Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Impreviziunea nu are drept scop revenirea la pres

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.02.2018, reclamanţii  … au solicitat, în contradictoriu cu pârâta  ..., ca instanţa să dispună reechilibrarea prestaţiilor părţilor derivând din Contractul de credit ipotecar nr.  … din data de …, în temeiul Legii nr. 77/2016, astfel: în principal, îngheţarea cursului leu-CHF la valoarea de la momentul  acordării împrumutului ca efect al impreviziunii – 21588 RON,  iar în subsidiar, îngheţarea cursului leu-CHF la valoarea de la momentul  acordării împrumutului +10% pe toată perioada contractuală, respectiv stabilizarea cursului de schimb leu-CHF la valoarea inițială + 20% pe toată perioada contractuală, iar in tertium, împărțirea riscului valutar între părțile contractante în mod egal (50-50%) pe toată perioada contractuală, cu începere de la momentul semnării contractului de credit până la momentul rambursării integrale a creditului.

Totodată, au mai solicitat împărțirea riscului valutar în mod egal (50-50%) pentru viitor, începând cu data depunerii acțiunii și până la momentul rambursării integrale a creditului, să se dispună modificarea dobânzii contractuale prin micșorarea acesteia cu  un procent de 3% având în vedere faptul că produsul bancar – creditul ipotecar are o dobândă mult superioară produselor bancare existente actualmente pe piață, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat reclamanții că au contractat de la pârâtă un credit ipotecar prin Contractul de credit ipotecar nr.  … din data de …, fiindu-le acordat un credit în sumă de 39.500 CHF pe o perioadă de 300 luni.

La data de 31.08.2017, reclamanții au formulat o notificare de renegociere și de dare în plată a imobilului supus ipotecii, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, solicitând în principal reechilibrarea contractului, iar în subsidiar, realizarea procedurii de dare în plată prin predarea imobilului.

În anul 2015, banca a făcut o ofertă de conversie a creditului, însă această ofertă nu ar fi fost avantajoasă reclamanților, întrucât, practic, s-ar fi dublat valoarea debitului, prin dublarea cursului valutar.

Au mai învederat reclamanții că apreciază ca fiindu-le mai favorabilă orientarea spre latura ”blândă” a legii dării în plată, în sensul reechilibrării contractului de credit, precum și că veniturile acestora s-au diminuat considerabil de la data contractării creditului, aflându-se într-o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar ce face aproape imposibilă plata ratelor.

S-a mai menționat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, care se aplică și contractelor aflate în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a legii, precum cel din prezenta cauză.

În privința teoriei impreviziunii s-a arătat că este de notorietate faptul că fluxul de credite bancare în franci elvețieni din anii 2007-2008 a produs consecințe economice nefaste asupra situației economice a unui număr foarte mare de titulari de credite bancare, în contextul deprecierii masive a monedei naționale față de francul elvețian, valoarea ratelor explodând odată cu dublarea cursului valutar.

Au mai invocat reclamanții considerentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 623/25.10.2016 cu privire la teoria impreviziunii.

Astfel, în esență, trebuie cercetat dacă în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta.

Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice.

Supra-evaluarea monedei CHF în raport de data contractării, urmare a crizei economice mondiale, se impune a fi analizată prin raportare la riscul supra-adăugat menționat în decizia Curții Constituționale. În concret, la data contractării creditului, cursul CHF era de 2.1588 lei – la data contractării creditului, iar în prezent cursul CHF este de aproximativ 4,03 lei, creștere care în mod evident a dezechilibrat prestațiile părților.

Așadar, urmare a creșterii valorii monedei CHF, echilibrul contractual nu se mai atinge, fiind în mod grav perturbat, iar efectele asupra situației debitorilor sunt drastice, aceștia fiind nevoiți să restituie lunar o dobândă al cărei cuantum excede semnificativ valoarea celei previzionate, în mod rezonabil, la data contractării.

