Gresita aplicare a dispozitiilor art 6 alin. 1 din Codul penal, dispozitie care reglementeaza aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitiva a cauzei

Prin sentinţa penală nr. 2528 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în baza art. 595 al. 1 Cod procedură penală, s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de condamnatul-petent FA, fiul lui Cornel şi Viorica, născut la data de 19.06.1969 în Oradea, domiciliat în Oradea, xxxxxxx, jud. Bihor, cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. AR în Oradea, xxxxxxxxx, jud. Bihor.

În baza art. 6 al. 1 Cod penal, s-a redus pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/15.06.1998 a Tribunalului Bihor, pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969, la maximul special de 8 ani închisoare, prevăzut de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal.

S-a menţinut pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 Cod penal din 1969, aplicată prin sentinţa penală nr.1643/29.10.2004 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare.

S-a dispus anularea MEPI nr. 1894/06.12.2004 al Judecătoriei Baia Mare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei.

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Baia Mare a reţinută că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 20.07.2017, sub nr. 4715/271/2017, ca urmare a declinării competenţei prin sentinţa penală nr. 695/07.07.2017 a Judecătoriei Oradea, petentul-condamnat FA a formulat contestaţie la executare.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 din vechiul Cod penal, prin sentinţa penală nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani şi 50 zile închisoare (spor de pedeapsă), ca urmare a contopirii pedepsei de 2 ani închisoare cu cea de 11 ani închisoare, iar prin sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare.

Petentul a învederat că, în ce priveşte pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 vechiul Cod penal, aceasta depăşeşte maximul special prevăzut de noul Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, solicitând reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la maximul special de 5 ani, cu consecinţa constatării faptului că executarea pedepsei s-a prescris în anul 2011.

De asemenea, petentul a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare la maximul special prevăzut de art. 244 noul Cod penal şi constatarea faptului că executarea acesteia s-a prescris la sfârşitul anului 2014, precum şi anularea mandatelor de executare emise în baza sentinţelor menţionate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969.

Prin sentinţa penală nr. 246/2001, pronunţată de Judecătoria Oradea, petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969. În baza art. 34, art. 35 raportat la art. 37 lit. a şi art. 39 Cod penal din 1969, pedeapsa de 2 ani închisoare a fost contopită cu restul de 3965 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, în pedeapsa cea mai grea de 3965 zile închisoare, la care s-a adăugat un spor de 50 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969. Instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea în componentele de 3965 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, 2 ani închisoare şi 50 zile spor. În baza art. 39 al. 2, art. 36 al. 1 şi art. 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele anterior menţionate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, respectiv 3965 zile închisoare, care a fost sporită cu 50 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare, cu consecinţele prev. de art. 71, 64 Cod penal din 1969.

În baza sentinţei penale menţionate, s-a emis MEPI nr. 1894/06.12.2004, de către Judecătoria Baia Mare, executarea pedepsei începând la data de 06.12.2004.

Potrivit art. 6 al. 1 Cod penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim”.

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

Analizând pedeapsa aplicată petentului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal 1969,  prima instanţă a constatat că această infracţiune se regăseşte în art. 244 al. 2 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal.

Potrivit art. 244 al. 2 Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de  înşelăciune este închisoarea de la 1 an la 5 ani.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 Cod penal, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.

Aplicând dispoziţiile anterior menţionate la speţa de faţă, s-a constatat că pedeapsa la care s-ar putea ajunge conform noilor reglementări este de maxim 8 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, judecătoria a admis în parte contestaţia formulată de condamnatul FA şi, în baza art. 6 al. 1 Cod penal, a redus pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/15.06.1998 a Tribunalului Bihor, pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969, la maximul special de 8 ani închisoare, prevăzut de art. 244 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal.

Conform fişei de cazier judiciar (f. 17), instanţa de fond a constatat că petentul a executat din pedeapsa aplicată 26 de zile, în perioada 20.09.1998 – 16.10.1998.

Prima instanţă a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea şi nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare sunt concurente, iar ambele se află în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunea ce a atras condamnarea acestuia prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor.

Aplicând prevederile art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b şi art. 43 al. 2 Cod penal, respectiv efectuând contopirea pedepselor de 2 ani închisoare şi 4 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 8 luni închisoare (1/3 din 2 ani închisoare), ar rezulta pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 8 ani închisoare, instanţa de fond a constatat că pedeapsa rezultantă finală ar fi de 12 ani, 7 luni şi 4 zile închisoare (prin deducerea perioadei executate de la 20.09.1998 la 16.10.1998, respectiv 26 de zile închisoare).

Prin urmare, constatând că pedeapsa rezultantă aplicată petentului este inferioară celei ce ar fi stabilită conform noului Cod penal, judecătoria a menţinut pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 Cod penal din 1969, aplicată prin sentinţa penală nr. 1643/29.10.2004 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare.

Instanţa de fond a dispus anularea MEPI nr. 1894/06.12.2004 al Judecătoriei Baia Mare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei.

Cu privire la solicitarea petentului, în sensul de a se constata prescripţia executării pedepsei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 162 al. 1 lit. b Cod penal, termenul de prescripţie este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea (respectiv de până la 15 ani), termen ce se calculează de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, conform art. 162 al. 2 Cod penal.

Având în vedere că sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare a rămas definitivă la data de 29.10.2004, judecătoria a reţinut că executarea pedepsei aplicată petentului urmează să se prescrie doar la data de 28.10.2019.

Împotriva sentinţei penale nr. 2528/20.09.2018 a Judecătoriei Baia Mare a formulat contestaţie condamnatul-petent FA, prin apărător ales, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, să se facă aplicarea art. 6 Cod penal, cu consecinţa reducerii pedepsei de 11 ani închisoare la maximul prevăzut de lege, respectiv 5 ani închisoare, urmând să se constate prescrierea executării acestei pedepse.

În motivare s-a arătat că toate faptele pentru care s-au pronunţat cele 3 sentinţe de condamnare sunt concurente, respectiv: sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor - rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4071 din dosarul 3665/1999 al Curţii Supreme de Justiţie la data de 20.10.2000 - pentru comiterea faptei de înşelăciune în perioada 02.08.1996-28.01.1997, sentinţa de condamnare nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea - rămasă definitivă prin decizia penală nr. 32/A/04.05.2001 - pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în perioada 1997-1999 (fără a se indica în sentinţa de condamnare o zi sau o lună concretă), sentinţa de condamnare nr. 1643/2004 a Judecätoriei Baia Mare - rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.12.2004 - pentru comiterea faptei de înşelăciune în perioada lunii iunie 1999. 

S-a arătat că, în concluzie, ultima infracţiune reţinută în sarcina contestatorului FA a fost comisă la data de 31.12.1999, iar prima condamnare definitivă a acestuia a intervenit la data de 20.10.2000 prin Decizia penală nr. 4071 a Curții Supreme de Justiţie pronunţată în dosarul nr. 3665/1999, putându-se observa astfel faptul că toate cele 3 infracţiuni pentru care se analizează în prezentul dosar termenul de prescripție sunt concurente, nefiind vorba despre o stare de recidivă.

În temeiul Deciziei nr. 7/2014 a Înaltei Curți de Casație şi Justiţie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 471 din 26 iunie 2014, s-a solicitat să se procedeze la înlăturarea sporului de 3 ani închisoare adăugat de instanţa de fond, deoarece acesta este aplicat în mod nelegal, fiind încălcată dispoziția expresă din Decizia nr. 7/2014 prin care se specifică faptul că "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracţiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracţiunea continuată, şi s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 139/15.06.1998 a Tribunalului Bihor de la 11 ani la 5 ani.

Conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracţiuni se aplică potrivit legii noi,  atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

S-a mai arătat că, în mod cert FA nu este recidivist, toate infracţiunile fiind comise în concurs real. Din cele 3 hotărâri de condamnare, ultimele 2 aparţinând Judecätoriei Oradea şi Judecătoriei Baia Mare sunt nelegale, reținându-se în mod nelegal starea de recidivă.

S-a susţinut că în prezenta contestaţie pedeapsa de 11 ani trebuie redusă conform art. 6 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare sau 7 ani 6 luni închisoare (având în vedere consecinţele deosebit de grave) .

S-a mai arătat că total nelegal, prima instanţă a aplicat reguliile privind recidiva din noul Cod penal în condiţiile în care nici una dintre aceste infracţiuni nu au fost comise sub imperiul noului Cod penal.

De altfel, prima instanţă a modificat un mod de calcul al pedepsei intrat sub autoritatea de lucru judecat, aspect total nelegal.

S-a solicitat în contestaţie înlocuirea pedepsei de 11 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor cu pedeapsa de 5 ani prevăzută de art. 244 noul Cod penal, iar pe urmă să procedeze la recontopirea pedepselor întocmai cum s-a realizat prin sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare. 

Astfel, contestatorului FA i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 50 de zile închisoare.

Limita pentru pedeapsa cea mai grea fiind modificată prin noul Cod penal la limita maximă de 5 ani (art. 244 al. 2 noul Cod penal), rezultă că în sarcina inculpatului urmează să se retină o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 50 zile închisoare.

Termenul de prescripție a executării pedepsei pentru o condamnare de 5 ani şi 50 de zile este, conform art. 126 al. 1 lit. b din vechiul Cod penal, 5 ani şi 50 zile + 5 ani = 10 ani şi 50 zile, împlinindu-se la data de 10.01.2015.

În subsidiar, s-a solicitat a se observa că limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este de 7 ani şi 6 luni. Astfel, termenul de prescripţie al executării pedepsei se va majora cu 2 ani şi 6 luni, pedeapsa rezultantă raportat la care se va calcula termenul de prescriptie devenind 7 ani şi 6 luni, împlinindu-se nu la data de 10.01.2015, ci la data de 10.07.2017.

Analizând contestaţia formulată împotriva hotărârii primei instanţe, în baza motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin contestaţia la executare adresată primei instanţe, condamnatul-petent FA a solicitat iniţial constatarea incidenţei art. 6 noul Cod penal şi reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la maximul special de 5 ani prevăzut de art. 244 noul Cod penal, precum şi constatarea prescripţiei executării pedepsei.

În cadrul căii de atac formulate împotriva hotărârii primei instanţe, condamnatul-petent a mai solicitat a se constata că toate faptele sunt concurente, a se proceda la descontopirea pedepselor din cele 3 hotărâri, urmând a se aplica regulile concursului de infracţiuni potrivit vechiului Cod penal şi să se constate că a intervenit prescripţia executării pedepsei.

În cauză s-a constatat că petentul FA a suferit 3 condamnări penale, respectiv:

- prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969

- prin sentinţa penală nr. 246/2001, pronunţată de Judecătoria Oradea, petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969. În baza art. 34, art. 35 raportat la art. 37 lit. a şi art. 39 Cod penal din 1969, pedeapsa de 2 ani închisoare a fost contopită cu restul de 3965 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, în pedeapsa cea mai grea de 3965 zile închisoare, la care s-a adăugat un spor de 50 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare.

- prin sentinţa penală nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969. Instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea în componentele de 3965 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor, 2 ani închisoare şi 50 zile spor. În baza art. 39 al. 2, art. 36 al. 1 şi art. 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele anterior menţionate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, respectiv 3965 zile închisoare, care a fost sporită cu 50 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani închisoare, cu consecinţele prev. de art. 71, 64 Cod penal din 1969.

Sub un prim aspect, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale, contestaţia la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării, astfel că nu poate fi formulată decât în cazurile şi pentru motivele strict şi limitativ prevăzute în art. 598 Cod procedură penală.

Tribunalul a mai reţinut că regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a unei hotărâri penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Prin urmare, pe această cale nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat, nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la o modificare a hotărârii rămase definitive, ci se pot invoca doar aspecte ce privesc exclusiv executarea.

Potrivit jurisprudenţei constante în materie, în cadrul unei contestaţii la executare nu pot fi invocate decât motive ivite în cursul executării. Invocarea unor motive anterioare judecării procesului este inadmisibilă, după cum este inadmisibilă şi contestaţia la executare prin care se tinde a se soluţiona o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat.

Condamnatul-petent a solicitat a se constata că toate faptele au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi nu a recidivei cum s-a reţinut în hotărârile de condamnare, cu consecinţa descontopirii pedepselor şi contopirii lor după regulile concursului de infracţiuni.

Aspectele privitoare la pluralitatea de infracţiuni au fost soluţionate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de condamnare. Pe de altă parte, nu se poate reţine că aceste aspecte au intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare. Se observă că sentinţa penală nr. 139/1998 a Tribunalului Bihor a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4071/20.10.2000 a Curţii Supreme de Justiţie, astfel că această împrejurare preexista la momentul pronunţării hotărârilor ulterioare, a sentinţei penale nr. 246/2001 a Judecătoriei Oradea şi a sentinţei penale nr. 1643/2004 a Judecătoriei Baia Mare. Modul de soluţionare a pluralităţii de infracţiuni putea fi analizat doar în cadrul căilor ordinare de atac, petentul având deschisă posibilitatea unei căi de atac efective.

Concluzionând, aspectele legate de pluralitatea de infracţiuni nu pot fi apreciate ca un incident ulterior, ivit în cursul executării şi nu pot fi reexaminate ca o problemă de fond rezolvată definitiv prin alte hotărâri, întrucât contestaţia la executare este o contestaţie contra executării şi nu o contestaţie contra hotărârii.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 6 al. 1 Cod penal şi reducerea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal 1969, prima instanţă a constatat că această infracţiune se regăseşte în art. 244 al. 2 noul Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal pentru care pedeapsa maximă este de 8 ani închisoare.

