Competența materială a soluționării cererii de reabilitare în cazul condamnărilor succesive. Condamnări pronunțate de instanțe civile și de instanțe militare.- art. 529 Cod procedură penală, art. 41, 44 Cod procedură penală

În cazul cererii de reabilitare care priveşte condamnări succesive, aplicate de instanţe de grad diferit, competentă în soluţionarea cererii de reabilitare este instanţa superioară în grad. Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile. În cazul în care instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 şi 44 Cod procedură penală.

Prin sentinţa penală nr. 230/S din data de 20.12.2017, pronunţată în dosarul nr. xxxx/226/2017, Tribunalul Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de către petentul A. în favoarea Judecătoriei Făgăraş, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Braşov pentru soluţionarea acestui conflict de competenţă.

În motivarea încheierii se arată că prin sentinţa penală 172 din data de 16.10.2017 pronunţată de Judecătoria Făgăraş în dosarul penal xxxx/226/2017 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de A., având ca obiect reabilitare judecătorească, în favoarea Tribunalului Braşov. Pentru a dispune astfel s-a reţinut că una dintre condamnările pentru care se solicită reabilitarea judecătorească a fost pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, instanţă militară superioară în grad Judecătoriei Făgăraş, iar în prezent tot acest tribunal militar este competent să judece în primă instanţă cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat petentul. Rezultă că instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească este Tribunalul Braşov, acesta fiind instanţa civilă echivalentă în grad instanţei militare competentă teritorial.

S-a mai constatat că prin sentinţa penală nr. 152/08.09.1992 a Tribunalului Militar Cluj, rămasă definitivă prin nerecurare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 333 alin. 3 Cod penal din 1968 şi de art. 178 alin. 2 Cod penal din 1968.

Prin sentinţa penală nr. 310/02.06.1993 a Judecătoriei Făgăraş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 640/17.08.1993 a Tribunalului Braşov, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 lit. a, e şi g din Codul penal din 1968.

Prin sentinţa penală nr. 341/05.06.1995 a  Judecătoriei Făgăraş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 589/A/12.09.1995 a Tribunalului Braşov, petentul a fost condamnat la  pedeapsa 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 din Codul penal din 1968, de art. 208 alin. 1, 209 lit. a din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 75 lit. a din Codul penal din 1968, de art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 75 lit. a din Codul penal din 1968, de art. 208 alin. 1, 209 lit. a din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 75 lit. a din Codul penal din 1968, art. 192 alin. 1 din Codul penal din 1968, de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal din 1968, şi de art. 208 alin. 1, 209 lit. a din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal din 1968.

Prin sentinţa penală nr. 305/18.08.1997 a Judecătoriei Făgăraş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 222/R/13.05.1998 a Curţii de Apel Braşov, petentul a fost condamnat la  pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal din 1968, de art. 208 alin. 1 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal din 1968, de art. 208 alin. 1, 209 lit. i din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 (trei fapte).

Potrivit art. 529 Cod procedură penală, competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Competenţa de judecată a cererii de reabilitare privind o condamnare pronunţată de un tribunal militar aparţine fie tribunalului militar care a judecat în primă instanţă, fie instanţei civile de acelaşi grad in a cărei rază teritorială se află domiciliul condamnatului.

Tribunalul Braşov a reținut că, pe de o parte, sentinţa instanţei militare este anterioară celor civile, iar pe de altă parte corespondentul tribunalului militar este judecătoria. Mai mult decât atât, toate infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat şi cu privire la care solicită reabilitarea, sunt de competenţa judecătoriei. În concluzie, s-a arătat că în speţă competenţa de a soluţiona cererea de reabilitare revine Judecătoriei Făgăraş în a cărei rază teritorială domiciliază petentul.

Având în vedere cele ce preced, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare în favoarea Judecătoriei Făgăraş, s-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Braşov pentru soluţionarea acestui conflict de competenţă.

Soluționând conflictul de competență, Curtea a reținut că reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării şi priveşte persoana condamnatului conform prevederilor art. 165-171 din Codul penal, trebuind a fi cerută pentru toate pedepsele. Condamnatul poate fi reabilitat după împlinirea unui termen şi dacă acesta întruneşte mai multe condiţii.

Reabilitarea constituie mijlocul legal prin care se înlătură pentru viitor toate incapacităţile şi interdicţiile ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare şi asigură reintegrarea socială completă a unui condamnat, prin repunerea lui în situaţia anterioară condamnării. Aşadar, reabilitarea este o cauză extinctivă, indivizibilă, care operează in personam şi a cărei reglementare este prevăzută în Codul penal.

În cazul cererii de reabilitare care priveşte condamnări succesive, singurul text care reglementează expres această situaţie este cel prevăzut de art. 167 alin. 5 din Codul penal care stabileşte doar modalitatea de calcul a termenului de reabilitare, şi anume că termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.

S-a mai constatat că instanţa competentă să judece cererea de reabilitare judecătorească este potrivit art. 529 Cod procedură penală, fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

 În situaţia în care sunt mai multe condamnări pentru care se cere reabilitarea, aplicate de instanţe de grad diferit, competentă în soluţionarea cererii de reabilitare este instanţa superioară în grad. Ca argument în acest sens stau dispoziţiile indicate şi de Judecătoria Făgăraş prin hotărârea penală de declinare, respectiv articolul 44 din Codul de procedură penală, potrivit căruia în situaţia reunirii mai multor cauze, dacă după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad. Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile. Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 şi 42.

În speţă condamnatul A. solicită reabilitarea judecătorească privind mai multe condamnări aplicate printr-o sentinţă a Tribunalului Militar Cluj din anul 1992, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 333 alin. 3 Cod penal din 1969 şi de art. 178 alin. 2 Cod penal din 1969, în calitate de soldat care făcea parte din unitatea militară, precum şi prin alte trei sentinţe penale ulterioare ale Judecătoriei Făgăraş.

Infracţiunea săvârşită de militari prevăzută de art. 333 alin. 3 Cod penal din 1969 de „călcarea de consemn” este reglementată în prezent, după intrarea în vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014 de art. 415 alin. 2, „încălcarea consemnului”.

Potrivit art. 37 alin. 1 din Codul de procedură penală, în prezent tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, instanţa civilă corespunzătoare în grad tribunalului militar fiind tribunalul în prezent.

Conform art. 20 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara au devenit echivalente în grad tribunalelor.

S-a mai constatat că dispoziţiile deciziei nr. 83/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii sunt în continuare de actualitate în sensul că dispoziţiile art. 494 teza I din Codul de procedură penală (care are un conţinut identic cu cel din cuprinsul art. 529 din Codul de procedură penală în vigoare) se interpretează în sensul că în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. În motivarea deciziei se reţine că „o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării. Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal. Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii. De altfel, însuşi titlul VI al părţii speciale a Codului de procedură penală, care reglementează instituţia reabilitării, este particularizat prin denumirea "Proceduri speciale". Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală. Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.”

În speţă, cererea de reabilitare judecătorească a fost formulată de condamnatul A. la data de 13.10.2017, deci după intrarea în vigoare a noilor coduri şi modificarea competenţei tribunalului militar, echivalent în grad în prezent tribunalului şi nu judecătoriei.

Obiectul unei cauze a constatat în infracţiuni comise de un militar, iar soluţia a fost pronunţată de o instanţă militară, competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească aparţinând deci instanţei militare căreia i-ar reveni după 1 februarie 2014 competenţa să judece cauza în primă instanţă, în speţă un tribunal militar, sau instanţei corespunzătoare în grad celei care a judecat cauza în primă instanţă, respectiv i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, tribunalului prin raportare la considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 2007.

Astfel competenţa va reveni fie instanţei militare, fie instanţei civile echivalente în grad acesteia, în speţă tribunalul, instanţă superioară în grad judecătoriei.

În aceste condiţii, în baza art. 51 alin. 6 din Codul de procedură penală, Curtea a stabilit  competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat A. în sarcina Tribunalului Braşov şi a trimis cauza Tribunalului Braşov spre soluţionare.

Domenii speta

Spete similare