Elemente constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. Subiect activ calificat asistent medical şi poliţist. - articolul 297 Cod penal

Fapta inculpatului, poliţist la Serviciul Rutier A., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în investigarea unui accident auto cu victime, de a nu solicita medicului în cel mai scurt timp prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto implicat în accident în vederea stabilirii alcoolemiei şi de a-i permite conducătorului auto să se deplaseze la volanul autoturismului implicat în accident, deşi se afla sub influenţa alcoolului, întruneşte, obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alineat 1 Cod penal, art. 132 din Legea nr. 78/2000. Avantajul nepatrimonial obţinut de conducătorul auto prin fapta poliţistului constă în nesancţionarea penală a conducătorului auto pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului şi în neplata daunelor materiale şi morale către victima accidentului, pe care trebuia să le suporte în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alineat 1 litera b din O.U.G. nr. 54/2016.

Fapta asistentului medical de a-i administra conducătorului auto o injecţie în vederea metabolizării mai rapide a alcoolului din sânge, la sugestia coinculpatului poliţist rutier întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Urmarea imediată a faptei o constituie împiedicarea tragerii la răspundere penală a conducătorului auto pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Constată că, prin sentinţa penală nr. 1422/28.07.2017 a Judecătoriei Braşov, s-a respins cererea formulată de inculpatul B., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- infracţiunile de:

 - „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin.1 Cod penal

 - „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, în:

- infracţiunile de:

 - „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal

 - „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

S-a respins cererea formulată de inculpatul C., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- infracţiunile de:

- „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal,

- „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal şi

- „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi

- „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal, în:

- infracţiunile de:

- „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal,

- „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi

- „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal.

S-a respins cererea formulată de inculpatul C., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- infracţiunile de:

- „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal,

- „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal şi

- „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi

- „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal, în:

- infracţiunea de „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal.

S-a respins cererea formulată de inculpatul C., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- infracţiunile de:

- „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal,

- „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal şi

- „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi

- „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal, în:

- infracţiunile de:

- „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal,

- „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi

- „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 308 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.

  În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului, prevăzută de 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul C. a săvârşit această infracţiune.

  În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1  Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul C. a săvârşit această infracţiune.

În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul B. a săvârşit această infracţiune.

  În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1  Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul B. a săvârşit această infracţiune.

A luat act că Inspectoratul de Poliție al Județului A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

 Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu numărul xxx/P/2015 din data de 15.01.2016, s-a dispus trimiterea în judecată  în stare de libertate a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, instigare la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal, toate în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal şi a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1  Cod penal, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prevăzute de art. 38 alin. 2 Cod penal.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, astfel cum au fost enumerate în sentinţa penală atacată, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că nu s-a realizat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei de la conducătorul auto D. într-un interval recomandabil de 30 minute, dar nu mai mult de 60 minute după momentul depistării conducătorului de autovehicul, conform punctului C din Capitolul IV al Procedurii PRO-PS/PR-20 a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Rutieră, privind constatarea faptelor de conducere a unui autovehicul sau tramvai de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dar nu din cauza amânării cu intenție și fără justificare realizate de inculpatul C. și nici din altă cauză imputabilă  inculpatului C., neputând fi reținută vinovăția inculpatului C., nici sub forma intenției, nici sub cea a culpei, pentru prelevarea cu întârziere a probelor biologice de la martorul D..

De asemenea, s-a reţinut că Procedura PRO-PS/PR-20 a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Rutieră, nu îndeplinește condiția impusă de DECIZIA  Nr. 405/2016 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale a României, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, respectiv de a fi o lege sau ordonanță de guvern încălcată pentru a fi întrunit elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu.

Instanța de fond a considerat că nu s-a probat nici că inculpatul C., în data de 20.11.2014, contrar dispoziţiilor şefilor ierarhici superiori şi ale ordinelor de serviciu,  în jurul orei 23:45, l-a determinat pe inculpatul B., din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă A., aflat în exercitarea funcţiei sale de asistent medical, să-i administreze conducătorului auto D., anterior prelevării de probe biologice şi fără a avea acordul medicului de gardă, o fiolă de glucoză hipertonă 33%, substanţă aptă de a elimina alcoolul etilic din sânge, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi cu consecința încălcării atribuţiilor de serviciu, și nici că inculpatul B. aflat în exercitarea funcţiei sale de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă A., i-a administrat la solicitarea inculpatului C. sau din proprie inițiativă conducătorului auto D., anterior prelevării de probe biologice, şi fără a avea acordul medicului de gardă, o fiolă de glucoză hipertonă 33%, substanţă aptă de a elimina alcoolul etilic din sânge, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi cu consecința încălcării atribuţiilor de serviciu.

Astfel, conform înregistrărilor video realizate de camera instalată la E., la Primărie și S.C. F. S.R.L. și procesului-verbal de vizionare a acestora, la ora 21,42 martorul D., aflat la volanul autoturismului PEUGEOT 307 de culoare argintie lovește persoana vătămată G. aflată în traversarea străzii H., în dreptul imobilului cu numărul xx.

În intervalul orar 22,03-22,08 la fața locului sosesc trei echipaje de poliție.

Conform bonului alcotest și declarațiilor martorilor, conducătorul auto D. a fost testat cu aparatul alcotest la ora 22,29, de către I., ofițer de poliție în cadrul Serviciului Rutier A., deși accidentul rutier se petrecuse în raza teritorială a Poliției Municipiului A. - Biroul Rutier, întrucât la data respectivă se petrecuseră mai multe accidente rutiere în raza teritorială a Poliției Municipiului A. - Biroul Rutier și s-a solicitat sprijin de la Serviciul Rutier A., iar lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier nu aveau aparat etilotest.

În urma testării cu aparatul alcotest, s-a stabilit că martorul D. prezenta o concentrație a alcoolului de 0,43 mg/l în aerul expirat, fiind astfel obligatorie însoțirea conducătorului de autovehicul de către poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conform art. 193 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

Deși inculpatul C. era în data de 20.11.2014 de serviciu schimbul III, începând cu ora 23,00, a fost sunat de la fața locului de către J., ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului A. - Biroul Rutier, să se deplaseze la locul accidentului pentru a efectua cercetarea la fața locului împreună cu agenții de poliție K. și L. din cadrul Serviciului Rutier A., cărora le solicitase acest lucru ofițerul de poliție I..

Astfel, deși la fața locului se afla J., ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului A. - Biroul Rutier, care ar fi putut efectua cercetarea la fața locului, s-a preferat chemarea unui alt lucrător de poliție anterior orei la care ar fi început în mod firesc serviciul.

Inculpatul C. a ajuns la fața locului la ora 22,40, conform înregistrărilor video realizate de camera instalată la E., la Primărie și S.C. F. S.R.L. și procesului-verbal de vizionare a acestora.