Prin Decizia nr. 7/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracţiunilor continuate, prin sintagma „maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită”, se înţelege maximul special prevăzut de lege pentru infracţiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracţiunea continuată.

Infracţiunea de înşelăciune pentru care a fost condamnat petentul prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal 1969 are corespondent în legea nouă în prevederile art. 244 al. 2 noul Cod penal raportat la art. 2561 noul Cod penal, maximul special fiind de 7 ani şi 6 luni închisoare. Se impune astfel reducerea pedepsei de 11 ani închisoare la acest maxim de 7 ani şi 6 luni închisoare, fără luarea în considerare a sporului de 3 ani închisoare prevăzut pentru infracţiunea continuată, acest aspect fiind favorabil inculpatului prin determinarea în concret a unei pedepse mai reduse şi, prin urmare, nu se poate reţine că s-ar agrava situaţia acestuia.

În considerarea dispoziţiilor art. 6 al. 1 Cod penal, precum şi a art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanţa reţine că aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile urmăreşte asigurarea şi consolidarea principiului legalităţii pedepsei, astfel încât aceasta să aibă un temei legal atât la data aplicării, cât şi pe tot parcursul executării.

Corespunzător acestui principiu, scopul art. 6 al. 1 Cod penal este de a asigura înlăturarea, dacă este cazul, a acelei părţi din pedeapsă care depăşeşte maximul aplicabil potrivit legii noi, prezumându-se că aceasta corespunde intereselor actuale ale societăţii, reflectate în politica penală a legiuitorului.

În consecinţă, în acord cu dispoziţiile art. 6 al. 1 Cod penal şi art. 4 din Legea nr. 187/2012, în procesul de aplicare a legii penale mai favorabile instanţa are obligaţia de a verifica într-o primă etapă dacă pedepsele aplicate prin hotărârea de condamnare definitivă depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă şi apoi, de a se raporta la pedeapsa rezultantă ce ar putea fi aplicată potrivit dispoziţiilor noului Cod penal.

Această comparare a pedepsei aplicate şi a pedepsei rezultante ce ar putea fi aplicată potrivit noului Cod penal a efectuat-o şi prima instanţă, însă prin luarea în considerare a pedepsei reduse la 8 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.

În consecinţă, în raport şi de considerentele expuse în cele ce preced cu privire la limitele legale ale contestaţiei la executare, procedând la aplicarea tratamentului sancţionator prevăzut de legea nouă şi impus de dispoziţiile art. 6 al. 1 Cod penal şi art. 4 din Legea nr. 187/2012, instanţa s-a raportat la dispoziţiile şi articolele aplicate prin hotărârile pronunţate prin realizarea corespondentei în legea nouă, iar reducerea pedepsei rezultante poate opera numai în măsura în care pedeapsa aplicată depăşeşte maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi.

Astfel, aplicând prevederile art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b şi art. 43 al. 2 noul Cod penal şi efectuând contopirea pedepselor de 2 ani închisoare şi 4 ani închisoare în pedeapsa de 4 ani închisoare la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), rezultă pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, la aceasta adăugându-se pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit noilor dispoziţii penale ar putea fi de 12 ani şi 2 luni închisoare, iar prin deducerea celor 26 zile închisoare executate ar rezulta pedeapsa de 12 ani 1 lună şi 4 zile închisoare.

S-a constatat astfel că pedeapsa aplicată în concret nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că va fi menţinută, nefiind împlinit termenul de prescripţie a executării, calculat conform art. 162 al. 1 lit. b Cod penal.

Pentru aceste considerente, s-a admis în parte contestaţia formulată de condamnatul-petent FA împotriva sentinţei penale nr. 2528/20.09.2017 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o va desfiinţa în parte, cu privire la aplicarea art. 6 al. 1 Cod penal şi reducerea pedepsei şi, în baza art. 6 al. 1 Cod penal, se va reduce pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 139/15.06.1998 a Tribunalului Bihor pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 2 şi 5 Cod penal 1969, la maximul special de 7 ani şi 6 luni închisoare prevăzut pentru infracţiunea corespondentă de art. 244 al. 2 Cod penal raportat la art. 2561 Cod penal.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, privind menţinerea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare cu consecinţele prevăzute de art. 71 şi 64 Cod penal 1969 aplicată prin sentinţa penală nr. 1643/29.10.2004 a Judecătoriei Baia Mare şi anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1894/6.12.2004 al Judecătoriei Baia Mare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Domenii speta

Spete similare