Reparare prejudicii pentru eroare judiciară în baza art. 504 Cod procedură penală. Acţiune nefondată. Încetarea procesului penal ca urmare a decesului făptuitorului pronunţat în baza art. 10 lit. g. Cod procedură penală.

Nestabilirea nelegalităţii arestului preventiv.

- art. 504 Cod procedură penală.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii  M.M.,  M.C.N. şi M.A.B. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 600.000 lei daune morale şi 100.000 lei daune materiale, pentru prejudiciul material şi moral produs prin arestarea nelegală şi deţinerea în arestul Poliţiei Iaşi, în perioada 06.01.2001-26.03.2001, a autorului lor, defunctul inculpat M.P.S..

Prin sentinţa civilă nr. 10/20.01.2014 Tribunalul Braşov a respins acţiunea civilă formulată de către reclamanţii M.M.,  M.C.N. şi M.A.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P B.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamanţii sunt moştenitori ai defunctului M.P.S. în calitate de soţie supravieţuitoare şi fii, cum rezultă din documentaţia depusă la filele 96-105 ale dosarului nr. 1342/99/2012 ataşat prezentului.

 Aspectele privind soluţionarea pe fond a cauzei penale având ca inculpat pe autorul reclamanţilor sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, atât în faţa instanţelor anterior investite, cât şi în faţa prezentei instanţe.

Din perspectiva prevederilor speciale în materie de răspundere a statului pentru erori judiciare, interesează modul în care s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului în perioada de referinţă, neavând relevanţă în soluţionarea cererii soluţia de achitare a acestuia care a fost dispusă în cadrul judecării cauzei şi chiar de către prima instanţă.

Prin Ordonanţa din 06.01.2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dată în dosar nr. 64/P/2001, s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului M.P.S. pe o perioadă de 30 zile până la 04.02.2001 (filele 16-17 şi 19), aceeaşi măsură fiind dispusă ulterior pentru încă 10 zile până la 13.02.2001 (filele 25-27) şi apoi cu încă 30 zile (fila 28) până la 16.03.2001 prin decizia civilă nr. 159/14.02.2001, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosar penal nr. 694/2001(filele 44-48).

Prin Ordonanţa din 26.03.2001 dată în acelaşi dosar penal s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.P.S., deţinut din 06.01.2001 cu motivarea că dosarul se află în curs de soluţionare, probatoriul fiind administrat şi nu mai există temei care să justifice menţinerea arestării preventive (fila 66). 

Din documentaţia mai sus analizată nu rezultă că autorul reclamanţilor ar fi formulat plângeri împotriva acestor măsuri preventive luate faţă de acesta la solicitarea reprezentanţilor parchetului făcută în faţa instanţelor de judecată care, prin soluţiile adoptate, au confirmat legalitatea soluţiei parchetului şi a instanţelor de fond, cum s-a arătat mai sus.

Autorul reclamanţilor a fost achitat pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în dosarul în care s-au luat măsurile preventive mai sus analizate, prin hotărârile judecătoreşti indicate, schimbându-se în rejudecări doar încadrarea juridică a faptelor şi temeiul achitării (filele 5-74 dosar  nr. 1342/99/2012), pentru ca prin decizia penală nr. 43/2011 a Curţii de Apel Iaşi să se dispună încetarea procesului penal faţă de inculpatul M.P.S. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi decesului acestuia (filele 75-93 acelaşi dosar). 

Rezultă că achitarea reclamantului a avut loc în cadrul judecării procesului şi nu urmare rejudecării acestuia pentru a fi aplicabile prevederile art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, în speţă fiind aplicabile cele ale alineatului 2 al acestui articol.

Dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală reglementează instituţia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, în condiţiile expres prevăzute de acesta.

Potrivit dispoziţiilor mai susmenţionate, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j, prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.1 lit. j.

 În analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute  de art. 504 Cod procedură penală trebuie avută în  vedere legalitatea măsurii arestării preventive la momentul când  această măsură a fost dispusă şi ulterior prelungită în funcţie de probele existente la momentul dispunerii acesteia.

Arestarea preventivă dispusă faţă de autorul reclamanţilor pentru perioada menţionată a fost confirmată de instanţe, aşa cum s-a arătat.

Existenţa indiciilor temeinice faţă de persoana autorului reclamanţilor care să justifice măsura luată faţă de acesta au fost  apreciate în funcţie de probele existente la acel moment prin raportare la prevederile Codului de procedură penală şi ale dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului, astfel încât privarea de libertate nu este rezultatul unei erori judiciare.

Art. 5 din CEDO, care consacră dreptul de libertate, prevede că  nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia unor cazuri şi potrivit căilor legale - dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune.

Rezultă că măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea art. 148 din Codul de procedură penală şi art. 5 par. 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului astfel că, neaflându-ne în situaţia unei erori judiciare, nu poate fi antrenată răspunderea statului, iar acţiunea reclamantului este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Corespunde realităţii că procesul penal în care a fost parte şi autorul reclamanţilor a avut repercusiuni asupra vieţii şi activităţii acestuia, aducându-i prejudicii de imagine  şi pierderea funcţiilor deţinute la epoca respectivă, acesta înregistrând şi pierderi materiale în sfera afacerilor personale.

Cu toate acestea, neîndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii statului pentru erori judiciare nu justifică nici cererea de acordare a daunelor materiale şi morale care îşi au temeiul în existenţa unei erori judiciare, situaţie care nu se regăseşte în speţă, fapt ce face de prisos analiza detaliată a aspectelor legate de probaţiunea specifică acestor tipuri de cauze.

În speţă s-a solicitat iniţial şi administrarea probei cu martori, prorogată pronunţarea asupra utilităţii acesteia după epuizarea probei cu înscrisurile mai sus analizate, iar la termenul de judecată din 06.01.2014 reprezentanta convenţională a reclamanţilor a învederat instanţei că nu mai are de solicitat alte probe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii M.M. şi M.A. prin care au solicitat modificarea  în sensul admiterii acţiunii, iar în subsidiar trimiterea spre rejudecare, pentru următoarele motive:

Prin decizia civilă nr. 578/19.03.2013 pronunţată în dosarul nr. 1342/99/2012 Curtea de Apel Braşov a admis recursul reclamanţilor împotriva sentinţei civile 1681/132.06.2012 a Tribunalului Braşov cu trimitere spre rejudecare pentru analizarea calităţii procesuale active. 

Prin decizia civilă nr. 578/19.03.2013 pronunţată în dosarul nr. 1342/99/2012 Curtea de Apel Braşov a admis recursul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 1681/132.06.2012 a Tribunalului Braşov cu trimitere spre rejudecare pentru analizarea calităţii procesuale active.

 S-au depăşit indicaţiile Curţii de Apel Braşov din decizia civilă nr. 578/19.03.2013 pronunţată în dosarul nr. 1342/99/2012 prin care s-a admis recursul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 1681/132.06.2012 a Tribunalului Braşov cu trimitere spre rejudecare pentru analizarea calităţii procesuale active.

Nu s-a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii  acţiunii.

Ca şi când ar fi dispus arestarea, arată instanţa că la data luării măsurii existau indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune.

Greşit s-a reţinut că nu s-a formulat plângere împotriva acestei măsuri când la fiecare încheiere de arestare sau de prelungire s-a formulat recurs, ultima  plângere  având termen de judecată  chiar pe 27.03.2001 când deja a fost pus în libertate prin ordonanţa procurorului.

Nu a analizat instanţa care au fost motivele pentru care cu o zi înainte de judecarea recursului promovat de defunct împotriva încheierii de prelungire a arestării s-a dispus punerea în libertate a defunctului prin însăşi ordonanţa procurorului parchetului din 26.03.2001.

Nu s-au analizat motivele care au stat la baza arestării preventive, nu s-a analizat hotărârea  de achitare  nr. 460/2006 a defunctului din care rezultă nevinovăţia acestuia, ale cărei efecte se extind şi asupra măsurii preventive.

Nu are vină defunctul şi nici familia că soluţionarea prezentului dosar s-a tergiversat timp de 11 ani, intervenind  între timp prescripţia şi ulterior decesul acestuia.

Prin decizia civilă nr. 923/24.09.2014 Curtea a respins recursul reclamanţilor, pentru următoarele considerente:

Prin Ordonanţa din 06.01.2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dată în dosar nr. 64/P/2001, s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului M.P.S. pe o perioadă de 30 zile până la 04.02.2001, aceeaşi măsură fiind dispusă ulterior pentru încă 10 zile până la 13.02.2001 şi apoi cu încă 30 zile (fila 28) până la 16.03.2001 prin decizia civilă nr. 159/14.02.2001, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosar penal nr. 694/2001, iar prin Ordonanţa din 26.03.2001 dată în acelaşi dosar penal s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.P.S., deţinut din 06.01.2001 cu motivarea că dosarul se află în curs de soluţionare, probatoriul fiind administrat şi nu mai există temei care să justifice menţinerea arestării preventive. 

Autorul reclamanţilor a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală prin sentinţa penală nr. 260 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. 1403/2002, sentinţă desfiinţată prin decizia penală nr. 127 din 13.06.2007 a Curţii de Apel Iaşi, cauza fiind trimisă la rejudecare de către prima instanţă.

Această decizie a fost casată prin decizia penală nr. 1083 din 25.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimisă cauza Curţii de Apel Iaşi pentru rejudecarea apelului, în rejudecare fiind pronunţată decizia penală nr. 6 din 29.01.2009 prin care a fost schimbat temeiul achitării urmare intervenirii prescripţiei.

Şi această decizie a fost casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr. 1115/23.03.2010  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 01403/99/2002, în rejudecare fiind pronunţată decizia penală nr. 43 din 08.03.2011 prin care s-au menţinut temeiurile achitării şi au fost respinse cererile de continuare a procesului formulate de către moştenitorii defunctului M.P.S., acesta decedând la data de 06.02.2011.

Prin decizia civilă nr. 43/08 martie 2011  Curtea de Apel Iaşi a  admis  apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii M.V. şi B.P. împotriva sentinţei penale nr. 460 din data de 29 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi, pe care a  desfiinţat-o  în parte cu privire la latura penală şi civilă şi rejudecând  pentru inculpatul M.P.S., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de „ abuz în serviciu” prevăzut de art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 246 Cod penal cu referire la art. 258 Cod penal şi cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. „b” cu referire la art. 10 lit. „g” Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 06 ianuarie 2001 – 26 martie 2001, a înlăturat din sentinţă dispoziţia privind achitarea inculpatului conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „d” Cod procedură penală.

Nu se poate lua în considerare sentinţa penală nr. 460/2006 a Tribunalului Iaşi prin care a fost achitat autorul reclamanţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „d” Cod procedură penală, respectiv pentru că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni atâta timp cât prin decizia nr. 43/2011 Curtea  de Apel Iaşi a înlăturat expres din sentinţă dispoziţia privind achitarea inculpatului conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „d” Cod procedură penală şi a pronunţat încetarea procesului în temeiul art. art. 11 pct. 2 lit. „b” cu referire la art. 10 lit. „g” Cod procedură penală intervenind prescripţia şi decesul făptuitorului, fără a se constata nevinovăţia inculpatului, dimpotrivă prin considerentele deciziei Curtea de Apel reţine că inculpatul M.P.S. în calitate de director comercial al S.C. „A.B.” S.A.  I. şi-a încălcat, cu ştiinţă atribuţiile de serviciu la organizarea activităţii comerciale desfăşurată cu clienţii, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, reţinând încălcarea dispoziţiilor  art. 4 cap. 4, art. 5 cap. 4, art. 5 cap. 4 , art. 4 din cadrul cap. 4 din contractul de livrare.

Potrivit art. 504 Cod procedură penală  persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).

În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală. Nu s-a stabilit nelegalitatea arestării,  prin ordonanţa de revocare a măsurii privative de libertate.

Prin Ordonanţa din 26.03.2001 s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.P.S., deţinut din 06.01.2001 cu motivarea că dosarul se află în curs de soluţionare, probatoriul fiind administrat şi nu mai există temei care să justifice menţinerea arestării preventive (fila 66),  nestabilindu-se nelegalitatea arestării.

Încetarea procesului penal s-a pronunţat în baza art. 10 lit. g şi nu art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, recursul reclamanţilor a fost respins.

Domenii speta

Spete similare