Dispoziție de suspendare a dreptului de a conduce emisă în temeiul art. 103 alin. 1 lit. c din oug 195/2002.

Decizie 3675 din 08.11.2018


Urmărirea faptei conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai ca și infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice nu atrage în mod automat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce atât timp cât persoanei în cauză nu i se poate imputa săvârșirea unei contravenții pentru care este prevăzută această sancțiune

Prin sentința nr. 926/12.06.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Contencios Administrativ, s-a admis în parte acțiunea modificată, formulată de către reclamantul M.I.M., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. G. S-a anulat  dispoziția nr. X/20.02.2018, emisă de Şeful  Serviciului Rutier . A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului permisul de conducere. S-a respins capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. Y/21.02.2018. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 850 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 103, alin. 1, lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că textul menționat cuprinde două situații distincte în care se dispune suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice:

Prima situație este cea a faptei conducătorului de autovehicul sau de tramvai care a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

A subliniat faptul că, dacă se analizează conținutul infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzute de noul Cod penal, săvârșite de conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, în nicio situație elementul material al acestora nu constă în încălcarea uneia dintre regulile de circulație pentru care este prevăzută ca sancțiune contravențională complementară suspendarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie. Așadar, în această ipoteză, nici teza finală a art. 103, alin. I, lit. c nu este aplicabilă.

Cea de-a doua situație este aceea în care din accidentul de circulație a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus una dintre soluțiile menționate la art. 103, alin. 1, lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgentă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie. Așadar, în cazul accidentului de circulație trebuie să se țină cont de trei factori: existența infracțiunilor reglementate de art. 196, și art. 192 din noul Cod penal, soluția dispusă de procuror sau de instanța de judecată și regula de circulație încălcată.

Conform dispozițiilor art. 106, alin. l, lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență, pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație când fapta a fost urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea ori renunțarea la urmărirea penală sau instanța a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

Și din acest text rezultă faptul că, atunci când fapta a fost urmărită ca infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea ori renunțarea la urmărirea penală sau instanța a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, se suspendă pe termen limitat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fără ca măsura să fie condiționată de încălcarea vreunei reguli de circulație dintre cele pentru care se prevede, ca sancțiune contravențională complementară, suspendarea exercitării acestui drept.

Față de motivele invocate mai sus, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea procesului și respingerea acțiunii.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488, alin. 1, pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei.

În termen legal, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac a recursului având în vedere că măsura administrativă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile s-a împlinit la data de 14.06.2018 și nu se mai justifică folosul practic urmărit de recurent. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, şi menținerea sentinței pronunțate de instanța de recurs, ca fiind temeinică şi legală.

Analizând cu precădere, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, excepția lipsei de interes în promovarea recursului, Curtea a constatat că aceasta nu este fondată, recurentul justificând un interes legitim în promovarea prezentei căi de atac împotriva unei sentințe prin care s-a dispus anularea dispoziției emise în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, interes care rămâne actual chiar dacă, așa cum susține intimatul, termenul până la care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce s-a împlinit la o dată anterioară promovării căii de atac.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, Curtea a constatat că recursul nu este fondat.

Astfel, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 103 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002, interpretare în urma căreia a reținut că nu poate fi dispusă măsura complementară a suspendării  dreptului de a conduce, pentru niciuna din ipotezele avute în vedere de text, dacă pentru regula de circulație încălcată nu este prevăzută această măsură în actul normativ menționat.

Contrar acestor susțineri, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale indicate, dispoziții pe care le-a aplicat în mod judicios stării de fapt rezultate din materialul probator al cauzei.

Potrivit art. 103 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002„ suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune:  c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

Așa cum susține recurentul și se desprinde din conținutul acestuia, textul legal anterior redat, reglementează două ipoteze în care se poate dispune măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce în alte situații decât cea a cumulării punctelor de penalizare, respectiv în cazul urmăririi faptei ca și infracțiune la regimul circulației și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane însă, așa cum corect reține instanța de fond, ambele ipoteze sunt condiționate de pronunțarea de către instanță sau dispunerea de către procuror a unei soluții de neurmărire, dar și de constatarea pe parcursul urmăririi a împrejurării că fapta cercetată constituie o contravenție la regimul circulației, pentru care OUG 195/2002 prevede suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Altfel spus, urmărirea faptei conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai ca și infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice nu atrage în mod automat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce atât timp cât persoanei în cauză nu i se poate imputa săvârșirea unei contravenții pentru care este prevăzută această sancțiune, iar aceasta este cu atât mai evident cu cât, măsura de neurmărire pronunțată de instanță ori dispusă de procuror poate fi întemeiată pe incidența unuia din cazurile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a sau c, Cod procedură penală, când fapta nu există sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

De altfel, așa cum corect reține și instanța de fond, problema de drept în discuție si-a găsit rezolvare în jurisprudența constantă Curții Constituționale care, în decizia nr. 1.041/14.09.2010, (decizie la care se face trimitere în celelalte cauze în care Curtea analizează constituționalitatea art. 103 alin. 1 lit. c – Decizia nr. 1.599/15.12.2011, nr. 912/05.07.2011, nr. 124/01.02.2011 nr. 122/09.03.2017) a reținut, în esență, că „ textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, dar pentru săvârșirea căreia procurorul sau instanța a apreciat, observând incidența prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală, că nu se impune punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale împotriva învinuitului. Dacă, însă, pe parcursul cercetării penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulație pentru nerespectarea căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancționat, în vederea atingerii finalității pentru care acest act normativ a fost edictat, şi anume asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la trafic”.

În consecință, cum în speță nu este în discuție săvârșirea de către reclamant a unei contravenții pentru care OUG 195/2002 prevede sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, instanța de fond a reținut corect neîntrunirea condițiilor legale prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. 1 lit. c din ordonanță, iar această concluzie nu poate fi contrazisă de dispozițiile art. 106 alin. 1 lit. b invocate de recurent, dispoziții care, în mod evident au în vedere ipoteza îndeplinirii condițiilor pentru suspendarea dreptului de a conduce, când conducătorul de autovehicul, tractor sau tramvai trebuie să se supună verificării cunoașterii regulilor de circulație.

În raport de cele anterior reținute, constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat.