Litigiu de muncă - acţiune în răspundere patrimonială

Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru repararea prejudiciului pretins de angajator este data la care a cunoscut cu certitudine că are obligaţia de despăgubire  către terţ, precum şi întinderea acestei obligaţii.

Condiţiile necesare pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a celor doi pârâţi sunt existenţa unei fapte ilicite, un prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celor care au cauzat prejudiciul.

Deliberând asupra apelurilor declarate în cauză instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna prin sub dosar nr. xxx/119/2016, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului A. şi Consiliul Local al municipiului A. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi RADEF R RA, să dispună obligarea pârâţilor la plata solidară a sumei de 701.407 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata dobânzilor legale aferente, ce urmează a fi actualizate până la data plăţii efective, reprezentând prejudiciul evident cauzat UAT municipiului A., prin diminuarea bugetului local cu suma de 701.407 lei.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere următoarele motive. Prin întâmpinarea formulată pârâtul a invocat excepţia de netimbrare; excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului local A. şi excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune. De asemenea, pârâtul B. a formulat o cerere de chemare in garanţie a lui C..

Pârâta RADEF R. prin întâmpinare (f. 169 vol. I) a solicitat pe cale de excepţie respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 646/6 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr. xxx/119/2017 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de partea pârâtă B. şi în consecinţă s-a respins cererea formulată de părţile reclamante Unitatea Administrativ Teritorială A., prin primar C., şi Consiliul Local al municipiului A. în contradictoriu cu părţile pârâte B. şi RADEF R RA.

S-a respins cererea de chemare în garanţie a lui C. ca fiind rămasă fără obiect.

S-a respins cererea părţii pârâte B. privind acordarea  cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinţei civile nr. 646/6 iulie 2017 se reţin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. xxx/119/2016, de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială A., prin primar C., şi Consiliul Local al Municipiului A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi RADEF R RA au solicitat obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 701.407 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata dobânzilor legale aferente, cu cheltuieli de judecată, arătând că  S.C. D. S.R.L. - prin lichidatorul judiciar  E. IPURL, după mai mult de 3 ani de la preluarea imobilului Cinematograful F. din municipiul A. de către Consiliul local A. şi Municipiul A., a chemat în judecată pe Municipiul A. pentru achitarea sumei de 593.000 lei, cu titlu de investiţie realizată în calitatea sa de chiriaş al imobilului în perioada 2005 -2009, proprietarul de atunci fiind RADEF R..

În baza Sentinţei civile nr.352/04.06.2015 pronunţată în dosarul cu nr. xxx/119/2013 al Tribunalului Covasna, rămasă definitivă şi irevocabilă,  Municipiul A. a fost executat silit în mai multe dosare execuţionale dos. ex. nr. xxx/2015 (pentru suma de 745.979,14 lei cu cheltuieli de executare), dos. ex. nr. xx6/2015 (pentru suma de 529.654 lei), dos. ex. xx7/2015 (suma de 760.939,60 lei, cu cheltuieli de executare).

Prin acordul nr. 8413/07.01.2016 Municipiul A. şi S.C. E. IPURL, lichidatorul judiciar al S.C. D. SRL, au căzut de acord asupra plăţii eşalonate a sumei restante de 536.394 lei a debitului generat prin litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/119/2013 al Tribunalului Covasna, restul de 20.640 lei fiind achitat prin intermediul popririi în dos. ex. nr. xxx/2015 şi prin plata benevolă a sumei de 144.373 lei.

Consiliul local al municipiului A. prin HCL A. nr.33/2010 a însuşit Protocolul de predare primire al imobilului din data de 23.02.2010 (încheiat şi semnat de către codebitorii solidari - fostul primar B. şi reprezentantul RADEF R), constând în Cinematograful F., cu activul şi pasivul din anexa acestuia, care prevede un activ de 11.413 lei şi un pasiv de 2.603 lei.