Totodată, au învederat reclamanții că sunt debitori de bună-credință, care și-au asumat o fluctuație rezonabilă a cursului CHF, dar nu se poate aprecia că ar fi acceptat să contracteze și în ipoteza unei creșteri de 2 ori a valorii cursului.

Astfel, prin raportare la art. 970 C. civ. 1864, în lumina teoriei solidarismului contractual, au considerat reclamanții absolut necesară adaptarea contractului în cauza de față, prin raportare la valoarea monedei CHF de la data fiecărei plăți lunare a dobânzii contractuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 77/2016, art. 205, 209 și urm. C. proc. civ.

În dovedire, reclamanții au solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 02.04.2018, pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivare, au arătat că acțiunea este inadmisibilă, având în vedere că acțiunile întemeiate pe impreviziune și pe Legea nr. 77/2016 sunt acțiuni în constatare, iar nu în pretenții, iar notificarea atașată cererii de chemare în judecată este informă și nu îndeplinește cerințele art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Totodată, a mai susținut că sunt aplicabile principiile create de practica judiciară sub imperiul Codului civil de la 1864 cu privire la impreviziune, iar în speță nu sunt întrunite condițiile necesare pentru constatarea impreviziunii, reclamanții neprobând paguba însemnată ca urmare a scăderii veniturilor.

Creșterea francului elvețian nu poate fi considerată o împrejurare imprevizibilă, care nu ar fi putut fi avută în vedere în mod rezonabil la momentul încheierii contractului, fiind de notorietate că niciun curs de schimb valutar pentru monedele străine nu rămâne fix.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1092 C. civ., OUG nr. 50/2010, OUG nr. 174/2008.

La data de 27.04.2018 s-a depus răspuns la întâmpinare prin care au fost reiterate susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 31.05.2018, instanţa a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind această probă admisibilă şi apte a conduce la soluţionarea cauzei pe fondul ei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de … s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr.  … între … și  … având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit ipotecar în sumă de 39.500 CHF reprezentând credit pentru finanțarea achiziționării proprietății situate în municipiul Turda (filele 10-13).

Potrivit art. 2 din contract, creditul se acordă pe o perioadă de 300 luni, începând cu data de … și până la data de… .

La data de 31.08.2017 s-a înregistrat la OTP BANK ROMÂNIA SA notificarea transmisă de reclamanții  din prezenta cauză prin care s-a solicitat în principal îngheţarea cursului leu-CHF la valoarea de la momentul  acordării împrumutului, îngheţarea cursului leu-CHF la valoarea de la momentul  acordării împrumutului +10% pe toată perioada contractuală, stabilizarea cursului de schimb leu-CHF la valoarea inițială + 20% pe toată perioada contractuală, împărțirea riscului valutar între părțile contractante în mod egal (50-50%) pe toată perioada contractuală, cu începere de la momentul semnării contractului de credit până la momentul rambursării integrale a creditului, împărțirea riscului valutar între părțile contractante în mod egal (50-50%) pentru viitor, începând cu data primirii notificării și până la momentul rambursării integrale a creditului.

Totodată, s-a solicitat împărțirea riscului valutar în mod egal în aceeași proporție pentru viitor, începând cu data primirii notificării și până la momentul rambursării integrale a creditului, precum și modificarea dobânzii contractuale având în vedere că dobânda a fost majorată unilateral de către bancă și produsul bancar – creditul ipotecar are o dobândă mult superioară produselor bancare existente pe piață.

În mod subsidiar, în cazul refuzului băncii de a renegocia clauzele contractuale, s-a formulat o notificare prin care banca a fost informată că în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării reclamanții vor proceda la darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii prin transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia către … în vederea stingerii datoriei izvorâte din Contractul de credit ipotecar nr. .. .

Cu privire la teoria impreviziunii invocată de reclamanți, instanța reține că, deşi nu exista o reglementare în acest sens, conform doctrinei şi jurisprudenţei dezvoltate sub imperiul Codului civil din 1864 a fost recunoscută posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Astfel, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 C. civ din 1864 care statuau că ”trebuie executate cu bună-credință convenţiile, ele obligând nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa”. Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu referitoare la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623/2016, impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Impreviziunea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială. În consecință, revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.

A mai stabilit Curtea Constituțională că evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/juridice a cocontractanților, a valorii prestațiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat și suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum și a noilor condiții economice care denaturează atât voința părților, cât și utilitatea socială a contractului de credit (paragraful 98).

Prin raportare la aceste principii, instanţa va analiza dacă în prezenta cauză poate fi aplicată teoria impreviziunii, pentru a face o diferențiere între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, între cei care nu mai pot să plătească și cei care nu mai vor să plătească, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în decizia sus-menţionată (paragraful 116).

Instanţa reţine că principalul motiv indicat de reclamanţi în susţinerea cererii privind adaptarea contractului este creşterea cursului CHF, acesta constituind riscul supraadăugat în opinia acestora.

În ceea ce priveşte susţinerea privind creşterea cursului RON-CHF, instanţa reţine că acest motiv este neîntemeiat, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

Astfel, variaţia cursului de schimb CHF-RON era publică la data încheierii contractului de credit, fiind de notorietate aspectul că la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoana fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său fiind diferit în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară.

Prin urmare, instanţa consideră că reclamanții şi-au asumat riscul valutar în mod conştient şi în deplină cunoştinţă de cauză pentru a obţine creditul necesar satisfacerii nevoilor lor, astfel încât, deşi rata pe care aceştia o aveau de achitat a crescut faţa de momentul acordării creditului, acest lucru nu constituie un element care să atragă intervenţia impreviziunii.

Astfel, prin Decizia nr. 62/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr.161 din data de 03.03.2017, s-a statuat că odată cu încheierea contractului, se realizează acordul de voință al părților care agreează integral condițiile stipulate în acest act juridic. Opțiunea pentru un credit într-o monedă străină este făcută conștient și cu bună-știință de către debitor, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de creditor, cât și de alți furnizori de produse bancare (cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-și realiza investiții  mai  substanțiale  etc.). Concomitent  cu  identificarea  avantajelor  acestui  tip  de  credit, împrumutatul are posibilitatea de a identifica și dezavantajele lui, printre care riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei (dacă aceasta este moneda în care obține principalele venituri) (paragraful 39).

Totodată, s-a reţinut că riscul valutar inerent este un element al prețului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeași monedă. Ca urmare, diferențele între valorile ratelor  lunare generate de aplicarea  ratelor  de  schimb valutar între moneda creditului și moneda în care împrumutatul își realizează veniturile sunt o parte componentă a prețului contractului, fiind incluse inerent în obiectul contractului (paragraful 41).

Analizând această decizie, instanţa reţine că riscul valutar este un risc inerent contractului de credit şi nu poate constitui acel risc supraadăugat care să justifice aplicarea teoriei impreviziunii.

Ca atare, deşi teoria impreviziunii se poate aplica tuturor contractelor care respectă cerinţele prevăzute de lege, inclusiv celor acordate într-o monedă străină, aceasta nu poate fi întemeiată pe creşterea cursului valutei care forma obiectul contractului, ci pe o împrejurare obiectivă, exterioară contractului de credit.

Ca atare, susţinerile reclamanților în sens contrar sunt nefondate, creşterea cursului CHF neconstituind un risc supraadăugat care să fundamenteze aplicarea teoriei impreviziunii.

Nu se poate susţine că majorarea cursului CHF-RON constituie o împrejurare exterioară, imprevizibilă care nu putea fi avută în vedere de debitori la încheierea contractului, fiind de notorietate faptul că evoluţia valutelor este, de regulă, în sensul creşterii acestora, cu atât mai mult cu cât contractul a fost încheiat pe o perioadă foarte mare de timp, fiind previzibil faptul că pe parcursul acestui interval cursul valutar poate înregistra fluctuaţii extreme.

Totodată, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională, contractarea unui credit în altă monedă decât cea în care debitorii obţineau venituri, a fost decizia exclusivă a acestora, pe piaţa fiind disponibile și alte variante de credite. Astfel, nu se poate imputa băncii faptul că a oferit debitorilor un produs pentru care exista riscul creşterii cursului valutar, decizia aparţinând consumatorului, fiind luată de regulă în raport de dobânzile mai mici aplicabile creditelor în valută.

Aplicarea teoriei impreviziunii și revizuirea efectului contractului sub forma stabilizării cursului de schimb în sensul solicitat de reclamanți nu sunt acceptabile, întrucât nu este vorba nici despre îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei ca urmare a devenirii exagerat de oneroase a obligației debitorilor și nici nu suntem în prezența unei împrejurări excepționale și în mod obiectiv imprevizibile și inevitabile.

În acest sens, reclamanții au contractat un credit în cea mai ieftină monedă de pe piață de la acel moment, acceptând posibilitatea variației ratei de schimb valutar ce apare ca fiind inevitabilă, fără a se putea reține reaua-credință a băncii care pretinde rambursarea împrumutului în aceeași monedă în care l-a acordat, la cursul de schimb din ziua plății, banca nefiind responsabilă pentru variațiile ratei de schimb valutar, în timp ce modificarea de curs putea fi în mod egal anticipată de ambele părți contractuale.

De asemenea, fluctuațiile prețurilor țin de esența vieții economice, părțile asumându-și aceste riscuri la momentul încheierii contractului, astfel că pârâta poate pretinde executarea întocmai a obligației, deoarece contractul are putere de lege, iar prestațiile trebuie executate conform principiului pacta sunt servanda. Pe de altă parte, avantajele economice obținute de pârâtă își au originea în aceeași forță obligatorie a contractului.

Chiar dacă reclamanţii susţin că nu puteau să prevadă o eventuală evoluţie a cursului de schimb a monedei CHF, acest fapt nu constituie un argument pentru îngheţarea cursului de schimb al monedei CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut, instanța având în vedere și principiul autonomiei de voință al părților consacrat de art. 969 C. civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art. 1578 C. civ. de la 1864.

Instanța constată că, deși invocă reclamanții situația dificilă din punct de vedere financiar, totuși, nu sunt aduse niciun fel de dovezi în sprijinul acestor susțineri, cu toate că sarcina probei revenea acestora, în conformitate cu prevederile art. 249 Cod de procedură civilă.

Astfel, au depus reclamanții la dosarul cauzei doar corespondența dintre aceștia și bancă referitoare la notificarea de dare în plată și contractul de credit din data de 07.10.2006, instanța neavând la dispoziție niciun element probatoriu care să conducă spre o soluție de admitere a cererii de chemare în judecată.

Pentru aceleași considerente expuse în cele ce preced urmează a respinge în integralitate acțiunea introductivă de instanță, având în vedere că, în concret, întreaga motivare a acesteia se subsumează motivelor referitoare la aplicarea în speță a teoriei impreviziunii, or, constatând netemeinicia susținerilor privitoare la aplicarea impreviziunii, urmează a constata, totodată, ca fiind nefondate toate capetele de cerere.

Cu referire la solicitarea de readaptare a contractului de credit sub aspectul dobânzii contractuale, instanța reține că și acest capăt de cerere este vădit nefondat, având în vedere principiul autonomiei de voință al părților care au stabilit un anumit cuantum al dobânzii la data încheierii contractului, ce nu poate fi modificat pe parcurs prin intervenția instanței în convenția părților. Mai mult, deși invocă existența unor produse bancare similare existente pe piață cu o dobândă diferită, totuși, din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată nu reies aceste aspecte învederate în cuprinsul acțiunii.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, având în vedere că riscul valutar nu constituie risc supraadăugat, cum anterior a fost arătat, acesta fiind asumat în mod expres de către împrumutaţi, precum şi că modificarea situaţiei avute în vedere la încheierea contractului nu poate fi calificată ca fiind un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului.

Domenii speta

Spete similare