Astfel, între orele 21,42-22,40 inculpatul C. nu s-a aflat la fața locului, nu a cunoscut în niciun mod împrejurările producerii accidentului și nu i se poate imputa în niciun mod că a amânat în această perioadă de aproape o oră (în care aproape s-a împlinit intervalul recomandabil de maxim 60 minute în care ar fi trebuit recoltate probe biologice de sânge conducătorului auto D., stabilit de punctul C din Capitolul IV al Procedurii PRO-PS/PR-20 a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Rutieră, privind constatarea faptelor de conducere a unui autovehicul sau tramvai de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice) prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De la momentul sosirii la fața locului (ora 22,40) până la plecarea de la fața locului către Spitalul Clinic Județean de Urgență A. (ora 23,12, conform înregistrărilor video realizate de camera instalată la E., la Primărie și S.C. F. S.R.L. și procesului-verbal de vizionare a acestora), unitate sanitară unde urma să îi fie prelevate probe de sânge conducătorului auto D., inculpatul C. nu a fost impasibil și imobil la fața locului, ci a efectuat cercetarea la fața locului, cu ajutorul agenților de poliție K. și L. din cadrul Serviciului Rutier A., cărora le solicitase acest lucru ofițerul de poliție I. din cadrul aceleiași structuri de poliție.

Inculpatul C. nu este cel care a decis să acorde prioritate cercetării la fața locului și nu prelevării de probe biologice de la inculpat, acest lucru fiindu-i solicitat atât de către ofițerul de poliție I., persoană cu o funcție mai mare decât inculpatul C. și lucrând în cadrul Serviciului Rutier A. căruia Biroul Rutier A. (unde își desfășura activitatea inculpatul) îi este subordonat, cât și de către J. - ofițer de poliție în cadrul Poliției Municipiului A. - Biroul Rutier, persoană cu o funcție mai mare decât inculpatul în cadrul acestei structuri.

De asemenea, martorul D. - conducător auto implicat în accident, a insistat să asiste la efectuarea cercetării la fața locului, respectiv măsurători, identificare eventuale mijloace de probă, fiind un drept al acestuia.

Astfel, nici în intervalul orar 22,40-23,12 nu se poate reproșa inculpatului că a amânat nejustificat recoltarea de probe biologice de sânge conducătorului auto D..

Instanţa de fond a mai arătat că din niciun mijloc de probă nu rezultă că martorul D. ar fi ajuns cu autovehiculul cu care produsese accidentul rutier, la spital. Într-adevăr, acesta s-a urcat la volanul autovehiculul cu care produsese accidentul rutier și s-a deplasat cu acesta conform înregistrărilor video realizate de camera instalată la E., la Primărie și S.C. F. S.R.L. și procesului-verbal de vizionare a acestora. Această deplasare nu s-a realizat însă până la spital, ci pentru a scoate autovehiculul în afara părții carosabile, iar pentru a efectua această scurtă deplasare, martorul D. a primit permisiunea inculpatului C. și a martorului  K., aspect care rezultă din declarațiile inculpatului și acestui martor date în fața instanței, martorul K. fiind desemnat împreună cu inculpatul C. și cu martorul L. să efectueze cercetarea la fața locului.

În cursul urmăririi penale, doar martorul I. a arătat că i-a spus inculpatului C. să ia probe biologice conducătorului auto D., dar după terminarea efectuării cercetării la fața locului, același martor arătând însă că le-a spus agenților K. și L. să îi acorde sprijin inculpatului C. și după ce termină cercetarea la fața locului, să plece în tronsonul în care au fost repartizați.

Întrucât inculpatul C. nu terminase de redactat procesul-verbal de cercetare la fața locului, s-au deplasat înaintea acestuia la spital agenții de poliție K. și L., care, deși li se ceruse de către martorul I. să îl ajute pe C. inclusiv cu deplasarea la spital, nu au asigurat transportul la spital al conducătorului auto implicat în accident, lăsându-l pe acesta să se deplaseze la spital prin mijloace proprii.

Astfel, intervalul de timp pierdut între plecarea de la fața locului a conducătorului auto D. și ajungerea acestuia la spital, nu poate fi imputat în vreun fel inculpatului C., întrucât agenții de poliție K. și L. aveau obligația să asigure transportul acestuia la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Conducătorul auto D. a ajuns la spital la ora 23,31, conform înregistrării camerelor de supraveghere din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență A., procesului-verbal de redare a acestora și încheierii de ședință în care s-a consemnat rezultatul vizionării acestora.

Instanţa de fond a considerat că nu poate fi imputat inculpatului C. nici faptul că, deși a ajuns la spital la ora 23,38 minute și 55 secunde, de la sosirea acestuia la spital până la ora 00,12 minute și 57 secunde nu s-a realizat recoltarea probei de sânge de la conducătorul auto D., această întârziere în recoltarea probei de sânge datorându-se faptului că medicul M., care ar fi trebuit să supravegheze recoltarea probei de sânge de către inculpatul B., a avut urgențe medicale cărora le-a acordat prioritate în detrimentul recoltării probei de sânge de la conducătorul auto D.. La acel moment, nicio dispoziție legală sau de altă natură nu impunea recoltarea probei de sânge de la un conducător auto depistat în trafic de organele de poliție, anterior rezolvării urgențelor medicale majore.

Instanța de fond a constatat că nu s-a realizat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei de la conducătorul auto D. într-un interval recomandabil de 30 minute, dar nu mai mult de 60 minute după momentul depistării conducătorului de autovehicul, conform punctului C din Capitolul IV al Procedurii PRO-PS/PR-20 a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Rutieră, privind constatarea faptelor de conducere a unui autovehicul sau tramvai de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice,  dar nu din cauza amânării cu intenție și fără justificare realizate de inculpatul C. și nici din altă cauză imputabilă inculpatului C., ci datorită organizării deficitare a:

- cercetării la fața locului de către ofițerii de poliție rutieră,

- conducerii conducătorului auto la spital în vederea recoltării probelor biologice, precum și datorită insuficienței personalului și a unor norme clare și obligatorii privind testarea unui conducător auto depistat în trafic la nivelul Secției Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență A. de către personalul medical abilitat în acest sens.

În privința infracțiunilor de „instigare la favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 Cod penal şi „instigare la abuz în serviciu”, prevăzută de art. 47 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1  Cod penal, reținute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului C., respectiv „favorizarea făptuitorului”, prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 297 alin. 1  Cod penal, reținute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului B., instanța de fond a considerat că nu s-a probat nici că inculpatul C., în data de 20.11.2014, contrar dispoziţiilor şefilor ierarhici superiori şi ale ordinelor de serviciu, în jurul orei 23:45, l-a determinat pe inculpatul B., din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă A., aflat în exercitarea funcţiei sale de asistent medical, să-i administreze conducătorului auto D., anterior prelevării de probe biologice şi fără a avea acordul medicului de gardă, o fiolă de glucoză hipertonă 33%, substanţă aptă de a elimina alcoolul etilic din sânge, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi cu consecința încălcării atribuţiilor de serviciu, și nici că inculpatul B., aflat în exercitarea funcţiei sale de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă A., i-a administrat, la solicitarea inculpatului  C. sau din proprie inițiativă, conducătorului auto D., anterior prelevării de probe biologice, şi fără a avea acordul medicului de gardă o fiolă de glucoză hipertonă 33%, substanţă aptă de a elimina alcoolul etilic din sânge, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi cu consecința încălcării atribuţiilor de serviciu.