Întrucât prin Legea cinematografiei nr.303/2008 s-a stipulat modalitatea de preluare a activului şi pasivului aferent acestor imobile, respectiv printr-un protocol încheiat de primar şi însuşit prin Hotărâre a Consiliului local, prin Protocolul semnat de primarul în funcţie la data respectivă (B.) din data de 23.02.2010, s-a preluat de la RADEF R. imobilul Cinematograful F. cu un activ de 11.413 lei şi un pasiv de 2.603 lei.

Întrucât HCL A. nr. 33/2010 a constituit actul de bază prin care consiliul local în numele municipiului A. a preluat şi a recunoscut toate activele şi pasivele imobilului pe baza Protocolului de preluare a imobilului, semnat de către primarul de atunci şi reprezentantul RADEF R.,  unde apărea un pasiv de  2.603 Iei, nicidecum un pasiv de 520.000 lei la plata căruia municipiul a fost obligat ulterior către chiriaşul de atunci, reclamanţii  consideră că la data introducerii şi iniţierii proiectului de hotărâre de către fostul primar privind însuşirea protocolului de predare primire, Consiliul local a fost dus în eroare cu privire la valoarea imobilului şi cu privire la pasivul acestuia. Fostul primar, deplasându-se la faţa locului cu reprezentanţii RADEF R., ar fi trebuit să analizeze cu prudenţă şi cu grijă, concordanţa dintre documentele din contabilitate în ceea ce priveşte activul şi pasivul imobilului, cât şi valoarea estimată a clădirii cinematografului.

Se mai arată că, după semnarea protocolului în cauză şi după adoptarea HCL nr. 33/2010, în anul 2011, fostul primar B., prin inserarea unor clauze abuzive în actul adiţional nr. 3/2011 la Contractul de închiriere nr. 45/25.04.2004, recunoaşte, contrar celor constatate în anul precedent,  un pasiv de 590.000 lei al imobilului.

Totodată, reprezentanţii RADEF R., la data predării activului şi pasivului, cunoşteau valoarea reală a investiţiilor efectuate de către chiriaşul S.C. D. S.R.L., implicit şi valoarea imobilului din anul 2010 şi al pasivului acestuia (creanţe datorate fostului chiriaş), întrucât şi în cursul litigiului ivit s-au depus la dosarul cauzei documente care probează acest fapt.

Prin încheierea pronunţată în data de 25.11.2016 de Tribunalul Covasna s-a admis  excepţia necompetenţei materiale a completului de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Covasna, invocată de reclamant şi s-a declinat în favoarea completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de  reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială A., prin primar C., şi Consiliul Local al Municipiului A..

La termenul de judecată din 19.01.2017 instanţa după punerea în discuţia părţilor, a rămas în pronunţare  pe excepţia necompetentei  materiale  a Tribunalului COVASNA, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, şi raportându-se şi la dispoziţiile art. 129, art. 130 alin. 1 şi 3, art.131 şi art. 132 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, completul de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând că în speţă există un conflict negativ de competenţă, văzând şi dispoziţiile art. 135 şi 136 din Codul de procedură civilă, a trimis cauza la Curtea de Apel Braşov pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Curtea de Apel Braşov prin Sentinţa civilă nr. 14/Fcc în Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 16 februarie 2017 a stabilit competenţa funcţională de soluţionare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului Covasna - Secţia Civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale (f. 6 din dos. nr. xx/64/2017).

Pârâtul B. prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 160) a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A invocat excepţia netimbrării acţiunii formulate, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului local A. şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În cuprinsul întâmpinării a formulat de asemenea cerere de chemare în garanţie a lui C..

RADEF R., prin întâmpinarea formulată la data de 6 iunie 2016 (f. 169) a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepţia netimbrării, aceasta a fost soluţionată prin Încheierea de Şedinţă a Camerei de Consiliu din data de 13 septembrie 2016 (f.6).

