Infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

Sentinţă penală 116 din 19.07.2018


SENTINŢA  PENALĂ NR.116

Şedinţa publică din data de 19 iulie 2018

PREŞEDINTE  (…)

Grefier  (…)

Cu participare : PROCUROR : (…) din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra  cauzei penale privind pe inculpatul CI trimis în judecată sub puterea măsurii arestului preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art.369 cod procedură penală. 

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 16 iulie 2018, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 19 iulie 2018.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov cu numărul 197/P/2018 din data de 11.05.2018 înregistrat la Tribunalul Braşov la data de 11.05.2018 sub numărul 1634/62/2018 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului CI pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal.

Ca stare de fapt se reţine că în ziua de 19.04.2018, în jurul orei 17:30, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, a observat-o pe victima TVI în timp ce mergea pe drumul pietruit denumit popular „(...)” din comuna Mândra, satul Toderiţa, jud. Braşov, s-a deplasat la aceasta şi i-a aplicat mai multe lovituri cu un patent în zona capului şi peste spate, după care a acoperit-o cu crengi şi i-a dat foc, producându-i decesul, s-a apreciat de către procurorul de caz că această faptă ar întruni conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal.

Prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 06.06.2018 în temeiul art. 346 alin. (1) Cod Procedură Penală s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 197/P/2018 din data de 11.05.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CI pentru infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul de mai sus, pentru infracţiunea menţionată.

După rămânerea definitivă a acestor dispoziţii, în cauză s-a acordat termen de fond la data de 11.07.2018 care a fost ulterior preschimbat la cererea avocatului din oficiu, pentru data de 16.07.2018.

La termenul de judecată din data de 16.07.2018 inculpatul a învederat instanţei că solicită urmarea procedurii simplificate. Această cerere însă a fost respinsă deoarece conform art. 374 alin. 4 Cod Procedură penală procedura solicitată poate fi urmată numai în cazul infracţiunilor pentru calea nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, or în cazul inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este alternativ, detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 ani la 25 de ani.

Inculpatul a învederat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, ca atare acestea nu au mai fost administrate.

Analizând actele şi probele dosarului instanţa constată următoarele:

La data de 19.04.2018, ora 18:30, lucrătorii I.P.J. Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale au sesizat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov despre faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17:30, pe raza comunei Mândra, sat Toderiţa, jud. Braşov a avut loc un conflict violent între două persoane, în urma căruia un bărbat a fost lovit în mod repetat cu un obiect contondent în zona capului şi peste corp, după care i s-a dat foc şi a decedat la scurt timp.

Prin urmare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov s-a format dosarul penal nr. 197/P/2018, procurorul s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1 lit. h) Cod Penal şi a început urmărirea penală „in rem” pentru această infracţiune (fila 1,2).

Cercetările efectuate au stabilit că în după-amiaza zilei de 19.04.2018, inculpatul CI a chemat-o pe victima TVI la locuinţa sa din com. Mândra, sat Toderiţa nr. (...), jud. Braşov pentru a consuma băuturi alcoolice, motivat de faptul că şi-a botezat fiul cel mic în urmă cu câteva zile.

La un moment dat, pe fondul stării de ebrietate şi al geloziei, inculpatul CI l-a acuzat pe TVI că întreţine relaţii sexuale cu concubina sa CE şi l-a lovit cu palma şi pumnul peste faţă. În urma agresiunii, victima nu a reacţionat violent, dar a plecat la locuinţa sa, alăturată celei a inculpatului.

După plecarea vecinului său, inculpatul CI s-a apucat să-şi repare gardul din plasă de sârmă ce îi delimita proprietatea, folosind un ciocan şi un patent. În jurul orei 17:30, inculpatul a văzut-o pe victima TVI că a ieşit din locuinţă şi s-a deplasat pe drumul pietruit denumit popular „(...)”, astfel că s-a luat după ea, a ajuns-o după aproximativ 40 de metri şi i-a aplicat mai multe lovituri cu patentul ce îl avea asupra sa în zona capului şi peste spate, până când aceasta a căzut la sol şi nu a mai reacţionat.

În continuare, inculpatul a revenit la domiciliu, a aruncat patentul în curte, s-a înarmat cu un topor şi s-a reîntors la victimă, pe care a mai lovit-o de câteva ori cu pumnul şi picioarele, după care a împins-o în şanţul de la marginea drumului şi a acoperit-o cu o grămadă de crengi aflate în apropiere pentru a nu fi văzută de vecini. Apoi, inculpatul a mers din nou la domiciliu, a luat o cutie cu chibrituri şi o bucată de smoală, s-a reîntors la locul agresiunii şi, cu ajutorul obiectelor precizate mai sus, a dat foc grămezii de crengi ce acoperea victima, aflată încă în viaţă.

În final, inculpatul s-a întors la domiciliu, a lăsat toporul în holul casei, şi-a schimbat pantalonii plini de sânge şi a plecat la barul din localitate, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

Ultima parte a agresiunii comisă de inculpat asupra victimei şi acoperirea ei cu crengi au fost văzute de martorul CV, care a plecat pe jos în sat să-şi anunţe soţul şi pe martorul FI despre cele întâmplate, după care a telefonat la serviciul de urgenţă 112. Martorul FI s-a deplasat la faţa locului, a căutat-o pe victimă la domiciliu şi a identificat-o după gemetele de durere sub grămada de crengi care ardea, astfel că a scos-o din foc, i-a înlăturat hainele şi încălţămintea arse, dar nu a putut împiedica decesul ei, care a intervenit la scurt timp.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 194/AUT/ 20.04.2018 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Braşov, moartea numitului TVI, de 56 ani, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi multieschiloase de boltă şi bază craniană, în cadrul unui politraumatism complex, cu fracturi costale multiple cu volet costal şi leziuni de arsură. Leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin loviri repetate cu un corp dur (posibil patent), precum şi prin acţiunea prelungită a flăcării. Leziunile traumatice cranio-cerebrale constatate au legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu decesul. Având în vedere localizarea şi morfologia leziunilor constatate la autopsie, apreciem că acestea au putut fi heteroproduse, cu poziţia victimă-agresor în dinamică. Sângele recoltat de la cadavru conţine 2,25 g/L etanol şi aparţine grupului A(II). Moartea poate data din 19.04.2018 (fila 70-72).

În ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei de la litera h a articolului în discuţie, cruzimea este inerentă oricărui omor, deoarece în momentul lipsirii de viaţă victima suportă dureri fizice şi morale, însă în cazul circumstanţei analizate, omorul săvârşit cu cruzime presupune o intensitate mult mai mare a acestor dureri, întrucât făptuitorul nu se mulţumeşte să curme viaţa victimei. El îi prelungeşte agonia, torturând-o, maltratând-o, molestând-o. Noţiunea de cruzime trebuie privită în două accepţiuni, pe de o parte, cruzimea ca trăsătură a persoanei şi pe de altă parte, cruzimea ca trăsătură a faptei. Noţiunea de cruzime ca trăsătură a persoanei corespunde noţiunii de agresivitate, altfel spus acea formă a agresivităţii negative, care implică nu doar existenţa unor tendinţe destructive în sfera relaţiilor de tip „subiect-obiect”, dar şi predispoziţia şi predilecţia de aplicare a procedeelor violente în vederea realizării scopurilor sale. Totodată, ea implică existenţa fie a unei tendinţe conştiente de a-i cauza victimei dureri şi suferinţe, fie a predispoziţiei pentru aceasta. Pe de altă parte, noţiunea de cruzime ca trăsătură a faptei corespunde noţiunii de agresiune. Cruzimea ca trăsătură a faptei trebuie privită drept cauzare intenţionată a unor dureri şi suferinţe altei persoane, presupunând violarea normelor de conduită general acceptate.

În speţă, inculpatul după ce a lovit victima de mai multe ori cauzându-i leziuni multiple, a acoperit-o cu crengi şi frunze, apoi a incendiat locul, victima fiind în viaţă în momentul în care i-a dat foc. În această modalitate, pe de o parte inculpatul a acţionat cu cruzime şi pe de altă parte a suspus victima unor cruzimi mai mari decât cele inerente suprimării vieţii.

Referitor la această circumstanţă agravanta avocatul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 189 litera h Cod Penal, apreciind că inculpatul a urmărit doar ascunderea faptei nu şi cauzarea unor suferinţe mai mari decât cele inerente uneia acţiuni de omor. În plus a mai arătat că la momentul incendierii victimei, inculpatul nu a avut reprezentarea că acesta mai este în viaţă.

Instanţa a respins această cerere la termenul acordat. Considerentele pentru care această cerere a fost respinsă sunt următoarele:

Modul în care inculpatul a lovit victima, de mai multe ori, cu pumnii, picioarele şi un corp contondent, la care se adaugă modul organizat în care şi-a condus activităţile ulterior lovirii victimei pentru incendierea corpului acesteia, conduc la concluzia pe de o parte că inculpatul a comis fapta prin cruzimi, în sensul că atât modul cât şi mijloacele folosite pentru uciderea victimei sunt în măsură să cauzele în conştiinţa colectivă o stare de teroare, iar pe de altă parte, prin aceea că nu a efectuat acte minime de verificare în sensul de a stabili dacă victima ar mai putea să fie în viaţă la momentul incendierii corpului şi doar în planul doi acesta a urmărit prin incendiere ascunderea faptei sale.

Probele administrate în cauză au condus la stabilirea stării de fapt de mai sus, de altfel inculpatul a recunoscut integral comiterea faptei şi nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpatul a justificat comiterea faptei prin aceea că ar fi consumat băuturi alcoolice, iar victima întreţinuse în trecut relaţii sexuale cu concubina acestuia. Modul în care inculpatul se raportează la fapta comisă pentru a o justifica, minimalizând acţiunile pe care le-a comis, fiind vorba de actele de cruzime, incendierea corpului victimei, sunt aspecte care pe de o parte sunt justificate de nivelul său de pregătire dar şi de dorinţa de negare a faptei chiar şi faţă de el însuşi. Mobilul crimei este gelozia, aceasta a stat şi la baza modului în acre au fost concepute acţiunile care au conduc la suprimarea vieţii victimei.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată inculpatul CI a recunoscut că, în ziua de 19.04.2018, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, a agresat-o pe victima TVI în două etape. Astfel, prima dată a lovit-o cu palma şi pumnul peste faţă, determinând-o să plece la locuinţa sa, iar după câteva minute a văzut-o mergând pe drum, a fugit după ea şi a lovit-o de 2-3 ori cu ciocanul în cap, determinând căderea ei în stare de inconştienţă în şanţul de pe marginea drumului.

De asemenea, inculpatul a recunoscut că a acoperit-o pe victimă cu mai multe crengi aflate la faţa locului pentru a nu fi văzută de vecini, însă susţine că nu-şi mai aminteşte dacă a dat foc crengilor respective şi, implicit, victimei aflate încă în viaţă.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 19.04.2018, în locul unde se afla cadavrul parţial carbonizat al victimei a fost identificat un băţ de chibrit nears, cu fosforul de culoare roşie, identic cu cele aflate în cutia de chibrituri găsită asupra inculpatului cu ocazia verificării sumare, în condiţiile în care acesta a declarat că nu fumează şi nu poartă în mod uzual asemenea bunuri asupra sa.

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 19.04.2018, martorul CE a predat organelor judiciare de la domiciliul său mai multe unelte, iar pe ciocanul indicat de inculpat ca armă a crimei nu au fost identificate urme de sânge. În schimb, a fost descoperit acest tip de urme pe partea metalică a patent găsit în curte, care a fost indicat şi de medicul legist ca posibil instrument folosit la lovirea victimei.

Tot din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi din raportul de expertiză medico-legală (autopsie) rezultă că victima a prezentat mult mai multe leziuni pe corp (inclusiv pe spate şi fracturi costale) decât cele asumate de autor.

Deşi inculpatul susţine că, imediat după lovirea victimei şi acoperirea ei cu crengi, a plecat la cârciumă, varianta sa este contrazisă de declaraţiile concubinei sale CE şi ale martorului ocular CV din care rezultă că acesta a făcut mai multe drumuri între locul unde a abandonat victima şi domiciliu, în scopul de a arunca patentul folosit la agresiune, de a lua chibriturile, materialul uşor inflamabil şi toporul ori de a-şi schimba pantalonii plini de sânge.

Contrar impresiei inculpatului că victima a murit în urma loviturilor aplicate de el, martorul FI a declarat că l-a descoperit pe TVI sub grămada de crengi în flăcări datorită gemetelor de durere.

ÎN DREPT:

Fapta inculpatului CI care, în ziua de 19.04.2018, în jurul orei 17:30, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, a observat-o pe victima TVI în timp ce mergea pe drumul pietruit denumit popular „(...)” din comuna Mândra, satul Toderiţa, jud. Braşov, s-a deplasat la aceasta şi i-a aplicat mai multe lovituri cu un patent în zona capului şi peste spate, după care a acoperit-o cu crengi şi i-a dat foc în timp ce victima era în viaţă, producându-i decesul, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1, lit. h) Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal

Având în vedere întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, urmează a se dispune condamnarea acestuia.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că prin sentinţa penală nr. 119 din 10.05.2011 a Judecătoriei Făgăraş, definitivă prin nerecurare la 24.05.2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, conf. art. 861 şi 862 Cod Penal, cu termen de încercare 4 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin.1 Cod Penal, art. 209 alin. 1, lit. a), i), g) Cod Penal, iar de la data împlinirii acestui termen şi până la data comiterii infracţiunii de omor calificat ce face obiectul prezentului dosar, nu s-a scurs termenul de 3 ani pentru reabilitarea de drept, prevăzut de art. 165 Cod Penal astfel inculpatului CI i se va reţine starea de recidivă.

În ceea ce priveşte pedeapsa care se va aplica inculpatului, infracţiunea fiind pedepsită alternativ cu detenţiunea pe viaţă şi închisoare de la 15 la 25 de ani, instanţa va avea în vedere următoarele:

Activitatea infracțională ce face obiectul prezentei cauze trebuie analizată și în contextul evenimentelor anterioare și posterioare comiterii faptei penale, împrejurări care au condus, conform probatoriului administrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că inculpatul a suprimat viaţa victimei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, pe fondul stării de gelozie (acesta avea cunoştinţă că victima întreţinuse în trecut de mai multe ori relaţii intime cu concubina sa) scopul urmărit de inculpat fiind acela de a suprima viaţa victimei, în condiţii în care aceasta să fie supusă la suferinţe mai mari decât cele inerente unei asemenea acţiuni.

În genere, pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa și prevenirea de noi infracțiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeași pedeapsă, identică ca gen și cuantum, nu produce aceleași efecte asupra tuturor persoanelor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărei persoane, să fie proporțională față de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând în cauză considerațiile teoretice expuse anterior, instanţa apreciază că în cazul inculpatului detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă mult prea aspră, aceasta chiar dacă fapta comisă este extrem de gravă şi gradul efectiv de periculozitate al inculpatului este ridicat, scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea.

Reţinerea stării de recidivă post executorie determină însă majorarea limitelor de pedeapsă de 15-25 ani închisoare, cu jumătate. În aceste condiţii, limitele de pedeapsă ar fi 22 de ani şi 6 luni la 37 ani şi 6 luni, însă maximul de pedeapsă ce poate fi aplicat este 30 de ani închisoare conform art. 60 Cod Pena, pedeapsă ce va fi aplicată şi în cazul inculpatului, alături urmând a fi aplicată şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a,b,e,f Cod Penal, pe o durată de cinci ani, dispoziţii care se vor aplica şi ca pedeapsă accesorie.

Dozarea la maxim a pedepsei ce se aplică inculpatului are la bază circumstanţele reale ale faptei, descrise anterior, cât şi starea de recidivă în care s-a aflat inculpatul.

În ceea ce priveşte privarea de libertate a inculpatului, se constată că prin ordonanţa din data de 20.04.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus reţinerea inculpatului CI pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, prin încheierea nr. 40/UP/20.04.2018, pronunţată în dosarul nr. 1390/62/2018, Tribunalul Braşov – Secţia Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului CI pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 20.04.2018 până la data de 19.05.2018 inclusiv.

După sesizarea instanţei, în faza camerei preliminare la termenul din data de 14.05.2018 conform art. 207 Cod Procedură Penală a fost menţinută starea de arest a inculpatului. Ulterior, la termenul din data de 06.06.2018 conform art. 207 alin. 4 Cod Procedură Penală, a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În faza de judecată, măsura arestului preventiv a fost menţinută la termenul intermediar acordat la data de 02.07.2018.

Având în vedere stadiul procesual, starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului, soluţia ce se va pronunţa în cauză cât şi faptul că temeiurile care au stat la baza privării de libertate a inculpatului sunt în continuare de actualitate, măsura fiind în continuare proporţională cu scopul urmărit, astfel că această măsură va fi menţinută în continuare.

Se va deduce din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestului preventiv, conform art. 72 Cod Penal.

Sub aspectul laturii civile, potrivit procesului-verbal de investigaţii întocmit la data de 04.05.2018, numita TIL a precizat telefonic că fratele său TVI a fost înmormântat de Primăria com. Mândra pe raza localităţii de domiciliu şi ea nu a contribuit financiar la acest eveniment, astfel că nu se constituie parte civilă în cauză.

În cauză au fost ataşate dosarelor aferente urmăririi penale şi care vor rămâne ataşate cauzei, respectiv: colet 1 – topor, colet 2 – ciocan, colet 3 – patent cu mânere roşii, colet 4 – pantaloni blugi albaştri, colet 5 – băţ de chibrit nears, colet 6 – cutie de chibrituri, colet 7 – fire de păr arse recoltate de la inculpat.

Onorariul avocatului din oficiu, pentru faza de judecată, în cuantum de 260 lei pentru prestaţia avocatului din oficiu Lucaci Lucian se suportă din fondurile MJ.

Se vor preleva probe biologice de la inculpat.

Urmează ca inculpatul să fie obligat să plătească statului suma de 1600 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 188, art 189 alin. 1, lit. h) Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod Penal şi art. 60 Cod Penal condamnă pe inculpatul CI (…) la o pedeapsă de 30 (treizeci) ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a,b,e,f Cod Penal pentru o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a,b,e,f Cod Penal.

Conform art. 399 Cod procedură Penală, menţine starea de arest a inculpatului şi conform art. 72 Cod Penal deduce din durata pedepsei perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 20.04.2018 la zi.

Constată că în cauză nu au fost formulate pretenţii civile.

Rămân ataşate cauzei şi au calitatea de mijloace materiale de probă colet 1 – topor, colet 2 – ciocan, colet 3 – patent cu mânere roşii, colet 4 – pantaloni blugi albaştri, colet 5 – băţ de chibrit nears, colet 6 – cutie de chibrituri, colet 7 – fire de păr arse recoltate de la inculpat.

Onorariul avocatului din oficiu, pentru faza de judecată, în cuantum de 260 lei pentru prestaţia avocatului din oficiu Lucaci Lucian se suportă din fondurile MJ.

Dispune prelevarea de  probe biologice de la inculpat.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1600 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi data de 19.07.2018.

PREŞEDINTE GREFIER

(…)

RED CCG, 19.07.2018

TEHNORED, AAM, 19.07.2018, 4 ex, 2 ex pentru comunicare