Excepţie inadmisibilitate acţiune - raportul de control întocmit de casa de asigurări de sănătate la furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale nu este act administrativ.

Legea nr. 554/2004, art. 1, 2 lit. c) şi 8

Legea nr. 95/2006, art. 255 alin. 1

Însuşi legiuitorul a stabilit prin art. 254-255 din Legea nr. 95/2006, că relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din ambulatoriu şi casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut  natura civilă a contractelor perfectate de părţile din proces, natură reglementată expres de legiuitor prin dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, norme de la care părţile nu pot deroga. Faţă de natura juridică a acestui contract, rezultă, implicit şi natura juridică civilă a raportului de control efectuat de intimata pârâtă, în temeiul art. 13 din contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, clauză nemodificată/reluată prin actele adiţionale ulterioare şi în art. 13 din contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2016.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 642/24.08.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate A., a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta, excepţie invocată din oficiu de instanţa de judecată şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „B.” C., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate A., sub aspectul lipsei caracterului de act administrativ a raportului de control nr. 24/31.01.2018 întocmit de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „B.” C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond a litigiului de către prima instanţă.

În motivare, a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, formulată în condiţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 194 Cod procedură civilă, a solicitat anularea raportului de control nr. 24/31.01.2018 întocmit de către pârâtă, prin care s-au dispus o serie de măsuri. Recurentul a arătat, pe larg, motivele pentru care consideră că măsurile dispuse nu sunt legale.

Referitor la hotărârea primei instanţe, recurentul a arătat că, în opinia sa, în mod nelegal, prima instanţă a apreciat că acest raport de control nu are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În plus, recurentul a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, raportul de control este un act administrativ deoarece reprezintă manifestarea de voinţă unilaterală a pârâtei CASJ A., care este o autoritatea publică, nefiind necesar acordul său pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse. În plus, actul este executoriu, caracterul de act administrativ rezultând şi din art. 5.2.3.6 din Ordinul nr. 1012/2013, care stabileşte conţinutul raportului de control.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 8 şi 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Ordinul nr. 196/2017, Ordinul nr. 1012/2013.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei, conform art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata CASJ A., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 46-49), a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că, potrivit art. 246 din Legea nr. 95/2006 „relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract”, aceste dispoziţii fiind reluate în art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 117/2013 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014.

Intimata a arătat că, prin controlul finalizat cu raportul de control contestat, a fost verificată respectarea clauzelor contractuale cuprinse în contractul nr. 123/2014, respectiv 123/2016. Intimata a invocat, ca jurisprudenţă, decizia nr. 2313/2015 a Curţii de Apel Suceava.

Intimata a mai susţinut că soluţia primei instanţe, care a reţinut că raportul de control nu reprezintă un act administrativ, este legală şi temeinică, din moment ce contractul încheiat de părţi nu are natura juridică a unui contract administrativ, raportul juridic fiind calificat de lege ca fiind de natură civilă, astfel că instanţa competentă să soluţioneze un astfel de litigiu este instanţa civilă.

Cu privire la Ordinul nr. 1012/2013, intimata a arătat că este corectă reţinerea primei instanţe în sensul că „nu prevede în mod expres că răspunsul primit de reclamantă în soluţionarea contestaţiei se atacă la instanţa de contencios administrativ, motiv pentru care le revine instanţelor civile competenţa de soluţionare a cauzei, acestea fiind instanţe de drept comun în materia litigiilor referitoare la executarea sau încetarea contractelor civile”.

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 55-59) prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „B.” C., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul reclamant invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, motiv ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamantei de anulare a raportului de control nr. 24/31.01.2018 întocmit de intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate A. având ca obiect „Verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare din domeniul asigurărilor sociale de sănătate”, pentru activitatea desfăşurată în cadrul specialităţii medicale "Oftalmologie" şi de exonerare de la plata contravalorii lentilelor intraoculare, de la diminuarea cu 10% a valorii minime garantate a punctului pentru lunile în care au fost înregistrate servicii de biometrii şi a serviciilor de biometrie biometrii constatate ca fiind neconforme.

