Contestaţie la executare. Lipsa titlului de creanţă.

Executarea silită a unui impozit local nu are suport legal, în condiţiile în care nu a fost emisă decizia de impunere din oficiu, în lipsa declaraţiei de impunere a proprietarului.

Prin sentinţa civilă nr.265/25.07.2017 pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă în dosarul nr.224/261/2017 s-a admis contestaţia la executare formulată de către contestatorul CF în contradictoriu cu intimata Primăria Oraşului Moldova-Nouă-Serviciul Taxe, Impozite şi Control Comercial, s-a dispus anularea actelor de executare silită privind instituirea măsurii popririi pe conturile contestatorului întocmite în dosarul execuţional nr.3323/31.10.2016 şi a fost obligată instituţia intimată să achite contestatorului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea introductivă debitorul ….. a solicitat anularea popririi dispuse de către intimata Primăria Oraşului Moldova-Nouă-Serviciul Taxe, Impozite şi Control Comercial asupra conturilor sale, deoarece creanţa, respectiv impozitul pe mijloace de transport, care face obiectul executării silite nu există, deoarece el nu deţine autovehiculul în baza căruia i-a fost stabilit acest impozit.

În susţinerea cererii debitorul a depus factura nr.101/16.09.2010 în copie (fila 5) din care rezultă că acesta ar fi achiziţionat autoturismul marca JEEP GRAND CHEROKE cu serie şasiu …., însă această factură nu poartă semnătura sa.

La cererea instanţei, instituţia intimată a depus copia dosarului execuţional (filele 28-34). Acesta conţine titlul executoriu, somaţia, anunţul de comunicare prin publicitate şi procesul-verbal de afişare a anunţului de comunicare prin publicitate.

Chiar dacă debitorul nu a contestat restul actelor de executare şi existenţa creanţei înseşi, instanţa este nevoită să analizeze şi acest aspect pentru a stabili dacă poprirea este luată cu respectarea prevederilor legale.

În primul rând, prima instanţă a observat că dosarul execuţional nu conţine actul care stă la baza emiterii titlului executoriu şi nici adresa de înfiinţare a popririi, care a fost depusă în copie de către contestator odată cu cererea introductivă (fila 8). Astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile de formă pentru valabilitatea măsurii popririi, fiind încălcate prevederile art.213 alin.4 din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, de vreme ce nu există decizie emisă de către organul de executare fiscală pentru instituirea popririi.

De asemenea sunt încălcate şi prevederile art.226 alin.2 ultima teză din Legea nr.207/2015, deoarece titlul executoriu nu face referire la actul care stă la baza emiterii sale, respectiv decizia de impunere.

Instituţia intimată nu a depus această decizie de impunere (dacă există) care stă la baza sumei ce reprezintă impozitul pe mijloace de transport şi astfel nici instanţa şi nici debitorul nu pot analiza modul de calcul al sumei stabilită în sarcina acestuia din urmă.

În al doilea rând, prima instanţă a constatat că măsura popririi este nelegală şi prin prisma acuzelor aduse de către debitor. Creanţa fiscală are la bază factura menţionată anterior, care nu poarte semnătura debitorului şi nici alte date de identificare în afară de nume şi prenume, respectiv nu menţionează CNP-ul sau domiciliul cumpărătorului.

Din actele anexate la răspunsul Primăriei Municipiului Arad (fila 40) rezultă că transcrierea autovehiculului s-a făcut de către Societatea EI S.R.L. prin mandatar în anul 2010. Astfel, identificarea aşa-zisului cumpărător s-a făcut de către organul fiscal, doar pe baza numelui înscris pe factură.

Conform art.83 şi următoarele Cod Civil, identificarea unei persoane se face în baza numelui, prenumelui, domiciliului şi actelor de stare civilă. La momentul operării transcrierii autovehiculului erau aplicabile prevederile art.12 şi 13 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice din care rezultă că o persoană se identifica cu nume, prenume şi domiciliu. Prima instanţă a considerat că factura nu conţine elemente suficiente pentru a identifica persoana căreia i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra vehiculului menţionat anterior, astfel că înscrierea acestuia pe rolul fiscal al contestatorului s-a făcut în mod nelegal. Există posibilitatea ca două persoane să aibă acelaşi nume şi prenume, astfel că identificarea lor necesită întotdeauna şi alte elemente de identificare, cum ar fi domiciliul sau CNP-ul.

Instituţia intimată nu a depus întâmpinare, astfel că prima instanţă nu a putut analiza modul în care organul fiscal a reuşit să identifice persoana cumpărătorului.

Deoarece instanţa nu a avut siguranţa că toate actele privind poprirea silită sunt în dosarul de executare, fiind posibil să existe o decizie de instituire a popririi anterior începerii executării silite, pe care organul fiscal nu a comunicat-o instanţei, s-a dispus anularea tuturor actelor de executare privind instituirea popririi asupra conturilor bancare ale debitorului.

În baza art.453 alin.1 CPC, prima instanţă a obligat instituţia intimată să plătească contestatorului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru.

Împotriva Sentinţei civile nr. 265/25.07.2017 pronunţată de către Judecătoria Moldova-Nouă, a declarat apel, în termen legal, apelanta Primăria Moldova Nouă-Serviciul Taxe şi Impozite, solicitând, în temeiul art.476 alin.3 Cod procedură civilă, anularea sentinţei civile apelate şi, pe cale de excepţie, anularea contestaţiei la executare ca tardiv formulată. În acest sens, apelanta susţine că somaţia şi titlul executoriu au fost comunicate debitorului încă din anul 2016, astfel încât acesta era decăzut din dreptul de a contestat validitatea titlului executoriu prin intermediul contestaţiei la executare pe care a formulat-o la data de 17.03.2017.

În temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, solicită schimbarea în tot a sentinţei atacate şi, rejudecând în fond, respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea apelului se arată că, prin contestaţia la executare, debitorul a solicitat instanţei să dispună ridicarea măsurii popririi de pe conturile sale, iar prin sentinţa apelată, instanţa a dispus anularea actelor de executare silită privind instituirea măsurii popririi pe conturile contestatorului în dosarul execuţional nr.3323/31.10.2016.

Apelanta precizează că anularea unui act de executare şi ridicarea unei măsuri de executare silită reprezintă operaţiuni diferite, care nu se confundă şi nu se suprapun, având o natură juridică şi un regim juridic distinct. Prin faptul că a dispus asupra unui lucru care nu s-a cerut, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, hotărârea astfel pronunţată fiind lovită de nulitate, iar în ipoteza în care ar fi procedat la recalificarea din oficiu a actului dedus judecăţii, instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor acest aspect, conform art.22 alin.4 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei consideră că sentinţa apelată este greşită, întrucât dispoziţiile art.213 alin.4 Cod procedură fiscală, invocate în prima instanţă, nu sunt aplicabile speţei, acestea reglementând poprirea asiguratorie şi nu poprirea propriu zisă de executare silită.

Apelanta arată că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.236 alin.5 şi 6 Cod procedură fiscală, rezultă că înfiinţarea popririi este condiţionată de emiterea unei decizii numai atunci când poprirea este luată ca măsură asigurătorie şi nu când reprezintă un act propriu zis de executare silită, hotărârea primei instanţe fiind eronată sub acest aspect. Contrar celor reţinute de prima instanţă, nici dispoziţiile art.226 alin.2 din Legea nr.207/2015 nu sunt aplicabile, întrucât debitorul era obligat, conform art.264 alin.4 din Legea nr.571/2003, să formuleze o declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului datorat bugetului loca, nefiind obligatorie emiterea unei decizii de impunere în acest caz.

Totodată, apelanta menţionează că, în factura care a stat la baza naşterii obligaţiei fiscale este menţionat CNP-ul contestatorului, identificarea corectă a acestuia nemaiputând fi pusă sub semnul întrebării.

Cu privire la cheltuielile de judecată susţine că reclamantului îi aparţine în totalitate culpa pentru promovarea prezentului demers judiciar, astfel că acesta trebuie să achite toate cheltuielile avansate în acest sens.

În drept, invocă dispoziţiile art.9, 22, 174 şi urm., art.185, 466 şi urm., art.476, 480, 718 Cod procedură civilă, art.236, 260 şi urm. din Legea nr.207/2015, art.264 din Legea nr.571/2003.

Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând anularea apelului ca tardiv, deoarece procedura de comunicare s-a realizat la data de 10.08.2017, iar apelul a fost introdus la data de 25.08.2017 introdus sau respingerea apelului acestuia ca neîntemeiat.

În apărare reiterează faptul că nu a achiziţionat nici un autoturism marca Jeep Grand Cheroke, factura de vânzare-cumpărare comunicată de Primăria Moldova Nouă nu a fost semnată de el, nu conţine datele de identificare şi nici nu e semnată şi ştampilată de către societatea de la care se presupune că a cumpărat acest autoturism.

Analizând apelul declarat,  tribunalul a respins calea de atac, reţinând următoarele:

Primul motiv de apel vizează tardivitatea formulării contestaţiei la executare, susţinându-se de către apelantă că s-a depăşit termenul de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală, întrucât somaţia şi titlul executoriu au fost comunicate contestatorului în cursul anului 2016, iar contestaţia împotriva popririi s-a formulat în data de 17.03.2017, astfel că reclamantul era decăzut din dreptul de a contesta validitatea titlului executoriu.

Referitor la acest motiv de apel, tribunalul observă că UAT-Oraşul Moldova Nouă nu a invocat această excepţie la judecata în primă instanţă.

Conform prevederilor art. 2550 alin. 1 C.civil, decăderea poate fi opusă de partea interesată în condiţiile art. 2.513, iar conform art. 2513 C. civil, aceasta poate fi opusă  numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Dar, chiar trecând peste această neregularitate procesuală a invocării excepţiei, tribunalul observă că somaţia nr. 3324/31.10.2016 şi titlul executoriu cu nr. 3323/31.10.2016- filele 28-29 dosar fond, nu au fost comunicate contestatorului potrivit prevederilor art. 47 din Codul de procedură fiscală.

 Astfel, conform art. 47 alin. 2-4 C.pr.fiscală,  Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15) - (17).

(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului(…).

Tribunalul observă că nu s-a făcut dovada comunicării somaţiei însoţită de titlul executoriu nici prin remitere şi nici prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul contestatorului. Recomandata depusă în copie la fila 53 verso apel, înapoiată expeditorului pentru expirarea termenului de păstrare, nu cuprinde  adresa a contestatorului destinatar, respectiv nu se indică localitatea, strada şi numărul blocului destinatarului, iar lipsa acestor date conduce la nulitatea dovezii de comunicare, conform art. 164 alin. 3 C.pr.civ.

Comunicare directă, prin publicitate - prin afişarea unui anunţ la sediul Serviciului de Taxe şi Impozite a Primăriei Moldova Nouă – filele 30-34, nu respectă exigenţele art. 47 alin. 4 C.pr.fiscală, mai sus redate, în condiţiile în care nu s-a încercat, mai întâi, comunicarea prin scrisoare recomandată, la domiciliul contestatorului.

Întrucât somaţia nu a fost legal comunicată, se constată că formularea contestaţiei după comunicarea înştiinţării de poprire, respectă termenul prevăzut de art. 261 alin. 1 lit. a C.pr.fiscală.

Al doilea motiv de apel vizează încălcarea de către instanţa de fond a principiului disponibilităţii procesului civil.

 Tribunalul observă că acest principiu nu a fost încălcat de instanţa de fond, prin aceea că a dispus anularea actelor de executare silită privind instituirea măsurii popririi pe conturile contestatorului întocmite în dosarul execuţional nr.3323/31.10.2016.

Prin cererea depusă de către CF ( filele 2-3 dosar Judecătorie) acesta a formulat contestaţie împotriva popririi dispuse pentru suma de 58.667 lei, solicitând ridicarea popririi de pe conturile sale, invocând ca şi motive de nelegalitate a popririi faptul că nu este proprietarul autovehiculului pentru care s-a calculat taxa auto, necumpărând nici un autoturism marca Grand Cheroke.

Nu se poate susţine că, dispunând anularea, iar nu ridicarea popririi, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii.

Instanţa de fond s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, calificând corect solicitarea reclamantului, ca fiind o cerere de anulare a formelor de executare silită prin poprire.

Referitor la fondul contestaţiei, tribunalul reţine că, într-adevăr, aşa cum susţine apelantul, nu era necesară o decizie de instituire a popririi, poprirea dispusă de către organul de executare fiind o măsură de executare silită, iar nu o măsură asigurătorie, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 213 alin. 4 din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Însă, lipsa deciziei de instituire a popririi nu a fost singurul motiv de admitere a contestaţiei la executare, iar celelalte motive reţinute de judecătorul fondului se privesc a fi  întemeiate.

Tribunalul reţine că, potrivit prevederilor art. 261 din Legea nr. 571/2003 privind Vechiul cod fiscal, Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.

(2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

Potrivit art. 264 alin. 4,  Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

În cazul de faţă, contestatorul nu a depus la organul fiscal de domiciliu nicio declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, înscrierea în evidenţele fiscale efectuându-se din  oficiu, pe baza datelor furnizate de Serviciul de taxe şi impozite al UAT Municipiul Arad.

Conform art. 83 alin. (4) din OG nr. 92/2003,  Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.

Art. 107 alin. 1 din Noul cod de procedură fiscală, prevede că Nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului/plătitorului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Aceste prevederi nu sunt aplicabile după începerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale nedeclarate.

Tribunalul observă că Serviciul de taxe şi impozite al UAT Municipiul Arad a radiat autoturismul Jeep Grand Cheroke cu nr. de identificare …, proprietatea SC EI SRL, pe baza facturii fiscale nr. 101/16.09.2010 – fila 37 dosar apel şi a declaraţiei privind scoaterea din evidenţă a mijloacelor de transport depusă de EI SRL-fila 36.

Însă, factura fiscală nr. 101/16.09.2010 emisă de EI SRL, prin care se vinde autoturismul Jeep Grand Cheroke cu nr. de identificare .. contestatorului CF, chiar dacă poartă codul numeric personal al cumpărătorului, nu poartă semnătura şi ştampila vânzătorului şi nici semnătura cumpărătorului. Nu poartă semnătura cumpărătorului nici chitanţa ataşată facturii.

În speţă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, nu există titlul de creanţă fiscală constând în decizia de impunere din oficiu, în lipsa declaraţiei de impunere, iar în atare condiţii executarea silită nu are suport legal.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus reţinute, tribunalul a respins apelul formulat de apelantul/a UAT Oraşul Moldova Nouă,  împotriva sentinţei civile nr.265/25.07.2017 pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă în contradictoriu cu intimatul/a CF.

Domenii speta

Spete similare