La termenul de judecată din data de 22 iunie 2017 instanţa a pus în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare de către pârâtul B., şi, faţă de lipsa părţilor şi constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă a rămas în pronunţare doar asupra acestei excepţii reţinând următoarele:

În drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul  muncii care arată că:

(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;

Referitor la perioada de timp în care se presupune că s-ar fi săvârşit presupusul prejudiciu instanţa constată, raportat la Sentinţa civilă nr. 352/04.06.2015 pronunţată în dosarul cu nr. xxx/119/2013 al Tribunalului Covasna, rămasă definitivă şi irevocabilă, că data încheierii Contractului iniţial între RADEF R Filiala Cinematografică G. şi S.C. D. S.R.L, respectiv cel de închiriere, este 25.05.2004 (nr.45/25.05.2004 f. 44-47).

Actele, activităţile, faptele ulterioare, respectiv: hotărâri, procese verbale, acte adiţionale la contracte, note de constatare, avize etc., sunt cele reţinute în cuprinsul sentinţei sus menţionate, aşadar instanţa se va raporta la acestea pentru soluţionarea excepţiei invocate iar din Decizia nr.830/R a Curţii de Apel Braşov (f. 34-37 vol. I) rezultă că raportul contractual existent între părţile contractante a încetat la data de 17.07.2012.

Aşadar, raportat la această dată, instanţa constată că termenul de prescripţie raportat la data de 17.07.2012  s-a  împlinit la data de 17.07.2015 iar  prezenta acţiune s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe abia la 04.05.2016, deci cu încălcarea termenului de prescripţie de 3 ani stabilit de astfel că pe cale de consecinţă va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va dispune în consecinţă.

Având în vedere cele de mai sus, cu reţinerea dispoziţiilor art. 249 noul Cod de procedură civilă a respins cererea de chemare în garanţie a lui C. ca fiind rămasă fără obiect.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a respins această solicitare dat fiind că înscrisurile doveditoare a acestor cheltuieli nu au fost depuse la dosar aşa cum se stabileşte prin dispoziţiile art. 394 alin. 3 noul Cod de procedură civilă înaintea închiderii dezbaterilor în fond, astfel că nu vor fi avute în vedere de instanţă iar a proceda altfel ar însemna să fie încălcat dreptul de apărare al părţilor reclamante căruia nu i-au fost comunicate aceste înscrisuri.

În cauză au formulat apel, în termen, atât reclamanţii UAT Municipiu A., prin Primar şi Consiliul Local al Mun. A., cât şi pârâtul B..

1. Prin apelul declarat, reclamanţii UAT Municipiu A., prin Primar şi Consiliul Local al Mun. A. au solicitat admiterea apelului, în sensul anulării sentinţei pronunţate de Tribunalul Covasna şi rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că:

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile legale ale acţiunii în regres şi răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1381 alin. 1, art. 1382-1384, art. 1386 alin. 2 Noul Cod civil şi art. 55 Legea nr. 393/2004.

În speţă aceasta este momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile în Dosarul cu nr. xxx/119/2013, pe baza căruia persoana/persoanele răspunzătoare datorează şi dobânzile aferente sumei de bani stabilită ca despăgubire, până la plata ei integral.

În baza Sentinţei civile nr. 352/4 iunie 2015 pronunţată în Dosarul cu nr. xxx/119/2013 al Tribunalului Covasna, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 830/08.09.2015 şi al Deciziei Curţii de Apel Braşov nr.H79/R/24 noiembrie 2015 pronunţată în Dosar nr. xxx/64/2015, Municipiul A. a fost executat silit în mai multe dosare execuţionale.

Consiliul local a fost dus în eroare cu privire la valoarea imobilului şi cu privire la pasivul acestuia. Se arată că după semnarea protocolului în cauză şi după adoptarea HCL nr.33/2010, în anul 2011, fostul primar B., prin inserarea unor clauze abuzive în actul adiţional nr.3/2011 la Contractul de închiriere nr.45/25.04.2004, recunoaşte, contrar celor constatate în anul precedent (el însuşi fiind cel care în anul 2010 semnează protocolul imobilului cu activul de 11.413 lei, şi pasivul de 2.603 lei), un pasiv de 590.000 lei al imobilului.

De asemenea, reprezentanţii RADEF R., la data predării activului şi pasivului, cunoşteau valoarea reală a investiţiilor efectuate de către chiriaşul S.C. D. S.R.L., implicit şi valoarea imobilului din anul 2010 şi al pasivului acestuia (creanţei datorată fostului chiriaş), întrucât şi în cursul litigiului ivit s-au depus la dosarul cauzei documente care probează acest fapt: solicitarea de recepţie nr. 86/04.09.2007 de către S.C. D. S.R.L. adresată RADEF R. Bucureşti, Raportul Serviciului Tehnic şi întreţinere patrimoniu din 09.10.2007, Adresa nr. 6015/2005, aprobarea administratorului RADEF din anii 2007, Nota de constatare din anul 2007. Totuşi raportat la aceste investiţii, protocolul de predare-primire al imobilului include un activ şi pasiv relativ mici, ceea ce nu corespundea realităţii faptice.

Fapta ilicită a pârâţilor constă în inducerea în eroare a Consiliului local al Municipiului A. cu privire la valoarea imobilului şi cu privire la pasivul acestuia.

Apelanţii apreciază că în considerentele sentinţei pronunţate de prima instanţă s-au dat dezlegări unor probleme de drept şi de fapt care nu au legătură cu realitate şi care sunt greşite. Prima instanţa se raportează la patru date pentru calcularea termenului de prescripţie, în condiţiile în care prejudiciul şi valoarea acestuia a fost cunoscută şi stabilită abia la data pronunţării sentinţei civile nr. 352/04.06.2015, rămasă definită prin decizia nr. 1179/R/24.11.2015, pronunţată în dosarul nr. xxx/64/2015.

Răspunderea persoanei juridice - a Municipiului A. - "pentru fapta proprie" în litigiul la care a fost obligat să despăgubească pe fostul chiriaş, este o răspundere pentru altul, mai exact pentru persoana fizică investită cu funcţia de a reprezenta instituţia-în speţă de primarul care a exercitat această funcţie la data comiterii faptei ilicite, existând o culpă personală ca demnitar public, astfel obligaţia de plată în parte s-a născut pentru acesta şi pentru cealaltă parte pentru Radef R., care nu a actualizat documentele contabile şi nu a reevaluat valoarea imobilul, valoarea de inventar. Întrucât protocolul cu care a fost indusă în eroare Consiliul local A., a fost semnată de primarul B. (aşa cum prevede Legea nr. 303/2008) şi Radef R., despăgubirile ce trebuie să le plătească UAT Municipiul A. fostului chiriaş  S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar, îi aparţin semnatarilor protocolului, întrucât raportul juridic din care s-au născut aceste prejudicii nu 1-a creat UAT Municipiul A., ci primarul de atunci, pârât în cauză şi RADEF R.. Astfel există o legătură evidentă de cauzalitate între fapta pârâţilor, semnatari al protocolului de predare primire şi prejudicial cauzat UAT Municipiului A., care a fost obligat să plătească sumele de bani prin sentinţă civilă. În ceea ce priveşte vinovăţia pârâţilor, este îndeajuns documentele depuse ca probă, precum şi dovada creanţei certe-prejudiciul suferit ca şi consecinţa faptelor ilicite ale pârâţilor.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466, art. 468, art. 223 alin. 3 şi art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.

2. Prin apelul declarat pârâtul B. a solicitat admiterea apelului cu privire la cheltuielile de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţi, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de pârâţi s-a dispus respingerea acestora.

Dovada cheltuielilor de judecată s-a depus la dosar înainte de închiderea dezbaterilor, iar aceste cheltuieli nu se comunică părţii adverse şi considerentele instanţei reprezintă o adăugare la lege şi la practică.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 451, şi urm. Cod de procedură civilă.

Reclamanţii UAT Municipiu A., prin Primar şi Consiliul Local al Mun. A. au formulat întâmpinare la apelul declarat de pârât şi au solicitat admiterea excepţiei tardivităţii apelului, iar pe fond respingerea apelului deoarece prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 452 Cod procedură civilă.

Verificând, în conformitate cu prevederile art. 479 din Codul de procedură civilă, stabilirea stării de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele motivelor de apel formulate de părţi, curtea reţine următoarele:

I. Apelul formulat de reclamanţii UAT Municipiu A., prin Primar şi Consiliul Local al Mun. A. este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în acest dosar, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială A., prin primar C., şi Consiliul Local al Municipiului  A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi RADEF R RA au solicitat obligarea pârâţilor la plata, în solidar, a sumei de 701.407 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata dobânzilor legale aferente.

Suma solicitată mai sus reprezintă debitul achitat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială A. în baza acordului nr. 8413/07.01.2016, încheiat între Municipiul A. şi S.C. E. IPURL, lichidatorul judiciar al S.C. D. S.R.L., pentru plata eşalonată a sumei restante de 536.394 Iei, reprezentând debitului generat prin litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/119/2013 al Tribunalului Covasna, restul de 20.640 lei fiind achitat prin intermediul popririi în dos. ex. nr.xxx/2015 şi prin plata benevolă a sumei de 144.373 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr. xxx/119/2013, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. D. S.R.L. societate în insolvenţă, prin  lichidator judiciar S.C. E. IPURL, în contradictoriu cu pârâtul  Municipiul A. prin Primar; a fost obligat pârâtul  Municipiul A. prin Primar să plătească  reclamantei S.C. D. S.R.L. suma de 520.075 lei, reprezentând cheltuieli necesare şi utile ca urmare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii la imobilul Cinematograful „F.”, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă de la data formulării acţiunii 14.01.2013 şi până la data achitării efective a debitului; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8579 lei cheltuieli de judecată.

Sentinţa civilă nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr. xxx/119/2013,  a rămas irevocabilă prin respingerea recursului la data de 08.09.2015, prin decizia civilă nr. 830/R/08.09.2015 a Curţii de Apel Braşov.

Prima instanţă a reţinut că în drept acţiunii formulate îi sunt aplicabile prevederile art.268 alin. 1 lit. c din Codul muncii care prevede că: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate(…) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;”.

Prin acţiunea formulată reclamanţii înţeleg să solicite atragerea răspunderii civile delictuale solidare a pârâtului B., care a avut calitate de primar la momentul preluării imobilului Cinematograful F. şi la momentul semnării actului adiţional nr. 3/2011 la contractul de închiriere nr. 45/2004, şi a pârâtei RADEF R. RA, care a predat către reclamanţi  imobilul - Cinematograful F..

Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Fapta ilicită imputată de reclamanţi pârâţilor ar constă în inducerea în eroare a Consiliului local al Municipiului A. cu privire la valoarea imobilului şi al pasivului aferent la data predării-preluării imobilului.

Protocolul de predare primire s-a încheiat la data de 23.02.2010 (f. 15, ş.u, dosar fond) şi a avut ca obiect  preluarea din domeniul privat al Statului şi din administrarea RADEF în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale A.  şi administrarea Consiliului local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2008, a cinematografului F..

Având în vedere că data la care susţin reclamanţii că au cunoscut întinderea pagubei este data de 08.09.2015, data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna, instanţa de apel apreciază că şi în ceea ce priveşte prescripţia cererii formulate de reclamanţi sunt incidente prevederile Codului civil din 2009 şi Codului muncii.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, iar în speţă sunt aplicabile prevederile Codului civil din 2009 şi Codul muncii deoarece prescripţia a început să curgă după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009.

Referitor la prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile formulate, instanţa constată că pentru această cerere se aplică termenul de prescripţie de 3 ani (art. 2517 Codul civil din 2009 şi art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii), care se calculează potrivit prevederile art. 2528 Cod civil din 2009 (Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea).

Prima instanţă a reţinut în mod greşit că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data la care a încetat un raport contractual dintre reclamanta UAT A. şi S.C. D. S.R.L., respectiv la data de 17.07.2012, deoarece aceasta este data de la care a început să curgă prescripţia dreptului la acţiune al S.C. D. S.R.L. faţă de reclamanţii din prezentul dosar.

 În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani a prezentei acţiuni, instanţa de apel apreciază că acesta este reprezentat de data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr. xxx/119/2013, respectiv data de 08.09.2015, când a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov decizia din recurs, nr. 830/R. Data de 08.09.2015 este data la care reclamanţii au cunoscut valoarea lucrărilor necesare şi utile efectuate de S.C. D. S.R.L. la imobilul preluat, respectiv au cunoscut cu certitudine că au obligaţia de despăgubire a S.C. D. S.R.L. şi întinderea acestei obligaţii. La această dată de 08.09.2015 s-a născut pretinsul dreptul material la acţiune al reclamanţilor împotriva pârâţilor pentru sumele la care reclamanta  Municipiul A. prin Primar a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 830/R/08.09.2015.

Având în vedere că reclamanţii au promovat prezenta acţiune la data 04.05.2016, faţă de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborate cu art. 2517 şi art. 2528 Cod civil, curtea apreciază că pretenţiile din cererea de chemare în judecată nu sunt prescrise, iar soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia dreptului material la acţiune în raport de cererea formulată este greşită.

II. Pentru toate motivele expuse, curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 şi alin. 3 teza I Cod procedură civilă, curtea va admite apelul declarat de apelanţii reclamanţi  UAT Municipiu A., prin Primar şi Consiliul Local al Mun. A. împotriva sentinţei civile nr. 646/6 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr. xxx/119/2017, pe care o va anula şi respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune va judeca procesul, evocând fondul, având în vedere că părţile nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, prin întâmpinările formulate de pârâţi în faţa primei instanţe şi prin răspunsul la întâmpinare au fost invocate mai multe excepţii procesuale care au rămas nesoluţionate.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de cu pârâtul B., reclamanţii au invocat excepţia nulităţii întâmpinării în raport de prevederile art. 205 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură civilă.

Art. 205 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură civilă prevede că întâmpinarea va cuprinde:

„a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menţionat în cererea de chemare în judecată. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

(………………………………………………………………………………………)

d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispoziţiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în mod corespunzător;”.

Legiuitorul deşi a reglementat în mod expres conţinutul pe care trebuie să-l aibă întâmpinarea, nu a sancţionat în mod expres şi nerespectarea acestor cerinţe de conţinut, fiind incidente astfel prevederile art. 175 alin. 1 Cod procedură civilă. Fiind vorba de o nulitate relativă, partea care o invocă trebuie să facă dovada îndeplinirii a trei condiţii, respectiv că prin întâmpinarea depusă au fost nerespectate cerinţele legale; prin acest fapt s-a adus părţii o vătămare şi această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Analizând cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtul B. (f. 160-164 dosar fond) rezultă că acesta şi-a indicat numele şi prenumele, codul numeric personal şi domiciliul şi de asemenea, a precizat că solicită în probaţiune proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei. Faptul că nu a fost indicată o adresa electronică sau un număr de telefon, de fax ori altele asemenea nu poate atrage nulitatea întâmpinării deoarece nu este obligatoriu ca o parte să aibă o adresă de mail sau un număr de telefon, iar pe de altă parte, reclamanţii nu au făcut dovada vătămării suferite prin neindicarea de către pârât a acestor menţiuni.

Instanţa nu va reţine susţinerile reclamanţilor referitoare la maniera în care pârâtul, prin avocat, înţelege să-şi facă apărări in cauză, deoarece aceste aspecte nu sunt sancţionate cu nulitatea întâmpinării.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii întâmpinării formulate în primă instanţă de pârâtul B., excepţie invocată de reclamanţi.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului Consiliul Local al Mun. A., invocată de pârâtul B., este neîntemeiată deoarece potrivit art. 56 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă pot fi parţi în judecată şi entităţi fără personalitate juridică, cum este şi Consiliul local, dacă sunt constituite potrivit legii.

