Drept Civil-contestație creditor

 - contestaţie creditor -

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  1891

Şedinţa publică de la 3 aprilie 2018 

  La ordine venind pronunţarea asupra judecarea cauzei civile privind pe contestatoarele AA şi BBîn contradictoriu cu intimaţii CCşi DD, având ca obiect contestaţie creditor (Legea 77/2016).

Dezbaterile fondului au avut loc în şedinţa publică din data de …., fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea asupra cauzei civile de faţă, pentru astăzi – …...

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …, sub nr. …., contestatoarele AA și BB. în contradictoriu cu intimaţii-debitori CCşi DD au formulat contestație privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește Notificarea din data de 05.05.2017, formulată conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, privind darea în plată a imobilului situat ……….., în vederea stingerii creanţelor provenite din ………….

Au solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării formulate de debitori, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarele au susţinut neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru a putea beneficia de procedura dării în plată.

Procedura dării în plată reglementată de prevederile Legii nr. ....reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, proba acestor condiţii le revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art. 4 lit. a), c) şi d).

Toate aceste dovezi se impunea a fi ataşate la notificarea prevăzută de art. 5 din lege, astfel încât creditorul să poată decide în sensul prezentării la notar sau a contestării pe calea acţiunii reglementate de art. 7.

Fiind sesizată cu notificarea de la art. 5, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia.

Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

Aşadar, nici probarea condiţiilor în faţa instanţei de judecată nu ar putea să determine, în mod retroactiv, admisibilitatea notificării.

Debitorii nu au dovedit dificultăţi în rambursarea împrumutului, şi nu au informat niciodată banca asupra unor dificultăţi financiare pentru a li se putea oferi o soluţie de rambursare a creditului adaptată noilor condiţii.

Subzistă astfel ideea că nu imposibilitatea de a plăti creditul este motivul notificării de dare în plată, ceea ce contravine chiar scopului în care a fost creată Legea dării în plată, şi anume, acela de a crea proceduri legale potrivit cărora debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat, aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate, conform Raportului asupra proiectului de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi al Camerei Deputaţilor.

Contestatoarea …... a susținut că nu are calitate de creditoare. Convenţia de credit s-a încheiat cu …..., ulterior aceasta procedând la încheierea contractului de cesiune prin care drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate, actualul creditor fiind …..

În cauză Notificarea este destinată băncii ……., prin care i se solicită stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit prin darea în plată a bunuilui imobil ipotecat, însă ea nu are calitate pentru a dispune stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit, sau pentru a ordona unei alte entităţi juridice să facă sau să nu facă ceva.

Aşadar, la data comunicării notificării de către debitoare către ……., ea nu are calitate în înţelesul Legii 77/2016.

Referitor la condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. a), a arătat că, pentru a fi îndeplinită această condiţie, împrumutatul trebuie să facă dovada că a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

A apreciat că această probă trebuia ataşată la notificare.

În privinţa condiţiei de la art. 4 alin. (1) lit. c), contestatoarea a susţinut că petentii nu au făcut dovada faptului că au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la …. din care să reiasă faptul că la adresa imobilului nu se plătesc taxe şi impozite pentru sediul unei societăţi sau punct de lucru, împreună cu dovada de la Oficiul Registrului Comerţului a faptului că la adresa imobilului nu figurează niciun sediu al vreunei societăţi.

Pentru a fi îndeplinită această condiţie creditul trebuie să fie contractat cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil cu destinaţie de locuinţă.

Faţă de aceste aspecte a apreciat că nu este îndeplinită această condiţie.

De asemenea, în ceea ce privește condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. d), contestatoarea a arătat că debitorii nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii prin prezentarea unui certificat de cazier judiciar şi a altor documente relevante din care să rezulte că nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. …. privind cazierul judiciar, acesta se organizează ca mijloc de cunoaştere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni contra persoanei şi a libertăţii acesteia, a patrimoniului şi, în general, a ordinii de drept.

Prezentarea certificatului de cazier judiciar reprezintă unicul mijloc prin care o persoană poate face dovada faptului că nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni, motiv pentru care, în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, era obligatoriu să fie ataşat la cererea depusă în conformitate cu prevederile art. 5 din lege, sub sancţiunea inadmisibilităţii acesteia.

Notificarea nu respectă dispozițiile art. 5 din lege. Potrivit art. 5 alin. 3 din lege, „prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, (...)”.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea 77/2016, „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, [...] o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 din lege.”

În cuprinsul notificării nu sunt detaliate condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 4 din ….., respectiv nu se arată faptul că notificarea privind darea în plată îndeplineşte cumulativ condiţiile cu privire la existenţa calităţii de consumator, la cuantumul sumei împrumutate, scopul pentru care a fost contractat creditul şi inexistenţa unei condamnări definitive pentru infracţiuni în legătură cu creditul.

Din formularea textului legal reiese că acestea sunt cerinţe imperative cu privire la conţinutul notificării de dare în plată a căror neîndeplinire lipseşte notificarea de efectele pe care le prevede legea în discuţie.

Contestatoarele au solicitat instanţei să analizeze contestaţie şi din perspectiva art. 11 din …… conform căruia în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.

Aşadar, în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, raţiunea instituită de către legiuitor are ca efect repararea dezechilibrului contractual, iar debitorii nu au făcut dovada acestui dezechilibru constând într-o dificultate financiară extremă care să justifice aplicarea legii.

Textul nu are doar o valoare stilistică, nici nu este doar o idee din expunerea de motive rătăcită în corpul legii, ci este o veritabilă normă juridică, prin care se instituie o condiţie de fond, esenţială pentru aplicarea mecanismului dării în plată, pe lângă condiţiile generale de admisibilitate prevăzute la art. 4 din lege.

De altfel, pentru o simplă normă tranzitorie, această parte introductivă a textului putea foarte bine şi să lipsească.

Or, tocmai prin această parte introductivă, art. 11 devine textul care, abia în finalul legii, conţine fundamentul acesteia, raţiunea aplicării ei şi din care putem desprinde, alături de condiţiile de admisibilitate, condiţia esenţială, de fond, pentru ca darea în plată forţată şi stingerea datoriei să opereze. De aceea, au considerat că, la judecarea contestaţiilor, respectiv a acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, instanţele de judecată trebuie să verifice nu numai dacă, în speţă, in concreto, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege, ci şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 11.

Aceste condiţii sunt: a) existenţa unor riscuri izvorând din contractul de credit şi din devalorizarea bunurilor imobile. În opinia lor, asemenea notificare nu îndeplineşte condiţia legală, nefiind în prezenţa unor riscuri de natură să justifice un asemenea mecanism excepţional şi forţat de dare în plată şi de stingere a datoriei; b) riscurile astfel identificate, care prin ipoteză sunt ulterioare încheierii contractului, au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor; c) acest dezechilibru este atât de grav sau semnificativ, în sensul că obligaţia a devenit atât de oneroasă, încât nu există un alt remediu pentru a restabili echilibrul, singura soluţie fiind darea în plată şi stingerea datoriei.

Analiza legii relevă că aplicabilitatea mecanismului dării în plată şi al stingerii datoriei presupune şi alte condiţii esenţiale, de fond, pe care instanţa trebuie să le verifice în practică şi care ţin de fundamentul însuşi al legii.

Mecanismul dării în plată avut în vedere de directivă nu are în vedere o dare în plată doar pe baza unui pretins drept al debitorului şi doar prin voinţa unilaterală a acestuia.

Dacă debitorul nu este insolvabil sau nu este în pragul insolvabilităţii prin menţinerea contractului, nu există nicio raţiune pentru a impune darea în plată şi a şterge datoria.

Prin urmare, legea nu prevede ca doar în temeiul unei notificări, ca act unilateral al debitorului, instanţa să dispună darea în plată a imobilului, fără să fie condiţionate de lipsa veniturilor şi a bunurilor debitorului, adică de starea lui de insolvabilitate.

Au susținut că, potrivit soluţiei Curţii Constituţionale, prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr…., sunt constituţionale doar în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Sub un prim aspect, având în vedere soluţia Curţii Constituţionale, şi din această perspectivă, instanţa nu are posibilitatea să facă aplicarea Legii … datorită faptului că teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speţă, întrucât a fost legiferată de abia odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil în anul 2011.

Art. 107 din Legea nr…. prevede: „Dispoziţiile art. 1.271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil”. Înainte de acest moment, teoria impreviziunii a cunoscut doar aplicaţii legislative izolate, respectiv:

- ipoteza din art. 43 alin. (3) din Legea nr. …, potrivit căruia: „în cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei”;

- art. 60 alin. (2) din Ordonanţa nr. 42/1997 privind navigaţia civilă, potrivit căruia: „organele de jurisdicţie pot majora retribuţia convenţională cuvenită salvatorilor în cazurile în care meritele acestora au fost mai mari decât cele estimate în contract, atunci când condiţiile de salvare au fost mal grele şi unele cheltuieli mai mari decât cele prevăzute sau când partea salvată a ascuns situaţia reală în care se afla”;

- art. 32 din Legea nr. …: „relaţiile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalităţi între avantajele care îi sunt acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse. În consecinţă, concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei acţiuni sau unei măsuri dispuse de o autoritate publică; b) unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit”;

- art. 12 din Legea nr. …: „dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligapilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face imposibilă executarea în continuare a contractului, acesta este reziliat de plin drept”.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea teoriei impreviziunii în practica judiciară, unica excepţie acceptată constă doar în recunoaşterea posibilităţii revizuirii clauzei referitoare la preţ dintr-un contract de locaţiune (contract cu executare succesivă) ce a fost încheiat pe o durată îndelungată, respectiv revizuirea chiriei.

Sub un al doilea aspect, în cazul imprevizunii, culpa este exclusă, iar condiţiile necesar a fi întrunite sunt:

- în primul rând, trebuie să existe un dezechilibru major şi evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat, adică acest dezechilibru să fie atât de pregnant, încât îl pune pe debitorul obligaţiei respective într-o situaţie extrem de gravă, de dezavantajoasă, dacă şi-ar îndeplini prestaţia. Legea vorbeşte despre o obligaţie devenită excesiv de oneroasă, aceasta fiind singura ipoteză în care o parte poate invoca teoria impreviziunii. Acest eveniment trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, pentru a putea fi acceptat ca izvor al unei situaţii de impreviziune, trei condiţii:

- să apară după încheierea contractului şi, în mod rezonabil, să nu fi putut fi luat în considerare la momentul încheierii contractului;

- să se afle în afara controlului părţilor: dacă acestea puteau prevedea sau puteau înlătura efectele acestui eveniment nu se mai poate invoca impreviziunea.

- riscul evenimentelor să nu fi fost asumat de partea dezavantajată; asumarea oricăror riscuri este posibilă, în concret fiind vorba, în situaţia de faţă, despre o clauză contractuală prin care partea contractantă se obligă ferm şi inechivoc să îşi execute obligaţiile, indiferent de schimbările ce ar putea interveni pe parcursul derulării contractului, chiar dacă aceste schimbări ar afecta echilibrul contractual.

- debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Dacă acest element al neprevăzutului nu există, nu putem vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii, partea aflată într-o situaţie defavorabilă neputând invoca regula rebus sic stantibus, aşadar, într-o astfel de situaţie, dacă partea nu va executa contractul care a devenit extrem de oneros dintr-un motiv pe care însă l-a prevăzut sau putea să îl prevadă, se va pune problema nerespectării culpabile a obligaţiilor, ceea ce înseamnă cu totul altceva.

Este necesar ca circumstanţele noi să creeze un dezechilibru de o anumită gravitate, ce poate fi apreciată în concret de judecător. Circumstanţele noi trebuie să-l pună pe debitor într-o postură economică foarte dificilă. Un exemplu ar fi acela în care s-ar ajunge la o situaţie chiar falimentară, or în prezenta cauză nu a fost făcută dovada situaţiei în care obligaţia unei părţi a devenit „excesiv de oneroasă”.

În principal debitorii informează banca cu privire la intenţia de a da în plată bunul imobil având în vedere creşterea cursului valutar a CHF-ului, motiv pentru care arătăm că aceste susţineri făcute în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor impreviziunii sunt neîntemeiate, având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuaţia cursului valutar. Orice persoană cunoaşte că, în condiţiile în care contractează un credit în valută, trebuie să restituie în aceeaşi monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda naţională, dată fiind perioada mare de timp in care se desfăşoară relaţiile contractuale.

Nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii întrucât debitorul şi-a asumat riscul fluctuaţiilor monedei CHF, astfel cum s-a reţinut în mod corect şi în practica instanţelor judecătoreşti în acţiunile având ca obiect conversia creditelor, întemeiate pe teoria impreviziunii, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Contractând un credit într-o monedă străină debitorul a acceptat, în deplină cunoştinţă de cauză, variaţia de curs valutar. Variaţia cursului valutar este o împrejurare de fapt previzibilă, elementul central este schimbul valutar, ceea ce evidenţiază un factor variabil si previzibil care determină modul de restituire a creditului.

De asemenea nu se poate reţine că acesta suportă integral un eventual „risc valutar” datorită faptului că veniturile lor sunt în lei.

Nici condiţia negocierii nu este îndeplinită deoarece banca nu poate să facă propuneri de negociere a contractului de credit fără a avea o ofertă din partea debitorilor. Dacă banca ar face oferte debitorilor pe care aceştia nu le-ar considera favorabile însă le-ar accepta cu speranţa că, pentru moment, au aplanat diferendul s-ar ajunge în faţa instanţei de judecată deoarece aceştia vor critica clauzele contractuale ca fiind abuzive, fiindu-le încălcat dreptul de negociere, motiv pentru care, în vederea înlăturării unui nou posibil litigiu, contestatoarele au solicitat a se constata că, dacă se doreşte într-adevăr renegocierea contractului, debitorii trebuie să ataşeze o ofertă.

În drept, contestatoarele au invocat art. 7 din Legea nr. …, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În dovedire, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia au solicitat emiterea/sau punerea în sarcina debitorilor a următoarelor adrese către:

a) în vederea comunicării fişei fiscale aferente perioadei de la data încheierii contractului de credit şi până în prezent, din care să reiasă veniturile impozabile ale debitorilor, atât din salarii cât şi din alte tipuri de activităţi;

b) EE în vederea comunicării situaţiei conturilor bancare ale debitorilor, având în vedere Ordinul Preşedintelui EE nr. 3770/2015 care prevede obligaţia pentru toate institiţiile bancare de a raporta situaţia conturilor bancare deschise de persoanele fizice sau juridice către EE;

c) în vederea comunicării bunurilor mobile şi imobile cu care figurează înregistraţi debitorii;

d) Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate, în vederea comunicării bunurilor declarate la Cartea Funciară pe întreg teritoriul ţării;

e) Asociaţia de Proprietari în vederea comunicării unei adeverinţe din care să rezulte destinaţia imobilului şi persoanele care locuiesc/gospodăresc în acel imobil.

Contestatoarele au solicitat formularea unei precizări, în scris, din partea debitorilor prin care să dovedească situaţia neprevăzută şi efectele sale asupra împiedicării derulării în bune condiţii a contractului de credit, cu depunerea de probe în vederea dovedirii acestei/acestor situaţii.

Teza probatorie este reprezentată de dovedirea apariţiei riscului supra-adăugat şi condiţiile intervenirii acestuia în vederea stabilirii de către instanţa de judecată a îndeplinirii condiţiilor impreviziunii şi a manierei în care aceasta îşi va produce efectele asupra convenţiei de credit.

Au anexat în copie Notificarea nr. 5930/05.05.2017, adresa de înaintare, declaraţia debitorilor referitoare la lipsa condamnării.

Contestatoarele au achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal de 20 lei.

Intimaţii debitori au formulat întâmpinare, la data de 29.06.2017, depusă la dosar la filele 19-21, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei.

În fapt, au arătat că au contractat un credit ipotecar conform contractului de credit de nevoi personale nr. HL23386/03.06.2008, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2331/03.06.2008, la BNP, acte semnate în condiţiile stabilite şi impuse de bancă, fără a fi respectate prevederile OUG nr. 50/2010 referitoare la posibilitatea negocierii unor clauze. Astfel, rezultă cu evidenţă faptul că, prin clauzele stabilite în detrimentul consumatorului, contractul ipotecar a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile lor.

Cu referire la notificarea transmisă creditorilor privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului jud. Neamţ, înscris în CF sub nr. 24640/N/S, cu nr. cadastral provizoriu 317/73, aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate întrucât anterior notificării au încercat încheierea unui acord tocmai din auza situaţiei financiare deosebite în care se află însă nu au reuşit să ajungă la nicio înţelegere.

Astfel, contractul de nevoi personale nr. HL23386/03.06.2008 a fost încheiat pentru suma de 43.500 EUR, imobilul oferit în plată este ipotecat în favoarea creditorului Bancpost S.A. în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

Anexat notificării au transmis şi declaraţia pe propria răspundere din care rezultă că nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul precizat în notificare.

Întrucât li s-a cerut dovada că imobilul nu a făcut obiectul desfăşurării unor activităţi comerciale, au anexat adeverinţă în probaţiune.

Au considerat că prin obligarea lor la aderarea unor clauze standard, sunt prejudiciaţi în mod direct, solicitând darea în plată a imobilului către creditoare, aceasta având posibilitatea de recuperare a debitului şi a dobânzilor aferente, inclusiv a ratelor restante prin valorificare.

Deşi se afirmă că nu au făcut dovada imposibilităţii executării contractului, au susţinut că din dovezi rezultă imposibilitatea de a achita în continuare debitul, neavând alte venituri suplimentare pentru a susţine în continuare datoriile ce decurg din ipotecă.

Fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. ....referitoare la stingerea obligaţiei ce izvorăşte din contractul de credit şi a accesoriilor sale, au solicitat respingerea contestaţiei.

În dovedire, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind anexate: certificat de atestare fiscală, adeverinţe de venit, acte adiţionale 2011-2014, contract de credit, contract de ipotecă.

Debitorii au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Contestatoarele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Drept probatoriu în cauză, instanța a administrat, la solicitarea părţilor, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

La solicitarea contestatoarelor, instanţa a solicitat informaţii privind perioada 03.06.2008 (data încheierii contractului de credit de nevoi personale nr. HL23386 şi a contractului de ipotecă autentificat prin încheierea nr. 2331 din data de 03.06.2008 de B.N.P. Bloju Veronica) – 05.05.2017 (data notificării băncii) de la următoarele instituţii:

1. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei situaţia conturilor bancare deţinute de intimaţi în perioada 03.06.2008 – 05.05.2017, relațiile fiind depuse la fila 138;

 2. Direcţia Taxe şi Impozite  din cadrul Municipiului Piatra Neamţ, cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei bunurile cu care figurează intimaţii în evidenţele fiscale în perioada 03.06.2008 – 05.05.2017, acestea fiind depuse la fila 111;

 3. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei bunurile imobile cu care figurează intimaţii în evidenţele fiscale în perioada 03.06.2008 – 05.05.2017, relațiile fiind depuse la filele 112-135;

4. Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei dacă imobilul deţinut de intimaţi în municipiul Piatra Neamţ, str. Aurorei nr. 1, bl. B1, sc. D, etaj 3, apt. 73, judeţul Neamţ a figurat ca având destinaţia de sediu de firmă în perioada 03.06.2008 – 05.05.2017, relaţiile fiind depuse la fila 145.

Debitorii intimaţi au depus cazierele judiciare (filele 140-141) şi cererea din data de 01.03.2016 de renegociere a contractului (fila 142).

Instanţa a solicitat relaţii şi de la băncile unde debitorii figurau cu conturi deschise, fiind depuse informaţiile solicitate la filele 173-210, vol. I, şi filele 1-103, vol. II.

Contestatoarele au depus, la solicitarea instanţei, contractul cadru de vânzare cumpărare creanţe încheiat de Bancpost S.A., în calitate de vânzător, şi EFG New Europe Funding II B.V, în calitate de cumpărător, la filele 159-169.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, intimaţii CCşi DD au încheiat cu Bancpost S.A. contractul de credit  de nevoie personale nr. …(filele 81-87) prin care au împrumutat suma de 43.500 EUR, iar pentru garantarea restituirii creditului au încheiat contractul de ipotecă autentificat prin încheierea nr. …., de notarul public, prin care s-a instituit ipoteca asupra apartamentului situat în a municipiului Piatra-Neamţ.

Prin actele adiţionale nr. …………………banca a acceptat „reeșalonarea obligațiilor de plată lunare ale Împrumutatului aferente Contractului prin diminuarea acestora pe o perioadă strict determinată”, acesta fiind scopul principal declarat al încheierii actelor adiţionale.

La data de …., creditoarea. a încheiat cu, contractul cadru de vânzare cumpărare creanţe, susţinând prin acţiune că a fost cesionată şi creanţa deţinută împotriva debitorilor, aspect necontestat de aceştia.

….., cât și creditoarei cesionare prin care au informat-o că au decis să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ………………, înscris în cartea funciară nr… a municipiului Piatra-Neamţ în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul  de credit  de nevoie personale nr. …….

Au precizat în cuprinsul notificării că cererea întruneşte cumulativ toate condiţiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 77/2016, respectiv: au încheiat contractul de credit  de nevoie personale nr. ……. pentru suma de 43.500 EUR, imobilul oferit în plată este ipotecat în favoarea creditorului …... în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit; nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul precizat.

Au anexat simple declaraţii în sensul că nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul.

Prin aceeaşi notificare, intimaţii au invitat banca la biroul notarial, în data de …. sau în data de …….

În drept, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. …. privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, iar potrivit alin. 2 „Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.” Potrivit art. 2 pct. 2 din OG nr. 21/1992 prin consumator se înţelege „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”, iar potrivit art. 2 alin. 1  din Legea nr. 193/2000, „Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

Intimaţii-debitori au contractat creditul de „nevoie personale”, astfel că au acţionat „în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”, având calitatea de consumatori în sensul dispoziţiilor legale mai sus citate.

Aşadar, raportul juridic născut din convenţiile de credit arătate mai sus între instituţia de credit contestatoare şi intimaţii consumatori se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. …. delimitat prin art. 1.

Potrivit art. 3 din Legea nr. ….., „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. ….. privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

Instanţa reţine că art. 3 din lege menţionează derogarea reglementării de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, însă nu se poate deduce de aici că reglementarea nu se aplică contractelor de credit încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. Aceasta deoarece orice act normativ face referire la actele aflate în fondul activ al legislaţiei, iar nu la cele abrogate care rămân totuşi aplicabile potrivit regulii de drept civil tempus regit actum. Aşadar, chiar dacă în speţa de faţă contractul de credit încheiat de părţi este guvernate de Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii lui, efectele actuale sunt supuse normelor legale actuale. În acest sens, instanţa menţionează argumentul nr. 115 din Decizia nr. …, pronunţată de Curtea Constituţională a României, potrivit căruia „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. ....reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.”

Condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea dreptului de dare în plată a imobilului sunt prevăzute de art. 4 din lege are prevede că „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.”

Potrivit art. 5 alin. 1 şi 2 din lege, „(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.”

Potrivit art. 7 alin. 1 din lege, “(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.”

Art. 11 din lege adaugă: “În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.”

Prin Decizia nr. …., pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României la data de …….., moment de la care a devenit obligatorie erga omnes, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. ....privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Aşadar, pentru a beneficia de dreptul de a da în plată băncii imobilul achiziţionat sau adus garanţie în scopul stingerii creanţei şi a accesoriilor sale, debitorii trebuie să probeze nu numai îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. 1 şi la art. 11 din Legea nr. 77/2016, dar şi existenţa condiţiilor impreviziunii. Acestea reprezintă condiţii de fond, cele de formă vizând strict conţinutul notificării comunicate de debitori.

Sub aspect formal, instanţa apreciază că Notificarea înregistrată sub nr. …., transmisă prin intermediul Cabinetului de avocat, cuprinde toate menţiunile impuse de lege, nefiind afectată de niciun viciu de nelegalitate.

Cu privire la condiţiile de fond impuse de art. 4 alin. 1 lit. a), b) şi c) din lege, instanţa apreciază că acestea nu sunt integral îndeplinite în cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, părţile au calitatea de creditor şi consumator, în accepţiunea legislaţiei privind protecţia consumatorilor, creditul acordat are o valoare de 43.500 EUR, fiind deci sub pragul valoric maxim de 250.000 EUR stabilit de lege, iar creditul a fost garantat prin constituirea unei ipoteci imobiliare.

În cauza de faţă, destinaţia de locuinţă a imobilului ipotecat rezultă din relaţiile depuse de Direcţia de Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra-Neamţ, apartamentul ipotecat reprezentând singura locuinţă a soţilor.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la lit. d), instanţa constată că intimaţii-debitori au depus cazierele judiciare din care rezultă lipsa oricărei condamnări în legătură cu creditele contractate.

Suplimentar, instanţa mai reţine că, din prevederile art. 11 din Legea nr. .., rezultă că scopul reglementării acestei modalităţi excepţionale de stingere a obligaţiei de rambursare a creditului prin darea în plată a imobilului în absenţa acordului creditorului este „echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit”. Această condiţie de fond este în strânsă legătură cu necesitatea întrunirii elementelor care permit aplicarea teoriei impreviziunii.

Prin Decizia nr. …., instanţa constituţională a făcut o amplă analiză a acestei instituţii juridice sub imperiul Codului civil din 1864 care guvernează contractul de credit ipotecar încheiat de părţile în cauză în anul 2008.

Astfel, Curtea a reţinut că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.” Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271].

A mai reţinut Curtea că, în esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea a reţinut că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo. Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

În continuare, s-a arătat că, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti.

Curtea a mai arătat că deşi Legea nr. ....nu se referă in terminis la impreviziune, intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia „criză a contractului”.

Trasând liniile directoare pentru aplicarea legii, Curtea a arătat că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. …., îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege. Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. ....(predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. …., instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

În cauza de faţă, intimaţii-debitori nici nu au afirmat şi nici nu au probat existenţa elementelor necesare pentru ca instanţa să procedeze la aplicarea teoriei impreviziunii, respectiv: existenţa unei situaţii neprevăzute (condiţie obiectivă); efectele acesteia asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective); analiza sub aspectul echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă).

Astfel, prin întâmpinarea formulată în cauză sunt criticate într-o manieră generală clauzele contractului de credit şi modalitatea încheierii acestui contract. Singura susţinere ce poate fi analizată este aceea a unei situaţii financiare deosebite care îi pun în imposibilitatea de a executa contractul.

Din adeverinţele de venit depuse de debitori rezultă că ambii realizează venituri, debitoarea DD figurând cu venituri din profesii liberale comerciale, iar debitorul CCcu venituri salariale sau asimilate salariilor.

Analizând evoluţia acestor venituri realizate de debitori, instanţa reține că, într-adevăr, acestea s-au diminuat în ultimii ani în raport cu anii care au urmat imediat după încheierea contractului, însă această împrejurare de fapt nu poate prin ea însăși, singură, în lipsa altor elemente, să justifice aplicarea regulilor impreviziunii, pentru care este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, aşa cum s-a arătat mai sus.

Aşadar, nu este îndeplinită în cauză condiţia referitoare la efectul situaţiei neprevăzute asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi nici aceea privind o răsturnare a echităţii în cadrul contractului, nefiind deci îndeplinite cumulativ condiţiile pentru aplicarea teoriei impreviziunii.

Este de menționat că aceste considerente sunt valabile pentru debitorii intimați în raport cu creditoarea actuală BB, numai aceasta putând primi, în virtutea calității sale de creditor cesionar actual, plata sumelor datorate în temeiul contractului de credit, inclusiv prin dare în plată.

În raport de creditoarea inițială …., instanța consideră că aceasta, nemaiavând la data notificării calitate de creditor în raport cu debitorii intimați, nu mai poate primi nicio plată în baza contractului de credit, evident nici sub forma dării în plată.

În consecinţă, instanţa va admite contestaţia formulată de contestatoarele AA. şi BBîn contradictoriu cu intimaţii debitori CCşi DD și va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării de către intimaţii debitori CCşi DD către contestatoarele AA. şi BBa notificării nr. ……, transmisă prin intermediul Cabinetului de avocat ……

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, intimații fiind cei care au căzut în pretenţii, vor fi obligaţi la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Admite contestaţia formulată de contestatoarele AA şi BB(C ambele cu sediul procedural ales în municipiul ….. în contradictoriu cu intimaţii debitori CCşi DD, ambii cu domiciliul în municipiul Piatra Neamţ, str.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării de către intimaţii debitori CCşi DD către contestatoarele AA. şi BBa notificării nr………, transmisă prin intermediul Cabinetului de avocat ……..

Obligă intimaţii la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

  Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 aprilie 2018.

.

Domenii speta

Spete similare