Astfel, din înregistrarea video de la Spitalul Clinic Județean de Urgență A. coroborată cu memoriul depus de inculpat, rezultă că inculpatul  B. a luat în intervalul orar 23,45 minute și 34 secunde - 23,45 minute și 46 secunde o seringă și  o fiolă de glucoză hipertonă 33%  din cele două dulăpioare aflate la intrarea în Unitatea de Primiri Urgențe. Nu există însă nicio probă directă că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul B. să administreze glucoză hipertonă 33% conducătorului auto D. și nici că inculpatul B. ar fi administrat glucoză hipertonă 33% conducătorului auto D..

Astfel, nu s-a realizat examinarea fizică a conducătorului auto D. din care să rezulte că prezenta urme ale unei injecții și nici nu a fost examinat medical acesta astfel încât să se stabilească existența în corpul său a substanței glucoză hipertonă 33%, astfel încât faptul administrării acestei substanțe de către inculpatul B. conducătorului auto D. la cererea inculpatului C. sau chiar din proprie inițiativă, nu este decât o presupunere nesusținută de probe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Public.

Reprezentantul Ministerului Public, în susţinerea orală a apelului, a arătat că apelul declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov vizează netemeinicia soluției de achitare pronunțată prin sentința penală nr. 1422 din 28 iulie 2017 a Judecătoriei Brașov, față de cei doi inculpați, C. și B., trimiși în judecată pentru infracțiuni, din punctul de vedere al Ministerului Public, de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție, respectiv abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, instigare la abuz în serviciu și instigare la favorizarea făptuitorului.

A arătat Reprezentantul Ministerului Public că starea de fapt reţinută în actul de sesizare rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, martori audiați atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond, iar o parte din aceștia și în fața instanței de apel, rezultă și din imaginile preluate de la camerele de supraveghere instalate în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență A. precum și de la camerele de supraveghere aflate pe strada H., zonă unde s-a produs accidentul rutier. A se observa că localizările în timp sunt foarte clare, existând acele imagini dar și proba cu planșa fotografică efectuată după imaginile derulate de pe camerele de supraveghere.

Arată că, din punctul de vedere al Ministerului Public, este dovedit faptul că s-a încercat și s-a și reușit a fi favorizat martorul D. pentru a nu răspunde penal, cel puțin pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, faptă care a fost săvârșită desigur de inculpatul C., care la rândul său l-a instigat pe inculpatul B. să comită și el faptele deduse judecății în prezenta cauză. 

Consideră că aceste fapte sunt dovedite în prezenta cauză și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, motiv pentru care solicită instanței de apel a reevalua întregul material probator administrat în cauză și probele importante care au fost administrate și în fața Curții de Apel și desigur a dispune condamnarea inculpaților C. și B. pentru infracțiunile deduse judecății.

În faza judecăţii apelului au fost audiaţi martorii I.,  L., K., M. şi D..

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea reţine următoarele:

Prima instanţă a analizat detaliat aspectele imputate celor doi inculpaţi, dar a apreciat în mod greşit că nu li poate imputa acestora aspectul recoltării cu întârziere a probelor biologice de la martorul D. în vederea stabilirii alcoolemiei.

Curtea consideră că, după aflarea identităţii şi profesiei conducătorului auto implicat în accident, atribuţiile poliţiştilor implicaţi au început să se realizeze foarte încet, existând momente în care nu s-a întâmplat nimic, s-a aşteptat, s-a discutat şi s-au dat telefoane, timpul a trecut şi astfel s-a ajuns la recoltarea de probe biologice de la conducătorul auto la mai bine de 2 ore de la momentul producerii accidentului, în condiţiile în care spitalul se afla la o distanţă de 100 de metri de locul incidentului, iar victimei ce se afla în comă i-au fost recoltate probe biologice mai înaintea conducătorului auto.

Toate aceste acţiuni ale poliţiştilor au fost îndreptate către scopul, ce a şi fost atins în cele din urmă, al imposibilităţii dovedirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, infracţiune cu intenţie ce atrage cu totul alte consecinţe juridice decât infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Instanţa de control judiciar este de acord cu instanţa de fond cu privire la faptul că şi alte persoane au săvârşit acte ce pot fi calificate drept contrare legii, care au favorizat producerea rezultatului, dar, având în vedere cadrul procesual stabilit prin actul de acuzare şi imposibilitatea extinderii procesului penal, aceste acte nu vor face obiectul prezentei cauze.

Până la sosirea inculpatului C., acţiunile poliţiştilor ce s-au aflat la faţa locului au dus, astfel cum a observat şi instanţa de fond, la împlinirea termenului de 60 de minute recomandat pentru prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto. Aspectul că i-au fost încredinţate lui C. atribuţiile întocmirii schiţei accidentului, ce a necesitat alt timp, a făcut să fie depăşit acest interval recomandat.

Astfel, deşi martorii J. şi N., ofiţeri de poliţie din cadrul Biroului Rutier A., competent să efectueze cercetarea acestui accident, au sosit la locul faptei primii, nu au întreprins nicio acţiune de protocolare a accidentului îndreptată înspre stabilirea alcoolemiei conducătorului auto, ajungându-se astfel ca martorul I., ce făcea parte din Serviciul Rutier A., să-i efectueze testul de alcoolemie conducătorului auto la mai bine de 30 de minute de la ora accidentului.

Martorul J. şi-a stabilit fie greşit, fie intenţionat greşit, priorităţile de organ de cercetare a poliţiei judiciare competent, înţelegând să piardă timp preţios audiind un martor ocular, în loc să se preocupe de stabilirea alcoolemiei conducătorului auto. Interesantă este şi chemarea de acasă a inculpatului C., deşi J. avea ca atribuţie de serviciu protocolarea acestui accident şi beneficia deja de sprijinul poliţiştilor de la Serviciul Rutier, ce sosiseră la faţa locului. În opinia Curţii, în condiţiile în care exista un ofiţer de poliţie cu aviz de cercetare judiciară competent la faţa locului precum şi alte 2 echipaje de poliţişti de la Serviciul Rutier care să-i asigure sprijinul, forţele de ordine necesare pentru protocolarea acestui accident erau arhisuficiente (în declaraţia dată la urmărire penală, martorul I. a precizat că era nevoie de 2 lucrători de poliţie pentru ca activităţile efectuate în cazul accidentului în care a fost implicat D. să decurgă normal).

Prin urmare, nu mai era nevoie şi de prezenţa inculpatului C., care totuşi a fost chemat, din motive ce pot fi numai intuite din modalitatea de desfăşurare în continuare a faptelor nu şi dovedite, întrucât ţin de resortul intern al persoanelor implicate.