De asemenea, este neîntemeiată şi lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta RADEF R RA, deoarece prin apărările formulate de pârâtă se fac aprecieri cu privire la inexistenţa obligaţiei, iar acest fapt constituie o chestiune de fond conform art. 36 teza finală Cod de procedură civilă şi nu o excepţie propriu-zisă.

Cu privire la fondul cererii formulate, instanţa de apel constată următoarele:

Pentru a fi antrenată răspunderii patrimonială a celor doi pârâţi trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume, existenţa unei fapte ilicite, un prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celor care au cauzat prejudiciul.

Reclamanţii au susţinut că fapta ilicită a pârâţilor ar consta în inducerea în eroare a Consiliului local al Municipiului A. cu privire la valoarea imobilului şi al pasivului aferent la data predării-preluării imobilului.

Existenţa contractului de închiriere nr. 45/25.05.2004 rezulta din cuprinsul protocolului de predare primire încheiat la data de 23.02.2010 şi acest fapt este menţionat inclusiv în Hotărârea de Consiliu nr. 33/2010. De asemenea, la dosar sunt depuse două autorizaţii emise de Primăria Municipiului A. la cererea S.C. D. S.R.L. pentru efectuarea de lucrări amenajare grădină şi schimbare tâmplărie existentă, fapt care demonstrează că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială avea cunoştinţă cel puţin de parte dintre lucrările efectuate.

Pe de altă parte, în sentinţa civile nr. 646/6 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr. xxx/119/2017 se reţine cu putere de lucru judecat că în temeiul Legii nr. 303/2008 transferul „a operat prin efectul legii, încheierea protocolului, emiterea hotărârii de Consiliul Local şi intabularea dreptului de proprietate fiind formalităţi administrative necesare a căror lipsă, însă, nu împiedică acest transfer.”. În atare situaţie, Consiliul local nu avea opţiunea de a refuza transferul dreptului de proprietate sau preluarea activului şi a pasivului.

În vederea identificării valorii imobilului şi al pasivului aferent, reclamanţii puteau să acţioneze cu o mai mare diligenţă şi să apeleze la serviciile unui expert pentru evaluarea imobilului anterior preluării sau sa solicite pârâtei RADEF R RA detalii suplimentare despre starea imobilului preluat şi a lucrărilor efectuate cu privire la acesta.

Reclamanţii reproşează pârâtului B. faptul că la momentul semnării protocolului de predare primire a semnat pentru un pasiv de circa 2000 lei, iar prin actul adiţional nr. 3/2011 la contractul de închiriere a recunoscut un pasiv de 590.000 lei, însă această din urmă sumă reiese dintr-un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a fost întocmit ulterior semnării protocolului de predare-primire din 23.02.2010, respectiv în decembrie 2010.

În raport de probele administrate în cauză nu se poate reţine că s-a făcut dovada de către reclamanţi a faptei ilicite a pârâţilor constând în inducerea în eroare a Consiliului local al Municipiului A. cu privire la valoarea imobilului şi al pasivului aferent la data predării-preluării imobilului.

Ceea de a doua condiţie necesară pentru atragerea răspunderii civile a pârâţilor este existenţa unui prejudiciu suferit de reclamanţi.

Reclamanţii susţin că prejudiciul constă în suma de 701.407 lei, care a fost plătită cu titlu de despăgubiri S.C. D. S.R.L. şi dobânzile legale aferente.

Suma solicitată mai sus reprezintă debitul la care reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială A. a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr. xxx/119/2013, la care s-au adăugat cheltuielile de judecată şi de executare.

Aşa cum s-a menţionat şi mai sus prin sentinţa civilă nr. 352/4.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr. xxx/119/2013,  s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta  S.C. D. S.R.L. societate în insolvenţă, prin  lichidator judiciar S.C. E.  IPURL, în contradictoriu cu pârâtul  Municipiul A. prin Primar; a fost obligat pârâtul  Municipiul A. prin Primar să plătească  reclamantei S.C. D. S.R.L. suma de 520.075 lei, reprezentând cheltuieli necesare şi utile ca urmare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii la imobilul Cinematograful „F.”, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă de la data formulării acţiunii 14.01.2013 şi până la data achitării efective a debitului; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8579 lei cheltuieli de judecată.

Cheltuielile necesare sunt cheltuielile efectuate pentru conservarea imobilului, iar cheltuielile utile (amelioraţiunile) sunt acelea care, fără a fi necesare, aduc un folos prin aceea că măresc valoarea lucrului, şi, cel care le-a efectuat are dreptul la restituirea acestora în măsura plus-valorii, adică a adaosului de valoare pe care le-a procurat lucrului respectiv.

Având în vedere că prin lucrările efectuate s-a conservat imobilul trecut în proprietatea UAT A. şi s-a sporit valoarea acestuia, reclamanţii nu pot susţine că prin suma la care au fost obligaţi de către instanţă cu titlu de cheltuieli necesare şi utile, au fost prejudiciaţi. Celelalte sume pe care reclamanţii au fost obligaţi să le plătească cu titlu de dobândă legală de la data formulării acţiunii 14.01.2013 şi până la data achitării efective a debitului; cheltuieli de judecată sau cheltuieli de executare sunt cauzate de atitudinea acestora care nu au înţeles să executate de bunăvoie obligaţiile pe care le-au preluat o dată cu transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa de apel apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi pe cale de consecinţă va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că pârâtul B. nu va cădea în pretenţii, cererea formulată de acesta de chemare în garanţie a unei alte persoane rămâne fără obiect.

III. Apelul declarat de pârâtul B. este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 451 din Codul de procedură civilă cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Art. 453 Cod procedură civilă reglementează dreptul părţii care a câştigat procesul să obţină cheltuielile de judecată de la partea care a pierdut procesul.

Conform art. 452 Cod procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În speţă, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, pârâtul avea dreptul la cheltuieli de judecată efectuate în faţa primei instanţe.

Prima instanţa reţine în mod greşit că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată înainte de închiderea dezbaterilor, în condiţiile în care la filele 46-47 din dosar existau ordinul de plată şi factura prin care se atesta plata onorariului de avocat. Aceste înscrisuri au fost transmise prin fax la dosar împreună cu răspunsul la întâmpinare, iar în încheierea de amânare a pronunţării (f. 48 dosar fond) se face menţiune de faptul că pârâtul B. a depus răspuns la întâmpinare. Dispoziţiile art. 452 Cod procedură civilă sunt dispoziţii legale speciale care permit părţii să facă dovada efectuării cheltuielilor de judecată până cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei şi din formularea textului de lege se desprinde concluzia că acestea pot fi acordate şi în situaţia în care înscrisurile care dovedesc efectuarea lor nu au fost comunicate părţii adverse, atâta timp cât au fost depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.

Conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.”

Cheltuielile de judecată solicitate de pârât constau în onorariu de avocat pentru judecata în primă instanţă, onorariu care este în cuantum de 10.672,56 lei, însă având în vedere prevederile art. 451 alin. 3  Cod procedură civilă,  instanţa va reduce cuantumul onorariul solicitat la suma de 4.000 lei. Instanţa la stabilirea acestei sume are în vedere probatoriul administrat în cauză (înscrisuri), numărul termenelor de judecată la care s-a prezentat avocatul (termenul de judecată din data de 06.10.2016 şi termenul de judecată din data de 19.01.2017) şi complexitatea cauzei. Principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară este aplicabil exclusiv părţilor contractante, iar potrivit art. 451 alin. 3 Cod procedură civilă şi  jurisprudenţei C.E.D.O., cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.

Domenii speta

Spete similare