Controlul efectuat de către intimata pârâtă la recurentul reclamant a vizat verificarea respectării prevederilor legale în vigoare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, în condiţiile în care această obligaţie a fost asumată de recurent, în calitate de furnizor de servicii medicale, prin contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, actul adiţional nr. 10886/2014 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, actul adiţional nr. 3615/2015 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, actul adiţional nr. 11254/2015 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, actul adiţional nr. 2849/2016 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, actul adiţional nr. 5711/2016 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2016, actul adiţional nr. 11928/2016 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2016, actul adiţional nr. 2665/2017 la contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2016 (filele 104-165 dosar tribunal).

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că raportul de control contestat de recurentul reclamant în condiţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu are caracterul unui act administrativ, în sensul dat de art. 2 alin. 1 lit. c) din acelaşi act normativ.

Recurentul reclamant critică interpretarea dată de prima instanţă naturii juridice a raportului de control, invocând greşita aplicare a art. 2 alin. 1 lit. c) şi d) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a 5.2.3.6 din Ordinul nr. 1012/2013, dar aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, contractele de furnizare evocate anterior, intervenite între părţile litigante şi la care raportul de control contestat face referire, au la bază dispoziţiile art. 254-255 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora „relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract”.

Din interpretarea acestor norme, Curtea reţine că însuşi legiuitorul a stabilit că relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale în asistenţă medicală de specialitate din ambulatoriu şi casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut  natura civilă a contractelor perfectate de părţile din proces, natură reglementată expres de legiuitor prin dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, norme de la care părţile nu pot deroga. Faţă de natura juridică a acestui contract, rezultă, implicit şi natura juridică civilă a raportului de control efectuat de intimata pârâtă, în temeiul art. 13 din contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2014, clauză nemodificată/reluată prin actele adiţionale ulterioare şi în art. 13 din contractul de furnizare de servicii medicale nr. 123/2016.

Raportul de control contestat, deşi emis de o autoritate publică competentă, nu vizează naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi de drept administrativ, nu acordă drepturi, nu produce efecte juridice, nu este executoriu prin el însuşi, contrar susţinerilor recurentului din cererea de recurs, ci reprezintă un act întocmit una din părţile contractului de furnizare de servicii medicale, în executarea acestui contract, calificat de legiuitor ca fiind un contract civil.

Legea nr. 554/2004 oferă, în art. 2 alin. 1 lit. c), o definiţie a noţiunii de act administrativ, respectiv „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, dar elementele esenţiale reglementate de această normă pentru calificarea unui act juridic ca act administrativ nu se regăsesc în cauză.

Raportul de control contestat, chiar dacă emană de la o autoritate publică, nu prezintă caracteristicile unui act administrativ, nu este un act administrativ în înţelesul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, scopul emiterii lui nefiind producerea, prin el însuşi, de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a comunica intimatului pârât, furnizor de servicii medicale, în condiţiile clauzelor contractuale, a existenţei unui debit în sarcina sa, rezultat din nerespectarea legislaţiei speciale, indicându-i-se întinderea şi compunerea acestuia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5.2.3.6 din Ordinul nr. 1012/2013, invocate de recurent, Curtea constată că, potrivit acestora „raportul de control întocmit în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice poate fi contestat în condiţiile legii, iar contestaţia se depune la sediul entităţii care a dispus efectuarea controlului”. Or, din interpretarea acestei norme, nu rezultă, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, că, natura juridică a raportului de control este de drept administrativ, iar competenţa de soluţionare a cererii de anulare a acestuia aparţine instanţei de contencios administrativ. Dimpotrivă, reglementarea face trimitere la „condiţiile legii”, respectiv la actul normativ cu forţă juridică superioară care califică expres raportul juridic în cauză ca fiind unul civil. Această interpretare rezultă din aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, neputând fi acceptată soluţia propusă de recurent, de a admite calificarea raportului de control ca act administrativ în temeiul ordinului invocat, cât timp legea în temeiul căreia a fost emis ordinul respectiv (Legea nr. 95/2006) califică expres raportul juridic ca fiind unul civil.

Pentru toate aceste considerente, faţă de limitele învestirii prin cererea de recurs, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „B.” C. împotriva sentinţei civile nr. 642/24.08.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare