Cesiune de părţi sociale neurmată de modificarea actului constitutiv şi neînregistrată în registrul comerţului

Cesiunea de părţi sociale reprezintă, prin efectele sale, o modificare a actului constitutiv, întrucât modifică structura societară şi repartiţia părţilor sociale între asociaţi - elemente esenţiale ale actului constitutiv, însă obligaţia de modificare a actului constitutiv aparţinea adunării generale a asociaţilor potrivit art.194 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990.  Împrejurarea că adunarea asociaţilor nu a modificat actul constitutiv printr-o hotărâre ca urmare a încheierii contractului de cesiune, nu afectează validitatea contractului de cesiune între părţi, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 203 alin.1 din Legea nr. 31/1990. Înscrierea cesiunii în registrul asociaţilor şi în registrul comerţului nu constituiau condiţii de validitate ale contractului, ci doar de opozabilitate, care puteau fi îndeplinite şi ulterior.

Părţile sociale conferă titularilor atât drepturi, cum ar fi drepturile patrimoniale la dividende şi cele nepatrimoniale privind dreptul la vot în adunarea generală a asociaţilor, cât şi obligaţia de a suporta pierderile în limita aportului. A considera că prin încheierea contractului de cesiune nu s-au transferat părţile sociale şi astfel nu s-a dobândit calitatea de asociat, înseamnă a lipsi de eficienţă voinţa expresă a părţilor contractante care au înţeles să transfere o parte din părţile sociale cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Calitatea de cesionar de părţi sociale implică recunoaşterea calităţii de asociat de către părţile contractante, iar în speţă şi de către societatea care, deşi nu a fost parte contractantă a cunoscut existenţa contractului prin toţi asociaţii semnatari şi prin recunoaşterea ulterioară a actului.

Deliberând asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.07.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. xxxx/62/2015, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor A. SRL şi B. SRL precum şi excepţia lipsei de interes a aceloraşi reclamanţi în promovarea prezentei acţiuni,  invocate de pârâţii SC C. SRL, D., E. SRL, prin întâmpinare.

În motivare Tribunalul a reţinut că „întrucât în cauză, reclamantele invocă un motiv de nulitate absolută, acestea au calitate procesuală activă, chiar şi în cazul în care nu ar avea calitate de asociat în societatea C. SRL. Faţă de împrejurarea că acestea invocă un înscris autentificat la Notarul Public F. din Trento, Italia, prin care se menţionează că au dobândit o parte din părţile sociale ale societăţii C. SRL, reclamantele dovedesc şi existenţa interesului în solicitarea cererii de anulare a hotărârilor AGA C. SRL şi respectiv, a contractelor de vânzare-cumpărare.”

Prin încheierea de şedinţă din 04.10.2016, Tribunalul Braşov Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâta  C. SRL, prin întâmpinare, reţinând că „prin modificarea acţiunii, reclamantele A. SRL şi B. SRL au invocat un nou motiv de nulitate a contractelor nr. xx56/25.11.2014 şi respectiv, xx55/25.11.2014, respectiv, preţul fictiv şi derizoriu.

Este adevărat că acest motiv de nulitate este sancţionat, potrivit art.1665 Cod civil, cu nulitatea relativă, putând fi invocată doar de părţile contractului însă, aşa cum s-a reţinut prin Încheierea din 08.07.2016, reclamantele au calitatea de asociaţi ai societăţii C. SRL, deţinând împreună 50% din părţile sociale ale acesteia, astfel că au atât interesul cât şi calitate procesuală activă în ceea ce priveşte petitul vizând anularea contractelor încheiate de C. SRL, fiind părţi ale căror interese sunt ocrotite prin dispoziţia legală încălcată.”

Prin sentinţa civilă nr.288/24.03.2017, Tribunalul Braşov Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi Fiscal a admis cererea formulată şi modificată de reclamantele SC A.  SRL şi SC B. SRL,  în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL, D. şi E. SRL şi, în consecinţă:

A constatat nulitatea absolută a Hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor societăţii C. SRL nr.1/25.11.2014, nr.2/25.11.2014; nr.1/21.01.2010, nr.1/17.12.2015, nr.2/30.01.2015.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub nr.xx56/25.11.2014, încheiat între pârâta C. SRL şi pârâtul D. şi respectiv, a contractului de vânzare cumpărare nr.xx55/25.11.2014 încheiat între pârâta C. SRL şi pârâta E. SRL.

A dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două contracte de vânzare – cumpărare, în sensul reîntoarcerii bunurilor imobile care au făcut obiectul vânzării, în patrimoniul societăţii C. SRL.

A obligat pârâţii să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată astfel: pârâta C. SRL – suma de 18.430,8 lei, câte 9.215,4 lei fiecăreia; pârâtul D. – suma 9.554,5, câte 4.777,25 fiecăreia; pârâta E. SRL – suma de 16.791,3, câte 8.395,65 lei fiecăreia.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Braşov a reţinut următoarele: „Prin contractul de cesionare părți sociale ale societății cu sediul în România - C. SRL, autentificat sub nr.10.179/21.01.2010 la Notarul Public F. din Trento, Italia, asociații C SRL, G. și H., cetățeni italieni, fiecare deținând câte 50% din capitalul social al societății, au cesionat reclamantelor – societăți de naționalitate italiană B. SRL și A. SRL o parte a părților sociale deținute de asociați la societatea C. SRL, astfel:

- H., a cesionat 9,33% din părțile sociale ale societății, către societatea B. SRL pentru prețul total de 76.506 euro ce urma a fi achitat până la data de 31.12.2010 și respectiv, 16,67% din părțile sociale ale societății, către societatea A.  SRL, pentru prețul total de 136.694 euro, din care, suma de 100.000 euro a fost plătită anterior încheierii contractului, iar restul de 36.694 euro urmând a fi achitată până la data de 31.12.2010;

- G. a cesionat 24% din părțile sociale ale societății, către societatea B. SRL pentru prețul total de 196.800 euro, ce urma a fi achitat până la data de 15.02.2010.

Prin contract s-a stabilit că cesionările au efect începând de la data încheierii contractului de cesiune, cu toate drepturile și obligațiile ce li se cuvin cedenților, atât în relația cu societatea cât și față de terți, inclusiv drepturile patrimoniale aferente părților sociale, dreptul la distribuirea beneficiilor cu începere din exercițiul financiar în curs și a patrimoniului social cu ocazia cesionării societății.

Conform pct. 12 din contractul de cesiune, părțile au însărcinat administratorul societății românești C. SRL – domnul H., pentru „a încheia și concretiza pe lângă Oficiile românești de competență, asigurându-și la nevoie asistența unor notari profesioniști și/sau a personalului din teritoriu, cesionarea de către H. și G., către societățile A. SRL și B. SRL a părților sociale cu valoarea nominală totală de 10.000 lei, echivalând cu 50% din capitalul social al societății românești menționate.”

Ca urmare a încheierii contractului de cesiune a părților sociale ale societății C. SRL, noua structură a capitalului social al acestei societăți era următoarea: H. – 24%; G. – 26%; B. SRL – 33,33%, A. SRL – 16,67%.

Conform art. 202 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, transmiterea părților sociale către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Ori, așa cum s-a reținut anterior, cesionarea a fost efectuată de cei doi asociați ai societății pârâte C. SRL, ce dețineau împreună, 100% din capitalul social al societății.

Se constată că, deși asociatul H., care avea și calitatea de administrator al societății C. SRL (fila 92 vol.1) a fost însărcinat de părțile semnatare ale contractului de cesionare părți sociale nr.10.179/21.01.2010, să efectueze demersurile în România, în vederea înregistrării acestui contract în Registrul Comerțului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație asumată prin contract, astfel că, lipsa unei Hotărâri AGA a societății C. SRL, a modificării actului constitutiv al societății, ca urmare a cesiunii părților sociale și respectiv, a neînregistrării contractului de cesiune în Registrul Comerțului nu pot fi invocate de pârâta C. SRL, în aprecierea netemeiniciei pretențiilor formulate de societățile reclamante.

Contractul de cesiune, în momentul semnării lui, produce efecte între părțile semnatare, chiar și în situația neînregistrării în registrul comerțului.

Conform art.203 alin.2 din Legea nr. 31/1990, înregistrare în registrul comerțului nu reprezintă o condiție pentru legalitatea transmiterii părților sociale, ci este necesară doar pentru opozabilitatea transmiterii părților sociale, față de terți.

1) Prin Hotărârea AGA societății C.  SRL nr.1/21.01.2010 (fila 169 vol. 1), apreciind că Adunarea Generală a Asociaților a fost legal convocată și constituită, H. și G. au aprobat majorarea capitalului social cu suma de 98.800 lei, proveniți din datoria certă  și exigibilă a societății față de asociați, conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară. În urma majorării, capitalul social al societății C. SRL a fost stabilit la suma de 100.000, fiind împărțit în 10.000 părți sociale, a câte 10 lei fiecare, repartizat astfel: H. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 5000 părți sociale în valoare totală de 50.000 lei și G. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 5000 părți sociale în valoare totală de 50.000 lei.

Printr-o Hotărâre AGA societății C. SRL având același număr și aceeași dată a adoptării – nr.1/21.01.2010 (fila 197 vol. 1), asociații au aprobat majorarea capitalului social al societății cu suma de 99.800 lei, capitalul social majorându-se de la suma de 200 lei la suma de 100.000 lei, cu suma provenită din datoria certă și exigibilă a societății față de asociați, conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară. Conform art. 2, înaintea majorării capitalul social este de 200 lei, împărțit în 20 de părți sociale, a câte 10 lei fiecare parte socială, după cum urmează : H. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 10 părți sociale în valoare totală de 100 lei și G. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 10 părți sociale în valoare totală de 100 lei. Potrivit art. 3 din Hotărârea AGA, majorarea capitalului social cu suma de 99.800 lei este efectuată în cuantum egal de către ambii asociați, după cum urmează: H. participă la majorarea capitalului cu suma de 49.900 lei, proveniți din datoria certă și exigibilă a societății față de acesta; G. participă la majorarea capitalului cu suma de 49.900 lei, proveniți din datoria certă și exigibilă a societății față de acesta. S-a stabilit totodată majorarea numărului părților sociale de la 20 la 10.000 de părți sociale, fiecare parte socială în valoare de 10 lei, în valoare totală de 100.000 de lei, iar în urma majorării, capitalul social va fi de 100.000 lei și este împărțit în 10.000 părți sociale a câte 10 lei fiecare, repartizat astfel: H. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 5000 părți sociale în valoare totală de 50.000 lei și G. deține 50% din capitalul social, reprezentând echivalentul a 5000 părți sociale în valoare totală de 50.000 lei.

2) Prin Hotărârea AGA societății C. SRL nr.1/25.11.2014 (fila 111 vol. 1), asociații H. și G. au hotărât vânzarea către societatea pârâtă E. SRL a imobilului situat în I., str. J. nr.xx, jud. K., înscris în CF xxxx85 I., nr.CF vechi xx79: nr.top xx64/1, xx65/1, xx66/1 – teren intravilan în suprafață de 5.782 mp și nr.top xx64/1, xx65/1, xx66/1 casă în I. str. J. nr.xx, destinația construcții „construcții locuințe”, cu prețul reprezentând echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul BNR, la data autentificării contractului de vânzare + TVA în procent de 24%. Suma de 310.000 euro, din care 250.000 euro reprezentând preț + 60.000 euro reprezentând TVA aferent prețului se va vira din contul societății cumpărătoare E. SRL, în contul societății vânzătoare C. SRL, până la data de 15.12.2015.

3) Prin Hotărârea AGA societății C. SRL nr.2/25.11.2014 (fila 110 vol. 1), asociații H. și G. au hotărât vânzarea către pârâtul D. a terenului intravilan situat în I. str. J. jud. K., înscris în CF xxxx23 I., nr. CF vechi xx79 nr. top xx66/7 – teren intravilan în suprafață de 1468 mp categoria de folosință „altele„ cu prețul reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro, la cursul EURO anunțat de BNR, la data autentificării contractului de vânzare, inclusiv TVA în procent de 24%. Suma de bani reprezentând preț + TVA aferent prețului se va achita în numerar reprezentantului vânzătoarei C. SRL, la data semnării și autentificării contractului de vânzare.

4) Prin Hotărârea AGA a societății C. SRL nr.1/17.12.2015 (fila 165 vol. 1), H. și G., au hotărât majorarea capitalului social prin cooptarea unui nou asociat, de la suma de 100.000 lei, la suma de 100.010 lei, majorarea cu suma de 10 lei făcându-se prin aportul în numerar depus la banca în contul societății de către noul asociat L.. Capitalul social al societății este de 100.010 lei, împărțit în 10.001 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, iar aportul asociaților va fi: L., deține 1 părți sociale în valoare de 10 lei; H. deține 5.000 părți sociale în valoare de 50.000 lei și G. deține 5.000 părți sociale în valoare de 50.000 lei. S-a hotărât totodată retragerea calității de administrator a d-lui H., societatea urmând a fi administrată de d-na L., durata mandatului fiind nelimitată, precum și schimbarea sediului social al societății, în mun. I., Calea M. nr. xx, ap. x, cam. x, jud. K..

5) Prin Hotărârea AGA societății  C. SRL nr.2/30.12.2015 (fila 163 vol.1 și fila 146 vol.2), asociații L., H. și G. au hotărât retragerea din societate a asociaților H. și G., prin cesionarea tuturor celor 10.000 părți sociale deținute, în valoare de 100.000 lei către asociatul L., conform contractelor de cesiune. Capitalul social al societății va fi de 10.010 lei împărțit în 10.001 părți sociale, în valoare de 10 lei fiecare, aparținând în întregime asociatului unic L..

Așa cum s-a reținut anterior, asociații H. și G. au fost semnatarii unui contract de cesiune părți sociale ale societății  C. SRL, încheiat cu societățile reclamante B. SRL și A. SRL, contract în vigoare, atât la data adoptării Hotărârilor AGA anterior menționate, cât și la momentul sesizării instanței cu prezenta acțiune, nefiind făcută dovada desființării acestuia.

Potrivit art.192 din Legea nr. 31/1990, „(1) Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. (2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”.

Art.193 alin. (1) din același act normativ, prevede că „Fiecare parte socială dă dreptul la un vot”.

Potrivit art.198, „(1) Societatea trebuie să ţină, prin grija administratorilor, un registru al asociaţilor, în care se vor înscrie, după caz, numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă modificare privitoare la acestea. (2) Administratorii răspund personal şi solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea prevederilor de la alin. (1). (3) Registrul poate fi cercetat de asociaţi şi creditori”.

Prin modalitatea în care administratorul societății pârâte C. SRL (H.) a înțeles să convoace Adunarea Generală a Asociaților C. SRL, acesta a împiedicat societățile reclamante, deținătoare a 50% din părțile sociale ale societății (B. SRL – 33,33%, A. SRL – 16,67%), să își exprime poziția în calitate de asociate cu privire la majorarea și împărțirea capitalului social al societății C. SRL, vânzarea imobilelor societății, schimbarea administratorului societății și al sediului social al acesteia, în condițiile în care asociații H. și  G. nu mai dețineau decât 50% din părțile sociale ale societății C. SRL.

Potrivit art.195 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 „Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.(2) Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.(3) Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.”

Nerespectarea dispoziţiilor art.195 din Legea nr. 31/1990 şi a prevederilor din Actul constitutiv în această privinţă (fila 173 vol. 1), conduce la nulitatea hotărârilor adoptate. Aceasta deoarece, în lipsa votului valabil exprimat de către cele două societăți asociate, hotărârile adunării generale au fost adoptate cu înfrângerea cvorumului de vot reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor sau a părţilor sociale, respectiv, unanimitatea asociaţilor şi părţilor sociale.  Numai o adunare convocată conform legii şi a actului constitutiv poate avea valoarea unei adunări investite cu puterea legală de a delibera şi adopta hotărâri care să producă efecte juridice.

Constatând neîndeplinirea dispozițiilor legale privind convocarea asociaților, de către administratorul societății C. SRL, instanța va constata nulitatea absolută a Hotărârilor Adunării Generale a Asociaților societății C. SRL, nr.1/25.11.2014, nr.2/25.11.2014, nr.1/21.01.2010, nr.1/17.12.2015 și nr.2/30.01.2015.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.xx55/25.11.2014 și nr.xx56/25.11.2014, încheiate de pârâta C. SRL cu pârâții D. și respectiv, cu pârâta E. SRL, instanța reține următoarele:

În baza Hotărârii AGA societății  C. SRL nr.1/25.11.2014, pârâta C. SRL, prin asociat H., în calitate de vânzătoare și pârâta E. SRL, în calitate de cumpărătoare au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx55/25.11.2014, prin care, vânzătoarea a înstrăinat cumpărătoarei întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în I. str. J. nr. xx, jud. K, înscris în CF xxxx85 I. nr. CF vechi xx79, constând în teren intravilan în suprafață de 5.782 mp. S-a menționat că imobilul casă de locuit situată la aceeași adresă, înscrisă în CF xxxx85 I. sub nr. xx64/1, xx65/1, xx66/1 a fost demolată în baza Autorizației de desființare nr.53/11.01.2007 eliberată de Primăria I.. Prețul vânzării, conform Hotărârii nr.1/25.11.2014 a AGA societății C. SRL pentru terenul ce face obiectul acestui contract este de 1.108.675 lei, echivalent a 250.000 euro + 266.082 lei, echivalentul a 60.000 euro, reprezentând TVA de 24%, luându-se în calcul cursul euro anunțat de BNR pentru data de 25.11.2014. Părțile au stabilit ca suma de 1.374.757 lei să se vireze până la data de 15.12.2015 de către societatea cumpărătoare E. SRL, în contul societății vânzătoare C. SRL. Conform mențiunilor din contract, pârâta vânzătoare C. SRL a renunțat expres la înscrierea în CF a vreunei inscripții ipotecare sau altă garanție tabulară în favoarea sa. Dobândirea dreptului de proprietate al cumpărătoarei asupra terenului a avut loc la data de 25.11.2014, data încheierii contractului.

La data încheierii acestui contract de vânzare cumpărare, în foaia de proprietate a CF xxxx85 I., fusese notat procesul din dosarul nr. xxx8/30/2014 și respectiv, nr.xxx3/30/2014 ale Tribunalului Timiș, la cererea reclamantelor B. SRL și A. SRL, având ca obiect instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând vânzătoarei, pârâta E. SRL declarând prin contract că are cunoștință despre această împrejurare.

În baza Hotărârii AGA societății C. SRL nr.2/25.11.2014, pârâta C. SRL, prin asociat H, în calitate de vânzătoare și pârâtul D., în calitate de cumpărător au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx56/25.11.2014, prin care, vânzătoarea a înstrăinat cumpărătorului întregul drept de proprietate asupra terenului intravilan situat în I. str. J. jud. K, înscris în CF xxxx23 I. nr. CF vechi xx79, nr. top xx66/7, constând în teren intravilan în suprafață de 1468 mp. Prețul vânzării, conform facturii seria AA nr. 1/25.11.2014 emisă de vânzătoarea C. SRL pentru terenul ce face obiectul acestui contract este de 71.527,40 lei, echivalent a 16.129,03 euro + 17.166,60 lei, echivalentul a 3.870,97 euro, reprezentând TVA de 24%, luându-se în calcul cursul euro anunțat de BNR pentru data de 25.11.2014.

Suma de 88.694 lei s-a achitat numerar de către pârâtul D., administratorului H., reprezentant al vânzătoarei C. SRL, la data de 25.11.2014, data semnării și autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Dobândirea dreptului de proprietate al cumpărătoarei asupra terenului a avut loc la data de 25.11.2014, data încheierii contractului.

La data încheierii acestui contract de vânzare cumpărare, în foaia de proprietate a CF xxxx85 I., fusese notat procesul din dosarul nr.xxx8/30/2014 și respectiv, nr.xxx3/30/2014 ale Tribunalului Timiș, la cererea reclamantelor B. SRL și A. SRL, având ca obiect instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând vânzătoarei, pârâtul D. declarând prin contract că are cunoștință despre această împrejurare.

Așa cum s-a constatat anterior, Hotărârile AGA societății C. SRL nr.1 și nr.2, ambele adoptate la data de 25.11.2014, sunt nule, pentru lipsa acordului asociatelor reclamante  B.  SRL și A. SRL, deținătoare a 50% din părțile sociale ale societății C. SRL cu privire la vânzarea bunurilor societății, respectiv, pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond ale actelor juridice pe care le reprezintă hotărârile, sub aspectul actului de voinţă juridică având ca obiect vânzarea unor bunuri ale societății.

Solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, reclamantele au invocat efectele nulității Hotărârilor AGA societății C. SRL și anume, principiilor conform cărora, quod nullum est, nullum producit effectum, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis și restitutio ad integrum, precum și prețul derizoriu și respectiv, fictiv, al vânzărilor.

Hotărârea adunării generale este un act juridic complex ce constituie un izvor de obligaţii, specific dreptului comercial, a cărui natură juridică nu poate fi asimilată contractelor, însă, efectele sunt specifice actelor juridice unilaterale.

Potrivit principiului „quod nullum est, nullum product effectum”, un act lovit de nulitate nu poate produce nici un efect. De asemenea, principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial – „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea/desfiinţarea actului juridic iniţial/primar atrage şi anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice.

Aceste principii privesc efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi şi este consacrat de art.1254 alin.(2) din noul Cod civil, care prevede că „desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui".

Conform art.1325 alin.2 Cod civil, „Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.”

Prin urmare, în cazul desființării hotărârilor AGA, actele subsecvente acestora se vor supune principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. Cu toate acestea, deşi Legea  nr. 31/1990 nu prevede efectele hotărârilor AGA faţă de terţi, doctrina este constantă în a aprecia că drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă în baza hotărârii A.G.A. anulate, se menţin.

În speță, instanța va analiza dacă pârâții D. și societatea E. au calitatea de terți de bună credință, situație în care, principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros fiind o excepție de la principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, anularea actului juridic iniţial nu atrage şi anularea actului juridic subsecvent, acesta din urmă fiind menţinut, chiar dacă este în strânsă legătură cu actul juridic desfiinţat.

Buna-credinţă se apreciază în persoana cumpărătorului în mod concret, în funcţie de aptitudinile acestuia şi de împrejurările în care s-a încheiat contractul, iar potrivit art.14 alin. (2) Cod civil, buna-credinţă se prezumă.

Din dispozițiile art.55 alin.1 din Legea nr.31/1990, se reține că, „În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia, ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii”.

Din examinarea textului legal anterior invocat, tribunalul reține că în această materie, terții au obligația de a întreprinde minime demersuri, în cazul în care, în împrejurările date, sunt indicii că reprezentanții societății ar putea încheia acte, cu depășirea limitelor puterilor prevăzute de lege, situație în care, actul constitutiv nu poate constitui singura dovadă a cunoașterii.

Ori, în speță, așa cum s-a reținut anterior, ambii pârâți au declarat prin contractele de vânzare cumpărare că au cunoștință de notarea în CF a proceselor demarate de societățile reclamante  B. SRL și A. SRL, având ca obiect instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând vânzătoarei – pârâta C. SRL, însă, cu toate acestea, nu au efectuat minime demersuri în vederea verificării motivelor pentru care au fost demarate aceste litigii.

Prin acțiunile ce au făcut obiectul dosarelor nr. xxx9/30/2014 și nr.xxx4/30/2014, ambele reclamante au invocat plata nedatorată, în sensul că ar fi virat sume de bani ca urmare a negocierilor privind vânzarea de către asociații C. SRL a părților sociale.

Deși Hotărârile AGA prin care asociații H. și G. au hotărât vânzarea către pârâți a terenurilor intravilane, au fost emise în data de 25.11.2014, în aceeași zi, pârâții D. și E. SRL au fost de acord cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, în condițiile existenței unor procese pe rolul instanței de judecată, nesoluționate în mod definitiv, privind bunurile imobile ce fac obiectul vânzării.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, deși dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.782 mp a fost transmis pârâtei E. SRL în data de 25.11.2014 – data încheierii contractului, aceasta nu a achitat nici măcar parțial acest preț la acea dată, neexistând vreo dovadă în sensul că a efectuat în final această plată.

Pe de altă parte, instanța constată că, așa cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză de expert N., prețul de 16.129,03 euro (fără TVA), stabilit prin contractul de vânzare cumpărare nr. xx56/25.11.2014, prin care, vânzătoarea C. SRL a înstrăinat cumpărătorului D. dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1468 mp, este cu mult sub nivelul valorii de piață, de 56.401 euro (fără TVA), fiind derizoriu.

Față de motivele arătate, instanța apreciază că pârâții D. și E. SRL nu au fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.xx55 și nr.xx56 la data de 25.11.2014, astfel că acestea sunt supuse principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”.

Pentru considerentele reținute în fapt și în drept, instanța va admite cererea formulată şi modificată de reclamantele SC A. SRL şi SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL, D. şi E. SRL şi, în consecinţă, va constata nulitatea absolută a Hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor societăţii C. SRL nr. 1/25.11.2014, nr.2/25.11.2014; nr.1/21.01.2010, nr.1/17.12.2015, nr.2/30.01.2015.

Va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub nr. 3.056/25.11.2014, încheiat între pârâta C. SRL şi pârâtul D. şi respectiv, a contractului de vânzare cumpărare nr.xx55/25.11.2014 încheiat între pârâta C. SRL şi pârâta E. SRL şi va dispune restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două contracte de vânzare – cumpărare, în sensul reîntoarcerii bunurilor imobile care au făcut obiectul vânzării, în patrimoniul societăţii C. SRL.

Întrucât pârâţii se află în culpă procesuală, în baza art.453 Cod Procedură Civilă, instanţa îi va obliga să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu apărător și onorariu expert, astfel: pârâta C. SRL – suma de 18.430,8 lei, câte 9.215,4 lei fiecăreia; pârâtul D. – suma 9.554,5, câte 4.777,25 fiecăreia; pârâta E. SRL – suma de 16.791,3, câte 8.395,65 lei fiecăreia.”

Împotriva hotărârii şi a încheierilor din 8.07.2016 şi 4.10.2016 a declarat apel pârâta SC C. SRL solicitând respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active, a excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca nefondată.

În motivarea apelului pârâta a arătat că în mod greşit s-a reţinut calitatea de asociat a reclamantelor şi tipul de nulitate a contractului pentru preţ fictiv şi derizoriu. S-au încălcat prevederile art.204 din Legea nr. 31/1990 privind modificarea actului constitutiv al societăţii reţinându-se că modificarea operează doar în baza cesiunii de părţi sociale. Lipseşte o hotărâre AGA de modificare a actului constitutiv în sensul modificării asociaţilor şi capitalului social, fapt ce ignoră personalitatea juridică a societăţii. Transmiterea părţilor sociale trebuia înscrisă la registrul comerţului, astfel că cesiunea nu era opozabilă societăţii şi nici cesionarei L. care a devenit asociat unic. S-au aplicat greşit dispoziţiile art.192 din Legea nr. 31/1990 întrucât reclamantele nu aveau calitatea de asociaţi, ci doar de cesionari, astfel că nu puteau fi convocate la adunările generale în care s-au adoptat hotărârile atacate. S-au aplicat greşit dispoziţiile art.193 şi 195 din Legea nr. 31/1990 care prevăd răspunderea administratorilor pentru nerespectarea obligaţiilor de înscriere a transferului părţilor sociale, ceea ce exclude promovarea acţiunii în anulare a hotărârilor AGA. Buna credinţă a subdobânditorilor a fost greşit înlăturată fără a se avea în vedere că procesele notate în cărţile funciare erau soluţionate definitiv şi că dobânditorii au declarat că au cunoştinţă de litigii. Caracterul derizoriu al preţului din contracte e motiv de nulitate relativă şi nu de nulitate absolută.

Intimat pârâtă SC E. SRL a depus întâmpinare solicitând admiterea apelului pentru că reclamantele nu au nici o legătură cu societatea, nu au calitatea de asociaţi, nu au figurat în registrul comerţului, nu au achitat preţul cesiunii. Preţul contractului va fi achitat în momentul în care se va finaliza procedura de obţinere a PUZ-ului, el nu a fost fictiv ori prevăzut fără intenţia de a plăti.

Intimatele reclamante SC A. SRL şi SC B. SRL au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat întrucât constatarea nulităţii absolute a hotărârilor AGA nu era condiţionată de calitatea de asociat. Apelanta pârâtă nu are interes în invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deoarece instanţa de fond a reţinut doar motivele de nulitate absolută, nu şi cele de nulitate relativă. Intimatele reclamante au calitatea de succesori cu titlu universal şi de creditori chirografari deţinând o cotă parte din capitalul social şi din patrimoniul societăţii apelante. Prin încheierea contractului de cesiune de către cei doi asociaţi care deţineau fiecare câte 50% din capitalul social, s-a realizat acordul de modificare a actului constitutiv. Înscrierea contractului de cesiune în registrul comerţului era doar o condiţie de opozabilitate şi nu atrage nevalabilitatea actului, actul fiind opozabil societăţii încheindu-se de singurul reprezentant al societăţii, asociatul H., ori actele săvârşite de reprezentanţii societăţii sunt actele persoanei juridice potrivit art.209,219 C.civ. Opozabilitatea cesiunii faţă de numita L. nu trebuia îndeplinită dat fiind că societăţii îi era deja opozabilă cesiunea. Chiar dacă publicitatea cesiunii de părţi sociale a fost respinsă, înscrisurile depuse au dobândit caracter public şi puteau fi consultate de orice persoană. Lipsa convocării la AGA atrage nulitatea absolută, iar înscrierea tardivă a hotărârii AGA nr.1/21.01.2010 de majorare de capital social, cu o dată fictivă şi acţiunile frauduloase ulterioare au prejudiciat reclamantele. Contractele de vânzare a imobilelor nu sunt valabile, fiind lovite de nulitate absolută, indiferent de buna sau reaua credinţă a dobânditorilor, procesele fiind notate în cărţile funciare la data vânzării.

Prin nota depusă la dosar, intimatul pârât D. a solicitat admiterea apelului.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art.466-477 C.pr.civ se constată următoarele:

Motivul de apel ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, soluţionate prin încheierea din 8.07.2016, pune în discuţie pretinsa confuzie dintre calitatea de cesionar şi cea de asociat reţinută de prima instanţă. Din cuprinsul încheierii apelate rezultă că instanţa de fond a reţinut că reclamantele au calitate procesuală activă şi interes în promovarea acţiunii în anulare a hotărârilor AGA întrucât au invocat nulitatea absolută a hotărârilor asociaţilor, fiind persoane interesate faţă de încheierea contractului de cesiune de părţi sociale, chiar dacă nu ar avea calitatea de asociaţi. Prin urmare, nu s-a făcut confuzie între calitatea de cesionar şi cea de asociat a reclamantelor, întrucât temeiul soluţionării excepţiei a fost cel prevăzut de art.132 alin.3 din Legea nr. 31/1990 care permitea invocarea nulităţii absolute de orice persoană interesată. În mod corect a reţinut prima instanţă calitatea procesuală activă şi interesul reclamantelor în promovarea acţiunii atâta timp cât acestea au invocat sancţiunea nulităţii absolute a hotărârilor AGA pentru încălcarea dispoziţiilor privind convocarea AGA, cauză ilicită şi fraudă la lege. Singura condiţie impusă de art.132 alin. (3) din Legea nr.31/1990 pentru invocarea motivelor de nulitate absolută de către o persoană interesată era aceea a justificării unui interes, ori în cauză reclamantele au justificat acest interes prin contractul de cesiune de părţi sociale anexat cererii, în acest context urmând a fi respinsă şi apărarea intimaţilor pârâţi care au susţinut lipsa de interes a cesionarilor asociaţi.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor prin încheierea din 4.10.2016, se constată că acesta reiterează incidenţa art.1248 alin.2  C.civ. faţă de sancţiunea nulităţii relative ce ar opera în cazul invocării preţului fictiv şi derizoriu şi care nu ar putea fi formulat decât de vânzătoarea apelantă. Intimatele reclamante au invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea acestui motiv de apel deoarece instanţa de judecată ar fi reţinut doar motivele de nulitate absolută, nu şi cele de nulitate relativă. Însă instanţa de fond a reţinut în considerente atât nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare faţă de caracterul subsecvent al actului şi de lipsa bunei credinţe la încheierea contractelor cât şi aspectele legate de preţul fictiv sau derizoriu ce vizează nulitatea relativă a actului juridic, astfel că apelanta pârâtă are un interes actual în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active faţă de motivele de nulitate relativă cuprinse în considerente.

 Prin încheierea din 4.10.2016 instanţa de fond a reţinut calitatea de parte contractantă a reclamantelor ca asociate ale apelantei pârâte, aspect ce nu corespunde menţiunilor din contractele de vânzare-cumpărare contestate, în care parte contractantă a figurat societatea apelantă prin reprezentantul legal H.. Este adevărat că dispoziţiile art.1248 C.civ. permit invocarea nulităţii relative de către oricare parte al cărei interes ocrotit este încălcat, însă asociatul care nu reprezintă societatea nu poate fi titular al acţiunii în anularea unui contract încheiat de societate, decât dacă invocă calitatea de creditor, pe calea acţiunii oblice. În cuprinsul cererii modificatoare, reclamantele au susţinut doar calitatea de asociate, întrucât acţiunea derivată din creanţa faţă de debitoarea apelantă le-a fost respinsă încă din 23.01.2015, prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru motivele de nulitate relativă a fost greşit respinsă. Însă, prin invocarea motivului de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare pe efectele produse asupra actului subsecvent şi a lipsei de bună credinţă a dobânditorilor, intimatele reclamante au calitate procesuală activă în cauză.

Un alt motiv de apel are în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind modificarea actului constitutiv pe considerentul că cesiunea de părţi sociale nu a fost urmată de modificarea actului constitutiv prin formele prevăzute de lege, respectiv hotărârea adunării generale sau hotărâre judecătorească. Prima instanţă însă nu a menţionat dispoziţiile art.204 din Legea nr. 31/1990 cu privire la modificarea actului constitutiv, reţinând doar dispoziţiile art.202 alin.2 privind condiţia aprobării cu trei pătrimi a transmiterii de părţi sociale către terţi, condiţie îndeplinită în speţă, cât şi prevederile art.203 alin.2 cu privire la efectele de opozabilitate ale contractului de cesiune de părţi sociale.

În legătură cu aplicarea art. 204 din Legea nr. 31/1990 ce se referă la modalităţile de modificare a actului constitutiv, se constată că la data încheierii contractului de cesiune de părţi sociale la 21.01.2010 erau în vigoare dispoziţiile art.202 din Legea nr. 31/1990 în forma procedurii simplificate, respectiv doar cu condiţia prevăzută la alin.2 potrivit cu care „transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social”. Textul de lege nu indica forma pe care trebuia să o aibă aprobarea asociaţilor, astfel că fiind vorba de voinţa asociaţilor, aceasta putea fi exprimată fie în cadrul adunării generale, fie distinct prin actul de cesiune. La data încheierii contractului de cesiune nu se impunea condiţia existenţei unei hotărâri prealabile potrivit art.202 alin.2^1 sau a actului constitutiv actualizat potrivit art.203 alin.3, care să fie menţionate la registrul comerţului şi publicate în Monitorul Oficial şi de la care să opereze transmiterea de părţi sociale potrivit art. 2^4, astfel că lipsa unei hotărâri a asociaţilor sau neactualizarea actului constitutiv nu puteau fi invocate pentru încălcarea dispoziţiilor art.204 alin.1 din Legea nr. 31/1990. Este adevărat că cesiunea de părţi sociale reprezintă, prin efectele sale, o modificare a actului constitutiv, întrucât modifică structura societară şi repartiţia părţilor sociale între asociaţi - elemente esenţiale ale actului constitutiv, însă obligaţia de modificare a actului constitutiv aparţinea adunării generale a asociaţilor potrivit art.194 alin.1 lit. c din Legea  nr. 31/1990, demersurile pentru înregistrarea cesiunii fiind date în sarcina cedentului asociat H.  reprezentant al apelantei pârâte. Împrejurarea că adunarea asociaţilor nu a modificat actul constitutiv printr-o hotărâre ca urmare a încheierii contractului de cesiune, nu afectează validitatea contractului de cesiune între părţi, astfel cum rezultă din dispoziţiile art.203 alin.1 din Legea nr. 31/1990, corect reţinute de prima instanţă.

Cu privire la încălcarea efectelor personalităţii juridice a pârâtei, se constată că motivul de apel se referă la aplicarea art.41 din Legea nr. 31/1990 şi art. 25 C.civ. privind calitatea distinctă de subiect de drept a societăţii faţă de asociaţi. Criticile apelantei sunt nefondate întrucât instanţa de judecată nu a dispus modificarea actului constitutiv, nefiind investită în acest sens, ci a analizat efectele produse de contractul de cesiune de părţi sociale atât faţă de asociaţi cât şi faţă de societatea pârâtă. Faptul că prima instanţă a considerat că societatea pârâtă nu este terţ faţă de contractul de cesiune întrucât a fost înlăturată prezumţia prevăzută de art.5 din Legea nr. 26/1990, nu înseamnă că a ignorat personalitatea juridică a pârâtei. Reţinând efectele produse de contractul de cesiune faţă de societatea pârâtă, instanţa a respectat personalitatea juridică a acesteia. Contractul de cesiune de părţi sociale a implicat părţile convenţiei (asociatul cedent şi cesionarul), astfel că în mod corect s-au analizat efectele acestei convenţii după cum ele s-au produs între părţi, între părţi şi societate sau faţă de terţi.

Susţinerile apelantei pârâte cu referire la încălcarea dispoziţiilor art.203 privind publicitatea transmiterii părţilor sociale în registrul comerţului, repun în discuţie aspectele legate de inopozabilitatea cesiunii de părţi sociale faţă de societatea care nu a fost parte în contract şi care ar fi terţ faţă de cesiune. Prevederile art.203 alin 2 din Legea nr. 31/1990 stipulează într-adevăr că transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului. Prin urmare, societatea pârâtă, nefiind parte în contractul de cesiune poate fi considerată terţ, iar actul i-ar fi inopozabil, mai puţin în cazul în care partea interesată ar dovedi că societatea cunoştea modificarea produsă în structura asociaţilor.

În speţă, nu s-a contestat faptul că cedenţii aveau calitatea de asociaţi ai pârâtei deţinând 100% din capitalul social şi nici faptul că unul din ei avea calitatea de reprezentant al apelantei pârâtei la data semnării contractului. În aceste condiţii, lipsa hotărârii adunării generale a asociaţilor nu putea atrage nulitatea contractului de cesiune, care nu are drept condiţie de formă ad validitatem adoptarea prealabilă a unei astfel de hotărâri. La fel, înscrierea cesiunii în registrul asociaţilor şi în registrul comerţului nu constituiau condiţii de validitate ale contractului, ci doar de opozabilitate, care puteau fi îndeplinite şi ulterior. De asemenea, încheierea emisă de O.R.C. prin care s-a respins cererea de înscriere a cesiunii, pentru lipsa unor condiţii de formă, nu are autoritate de lucru judecat, cauza fiind suspendată. Nu s-a contestat nici menţiunea cuprinsă la pct.4 din contractul de cesiune potrivit cu care cesiunea are efect în relaţiile cu societatea pârâtă la data încheierii actului şi nici prevederea potrivit căreia actele întocmite de reprezentantul persoanei juridice, în limitele puterilor ce i-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi, astfel cum rezultă din art.35 alin.2 Decretul 31/1954, contractul fiind încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil. Incidenţa în cauză, cu caracter de dispoziţii speciale, a prevederilor art.5 din Legea nr. 26/1990, poate fi reţinută numai sub condiţia probării, de către partea interesată, fie şi prin orice mijloc de probă, a faptului că societatea pârâtă (terţul) cunoştea despre modificarea structurii asociaţilor prin cesiunea de părţi sociale de la 21.01.2010.

Voinţa societăţii comerciale se formează prin voinţa asociaţilor persoane fizice sau persoane juridice, iar în cadrul societăţii comerciale, voinţele individuale ale asociaţilor, prin manifestarea lor în adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie voinţa socială, adică voinţa societăţii, ca persoană juridică. Întrunirea dublei calităţi a cedenţilor de asociaţi cu pondere de 100% şi de reprezentant al societăţii pârâte al unuia dintre ei, prezumă faptul că cesiunea de părţi sociale a fost cunoscută de apelanta pârâtă prin toţi asociaţii care au semnat actul. Pe de altă parte, în cuprinsul notei informative depuse la ORC O. pentru termenul din 29.07.2011-fila 196 vol.1 apelanta pârâtă a confirmat că „există o cesiune de părţi sociale cu dată ulterioară majorării capitalului şi care urmează a fi depusă la ORC”, astfel că în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că aceasta cunoştea de cesiunea produsă şi nu mai poate invoca inopozabilitatea operaţiunii. Chiar dacă apelanta pârâtă a arătat la ORC că actul de cesiune era ulterior adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, în realitate, purtând aceeaşi dată, 21.01.2010, actul de cesiune a fost încheiat anterior majorării de capital întrucât a menţionat participaţiile cedenţilor în forma anterioară majorării de capital. Prin urmare, apelanta pârâtă îşi păstrează calitatea de subiect distinct de cel constituit de asociaţi, este terţ faţă de contractul de cesiune, însă nu poate invoca necunoaşterea actului atâta timp cât toţi asociaţii şi reprezentantul ei au semnat acest contract şi au recunoscut expres existenţa lui după încheierea acestuia.

Chestiunea inopozabilităţii cesiunii de părţi sociale din 21.01.2010 faţă de cesionara L. nu a fost analizată de prima instanţă întrucât nu a fost investită cu acest aspect, astfel că nici în apel nu poate fi pusă în discuţie această împrejurare.

Referitor la pretinsa confuzie dintre validitatea şi publicitatea cesiunii, susţinerea apelantei pârâte repune în discuţie faptul că cesiunea nu este opozabilă terţilor, aspect ce a fost analizat de prima instanţă care a delimitat problematica valabilităţii contractului între părţile contractante de chestiunea publicităţii şi opozabilităţii faţă de terţi. Apreciază apelanta pârâtă că s-au încălcat prevederile art.192 şi 193 din Legea nr. 31/1990, prin nemodificarea actului constitutiv după cesiune şi nedobândirea calităţii de asociat. Însă cesiunea de creanţă este un act juridic consensual, ce se realizează prin acordul de voinţă al părţilor şi care are ca efect transferul părţilor sociale, ceea ce presupune dobândirea calităţii de asociat a cesionarului prin simpla încheiere a actului. Părţile sociale conferă titularilor atât drepturi, cum ar fi drepturile patrimoniale la dividende şi cele nepatrimoniale privind dreptul la vot în adunarea generală a asociaţilor, cât şi obligaţia de a suporta pierderile în limita aportului. A considera că prin încheierea contractului de cesiune nu s-au transferat părţile sociale şi astfel nu s-a dobândit calitatea de asociat, înseamnă a lipsi de eficienţă voinţa expresă a părţilor contractante care au înţeles să transfere o parte din părţile sociale cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Calitatea de cesionar de părţi sociale implică recunoaşterea calităţii de asociat de către părţile contractante, iar în speţă şi de către societatea care, deşi nu a fost parte contractantă a cunoscut existenţa contractului prin toţi asociaţii semnatari şi prin recunoaşterea ulterioară a actului. Arată apelanta pârâtă că prin încheierea contractului de cesiune intimatele reclamante ar fi dobândit doar calitatea de cesionar de părţi sociale şi nu pe cea de asociat, fără a observa că titularul de părţi sociale implică statutul de asociat pentru că doar un asociat poate deţine părţi sociale, astfel cum rezultă din art. 193 alin.1 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia fiecare parte socială dă dreptul la un vot.

Argumentul apelantei pârâte că doar prin modificarea actului constitutiv, cesionarul de părţi sociale dobândeşte calitatea de asociat nu poate fi reţinut decât sub aspectul opozabilităţii, în sensul că faţă de terţi calitatea de asociat a cesionarului devine opozabilă doar prin publicarea actului constitutiv modificator care să conţină cesiunea încheiată de asociaţi. Contractul de cesiune de părţi sociale are o configuraţie independentă de hotărârea asociaţilor prin care se aprobă modificarea actului constitutiv. Astfel, cesionarul de părţi sociale poate să opună calitatea sa de asociat terţilor doar în situaţia în care s-au efectuat procedurile de publicitate sau dacă dovedeşte că actul a fost cunoscut de terţi, astfel cum rezultă din art.5 alin.2 din Legea nr. 26/1990.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate absolută a hotărârilor asociaţilor, se constată că prima instanţă a reţinut doar lipsa convocării cesionarilor asociaţi, nu şi frauda la lege sau cauza ilicită. Faţă de limitele investirii în apel, se constată că doar acest motiv de nulitate poate fi analizat în apelul pârâtei. Atât practica, cât şi doctrina au statuat ca hotărârea asociaţilor luată cu nelegala convocare este nulă absolut pentru lipsa consimţământului asociaţilor care nu au fost prezenţi în cadrul adunării datorită chiar neîndeplinirii procedurii convocării, iar sub acest aspect considerentele societăţii sunt corecte. Rolul convocării este de a informa pe asociaţi despre ţinerea şedinţei adunării şi de a permite acestora să-şi exercite dreptul de vot potrivit art.193 alin.1 din Legea nr. 31/1990. În caz de nerespectare a dispoziţiilor privind convocarea, adunarea generală este viciată prin lipsa totală a consimţământului asociaţilor cu drept de vot ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, cu atât mai mult cu cât ponderea participaţiei cesionarilor asociaţi era de 50%, iar prin votul exprimat de cedenţi s-au încălcat dispoziţiile art.192 alin.1 din Legea nr. 31/1990 nefiind întrunită majoritatea absolută necesară pentru validarea deciziei.

În legătură cu buna credinţă a dobânditorilor, criticile apelantei pârâte se bazează pe observaţia că procesele notate în CF cu nr.xxx8/30/2014 şi xxx3/30/2014 erau soluţionate la data încheierii actelor de transfer ale proprietăţii, aspect dovedit prin depunerea hotărârilor judecătoreşti la dosar, prin urmare, în mod greşit a reţinut prima instanţă că aceste litigii nu erau soluţionate. Dar, indiferent de stadiul de soluţionare a proceselor, întrucât notarea proceselor în CF a fost recunoscută de dobânditori în chiar cuprinsul contractelor, se reţine că motivul înlăturării bunei credinţe a dobânditorilor a fost legat de faptul că aceştia nu ar fi depus diligenţele necesare în vederea verificării motivelor pentru care au fost demarate litigiile.

Se constată că litigiile notate au avut ca obiect sechestrul asigurator faţă de pretenţiile intimatelor reclamante, în calitate de creditori ai societăţii apelante pentru restituirea sumelor achitate în contul societăţii. Deşi au invocat contractul de cesiune de părţi sociale, demersurile cesionarelor nu au fost în sensul valorificării drepturilor de asociat, ci a celor de pretins creditoare ale societăţii. Prin urmare, greşit s-a reţinut lipsa de diligenţă a dobânditorilor de a verifica motivele demarării proceselor notate în CF cu atât mai mult cu cât procesele susţineau calitatea de creditoare a reclamantelor şi nu cea de asociate ale societăţii. Chiar şi dacă ar fi verificat litigiile demarate de intimatele reclamante, terţii dobânditori ar fi aflat că acestea au formulat pretenţii în calitate de creditoare faţă de societate pentru sumele achitate în baza contractului de cesiune şi solicitate a fi restituite, ceea ce punea în discuţie lipsa de actualitate a plăţii cesiunii de părţi sociale.

Este adevărat că prin apelul declarat, doar apelanta pârâtă a contestat greşita înlăturare a bunei credinţe a dobânditorilor, nu şi intimaţii dobânditori care ar fi avut interesul în a demonstra că au încheiat actele cu bună credinţă, însă nu se poate reţine lipsa de interes a apelantei pârâte în menţinerea contractelor încheiate şi nici imposibilitatea susţinerii bunei credinţe a dobânditorilor ce reprezintă o condiţie pentru menţinerea contractelor. Deşi nu au declarat apel, intimaţii pârâţi dobânditori au fost de acord cu admiterea apelului pârâtei susţinând în continuare buna lor credinţă. Contractele de vânzare-cumpărare încheiate de apelanta pârâtă cu pârâţii dobânditori reprezintă acte subsecvente hotărârii adunării asociaţilor, iar anularea acestor hotărâri atrage anularea contractelor doar în cazul în care dobânditorii erau de rea credinţă la momentul încheierii actului. Consimțământul societății – persoană juridică este, în raporturile cu terții, consimțământul reprezentantului legal, acesta din urmă transmițând cocontractantului o voință circumscrisă voinței juridice a societății prin voința asociaților, astfel că hotărârea adunării generale reprezintă doar un mandat special, fără a se substitui voinței reprezentantului legal al societății exprimată în fața terțului. Ca acte juridice externe, contractele sunt încheiate de societate prin intermediul unui mandatar în persoana reprezentantului său legal, iar în caz de anulare a hotărârii adunării generale aprobatoare, se dovedeşte că reprezentantul nu a avut mandatul special necesar. Valoarea față de societate a unui act încheiat de reprezentantul legal fără mandat sau cu depăşirea limitelor mandatului depinde de buna sau reaua-credință, de la momentul încheierii actului, a terților cocontractanți. Când terții cocontractanți sunt de bună-credință, aceștia pot invoca mandatul aparent reglementat la art. 1309 alin. (2) C. civ., astfel că lipsa mandatului sau depăşirea limitelor mandatului nu poate reprezenta temei pentru anularea sau constatarea nulităţii actului juridic încheiat de mandatar cu terţul dobânditor, în aceste condiţii, sancţiunea nefiind desfiinţarea actului, ci inopozabilitatea acestuia faţă de mandant. Însă, apelanta pârâtă, în calitate de mandant a solicitat menţinerea contractelor de vânzare-cumpărare din litigiu şi nu desfiinţarea acestora.

Esenţial în verificarea bunei sau relei credinţe a cumpărătorilor este a se stabili dacă aceştia cunoşteau la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cauza de nulitate a hotărârilor adunării asociaţilor prin care s-a aprobat transferul patrimonial. Motivul de nulitate absolută reţinut pentru hotărârile asociaţilor a fost cel legat de lipsa convocării cesionarilor asociaţi şi neîndeplinirea cvorumului pentru luarea deciziei de transfer faţă de neluarea în considerare a contractului de cesiune de părţi sociale. Cum contractul de cesiune nu era înscris în registrul comerţului şi nici în registrul asociaţilor, acesta nu era opozabil terţilor dobânditori SC E. SRL şi D.. În cauză probele nu au dovedit că terţii cunoşteau de existenţa contractului de cesiune de părţi sociale sau că li s-a adus la cunoştinţă de cedenţii asociaţi, prin urmare, nu s-a dovedit că aceştia cunoşteau cauza de nulitate a hotărârii adunării asociaţilor prin care s-a aprobat transferul patrimonial.

În consecinţă, sub acest aspect, se constată că susţinerile apelantei pârâte privind existenţa bunei credinţe a dobânditorilor sunt fondate, motiv pentru care se va dispune respingerea constatării nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.xx56/25.11.2014 dintre SC C. SRL şi D. şi nr. xx55/25.11.2014 dintre SC C. SRL şi SC E. SRL şi respingerea cererii de restabilire a situaţiei anterioare.

În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la soluţionarea nulităţii relative a contractelor de vânzare-cumpărare pentru preţ fictiv şi neserios, faţă de admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor pentru acest motiv de nulitate, considerentele hotărârii urmează a fi înlăturate, astfel că nu se mai impune analizarea pe fond a sancţiunii nulităţii relative.

Raportat la aceste considerente, în baza art. 480 C.pr.civ, urmează a se admite în parte apelul declarat de pârâta SC C. SRL cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii, menţinerii constatării nulităţii absolute a hotărârilor adunării generale a asociaţilor SC C. SRL nr.1/25.11.2014, nr.2/25.11.2014, nr.1/21.01.2010, nr.1/17.12.2015 şi nr.2/30.01.2015, respingerii constatării nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.xx56/25.11.2014 dintre SC C. SRL şi D. şi nr. xx55/25.11.2014 dintre SC C. SRL şi SC E. SRL şi respingerii cererii de restabilire a situaţiei anterioare.

În baza art. 453 C.pr.civ faţă de admiterea în parte a acţiunii, acordarea cheltuielilor de judecată urmează a fi modificată în sensul compensării între părţi a sumei de 1000 lei (între reclamante şi pârâta SC E. SRL, respectiv 3500 lei (între reclamante şi SC C. SRL) reprezentând onorarii avocaţiale şi obligării pârâtei SC C. SRL să plătească reclamantelor câte 9.162 lei cheltuieli de judecată parţiale reprezentând diferenţă onorariu avocaţial faţă de petitele admise privind nulitatea celor 5 hotărâri ale asociaţilor.

În apel, faţă de admiterea în parte a apelului urmează ca în baza art. 453 C.pr.civ. să se compenseze onorariile avocaţiale achitate de apelanta pârâtă şi intimatele reclamante SC A. SRL şi SC B. SRL în limita sumei de 8210 lei şi să fie obligate intimatele reclamante să plătească apelantei pârâte suma de 9966 lei taxă judiciară de timbru aferentă petitelor admise privind menţinerea contractele de vânzare-cumpărare.

Domenii speta

Spete similare