Cerere de instituire a sechestrului asigurator

Litigii cu profesionişti

Apel. Cerere de instituire a sechestrului asigurator, formulată de creditorul care, fiindu-i admisă anterior o asemenea cerere, nu a achitat cauţiunea fixată în sarcina sa în primul litigiu, în termenul acordat de instanţă. Desfiinţarea de drept a sechestrului instituit iniţial, chiar în lipsa unei Încheieri definitive a instanţei prin care să se constate acest fapt. Admisibilitatea cererii

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 333 din 11 decembrie 2018

- art. 956 Cod de procedură civilă

Prin Sentinţa nr. (...)/LP din 03.10.2018 Tribunalul (...) a respins cererea formulată de creditoarea S.C. (C) S.R.L. (...) în contradictoriu cu debitoarea SC (D) SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2.10.2018, creditoarea SC (C) SRL în contradictoriu cu debitoarea SC (D) SA a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale acesteia până la concurenţa sumei de 299.878,67 lei la cursul BNR de la data formulării acţiunii (64.352 euro), până la soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate, ce face obiectul dosarului de fond, înregistrat pe rolul Tribunalului (...) sub nr (...)/2018.

Măsurile asigurătorii reprezintă mijloace procesuale al căror scop este indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului ori a bunurilor care formează obiectul procesului, pentru a se evita dispariţia sau degradarea lor (în cazul acţiunilor reale) ori diminuarea activului patrimonial al debitorului (în cazul acţiunilor personale), care, astfel, nu va mai putea dispune de aceste bunuri.

Este în drept să recurgă la aceste măsuri asigurătorii creditorul diligent, precaut, care nu are încă un titlu executoriu pe care să îl poată pune în executare silită, astfel că, la momentul şi în eventualitatea obţinerii titlului executoriu, el va putea trece la valorificarea bunurilor indisponibilizate ori poate să intre în posesia lor; de aceea, mai sunt denumite măsuri de prevedere sau de conservare, nefiind măsuri de executare silită, întrucât numai după obţinerea titlului executoriu creditorul va avea posibilitatea realizării efective a creanţei sale pe calea executării silite (în natură sau prin echivalent).

Instanţa a reţinut că în favoarea creditoarei s-a admis deja cererea de înfiinţare a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei, prin sentinţa nr (...)/27.03.2018 din dosarul nr. (...)/2018 al Tribunalului (...) modificată prin Decizia nr. (...)/C/2018 a Curţii de Apel (...). Instanţa a mai reţinut că în conformitate cu prevederile art. 956 Cod procedură civilă, desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător se constată prin încheiere definitivă, încheiere care nu a putut fi identificată în sistemul Ecris al instanţei.

Or, în situaţia în care creditoarea deţine deja un titlu în baza căruia ar fi putut demara de cel puţin şase luni măsurile asigurătorii împotriva debitoarei sale, noi publicaţii apărute în presă nu o îndreptăţesc să încerce cu succes obţinerea unei alte hotărâri judecătoreşti, considerente pentru care instanţa a respins cererea formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea S.C. (C) S.R.L. (...) solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de sechestru astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de apel, creditoarea arată că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a dispus respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâtei SC (D) SA reţinând că societatea apelantă a mai formulat o cerere de instituire a sechestrului asigurător, înregistrată pe rolul Tribunalului (...) sub nr. (...)/2018, cerere care a fost admisă de instanţa de judecată şi s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a achita o cauţiune. Având în vedere cuantumul foarte ridicat al cauţiunii, societatea a fost în imposibilitate de a achita această sumă, fapt ce a dus la desfiinţarea de plin drept a sechestrului asigurător în conformitate cu prevederile art. 956 Cod procedură civilă. Având în vedere cele expuse anterior, instanţa de fond a respins cererea sa pe considerentul că nu a fost pronunţată o hotărâre de desfiinţare a sechestrului asigurător în dosarul nr. (...)/2018, reţinând că apelanta creditoare are deja un titlu în baza căruia ar fi putut demara măsurile asigurătorii împotriva debitoarei.

Apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Art. 956 Cod procedură civilă prevede că „Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor”. Astfel cum s-a învederat şi prin cererea introductivă de instanţă, pe rolul Tribunalului (...) a mai existat o cerere de instituire a sechestrului asigurător înregistrată în dosar nr. (...)/2018, cerere care a fost admisă de instanţa de fond, stabilindu-se în sarcina sa obligaţia de a achita o cauţiune în cuantum de 59.975,73 lei. Societatea a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate, apel care a vizat strict cuantumul cauţiunii, iar Curtea de Apel (...) a admis apelul, diminuând cauţiunea pe care o avea de achitat, la suma de 29.988 lei.

Dar, având în vedere faptul că şi această sumă a fost cu mult peste posibilităţile societății de a o achita, a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligaţiile dispuse de instanţă, sens în care sechestrul s-a desfiinţat de plin drept.

Legea prevede că sechestrul asigurător se desfiinţează de drept (fără o altă formalitate) în situaţia în care cauţiunea nu a fost achitată în termenul prevăzut de lege.

Încheierea care urmează a fi emisă de instanţă nu desfiinţează sechestrul asigurător, ci doar constată un efect (desfiinţarea sechestrului) care deja a avut loc.

Concluzionând, chiar dacă nu a fost emisă o încheiere de desfiinţare a sechestrului asigurător în sensul legii, desfiinţarea sechestrului s-a produs.

Apreciază că acest detaliu de ordin procedural, respectiv emiterea unei încheieri de desfiinţare a sechestrului asigurător, nu poate reprezenta un impediment în formularea unei noi cereri de luare a măsurilor asigurătorii.

Mai susține că au apărut elemente de noutate, astfel cum rezulta din presă, care au determinat-o să formuleze o noua cerere de instituire a sechestrului asigurător, raportat la demersurile întreprinse de pârâtă, constând în dezafectarea fabricii cu intenţia probabilă de relocare, ceea ce determina pericolul iminent care planează asupra posibilităţii recuperării sumelor de bani datorate de către pârâtă în cazul admiterii acţiunii de fond, iar aceste aspecte reies din articolele care au apărut recent în presă și care urmează a fi enunțate:

«Comisarii Gărzii de Mediu (...) au dat o amendă de 100.000 lei fabricii (...) (D), după ce au descoperit că aici se fac lucrări de demontare şi dezafectare neautorizate. Anunţul l-a făcut chiar ministrul Mediului, (...), aflată într-o vizită la (...): „Am constatat cu stupoare raportul de la societatea (D) SA, o societate care nu a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului privind demolarea prin tăiere a unor echipamente. Deja echipamentele respective sunt aproximativ 75-80% îndepărtate din teren. (...)” Cel mai probabil, reprezentanţii grupului german (...), care deţine fabrica de pe Calea (...), ar fi cerut insolvenţa şi ar fi plecat din România (...). Dacă ar fi vrut închiderea fabricii în mod legal, patronii ar fi trebuit să agreeze cu APM (...) un plan de închidere, inclusiv de ecologizare, ceea ce nu au făcut. (...). Comisarii de mediu (...) au depistat lucrările ilegale luni, în timpul unui control inopinat făcut la fabrică. „Demolările bănuim că le-au început în urmă cu o lună sau două, hala principală de producţie este deja demontată” (....) (https://www.e(...)eanul.ro/stiri/ultima-or-3î-48/amenda-uriasa-patronii-nemti-au-demolat-pe-ascuns-si-ilegal-fabrica-(...)-(...)-143320.html. articol publicat la data de 07.08.2018).

„Comisarii Gărzii de Mediu (...) au scris o nouă amendă pentru fabrica (D), după ce au constatat că lucrările de dezafectare şi demolare au continuat. în ciuda interdicţiei explicite stabilite anterior. (...) La începutul lunii august, aceeaşi fabrică de pe Calea (...), patronată de grupul german (...), a încasat o altă amendă de 100.000 lei, pentru că a demarat lucrări de demolare şi dezafectare neautorizate, cel mai probabil pentru a putea închide fabrica fără a-şi îndeplini obligaţiile de mediu” (littps://m.e(...)eanul.ro/stiri/ultima-or-31-l/au-continuat-demolarea-fabrica-(...)-amendata-iar-de-comisarii-gărzii-de-mediu-(...)-143678.html. articol publicat în data de 27.08.2018).

Din cele expuse mai sus reiese că pârâta continuă să îşi risipească averea şi să dezafecteze toate bunurile, dovedind reaua sa credinţă şi nesocotirea interdicţiilor impuse de autorităţi.

Din cele expuse rezultă riscul iminent care planează asupra societăţii privind imposibilitatea de a recupera sumele de la pârâtă, iar o astfel de situaţie presupune rămânerea fără efect a tuturor demersurilor efectuate de către societatea creditoare, motiv pentru care se impune instituirea de urgenţă a unu sechestru asupra bunurilor pârâtei.

Sub un alt aspect, nici amendarea fabricii de (...) de către comisarii Gărzii de Mediu nu au avut niciun efect; mai mult, nici interdicţia impusă de către aceştia de a stopa orice demolare/dezafectare nu a avut efect asupra pârâtei, câtă vreme aceasta a continuat demersurile ilegale, astfel cum reiese din articolul de presă din data de 27.08.2018. Acesta este încă un argument esenţial pentru care se impune admiterea cererii creditoarei, întrucât rezultă clar din acţiunile pârâtei că intenţionează să lichideze toate bunurile, nesocotind interdicţiile impuse de autorităţile statului.

Practic, singura soluţie pentru ca ea să-şi poată satisface creanţa deţinută împotriva pârâtei, ar fi admiterea prezentei cereri care s-ar materializa într-o hotărâre judecătorească. O nesocotire a hotărârii instanţei judecătoreşti ar constitui un caz penal împotriva fabricii. Practic, o astfel de hotărâre este singura şansă pentru ca creditoarea să mai poată recupera toată investiţia şi beneficiul nerealizat, pierdute din cauza neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de către pârâtă.

Astfel cum rezultă din articolele citate, este dovedit dincolo de orice echivoc faptul că demontarea şi relocarea fabricii este realizată şi în prezent. Deci, până la soluţionarea acţiunii pe fondul cauzei, este posibil ca fabrica să fie dezafectată în totalitate, bunurile să fie toate relocate, iar apelanta să nu mai aibă ce executa pentru recuperarea creanţei sale.

În ceea ce priveşte cauţiunea, raportat la situaţia financiară a societăţii, dovedită cu înscrisurile existe la dosarul cauzei, apreciază că instanţa poate dispune admiterea cererii, fără obligarea sa la plata unei cauţiuni în conformitate cu prevederile art. 952 alin. (1): „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.”

Posibilitatea acordării de scutiri şi reduceri la diversele taxe judiciare (în sens larg, cuprinzând şi cauţiunea) trebuie să fie una din principalele garanţii în sensul că se asigură caracterul efectiv al accesului la o instanţă. Instituindu-se taxe mult prea mari, fără posibilitatea luării în discuţie a reducerilor sau scutirilor, se anulează, practic, dreptul de a avea acces real la o instanţă de judecată, iar accesul la o instanţă nu înseamnă, în niciun caz, doar posibilitatea fizică a justiţiabilului de a înregistra o cerere oarecare la serviciul de registratură al unei instituţii judiciare. Accesul la o instanţă ori la justiţie, în general, înseamnă mult mai mult: asigurarea şi acordarea tuturor garanţiilor procedurale, necesare realizării unui proces echitabil (de exemplu, eficacitatea procedurii, adică garantarea faptului că un justiţiabil îşi poate satisface interesele urmărite; competenţa de plină jurisdicţie a instanţei, adică atributul instanţei de a analiza cauza pe fond; posibilitatea de a-şi prezenta şi susţine cauza în faţa judecătorului - pe scurt, efectivitatea accesului la justiţie. (R. Chirita, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, comentarii şi explicaţii, voi. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, 127 şi urm., pag. 260 şi urm.; D. Bogdan, Procesul civil echitabil în jurisprudenţa CEDO, vol. I, Accesul la justiţie, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, pag. 1 - 41).

În cauza Iosif şi alţii vs. România (nr. 10443/03), Curtea a constatat încălcarea art. 6 par. 1, în condiţiile în care instanţele naţionale au obligat pe reclamanţi la plata unei cauţiuni în cuantum de 3.867.331.000 lei vechi, suma fiind, fără îndoială, foarte mare pentru orice justiţiabil, nefiind justificată nici de circumstanţele speciale ale cauzei şi nici de situaţia financiară a reclamanţilor. De asemenea, Curtea a apreciat ca nerelevant faptul că reclamanţii au avut la dispoziţie un anumit timp pentru a achita cauţiunea (din data de 19.03.2002, până la 09.04.2002), cu atât mai mult cu cât această perioadă de timp era una foarte scurtă pentru a obţine o sumă atât de mare.

Într-o speţă similară, instanţa a considerat perfect admisibilă şi a admis pe fond cererea de scutire de la plata cauţiunii, apreciind că suma de 1.406 lei este prea mare şi împiedică accesul părţii la o instanţă, societatea comercială în cauză nemaiavând activitate şi deci, niciun fel de profit din care să achite suma respectivă. (Judecătoria Deva, încheierea din data de 12 iulie 2010).

Rezumând, având în vedere că este de notorietate prejudiciul foarte însemnat pe care pârâta l-a cauzat tuturor cultivatorilor de (...), inclusiv apelantei, neîncasarea subvenţiei de la APIA (tot din cauza pârâtei), precum şi toate cheltuielile suportate pe parcursul unui an de zile pentru cultivarea (...), sunt de natură a dovedi faptul că se impune scutirea (C) de la plata cauţiunii.

Concluzionând, solicită admiterea apelului formulat, în lumina noilor informaţii apărute în presă şi care justifică necesitatea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâtei. Este evident faptul că nici amendarea ori interdicţia impusă de autorităţi nu a avut niciun efect asupra pârâtei (care continuă şi în prezent să dezafecteze în mod ilegal bunurile fabricii), sens în care singura posibilitate pentru ca (C) să îşi poată recupera creanţa pe care o are împotriva pârâtei, este prezenta acţiune de indisponibilizare a bunurile pârâtei câtă vreme mai există bunuri în patrimoniul acesteia. În caz contrar, toate demersurile sale vor rămâne fără efect, fiind practic în situaţia deţinerii unui titlu executoriu care nu va putea fi dus la îndeplinire din lipsă de bunuri, iar hotărârea instanţei de fond va rămâne fără efect.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă şi dispoziţiile Noului Cod Civil.

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Examinând încheierea apelată, raportat la motivele de apel invocate, instanţa a reţinut că apelul este fondat.

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei arătând că deţine împotriva debitoarei o creanţă exigibilă în cuantum de 299.878, 67 lei derivând din contractul încheiat între părţi la data de 10.03.20017.

Instanţa de fond a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător pe considerentul că în favoarea reclamantei s-a admis deja cererea de înfiinţare a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile prin sentinţa nr. (...)/27.03.2018 în dosar nr. (...)/2018 al Tribunalului (...) şi nu există o încheiere definitivă, pronunţată, în baza art. 956 Cod procedură civilă, prin care să se constate desfiinţat de drept sechestrul, astfel că debitoarea deţine un titlu în baza căruia ar fi putut demara măsurile asiguratorii împotriva debitoarei sale.

Potrivit art. 956 Cod procedură civilă nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător, aceasta urmând a se constata prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

Din aceste prevederi rezultă că sechestrul încetează de drept la data expirării termenului fixat de instanţă şi nu la data constatării de către instanţă prin încheiere.

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că apelanta reclamantă deţine deja un titlu în baza căruia ar putea solicita instituirea masurilor asigurătorii.

Cu privire la cererea formulată de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că sechestrul asigurător solicitat a fi înfiinţat de către apelanta reclamantă constă în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu.

Acestea reprezintă măsuri de prevedere sau de conservare pe care creditorul diligent le solicită în vederea garantării existenţei în patrimoniul debitorului a unor bunuri din valoarea cărora să îşi poată recupera creanţa.

