Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 17 din 18.04.2019


- contestaţie la executare -

Dosar nr.XXXXX/193/2017

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

 Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA CIVILĂ NR.XXX

Pe rol judecata cererii civile având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatorii B. F. şi B. M., în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă contestatorul B. F., lipsă fiind contestatoarea B. M. şi  reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Contestatorul solicită încuviinţarea probei cu expertiză contabilă.

Instanţa respinge proba cu expertiză contabilă ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Interpelat fiind, contestatorul, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la fond.

Contestatorul solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată. Totodată, solicită amânarea pronunţării pentru a formula concluzii scrise.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani în data de xx.xx.xxxx, sub nr. XXXXX/193/2017, contestatorii B. F. şi B. M. au chemat în judecată pe intimata Banca Comercială Română SA solicitând instanţei, pe calea contestaţiei la executare, anularea încheierii din xx.xx.xxxx şi a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. XXX/XXXX ale Biroului executorului judecătoresc N. G., ca nelegale.

În motivare se arată că, la data de xx.xx.xxxx, contestatorilor li s-au comunicat încheierea din xx.xx.xxxx emisă de executorul judecătoresc N. G. în dosarul execuţional nr. XXX/XXXX, prin care li se aducea la cunoştinţă că pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului din mun. Botoşani, str. X, nr. Y, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. XXX/xx.xx.xxxx, actul adiţional nr. XXXA/xx.xx.xxxx, contractul de ipotecă nr. XXXX/xx.xx.xxxx autentificat sub nr. XXXX/xx.xx.xxxx la Biroul Notarilor Publici Asociaţi C. A. - S. A. şi contractul de ipotecă nr. X/xx.xx.xxxx autentificat sub nr. XXX/xx.xx.xxxx la Biroul notarului public H. C..

Se invocă nulitatea actelor de executare emise de executorul judecătoresc N. G. în dosarul execuţional nr. XXX/XXXX întrucât creanţa pretinsă de creditoare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 663 Cod de procedură civilă, iar titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. XXX/xx.xx.xxxx a fost desfiinţat parţial prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani din dosarul nr. XXXX/193/2013 având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive. În acest sens se menţionează că, la data de xx.xx.xxxx, contestatorii au acţionat în judecată pe BCR SA, solicitând instanţei să constate caracterul abuziv al unor clauze referitoare la dobânzi şi comisioane inserate în contractul de credit nr. XXX/xx.xx.xxxx, acţiunea făcând obiectul dosarului nr. XXXX/193/2013 al Judecătoriei Botoşani, iar prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx s-a admis acţiunea, s-a constatat ca fiind abuzivă clauza referitoare la dobânda curentă, respectiv art. 5 teza ultimă şi clauzele prevăzute la art. 7, art. 8 şi art. 9 din contractul de credit bancar nr. XXX/xx.xx.xxxx - Condiţii speciale de creditare, la art. 2 pct. 2.10 lit. a), art. 2.11 lit. a) alin. 3, art. 3 pct. 3.7, BCR SA fiind obligată la încheierea unui act adiţional la convenţia de credit, în care să nu se regăsească clauzele constatate ca fiind abuzive, dar şi la restituirea sumei de 21.856,56 curo cu titlu de dobândă achitată în baza clauzei constatată ca fiind abuzivă, sumă la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data achitării şi până la data plăţii efective, dar şi la restituirea sumei de 1.810,80 euro reţinută cu titlu de comision acordare credit în baza clauzei constate ca abuzivă, sumă la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data achitării şi până la data plăţii efective, hotărârea judecătorească rămânând definitivă prin respingerea recursului declarat de BCR SA, ca neîntemeiat.

Se apreciază că intimata, cu rea-credinţă, a solicitat executorului judecătoresc la data de xx.xx.xxxx continuarea executării silite începută împotriva contestatorilor, fără a informa executorul judecătoresc că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit a fost modificat prin sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, sentinţă pe care nu a pus-o în executare.

A fost invocată excepţia perimării executării silite.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 663, art. 712 şi următoarele Cod procedură civilă.

În dovedire s-au depus înscrisuri.

Contestatorii au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.07.2017 (f. 56-57 vol. II) intimata Banca Comercială Română SA a solicitat respingerea contestaţiei la executare.

În susţinerea acestei soluţii se arată că este adevărat că mandatarul BCR SA, respectiv CEE Collect România SRL a solicitat executorului judecătoresc N. G. continuarea procedurii de executare silită împotriva debitorului-contestator B. F. în dosarul execuţional nr. XXX/xxxx.

Se susţine că, chiar dacă titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. XXX/xx.xx.xxxx a fost contestat sub aspectul clauzelor abuzive şi modificat de către o instanţă de judecata, acesta nu a fost integral desfiinţat şi creditoarea BCR SA, prin mandatarul său este îndreptăţită să solicite continuarea procedurii de executare silită şi organul execuţional să emită acte de continuare a executării.

Se consideră că actele noi de executare silită ce vor fi emise se pot contesta dacă acestea nu vor fi conforme cu titlul executoriu sau cu normele de procedură, dar nu se mai pot contesta şi implicit anula actele vechi de executare, deja emise anterior intervenirii modificării titlului executoriu.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la xx.xx.xxxx (f.67-69 vol. II) contestatorii au solicitat înlăturarea celor susţinute de intimată prin întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din xx.xx.xxxx, instanţa a respins excepţia perimării executării silite.

La solicitarea instanţei, Biroul executorului judecătoresc N. G. a depus copia dosarului execuţional nr. XXX/XXXX.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

În fapt, titlurile executorii în baza cărora au fost efectuate acte de executare silită în dosarul nr. XXX/XXXX al Biroului executorului judecătoresc N. G. sunt reprezentate de contractul de credit bancar nr. XXX/xx.xx.xxxx încheiat între Banca Comercială Română SA şi contestatorii B. F. şi B. M., de actul adiţional nr. XXXA/xx.xx.xxxx, de contractul de ipotecă nr. XXXX/xx.xx.xxxx autentificat sub nr. XXXX/xx.xx.xxxx la Biroul Notarilor Publici Asociaţi C. A. - S. A. şi de contractul de ipotecă nr. X/xx.xx.xxxx autentificat sub nr. XXX/xx.xx.xxxx la Biroul notarului public H. C..

Apreciind că debitorii contestatori nu s-a conformat de bună voie dispoziţiilor din titlurile executorii, creditoarea Banca Comercială Română SA a apelat la concursul forţei coercitive a statului pentru punerea în executare a acestora. Astfel, în baza contractelor de credit menţionate mai sus a fost demarată procedura de executare silită împotriva contestatorilor prin întocmirea dosarului de executare nr. XXX/XXXX de către B.E.J. N. G..

Executarea silită este definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul (titularul dreptului subiectiv) poate constrânge - cu concursul organelor de stat competente - pe debitorul său, care nu-şi execută de bună voie obligaţiile, de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit. (V.M. Ciobanu - Tratat de executare silită, pag. 23) Actul juridic cu forţă obligatorie, în temeiul căruia creditorul poate recurge la procedura executării silite, este „titlul executoriu”.

Contestaţia la executare este mijlocul procedural creat de legiuitor pentru înlăturarea neregularităţilor săvârşite cu ocazia desfăşurării activităţii de executare silită, prin care părţile, sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanţei competente. Contestaţia la executare este practic o cale de atac specială pentru înlăturarea, în anumite condiţii stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod nelegal de către organele de executare, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, reprezentând de fapt o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obţine anularea sau îndreptarea unor acte sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. (S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, I. Băcanu, Drept procesual civil. Executarea silită, vol. II, pag. 230)

În drept, dispoziţiile art. 711 alin. 1 C.pr.civ. prevăd principiul general potrivit căruia orice executare poate fi contestată de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare: Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 712 alin. 2 C.pr.civ.: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Instanţa constată că se invocă drept motiv pentru anularea actelor de executare silită, respectiv faptul că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. XXX/xx.xx.xxxx a fost desfiinţat parţial prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani din dosarul nr. XXXX/193/2013 având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive.

Instanţa constată că prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată în dosarul nr. XXXX/193/2013 al Judecătoriei Botoşani s-a admis acţiunea, constatându-se ca fiind abuzive o parte a clauzelor contractuale, dispunându-se şi obligarea băncii la restituirea către reclamanţi a sumei de 21.856,56 Euro reţinută cu titlu de dobândă achitată în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, dar şi la restituirea sumei de 1.810,80 Euro reţinută cu titlu de comision acordare credit.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de Banca Comercială Română SA, ca neîntemeiat.

Ulterior, banca a pus în executare hotărârea judecătorească şi a restituit contestatorilor suma de 21856,56 euro  şi suma de 1810,80 euro (f. 58 vol. II), sumele achitate în contul contestatorului fiind însă imediat reţinute cu titlu de poprire instituită de AJFP Botoşani.

Cu toate acestea, din conţinutului întregului dosar de executare nu reiese că intimata creditoare ar fi cerut şi executorului actualizarea debitului potrivit hotărârii judecătoreşti, astfel că acesta să emită o Încheiere în care să consemneze suma actualizată ce se urmăreşte.

În aceste condiţii, creanţa urmărită este lipsită de caracterul lichidităţii, necunoscându-se cuantumul precis al sumei ce se urmăreşte. Din acest motiv, o creanţă de această natură nu poate servi drept temei pentru acte de executare, impunându-se anularea tuturor actelor emise de executor ulterioare datei de xx.xx.xxxx (data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, dată în dos. nr. XXXX/193/2013), inclusiv Încheierea din xx.xx.xxxx.

Cu privire la un alt motiv al contestaţiei la executare, instanţa constată că prin Decizia nr. 9 din 04.04.2016 a Î.C.C.J. în dosarul nr. 507/1/2016 s-a hotărât că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

Contestatorii au învederat că în dosarul de executare nr. XXX/XXXX, încheierea atacată a fost emisă de executorul judecătoresc la solicitarea BCR SA, prin mandatar SC CEE Collect România SRL, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Instanţa constată că motivul invocat că contestatori nu este întemeiat, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 9 din 04.04.2016 a Î.C.C.J., deoarece SC CEE Collect România SRL a formulat o cerere către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. XXX/XXXX, cerere ce nu poate fi asimilată unei cereri de chemare în judecată în sensul art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În plus, Decizia nr. 9 din 04.04.2016 a Î.C.C.J. se referă la reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată, ceea ce nu este cazul în situaţia analizată, deoarece SC CEE Collect România SRL, în calitate de mandatar al BCR SA a formulat o cerere către executorul judecătoresc.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa va admite în parte contestaţia la executare, formulată de contestatorii B. F. şi B. M. în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română S.A. şi va anula toate actele de executare efectuate de BEJ N. G. din Vatra Dornei în dos. exec. nr. XXX/xxxx ulterioare datei de xx.xx.xxxx (data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, dată în dos. nr. XXXX/193/2013), inclusiv Încheierea din xx.xx.xxxx.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte contestaţia la executare, formulată de contestatorii B. F., cu domiciliul în mun.Botoşani, str. X, nr.Y, jud.Botoşani şi B. M., cu domiciliul în mun.Botoşani, str. X, nr.Y, jud.Botoşani, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română S.A., cu sediul în mun. Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr.5, sector 3.

Anulează toate actele de executare efectuate de BEJ N. G. din Vatra Dornei în dos. exec. nr. XXX/xxxx ulterioare datei de xx.xx.xxxx (data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, dată în dos. nr. XXXX/193/2013), inclusiv Încheierea din xx.xx.xxxx.

Obligă intimata Banca Comercială Română S.A. la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată de 182,4 lei (taxă judiciară de timbru de 100 lei şi c/v dos. exec. 82,4 lei).

Cu drept de  a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 10 de zile de la comunicare.

Eventuala cerere de apel se depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,