Până la venirea inculpatului C., tergiversarea procedurii de recoltare a probelor biologice, obligatorie a se fi făcut cu urgenţă având în vedere alcoolemia rezultată în aerul expirat şi perioada de timp ce trecuse de la ora accidentului, este deci imputabilă altor persoane, ce nu fac obiectul prezentei cauze.

După venirea inculpatului C., se observă că acesta a avut atribuţii legate de investigarea accidentului şi întocmirea actelor constatatoare, astfel că nu i se poate imputa acestuia faptul că nu a abandonat aceste acte ce trebuiau făcute şi nu l-a condus de urgenţă pe D. la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Însă, Curtea consideră că acţiunile ilicite ale acestui inculpat, ce îmbracă atât forma unui abuz în serviciu cât şi forma unei favorizări a făptuitorului, au fost realizate după data terminării cercetării la faţa locului, atâta vreme cât a mai trecut o oră de la această dată şi până la recoltarea efectivă a probelor biologice, iar în tot acest interval de timp, inculpatul C. a amânat cu intenţie acest moment, în conlucrare cu inculpatul B..

Astfel, la finalul cercetării la faţa locului, astfel cum se observă pe înregistrările video, pe str. H. au mai rămas inculpatul C., martorul O. şi conducătorul auto D.. În prezenţa şi în faţa inculpatului C., conducătorul auto testat deja în aerul expirat, a pornit de la locul accidentului la volan, s-a oprit în spatele autoturismului aparţinând lui O. (în acest timp O. discuta cu C.), după care l-a depăşit, a pătruns în trafic, a ajuns în sensul giratoriu, a virat dreapta şi a intrat în parcarea din faţa intrării la U.P.U. Abia după aceasta, inculpatul C. s-a urcat în propriul autoturism parcat în intersecţie şi a plecat, dar nu la spital, ci a întors în sensul giratoriu şi a condus pe str. H., în direcţia P., astfel  cum rezultă din înregistrarea video, coroborată cu procesul-verbal de redare a acestei înregistrări.

Declaraţiile martorilor cu privire la acest aspect (modalitatea în care D. a plecat de la locul accidentului şi a ajuns la spital) sunt ambigue, dar înregistrarea video este relevantă şi se coroborează cu declaraţia dată de martorul D. în faza apelului, în care arată că a mutat maşina câţiva metri pentru a o duce în parcarea de vis a vis de intrarea la U.P.U.

Înregistrarea video şi harta zonei indică faptul că martorul D. a condus mai mult de câţiva metri, a pătruns într-un sens giratoriu, a trecut de o altă trecere de pietoni (accidentul avusese loc tot pe trecerea de pietoni) şi a virat apoi dreapta pentru a intra în parcare, parcurgând cel puţin 100 de metri în trafic, pe o şosea foarte aglomerată. Şi toate acestea, prin faţa inculpatului C., care ştia că se afla sub influenţa alcoolului, din moment ce se afla în posesia bonului etilotest (astfel cum a declarat inculpatul la urmărire penală).

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 117 alineat 1 litera f şi alineat 2 din O.U.G.  nr. 195/2002, inculpatul C. avea obligaţia de a imobiliza autoturismul, iar nu de a-i permite lui D. să-l conducă pentru a ajunge cu el la spital.

Prin urmare, Curtea consideră dovedită această acţiune a inculpatului C., ce se constituie într-o încălcare a atribuţiilor de serviciu prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă.

Cu privire la amânarea momentului prelevării de probe biologice, după momentul finalizării cercetării la faţa locului, Curtea observă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, că a mai trecut o oră până să i se recolteze sânge conducătorului auto D..

În primul rând, se observă că inculpatul C., ce avea ca atribuţie protocolarea accidentului, avea şi obligaţia de a-l conduce cât mai repede la spital pe conducătorul auto pentru prelevarea de probe biologice. Deşi inculpatul a plecat de la locul accidentului la ora 23,12, într-o altă direcţie, ajunge la spital abia la ora 23,39. Inculpatul C. s-a apărat invocând faptul că cei doi poliţişti de la Serviciul Rutier, L. şi K., ar fi trebuit să se ocupe de prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto, dar Curtea observă că cei doi nu aveau în competenţă protocolarea acestui accident, ci doar erau acolo pentru a-i asigura sprijinul necesar lui C., pe de-o parte, iar, pe de altă parte, conducătorul auto D. nici nu a sosit la U.P.U., decât la ora 23,31, din vina inculpatului C. care i-a permis să plece singur la spital, inculpatul plecând într-o altă direcţie, astfel cum rezultă din înregistrarea video, deci oricum nu aveau cui să preleveze probe biologice până atunci.

Astfel, aspectul că inculpatul C. a ajuns nejustificat de târziu, raportat la momentul finalizării cercetării la faţa locului la spital, este o altă activitate ilicită a acestuia, întârziind astfel momentul prelevării de probe biologice. Atâta vreme cât se afla în competenţa sa gestionarea acestui accident, nu se poate apăra în sensul că alţi poliţişti ar fi trebuit să se ocupe de prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto.

Oricum, cei doi agenţi, L. şi K., îşi îndepliniseră sarcinile, respectiv unul a efectuat demersuri pentru prelevarea de probe biologice de la victimă iar celălalt (L.) a discutat cu asistentul B. cu privire la prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto. Astfel cum rezultă din înregistrările video, abia la ora 23,31 martorul L. îl însoţeşte pe D. în incinta U.P.U., după ce în prealabil primul vorbise cu asistentul B., iar, după numai câteva minute ajunge la faţa locului şi C. ce preia activitatea de recoltare de probe biologice (declaraţia dată de martorul L. în sensul că l-a găsit la spital pe conducătorul auto D. atunci când au sosit, va fi înlăturată întrucât din declaraţia martorului K. dată în faza apelului, ce se coroborează cu înregistrările video, rezultă clar că D. a sosit ulterior).

În continuare, din momentul sosirii inculpatului C., mai durează 30 de minute până la momentul recoltării de probe biologice. Acest interval de timp a fost justificat de inculpat prin gradul de ocupare al medicului M., dar martora a fost audiată inclusiv în faza apelului şi a precizat că a fost solicitată în acea noapte în vederea desemnării unui asistent pentru recoltarea de probe biologice şi că, între momentul solicitării şi data la care s-a realizat efectiv prelevarea de sânge, au trecut câteva minute.

Prin urmare, apărarea celor doi inculpaţi nu va fi reţinută, medicul declarând în faza apelului cu totul altceva, respectiv că nu a fost solicitată cu 30 de minute înainte. Tot martora a mai precizat că de la momentul solicitării şi până la recoltarea de probe trecea maxim 15 minute, în situaţii cu totul excepţionale atunci când nu ar fi fost medic sau asistent disponibil, probabil că se ajungea la 30 de minute, dar martora nu cunoaşte niciun astfel de caz. În acea seară, exista atât medic disponibil cât şi asistent (medicul specialist de urgenţă se afla în sala U.P.U., iar asistentul B. a fost observat pe înregistrarea video vorbind la telefon, aflându-se la U.P.U., sau discutând cu inculpatul C.). Martora a mai declarat că noaptea respectivă a fost aglomerată ca în fiecare noapte, deci nu a fost o situaţie excepţională şi că în timpul cât a petrecut cu victima accidentului, respectiv 2 ore, nu a venit niciun asistent să îi ceară permisiunea să recolteze sânge conducătorului auto. Având în vedere ora la care victima a fost adusă la spital, rezultă că mai înainte de ora 00,00, medicul M. nu a fost solicitată în vederea recoltării de probe biologice de la conducătorul auto.

Din înregistrările video rezultă existenţa mai multor discuţii între cei doi inculpaţi, după care inculpatul B. se îndreaptă într-un hol de unde are acces într-o încăpere separată, urmat de inculpatul C. şi conducătorul auto D.. La ora 23,45 asistentul B., urmat de C., iese din încăperea respectivă, unde a rămas conducătorul auto şi prepară o seringă, ia ceva alb din dulap, după care se îndreaptă din nou către acea încăpere, pentru ca 2 minute mai târziu să iasă din încăpere singur ţinând în mâna dreaptă seringa pe care o aruncă la coş. Peste alte 5 minute, inculpatul B. îl vizitează din nou pe D. în acea încăpere şi iese aruncând la coş un obiect ce pare a fi pansament, după care iese şi D. din cameră.

Această stare de fapt rezultă din înregistrarea camerelor de supraveghere din incinta U.P.U., vizionate şi de instanţa de apel cu ocazia deliberării şi ilustrează cât se poate de clar, în opinia instanţei, că inculpatul B. a pregătit o injecţie, a plecat spre camera unde se afla D. cu seringa în mâna dreaptă şi cu ceva alb, ce pare a fi un pansament, în mâna stângă,  pe care i-a administrat-o conducătorului auto, aruncă la gunoi mai întâi seringa folosită iar, după 5 minute, a aruncat la gunoi pansamentul ţinut pe înţepătură de către conducătorul auto (pe înregistrarea de la camera nr. 9 se vede clar că inculpatul B. aruncă, imediat ce vine din zona unde se afla D., mai întâi seringa folosită şi apoi ceva alb la coş, un pansament sau compresie sterilă, folosită pentru tamponarea zonei unde se efectuează o injecţie).

Intrarea în camera respectivă nu a fost recunoscută nici de D. şi nici de către C., dar, după ce li s-au prezentat imaginile, şi-au adus aminte ambii despre această intrare, arătând conducătorul auto că a intrat pentru a se încălzi, întrucât îi era frig, în camera numită „La Vip-uri”. Curtea, pe lângă aspectele nesincere rezultate din contradicţiile dintre declaraţii, care vin să ascundă starea de fapt arătată mai sus, observă că niciun conducător auto ce se află la U.P.U. să fie testat nu are dreptul să intre în alte camere, indiferent de motiv.

Apoi, se mai reţine că martorul D. a avut, în tot intervalul de timp cât a trecut de la ora accidentului, un comportament ce nu ilustra un frig atât de puternic încât să-l determine pe asistent să încalce orice reguli şi să-l aducă să se încălzească în acea cameră, ci a fumat, a stat mai mult pe afară, astfel cum rezultă şi din propriile declaraţii, dar şi din înregistrările video. Pe de altă parte, dacă conducătorului auto îi era atât de frig, Curtea nu-şi explică cum de s-a încălzit în numai câteva minute, pentru că mai mult de 7 minute nu a rămas în încăpere şi de ce a trebuit să fie dus conducătorul auto de către inculpatul B. să se încălzească într-o cameră separată, deşi în toată sala U.P.U. era atât de cald încât pacienţii şi personalul medical purtau haine cu mânecă scurtă, iar martorul D. se putea încălzi foarte bine şi în sala U.P.U.

Referitor la apărarea invocată de inculpatul B., privind folosirea substanţei spre a o înghiţi în combinaţie cu algocalmin, explicaţie pe care instanţa de fond a găsit-o plauzibilă, Curtea observă că inculpatul a intrat în acea încăpere cu seringă pregătită pentru o injecţie, având în mâna stângă şi pansamentul necesar pentru a fi aplicat peste înţepătură (camera nr. 9 de la U.P.U.). Astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare, coincidenţa ca exact în acel moment când conducătorul auto ar fi fost în cameră să se încălzească ar fi intrat şi B. să bea două substanţe combinate în sala de aşteptare, pentru a-i atenua durerea de dinţi este una prea mare, ce nu se constituie decât într-o încercare a inculpatului B. de a explica în mod fals evidenţa ce rezultă din înregistrări.

Referitor la înregistrările video ce nu au fost consemnate în procesul-verbal de vizionare întocmit la urmărire penală, Curtea observă, din analiza înregistrărilor, că inculpatul B. a efectuat mai multe activităţi în acel interval de timp, astfel cum au fost şi analizate în concluziile scrise depuse la instanţa de fond de către inculpat, dar ceea ce a avut relevanţă pentru teza probatorie din cauză, a fost ceea ce s-a şi consemnat corect în acel proces-verbal. Celelalte activităţi realizate de inculpat nu vin să infirme acuzaţia adusă, neavând legătură cu ceea ce a făcut inculpatul în acea noapte pentru a-l favoriza pe conducătorul auto.

Analizând înregistrarea video aflată la dosar, Curtea observă că la U.P.U., în acea noapte, nu era deloc foarte aglomerat, astfel cum a justificat inculpatul C. imposibilitatea prelevării mai repede de probe biologice. Se observă că încă de la ora 23,39 inculpatul discută cu asistentul B., apoi inculpatul C. împreună cu ceilalţi colegi ai săi se salută şi discută cu două cadre medicale mai multe minute, relaxaţi şi în prezenţa lui D. în sala de aşteptare. Prin urmare, declaraţia martorei M., dată la instanţa de apel, în sensul că nu era mai aglomerat decât de obicei, este confirmată de înregistrarea video.

Pe de altă parte, tot din înregistrare se observă că martorul D. a stat afară şi, atunci când a intrat, a rămas mai mult timp lângă colegii lui, discutând, fără a prezenta nici cel mai mic simptom de frig extrem, astfel încât să fie nevoie de o încălzire a acestuia. Martorul nu a fost abordat de un asistent ce nu-l cunoştea şi invitat să se încălzească în acea cameră, astfel cum a declarat în faţa instanţei de apel, ci a mers acolo fiind chemat de C. printr-un semn din cap discret, ce ilustrează existenţa unei înţelegeri anterioare (martorul D. a ştiut exact ce face atunci când C. i-a făcut semn) după ce, în prealabil, asistentul B. îi făcuse semn lui C. să-l urmeze în acea încăpere.

Pe înregistrare nu se vede exact încăperea unde s-a intrat pentru a se efectua acea injecţie, dar Curtea observă declaraţia martorului D. dată în faza apelului în care menţionează încăperea unde a mers, precum şi faptul că martorul a rămas singur timp de peste 7 minute în acea zonă, ce nu putea fi un hol sau camera C.T., astfel că apărările inculpatului B. cu privire la locaţia unde s-a mers urmează a fi înlăturate, fiind clar că s-a mers în camera denumită „La Vip-uri”.

Cu privire la scopul şi modalitatea de folosire a substanţei soluţie de glucoză 33%, martora M., medic la urgenţă, a precizat în declaraţia dată în faza apelului, că se administrează pacienţilor pentru metabolizarea mai rapidă a alcoolului, fie direct printr-o injecţie, fie printr-o perfuzie. Nu s-a precizat că o asemenea substanţă ar putea fi folosită spre a atenua gustul amar al algocalminului, ci, tot ca o mare coincidenţă în speţă, pentru metabolizarea rapidă a alcoolului, exact scopul pentru care s-a tot amânat de către inculpatul C. momentul prelevării de probe biologice. Se observă deci că practica medicilor şi a asistenţilor era de a aplica acest tratament pentru metabolizarea mai rapidă a alcoolului.

Strict vorbind, aplicarea acestei injecţii nu a cauzat în mod direct scăderea alcoolemiei din sânge (în acest sens este şi adresa I.N.M.L. de la urmărire penală), dar, prin suportul acordat organismului, alcoolul se metabolizează mult mai repede şi, astfel, la o analiză a concentraţiei de alcool în sânge, dat fiind că alcoolul s-a metabolizat mai repede, rezultă o cantitate mai mică de alcool rămas nemetabolizat la momentul analizei. Prin urmare, nu se poate considera că fapta inculpatului este o faptă putativă, întrucât respectiva substanţă are ca efect metabolizarea mai rapidă a alcoolului şi ajutarea organismului în acest proces.

Declaraţia martorei explică întocmai comportamentul asistentului B. ce a folosit o injecţie cu această substanţă, iar nu o perfuzie, întrucât se dorea un efect rapid al substanţei, iar conducătorul auto nu avea timp să stea pentru a se finaliza o perfuzie.

În dovedirea acestei apărări, inculpatul a depus înscrisuri medicale privind o extracţie a unui dinte, ce avusese loc cu 2 luni în urmă şi radiografii dentare efectuate în urmă cu aproape 2 ani, dar Curtea observă că aceste înscrisuri atestă existenţa unei carii la un molar şi efectuarea unui consult stomatologic, nicidecum că inculpatul ar fi avut probleme medicale recente care să necesite luarea de algocalmin, cu atât mai mult nu dovedesc combinarea unui presupus algocalmin, de care inculpatul nu a menţionat nimic decât după ce i-au fost puse la dispoziţie înregistrările video, cu substanţa ce accelerează metabolizarea alcoolului în sânge. Pe de altă parte, nimic nu explică de ce inculpatul B. nu a băut conţinutul acelei fiole în sala de aşteptare, unde a preparat-o şi a mers în camera unde se afla conducătorul auto pentru a o bea.

Astfel cum rezultă din planşele foto aflate la dosarul de urmărire penală, inculpatul B. a luat exact o fiolă de glucoză 33%, locaţia de unde a luat fiola, observată pe camerele de înregistrare, fiind identică cu locaţia identificată în faza de urmărire penală, unde se ţineau depozitate astfel de fiole în acel dulap.

Apărarea inculpaţilor în sensul că au dorit să ia legătura cu victima aflată în camera Computerului Tomograf va fi înlăturată, întrucât martorul D. a precizat şi în faţa instanţei de apel exact unde a mers, iar, pe de altă parte, soarta victimei le fusese adusă la cunoştinţă de martorul K., ce se ocupase de aceasta în prealabil.

Argumentul invocat de instanţa de fond, preluat apoi şi de inculpaţi, în sensul că nu i  s-au făcut analize conducătorului auto astfel încât să fie identificată substanţa injectată sau o verificare corporală pentru a observa urma înţepăturii, şi astfel nu este dovedită efectuarea injecţiei, este unul ce nu ţine seama de faptul că abia după vizionarea înregistrărilor video, ce a avut loc la mult timp de la data efectuării injecţiei, s-a observat de către procuror ce au făcut inculpaţii. Evident că nu mai avea nicio relevanţă la acel moment efectuarea acelor analize sau verificări, iar susţinerea unui astfel de argument în apărare nu poate fi reţinut.

Prin urmare, Curtea va înlătura apărarea inculpaţilor şi va considera că probele expuse mai sus dovedesc că inculpatul B. a aplicat conducătorului auto D. o injecţie de glucoză 33%, fără a avea acordul medicului de la U.P.U. şi la instigarea coinculpatului C., în scopul metabolizării mai rapide a alcoolului.

Nu se poate stabili clar cine a avut ideea de a i se administra o injecţie conducătorului auto, dar cert este că ambii inculpaţi au discutat, după care s-au îndreptat împreună cu conducătorul auto în respectiva încăpere, unde a rămas acesta din urmă şi unde i s-a administrat acea injecţie de către inculpatul B.. Această din urmă faptă vine să întregească activităţile infracţionale realizate anterior de inculpatul C., în scopul favorizării făptuitorului D., astfel că determinarea, directă sau indirectă, asistentului să aplice această injecţie este considerată ca fiind dovedită.

Cu privire la calitatea de funcţionar public a inculpatului B., ce a stat la baza solicitării de schimbare de încadrare juridică, formulată de ambii inculpaţi la judecata în fond a cauzei, Curtea reţine dispoziţiile art. 175 alineat 2 Cod penal, conform cărora este considerată funcţionar public persoana care exercită un serviciu de interes public care este supus controlului sau supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. În Legea nr. 95/2006 sunt reglementate, încă de la primele articole, aspectul că sănătatea publică este obiectiv de interes social major, iar activitatea de sănătate publică este coordonată de Ministerul Sănătăţii, ce reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.

Articolul 4 alineat 1 litera f din acelaşi act normativ, defineşte noţiunea de control în sănătate publică ca fiind exercitarea activităţilor de control privind aplicarea prevederilor legale de sănătate publică.

Analizând coroborat aceste texte de lege, Curtea consideră că un asistent medical are calitatea de funcţionar public, în temeiul art. 175 alineat 2 Cod penal, astfel că în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 în sarcina ambilor inculpaţi.

Referitor la existenţa ambelor infracţiuni, de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, discuţie ce a avut loc la prima instanţă, în baza căreia inculpatul C. a şi formulat mai multe cereri de schimbare a încadrării juridice, Curtea reţine că infracţiunea de abuz în serviciu reprezintă cadrul general de reglementare a actelor săvârşite de un funcţionar cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi va fi reţinută de instanţă atunci când fapta funcţionarului nu întruneşte elementele unei alte infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, luare de mită (aceasta reprezintă un caz special al unui abuz în serviciu, reglementată distinct). Poate fi reţinută şi în concurs infracţiunea de abuz în serviciu împreună cu o altă infracţiune, dacă cele două, chiar dacă au fost săvârşite prin acelaşi act material, au elemente diferite în conţinutul lor obiectiv sau subiectiv şi necesită o dublă sancţionare penală.

În speţă, Curtea observă că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C. au urmări imediate diferite şi afectează relaţii sociale diferite, astfel că nu pot constitui o singură infracţiune, ci două fapte săvârşite în concurs ideal. Dacă infracţiunea de abuz în serviciu are ca urmare imediată atingerea adusă relaţiilor de serviciu, infracţiunea de favorizare a făptuitorului are ca rezultat atingerea adusă relaţiilor privind buna funcţionarea justiţiei, prin urmare, trebuie reţinute în concurs ideal, regimul sancţionator fiind unul diferit prin prisma relaţiilor sociale încălcate prin acelaşi act material.

Pentru aceste motive, Curtea consideră că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi în prezenţa a 2 infracţiuni distincte, aflate în concurs ideal, astfel că cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul C. în mod corect au fost respinse de instanţa de fond.

Analizând în drept faptele săvârşite de cei doi inculpaţi, Curtea reţine, cu privire la inculpatul C., că elementul material al ambelor infracţiuni săvârşite în concurs ideal a constat în nerespectarea dispoziţiilor art. 190 alineat 8 Cod de procedură penală, conform cărora, în cazul conducerii unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, recoltarea de probe biologice se face din dispoziţia organelor de constatare, de către un medic sau asistent medical în cel mai scurt timp.

Instanţa nu se va raporta la analiza nerespectării acestei obligaţii legale prin raportare la termenul recomandat de 60 de minute în care trebuie prelevate probe biologice, întrucât acest termen nu este prevăzut în legislaţia primară, în sensul Deciziei Curţi Constituţionale nr. 405/2016 din 15 iunie 2016. Nerespectarea acestui termen recomandat nu atrage deci nicio consecinţă penală pentru inculpatul C..

Ceea ce a încălcat însă acest inculpat a fost obligaţia de a solicita unui medic sau asistent prelevarea de probe biologice în cel mai scurt timp, conform Codului de procedură penală. Inculpatul C. a acţionat exact în contradicţie cu această noţiune, respectiv a solicitat medicului recoltarea de probe biologice în cel mai lung timp, calculat de la data venirii la locul accidentului.

Acesta este elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul C..

Urmarea imediată este o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Cu privire la acest ultim aspect, Curtea reţine că prin fapta inculpatului C., de a nu solicita în cel mai scurt timp prelevarea de probe biologice, s-au vătămat drepturile şi interesele legitime ale persoanei vătămate prin accident, ce a fost lipsită de dreptul de a solicita tragerea la răspundere penală a conducătorului auto pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului (deşi acţiunea penală se exercită din oficiu, Curtea consideră că şi persoana accidentată de un conducător aflat sub influenţa alcoolului are un interes legitim în a obţine o condamnare penală a autorului pentru fapta săvârşită). În acelaşi sens, interesul general al societăţii este ca fiecare persoană care săvârşeşte o infracţiune să fie judecată şi condamnată în măsura în care este vinovată. Prin urmare, prin fapta inculpatului s-a adus atingere şi interesului general al societăţii.

În al doilea rând, conform art. 24 alineat 1 litera b din O.U.G. nr. 54/2016, asigurătorul R.C.A. are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situaţia în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie. Prin urmare, drepturile asigurătorului de răspundere civilă au fost flagrant încălcate prin fapta inculpatului C., asigurătorul neputând dovedi că asiguratul (conducătorul auto) a săvârşit infracţiunea de vătămare din culpă, producătoare de prejudicii materiale şi morale, în timpul comiterii infracţiunii continue de conducere sub influenţa alcoolului.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar intenţia indirectă cu care a fost săvârşită fapta rezultă din aspectul că inculpatul, agent de poliţie cu aviz de cercetare judiciară ce cunoştea foarte bine consecinţele acţiunilor sale, a acceptat să aducă atingere intereselor persoanei accidentate, interesului general al societăţii şi drepturilor legitime ale asigurătorului de răspundere civilă delictuală.

O altă obligaţie încălcată de inculpatul C., astfel cum s-a analizat mai sus, a fost aceea prevăzută de art. 117 alineat 1 litera f şi alineat 2 din O.U.G. nr. 195/2002, acesta având obligaţia, prevăzută în legislaţia primară, de a imobiliza autoturismul, iar nu de a-i permite lui D. să-l conducă pentru a ajunge cu el la spital. Urmarea imediată a constituit-o atingerea adusă drepturilor persoanelor de a circula în condiţii de siguranţă pe drumurile publice, acesta fiind un drept ce aparţine tuturor participanţilor la trafic, fiind deci de o importanţă generală. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, iar forma de vinovăţie a intenţiei indirecte rezultă din indiferenţa cu care inculpatul C. l-a lăsat pe conducătorul auto să plece de la faţa locului, fără a-l interesa aspectul esenţial, pe care îl cunoştea, întrucât i se înmânase protocolul ce constata consumul de alcool, astfel cum a şi declarat la urmărire penală, că se pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Astfel, în drept, fapta inculpatului C. de a nu solicita medicului în cel mai scurt timp prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto D. în vederea stabilirii alcoolemiei şi de a-i permite conducătorului auto să se deplaseze la volanul autoturismului implicat în accident, deşi se afla sub influenţa alcoolului, întruneşte, obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alineat 1 Cod penal, art. 132 din Legea nr. 78/2000. Avantajul nepatrimonial obţinut de conducătorul auto D. este cât se poate de evident, prin fapta inculpatului C. ajungându-se la nesancţionarea penală a conducătorului auto pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului şi la neplata daunelor materiale şi morale către victima accidentului, pe care trebuia să le suporte în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alineat 1 litera b din O.U.G. nr. 54/2016.

În drept, fapta aceluiaşi inculpat constând în omisiunea de a solicita medicului în cel mai scurt timp prelevarea de probe biologice de la conducătorul auto D. în vederea stabilirii alcoolemiei precum şi de a-l determina pe coinculpatul B. să-i administreze conducătorului auto o injecţie în scopul metabolizării rapide a alcoolului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

Această infracţiune contra înfăptuirii justiţiei are ca urmare imediată împiedicarea tragerii la răspundere penală a conducătorului auto D. pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re. Vinovăţia inculpatului C. îmbracă forma intenţiei directe calificate prin scop, întrucât a urmărit obţinerea acestui rezultat, toate acţiunile inculpatului, analizate mai sus, fiind îndreptate în scopul obţinerii unei alcoolemii sub limita legală pentru ca fapta să fie considerată infracţiune, exact ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

Cu privire la fapta de a-l determina, direct sau indirect, pe coinculpatul B., să-i administreze conducătorului auto D. o injecţie în vederea metabolizării mai rapide a alcoolului din sânge, Curtea consideră că forma de participaţie a instigării se absoarbe în forma autoratului la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Cum inculpatul C. a săvârşit, prin propriile acţiuni, acte de autorat la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, orice alte acte de instigare la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni vor fi absorbite în forma autoratului şi vor constitui, obiectiv şi subiectiv, o singură infracţiune, săvârşită în forma autoratului.

Acesta este motivul pentru care fapta de instigare la favorizarea făptuitorului, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu poate exista de sine stătător, fiind inclusă în activitatea infracţională pentru care inculpatul este sancţionat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, nefiind deci prevăzută de legea penală în mod separat, astfel că pentru această acuzaţie trebuie dispusă o soluţie de achitare.

Cu privire la inculpatul B., Curtea observă că fapta acestuia de a-i administra conducătorului auto D. o injecţie în vederea metabolizării mai rapide a alcoolului din sânge, la sugestia coinculpatului C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Urmarea imediată a faptei o constituie împiedicarea tragerii la răspundere penală a conducătorului auto D. pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re. Vinovăţia inculpatului îmbracă forma intenţiei directe, întrucât a urmărit obţinerea acestui rezultat, prin aplicarea acelui tratament. Inculpatul cunoştea foarte bine care sunt efectele acelei injecţii şi a acţionat exact înainte de prelevarea de probe biologice, pentru a se obţine un rezultat cât mai mic de alcool în sânge, ceea ce s-a şi întâmplat.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, de care este acuzat inculpatul B., Curtea reţine dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 din 15 iunie 2016 şi observă că obligaţia de a nu folosi medicamentaţia de la urgenţă fără acordul medicului (această obligaţie a fost încălcată de inculpat) nu este prevăzută de o lege sau o ordonanţă de urgenţă, ci de o legislaţie secundară constând în regulamente proprii ale spitalului. Legea sănătăţii publice nu prevede explicit o asemenea conduită interzisă, astfel încât să fie considerată aplicabilă în speţă, ci doar dispoziţii generale.

Prin urmare, se va considera că fapta inculpatului de a aplica acel tratament fără acordul medicului nu este prevăzută în legislaţia primară, astfel că nu are un caracter penal.

În al doilea rând, nu i se poate reţine inculpatului B. că a întârziat prelevarea de probe biologice din moment ce, conform art. 190 alineat 8 Cod de procedură penală (singura legislaţie primară ce reglementează această obligaţie de prelevare probe biologice în cel mai scurt timp), acesta nu avea această obligaţie decât după ce organul de poliţie dădea o asemenea dispoziţie asistentului medical sau medicului. În lipsa unei asemenea dispoziţii, ce nu a fost dată de inculpatul C., asistentul B. nu era obligat să preleveze probe de sânge în cel mai scurt timp. Discuţia pe care B. a avut-o cu K. nu are relevanţă, întrucât conducătorul auto nu se afla la spital în acel moment.

Prin urmare, fapta de abuz în serviciu de care este acuzat inculpatul B. nu este prevăzută de legea penală, astfel că trebuie dispusă o soluţie de achitare. Corelativ, nici infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, de care este acuzat inculpatul C., nu este prevăzută de legea penală, astfel că se va dispune achitarea şi pentru această infracţiune.

La individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare, se vor avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal şi Legea nr. 78/2000, pericolul social al  faptelor, colaborarea „profesionistă” dintre cei doi inculpaţi pentru a-şi salva colegul poliţist de la răspunderea penală (legea ar trebui să fie egală pentru toţi, mai ales pentru cei chemaţi să o apere, dar, în concepţia celor doi inculpaţi, se pare că nu există acest principiu) şi atitudinea adoptată de ambii inculpaţi în procesul penal. Nu au manifestat nici cel mai mic regret sau asumare a ceea ce au săvârşit, nu au demonstrat că înţeleg să-şi revizuiască comportamentul, sau că acest proces penal ar fi avut vreun impact pozitiv asupra acestora.

Inculpaţii nu prezintă nicio garanţie că îşi vor îndrepta atitudinea faţă de respectarea legii şi a ordinii sociale, astfel că se impune dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare în care inculpaţii să fie ajutaţi de Serviciul de Probaţiune să-şi schimbe modul de a gândi şi să depăşească principiul încetăţenit, din păcate, în România conform căruia „orice se poate rezolva”, pentru a ajunge la un mod de a privi ordinea socială cu mai mult respect şi în sensul respectării legii, indiferent de cine o încalcă. Pentru inculpatul C., cu o vechime în funcţie foarte mare, este mai greu de realizat această modificare a modului de percepţie a  lucrurilor, având în vedere şi modalitatea în care se rezolvau astfel de „probleme” în urmă cu, spre exemplu, 20 de ani şi tocmai de aceea este nevoie de îndrumarea, pe parcursul termenului de încercare, din partea persoanelor specializate din cadrul Serviciului de Probaţiune.

Astfel, se va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 1422/28.07.2017 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal xxxx/197/2016, pe care o va desfiinţa în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii penale.

Rejudecând cauza :

În temeiul art. 297 alineat 1 Cod penal, art. 132 din Legea nr. 78/2000, îl va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Cuantumul pedepsei este considerat suficient raportat la pericolul social al faptei.

În baza art. 67 Cod penal, îi va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani. Curtea consideră că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi poliţist, întrucât apreciază că inculpatul C., în măsura în care va fi menţinut în funcţie, este o persoană cu o inteligenţă peste medie şi are suficiente resurse, ajutat fiind şi de către Serviciul de Probaţiune, ca să-şi reconsidere modalitatea în care îşi va desfăşura atribuţiile de serviciu în continuare.

În baza art. 65 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a şi b Cod penal.

În baza art. 269 alineat 1 Cod penal, îl va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 39 alineat 1 litera b Cod penal, art. 45 alineatele 1 şi 5 Cod penal, va constata concursul de infracţiuni, va contopi cele două pedepse, va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de  art. 66 alineat 1 literele a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani, pedeapsă principală pe care o va spori cu 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a şi b Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alineat 2 litera a Cod penal, va impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. va trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: […].

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 16 alineat 1 litera b teza I Cod de procedură penală, îl va achita pe inculpatul C. pentru acuzaţiile de instigare la abuz în serviciu şi instigare la favorizarea făptuitorului, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu privire la acest inculpat, inclusiv cele referitoare la respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat la judecata în fond a cauzei.

În baza art. 269 alineat 1 Cod penal, îl va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 91 Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alineat 2 litera a Cod penal, îi va impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. va trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: […].

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, i se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 16 alineat 1 litera b teza I Cod de procedură penală, îl va achita pe inculpatul B. pentru acuzaţia de abuz în serviciu, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu privire la acest inculpat, inclusiv cele referitoare la respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat la judecata în fond a cauzei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 274 alineat 1 Cod de procedură penală, va obliga pe fiecare dintre inculpaţi la plata către stat a sumei de câte 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.

Domenii speta

Spete similare