Nu pot fi stabilite proceduri speciale în raport de cele prevăzute de Codul de procedură civilă referitoare la executarea silită prin intermediul unor norme de forță juridică inferioară legii, respectiv ordine de ministru. Statul și instituțiile publice a

Hotărâre 4836 din 24.07.2018


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de …, contestatoarea … în reprezentarea … a formulat, în contradictoriu cu intimata …, contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea somaţiei şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emise de către BEJA  … în dosarul de executare nr. … .

În motivare, contestatoarea a arătat că actele de executare sunt netemeinice și nelegale, având în vedere că la data de 07.08.2017 a intrat în vigoare OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Acest act normativ prevede în mod clar că pentru restituirea taxei auto există o procedură specială care trebuie folosită de către contribuabili pentru restituirea taxei auto, invocând, în acest sens, prevederile art. 1, respectiv art. 3 din OUG nr. 52/2017.

A susținut contestatoarea că legiuitorul  a stabilit calea de urmat pentru toți creditorii îndreptățiți la restituire, restituirea urmând a fi soluționată potrivit procedurii administrative, și nu pe calea executării silite.

A mai invocat prevederile art. 7 din OUG nr. 52/2017, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 667 și urm. c. proc. civ., ci există o procedură specială în ceea ce privește restituirea sumelor de la bugetul statului prevăzută de dispozițiile art. 168 C. proc. fisc. coroborat cu  cele ale O.M.E.F. nr. 1899/2004.

Cu privire la somația din data de 11.12.2017, a învederat debitoarea că nu au fost respectate dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii prin care se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituției publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acest scop.

S-a mai arătat că ordonanța reglementează termenul de 6 luni după trecerea căruia se poate proceda la executarea silită potrivit dreptului comun, în situația în care instituia publică nu își îndeplinește obligația înăuntrul acestuia.

De asemenea, a criticat și modul de stabilire a cheltuielilor de executare, arătând că acestea depășesc cu mult procentul de 10% din debitul de executat și nu au fost anexate documente justificative privind aceste cheltuieli.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 si următoarele din Codul de procedura civila, art. 261 Cod Procedura Fiscala, O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 110/200, O.M.F.P. Nr. 1899/2004, art. 13 din O.U.G. nr. 9/2013. art. XV din O.U.G. nr. 8/2014.

În dovedire, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare la data de 06.02.2018 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de  … a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de … sub număr … .

La termenul de judecată din data de  … a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de  … sub număr … .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr.  … pronunțată la data de  … de Tribunalul București în dosarul nr. … (filele 56-57) a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta  … în contradictoriu cu pârâta  … ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. … pronunțată la data de … de Curtea de Apel București în dosarul nr. … a fost admis recursul formulat de reclamanta …, a fost casată sentința civilă recurată și, rejudecându-se, a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 17.929 lei reprezentând timbru de mediu, cu dobânda fiscală de la data plății până la data restituirii debitului principal (filele 58-60)

Prin cererea din data de … formulată către BEJA  … (fila 53), creditoarea  … a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.  … pronunțată la data de … de Tribunalul București în dosarul nr. … , astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. … pronunțată la data de  … de Curtea de Apel București împotriva …, în vederea recuperării sumei de 17.929 lei și a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, actualizată cu dobânda fiscală.

Prin Încheierea executorului judecătoresc din data de 31.10.2017 (fila 51) a fost admisă cererea creditorului, s-a dispus înregistrarea acesteia, precum și deschiderea dosarului de executare silită nr. … .

La data de 27.11.2017, prin încheierea pronunțată în dosarul nr.  … a fost încuviințată executarea silită prin toate formele prevăzute de lege de către Judecătoria Sectorului 2 București față de debitorul  … .

La data de 11.12.2017 s-a emis Somația către debitorul … , prin care i s-a pus în vedere să se conformeze dispozițiilor titlului executoriu, în sensul de a achita suma de 17.929 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin titlu executoriu, precum și suma de 2255,05 lei reprezentând cheltuieli de executare.

La data de 11.12.2017 s-a emis Încheierea privind cheltuielile de executare nr. 359 (fila 45) prin care s-a stabilit suma de 2255,05 lei reprezentând cheltuieli de executare, din care : 1700 lei – onorariu executor judecătoresc, 20 lei – taxă judiciară, 175 lei – cheltuieli materiale necesare întocmirii și comunicării actelor de executare efectiv lucrate.

Potrivit art. 622 alin. (1), (2) C. proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Astfel, în măsura în care nu se prevede altfel printr-o lege specială, devin aplicabile prevederile care reglementează procedura de drept comun privind executarea silită.

În ceea ce priveşte critica debitoarei-contestatoare referitoare la faptul că nu sunt aplicabile, în speţă, dispoziţiile art. 622 și urm. C. proc. civ. referitoare la executarea silită de drept comun, instanţa o constată ca nefiind întemeiată, deoarece la baza executării silite stă un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă.

Or, atât timp cât intimatul-creditor se prevalează de un astfel de titlu executoriu, conform art. 622 alin. 1 C. proc. civ., acesta are dreptul să iniţieze executarea silită a debitorului său.

Prin urmare, atât timp cât, pentru a obţine restituirea taxei, intimatul a fost nevoit să apeleze la o instanţă de judecată, iar instanţa a pronunţat o hotărâre de obligare a acesteia din urmă la restituire, în lipsa unei îndepliniri benevole a obligaţiei de plată conform titlului executoriu, restituirea se poate solicita, în mod legal, în procedura de executare silită prevăzută de art. 622 şi urm. C. proc. civ.

Instanța reține ca neîntemeiate susținerile contestatoarei cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 168 Cod de procedură fiscală care nu instituie o procedură specială în sensul art. 622 alin. (1) teză finală Cod de procedură civilă, ci reglementează modalitatea în care, la cererea contribuabililor, pot fi restituite acestora sume plătite sau încasate fără a fi datorate, ipoteză distinctă de cea regăsită în cauza dedusă judecății.

Mai mult, Ordinul O.M.P.F. nr. 1899/2004 invocat în cuprinsul contestației la executare detaliază procedura prevăzută de art. 168 anterior menționat, fără, însă, a institui o procedură specială distinctă de cea prevăzută de Codul de procedură civilă referitoare la executarea silită. Prin Ordinul O.M.P.F. nr. 1899/2004 s-a aprobat procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordin. 

Prevederile articolului 168 se aplică şi pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri, situație, de asemenea, ce nu prezintă legătură cu executarea silită demarată împotriva debitoarei ca urmare a neexecutării de către aceasta a dispozițiilor titlului executoriu.

Pentru aceleași considerente, instanța reține ca fiind neîntemeiate susținerile debitoarei cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 9/2013, întrucât faptul că legiuitorul a instituit calea formulării unei cereri pentru restituirea sumei reprezentând timbru de mediu nu exclude aplicabilitatea în speță a dispozițiilor ce reglementează executarea silită, prin legea specială nefiind prevăzută o procedură care să deroge de la prevederile Codului de procedură civilă.

Mai mult, instanța reține că nu pot fi stabilite proceduri speciale în raport de cele prevăzute de Codul de procedură civilă referitoare la executarea silită prin intermediul unor norme de forță juridică inferioară legii, respectiv ordine de ministru.

Instanța mai reține că prevederile art. (1)-(4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule nu exclud aplicabilitatea dispozițiilor privind executarea silită de drept comun, ci, dimpotrivă, se referă expres la aceasta.

În susținerea contestației la executare s-a invocat, ca motiv de anulare a executării silite, nerespectarea de către creditoare a prevederilor Ordonanței nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Sub acest aspect, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul la un proces echitabil și impune soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, atât în materie civilă, cât și penală.

Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive, însa Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).

Astfel, statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil si în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Sandor contra României, V. Ionescu contra României, Sabin Popescu contra României).

De asemenea, in Cauza Sandor contra României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".

Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silita pentru a obține satisfacerea creanței sale, concluzionându-se în sensul că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție.

Totodată, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. (1) din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. (6) din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului și, deci, instituțiilor publice obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.

În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri.

Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.

Astfel, prin prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 invocate de către contestatoare se ajunge tocmai la situația în care se amână realizarea creanței pe care o persoană o are împotriva statului, aceasta constituind o ingerință în dreptul creditorului la recunoașterea bunurilor.

În speță, debitoarea avea cunoștință de rămânerea definitivă a hotărârii ce constituie titlu executoriu la data de 14.11.2016, în timp ce executarea silită a început la data de 31.10.2017.

Acordarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 este condiționată de necesitatea de a se face dovada lipsei de fonduri de către instituția publică, acesta neputând fi acordat ca un beneficiu debitorului, pe baza unei simple susțineri în acest sens.

În măsura în care s-ar face dovada lipsei de fonduri, care în cauză nu a fost făcută, s-ar acorda acest termen de 6 luni pentru a se întreprinde demersuri pentru îndeplinirea obligației de plată.

Chiar admițând că debitoarea  … ar fi adus la cunoștința creditorului situația lipsei fondurilor bănești, deși nu s-a probat un astfel de demers, totuși, de la data emiterii somației, respectiv 11.12.2017 și până la soluționarea prezentei contestații la executare, debitoarea putea face demersuri pentru îndeplinirea obligației de plată pe care să le aducă atât la cunoștința instanței, cât și la cea a creditorului, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauza dedusă judecății, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate în contestația la executare pentru a nu executa o hotărâre judecătorească,  întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță, instanța apreciază ca neîntemeiată contestaţia la executare în privința susținerilor arătate în cele ce preced.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare silită, instanţa reţine că neachitarea de bunăvoie a debitului a determinat creditorul să se adreseze executorului, care, faţă de prevederile art. 7 lit. a din Legea nr 188/2000, avea obligaţia să pună în executare dispoziţiile din titlul executoriu.

Potrivit art. 670 alin. 2 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, dacă prin lege se prevede altfel.

De asemenea, conform art. 670 C. proc. civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Alineatul 4 al aceluiaşi articol prevede că sumele ce reprezintă cheltuieli de executare pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta, dispoziţiile art. 451 alin. 2 şi alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Potrivit art. 670 alin. 3 C. proc. civ., sunt cheltuieli de executare: taxele de timbru necesare declanşării executării silite, onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport, alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

Cu privire la suma de 1700 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, instanța constată că aceasta a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, precum și cele ale Ordinului nr. 2561/2012 pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, în limitele impuse de actele normative menționate.

În privința sumei de 175 lei stabilită cu titlu de cheltuieli materiale necesare întocmirii și comunicării actelor de executare efectiv lucrate, instanţa constată că executorul judecătoresc nu a detaliat în cuprinsul încheierii din data de 11.12.2017 ce anume reprezintă suma final stabilită cu acest titlu, nu s-a specificat în concret ce fel de cheltuieli au fost efectuate și nici nu s-au depus dovezi care să ateste efectuarea lor.

Pentru aceste motive, urmează a anula parţial Încheierea privind cheltuielile de executare nr. 359 emisă la data de 11.12.2017 de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați … , pentru suma de 175 lei reprezentând cheltuieli necesare întocmirii si comunicării actelor de executare, în sensul că vor fi înlăturate în totalitate aceste cheltuieli.

În raport de toate aceste considerente, instanţa va admite în parte contestația la executare formulată, în privința încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, urmând ca în rest aceasta să fie respinsă ca neîntemeiată.

Față de soluția pronunțată cu privire la contestația la executare, instanța urmează a respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Domenii speta