Capacitate procesuala de folosinta

Asupra apelului civil de faţă.

 Prin sentința civilă nr. 1276 din data de 11.03.2020, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2020, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului - debitor.

S-a respins cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de către contestatorul U P I (L) SA în contradictoriu cu intimatul O T (decedat), ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele: Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacitaţii civile şi presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligaţii pe plan procesual (capacitatea de folosinţă), respectiv de a sta in judecata (capacitatea de exerciţiu).

 Excepţia lipsei capacitaţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, putând fi invocată din oficiu de instanţă.

 Conform dispoziţiilor normative în materie:

 Art. 56 NCPC – Capacitatea procesuală de folosinţă: (1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. (3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 35 NCC – Durata capacităţii de folosinţă: Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.

În cauza dedusă judecăţii, conform relaţiilor înaintate de Biroul de Relaţii Confidenţiale din cadrul Judecătoriei, urmare a consultării bazei de date DEPABD, Judecătoria  a constat  că pârâtul a decedat la data de 04.02.2018 (fila 42).

Dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost înaintată Judecătoriei Slatina la data de 08.01.2020 (data poştei), cu mult după decesul pârâtului, excepţia invocată a fost admisă, deoarece la momentul formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul nu mai avea capacitate procesuală de folosinţă.

 Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea U P I (L) SA, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

 Susține că soluția de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatului  a fost admisă în mod neîntemeiat, întrucât anterior admiterii excepției instanța de fond trebuia să dispună  citarea sa cu mențiunea că în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că intimatul a decedat anterior inițierii procedurii de executare silită.

In fapt, apelanta contestatoare Ultimo Portfolio lnvestment [L) SA (denumita In continuare "UPf) a cesionat o serie de creanţe de la diverşi creditori, cu domiciliul in toata tara, creanţe pentru care fie s-a solicitat, ulterior, punerea lor in executare prin formularea cererilor de executare silita, fie au fost continuate procedurile execuţionale deja declanşate de creditorul cedent iniţial, D C A S.R.L, reprezintă societatea noastră in România, in calitate de reprezentant, potrivit dispoziţiilor O.U.G. 50/2010, fiind îndeplinite condiţiile si formalităţile care au condus la înregistrarea in lista entităţilor care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe care figurează in evidenta A.N,P.C. ce poate fi verificata pe website-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Pentru recuperarea creanţelor de la debitorii care îşi aveau domiciliul în raza Curţii de Apel Craiova, societatea contestatoare a apelat la serviciile executorului judecătoresc T G L din Mun. C. Având in vedere numărul mare de dosare care urmau a fi deschise, s-a agreat cu executorul judecătoresc ca societatea să achite, la momentul deschiderii dosarului de executare, o suma de aproximativ 160 lei cu titlu de cheltuieli de executare, acestea fiind singurele agreate ca fiind suficiente pentru desfăşurarea procedurii de executare silita, in cazurile creanţelor negarantate.

De asemenea, s-a agreat şi faptul ca, in dosarele de executare în care urmează a fi recuperate diverse sume de la debitori, acestea sa fie destinate acoperirii (1) in proporţie de 50% pentru acoperirea onorariului executorului judecătoresc [care urma a fi stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare} si a eventualelor cheltuieli de executare si (II) in proporţie de 50% pentru acoperirea cheltuielilor de executare avansate de către creditor (pana Ia limita sumelor efectiv achitate) si a restituirii debitului restant [pana la limita debitului restant din fiecare dosar.

 Precizează faptul ca aceasta a fost maniera de lucru uzata de către societatea contestatoare cu executorul judecătoresc începând cu data de 16.09.2019 moment la care relaţiile dintre cele doua pârti au început sa se degradeze, ca urmare a solicitărilor nelegitime si exagerate ale executorului judecătoresc fata de societatea apelantă.

 Mai exact, în decursul anului 2019, societatea contestatoare a propus si perfectarea unui contract de colaborare care sa reglementeze în scris cele deja practicate, fiind schimbate diverse versiuni ale unui astfel de contract, la acest moment, executorul judecătoresc a solicitat societăţii contestatoare acordarea unei exclusivităţi la nivelul Curţii de Apel Craiova. In concret, acesta a solicitat ca toate dosarele aferente creanţelor cesionate de societatea contestatoare , pentru debitorii cu domiciliul in raza Curţii de Apei Craiova, sa îi fie încredinţate exclusiv  acestui executor, aspect asupra căruia nu a existat un consens Intre parii.

In urma acestui eveniment, (I) i s-a confirmat de către executorul judecătoresc ca organigrama biroului acestuia fusese modificata subit şi ca (II) personalul biroului sau care se ocupa de dosarele companiei contestatoare  nu vor mai face acest lucru. La data de 25.11.2019, executorul judecătoresc a comunicat faptul ca, pentru a continua executarea silita, se impune achitarea unor sume suplimentare cu titlu de cheltuieli suplimentare de executare.

 Ulterior, începând cu data de 23.12.2019, societatea contestatoare  a primit din partea executorului judecătoresc peste 5200 de încheieri prin intermediul cărora erau stabilite cheltuieli de executare suplimentare, fără a fi precizat motivul pentru care se impun a fi achitate sumele suplimentare solicitate. In concret, au fost stabilite cheltuieli suplimentare de 150 lei în fiecare din cele peste 5200 de dosare de executare silita încredințate executorului, rezultând astfel o suma de aproximativ 800.000 lei care ar trebui achitata de către compania contestatoare pentru continuarea procedurii de executare silita.

Societatea contestatoare a formulat contestaţie la executare împotriva tuturor încheierilor emise de executorul judecătoresc (în jur de 5200 de contestaţii la executare pe rolul tuturor judecătorilor din raza Curţii de Apel Craiova) prin care a prezentat toate motivele de nelegalitate a acestor încheierii de stabilire a cheltuielilor suplimentare, solicitând anularea acestora.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca, in ansamblu, prin raportare la cele peste 5200 de dosare în care sunt solicitate cheltuielile suplimentare, suma totala pretinsa de executorul judecătoresc este de aproximativ 300,000 lei (aprox. 170.000 EUR) in condiţiile în care (II) in toate aceste dosare de executare subscrisa a achitat deja un avans executorului de aprox. 160 lei per dosar (rezultând astfel un total de aprox. 840.000 lei) iar (III) executorul nu a reuşit sa recupereze nici o suma de la debitori.

Fără a antama alte discuţii cu privire la fondul problemei şi cu titlu de exemplu,  solicită ca instanţa doar să reţină faptul ca interogările dispuse de executorul judecătoresc la ANAF (pentru a afla daca debitorul urmărit înregistrează veniturile sunt gratuite, ANAF nepercepând o taxa in acest sens, verificările minime necesare stabilirii legalităţii procedurii sub aspectul statutului persoanei si a domiciliului acesteia, respectiv verificări DEPABD, presupun un cost derizoriu de 1 Ron/verificare.

Or, în condiţiile în care deja a fost achitat un avans iar astfel de demersuri periodice realizate de executor nu generează costuri, este evident ca, chiar si la o simpla vedere asupra spetei in sine, pretenţiile executorului judecătoresc de a achita sume suplimentare sunt evident nejustificate.

Societatea contestatoare  a formulat contestaţie la executare prin care a prezentat toate motivele de nelegalitate a încheierii de stabilire cheltuieli suplimentare, solicitând anularea acesteia.

Însă, pe parcursul judecării contestaţiei la executare si ca urmare a demersurilor efectuate de instanţa la DEPA cu privire la debitorul din prezenta cauza, a rezultat că debitorul decedase anterior deschiderii procedurii de executare silita. Pe cale de consecinţa, instanţa de fond a decis respingerea contestaţiei la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsita de capacitate procesuală de folosinţa.

 Instanţa de apel  urmează să reţină faptul  ca instanţa de fond nu a dispus citarea  i contestatoarei pentru a-şi  exprima un punct de vedere cu privire la acest incident procedural de care nu a avut cunoştinţă si nici nu a pus niciodată în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a moştenitorilor în vederea continuării judecăţii.

Fără a realiza aceste demersuri,  solicită să se constate  constataţi că instanţa de fond a procedat în mod nelegal trecând la soluţionarea contestaţiei la executare prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a debitorului, ce a condus la respingerea contestaţiei la executare fără cercetarea fondului contestaţiei.

Consideră că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţa a debitorului a fost admisa în mod neîntemeiat.

În primul rând, trebuie observat faptul că, anterior admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a debitorului, instanţa de fond trebuia să citeze creditoarea cu această menţiune, aducându-i la cunoştinţa despre faptul că, în urma cercetărilor instanţei de fond s-a stabilit faptul că debitorul a decedat anterior iniţierii procedurii de executare silită.

Indiferent de soluţia care putea fi adoptata pe fondul cauzei, contestatoare apreciază ca pentru respectarea dreptului la apărare, garantat prin Constituţie si prevăzut la art. 13 din Codul de procedură civilă, se impunea ca instanţa să citeze contestatorul cu menţiunea faptului că a fost invocata această excepţie, chiar şi din oficiu, şi să solicite acestuia un punct de vedere. Ar fi fost de ajuns, cel puţin, ca instanţa să aducă la cunoştinţă aceasta situaţie pentru ca aceasta să îşi poată pregăti apărarea şi să prezinte instanţei de judecată contraargumentele pentru care o astfel de excepţie trebuia să fie respinsă.

 Mat mult, în respectarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 din CPC, instanţa de fond era obligată să pună această chestiune în discuţia contestatoarei.

 Acest text de lege prevede expres faptul că „părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată in cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu".

Alin. 5 al aceluiaşi articol prevede clar că „Instanţa este obligata, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate".

Pe cale de consecinţă,  solicită ca instanţa de control judiciar să constate ca instanţa a soluţionat aceasta excepţie fără a pune in discuţia pârtilor acest fapt şi fără a solicita acesteia un punct  de vedere, motiv pentru care, in opinia contestatoarei, instanţa  de fond  a încălcat prevederile legale mai sus menţionate şi în mod implicit, dreptul contestatoare la apărare.

În acest sens, nu trebuie uitate şi prevederile art. 16 alin, (6) din CPC care prevede că instanţa de judecată îţi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept  pe excepţii  sau pe  mijloacele de probă care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii. Atât timp cât cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă nu a avut loc nici o dezbatere contradictorie, instanţa de control judiciar este rugată să constate faptul că s-a încălcat dreptul contestatoare la apărare, fiind lipsită de posibilitatea de a formula concluzii cu privire la netemeinicia acestei excepţii procesuale  şi că prejudiciul adus acesteia nu poate fi înlăturat decât prin anularea sentinţei de fond şi retrimiterea cauzei spre rejudecare.

În al doilea rând, în măsura în care instanţa a constatat că debitorul din dosarul de executare este decedat, fapt confirmat de relaţiile furnizate instanţei, contestatoarea solicită  să se constate faptul că instanţa de fond trebuia să pună în discuţie introducerea în cauză a moştenitorilor debitorului. Apreciază ca fiind nelegală admiterea în mod direct a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţa, fără punerea în discuţie a necesităţii introducerii în cauza a moştenitorilor debitorului.

Sub un prim aspect, după cum bine  se cunoaşte, executarea silită reprezintă ce-a de-a doua parte a procesului civil care are ca scop, conform art.1 alin. (1) din CPC, executarea „hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei în materie civilă". De asemenea, conform art. (2) din CPC, dispoziţiile CPC „constituie procedura de drept comun în materie civilă".

Pe cale de consecinţă, normele legale generale prevăzute de CPC pentru desfăşurarea judecării procesului civil se aplică si etapei de executare silita, în măsura compatibilităţii şi adaptat la specificul procedurii de executare silita.

Sub un al doilea aspect, art. 36 din CPC prevede posibilitatea transmiterii calităţii procesuale, pe cale legală sau convenţională, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii,

În ceea ce priveşte transmiterea dreptului dedus judecăţii pe cale legală, art. 954 din Codul Civil prevede că moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia, iar art. 1114 alin, (2) prevede faptul că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile si sarcinile moştenirii cu bunurile din patrimoniul succesoral, în funcţie de cotă fiecăruia din moştenire. Ca urmare a decesului debitorului şi a acceptării moştenirii, moştenitorii acestuia preiau nu doar bunurile de la masa succesorală ci şi datoriile debitorului, în limita bunurilor moştenite. Pe cale de consecinţă, acceptarea moştenirii determină şi transmisiunea legală a obligaţiilor iniţiale ale debitorului dea achita creanţa creditorului.

Aferent transmiterii obligaţiei principale de a suporta şi pasivul moştenirii, se transmite moştenitorului şi calitatea procesuală o debitorului din dosarul de executare silită. Din acest motiv, moştenitorul acceptant al succesiunii devine noul debitor al creditorului, până ta limita bunurilor incluse Ia masa succesorală, moştenitorul preluând calitatea de debitor în cadrai procedurii de executare silită.

Această ipoteză este prevăzută, în mod expres, şi de prevederile art. 645 din CPC care prevede următoarele „Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând in cursul executării silite, potrivit legii . În acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calităţii procesuale produc efecte, în condiţiile legii, faţă de succesorii in drepturi ai creditorului sau at debitorului, după caz". Atât timp cât acest text de lege indica, în mod expres, transmiterea calităţii procesuale, în cadrul procedurii de executare silită, către succesorii debitorului, apreciem că instanţa trebuia să țină cont de această norma expresă şi  să pună în discuţie necesitatea introducerii în cauză a moştenitorilor şi  apoi să procedeze în mod efectiv la acest demers procedural.

În aceste condiţii, contestatoare apreciază că instanţa de fond trebuia să pună în discuţie introducerea în cauză a moştenitorilor debitorului şi nu să invoce şi să admită excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a debitorului. Introducerea în cauză putea fi dispusă ca urmare solicitării creditoarei şi a emiterii unei adrese către Camera Notarilor care să furnizeze informaţiile privind moştenitorii eventuali al debitorului sau putea mandata creditoarea să afle aceste informaţii şi sa le comunice instanţei de judecată.

 Or, în lipsa unei solicitări exprese din partea creditoarei, instanţa avea oricând posibilitatea de a dispune suspendarea judecării cauzei în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 din CPC până la indicarea moştenitorilor de către creditoare şi până la formularea unei cereri de introducere în cauză.

In lumina acestor aspecte, contestatoarea apreciază că soluţia instanţei de fond este profund greşită şi se impune anularea acesteia şi trimiterea spre rejudecare, instanţa de fond urmând să dispună introducerea în cauza a moştenitorilor debitorului decedat.

 În al treilea rând, contestatoarea solicită a se observa faptul că  nu avea de unde să cunoască că debitorul este decedat.Singura pârghie prin care poate afla o asemenea informaţie se află la dispoziţia executorului judecătoresc, acesta având de a formula o adresă către DEPAGD pentru a verifica astfel do aspecte. Faptul că executorul judecătoresc nu a întreprins un astfel de demers nu denotă decât ca executorul, în realitate,nu a efectuat demersurile minime necesare pentru recuperarea creanţelor contestatoarei.

Motiv pentru care se confirmă, din nou, susţinerea contestatoarei  că BEJ T nu este îndreptăţit să solicite cheltuieli suplimentare de 150 lei per fiecare astfel de dosar.

Este evident că orice profesionist în această materie ar fi verificat, de la bun început, care sunt datele actualizate de identificare ale debitorului, pentru întreprinderea unor demersuri de executare eficientă de natură a recupera creanţa. Dacă ar fi efectuat acest demers de la bun început, atunci autorităţile competente i-ar fi comunicat , aşa cum au comunicat şi instanţei de judecată, că debitorul este decedat, moment de la care contestatoare  ar fi avut cunoştinţa de acest fapt,

La al patrulea rând, din prisma prevederilor art. 687 alin. (1) din CPC, este evident ca procedura de executare silita este in întregime nula. Or, lipsa de profesionism a executorului judecătoresc a determinat, in mod concret, un prejudiciu pentru creditor, in condiţiile in care a avansat cheltuielile iniţiale de 160 lei per fiecare dosar de executare, sume care nu mai pot fi recuperate de la debitorul decedat. In condiţiile în care întreaga procedura de executare este nula, aspect cunoscut de către executorul judecătoresc, solicitarea unor cheltuieli suplimentare de 150 lei per fiecare dosar de executare confirma ca, in realitate, intenţia executorului judecătoresc este de a obţine de la contestatoare sume de bani care nu i se cuvin, fără a fi interesat de legalitatea procedurii de executare pe care se prezuma ca o cunoaşte,

Chiar făcând abstracţie de acest fapt, solicită ca instanţa de apel să constate faptul ca, în momentul de faţă, creditoarea contestatoare se afla într-o situaţie procesuala dificila, decesul debitorului determinând lipsa persoanei cu care o contestaţie la executare poate fi judecata in contradictoriu. Contestatoarea susţine acest fapt si din perspectiva deciziilor CCR care au statuat, în mod constant, ca executorul judecătoresc nu are calitate procesuala pasiva in cadrul unei contestaţii la executare.

Necesitatea introducerii în cauza a moştenitorii debitorului reprezintă singura modalitate în care contestatoarea creditoare va putea solicita anularea unul act de executare vădit nelegal. Mergând în continuare pe acest argument, un eventual refuz de introducere în cauza a moştenitorilor va da posibilitatea executorului judecătoresc de a emite alte acte de executare prin care sa stabilească alte sume suplimentare care vor beneficia de un caracter executoriu, cunoscând ca o eventuala contestaţie la executare va avea aceeaşi soarta ca si cea din prezentul dosar.

Din contra, contestatoarea apreciază ca intervenţia instanţei este necesara pentru încetarea unui abuz dispus împotriva contestatoarei creditoare, introducerea în cauza a moştenitorilor fiind realizata doar in scopul îndeplinirii condiţiilor procedurale.

Nu în final, trebuie reţinut ca scopul contestaţiei la executare formulata de creditoare nu consta în obţinerea de cheltuieli de judecata ci constă în anularea unui act de executare vădit nelegal,in condiţiile de faţă si evitarea executării silite din partea executorului pentru pretinse sume suplimentare aferente unei proceduri de executare silita care este nula si nici nu trebuia sa fie pornita de executorul judecătoresc.

 In aceste condiţii, este evident faptul ca, în momentul de faţă şi în condiţiile prezentate mai sus, contestatoarea nu poate ridica pretenţii fata de moştenitorii debitorului decedat anterior începerii procedurii de executare silita. Din acest punct de vedere, apreciază ca introducerea în cauza a moştenitorilor este imperios necesara a fi dispusa pentru anularea unui act vădit nelegal.

Necercetarea fondului de către instanţa de fond, ca urmare a admiterii excepţiei impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a debitorului, invocată din oficiu de instanţa de judecată, apreciază că nu s-a trecut la o cercetare a fondului pretenţiilor şi argumentelor aduse de creditoare prin contestaţia la executare formulată. Acest fapt poate fi constatat în mod facil prin analizarea sentinţei civile atacate, singurele aspecte analizate de instanţă fiind cele cu privire la statusul debitorului.

Pe cale de consecinţa, devin aplicabile prevederile art. 480 alin. (3) din CPC care prevăd faptul dă în cazul în care se constată că instanţa de fond a judecat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul. Excepţie de la această regulă este situaţia în care părţile solicită anularea hotărârii şi trimiterea cauzei instanţei de fond spre rejudecare.

În aceste condiţii,  apelanta contestatoare  solicită să se reţină faptul că se solicita transmiterea prezentei cauze instanţei de fond spre rejudecare, în limitele care urmează să fie trasate de către instanţa de contrat judiciar.

Cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, apreciază că se impune a fi stabilit de către instanţa de control judiciar faptul că judecata contestaţiei la executare formulată de contestatoare împotriva încheierii de stabilire cheltuieli executare suplimentare din data de 12.12.2019 urmează a se realiza în contradictoriu cu moştenitorii debitorului. Pe cale de consecinţă, pentru aflarea moştenitorilor debitorului, instanţei de fond urmează să i se  dispună emiterea unei adrese către autorităţile competente pentru a afla care sunt moştenitorii debitorilor pentru ca apoi să dispună introducerea în cauză a moştenitorilor.

Trebuie reţinut de instanţa de control judiciar faptul că aceste demersuri sunt necesare şi sunt singurele în măsură care dau posibilitatea creditoarei de a contesta actele de executare emise de executorul judecătoresc.

Apelanta  contestatoare  solicită ca instanţa de  control judiciar să reţină că nu există o culpă a sa în prezenta situaţie, aceasta neavând cunoştinţă de decesul debitorului, din considerentele menţionate mai sus.

Judecarea contestaţiei ta executare este unica posibilitate a creditoarei de a anula un act de executare întocmit în mod nelegat de către executorul judecătoresc, în măsura în care instanţa de apel nu va dispune rejudecarea cauzei, actul de executare contestat va rămâne în vigoare şi, cel mai important, va putea fi pus în executare oricând împotriva creditoarei, ceea ce apreciază ca fiind injust.

Mai mult, in condiţiile în care instanţa nu va efectua niciun demers pentru aflarea moştenitorilor debitorului in afara prezentei cauze, apelanta creditoare nu mai are nici o posibilitate legală de a afla aceste chestiuni şi de a iniţia, pe viitor, o altă contestaţie la executare. Ceea ce, în realitate, va reprezenta un beneficiu pentru executorul judecătoresc, având posibilitatea teoretică de o emite orice acte de executare silită va dori şi va putea stabilii orice fel de cheltuieli suplimentare cunoscând că o eventuală contestaţie la executare urmează a fi respinsă de instanţa de executare pe aceleaşi considerente ale sentinţei civile atacate.

Or, pentru restabilirea legalităţii, contestatoarea apreciază că se impune admiterea prezentului apel, anularea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.

Calcularea termenului de exercitare a caii de atac a apelului  în raport de dispoziţiile Decretului prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României.

In ceea ce priveşte modalitatea de calcul a termenului de apel exercitat împotriva sentinţei pronunţate in fond, instanţa de control judiciar este rugata să aibă în vedere dispoziţiile art. 42 alin. [6] si (7) din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României timp de 30 de zile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 212/16.111,2020, care statuează in felul următor: " In temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. 1 se suspendă de plin drept pe durută stării de urgenta instituite prin acesta, fără a fi necesara efectuarea vreunul act de procedurii in acest scop.

La alin. 7 al art. 42 se prevede ca „Termenele de exercitare a cailor de atac in cauzele prevăzute la 6 aflate in curs la data instituirii prezentei stări de urgenta, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durata, de la data încetării stării de urgenta.

 De asemenea, sunt de avut în vedere si prevederile Decretului prezidenţial nr. 240/2020 prin care a fost prelungita starea de urgenta pe teritoriul României pana in data de 14.05.2020. Mai exact, art. 63 alin.11 din Anexa nr. 1 la acest decret este prevăzut ca r,m temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât ceh prevăzute la alin. 1, se suspenda de plin drept pe durata stării de urgenta, fără a fi necesara efectuarea vreunul act de procedura in acest scop."

 De asemenea, la alin. 12 din Decret este prevăzut faptul ca „termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedura sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor si cailor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. 11, aflate în curs la data prelungirii stării de urgenta, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durata, de la data încetării stării de urgenta. In cauzele prevăzute  la  alin. 11 în care au fost declarate cat de atac pana la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează Instanţei competente după încetarea stării de urgenta."

Din interpretarea acestor texte de lege, instanţa de apel urmează sa constate faptul ca  termenul de declarare a caii de atac in prezenta cauza a fost întrerupt ca urmare a celor doua Decrete Prezidenţiale  şi  ca  un nou termen de 10 zile pentru declararea apelului a început sa curgă după încetarea stării de urgenta, motiv pentru care solicită să se constate faptul ca prezentul apel este formulat in termen.

Din aceste considerente,  apelanta contestatoare  solicită admiterea apelului,  anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.710 şi următoarele din N.C.P.C.

În finalul  motivelor de  apel , a solicitat judecarea cauzei în lipsă in condiţiile art.411 alin.(l) pct.2 teza a din C.P.C.

Prin  încheierea nr. X/23.07.2020 pronunţată de  Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  în  dosarul nr. X/311/2020 s-a  admis  excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II a Civile, de Contencios Administrativ şi Fiscal invocată din oficiu şi dispune trimiterea dosarului către Secţia I Civilă a Tribunalului Olt, competentă în soluţionarea cauzei.

 Pentru a  pronunţa  această  încheierea  a reţinut  că,în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr.304/2004, în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor, funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeaşi lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate.

În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.

Aceste dispoziţii legale sunt în primul rând norme de organizare judiciară, iar abia în al doilea rând norme de competenţă de ordine publică, care reglementează competenţa unei secţii sau a alteia (respectiv complet specializat) de la nivelul unei instanţe (în sens funcţional - judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcţie de natura litigiului dedus judecăţii.

La instanţele la care funcţionează mai multe secţii cu aceeaşi specializare, Colegiul de Conducere al instanţei stabileşte, pentru fiecare an, obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secţii, ţinând seama de circumstanţele concrete ale instanţei, precum şi de necesitatea de a se asigura repartizarea aleatorie şi echilibrată a dosarelor între secţii (art. 19 alin. 1 lit. g din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015)

În cadrul Tribunalului Olt având în vedere că, atât Secţia I Civilă, cât şi Secţia a II a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal au competenţa de a judeca apelurile împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de judecătorii în cauzele care au ca obiect contestaţie la executare, prin Hotărârile de Colegiu nr.X/17.10.2019 şi nr. X/18.12.2019 s-au stabilit competenţele fiecărei secţii civile în materia contestaţiei la executare pentru a se asigura repartizarea aleatorie şi echilibrată a dosarelor între cele două secţii civile.

Astfel, revin în competenţa materială procesuală a Secţiei a II a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal dosarele având ca obiect contestaţie la executare formulată în temeiul art. 260 din Legea nr. 207/2015 (conform art. 1 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. X/17.10.2019), contestaţiile la executare care privesc un titlu executoriu reprezentat de bilet la ordin, cambie sau CEC, contract bancar sau în care se invocă clauze abuzive (conform art. 11 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. X/18.12.2019), în celelalte cazuri competenţa materială procesuală revenind Secţiei I.

Se observă astfel că, în vederea repartizării echilibrate a dosarelor între cele două secţii, în cazul contestaţiilor la executare competenţa materială procesuală a secţiilor se stabileşte în funcţie de titlul executoriu care stă la baza declanşării executării silite, revenind în competenţa de soluţionare a Secţiei a II a Civile de Contencios Administrativ şi Fiscal doar cauzele în care titlul executoriu este reprezentat de bilet la ordin, cambie, CEC sau contract bancar (sintagmă care se referă la contractele încheiate de instituţiile de credit care pot desfăşura activitatea bancară reglementată de prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului) ori, indiferent de titlul executoriu, cauzele în care se invocă clauze abuzive.

În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.

Prin folosirea sintagmei de contract bancar este evident că s-a intenţionat corelarea acesteia cu terminologia consacrată în legislaţia existentă, în care este definită activitatea bancară [art. 7 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului], în sensul însuşirii semnificaţiei acordate prin acte normative în vigoare, iar această intenţie este confirmată de contextul în care noţiunea este folosită, respectiv stabilirea competenţei materiale procesuale a secţiilor civile ale Tribunalului Olt în materia contestaţiei la executare.

Noţiunea de contract bancar încheiat în desfăşurarea activităţii bancare este specifică instituţiilor bancare a căror activitate este reglementată de prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Ca atare, în virtutea unităţii terminologice ce trebuie asigurată în diferitele acte normative care conţin o anumită noţiune, în acelaşi context, semnificaţia noţiunii de contract bancar nu poate fi ignorată în interpretarea şi aplicarea Hotărârii de Colegiu nr. X/18.12.2019 în ipoteza dată, în absenţa unui alt înţeles stabilit de către legiuitor, astfel că revin în competenţa Secţiei a II a Civile de Contencios Administrativ şi Fiscal doar cauzele în care titlul executoriu este reprezentat un contracte încheiat de instituţiile de credit care funcţionează în baza O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

În cauza pendinte nu sunt invocate clauze abuzive, iar obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de o contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.X/31.10.2015 încheiat de  intimat cu o instituţie financiară nebancară, (al cărei regim juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare), şi nu de o instituţie bancară care să se circumscrie sintagmei de contract bancar din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Olt nr. X/18.12.2019.

În raport de obiectul cauzei (contestaţie la executare care priveşte executarea silită demarată în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de credit încheiat de o instituţie financiară nebancară) şi de dispoziţiile care precedă tribunalul a constat că este întemeiată excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II a Civile de Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu, ceea ce a impus declinarea competenţei de soluţionare a apelului declarat de apelanta contestatoare U P I (L) SA, în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalului Olt.

 Cauza a fost trimisă Secţiei I Civilă şi înregistrată  pe rolul Tribunalului Olt , la data de 05.08.2020, sub nr. X/311/2020*, iar prin rezoluţia din data de 06.08.2020 s-a fixat termen de judecată la data de 03.09.2020 pentru când s-a dispus citarea părţilor.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, pe lângă celelalte condiţii cerute de legea procesuală civilă (art. 32 Cod procedură civilă) este necesar ca aceasta să aibă capacitate procesuală de folosinţă, în acest sens art. 56 Cod procedură civilă prevăzând că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

Capacitatea de folosinţă reprezintă conform art.34 Cod civil aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile, iar durata acesteia este descrisă de art.35 Cod civil ca începând de la naşterea persoanei şi încetând odată cu moartea acesteia.

Conform dispoziţiilor art. 56 alin.3 Cod procedură civilă lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.

Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută (art. 40 alin. 1, art. 56 alin. 3 Cod procedură civilă), aceeaşi fiind sancţiunea şi în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

Prin urmare, formularea unei cereri de chemare în judecată a unei persoane predecedate la data sesizării impune soluţia admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a părţii pentru neîndeplinirea unei condiţii de promovare a acţiunii civile.

Or, astfel cum a observat şi prima instanţă, la momentul formulării contestaţiei la executare, respectiv 08.01.2020, debitorul era decedat (deces survenit la data de 04.02.2018), împrejurare care rezultă din certificatul de deces de la fila 42 dosar fond.

Apelanta critică omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a moştenitorilor debitorului decedat în vederea continuării judecăţii, susţinând că instanţa trebuia să citeze creditoarea cu această menţiune, aducându-i la cunoştinţă despre faptul că debitorul a decedat după data iniţierii procedurii de executare silita, anterior emiterii încheierii contestate.

Această critică este nefondată, întrucât debitorul decedând anterior formulării contestaţiei la executare, nu operase transmiterea calităţii procesuale a defunctului(dispoziţiile art. 38 Cod procedură civilă fiind incidente în situaţia în care decesul s-a produs în cursul procesului), instanţa nefiind obligată să citeze creditoarea pentru a-i aduce la cunoştinţă aspectul decesului.

Dimpotrivă, este în sarcina părţilor obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, conform dispoziţiilor art. 10 Cod procedură civilă.

O altă susţinere nefondată este şi aceea că pentru respectarea dreptului la apărare se impunea ca instanţa să citeze contestatoarea cu menţiunea că din oficiu a fost invocată excepţia şi să solicite acestuia un punct de vedere.

În speţă, dreptul la apărare, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 13 Cod procedură civilă nu i-a fost încălcat apelantei contestatoare. Astfel, aceasta a avut posibilitatea de a fi reprezentată sau asistată, posibilitate pe care, de altfel, a şi exercitat-o, fiind reprezentată de apărător ales, conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar (f. 136 dosar instanţă de fond).

De asemenea, a avut posibilitatea să participe la şedinţele de judecată, să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral, instanţa neîngrădindu-i în niciun fel aceste drepturi care sunt incluse în conţinutul dreptului la apărare.

De altfel, conform dispoziţiilor art. 10 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile au obligaţia de a urmări finalizarea fără întârziere a procesului.

Totodată, apelanta a invocat nerespectarea principiului contradictorialităţii, susţinând că instanţa este obligată să supună discuţiei părţilor excepţia invocată din oficiu.

Este adevărat că principiul contradictorialităţii impune această obligaţie, însă instanţa de fond a respectat cerinţele acestui principiu fundamental al procesului civil, invocând în şedinţa de judecată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, însă apelanta contestatoare nu a fost prezentă nici personal, nici prin reprezentant, deşi era legal citată.

În condiţiile în care prezenţa părţilor nu era obligatorie, iar contestatoarea formulase cerere de judecare în lipsă, în mod corect a rămas instanţa de fond a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate din oficiu, fiind respectate atât dispoziţiile art. 14 Cod procedură civilă, cât şi cele ale art. 223 rap. la art. 153 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea apelantei în sensul că instanţa avea posibilitatea de a dispune suspendarea judecării cauzei în baza art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât aceste prevederi legale sunt incidente doar în ipoteza în care decesul a survenit în cursul procesului, nu anterior, cum este cazul în speţă.

Tribunalul apreciază că este neîntemeiată şi susţinerea că apelanta contestatoare nu avea de unde să cunoască faptul că în timpul executării silite a survenit decesul debitorului şi că nu are nicio posibilitate legală de a afla moştenitorii debitorului dacă instanţa nu va efectua niciun demers în acest sens.

Astfel, potrivit art. 660 alin. 5 rap. la art. 154 alin. 8 Cod procedură civilă, în vederea obţinerii informaţiilor necesare executării, executorul judecătoresc poate solicita instanţei de executare datele şi informaţiile din bazele de date electronice sau alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice.

Însă, în lipsa unei solicitări din partea executorului, instanţa de executare are posibilitatea de a consulta bazele de date electronice sau alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice exclusiv în scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată, astfel cum prevede expres art. 154 alin. 8 Cod procedură civilă.

Altfel, dacă instanţa de executare ar întreprinde din oficiu demersuri pentru aflarea moştenitorilor debitorului decedat (după cum pretinde apelanta) ar rupe echilibrul dintre părţi, transformându-se în apărătorul drepturilor creditorului, cu nerespectarea drepturilor debitorului şi încălcarea principiilor dreptului la un proces echitabil ( conform dispoziţiilor art. 6 Cod procedură civilă, în special dreptul la judecarea cauzei de către o instanţă imparţială), principiul legalităţii ( prevăzut de dispoziţiile art. 7 Cod procedură civilă) şi  principiul egalităţii ( prevăzut de dispoziţiile art. 8 Cod procedură civilă), deşi dispoziţiile art. 20 Cod procedură civilă obligă judecătorul să respecte principiile fundamentale ale procesului civil.

Faţă de considerentele menţionate, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare.

Data publicarii pe porta: 09.11.2020

Domenii speta

Spete similare