Prin intermediul articolului 22 pct. 2 din Convenția de la Montreal s-a stabilit limitarea răspunderii transportatorului la suma de 1000 dst pentru fiecare pasager, această din urmă sumă nefiind, însă, una fixată de statele semnatare ca acordându-se autom

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de  … sub nr. …, reclamanta  … solicitat, în contradictoriu cu pârâta …, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 831,27 Drepturi Speciale de Tragere (4556 RON – echivalent în lei la cursul BNR din data de 12.01.2018 – data depunerii acțiunii) având în vedere pierderea bagajului reclamantei într-o cursă aeriană operată de pârâtă la data de 04.02.2016 de la București, Otopeni la Milano, Linate, nr. zbor … .

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 04.02.2016 a zburat de la București, Otopeni la Milano cu o cursă operată de compania pârâtă, iar la aterizarea în aeroportul din Milano a descoperit că bagajul său nu a ajuns, fiind pierdut. În consecință, a făcut reclamație pe aeroportul din Milano, iar ulterior a comunicat și pârâtei pierderea bagajului. În urma unei corespondențe purtate cu societatea pârâtă și a notificării acesteia i s-a acordat o despăgubire în cuantum de 212,22 euro (957,43 RON), însă susține reclamanta că ar fi trebuit să i se acorde 1000 DTS, o sumă mai mare decât cea primită.

În acest sens, a invocat întrunirea elementelor răspunderii civile contractuale referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției pârâtei.

De asemenea, a mai arătat reclamanta că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 22 pct. 2 din Convenția de la Montreal din data de 28 mai 1999, dar și Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2027/97 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente.

S-a mai invocat faptul că transportatorul nu are voie să stabilească o limită mai scăzută de răspundere decât cea impusă de Convenție, orice clauză contrară fiind nulă, or în condițiile de transport ale pârâtei se stipulează că răspunderea pentru pierderea bagajului unui pasager este limitată la 19 sdr/kg.

În mod greșit și contrar Convenției a menționat pârâta că despăgubirea pentru pierderea bagajului unui pasager se calculează la kg, clauză lovită de nulitate conform convenției, deoarece despăgubirea este reglementată de art. 22 pct. 3 din Convenție.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Convenției de la Montreal din data de 28 mai 1999, dar și Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 325 lei, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 6)

Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la data de 05.03.2018 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că la data de 07.02.2016 reclamanta care a notificat pierderea bagajului a primit un răspuns din partea companiei prin care a fost informată că solicitarea sa a fost redirecționată compartimentului competent în soluționarea acestui tip de probleme, iar la data de 28.04.2016 pasagerei i s-au solicitat documentele necesare în vederea întocmirii dosarului de despăgubire.

La data de 01.06.2016, reclamanta a primit despăgubirea la care avea dreptul în conformitate cu Condițiile de Călătorie …, respectiv echivalentul sumei de 171 DST (212,22 EURO).

A mai susținut pârâta că suma de 1000 DTS solicitată reprezintă un plafon maxim de despăgubire, plafon peste care transportatorul aerian nu poate trece, cu excepția situației în care pasagerul avea un bagaj cu valoare declarată. De asemenea, termenul folosit de legiuitorul european este ”limitat”, nu ”fixat”, ceea ce înseamnă că suma este variabilă, putând fi determinată de transportatorul aerian de la caz la caz, în baza unor criterii clare, însă această sumă nu poate depăși 1000 DTS.

În speță, modalitatea de stabilire a sumei cu care urmează a fi despăgubit pasagerul este reglementată de art. 14.1.2 lit. d) din Termenii și Condițiile de Călătorie …, agreate de reclamantă la momentul achiziționării biletului de călătorie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1533 C. civ., art. 205 C. proc. civ., Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2027/1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente.

La termenul de judecată din data de …, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă şi aptă a conduce la soluţionarea cauzei pe fondul ei, în baza art. 258 (1) rap. la art. 255 (1) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 17.05.2018 reclamanta a depus o completare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că înțelege să invoce nulitatea parțială a contractului încheiat de părți cu referire la clauza prevăzută de art. 14.1.2 lit. d) din contract, lovită de nulitate absolută (art. 1255 C. civ.)

În esență, a susținut că respectiva clauză este contrară art. 22 pct. 3 din Convenția de la Montreal din data de 28 mai 1999, conform căruia doar în cazul transportului de mărfuri despăgubirea se calculează la kg, nu și în cazul transportului de pasageri.

La data de 07.06.2018 pârâta a formulat apărări ca urmare a cererii modificatoare a acțiunii inițiale, solicitând respingerea ca nefondată a argumentelor invocate și reiterând apărările din cuprinsul întâmpinării inițiale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 04.02.2016, reclamanta a zburat de la București la Milano cu o cursă operată de compania pârâtă …, iar la aterizarea în aeroportul din Milano a descoperit că bagajul său a fost pierdut, fapt ce a fost comunicat pârâtei care a demarat procedura de acordare a despăgubirii aferente pierderii bagajului.

Astfel, la data de 01.06.2016, în urma parcurgerii etapelor necesare întocmirii dosarului de despăgubire, reclamantei i-a fost plătită suma de 212,22 EURO reprezentând echivalentul sumei de 171 DST.

Potrivit art. 1 pct. 1 din Convenția pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional din 28.05.1999 în vigoare de la 03 septembrie 2000, ratificată în dreptul intern prin Ordonanța nr. 107 din data de 31.08.2000, prezenta convenție se aplică transporturilor internaţionale de persoane, bagaje sau mărfuri, efectuate cu o aeronava, contra plata, aplicându-se, în mod egal, transporturilor gratuite efectuate cu aeronave de către o întreprindere de transport aerian.

De asemenea, potrivit pct. 2 al articolului menționat, expresia ”transport internaţional” înseamnă orice transport în care, conform acordului dintre părţi, punctul de plecare şi punctul de destinaţie, indiferent dacă există sau nu o întrerupere a transportului sau o transbordare, sunt situate fie pe teritoriul a doua state părţi, fie pe teritoriul unui singur stat parte, în cazul în care există o escală stabilită pe teritoriul altui stat, chiar dacă acel stat nu este un stat parte.

În conformitate cu dispozițiile articolului 22 pct. 2 din Convenție, la transportul bagajului răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 DST pentru fiecare pasager, în afară cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăşi suma declarata, cu excepţia cazului în care dovedeşte ca suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinaţie.

În aplicarea dispozițiilor relevante din Convenția de la Montreal în ceea ce privește transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora s-a adoptat Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2027/97 privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente, în cuprinsul căruia s-a stabilit că operatorul de transport aerian este răspunzător în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajelor până la limita de 1000 D.S.T. (echivalentul sumei în monedă națională).

A susținut reclamanta că transportatorul nu are voie să stabilească o limită mai scăzută de răspundere decât cea impusă de Convenție, orice clauză care stipulează o limită mai scăzută fiind nulă conform art. 26 din Convenție care prevede că ”Orice clauză care are tendința să exonereze transportatorul de răspundere sau să stabilească o limită mai scăzută decât cea stabilită prin prezenta convenţie este nulă şi neavenită, însă nulitatea oricărei astfel de clauze nu implica nulitatea întregului contract, care rămâne supus prevederilor prezentei convenţii”.

Instanța reține că în Condițiile de transport pentru pasageri și bagaje ale societății pârâte se prevede, la art. 14.1.1, faptul că ”Cu excepția cazurilor prevăzute de legislația internă și cea comunitară, transportul nostru se supune regulilor și limitărilor legate de răspunderea stabilită de Convenție doar dacă transportul este unul internațional la care Convenția se aplică”.

De asemenea, art. 14.1.2 (d) prevede următoarele: ”Răspunderea noastră pentru pierderea sau lipsa din conținut a Bagajului de Cală va fi limitată de SDR 19 per kilogram, și nu în funcție de valoarea obiectelor lipsă, iar în cazul celui de mână, răspunderea va fi de maximum SDR 332 per pasager, cu mențiunea că dacă în concordanță cu legile în vigoare se aplică limite diferite de răspundere, acestea se vor aplica.”

În mod neîntemeiat susține reclamanta că ar fi lovită de nulitate această din urmă clauză din contractul dintre părți, întrucât prin intermediul acesteia nu se tinde la exonerarea transportatorului de răspundere și nici nu se stabilește o limită mai scăzută decât cea prevăzută de convenție, de vreme ce prin art. 22 pct. 2 nu a fost stabilită o sumă fixă ce s-ar impune a fi achitată de transportatorul aerian.

Mai mult, instanța reține că prin contractul de transport nu s-a prevăzut o limită maximă a despăgubirii care să fie mai mică decât cea stabilită de convenție, respectiv de 1000 DST, astfel încât să se poată susține că clauzele contractuale ar fi contrare prevederilor art. 22 pct. 2 și să se stabilească incidența art. 26 din convenție.

Astfel, instanța reține că prin intermediul articolului 22 pct. 2 din Convenția de la Montreal s-a stabilit limitarea răspunderii transportatorului la suma de 1000 DST pentru fiecare pasager, această din urmă sumă nefiind, însă, una fixată de statele semnatare ca acordându-se automat fiecărui pasager aflat în vreuna dintre ipotezele reglementate de articol, ci fiind prevăzută ca un plafon maxim de despăgubire ce se poate acorda.

Procedura efectivă de acordare a despăgubirilor nu este, însă, reglementată de prevederile articolului 22 pct. 2 anterior menționat, fiind lăsată la latitudinea statelor semnatare.

A invocat reclamanta prevederile art. 22 pct. 3 din Convenție potrivit cărora ”La transportul de mărfuri răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 17 DST per kilogram, în afară cazului în care expeditorul, în momentul când coletul a fost predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar”, însă faptul că în situația transportului de mărfuri despăgubirea se calculează la kilogram nu presupune faptul că în cazul transportului de pasageri ar fi exclusă o astfel de modalitate de calcul al despăgubirii care să fie stabilită de statele semnatare, de vreme ce în ipoteza reglementată de art. 22 pct. 2 nu se stabilește decât suma la care se limitează despăgubirea, de 1000 DST, nu și o eventuală procedură ori criterii în raport de care să se acorde despăgubirile.

Așadar, cele două articole ce reglementează transportul de pasageri, respectiv de mărfuri au în vedere ipoteze distincte și nu reiese din ansamblul reglementărilor cuprinse de Convenție că s-a intenționat ca doar în cazul transportului de mărfuri despăgubirea să fie calculată la kg, așa cum se învederează de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată.

Instanța apreciază că prevederile art. 22 pct. 2 din Convenția de la Montreal instituie un plafon maxim de despăgubire, așa cum s-a arătat anterior, iar în cazul în care s-ar fi intenționat ca această sumă să fie în mod automat acordată, s-ar fi menționat acest lucru într-o modalitate lipsită de echivoc, după cum în mod întemeiat s-a arătat de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării.

În speță, procedura stabilită de compania aeriană pârâtă se bazează pe criteriul greutății bagajului, situație în care s-a calculat despăgubirea pentru reclamantă după formula 19 DST x 9 kg (greutatea bagajului de cală înregistrat de reclamantă în cadrul procedurilor de check-in), rezultând 171 DST, respectiv 212,22 EURO, la cursul de schimb din ziua plății, respectiv 01.06.2016.

Faptul că operatorul de transport a utilizat acest criteriu al greutății bagajului nu este în contradicție cu prevederile art. 22 pct. 2, respectiv 3 din Convenția pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional din 28.05.1999, operatorii aerieni naționali putând stabili criterii în funcție de care să se acorde despăgubirile, de vreme ce convenția nu impune o sumă fixă care să fie acordată în orice situație de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare