Clauze abuzive – condiții impuse de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 – jurisprudența c.j.u.e.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Constanța, Str. Traian Nr. 33;  Tel. 0241 / 617760; Fax. 0241/619669

Dosar civil nr.608/212/2016

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2068

Ședința Publică din data de 27 Februarie 2017

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător

Grefier:

Clauze abuzive – condiții impuse de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 – jurisprudența C.J.U.E.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, cerere formulată de reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2017 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și stabilind că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în temeiul art.396 alin.1 și alin.2 C.proc.civ.rep. (în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile și în caz de amânare, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței), a amânat succesiv pronunțarea la 02.02.2017, 15.02.2017, 24.02.2017 și la 27.02.2017 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ.rep., a adoptat următoarea hotărâre:

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Obiectul și istoricul cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 15.01.2016 sub numărul 608/212/2016, reclamantul S.S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.:

1.să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., încheiat între reclamant și pârâtă, și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzei;

2.să dispună, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., obligarea pârâtei la:

–restituirea sumei achitate de reclamant cu titlul comision de angajament;

–plata dobânzii legale aferente sumei supuse restituirii, cu titlul comision de angajament, în principal de la data reținerii acestora și, în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată;

3.să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d2) din Contractul de Credit de Consum nr…., încheiat între reclamant și pârâtă, și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzei;

4.să dispună, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d2) din Contractul de Credit de Consum nr…., obligarea pârâtei la:

–restituirea sumei achitate de reclamant cu titlul comision de gestiune și risc;

–plata dobânzii legale aferente sumei supuse restituirii, cu titlul comision de gestiune și risc, în principal de la data reținerii acestora și, în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată;

5.să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cu privire la sumele pentru care a solicitat restituirea, reclamantul a învederat că solicită ca restituirea să poarte inclusiv asupra sumelor care i-au fost reținute de către pârâtă în perioada cuprinsă între 15.01.2016 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat argumentele ce succed.

(1). Contractul de credit:

Între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător,  s-a încheiat Contractul de Credit de Consum nr…., având ca obiect acordarea unui credit în suma de 81.000,00 euro, pe o perioadă de 30 de ani.

Clauzele contractului de consum menționat sunt standardizate, prestabilite – situație ce crează dificultăți pentru un consumator care nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire.

(2). Caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de angajament:

Comisionul de angajament în cuantum de 2,00% calculat la valoarea creditului contractat este abuziv și nejustificat.

Din modul în care este formulată clauza, rezultă, fără dubiu, că acest comision nu a suportat negociere între părți, comisionul fiindu-i impus de către Bancă consumatorului reclamant. Consimțământul dat de către împrumutat la momentul încheierii contractului a fost practic inexistent, întrucât a fost exprimat în condiții de constrângere financiară, stare de care pârâta, în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și să îi impună cocontractantului, aflat într-o poziție defavorabilă, o obligație excesivă.

(3). Caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de gestiune și de risc:

Comisionul de gestiune și de risc în cuantum de 0,10% / lună, calculat la soldul creditului contractat, începând cu al doilea an de creditare, este abuziv și nejustificat. Acesta este definit astfel, în Condițiile Generale ale Contractului de Credit de Consum nr….: reprezintă comisionul perceput de bancă pentru administrarea creditului / facilității de credit, pentru evaluarea bonității Împrumutatului pe parcursul derulării creditului / facilității de credit. Acest comision se reține de către Bancă fie la data primei trageri a creditului / facilității de credit, fie pe parcursul derulării acesteia, din disponibilitățile Împrumutatului sau din credit / facilitatea de credit.

Formularea echivocă face greu de înțeles natura acestui comision. Evaluarea bonității Împrumutatului s-a făcut de către Bancă anterior încheierii contractului de credit, urmare a înscrisurilor depuse la Bancă, înscrisuri care atestau situația financiară a Împrumutatului.

Din modul în care este definit comisionul de gestiune și de risc, rezultă că:

-definiția este identică cu cea a dobânzii curente, ceea ce ar însemna că, pentru același serviciu, se percep două costuri, fără a se face vreo distincție între ele într-un mod clar și inteligibil, astfel cum prevede Legea nr.193/2000; scindarea prețului în cele două componente conduce la concluzia că, pentru aceeași prestație, Banca a avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii lor nefiind cunoscut de consumator la momentul încheierii contractului de credit;

-Banca a impus reclamantului acest comision, fără ca între părți să fi existat o negociere.

Acordarea de credite reprezintă, desigur, o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, însă, aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avute în vedere factori precum solvabilitatea / bonitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru contractarea creditului. Or, în speță, executarea obligației de rambursare a creditului, a dobânzilor și a comisioanelor a fost garantată prin :

-constituirea, în favoarea Băncii, a unei ipoteci de rang 1 asupra imobilului apartament situat în …

-încheierea unei polițe de asigurare cu privire la imobilul menționat.

Câtă vreme riscul contractului este acoperit atât prin constituirea unei garanții reale, care poate fi suplimentată în condițiile prevăzute în contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare, cesionate în favoarea Băncii, este evident că prin introducerea acestui comision, fără reglementarea unei obligații corelative, se crează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei credințe.

Nu este lipsită de relevanță nici valoarea comisionului – 0,1 % lunar, calculat la soldul creditului de 81.600,00 euro contractat. La finele perioadei de rambursare (30 de ani), comisionul atinge o valoare extrem de mare, în condițiile în care, în contract, nu este stipulată posibilitatea restituirii lui către Împrumutat, nici măcar posibilitatea restituirii lui parțiale, dacă s-ar constata că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut, nu s-au materializat. Această situație crează, în detrimentul reclamantului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind astfel îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

(4). Restituirea sumelor achitate cu titlurile comision de angajament / comision de gestiune și de risc

Restituirea intervine ca și consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor defăimate, sancțiunea fiind nulitatea absolută. Ca urmare a  constatării nulității absolute a clauzelor, se impune obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlurile comision de angajament / comision de gestiune și de risc.

În drept, reclamantul a invocat Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori; art.1088 și art.1635 Cod Civil din 1864; O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănesti, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri (filele nr.12 – 36, din dosar).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.29 alin.1 lit.(f) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

2. Întâmpinarea:

Prin rezoluție, instanța a pus în vedere pârâtei să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ.rep., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ.rep..

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 16.02.2016, pârâta a solicitat  respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pe fondul cauzei, pârâta s-a apărat, după cum urmează.

(1). Scurt istoric al situației de fapt

La data de 29.09.2008, între Bancă, în calitate de creditor, și S.S., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de Credit de Consum nr…., prin care Banca a pus la dispoziție un credit în valoare de 81.600,00 euro, având destinația nevoi personale, pentru 360 de luni, respectiv până la data de 28.09.2038, în condițiile de dobandă și comisioane expres prevăzute în contractul de credit.

După aparitia O.U.G. nr.50/2010, în raporturile dintre părți, Banca a făcut aplicare prevederilor art.95 din aceasta, conform căruia: (1) Pentru contractele aflate în curs de derulare (nn: cum era și cazul contractului de credit în cauză), creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale (...) (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea comsumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale (...) (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la aliniatul (2) este considerată acceptare tacită.

Astfel, Banca a comunicat o notificare scrisă tuturor clienților săi care aveau contracte de credit în curs de derulare, inclusiv reclamantului din prezenta cauză, pentru a asigura conformitatea contractului de credit cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2010, în termenul legal de 90 de zile, sens în care l-a invitat pe reclamant, prin intermediul unei notificari, să se prezinte la Bancă pentru a semna actul adițional propus în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.50/2010.

Notificarea menționată, care includea și invitația, a fost comunicată reclamantului prin societatea specializată TD S.R.L, care, pentru expedierea tuturor notificărilor Băncii, a apelat la serviciile Poștei Române.

Părțile au încheiat un contract de credit de consum, în care, după prezentarea datelor referitoare la părți, clauzele sunt grupate în două parti intitulate Condițiile Speciale ale Contractului și  Condițiile Generale ale Contractului.

(2). Comisionul de angajament

(2.1). Formularea clauzei defăimate

Prin cererea de credit din data de 08.09.2008, reclamantul a solicitat acordarea unui credit în valoare de 81.600,00 euro, în care se include și comisionul în valoare de 1.632,00 euro. Prin aceeași cerere de credit, reclamantul a solicitat ca durata creditului să fie de 360 de luni, iar data scadentă a fiecărei rate să fie data de 05 a fiecărei luni.

În Condițiile Speciale ale Contractului încheiat la data de 29.09.2008 (adică la trei săptămâni de la depunerea cererii de credit), la art.4 lit.(d1) se prevede în mod expres că acest comision este de 2% flat, calculat la valoarea creditului, datorat integral la data tragerii creditului, iar la secțiunea Definiții, din Condițiile Generale ale Contractului, acesta este definit după cum urmează : comisionul perceput de către Bancă pentru angajarea creditului/ facilității de credit și punerea la dispoziția Împrumutatuluia a creditului/facilității de credit. Acest comision se reține de către Bancă la data primei utilizări a creditului din disponibilitățile Împrumutatului sau din credit.

(2.2). Justificarea – destinația – cauza comisionului

Raportat la cadrul normativ În vigoare la data încheierii contractului de credit, perceperea de către Bancă a acestui comision de angajament este legală și întemeiată. Acordarea unui credit presupune costuri pentru instituția de credit, din momentul primei interacțiuni dintre cel interesat de accesarea unui credit și reprezentantul celui care acordă finanțarea. Astfel, acordarea unui credit presupune, dar fără a se limita la: procesarea cererii de finanțare, costul cu analiștii de credite și procesarea datelor, sisteme automatizate de analiză, accesarea unor baze de date de tip Biroul de Credit, în vederea analizei bonității clientului, analiza garanțiilor prezentate, evaluarea riscului de credit, aprobarea creditului, înregistrarea creditului și a garanțiilor în sistemele informatice. Or, pentru efectuarea tututor acestor operatiuni, Banca are dreptul de a fi remunerată, sens în care a perceput comisionul de angajament, care reprezintă comisionul perceput pentru angajarea creditului și punerea acestuia la dispoziția împrumutatului, conform definiției din Sectiunea I din Condițiile Generale ale Contractului. Toate activitatile prestate de Bancă, într-o astfel de situație,  generează costuri pe care aceasta este îndreptățită să le recupereze. Mai mult, perceperea unui astfel de cost nu a fost niciodată interzisă, angajarea creditului și punerea la dispoziția împrumutatului reprezintă operațiunile finale ale oricărui credit care a fost aprobat și urmează a fi acordat, este evident că acestea sunt precedate de operațiunile mai sus menționate, pentru că nu se poate vorbi de acordarea și punerea la dispoziție a unui credit fără o analiză/procesare și aprobare prealabilă a acestuia, grefate, desigur, pe documentele strânse/colectate, după cum nu se poate vorbi de o acordare și punere la dispozițe a unui credit fără o prealabilă înregistrare a acestuia în sistemul informatic.

Justificarea – destinația – cauza pentru care a fost perceput comisionul de angajament rezultă în mod clar și neechivoc din chiar definiția acestuia, nefiind necesare explicații detaliate, tehnice, exhaustive în contract cu privire la componentele acestuia, cu atât mai mult cu cât niciun text de lege nu obligă la precizarea/detalierea pe larg a acestora. Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului, în sensul O.G. nr.21/1992, al Legii nr.289/2004 și al O.U.G. 50/2010, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Așadar, reclamantul a solicitat acordarea creditului în condițiile de costuri agreate de părți, astfel încât nu se poate susține, în mod rezonabil, că nu a cunoscut valoarea costurilor pe care le implica accesarea creditului ori semnificația, justificarea acestora. Cu atât mai puțin s-ar putea reține, în mod rezonabil, că, în speță,  consimțământul reclamantului ar fi inexistent.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere art.4 alin.6 din Legea 193/2000, prevedere legală referitoare la obiectul sau prețul contractului. Din moment ce comisionul de angajament s-a perceput și plătit la acordarea creditului, iar părțile au semnat contractul de credit cu o astfel de mențiune, nu se poate reține că nu ar fi existat o negociere care să fi presupus concesii între părți. Pe de altă parte, definiția dată acestui comision, în Conditiile Generale ale Contractului de Credit, este redactată într-un limbaj foarte clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștinte specifice în domeniul bancar, astfel încât rezultă cu exactitate și fără dubiu ce reprezintă comisionul de angajament și pentru ce anume se percepe.

În conditiile prezentate, reclamantul nu poate susține că nu a cunoscut încă dinainte de momentul încheierii contractului de credit pentru ce va plăti această sumă, sens în care se impune a se da eficiență principiului fortei obligatorii a contractului consacrat de art.969 Cod Civil de la 1864 și a se respecta condițiile în care părțile au încheiat contractul. În plus,  sub acest aspect, reclamantul nici nu a invocat niciodată neîntelegerea contractului.

În altă ordine de idei, după apariția O.U.G. nr.50 care a abrogat Legea 289, Legiuitorul a apreciat oportun să reglementeze în mod expres dreptul instituțiilor de credit de a percepe un comision pentru activități de analiză/procesare și aprobare prealabilă a creditului/ înregistrare a acestuia în sistemul informatic, grefate desigur pe documentele strânse/colectate/obținute de la solicitantul de credit ori de la alte entități. Acest cost este perceput de către Bancă pentru punerea la dispoziția împrumutatului a facilității de creditare și care are loc numai după analiza creditului și evaluarea bonității reclamantului împrumutat. Dacă Banca nu ar fi fost îndrituită să perceapă un asemenea comision, însemnă că toată munca de analiză – procesare – înregistrare a creditului, care reclama o activitate complexă și angrenează o serie de resurse umane și logistice, să rămână neremunerată și efectuată gratuit de către Bancă, situație pe care nici Legiuitorul nu a considerat-o justă. Premisa de la care trebuie pornit în analiza acestui cost criticat de către reclamant este aceea că, spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței unei sume de bani pentru o anumită perioada, comisionul este perceput pentru serviciile / operațiunile efectuate de bancă în legătură cu facilitatea de credit.

Pe de altă parte, se constată că potrivit art.35 alin.1 din O.U.G. nr.50, legiuitorul a interzis doar majorarea comisioanelor, taxelor sau a oricăror altor costuri aferente contractului; introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de către consumator; perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor de credit; perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit. Or, plecând de la acest context legislativ, se observă că nu suntem nici în fața unei majorări de comisioane, nici a unui nou comision și nici în fața unui comision care nu ar fi îngăduit de noua legislație, fiind, în același timp, permisă perceperea unui comision pentru punerea la dispoziție a creditului ca urmare a procesării – analizei crererii (documentației) de credit, înregistrării în sistem, acordarii creditului.

Raportat la considerente expuse, rezultă că activitatile prestate de instituțiile de credit în cadrul activității desfășurate generează costuri pe care acestea sunt îndreptățite să le recupereze, chiar dacă ne raportăm la perioada de după intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, act normativ care reglementează, în mod expres, dreptul creditorilor de a percepe un cost pentru activitatea prestată în vederea acordării unui credit unui anumit client.

(2.3). Cu privire la afirmatia reclamantului conform careia pentru același serviciu al bĂncii – pentru acordarea (punerea la dispoziție) a  creditului – se percep două costuri, fără ca distinctia dintre acestea sa fie exprimata clar si inteligibil, reclamantul nu arată care sunt cele două costuri care se percep pentru același serviciu (acordarea/punerea la dispoziție a creditului). Pentru acordarea creditului care, presupune o serie de operațiuni anterioare (analiză, procesare, înregistrare în sistemul informatic al băncii) s-a perceput un singur cost, ale cărui cuantum și justificare au fost clar și explicit indicate în contractul de credit. În consecință, nu s-ar putea reține niciun moment faptul că acest cost reprezentat de comisionul de angajament nu a fost unul negociat, agreat de părți și însușit de reclamant în deplină cunoștință de cauză.

Analiza caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de angajament nu trebuie să se facă prin raportare la denumirea acestuia, care, la data încheierii contractului de credit, nu era reglementată prin niciun act normativ, ci pornind de la scopul, cauza, rațiunea, destinația pentru care acest cost a fost perceput. Totodată, se impune a reține că  reclamantului nu i-a fost perceput niciun alt cost care să aibă același scop, aceeași cauză, aceeași destinație ca și comisionul de angajament.

(3). Comisionul de gestiune și risc

(3.1). Definiția clauzei defăimate nu este identică cu cea a dobânzii curente

Alegațiile în sens contrar ale reclamantului nu au niciun temei, în cuprinsul definiției comisionului de gestiune stipulându-se clar și explicit că acesta se percepe pentru administrarea creditului/evaluarea bonității împrumutatului, în timp ce dobânda reprezintă prețul folosinței banilor puși la dispoziție reclamantului – împrumutat de către Bancă  pentru o perioada de 30 de ani, semnificația dobânzii fiind una notorie, îndeobște cunoscută.

(3.2). Scopul – Justificarea – Destinația – Cauza comisionului

Comisioanele, cum este cel de față, reprezintă costuri corelative activităților prestate de instituțiile de credit în legatură directă cu derularea contractului de credit; dobânda reprezintă prețul utilizării/folosinței banilor puși la dispoziție reclamantului – împrumutat de către Bancă; garanțiile reprezintă acele mijloace care conferă creditorului garantat anumite prerogative, constând, de regulă, într-un drept de urmărire și într-o prioritate față de ceilalti creditori de îndestulare din prețul obținut din vânzarea bunului adus în garanție, în eventualitatea în care s-ar ajunge la o astfel de situație.

Scopul – Justificarea – Destinația – Cauza comisionului fiecăreia dintre cele trei instituții juridice sunt cu totul distincte, perceperea dobânzii, respectiv a comisioanelor ori instituirea garanțiilor nu pot fi puse sub nicio formă pe acelasi palier, ele nefiind nici macar similare, asa încât perceperea/instituirea oricăreia dintre ele nu este sub nicio formă de natura să conducă la eliminarea celorlalte. Contractul de credit bancar fiind un contract comutativ, iar nu aleatoriu, plata de către reclamant a comisionului de gestiune și de risc se face în schimbul unei contraprestații a băncii, respectiv administrarea creditului și evaluarea bonității împrumutatului pe durata celor peste 30 de ani de creditare, astfel încât nu se poate sustine, în mod întemeiat, că prevederea prin care a fost instituit a rupt echilibrul contractual dintre părți în mod nejustificat și ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Atât scopul/cauza, cât și destinația comisionului de gestiune și de risc au fost evidențiate în contractul de credit, împrumutatul nu s-a aflat în mod obiectiv într-o poziție dezavantajată față de bancă.

În altă ordine de idei, constituirea unei garanții ipotecare nu are legatură cu derularea relației contractuale în bune condiții. Garanția imobiliară poate fi valorificată numai în cazul neîndeplinirii obligației de rambursare voluntară a creditului și a accesoriilor acestuia, astfel căea este o alternativă la această obligație și nu o obligație în plus, care ar fi de natură să altereze echilibrul contractual. În ipoteza în care rambursarea este facută în mod voluntar integral, garanția respectivă se radiază, confirmând caracterul alternativ al acesteia. Garanțiile îi conferă creditorului un anumit grad de confort prin aceea că, în eventualitatea ajungerii la executare silită, acesta va avea un anumit rang de prioritate în raport cu creditorii de rang inferior. În consecință, perceperea acestui comision are drept scop acoperirea costurilor inerente derulării, administrării/gestionării creditului în bune condiții pe parcursul derulării contractului de credit, iar garanțiile sunt activate abia în etapa executării silite și urmăresc o asigurare a Creditorului că se va îndestula cu prioritate față de alți eventuali creditori, în ipoteza în care împrumutatul nu își va respecta obligațiile de plată. Prin urmare, comisioanele și garanțiile nu se pot nici compensa, nici compara și nici nu se poate pretinde eliminarea unor costuri din contract pe motiv ca s-ar fi constituit unele garanții, întrucât cele doua instituții (comisioane/garanții) nu sunt de natură a se înlocui reciproc, fiecare având natură și destinație diferită. Considerentele expuse fac prin ele însele dovada oportunității acestui comision de gestiune, legalitatea lui fiind dată și de explicitarea sa transparentă.

În ceea ce privește asigurarea imobilului, se impune a reține că încheierea unei polițe de asigurare nu este de natură a înlătura dreptul Creditorului de a percepe un comision de gestiune/administrare pentru activitățile prestate. Asigurarea contractată de reclamant este o alternativă menită a conduce la acoperirea creditului în eventualitatea realizării riscului asigurat (disparitia, distrugerea imobilului), dar numai în situația în care intervine și nerespectarea obligatiei de rambursare a creditului. Altfel, proporțional cu rambursarea creditului, polița de asigurare – în cazul producerii evenimentului asigurat – profită reclamantului/moștenitorilor acestuia și nu Băncii, pentru valoarea ce excede soldul creditului. Această situație face prin ea însăși dovada oportunității acestui comision de gestiune/administrare, legalitatea lui fiind dată și de explicitarea și calculul său transparent, în cadrul Condițiilor Speciale și Generale ale contractului de credit, acesta, împreună cu celelalte costuri aplicabile, fiind elemente de cost incluse în prețul produsului bancar numit credit. Prin urmare, comisioanele și diferitele tipuri de asigurări contractate de Împrumutați nu se pot nici compensa, nici compara și nici nu se poate pretinde eliminarea unor costuri din contract pe motiv că s-a încheiat o poliță de asigurare, întrucât cele doua noțiuni (comisioane/asigurări) nu sunt de natură a se înlocui reciproc, fiecare având natură și destinație diferită.

Afirmația reclamantului conform careia scindarea prețului în aceste componente duce la concluzia că s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeași prestație este contrară situației de fapt și nici nu este susținută cu niciun mijloc de dovadă. La o simplă analiză a contractului de credit se poate observa că Banca a perceput dobânda (prețul folosinței banilor împrumutați pe o perioada de 30 de ani), comisionul de gestiune/administrare credit (cost generat de serviciile de administrare a creditului, prestate de Bancă pe durata celor 30 de ani a relației contractuale).

Acest comision a fost perceput de Bancă din al doilea an de creditare, conform Condițiilor Speciale ale Contractului de Credit, punctul (4) Costuri, litera (d2), în care se prevede expres : comisionul de gestiune și risc 0,1% lunar, aplicat la soldul creditului începând cu al doilea an de creditare.

În Secțiunea 1 Definiții din Condițiile Generale ale Contractului de Credit este reglementată definiția acestuia: reprezintă comisionul perceput de către Bancă pentru administrarea creditului (…), pentru evaluarea bonității Împrumutatului pe parcursul derulării creditului (…). Or, față de cele mai sus mentionate, cu ușurință se poate vedea că acest comision a fost perceput de către Bancă reclamantului pentru administrarea creditului pe parcursul derulării sale. Față de durata creditului (360 de luni) și față de faptul ca este fără putință de tăgadă că, pe parcursul derulării împrumutului, și în legatură directă cu acesta,  Banca efectuează activități/operațiuni de administrare/gestionare a creditului, care trebuie să fie remunerate, cum ar fi, dar fără a se limita la:

-înregistrarea în sistemul informatic a ratelor de capital și a dobânzii rambursate sau, după caz restante

-activități de monitorizare a situației creditului (de exemplu, contactare telefonică client și/sau prin sms pentru reamintirea ratei lunare de plată sau a celei restante și/sau transmiterea de notificări scrise)

-efectuarea operațiunilor de rambursare a ratelor de credit și de plată a ratelor de dobândă aferente

-efectuarea schimburilor valutare pentru rambursarea ratei de credit/dobândă

-monitorizarea garanției constituite în vederea încheierii/prelungirii poliței de asigurare (contactare asigurători pentru obținerea ofertei, iîtocmire ofertă în baza deciziei clientului)

-notificarea clientului în vederea prezentării noului raport de evaluare a bunului imobil adus în garanție

-verificarea îndeplinirii de către reclamant a obligațiilor stabilite în sarcina sa pe parcursul derulării facilității de credit (de exemplu, cele mentionate la punctul (8) din conditiile speciale ale contractului de credit)

-activități de evaluare a bonități împrumutatului pe parcursul derulării creditului care reclamă îndeplinirea următoarelor, fara ca enumerarea acestora să fie limitativă:

i.efectuarea operațiunilor de înregistrare, în condițiile legii, în bazele de date ținute de către terți (de exemplu Biroul Român de Credit, Centrala Riscurilor Bancare)

ii.consultarea bazelor de date, în vederea analizării situației împrumutatului (credite alte bănci, litigii și/sau alte informații relevante)

iii.revizuirea performanței financiare semestriale conform reglementarilor emise de către B.N.R..

În plus, sintagma exprimate în mod clar și inteligibil folosită de către norma comunitară reclamă o exprimare clară a clauzei în discuție, ceea ce permite consumatorului să aibă reprezentarea a rațiunilor și fundamentelor care privesc conținutul și efectele sale asupra contractului în ansamblu. Or, în concret, sintagma administrarea creditului pe parcursul derulării creditului a cărui durata este una considerabilă (30 de ani) conferă consumatorului, în mod clar și explicit, reprezentarea că, în această perioadă, Banca, în calitate de prestator de servicii, efectuează în legatură cu creditul acordat activități de monitorizare/înregistrare în evidentențele informatice proprii și în cele ținute de către terți (Centrala Riscurilor Bancare - BNR și Biroul Român de Credit)/efectuarea de operațiuni în scopul rambursării creditului acordat consumatorului, după cum efectuează operațiuni legate de bonitatea împrumutatului.

Deoarece activitatea de administrare a creditelor  are o importanță deosebită, în cadrul fiecărei instituții de credit este organizată o direcție independentă,  grefată tocmai pe natura ei de activitate cu impact semnificativ în sensul prevederilor art.3 lit.(e) și lit.f) din Norma nr.17/2003 a Băncii Naționale a României, iar ulterior ca o activitate semnificativă în sensul prevederilor art.3 punctul (v) din Regulamentul BNR nr.18/2009, iar după abrogarea acestuia, conform art. 3 punctul 28 din Regulamentul nr.5/2013 al Băncii Naționale a României privind privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit (regulament care a transpus in legislația națională Regulamentul (UE) nr.575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții). Toate aceste aspecte au determinat legiutorul național ca, prin O.U.G. nr.50/2010 să prevadă în mod expres faptul că instituțiile de credit au dreptul să perceapă,  pentru creditul acordat, un comision de administrare a creditului sau comision de administrare a contului care are scopul de a remunera activitățile desfășurate pentru utilizarea creditului/efectuarea (înregistrarea) operatiunilor de rambursare/plată a creditului.

Dupa intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, Banca a perceput în continuare comisionul de gestiune, pentru prestarea acelorași activități/operațiuni în legatură cu administrarea creditului, pe parcursul derulării sale, în același cuantum/procent și aplicat la aceeași bază de calcul (soldul creditului existent), modificând numai denumirea acestuia din comision de gestiune și risc, în comision de administrare credit periodic. La articolul 36 din O.U.G 50/2010 se prevede că pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) : (…) comision de administrare credit (…). Or, din definiția comisionului de gestiune/administrare credit, rezultă în mod expres activitatea pentru care a fost perceput acesta, respectiv pentru administrarea creditului pe parcursul derulării sale, deci pentru activitățile prestate de Bancă pe parcursul derulării creditului și în legatură cu aceasta.

Abia prin alin.(3) al art.36 din O.U.G. nr.50/2010, astfel cum a fost completat prin punctul 15 din Legea nr.288, legiuitorul a definit conținutul activității de administrare a creditului, prevăzând în mod expres urmatoarele: comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul î care acest comision se calculează ca și procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

La o analiza mai atentă a prevederilor art.36 din O.U.G. nr.50/2010, se poate observa că intenția legiutorului a fost în sensul celor mai sus arătate, respectiv de a unifică denumirea costurilor pe care le poate percepe o instituție de credit astfel:

-pentru activitatea ulterioară acordării creditului, respectiv pentru activitatea de administrare a creditului pe perioada derulării acestuia, Banca poate percepe comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent;

-celelalte costuri, prevăzute în mod expres la art.36 și care pot fi percepute împrumutaților, sanctionează comportamentul acestora pe parcursul derulării facilității de credit (rambursarea anticipată, totală sau parțială, de către împrumutat a unui credit contractat cu o dobandă fixă când poate fi obligat la plata unui comision de rambursare anticipată, în condițiile art.67 din O.U.G. nr.50/2010;  neplata la scadență a creditului/dobânzii, când împrumutatul poate fi obligat la plata unei dobânzi penalizatoare/unor penalități; serviciile suplimentare solicitate de împrumutat, când poate fi obligat la plata unui comision aferent).

Pe de altă parte, se constată că potrivit art.35 alin.1 din O.U.G. nr.50/2010, legiuitorul a interzis doar (a) majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului; (b) introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de către consumator; (c) perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor de credit; (d) perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit. Or, plecând de la acest context legislativ, se observă că nu suntem nici în fața unei majorări de comisioane, nici a unui nou comision și nici în fața unui comision care nu ar fi îngăduit de noua legislație, ci în situația de modificare a denumirii pentru un comision care a existat (comisionul de gestiune), fiind, în același timp, permisa de lege perceperea unui comision pentru administrarea creditului. Cu alte cuvinte, atât inainte de aparitia O.U.G. nr.50/2010, cât și după aparitia ei, perceperea de către Bancă a acestui comision de gestiune și risc (administrare credit) este legală, iar, după apariția O.U.G. nr.50/2010, Banca nu a făcut decât să aplice prevederile art.95 alin.(4) și alin.(5) din O.U.G. nr.50/2010.

În alta ordine de idei, din definiția dată acestui comision prin conditiile generale, nu se poate sustine ca am fi în prezența unei clauze care ar fi redactată într-un limbaj ce nu ar fi suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștinte specifice în domeniul bancar, perceperea comisionului fiind motivată de administrarea creditului. Astfel, în contractul de credit inițial din 2008, exista comisionul de gestiune, iar, pe de altă parte, acesta este identic prin scop/cauză/destinație cu comisionul de administrare credit prevazut de O.U.G. nr.50/2010. În concluzie, având în vedere posibilitatea prevăzută de lege pentru perceperea unui comision gestiune/administrare, nu poate fi primită concluzia caracterului abuziv al clauzei în discutie, sens în care sustinerile reclamantului cu privire la acest aspect sunt netemeinice și nefondate și, ca atare, trebuie respinse.

(4). Prevederile referitoare la dobândă și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului (în sensul prevederilor Legii nr.289 și ale art.7 punctul 4 din Ordonanta 50) și, împreună cu suma împrumutată, formează prețul contractului (respectiv valoarea totală platibilă de către consumator = suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului, în sensul prevederilor actelor normative anterior menționate, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile oferite furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, așa cum rezultă în cazul contractului de credit, în acest sens fiind dispozitiile art.4 pct.(6) din Legea 193 care a transpus Directiva 93 și prevederile Deciziei 2450 din 22.06.2011 pronuntata de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel cum a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotararea din 03.06.2010, în cauza C-484/08, art.4 alin.2 din Directiva 93 prevede ca aprecierea caracterului abuziv nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil și în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil. Art.4 alin.2 din Directiva (conform căruia aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil) are în vedere numai stabilirea modalităților și a sferei controlului de fond al clauzelor contractuale, care descriu prestațiile esențiale ale contractelor încheiate între vânzător sau furnizor și consumator.

(5). Caracterul negociat al clauzelor defăimate

În ceea ce privește pretinsa lipsă a caracterului negociat a prevederii contractuale referitoare la comisionul de gestiune/administrare, aceasta nu poate fi primită opinia potrivit careia Creditorul trebuie să facă proba negocierii la modul general, abstract, în caz contrar contractul fiind în tot sau în parte abuziv. Un astfel de rationament este lipsit de temei și pornește de la ipoteza unui consumator forțat să ia un credit de la o instituție de credit. A se reține ca reclamantul a semnat un contract cu un continut ce nu ar fi putut fi negociat este injust. Din această perspectivă, trebuie avut în vedere faptul că încheierea contractului de credit nu este consecința unei obligații legale (ex., situația polițelor RCA) și nici nu este urmarea unei constrangeri de facto (ex., contracte de monopol de tipul celor ce vizează furnizarea energiei electrice, termice, gaze naturale, etc). Cu privire la caracterul negociat al clauzei privind comisionul de gestiune, trebuie subliniat faptul că prin raportare la condițiile speciale ale contractului de credit nu se poate susține că nu au fost negociate de către părți: destinatia creditului, valoarea creditului și moneda, modul de utilizare a creditului (într-o singură tranșă sau mai multe) și termenul de utilizare, durata creditului, costurile creditului (dobânda curentă, dobânda majorată, penalitățile de întârziere, comisionul de angajament, comisionul de gestiune și de risc, comisionul de rambursare anticipată, comisionul de înscriere la AEGRM), modalitatea de rambursare, garanțiile constituite.

Cunoasterea de către reclamant a clauzei contractuale contestate încă de la momentul încheierii contractului conferea acestuia posibilitatea de a solicita modificarea unor prevederi ori chiar de a refuza încheierea lui. Mai mult, reclamantul nu avea doar posibilitatea de a solicita modificarea unor prevederi/refuza încheierea contractului, ci și posibilitatea de restituire a creditului acordat, înainte de a începe să efectueze plăți cu acest titlu (comision de gestiune), având în vedere că a beneficiat de o perioadă de grație de 1 an cu privire la plata acestuia, perioadă suficientă care îi conferea în mod real posibilitatea de a efectua demersuri pentru renegociere sau orice alt demers pe care reclamantul l-ar fi considerat oportun. Astfel, reclamantul a început să achite sume de bani cu acest titlu după încheierea contractului cu Banca și dupa expirarea perioadei de grație de 1 an, pentru plata acestuia. Este important de precizat că, în timpul perioadei de grație sau imediat după expirarea acesteia, reclamantul nu a depus niciun înscris din care să rezulte dezacordul sau cu privire la plata acestui comision, prin care ar fi invocat la vremea respectivă caracterul nul și abuziv al clauzei.

Pe de altă parte, potrivit art.1 lit.(e) din conditiile speciale ale contractului, reclamantul a beneficiat de un termen de 30 de zile pentru utilizarea creditului, termen care a început să curgă de la semnarea contractului. În cadrul perioadei menționate, reclamantul a avut posibilitatea să reflecteze cu privire la accesarea efectivă a creditului acordat de Bancă. De asemenea, pe parcursul celor 30 de zile, aflându-se în posesia contractului semnat cu Banca,  reclamantul avea posibilitatea să analizeze, să stabilească dacă oferta instituției bancare era cea mai potrivită pentru nevoile sale, dacă termenii, condițiile contractuale erau conforme cu dorințele și cu posibilitatile sale concrete. După mai mult de 7 ani de la încheierea contractului, perioadă în care a beneficiat de suma pusă la dispoziție de institutia bancară, reclamantul a concluzionat că unele dintre clauzele contractuale ar fi abuzive, astfel că a sesizat instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat anularea/eliminarea unor prevederi din contract. Perceperea comisionului de gestiune este pe deplin justificată și este este foarte clar exprimată în contractul de credit – Secțiunea Definiții din Condițiile Generale ale Contractului. Acest scop se circumscrie definiției costului total al creditului la consumator (împrumutat) - care include toate costurile. Vorbind de echivalența prestațiilor, care constituie cauza contractelor sinalagmatice, pentru punerea la dispoziție a creditului (prestația Băncii) se asteaptă plata costului total al creditului (prestația împrumutatului).

Prin urmare, nu numai că nu există un text legal care să consfințească doar dobânda (în înțelesul ei specific, clasic) drept cost al creditului, dar există texte exprese care arată că prețul/costul unui credit poate avea mai multe componente (costul total al creditului ≠ dobânda creditului), așa încât nu se poate rezonabil susține că un ansamblu de clauze contractuale care stabilesc, în esență, obligația de a plăti prețul creditului, respectiv dreptul corelativ al instituției finanțatoare de a pretinde plata aceluiași preț generează un dezechilibru semntificativ în sensul prevazut de Legea nr.193. Dimpotrivă, contrar acestor afirmații, încasarea prețului contractului, inclusiv a comisioanelor este și era pe deplin permisă de legislație, care prevede în mod explicit că în acest preț intră toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit. Contractul de credit este unul cu titlu oneros și sinalagmatic. În schimbul punerii la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pe lângă restituirea integrală a sumei împrumutate, instituția de credit are dreptul să perceapă un preț compus din dobânzi și comisioane. În concret, este alegerea părților dacă prețul creditului este compus exclusiv dintr-o dobândă într-un cuantum mai ridicat sau dintr-o dobândă mai mică, percepută simultan cu unul sau mai multe comisioane. Independent de varianta aleasă, toate costurile percepute Împrumutaților se regăsesc în costul total al creditului. Legalitatea comisionului de gestiune și risc presupune înțelegerea rațiunii instituirii acestuia în contractele de credit, anterior O.U.G. 50/2010.

(6). Aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și a obligațiilor globale ale fiecărei părți. Așadar, dezechilibrul semnificativ nu poate fi constatat printr-o apreciere in abstracto, fără o înțelegere a modului complex în care funcționează mecanismul de creditare. Referitor la speța dedusă judecății, putem observa faptul că prevederea contractuală considerată abuzivă de reclamant nu a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul acestuia: comisionul de gestiune este evidentiat expres în contract, fiind cunoscut și acceptat de către acesta. Mai mult, chiar O.U.G. nr.50/2010, prin art.36 a statuat în mod clar dreptul de a percepe un cost de tipul celui criticat de reclamant, singurul aspect semnificativ și care trebuie avut în vedere fiind acela al denumirii unui astfel de cost. Față de toate aceste împrejurări, se constată că reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu, cu atât mai mult unul semnificativ, ca urmare a introducerii acestui cost în prețul creditului. Față de cele mai sus menționate nu se poate susține cu temei că această clauză nu a fost negociată, cu atât mai mult cu cât acest comision, conform legii, face parte din prețul contractului, care fiind un element esențial al acestuia, presupune întotdeauna negocieri între părțile contractante. Pe de altă parte, potrivit art.967 Cod Civil, valabilitatea cauzei se prezumă până la proba contrarie, iar reclamantul nu a răsturnat prezumția legală în condițiile în care a beneficiat de credit și a cunoscut de la încheierea contractului faptul că, din al doilea an de creditare, urmează să platească acest comision, cuantumul lui, periodicitatea perceperii lui, scopul perceperii lui.

(7). Buna credință a Băncii

Banca a acționat cu deplină bună-credință, cu respectarea cadrului legal existent la momentul încheierii contractului și conform cerintei unei practici bancare prudente și sanatoase. Pe de altă parte, buna credință se prezumă, așa încât reclamantul trebuie să probeze răsturnarea acesteia, pentru a putea afirma că această condițe obligatorie pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze a fost îndeplinită.

Reaua-credință presupune un element subiectiv, intențional, care să existe înainte sau la momentul încheierii contractului. Reaua-credință nu poate fi dedusă din formularea unor clauze sau din caracterul asa-zis de adeziune al contractului. Stabilirea prețului, prin clauzele care reglementează comisioanele și dobanda, și explicitarea acestui preț pe componentele sale, nu poate constitui, pentru orice interpretare rezonabilă, un element intențional vizând rea-credință și comportament abuziv. Faptul că o bancă – spre deosebire de alți operatori de pe piață – indică în mod transparent care sunt componentele prețului, adică buna-credință dovedită, nu doar prezumată, nu poate fi transformată în rea-credință  prin simple afirmatii nedovedite. Indiferent de modul de formulare a clauzei (care în cazul comisionului de gestiune este clară și neechivocă), nu poate fi reținută reaua-credință a Băncii, cât timp valoarea comisionului de gestiune/administrare a fost expres și neechivoc reflectată în contractul de credit. Consumatorul a știut de la început cât, cum și când plătește costurile creditului. Concluzia, prin prisma argumentelor invederate mai sus (privind informarea, negocierea și pretul produsului, dar și acordul clauzelor cu dreptul național aplicabil), fiind aceea că nu se poate reține sub nicio formă reaua-credință a părții care și-a executat de la început și în totalitate prestația la care s-a angajat.

Referitor la sustinerile reclamantului în sensul că nu și-ar fi exprimat consimțământul în mod valabil la data încheierii contractului de credit, trebuie observat că ipoteza susținută de de acesta nu relevă care este viciul de consimțământ de care înțelege să se prevaleze: eroare, dol, violență, leziune, așa încât Banca se află în imposibilitatea de a exercita dreptul fundamental la apărare conferit de lege, instanța, la rândul ei, aflându-se în imposibilitatea de a analiza în concret cele invocate de catre reclamant.

(8). Dobânda legală solicitată de reclamant nu are fundamentare în drept față de petitul dedus judecății

Raportându-ne la obiectul cauzei deduse judecății, se observă că reclamantul solicită plata dobânzii legale pentru sumele solicitate a fi restituite în temeiul Legii nr.193/2000. Având în vedere dispozitiile art.7 din legea invocată, care stipulează că, în masura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese. Din interpretarea prevederii de mai sus rezultă că daunele interese (dobânda legală, ca natură juridica, având acest caracter) nu pot fi acordate decat în situația în care se solicită rezilierea contractului de credit. Or, prin actiune reclamantul solicită înlaturarea unor clauze pretins abuzive cu derularea în continuare a contractului încheiat între părți, ceea ce trebuie să determine, pe cale de consecință, respingerea acestui capat de cerere ca neîntemeiat.

În drept, pârâta a invocat Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Directiva 93/13/CEE, O.U.G. nr.50/2010, art.967 și art.969 Cod Civil din 1864.

În susținerea întâmpinării, pârâta a depus la dosarul cauzei, înscrisuri și jurisprudență națională în materie (filele nr.48 – 60, nr.73 – 99). 

3. Probe încuviințate în cauză:

În cauză, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă. 

II. Aprecierea instanței

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

II.1. Asupra capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., încheiat între reclamant și pârâtă și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a clauzei

1. În drept – caracterul abuziv al unei clauze contractuale:

În vederea analizării caracterului abuziv al  clauzei defăimate intanța va reține dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (act normativ prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 93/13/CEE), având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art.2 alin.1, iar pârâta este profesionist, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din această lege.

În conformitate cu dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin urmare, o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

-clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul

-clauza să încalce exigențele bunei-credințe;

-clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru determinarea caracterului negociat al clauzei, la alineatul 2 al art.4 din Legea nr.193/2000 se prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (art.1 alin.2 și alin.3 din Legea nr.193/2000).

2. Natura juridică a contractului încheiat între părți

Între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de Credit de Consum nr…., alcătuit din Condiții Speciale și Condiții Generale (filele nr.11 – 35, din dosar).

Potrivit art.1 – art.3, Secțiunea Condiții Speciale:

-obiectul contractului l-a constituit acordarea unui credit în suma de 81.600,00 euro 

-pe 360 de luni durată a creditului – scadență finală 28.09.2038

-având ca destinație acoperirea unor cheltuieli personale ale împrumutatului

-pentru primul an de creditare, cu o rată a dobânzii curente de 5,00 % fixă și, începând cu al doilea an de creditare, de 4,00 % plus EURIBOR 3L, revizuibilă.

Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul unui astfel de contract părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună, cu caracter obligatoriu, vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Instanța conchide că actul juridic  încheiat între părți are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare a voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă.

3. Conținutul clauzei contractuale defăimate

Prin dispozițiile art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit menționat, s-au stipulat următoarele: comision de angajament: 2% flat, aplicat la valoarea creditului, datorat integral la data tragerii (utilizării) creditului (fila nr.12, din dosar).

Potrivit Secțiunii 1 Definiții din Condițiile  Generale ale Contractului de Credit, comisionul de angajament reprezintă comisionul perceput de către Bancă pentru angajarea creditului/ facilității de credit și punerea la dispoziția Împrumutatului a creditului/facilității de credit. Acest comision se reține de către Bancă la data primei utilizări a creditului/facilității de credit din disponibilitățile Împrumutatului sau din credit/facilitatea de credit (fila nr.16, din dosar).

4. Caracterul abuziv al clauzei contractuale defăimate

(4.1). În cauză, astfel cum rezultă din probele administrate, instanța apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile menționate pentru a constata caracterul abuziv al clauzei.

(4.1.1) Clauza contractuală în litigiu nu a fost negociată

Pârâta susține că doar aparent ne-am afla în fața unui contract de adeziune preformulat și consideră că acesta a fost negociat prin simpla posibilitate a consumatorului de a refuza încheierea contractului dacă clauzele contractuale nu erau potrivite intereselor lui. Această susținere a pârâtei este frapant contradictorie. Contractele de adeziune sunt, prin definiție, contracte ale căror clauze nu sunt negociate, ci impuse de una din părți (sau, în anumite cazuri, impuse chiar de lege).

Nu poate fi primită susținerea pârâtei că simpla semnare a contractului face dovada negocierii având în vedere că legea nu dă o astfel de semnificație noțiunii negociere. Simpla semnare a unui contract cu clauze standard, în sensul dispozițiilor legale precitate, nu face dovada negocierii, după cum greșit susține pârâta.

Normele juridice care reglementează domeniul protecției consumatorilor sunt de ordine publică și, prin urmare, semnarea unui act juridic aflat sub incidența acestor norme este supusă cenzurii instanței de judecată din perspectiva verificării caracterului abuziv al clauzelor care stabilesc obligații pentru consumator. Sub același aspect, se impune a reține ca fiind fără relevanță faptul că, în baza libertății contractuale, reclamantul era liber să încheie sau nu contractul. Tocmai diferența dintre negociere și libertate contractuală este aspectul juridic nesocotit de către pârâtă care pune în mod nejustificat egalitate între două noțiuni juridice distincte.

În plus, în materia protecției consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE, transpusă în legislația națională prin Legea nr.193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit, în anumite ipoteze, atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se  reține că acestea sunt abuzive – o asemenea intervenție nefiind de natură să încalce principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art.969 Cod civil din 1864, invocat în apărare de pârîâtă.

În opinia instanței, negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea ofertei de către bancă și cu obligația de  informare, negocierea  având ca element definitoriu nu informarea, ci posibilitatea consumatorului în sensul modificării clauzelor. Pârâta a susținut că definiția dată acestui comision, în Conditiile Generale ale Contractului de Credit, este redactată într-un limbaj foarte clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștinte specifice în domeniul bancar, astfel încât rezultă cu exactitate și fără dubiu ce reprezintă comisionul și pentru ce anume se percepe.

Contrar acestei opinii, instanța reține că cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută la articolul 4 alin.2 și la art.5 din Directiva 93/13 nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, EU:C:2010:309, considerentul 27). De aceea, această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv (Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, considerentele 69 și 71).

Pârâta oferă o motivare amplă pentru justificărea – destinația – cauza comisionului analizat, motivare a cărei veridicitate instanța nu o contestă. Însă, nu veridicitatea justificării – destinației – cauzei comisionului face obiect de analiză în cauze precum prezenta, ci împrejurarea dacă, prealabil încheierii contractului, aceasta i-a fost efectiv explicată și consumatorului, pentru ca acesta să o înțeleagă, și dacă o astfel de rațiune a fost ulterior transpusă, cel puțin în esența ei, în clauzele contractuale. Or, instanța constată că din cuprinsul contractului de credit nu reies informații legate de justificarea perceperii comisionului de angajament. Mențiunea că acest comision este perceput de către bancă pentru angajarea creditului/facilității de credit și punerea la dispoziția Împrumutatului este, pe cât de generală, pe atât de echivocă, și nu este de natură a oferi consumatorului suficiente informații privind contraprestația instituției de credit în schimbul comisionului de angajament. Această concluzie a instanței este întărită chiar de nenumăratele detalii pe care pârâta le-a găsit pentru justificarea comisionului. Făcând o comparație între definiția contractuală a comisionului și justificarea dată acestuia, prin întâmpinare, de către pârâtă, instanța constată o discrepanță majoră de conținut. Pe cât de generală este definiția, pe atât de circumstanțiate și punctual expuse sunt justificările găsite de pârâtă. O întrebare firească rezultă, în aprecierea instanței, pe cale de consecință. Ce rațiuni a împiedicat-o pe pârâtă să rețină în contract o definiție prin exemplificare, în conținutul căreia să enumere, evident, nu limitativ, justificărea – destinația – cauza comisionului analizat, astfel cum aceasta a fost expusă prin susținerile din întâmpinare.

Potrivit art.4 alin.3 teza finală  din lege, pârâtei îi revenea sarcina probei în sensul de a demonstra că s-a negociat individual o clauză standard, în sensul că, deși clauza  a fost redactată prealabil,  consumatorul a avut posibilitatea  de a influența conținutul acesteia. Instanța constată că pârâta nu a produs nicio probă în acest sens. Astfel, se impune a reține că pârâta nu a făcut nicio trimitere la întâlniri și discuțiile purtate de reclamant cu reprezentanții băncii în care să se fi pus problema că reclamantului i s-ar fi oferit realmente, pe această cale, posibilitatea de a putea  obține excluderea acestei clauze din convenția de credit.

În consecință, reținând că art.4 pct.(d1) din Condițiile Speciale ale convenției reprezintă o clauză standard, stipulată în mod obișnuit de pârâtă în contractele de credit încheiate (chiar și numerotarea clauzelor este identică în diferite contracte încheiate cu diverse persoane, astfel cum rezultă chiar din sentințele judecătorești depuse la dosar de către pârâtă, cu titlu de jurisprudență favorabilă în materie), în condițiile art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000, clauza apare ca nefiind negociată cu reclamantul de vreme ce acesta nu putea avea posibilitatea de a influența natura ei (nu putea obține excluderea acestei clauze din convenția de credit).

(4.1.2) Clauza contractuală în litigiu încalcă exigențele bunei-credințe

Clauza în discuție nu respectă exigențele bunei credințe, deoarece inserarea comisionului de angajament a vătămat interesele legitime, patrimoniale  ale reclamantului prin majorarea considerabilă a sumei lunare de plată.

Potrivit considerentului nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE la apreciere bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare.

Practic, prin inserarea comisionului de angajament, pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul părții reclamante, astfel încât dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei credințe.

Semnificativ apare, în legătură cu descrierea prestațiilor efectuate de bancă în schimbul acestui comision, faptul că aceasta este realizată abia prin întâmpinarea depusă în cauză, în condițiile în care ea trebuia inserată în contract și adusă la cunoștința cocontractantului, pentru ca acesta să o accepte sau să o refuze în cunoștință de cauză, dar și pentru a permite, ulterior încheierii contractului, controlul din partea împrumutatului și a instanței asupra modului de aducere la îndeplinire a obligațiilor asumate.

Mențiunea pentru angajarea creditului/facilității de credit și punerea la dispoziția Împrumutatului nu este deloc de natură a lămuri aspectele legate de acest comision. Practic, potrivit acestei clauze, se lasă de înțeles că, de fapt, comisionul de angajament este legat exclusiv de acordul pârâtei de a acorda creditul.

Instanța conchide că prin inserarea clauzi analizate, pârâta a urmărit să obțină avantaje patrimoniale în detrimentul părții reclamante și, pentru că nu este devoalat motivul pentru care este perceput comisionul, instanța găsește că exigențele bunei-credințe au fost încălcate de instituția financiară, cu ocazia încheierii contractului de credit. De vreme ce împrumutul a fost acordat cu dobândă, aceasta reprezintă costul serviciului prestat de bancă, iar orice comision perceput, fără arătarea justificării în cuprinsul contractului, este contrar bunei-credințe.

(4.1.3) Clauza contractuală în litigiu creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

Instanța reține că prin valoarea acestei clauze și prin obligarea consumatorului la plata acestui comision se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile contractuale ale părților, atâta timp cât acestei obligații nu îi corespunde niciun drept corelativ, drepturile consumatorului rămânând aceleași cu sau fără acest comision. Instanța va avea în vedere cuantumul comisionului de angajament, reclamantului împrumutat fiindu-i reținută, concomitent cu acordarea creditului de consum de 81.600,00 euro, în data de 30.09.2008, de către banca pârâtă, suma de 1.632,00 euro cu acest titlu, astfel cum rezultă din datele evidențiate în fișa de cont a clientului S.S. (concluzie reținută prin Raportul de Expertiză Contabilă întocmit de Expert contabil desemnat în cauză G.D. – filele nr.245 – 248, din dosar).

(4.2). Clauza contractuală nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE

Directiva 93/13/CEE prevede două excepții privind aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

În urma acestei interpretări, în speța de față mai trebuie analizat dacă clauza defăimată pune în discuție  definirea obiectului  contractului (obiectului principal al contractului) sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației (calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată).

În Cauza C 143/13 (Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei împotriva SC Volksbank România SA), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în considerentul nr.78: ….. este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, ….. prevăd un comision (de risc) perceput de acesta.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat însă că instanței naționale îi revine sarcina să verifice această calificare a clauzei contractuale menționate în funcție de natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și de contextul juridic și factual în care se înscriu acestea. În sensul competenței recunoscute instanței naționale prin jurisprudența Curții, instanța constată că, în prezenta cauză, poate aprecia asupra caracterului abuziv al clauzei în discuție întrucât prin aceasta nu se afectează natura sau obiectul contractului (adică nu se transformă contractul dintr-un împrumut oneros într-un împrumut cu titlu gratuit, nu este afectată valoarea împrumutului) și nu se dispune asupra prețului contractului (instanța nu stabilește arbitrar o dobândă ce ar trebui plătită în baza clauzei respective sau în lipsa ei).

(4.3). Având în vedere ansamblul considerentelor expuse la punctele (4.1) și (4.2), instanța constată că, prin instituirea comisionului de angajament, în condițiile menționate, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit. Pe cale de consecință,  instanța urmează a constata că dispozițiile art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…. reprezintă o clauză contractuală abuzivă.

5. Nulitatea clauzei contractuale în litigiu

Deși Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sancțiune, nulitatea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, astfel cum se va argumenta în cele ce urmează, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ineficacitatea prevăzută de Legea nr.193/2000 în transpunerea Directivei 13/93 nu este o sancțiune sui generis, de drept european, atâta timp cât prin jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legislației naționale dreptul de a stabili mecanismele specifice prin care se asigură că o clauză abuzivă nu produce efecte, potrivit principiilor echivalenței, efectivității și autonomiei procedurale.

În legislația națională, mecanismul specific prin care se dă eficiență juridică constatării ca abuzivă a unei clauze este tocmai nulitatea absolută, în absența unei prevederi exprese care să statueze cu privire la o altă sancțiune.

Dispozițiile Legii nr.193/2000 cuprind norme imperative ce ocrotesc un interes general (și nu unul individual) – acela de a proteja consumatorii, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice ce acționează în scopuri personale, împotriva clauzelor abuzive inserate în contracte de profesioniști, care acționează în cadrul activității lor comerciale, industriale sau de producție. Legea menționată ocrotește o categorie generică, cea a  consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată, fiind transpunerea în dreptul național a Directivei nr.93/13/CEE.

În acest sens, în Cauza C 618/10 (Banco Español de Crédito SA), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a explicat: „41 Articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți (considerentul 28).

În același sens, în Cauza C-241/98 (Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract ; că această putere se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Aplicând la speță principiile enunțate, instanța conchide că consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora. Pe cale de consecință, instanța constată că, urmare a caracterului abuziv, dispozițiile art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…. sunt lovite de nulitate absolută.

II.2. Efectul nulității absolute a dispozițiilor art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr….

1. Efectul constatării nulității clauzei contractuale

Având în vedere principiul retroactivității efectelor nulității, în temeiul căruia efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic și principiul repunerii părților în situația anterioară a cărui materializare se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei a cărei nulitate a fost constatată, instanța reține că sumele încasate cu titlul comision de angajament au caracterul unei plăți nedatorate, deținute fără un just titlu de pârâtă, motiv pentru care va obliga pârâta să restituie reclamantului sumele încasate cu acest titlu, astfel cum acestea au fost solicitate și cum rezultă din raportul de expertiză contabilă.

În cauză nu este incidentă nicio excepție de la regula restituirii prestațiilor efectuate în temeiul unui clauzei nule, dat fiind că acestea se fundamentează pe imposibilități efective de restituire coroborate, pentru cealaltă parte, cu principiul îmbogățirii fără justă cauză; or, dacă tocmai s-a concluzionat că reclamantul a plătit sume de bani în baza unei clauze abuzive, ce ab initio nu trebuia stipulată, așa cum impune expres art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000, nu se poate afirma că restituirea lor generează îmbogățire fără justă cauză; mai mult chiar incidentă de ar fi o astfel de excepție, s-ar impune înlăturarea ei în virtutea faptului că prin invocarea executării prestațiilor abuziv pretinse, fie aceasta și succesiv, pârâta se prevalează de propriul delict ( nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Repunerea în situația anterioară însemnă în speță tocmai restituirea sumelor percepute cu acest titlu și constatarea caracterului nedatorat al acestora.

2. Restituirea comisionului de angajament

Din Raportul de Expertiză Contabilă întocmit de Expert contabil desemnat în cauză G.D., instanța reține că suma achitată de reclamant cu titlul comision de angajament, în temeiul clauzei înscrise la art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…, este în cuantum de 1.632,00 euro  (filele nr.245 – 248, din dosar).

Instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului 1.632,00 euro – sumă achitată de reclamant la data de 30.09.2008, în temeiul art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., cu titlul comision de angajament.

Cât privește cererea reclamantului ca restituirea să fie dispusă și pentru perioada cuprinsă între 15.01.2016 (de la data introducerii cererii de chemare în judecată) și data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, instanța reține că acest petit nu are fundament de fapt. Cum s-a arătat deja, conform raportului de expertiză contabilă, fișa de cont a clientului S.S. dovedește că retragerea comisionului de angajament s-a făcut intergral la data de 30.09.2008. Nefiind incidente cauzei retrageri succesive din contul reclamantului, rezultă că nu se pune problema unei restituiri de sume pe perioada menționată, învederată de reclamant. 

II.3. Dobânda legală aferentă sumei de restituit cu titlul comision de angajament

1. Fundamentarea în drept

Raportat la art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, contractul este supus dis¬pozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Art.1084 și art.1088 Cod Civil din 1864, în vigoare la data încheierii convenției de credit: Daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind, în general, atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat. La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Art.43 Cod Comercial: Datoriile comerciale lichide si plãtibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

Art.2 alin.1 din O.G. nr.13/2011: în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese,  nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

2. Raportat la textele legale evocate, apărarea petentei, în referire la posibilitatea acordării daunelor interese numai în caz de reziliere a contractului, se impun a fi respinse ca neîntemeiate.

3. Față de data încheierii contractului de credit, instanța reține că, sub imperiul dispozițiilor legale precitate, contractul trebuie calificat ca fiind unul comercial. În materie de obligații comerciale privind sume de bani, dobânda curge de drept, prin simpla împlinire a termenului de plată a capitalului, fără punerea în întârziere a debitorului sau îndeplinirea oricărei alte formalități. Din ziua exigibilității creanței stabilite în sume de bani, debitorul datorează dobânzi (art.43 C.com., în vigoare la data reținerii comisionului de către pârâtă). Așadar, instanța reține că se pot acorda daune-interese constând în dobânda legală de la data reținerii, de către pârâtă, a comisionului de angajament, și până la data restituirii efective și integrale a sumei.

4. Prin urmare, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1.632,00 euro, de la data 30.09.2008 (data reținerii, de către pârâtă, a comisionului de angajament) și până la data restituirii efective și integrale a sumei, de către pârâtă, în contul reclamantului, cu titlul restituire comision de angajament.

II.4. Asupra capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei înscrise la art.4 pct.(d2) din Contractul de Credit de Consum nr…., încheiat între reclamant și pârâtă și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a clauzei

1. În drept – caracterul abuziv al unei clauze contractuale:

În vederea analizării caracterului abuziv al  clauzei defăimate, intanța va reține, pentru argumentele expuse în secțiunea II.1 din cuprinzul considerentelor hotărârii, dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (act normativ prin care s-a transpus în legislația națională Directiva 93/13/CEE).

2. Natura juridică a contractului încheiat între părți

Clauza contractuală în litigiu este cuprinsă în art.4 pct.(d2) secțiunea Condiții Speciale ale Contractul de Credit de Consum nr…. (filele nr.11 – 35, din dosar).

Pentru argumentele deja expuse în secțiunea I.1 din cuprinsul considerentelor hotărârii, instanța reține că actul juridic încheiat între părți are caracterul unui contract de adeziune.

3. Conținutul clauzei contractuale defăimate

Prin dispozițiile art.4 pct.(d2) din secțiunea Condiții Speciale ale Contractului de Credit, s-au stipulat următoarele: comision de gestiune și risc: 0,1%, lunar, aplicat la soldul creditului, începând cu al doilea an de creditare.

Acesta este definit astfel, în Secțiunea 1 Definiții din Condițiile Generale ale Contractului de Credit: reprezintă comisionul perceput de bancă pentru administrarea creditului / facilității de credit, pentru evaluarea bonității Împrumutatului pe parcursul derulării creditului / facilității de credit. Acest comision se reține de către Bancă fie la data primei utilizări a creditului / facilității de credit, fie pe parcursul derulării acesteia, din disponibilitățile Împrumutatului sau din credit / facilitatea de credit (fila nr.16, din dosar).

Față de conținutul clauzei, instanța reține că acest comision nu este unul de risc propriu-zis, adică de acoperire a riscului nerambursării creditului de către împrumutat, ci este unul de administrare. Această concluzie se desprinde și din argumentația pârâtei care a arătat că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, pârâta a perceput în continuare comisionul de gestiune, pentru prestarea acelorași activități/operațiuni în legatură cu administrarea creditului, pe parcursul derulării sale, în același cuantum/procent, aplicat la aceeași bază de calcul (soldul creditului existent), și a modificat numai denumirea acestuia din comision de gestiune și risc, în comision de administrare credit periodic. Raportul de Expertiză Contabilă întocmit de Expert contabil desemnat în cauză G.D. confirmă pe deplin susținerea pârâtei. În anexa Raportului de Expertiză Contabilă sunt centralizate datele din fișa de cont a clientului S.S., privind comisioanele de gestiune / administrare, reținute de bancă conform contractului. Din datele prezentate în anexă, rezultă că, în perioada 30.10.2009 – 30.10.2016, în fișa de cont au fost înregistrate, ca reținute, comisioane în sumă totală de 6.249,78 euro, din care:

-878,69 euro – comisioane de gestiune și risc, reținute în perioada 30.10.2009 – 31.08.2010

-5.371,09 euro – comisioane de administrare, reținute începând cu data de 31.09.2010 (după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori) și până la data de 31.10.2016.

Instanța mai reține, în acord cu pârâta, că existența comisionului de administrare este prevăzută în art.36 din O.U.G 50/2010: pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) : (…) comision de administrare credit (…). În plus, alin.3 al textului legal redă  conținutul activității de administrare a creditului, arătând că acest comision este perceput pentru monitorizarea/înregistarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca și procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului. Analizând acest conținut prin raportare la definiția contractuală dată comisionului, instanța opinează, tot în acord cu pârâta, că din aceasta din urmă rezultă în mod expres activitatea pentru care comisionul a fost perceput, respectiv pentru administrarea creditului pe parcursul derulării sale, deci pentru activitățile prestate de Bancă pe parcursul derulării creditului și în legatură cu aceasta.

Pe de altă parte, astfel cum a învederat și pârâta, se imoune a mai reține că, potrivit art.35 alin.1 din O.U.G. nr.50/2010, legiuitorul a interzis doar (a) majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului; (b) introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de către consumator; (c) perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor de credit; (d) perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit. Or, din datele prezentate în anexa raportului de expertiză contabilă, instanța constată că, în perioada 30.10.2009 – 31.10.2016, cuantumul lunar al comisionului a scăzut tocmai pentru că aplicarea comisionului a fost realizată la soldul creditului existent în lună, evident și el în scădere urmare a ratelor achitate de reclamant (exempli gratia, 69,24 euro în octombrie 2016, față de 80,41 euro în octombrie 2009). Prin urmare, plecând de la contextul legislativ anterior citat, se observă că nu suntem nici în fața unei majorări de comisioane, nici a unui nou comision și nici în fața unui comision care nu ar fi îngăduit de noua legislație, ci doar în situația unei modificări a denumirii unui comision care a existat (comisionul de gestiune), fiind, în același timp, permisă de lege perceperea unui comision pentru administrarea creditului. Instanța conchide, în acord cu pârâta că, atât înainte de aparitia O.U.G. nr.50/2010, cât și după aparitia ei, perceperea de către Bancă a comisionului de gestiune și risc (administrare credit) este legală, iar, după apariția O.U.G. nr.50/2010, Banca nu a făcut decât să aplice prevederile art.95 alin.(4) și alin.(5) din O.U.G. nr.50/2010.

Reținând că în contractul de credit inițial este definit comisionul de gestiune și risc (în realitate, comision de administrare, în accepțiunea legii) și că acesta este identic prin scop – cauză – destinație cu comisionul de administrare, prevăzut de O.U.G. nr.50/2010, instanța nu poate primi și va înlătura ca neîntemeiată întreaga argumentație a reclamantului referitoare la identitatea definițiilor contractuale date noțiunilor comision de gestiune și risc și dobândă curentă, la acoperirea riscului nerambursării creditului prin două modalități distincte, una transparent, cea a garanțiilor constituite de reclamant, și una mascată, ostensivă, voalată sub forma perceperii lunare a comisionului analizat. Își însușește instanța, sub aceast aspect, și numai cu aplicare la speța dedusă judecății, iar nu la nivel general și pur teoretic, argumentul pârâtei conform căruia comisioanele analizate și garanțiile constituite de reclamant nu se pot nici compensa, nici compara și nici nu se poate pretinde eliminarea unor costuri din contract pe motiv ca s-ar fi constituit unele garanții, întrucât cele doua instituții (comisioane/garanții) nu sunt de natură a se înlocui reciproc, fiecare având natură și destinație diferite.

Sintetizând și reținând că:

-legea prevede posibilitatea perceperii unui comision gestiune/administrare

-clauza contractuală analizată este exprimată inteligibil și relevă clientului, în mod transparent, justificarea costului perceput de bancă cu titlu de comision de gestiune și risc

-această justificare a costului nu este identică cu cea pentru care reclamantul a constituit garanții în favoarea Băncii

-Banca a respectat dispozițiile art.35 alin.1 din O.U.G. nr.50/2010, fișa clientului demonstrând că aceasta nu a procedat la majorarea comisionului

instanța apreciază că, prin această clauză contractuală nu s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

Pe cale de consecință,  instanța constata că:

-dispozițiile art.4 pct.(d2) secțiunea Condiții Speciale ale Contractul de Credit de Consum nr…. nu reprezintă o clauză contractuală abuzivă;

-urmare a lipsei caracterului abuziv, clauza contractuală menționată nu este lovită de nulitate absolută

și, pe cale de consecință,

-nu se impune repunerea părților în situația anterioară

-capetele de cerere privind restituirea sumei achitate de reclamant cu titlul comision de gestiune și risc și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestei sume urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

II.5. Soluția instanței pe ansamblul cererii deduse judecății

Raportat la soluțiile anterior dispuse asupra capetelor de cerere formulate de reclamant, în ansamblul său, cererea de chemare în judecată urmează a fi admisă doar în parte.

II.6. Asupra cheltuielilor de judecată

1. În drept:

Art.453 C.proc.civ.rep.:

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Art.452 C.proc.civ.rep.: Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

2. În speță:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei a plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, pe parcursul judecății atașând  la dosarul cauzei, în probațiunea acestui capăt de cerere:

-chitanța Seria/Data/Nr. … – pentru pentru onorariul avocațial în cuantum de 1.500,00 lei (fila nr.265, din dosar)

-chitanța Nr./Data … – pentru onorariul expertului, în cuantum de 1.000,00 lei (fila nr.112, din dosar).

Totalul cheltuielilor de judecată dovedite în cauză de reclamant, în condițiile art.452 C.proc.civ.rep., este de 2.500,00 lei.

Totalul pretențiilor afirmate în cauză de reclamant, stabilite prin raportul de expertiză contabilă și însușite întocmai de reclamat, este de 7.881,78 euro – sumă compusă din :

-1.632,00 euro – suma pretins achitată cu titlul comision de angajament;

-6.249,78 euro – suma pretins achitată cu titlul comision de gestiune și risc. 

Totalul pretențiilor admise în cauză reclamantului este de 1.632,00 euro.

Ponderea pretențiilor admise în cauză reclamantului din totalul reclamat este 20,71 % (1.632,00 : 7.881,78).

Deși prin întâmpinare pârâta a solicitat instanței obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu a depus la dosarul cauzei, în condițiile art.452 Cproc.civ.rep., dovada efectuării acestor cheltuieli.

3. Soluția instanței asupra cheltuielilor de judecată:

Având în vedere dispozițiile art.453 alin.2 C.proc.civ.rep. coroborate cu soluția de admitere în parte a pretențiilor reclamantului, instanța va admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și, dând efect corespunzător acestei soluții, va obliga pârâta să plătească reclamantului 517,75 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând 20,71 % din cheltuielile avansate în cauză de reclamant, calculate în limita pretențiilor admise.

Reținând că pronunțându-se prin dispozitiv asupra cererii formulate de pârâtă pentru acordarea cheltuielilor de judecată, soluția instanței urmează a avea autoritate de lucru judecat, iar pârâtei îi este deschisă calea în drept pentru a solicita, pe cale separată, obligarea reclamantului la plata acestor cheltuieli de judecată, evident sub condiția rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în temeiul art.452 Cproc.civ.rep., instanța va respinge (dar nu ca neîntemeiat) capătul de cerere formulat de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. 

III. Instanța din oficiu:

Reținând dispozițiile legale ce succed,

-art.466 alin.1 C.proc.civ. rep. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ. rep.;

-art.468 alin.1 C.proc.civ. rep.;

-art.471 alin.1 C.proc.civ. rep.,

prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Constanța (instanța a cărei hotărâre se atacă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale – acțiune formulată de reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Constată că:

-dispozițiile art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., încheiat între părți, reprezintă o clauză contractuală abuzivă;

-urmare a caracterului abuziv, clauza contractuală menționată este lovită de nulitate absolută.

Obligă pârâta să restituie reclamantului 1.632,00 euro – sumă reținută de către pârâtă, reclamantului, în temeiul art.4 pct.(d1) din Contractul de Credit de Consum nr…., cu titlul comision de angajament.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1.632,00 euro, de la data 30.09.2008 (data reținerii, de către pârâtă, a comisionului de angajament) și până la data restituirii efective și integrale a sumei, de către pârâtă, în contul reclamantului, cu titlul restituire comision de angajament.

Obligă pârâta să plătească reclamantului 517,75 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând 20,71 % din cheltuielile avansate în cauză de reclamant, calculate în limita pretențiilor admise.

Respinge ca neîntemeiate celelelalte capete de cerere formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta.

În temeiul art.452 Cproc.civ.rep., respinge cererea formulată de pârâtă, având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. 

Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, potrivit art.468 aln.1 C.proc.civ.rep..

Apelul se depune la Judecătoria Constanța, sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ. rep..

Pronunțată astăzi, 27.02.2017, punerea soluției la dispoziția părților fiind realizată prin mijlocirea grefei instanței, conform art.396 alin.2 C.proc.civ.rep..

Președinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare