Revocarea liberării condiţionate. Sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 168/2017, dispoziţii care reglementează „compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare”. Persoane liberate

Decizie 958A din 10.07.2018


Revocarea liberării condiţionate. Sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 168/2017, dispoziţii care reglementează „compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare”. Persoane liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii. Aplicarea Deciziei nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

-Codul penal, art. 104 alin. (2), Legea nr. 254/2013, art. 551 alin. (1)

În cauza de faţă, chiar dacă liberarea condiţionată a intervenit la data de 20.07.2016, anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, inculpatul nu poate fi exclus din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în condiţiile în care în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) C.pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate.

În această situaţie, aplicând dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr.254/2013, instanţa de judecată trebuie să recalculeze "partea efectiv executată" din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pentru lămurirea acestui aspect, în cursul judecării cauzei în apel s-au solicitat relaţii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor iar prin adresele emise de ANP şi de Penitenciarul Găeşti – locul de unde a fost liberat condiţionat inculpatul F.N. (filele 26-33 dosar apel) au fost comunicate instanţei de apel intervalele în care persoana condamnată a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare după data de 24 iulie 2012, rezultând un număr de 288 zile considerate ca executate, ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 rap. la decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va constata că inculpatul F.N. are considerate ca executate, ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare, 288 zile, rezultând un rest neexecutat de 1568 zile (1856 zile -288 zile) din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014 definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014.

În baza art. 43 alin. (1) C.pen. va adăuga pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului la restul de 1568 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014 definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014, în final inculpatul FN. având de executat pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1568 zile în regim de detenţie.

(Secţia a II-a penală, decizia nr. 958/A din data de 10 iulie 2018)

Prin sentinţa penală nr. 941/18.04.2018, Judecătoria Giurgiu a dispus următoarele:

În baza art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) C.pen., cu referire la art. 230 alin. (1) şi art. 231 C.pen., cu aplic art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul F.N., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 12.12.2017).

În temeiul art. 67 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege, toate pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen..

În baza art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplic art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul F.N., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis (faptă din 12.12.2017).

În temeiul art. 67 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege, toate pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen..

A constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real.

În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 lit. b) C.pen., a contopit cele 3 pedepse şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul urmând a executa 2 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., în referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege, toate pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., în referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi, pe perioada executării pedepsei principale: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În baza art. 104 alin. (2) C.pen., a revocat liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1354/14.07.2016 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin necontestare, din pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014, definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014.

În baza art. 43 alin. (1) C.pen. a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin prezenta, restul de 1856 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.377/93/2014, definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani şi 1856 zile în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C.pen., a adăugat la pedeapsa complementară aplicată restul neexecutat din pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa penală nr.165/F/06.03.2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014, definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014, astfel că aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege, toate pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., în referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi, pe perioada executării pedepsei principale: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În temeiul art. 72 C.pen., a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestului preventiv dispus în prezenta cauză de la 12.12.2017 la zi.

În temeiul art. 399 C.pr.pen., rap. la art. 208 C.pr.pen., a menţinut starea de arest a inculpatului F.N., dispusă prin încheierea nr. 32 din data de 13.12.2017, pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. 18175/236/2017(M.A.P. 30/UP/13.12.2017).

A luat act că partea civilă D.S. a renunţat la pretenţiile civile.

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului F.N., în cuantum de 520 lei, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 05.01.2018, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 4582/P/2017 şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 327/236/2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin.(1) C.pen. şi “furt calificat”, prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C.pen. cu referire la art. 230 alin. (1) C.pen. şi art. 231 alin. (1) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 41 alin. (1) C.pen. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul F.N., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea.

În actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut că în noaptea de 11/12.12.2017, folosind chei potrivite, inculpatul F.N. a sustras, cu scopul de a folosi pe nedrept, autoturismul marca Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare (..), care se afla parcat în curtea persoanei vătămate D.S., pe care ulterior l-a condus pe străzile din comună Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, fără a poseda permis de conducere.

Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate D.S., procese verbale de cercetare la faţa locului din data de 12.12.2017 şi plânse foto, declaraţiile martorilor M.M., P.O., S.R., G.F.G., E.A., raportul de constatare criminalistică pentru detecţia comportamentului simulat nr.233285/22.12.2017, proces - verbal de verificare permis de conducere, declaraţiile inculpatului F.N. şi alte înscrisuri.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, prin prisma acuzaţiilor şi a apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată D.S.,vârstă de 84 de ani, locuieşte singur, fără forme legale, în imobilul situat pe strada (..), iar de mai mulţi ani o cunoaşte pe martora M.M., concubina inculpatului F.N..

În ziua de 11 decembrie 2017, în jurul orelor 14:00, martora M.M. l-a contactat telefonic pe D.S., rugându-l să se ducă până în oraşul Zimnicea pentru a o transporta, împreună cu concubinul său, până în Municipiul Bucureşti. Fiind de acord, persoana vătămată s-a deplasat cu autoturismul marca Skoda Octavia cu numărul de înmatriculare (..), proprietate personală, în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, de unde i-a luat pe martoră şi pe inculpatul F.N..

În timp ce se deplasau spre Bucureşti, martora M.M. i-a propus persoanei vătămate să rămână cu inculpatul peste noapte la locuinţa sa din comuna (…), urmând ca a doua zi să plece spre Bucureşti, propunere pe care persoana vătămată a acceptat-o. Cei trei au ajuns la destinaţie în jurul orelor 20:00, persoana vătămată parcând autoturismul în curtea locuinţei sale. După ce au mâncat şi au consumat băuturi alcoolice până în jurul 23:00, cei trei s-au culcat în aceeaşi cameră, întrucât doar una din camerele imobilului era încălzită. Din depoziţia martorei M.M. a rezultat faptul că, la scurt timp după ce persoana vătămată a adormit, inculpatul i-a spus că îi este rău şi că merge afară, martora însoţindu-l  pe inculpat în afara locuinţei.

Observând cheia autoturismului marca Skoda Octavia pe masa aflată în holul locuinţei, inculpatul a luat hotărârea de a-l sustrage. În acest sens, inculpatul a deschis porţile de acces în curte, a deblocat autoturismul şi l-a împins în afara curţii, pe strada Găneasa. Deşi iniţial a refuzat să plece cu inculpatul, cunoscând antecedenţa penală a acestuia (condamnat anterior pentru săvârşirea infracţiunii de omor), martora s-a urcat în autoturism, pe locul din dreapta, după care, folosind cheia adevărată, inculpatul a pus autoturismul în mişcare. De la domiciliul persoanei vătămate inculpatul a condus autoturismul aproximativ 1 km, până pe str. Bisericii, unde, în dreptul imobilului cu nr. 20, din cauza faptului că nu poseda cunoştinţele necesare pentru a putea conduce un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţul de colectare a apei pluviale, provocând avarierea maşinii.

În jurul orelor 23:40, în zona respectivă şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie format din martorii S.B. şi G.F.G., cei doi observând pe marginea drumului pe inculpat şi pe martoră în timp ce încercau să scoată autoturismul din şanţ. Oprind în dreptul autoturismului, poliţiştii i-au întrebat ce s-a întâmplat, inculpatul spunându-le că proprietarul autoturismului este cel care a intrat în şanţ şi că acesta a plecat să caute un utilaj pentru a-l scoate. De asemenea, la solicitarea poliţiştilor, inculpatul a afirmat că se numeşte M.G., iar concubina sa, M.T.. Neavând posibilitatea să verifice pe loc identitatea celor doi, agenţii de poliţie s-au deplasat la sediul Postului de Poliţie Adunaţii Copăceni, unde, în urma verificărilor efectuate în bazele de date au constatat că elementele de identificare prezentate de inculpat nu sunt reale.

În continuare, martora M.M. s-a întors la locuinţa persoanei vătămate şi s-a culcat. După mai multe încercări de a scoate autoturismul din şanţ (inculpatul deplasându-se şi la un magazin cu program non-stop pentru a cere sprijin), cu ajutorul unei persoane de sex bărbătesc, rămasă neidentificată, acesta a reuşit să repună autoturismul pe stradă.

În jurul orelor 02:00, persoana vătămată s-a trezit şi a constat lipsa din curte a autoturismului. Întrebând-o pe martora dacă ştie unde îi este autoturismul, aceasta l-a minţit, spunând că nu ştie nimic. Astfel, persoana vătămată a sunat la 112 pentru a sesiza furtul autoturismului, ocazie cu care S.R. şi G.F.G. au realizat că este vorba despre acelaşi autovehicul pe care îl observaseră anterior, poliţiştii revenind în  locul respectiv, ocazie cu care l-au depistat pe inculpat. În urma controlului corporal, asupra inculpatului, în buzunarul drept al pantalonilor, a fost găsită o cheie auto inscripţionată „Skoda”, care corespundea autoturismului marca Skoda Octavia cu numărul de înmatriculare (..), reclamat ca sustras de persoana vătămată.

Din verificările efectuate în bazele de date ale poliţiei s-a stabilit că inculpatul F.N. nu posedă permis de conducere

Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost reţinută de instanţă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile persoanei vătămate D.S., procese verbale de cercetare la faţa locului din data de 12.12.2017 şi planşe foto, declaraţiile martorilor M.M., P.O., S.R., G.F.G., E.A., raportul de constatare criminalistică pentru detecţia comportamentului simulat nr. 233285/22.12.2017, proces - verbal de verificare permis de conducere, declaraţiile inculpatului F.N. şi alte înscrisuri.

Instanţa a apreciat ca nesincere toate declaraţiile date de inculpat, acestea necoroborându-se cu celelalte probe administrate.

Astfel, cu prilejul primelor audieri în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul F.N. nu a recunoscut comiterea faptelor, încercând să acrediteze ideea că persoana vătămată D.S. a fost cea care a condus autoturismul cu intenţia de a-i transporta în Bucureşti şi a provocat evenimentul rutier.

Cu prilejul celei de-a doua audieri, din data de 13.12.2017, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor anterioare, recunoscând că a sustras autovehiculul persoanei vătămate pe care la condus pe o distanţă de aproximativ 1 km, până în zona unde a pierdut controlul volanului,  susţinerile inculpatului coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.  Inculpatul a susţinut că toate aceste fapte au fost comise cu contribuţia nemijlocită a  concubinei sale, M.M., care dorea să ajungă de urgenţă la Bucureşti, aceasta fiind cea care „(…) a căutat în buzunarul pantalonilor lui D.S. pe care îi avea la capul patului cheia autoturismului pe care a şi găsit-o (…)”.

Sub acest din urmă aspect, susţinerile inculpatului au fost apreciate ca nesincere şi necredibile, nefiind susţinute de niciun alt mijloc probator administrat în cauza şi sunt infirmate de declaraţia persoanei vătămate, de procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului  la locuinţa persoanei vătămate D.S. şi de fotografiile judiciare realizate cu această ocazie - din care reiese că, cheia autoturismului a fost luată de pe masa din lemn aflată pe holul locuinţei.

Chiar şi în condiţiile în care susţinerile inculpatului referitoare la săvârşirea faptei de furt împreună cu M.M. ar fi reale, s-a constatat că existenta faptelor şi vinovăţia inculpatului rezultă fără dubiu din întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului şi nu sunt apte să-i înlăture răspunderea penală. Mai mult, potrivit noilor dispoziţii procesual penale, în cursul cercetării judecătoreşti nu este posibilă extinderea acţiunii penale cu privire la alte fapte sau alţi autori.

Ulterior, în faţa instanţei de judecată, după epuizarea întregului probatoriu, inculpatul a revenit din nou asupra declaraţiilor şi a arătat că la insistenţele concubinei sale care i-a spus că anterior mai folosise autoturismul persoanei vătămate care nu a avut nimic de obiectat, a fost de acord să conducă autoturismul Skoda cu scopul de a merge împreună în Municipiul Bucureşti. Susţinerile sunt răsturnate de declaraţia persoanei vătămate care a precizat în faţa instanţei că, pe drumul dintre Zimnicea către comuna Adunaţii Copăceni, inculpatul i-a solicitat să îi permită să conducă autovehiculul spunându-i că posedă permis de conducere, lucru cu care nu a fost de acord. Astfel, în condiţiile în care persoana vătămată nu i-a permis să conducă autoturismul în prezenţa sa este neverosimilă susţinerea că aceasta ar fi fost de acord ca autoturismul să fie condus în absenţa sa.

Din probele administrate în cauză instanța a constatat că faptele săvârșite de inculpatul F.N. există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de acesta cu vinovăţia prevăzută de lege.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului F.N. care în noaptea de 11/12.12.2017, folosind chei potrivite, a sustras, cu scopul de a folosi pe nedrept, autoturismul marca Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare (..), care se afla parcat în curtea persoanei vătămate D.S., pe care ulterior l-a condus pe străzile din comună Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. şi “furt calificat”, prev. de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C.pen. cu referire la art. 230 alin. (1) C.pen. şi art. 231 alin. (1) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 41 alin. (1) C.pen

În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt calificat, instanţa a apreciat că acesta constă în acţiunea de luarea autoturismului aparţinând persoanei vătămate, fără consimţământul acesteia, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

A arătat că urmarea imediată a infracţiunii constă în crearea unei stări de pericol prin deposedarea persoanei vătămate de autoturismul aflat posesia sa şi trecerea acestuia în posesia inculpatului.

A apreciat că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, sustragerea bunului datorându-se în exclusivitate săvârşirii de către inculpat a infracţiunii.

A arătat că latura subiectivă a infracţiunii este realizată sub forma intenţiei directe reglementate de art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.

A mai arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 335 alin. (1) C.pen. este reprezentat de acţiunea inculpatului de a conduce autovehicul pe str. Bisericii din comuna Adunaţii-Copăceni, jud. Giurgiu, drum public în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, urmarea imediată este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultând din caracterul de pericol al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C.pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

La individualizarea pedepselor ce au fi aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen. şi anume: împrejurările si modul de comitere a infracțiunilor, precum si mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor; motivul săvârșirii infracțiunilor şi scopul urmărit; natura si frecvenţa infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială şi socială.

Instanța a constatat faptul că infracţiunile au o gravitate destul de ridicată, în cazul de față gravitatea reieșind, în opinia instanței din împrejurările în care acestea au fost săvârşite.

Instanţa a mai constatat că inculpatul este o persoană în vârstă de 40 de ani, este necăsătorit şi nu are o ocupaţie. Din fişa de cazier a inculpatului F.N. a rezultat că anterior a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea, ultima condamnare constând într-o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru care a fost eliberat condiţionat la data de 20.07.2016, cu un rest neexecutat de 1856 zile. În aceste condiţii, inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 41 alin. (1) C. pen.

Faţă de actele dosarului, instanţa a constatat că nu reies indicii  rezonabile de natură a genera reţinerea vreuneia din circumstanţele prev. la art. 75 C.pen. în favoarea inculpatului.

Ţinând cont ca faptele inculpatului prezintă pericol, infracţiunile săvârşite fiind de pericol, instanța de fond i-a stabilit acestuia pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora a avut în vedere prevederile art. 74 C.pen.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, prima instanţă a avut în vedere alături de dispozițiile penale şi criteriul constituţional al proporţionalităţii, înscris în art. 53 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Instanţa a apreciat că, deși pentru infracțiunea săvârșită, legea nu prevede în mod expres obligativitatea interzicerii unor drepturi, natura faptei săvârşite, duce la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege.

Din fişa de cazier a inculpatului F.N. a rezultat că anterior a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea, ultima condamnare constând într-o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru care a fost eliberat condiţionat la data de 20.07.2016, cu un rest neexecutat de 1856 zile. În aceste condiţii, inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 41 alin. (1) C.pen..

La menţinerea stării de arest preventiv, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 223 C.pr.pen., având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunile de furt calificat şi conducere a unui vehicul fără permis.

Pe lângă condiţia limitei de pedeapsă, instanţa a constatat că este îndeplinită şi măsura de proporţionalitate, având în vedere gravitatea faptei şi faptul că a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de omor şi violare de domiciliu, astfel că inculpatul nu prezintă nicio garanţie că, în cazul lăsării în libertate, nu va săvârşi din nou o altă infracţiune. De asemenea, s-a apreciat că măsura este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Totodată, s-a reţinut şi faptul că, prin raportare la intervalul de timp scurs de la luarea măsurii arestării preventive, în cauză nu s-a depăşit termenul rezonabil reglementat de art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în privinţa duratei arestării preventive a inculpatului, acesta fiind arestat preventiv de 117 zile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul F.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală la data de 18.05.2018, sub nr.327/236/2018.

În susţinerea apelului formulat, inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat că acesta vizează reindividualizarea pedepsei, solicitând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. S-a arătat, totodată, că la dosar nu există probe care să dovedească săvârșirea infracțiunii de furt, tocmai pentru că persoana vătămată i-a încredințat autoturismul spre folosire, astfel că, în raport de natura și gravitatea faptelor, a solicitat, în situația în care se va constata existența infracțiunilor reținute în sarcina sa, reducerea pedepsei.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept supuse verificărilor în temeiul dispoziţiilor art.417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a făcut o analiză completă a probelor administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, reţinând în mod corect situaţia de fapt astfel cum a fost aceasta avută în vedere şi la trimiterea în judecată a inculpatului F.N. , apreciind de asemenea în mod corect că faptele reţinute în sarcina inculpatului realizează tipicitatea infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (1) C.pen. şi de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C.pen. cu referire la art. 230 alin. (1) C.pen. şi art. 231 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. şi art. 41 alin. (1) C.pen.

Făcând propria analiză a probelor administrate în cauză, Curtea a reţinut că probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale – declaraţiile persoanei vătămate D.S., procese verbale de cercetare la faţa locului din data de 12.12.2017  şi planşe foto, declaraţiile martorilor M.M., P.O., S.R., G.F.G., E.A., raportul de constatare criminalistică pentru detecţia comportamentului simulat nr. 233285/22.12.2017, proces - verbal de verificare permis de conducere, declaraţiile inculpatului F.N. şi alte înscrisuri – coroborate cu cele administrate în cursul judecăţii în faţa primei instanţe îndreptăţesc reţinerea faptului că în noaptea de 11/12.12.2017, folosind chei potrivite, inculpatul F.N. a sustras, cu scopul de a folosi pe nedrept, autoturismul marca Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare (..) care se afla parcat în curtea persoanei vătămate D.S., pe care ulterior l-a condus pe străzile din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, fără a poseda permis de conducere.

Curtea a reţinut că declaraţiile date în mod succesiv de inculpat, pe parcursul procesului penal, sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză iar variantele susţinute de acesta privind modalitatea în care s-au derulat faptele din noaptea de 11/12.12.2017 fac dovada, în aprecierea Curţii, a caracterului nesincer al acestor declaraţii.

Instanţa de apel a reţinut că în prima declaraţie dată în cauză inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, încercând să acrediteze ideea că persoana vătămată D.S. a fost cea care a condus autoturismul cu intenţia de a-i transporta în Bucureşti şi a provocat evenimentul rutier. Ulterior, a revenit asupra aspectelor susţinute iniţial, recunoscând că a sustras autovehiculul persoanei vătămate pe care la condus pe o distanţă de aproximativ 1 km, până în zona unde a pierdut controlul volanului.

În faţa instanţei de judecată, după epuizarea întregului probatoriu, inculpatul a revenit din nou asupra declaraţiilor şi a arătat că la insistenţele concubinei sale care i-a spus că anterior mai folosise autoturismul persoanei vătămate care nu a avut nimic de obiectat, a fost de acord să conducă autoturismul Skoda cu scopul de a merge împreună în mun. Bucureşti.

Curtea a reţinut, astfel, că inculpatul a recunoscut împrejurarea că a condus autoturismul însă susţine, aşa cum s-a arătat şi în motivele de apel, că a avut consimţământul persoanei vătămate să folosească acea maşină.

Apărarea formulată, s-a subliniat, este contrazisă de susţinerile persoanei vătămate care a precizat şi în faţa instanţei de fond că, pe drumul dintre Zimnicea către comuna Adunaţii Copăceni, inculpatul i-a solicitat să îi permită să conducă autovehiculul spunându-i că posedă permis de conducere, lucru cu care nu a fost de acord şi că în cursul nopţii a  sesizat dispariţia autoturismului din curtea imobilului unde locuia. Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care persoana vătămată nu i-a permis să conducă autoturismul în prezenţa sa este neverosimilă susţinerea inculpatului în sensul că aceasta ar fi fost de acord ca autoturismul să fie condus în absenţa sa.

S-a mai reţinut împrejurarea că în cursul urmăririi penale atât pentru inculpat cât şi pentru persoana vătămată s-a efectuat o constatare criminalistică pentru detecţia comportamentului simulat iar potrivit raportului nr. 233285/22.12.2017 (filele 134 - 138 dosar urmărire penală) în cazul persoanei vătămate D.S. nu s-au evidenţiat, la întrebările relevante ale cauzei, modificări care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat iar în cazul inculpatului, la întrebările „Tu ai pus la cale furtul maşinii lui Tataie (D.S.) din noaptea de 11/12.12.2017?” şi „Tu ai sustras cheia maşinii lui Tataie (D.S.)?”, s-au evidenţiat modificări psihofiziologice care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat al subiectului.

Curtea a mai reţinut că apărările inculpatului în sensul că ar fi luat autoturismul având consimţământul persoanei vătămate sunt contrazise şi de declaraţiile martorei M.M. care a precizat că inculpatul i-a propus să meargă la o plimbare cu maşina şi a luat cheia autoturismului de pe masă, timp în care persoana vătămată dormea.

Prin urmare, în raport de aspectele arătate, în mod corect instanţa de fond a reţinut realizarea tipicităţii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.N.

În ceea ce priveşte criticile formulate în apel cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor pentru infracţiunile care i-au fost reţinute în sarcină, Curtea le-a apreciat ca nefondate, reţinând că prima instanţă, în considerarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., a aplicat acestuia pedepse către minimul special. Astfel, se reţin datele legate de împrejurările comiterii faptei – furt unui autoturism în timpul nopţii, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, conducerea acestuia pe drumurile publice în condiţiile în care inculpatul nu poseda permis de conducere şi chiar nu avea cunoştinţele necesare acestei activităţi, fiind implicat şi într-un accident rutier – precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului – care a perseverat în încălcarea normelor penale, pedepsele executate anterior nefiind de natură a conduce la îndreptarea sa, infracţiunile din cauza de faţă fiind comise în termenul de supraveghere al liberării condiţionate.

Curtea a considerat că nu pot fi ignorate datele care caracterizează persoana inculpatului care deşi a mai avut conflicte cu legea penală şi a suportat consecinţele faptelor comise nu a înţeles să adopte o conduită corectă şi a perseverat în comiterea de infracţiuni, faptele din cauza de faţă fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Prin urmare, criticile inculpatului legate de individualizarea judiciară a pedepselor nu pot fi primite, Curtea apreciind că prima instanţă a dat o eficienţă corespunzătoare criteriilor stabilite de art. 74 C.pen., orientând pedeapsa aplicată pentru fiecare infracţiune către minimul special.

Curtea a apreciat însă întemeiat apelul declarat de inculpat pentru alte considerente decât cele arătate de apelant.

Astfel, s-a constatat că inculpatul a comis infracţiunile din cauza de faţă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014 definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014, pedeapsă din executarea căreia inculpatul F.N. a fost liberat condiţionat la data de 20.07.2016 din Penitenciarul Găeşti, în baza sentinţei penale nr. 1354 din data de 14.07.2016 pronunţată de Judecătoria Găeşti, cu un rest neexecutat de 1856 zile.

În aceste împrejurări, în raport de dispoziţiile art. 104 alin. (2) C.pen. instanţa de fond a dispus revocarea liberării condiţionate, reţinând că după acordarea liberării condiţionate persoana condamnată a săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii în cauză, infracţiuni descoperite în termenul de supraveghere.

Curtea a reţinut că în cauza de faţă instanţa de fond s-a pronunţat înainte de pronunţarea deciziei nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, astfel încât a dispus executarea în întregime a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, fără a ţine cont de zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare

Curtea a reţinut că prin decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr.169/2017, dispoziţii care reglementează "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare", la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În temeiul dispoziţiilor art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

 În cuprinsul dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul nu distinge, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi persoanele liberate condiţionat şi nu limitează aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menţionate.

În consecinţă, în absenţa unui temei legal, persoanele liberate condiţionat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) C.pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate.

Totodată, evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate.

În acest sens se remarcă faptul că, în forma iniţială a proiectului legii, aprobată în Guvern, dispoziţiile privitoare la măsura compensatorie erau incluse în capitolul consacrat liberării condiţionate din Legea nr. 254/2013, iar iniţiatorul restrângea în mod explicit aplicabilitatea acestor dispoziţii la instituţia liberării condiţionate.

Modificările operate ulterior de legiuitor asupra formei iniţiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiţionate şi includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condiţiilor de detenţie, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiţionată, reflectă voinţa acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată ulterior intrării în vigoare a legii menţionate.

 Aşadar, excluderea persoanelor liberate condiţionat anterior, din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispoziţiile în materia revocării liberării condiţionate, ar contraveni voinţei legiuitorului, care rezultă din evoluţia procesului legislativ.

 Ca atare, aplicând dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, instanţa de judecată trebuie să recalculeze "partea efectiv executată" din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pe baza recalculării, instanţa de judecată determină partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii şi reduce în mod corespunzător durata restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii.

Prin urmare, în cauza de faţă, chiar dacă liberarea condiţionată a intervenit la data de 20.07.2016, anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, inculpatul nu poate fi exclus din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în condiţiile în care în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) C.pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate.

În această situaţie, aplicând dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, instanţa de judecată trebuie să recalculeze "partea efectiv executată" din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pentru lămurirea acestui aspect, în cursul judecării cauzei în apel s-au solicitat relaţii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor iar prin adresele emise de ANP şi de Penitenciarul Găeşti – locul de unde a fost liberat condiţionat inculpatul F.N. (filele 26-33 dosar apel) au fost comunicate instanţei de apel intervalele în care persoana condamnată a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare după data de 24 iulie 2012, rezultând un număr de 288 zile considerate ca executate, ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., a admis apelul declarat de inculpatul F.N. împotriva sentinţei penale nr. 941 din data de 18.04.2018 a Judecătoriei Giurgiu – Secţia Penală.

A desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând:

În temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 rap. la decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că inculpatul F.N. are considerate ca executate, ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare, 288 zile, rezultând un rest neexecutat de 1568 zile (1856 zile -288 zile) din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 377/93/2014 definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014.

În baza art. 43 alin. (1) C.pen. a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului la restul de 1568 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 165/F/06.03.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.377/93/2014 definitivă prin necontestare la data de 18.03.2014, în final inculpatul F.N. având de executat pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1568 zile în regim de detenţie.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 422 C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 12.12.2017 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C.pr.pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei (delegaţia nr. 0075747 din data de 27.05.2018), au rămas în sarcina statului urmând a se plăti conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.