluţionat în mod definitiv de Curtea de Apel Craiova prin hotărârea nr. 2176 pronunţată la data de 30.04.2015, fiind reţinut cu putere de lucru judecat ca intre parţi a existat o convenţie şi astfel acţiunea trebuia întemeiata pe răspunderea contractuala. Instanţele au reţinut că este o înţelegere nescrisă, de natură contractuală, ca părţile şi-au manifestat acordul de voinţă în sensul că pârâta s-a obligat faţă de reclamant sa achiziţioneze un apartament pe numele reclamantului cu banii proveniţi de la acesta.

A criticat faptul că aceste aspecte nu au fost reţinute de instanţa de fond şi a  arătat că reprezintă o eroare de tehnoredactare menţiunea că a cunoscut-o pe pârâta în septembrie,  în realitate  din septembrie a trimis sume de bani pentru achiziţionarea apartamentului.

Apelantul a  arătat care au fost datele la care a trimis sumele de bani, acestea fiind ridicate de pârâtă,  dovadă fiind răspunsul său la interogatoriu  şi confirmările de la Money Gram, Western Union şi faptul că pârâta a cumpărat apartamentul pe numele său, sumele de bani  fiind folosite în interes propriu.

A arătat că este foarte clar că reclamantul i-a dat un mandat verbal intimatei-pârâte conform art. 2013 alin. 1 NCPC, iar pârâta a acceptat acest mandat prin ridicarea sumelor de bani şi demersurile realizate de aceasta pentru achiziţionarea apartamentului, ulterior dând dovadă de rea-credinţă.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente.

În soluţionarea apelului de faţă, instanţa trebuie să pornească de la aspectele de fapt şi de drept dezlegate definitiv în litigiul purtat anterior între cele două părţi şi de cele recunoscute de pârâtă prin răspunsul la interogatoriu sau întâmpinări.

Astfel, prin decizia 2176 din 20.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. .../2013 s-a reţinut că „părţile au avut o înţelegere nescrisă, de natură contractuală” ( pag. 7 paragraf 8 din decizie)  şi că „ părţile litigante şi-au manifestat acordul de voinţă în sensul în care pârâta s-a obligat faţă de reclamant  să achiziţioneze un apartament pe numele reclamantului cu banii proveniţi de la acesta”. Fiind investită doar cu  verificarea răspunderii delictuale a pârâtei, instanţa anterioară a concluzionat că nu poate dezlega toate clauzele convenţiei dintre părţi.

Din modul în care s-au expus considerentele acestei decizii rezultă că instanţele au  evidenţiat existenţa unui contract între părţi, fără a analiza care au fost obligaţiile concrete ale acestora, aşa încât în condiţiile art. 430 alin. 1 şi 2 cod procedură civilă  se impune autoritatea de lucru judecat a deciziei prin care s-a stabilit că nu poate fi vorba despre răspunderea delictuală  a pârâtei cât timp între părţi s-a încheiat o convenţie nescrisă.

Pe de altă parte, instanţa reţine că pârâta a recunoscut la interogatoriu că a primit de la reclamant suma de  66 419 euro, aspect evidenţiat şi în sentinţa supusă apelului şi necontestată de pârâtă,  a recunoscut ca provenind de la ea mesajele telefonice depuse în copie la dosar de către reclamant, dar a negat existenţa unei convenţii, suţinând că  banii primiţi erau contravaloarea unor servicii de altă natură pe care le-a prestat reclamantului. De altfel, chiar în absenţa unei recunoşteri a conţinutului mesajelor de către pârâtă,  se va reţine puterea probantă a acestora deoarece ele provin  de pe telefonul folosit de pârâtă pentru a finaliza operaţiunile de încasare a  sumelor de bani trimise de reclamant, iar primirea banilor a fost recunoscută de parte. Altfel spus, recunoscând primirea banilor prin intermediul  serviciilor de transfer bancar, care necesită primirea unui cod pe un  anumit telefon, pârâta a recunoscut implicit şi folosirea telefonului respectiv, inclusiv pentru a primi şi transmite mesaje sms.

În cauza pendinte, tribunalul a apreciat că nu se poate dovedi existenţa unui contract de mandat deoarece în condiţiile art. 2013 alin. 2 cod civil, acesta trebuia să îmbrace forma  autentică, formă cerută de lege pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru perfectarea căruia se  susţine că a fost dat mandatul.

Această concluzie este greşită, cât  timp nu s-au calificat corect întinderea şi natura obligaţiilor părţilor, nefiind avute în vedere de tribunal suţinerile din acţiune referitoare la înţelegerea dintre părţi.

Reclamantul  a precizat că s-a înţeles cu pârâta „să se ocupe de achiziţionarea unui apartament pe numele” reclamantului şi a descris  cum s-au derulat relaţiile lor contractuale,  arătând că pârâta a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, pe care l-a  anulat şi apoi a găsit un alt apartament, a primit bani pentru renovarea apartamentului şi pentru cumpărarea  mobilei.

Aceleaşi susţineri privind mandatarea pârâtei de a se ocupa de achiziţionarea unui apartament au fost reluate şi prin motivele de apel. În plus, reclamantul a făcut referire la mesajele  telefonice depuse la dosar  prin care cererea pârâtei să-i comunice la ce  oră trebuie să se prezinte el la notar pentru a semna actele de vânzare cumpărare, arătând că înţelegerea a fost ca reclamantul să fie cel care cumpără imobilul.

Este de subliniat că toate aceste susţineri sunt confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi prin comisie rogatorie la prima instanţă şi de conţinutul mesajelor telefonice depuse la  filele 64 şi urm. , din care se reţine că la 12.11.2012 şi 13.11.2012 reclamantul a întrebat  care este programul notarului pentru că întenţiona să vină la C. să semneze actele de vânzare cumpărare, s-a interesat despre orarul de zbor şi a  dorit să afle dacă se poate încheia actul şi în B. sau T.,  pârâta spunându-i că actul se încheie la C. , programul de lucru fiind de luni până vineri la ora 16. La  14.11.2012 reclamantul a întrebat dacă pârâta a încheiat precontractul şi care este data când se va încheia contractul,  la 7.12.2012 pârâta a transmis că restul banilor se va da când reclamantul va veni (la C.),  iar la 17.12.2012 pârâta a întrebat dacă poate sta în apartament după ce reclamantul „ face hârtiile”.

În plus,  pe dispoziţiile de transfer al banilor din Germania către pârâtă este consemnată destinaţia acestora, aceea de a fi folosiţi pentru achiziţionarea unui apartament, iar nu pentru alte servicii de natură personală, aşa cum susţine pârâta.

Curtea constată, astfel, că părţile au discutat ca pârâta să fie cea care se ocupă de găsirea unui apartament la un preţ rezonabil, urmând ca reclamantul să se deplaseze la C., la notar, pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare, pârâtei urmând să i se permită să locuiască în apartament împreună cu fiica sa.

Prin urmare, mandatul încredinţat pârâtei nu a constat în  perfectarea actului de vânzare cumpărare în numele reclamantului, respectiv încheierea acestuia în formă autentică la notar, pentru a fi necesară o procură autentică dată  special în acest scop, aşa cum impun dispoziţiile art.  2013 alin 2 cod civil. Părţile s-au înţeles ca pârâta să se ocupe de găsirea unui apartament, încheierea unui precontract ( antecontract de vânzare cumpărare), iar actul autentic să fie încheiat de reclamant, căruia trebuia să i se transmită data când se poate prezenta la notar în acest scop.

Toată corespondenţa părţilor reflectă această înţelegere,  reclamantul fiind pregătit pentru deplasarea la C., în care scop s-a interesat despre condiţiile de călătorie cu avionul, constatând că nu există zboruri zilnice între  Germania şi C. iar pârâta transmiţându-i la un moment dat că a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare pe care ulterior l-a anulat.

Cum antecontractul de vânzare cumpărare poate fi încheiat şi prin înscris sub semnătură privată iar operaţiunile de găsire a unui apartament în scopul cumpărării nu presupun, cu necesitate, întocmirea de acte autentice,  din dispoziţiile art.  2013 alin. 1 cod civil rezultă că mandatul încredinţat cu acest scop de reclamant pârâtei putea fi şi verbal, forma scrisă autentică nefiind una din condiţiile de validitate a convenţiei.

Prin urmare, se reţine că între părţi a existat o înţelegere contractuală, aşa cum au stabilit şi instanţele anterioare în dosarul nr. ../2013, care a fost încheiată verbal, pârâta fiind mandatată să se ocupe pentru reclamant de găsirea unui apartament, de încheierea eventuală  a unui antecontract de vânzare cumpărare, urmând ca actul autentic să fie încheiat personal de reclamant.

Potrivit art. 2016 cod civil, mandatul poate să privească  doar acte de conservare sau administrare, iar nu numai acte de dispoziţie,  iar din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 2016 alin. 2 cod civil, care impun împuternicire expresă doar pentru acte de dispoziţie sau asimilate acestora, rezultă că pentru încheierea unor acte de administrare mandatul poate fi dat verbal şi fără a necesita împuternicire expresă.

Cum pârâta s-a angajat să se ocupe de găsirea unui apartament pe care reclamantul să îl cumpere, ceea ce  constituie un act de administrare,  dispoziţiile art. 2016 alin. 3 cod civil o obligau să  execute toate actele şi faptele juridice presupuse de această obligaţie.

Este dovedit în speţă că pârâta a primit suma de bani menţionată de reclamant în acţiune şi că a  cumpărat pentru ea un apartament, fără a-şi executa obligaţia asumată faţă de mandantul său,  depăşind astfel limitele mandatului încredinţat, deşi aceasta îi era interzis prin art. 2017 cod civil.

Potrivit art. 2019 cod civil, pârâta  are obligaţia de a da socoteală pentru modul în care a cheltuit sumele primite de la reclamant pentru executarea obligaţiei asumate prin contractul de mandat, ceea ce presupune că trebuie să restituie sumele de bani primite şi care nu au fost investite în interesul reclamantului.

La suma de 66  419 euro, care  a fost efectiv primită şi dovedită, folosită de pârâtă în interes propriu,  se adaugă dobânzi conform art. 2020 cod civil, data de la care acestea se datorează fiind data  formulării cererii de chemare în judecată din dosarul de faţă. Deşi textul legal impune plata dobânzii de la data când sumele au fost folosite de mandatar în folosul său,  solicitarea reclamantului a fost ca dobânda să fie plătită de la data introducerii acţiunii, respectiv 15.05.2015.

În concluzie, potrivit art. 480 cod civil, constatând că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 2013 şi urm. cod civil de către tribunal, se va admite apelul, se va schima sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei către reclamant la plata sumei de 66 414  euro, la cursul leu-euro BNR la data plăţii efective. Va fi obligată pârâta şi la plata dobânzii legale, conform celor deja arătate.

Potrivit art. 453 cod procedură civilă, pârâta fiind în culpă procesuală va fi obligată către reclamant şi la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel, constând în taxe judiciare de timbru achitate, respectiv sumele de 7 064 lei şi 3532  lei, nefiind dovedit de reclamant care a fost cuantumul onorariului de avocat plătit.

Domenii speta

Spete similare