Legalitatea cenzurării onorariului avocaţial de către decanul baroului.

Hotărâre 42/R din 21.01.2019


- Art. 32 din Legea nr. 51/1995

Textul legal are în vedere executarea, respectiv pretinsa neexecutare a contractului de asistenţă juridică prin prisma onorariului stabilit, iar nu cenzurarea onorariului avocaţial stabilit prin contractul părţilor.

Prin sentinţa civile nr. 776/CA din 23.05.2018 Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.,  în contradictoriu cu pârâtul Baroul B..

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii.

În motivare recurenta arată că deşi în sentinţa atacată se face vorbire despre faptul că organele de conducere ale Baroului nu au cenzurat onorariul încasat, în extenso se observă că, fără un suport probatoriu pertinent, au dispus restituirea către C. a unei părţi din onorariu subrogându-se instanţei de judecată.

În analiza de fapt şi de drept, în susţinerea recursului trebuie analizat faptul că, în mod netemeinic, s-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii faptul că este lipsit de relevanţă cui îi este imputabilă soluţia de respingere ca tardiv formulat a apelului cât timp reclamanta nu a acordat asistenţă juridică clientului său la Curtea de Apel D..

Conform legii de organizare şi Statutului profesiei de avocat obligaţia asumată este una de diligenţă, şi nu una de rezultat – analiza existenţei unei culpe în îndeplinirea atribuţiilor conform contractului constituie fundamentul răspunderii profesionale, disciplinare ş.a.

În speţa de faţă, per a contrario celor invocate de instanţă şi susţinute de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, câtă vreme nu există o culpă ce poate fi reţinută în sarcina reclamantei, în calitate de avocat, nu poate exista o sancţiune de nicio natură.

În hotărârea atacată nu se analizează starea de fapt şi de drept invocată în cererea de chemare în judecată, ci se invocă motive care nu au fundament juridic.

Mai mult decât atât, afirmaţia reclamantei că a acordat asistenţă juridică clientului său numai în faţa Tribunalului D., întrucât prin decizia nr. 575/2016, rămasă definitivă, pronunţată de Curtea de Apel D. s-a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul C. vine prin ea însăşi în contradicţie cu realitatea; procedural pentru pronunţarea unei soluţii instanţa judecă speţa ascultând argumentele părţilor – deci asistenţa juridică în faţa Curţii de Apel D. a fost realizată de reclamantă. Mai mult judecătorul fondului nu a mai luat în considerare dovezile privind acordarea asistenţei juridice de către reclamantă în faţa Curţii de Apel D. prin cele 8 contestaţii susţinute în faţa acestei instanţe privind măsuri preventive, faptul că a promovat şi susţinut contestaţie la executare, cerere repunere în termen – raportat şi la faptul că soţia numitului C. i-a adus înscrisuri doveditoare a faptului că şi el a declarat apel împotriva soluţiei Tribunalului D..

În cauză a formulat întâmpinare intimatul Baroul B. solicitând în principal a se constata nulitatea recursului pentru lipsa motivării, iar pe fondul cauzei respingerea recursului pentru aceleaşi argumente ca şi cele expuse în faţa primei instanţe.

Părţile nu au mai solicitat administrarea de probe noi în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 498 Cod procedură civilă şi recursul declarat de reclamanta A., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, prin referire la greşita aplicare a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 51/1996 se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Astfel, prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 24/D/2017 şi a Hotărârii nr. 99/20.09.2017 a  Baroului B. prin care a fost admisă în parte cererea formulată de petentul C. şi s-a dispus restituirea parţială a onorariului, în valoarea de 4.000 de Euro, plătit în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. 32/05/2015 reclamantei A. în calitate de avocat.

Acţiunea a fost admisă cu motivarea că restituirea parţială a onorariului este justificată prin aceea că reclamanta a acordat asistenţă juridică clientului său numai în faţa Tribunalului D., apelul fiind respins ca tardiv, iar în aceste condiţii este lipsit de relevanţă cui îi este imputabilă soluţia de respingere ca tardiv formulată a apelului, cât timp reclamanta nu a asigurat asistenţă juridică clientului său la instanţa de apel.

Analizând legalitatea actelor administrative atacate Curtea constată că potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995 contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile avocaţilor se soluţionează de decanul baroului, iar decizia acestuia poate fi atacată la consiliul baroului.

Dispoziţiile art. 132 din Statutul  profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România prevăd că aceste contestaţii şi reclamaţii se pot formula de oricare dintre părţi, iar contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 51/1995 care face referire la „contestaţii şi reclamaţii privind onorariile” rezultă că textul legal are în vedere executarea, respectiv pretinsa neexecutare a contractului de asistenţă juridică prin prisma onorariului stabilit, iar nu cenzurarea onorariului avocaţial stabilit prin contractul părţilor.

Prin prisma acestei analize, Curtea constată neîntemeiate criticile recurentei referitoare la nelegalitatea cenzurării onorariului, întrucât prima instanţă a reţinut în mod corect că pârâtul intimat Baroul B. nu a cenzurat cuantumul onorariului de avocat încasat de reclamantă, acesta fiind numai atributul instanţei de judecată în considerarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, ci s-a avut în vedere neexecutarea contractului de asistenţă juridică, reţinând prima instanţă că reclamanta a acordat asistenţă juridică clientului său  numai în faţa Tribunalului D., nu şi în faţa instanţei de apel, aşa cum se convenise prin contract.

Din cuprinsul motivării actului administrativ atacat rezultă fără echivoc faptul că s-au avut în vedere dovezile privind neexecutarea contractului, respectiv împrejurarea că deşi s-a susţinut că cererea de apel a fost transmisă prin fax de către recurenta reclamantă la Tribunalul D., în urma verificărilor efectuate de către această instanţă s-a stabilit că la fax-ul cu numărul indicat de către doamna avocat a fost identificat înscrisul conţinând o pagină, însă acesta nu reprezenta o declaraţie de apel în cauza privind pe condamnatul C., ci este o contestaţie formulată de avocat A. într-un alt dosar, pentru un alt inculpat.

Concluzionând, Curtea constată că în cauză nu s-a pus în discuţie cuantumul onorariului stabilit în contract, ci faptul că avocatul nu a prestat serviciile la care s-a angajat, ceea ce conduce la reaprecierea executării obligaţiei de plată a onorariului în raport cu derularea contractului de asistenţă juridică, respectiv restituirea parţială a acestui onorariu.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 776/CA/23.05.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,  pe care o va menţine.

Cererea intimatului Baroul B. de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.