Conform prevederilor art. 953 alin.1 Cod procedură civilă, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

În ceea ce priveşte existenţa creanţei scrise şi exigibilitatea sa, instanţa de apel a reţinut că apelanta creditoare are o creanţă constatată printr-un înscris întrucât obligaţiile contractuale, plată a contravalorii (...) de (...) şi a despăgubirilor rezultă din contractul nr. (...)/2017 încheiat între părţi, fiind şi exigibilă întrucât prin contract s-a prevăzut că plata integrală se va efectua până la data de 15.02.2018.

De asemenea, reclamanta a făcut dovada că a intentat acţiune pentru obligarea pârâtei la plata sumei pentru care solicită instituirea sechestrului asiguratoriu.

Prin urmare, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor pârâtei.

Susţinerile intimatei pârâte cu privire la netemeinicia pretenţiilor reclamantei apelante nu pot fi avute în vedere deoarece instanţa învestită cu o cerere de instituire a sechestrului asiguratoriu nu poate analiza temeinicia pretenţiilor reclamantei, ci se limitează la a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă.

Tocmai pentru a evita un abuz discreţionar din partea creditorului şi pentru a crea posibilitatea ca, în cazul în care sechestrul a fost solicitat în mod neîntemeiat, se poate stabili în sarcina creditorului obligaţia de consemnare a cauţiunii şi astfel debitorul să poată fi despăgubit pentru eventualul prejudiciu ce i-a fost cauzat prin indisponibilizarea bunurilor ca efect al instituirii acestei măsuri.

Jurisprudenţa a fost constantă în a statua în sensul că, atunci când se analizează scopul şi rolul cauţiunii, aceasta se stabileşte fără a se ţine seama de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plata cauţiunii, şi aceasta pentru că întotdeauna cauţiunea se stabileşte nu în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului, în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestuia, ca efect al instituirii unei măsuri asiguratorii. Scopul cauţiunii constă şi în prevenirea eventualelor abuzuri ce ar putea fi săvârşite în legătură cu patrimoniul debitorului, aceasta reprezentând o garanţie a exercitării cu bună credinţă a drepturilor procesuale de către creditor.

Raportat la aceste considerente, chiar dacă nu este obligatorie stabilirea unei cauţiuni, instanţa a apreciat că aceasta se impune în cauza de faţă, tocmai pentru a se asigura un echilibru între interesele părţilor. În ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, s-a avut în vedere că, art. 953 Cod procedură civilă nu prevede care este cuantumul cauţiunii pe care instanţa o poate stabili, ori pe care creditorul este obligat să o plătească, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv art. 1057 alin. 2 Cod procedură civilă, care reglementează instituţia cauţiunii judiciare, conform căruia, dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.

Aşadar, legiuitorul a stabilit doar limita maximă a cauţiunii, de 20% din valoarea obiectului cererii, urmând ca stabilirea acesteia, în concret, să se facă de către instanţa de judecată, raportat la împrejurările cauzei. Astfel, trebuie subliniat încă o dată scopul cauţiunii, ca fiind acela de a asigura o garanţie în vederea ocrotirii intereselor debitorului împotriva exercitării abuzive, cu rea-credinţă, de către creditor, a drepturilor sale procesuale. În stabilirea cauţiunii, instanţa trebuie să urmărească asigurarea unui just echilibru între interesele şi consecinţele acestei măsuri raportat la fiecare dintre cele două părţi implicate, astfel încât cauţiunea să fie stabilită într-un cuantum justificat de circumstanţele speciale ale cauzei, fără a constitui, totuşi, pentru creditor, o sarcină financiară excesivă, de natură să îl determine a renunţa la instituirea unor măsuri asigurătorii.

Raportat la aceste considerente, instanţa a apreciat că se impune achitarea unei cauţiuni de 10% din valoarea creanţei, respectiv 29.988 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei, sub sancţiunea desfiinţării de drept a măsurii, în condiţiile art. 956 Cod procedură civilă.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost admis apelul şi schimbată în tot sentinţa, în sensul admiterii cererii de sechestru asiguratoriu până la concurenţa sumei de 299.878,67 lei, cu obligarea reclamantei la consemnarea unei cauţiuni în cuantum de 29.988 lei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare