Drept Civil-hotărâre care să ţină loc de act autentic

- hotărâre care să ţină loc de act autentic -

  Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantele AA, BB şi CCîn contradictoriu cu pârâţii DDşi EE, având ca obiect succesiune + perfectare vânzare-cumpărare.

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns av. FF, pentru reclamante, lipsă fiind reclamantele şi pârâţii.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la primul termen de judecată.

Instanţa, analizând actele dosarului, constată că al doilea capăt de cerere, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, respectiv perfectare vânzare-cumpărare, este formulat de reclamante în contradictoriu cu pârâta EE şi, din oficiu, în temeiul rolului activ, pune în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea disjungerii acestui capăt de cerere având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, înregistrarea şi judecarea separată a acestuia.

  Av. FF, pentru reclamante, nu se opune măsurii disjungerii, cu menţiunea că solicită suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect succesiune, până la soluţionarea cauzei disjunse.

  Instanţa dispune disjungerea cererii având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, înregistrarea şi judecarea separată a acesteia, părţi fiind AA, BB şi CC, în calitate de reclamante, în contradictoriu cu EE, în calitate de pârâtă.

În considerarea dispoziţiilor art.131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa îşi verifică din oficiu competenţa şi se consideră competentă general, material şi teritorial, în soluţionarea cauzei având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, potrivit dispoziţiilor art. 117 Cod procedură civilă.

  La întrebarea instanţei dacă deţine avizele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, de la primărie, de la M.AP.N, de la Ministerul Culturii, av. FF, pentru reclamante susţine că suprafaţa de 1700 m.p. este situată pe un deal şi depune înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi nici excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul părţilor asupra probatoriului:

  Av. FF, pentru reclamante, solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, precum şi cu cele care urmează a fi depuse, a probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei cu expertiza tehnică, specialitatea topografie, în vederea identificării şi evaluării terenului.

În considerarea dispoziţiilor art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată de reclamante, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea prezentei pricini.

  Instanţa respinge ca nefiind utile soluţionării cauzei proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu expertiza tehnică, specialitatea topografie, solicitate de reclamante.

Instanţa constată că pârâta nu a formulat întâmpinare, fiind decăzută din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, potrivit art. 208 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

  Av. FF, pentru reclamante, solicită admiterea cererii, având în vedere că reclamantele au dobândit suprafaţa de 1700 m.p. prin cumpărare, teren care a fost stăpânit înainte de autorii reclamantelor. De asemenea, trebuie avut în vedere că suprafaţa de teren este înscrisă în rolul fiscal, este stăpânit de reclamante, dar pentru că numitul GGeste decedat nu se poate încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. În concluzie, solicită admiterea acţiunii şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru a se putea face succesiune după autorii reclamantelor.

În considerarea dispoziţiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanţa declară dezbaterile închise, după care,

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.09.2017, sub nr. 10428/279/2017, disjunsă la data de 13.02.2018 şi înregistrată sub nr. 1253/279/2018, reclamantele AA, BB şi CC au chemat-o în judecată pe pârâta HH, solicitând ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se constatate că au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul satului Bodeştii de Jos, comuna Bodeşti, judeţul Neamţ, constând în suprafaţa de 1700 m.p., teren arabil, identificat topografic în sola 31, parcela 511B/15, învecinat cu: la N –, la E – Pîrîul Arini, la S – KK şi la V – drum exploatare, înscris în titlul de proprietate nr. 12/910 din 07.09.1994, emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe numele autorului pârâtului.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantele au arătat că, la data de 20.04.1999, defunctul lor tată, JJ, a încheiat cu pârâtul o convenţie sub semnătură privată cu HHprin care acesta, după ce a primit preţul integral, i-a transmis proprietatea asupra terenului în suprafaţă de 1700 m.p. Terenul a fost dobândit de pârâtă prin moştenire de la defunctul Beşu D. Gheorghe şi prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind înscris în titlul de proprietate nr. 12/910 din 7.09.1994.

Defunctul XX a intrat în stăpânirea de fapt a terenului de când l-a cumpărat, l-a înscris în rolul său agricol, l-a lucrat şi a achitat la zi taxele şi impozitele aferente terenului datorate organelor fiscale. După decesul tatălui, terenul a fost preluat de moştenitori.

Au precizat că nu a fost posibil ca defunctul tată să încheie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică întrucât pârâtul a refuzat să meargă la notar şi apoi a decedat. Au susţinut că au efectuat demersuri, inclusiv notificarea pârâtului, dar acesta a refuzat în mod repetat să se prezinte la notarul public.

Ulterior finalizării procesului de partaj succesoral, au întreprins o serie de demersuri pentru a putea încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, inclusiv notificare, dar aceasta a refuzat în mod repetat să se prezinte la notarul public.

În drept, a invocat art. 1143, art. 979 şi urm. din Codul civil, art. 35 din Codul de procedură civilă, art. 1909, art. 1295 din vechiul Cod civil şi art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului şi a probei cu expertiza topografică.

Reclamantele au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 96,56 lei.

Pârâta EE nu a formulat întâmpinare în cauză.

La data de 10.10.2017, reclamanta AA a precizat (fila 62) că mama sa a decedat anterior tatălui său şi că terenul de 1700 m.p. a fost cumpărat de tatăl său de la Beşu Gheroghe care a decedat, iar moştenitoarea acestuia este EE.

La solicitarea instanţei, reclamantele au depus certificat emis de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din care reiese că terenul de 1700 m.p. nu este înscris în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară (fila 45).

Totodată, reclamantele au depus încheierea nr. 14 din 06 octombrie 2017, privind verificările efectuate în evidențele succesorale, emisă de notarul public II, din care rezultă că nu s-a dezbătut succesiunea după defunctul JJ, decedat la data de 24 februarie 2014.

Instanţa a administrat, la solicitarea reclamantelor, proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: act de vânzare-cumpărare-zdelcă din 20 aprilie 1999, titlul de proprietate nr. 12/910/07.09.1994, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, acte de stare civilă.

La ultimul termen de judecată, reclamantele au depus cererea adresată către Primăria Comunei  de afișare a ofertei de vânzare, oferta de vânzare teren, certificatul de deces pentru HH, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după defunctul BB, cerere de înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară a terenului de 1700 m.p., certificat de deces pentru NN, certificat de căsătorie, certificat de atestare fiscală din 09.10.2017.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta AA este fiica defuncţilor FF, decedat la data de 24 februarie 2017, şi Catană Maria, decedată la 24 ianuarie 2010, iar reclamantele BB şi FF sunt nepoatele de fiu predecedat F X este fiica defunctului Y, decedat la data de 18 decembrie 2008.

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în faţa primarului, prin înscris sub semnătură privată, la data de 20.04.1999, de autorul pârâtei, V, în calitate de promitent-vânzător, cu autorii reclamantelor, X Adrian şi X, în calitate de promitenţi-cumpărători, depus la fila din dosar, autorul pârâtei s-a obligat să le vândă autorilor reclamantelor suprafaţa de 1700 m.p., teren situat în punctul „BBB”, învecinat cu: la N – V, la E –, la S –şi la V – drum exploatare, teren dat de zestre soției și înscris în titlul de proprietate nr. 12/910 din 07.09.1994, emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. S-a menţionat că preţul total este de 1.500.000 lei, bani pe care promitentul-vânzător i-a primit la data întocmirii actului, și că terenul a fost dat în stăpânirea promitentului-cumpărător la aceeaşi dată, 20.04.1999.

Terenul este localizat topografic în sola, parcela …, şi nu este înscris în evidenţele de cadastru şi carte funciară.

În drept, instanţa reţine că pronunţarea hotărârii care să ţină loc de act autentic se supune reglementării în vigoare la data judecăţii, nu la data încheierii de către părţi a antecontractului de vânzare-cumpărare. În acest sens, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 755/2014 s-a statuat că: „îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.”

Instanţa apreciază că înscrisul sub semnătură privată intitulat „act de vânzare-cumpărare-zdelcă” semnat de autorii părţilor la data de 20.04.1999 are natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, în temeiul căreia părţile s-au obligat să încheie în viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare, fiind un contract distinct de acesta din urmă şi nu produce efectele vânzării, ceea ce înseamnă că acesta nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naştere doar unor obligaţii cu caracter personal pentru ambele părţi, respectiv obligaţia de a vinde/cumpăra un obiect determinat.

Posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, ca remediu pentru neexecutarea promisiunii sinalagmatice de vânzare, este reglementată în prezent prin Codul civil. Alin. (3) teza I al art. 1.279 din Codul civil se referă la soluţia pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract în cazul refuzului uneia dintre părţi de a-şi îndeplini obligaţia de a reitera consimţământul său la contractul promis: „De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.” Aceeaşi exprimare se regăseşte şi în alin. (1) şi (2) al art. 1.669 din Codul civil în materie de promisiune de vânzare, potrivit căruia „(1) Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.”

Hotărârea pronunţată de o instanţă de judecată este fundamental diferită de un contract încheiat între părţi, îndeplinind funcţii diferite, dar având fiecare un regim juridic specific. Contractul reprezintă acordul de voinţă al părţilor, încheiat cu scopul de a produce efecte juridice, în timp ce o hotărâre judecătorească reprezintă actul jurisdicţional de dispoziţie al instanţei, prin care judecătorul se dezînvesteşte de soluţionarea litigiului concret ce i-a fost dedus judecăţii. Hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat, este executorie şi tranşează definitiv litigiul dintre părţi, răspunzând nevoii de securitate juridică, interzicând părţilor readucerea litigiului în faţa instanţei. Pronunţând hotărârea, instanţa nu încheie contractul în locul părţilor, ci verifică existenţa elementelor acestuia în înţelegerea acestora şi, numai în măsura în care acestea se regăsesc, iar refuzul uneia dintre părţi era nejustificat, atunci instanţa pronunţă hotărârea care să suplinească această cerinţă.

Pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanţa trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părţi care să fie dovedit în condiţiile dreptului comun, dacă există refuzul părţii acţionate în instanţă de a încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontractul încheiat şi dacă promitentul-vânzător este proprietarul bunului promis, iar promitentul-cumpărător nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronunţării hotărârii.

Instanţa apreciază că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător Beşu Dumitru Gheorghe fiind proprietarul terenului în suprafaţă de 1.700 m.p. ce face obiectul antecontractului, deținând titlul de proprietate nr. 12/910/07.09.1994.

Autorii reclamantelor au achitat preţul stipulat în promisiunea de vânzare-cumpărare, de 1.500.000 lei, intrând în stăpânirea de fapt a imobilului de la data încheierii antecontractului, în anul 1999.

Aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 23 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi şi art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.”

În prezenta cauză, instanţa apreciază că se poate considera că există un refuz nejustificat din partea pârâtei EE de a se prezenta la notariat pentru întocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare, având în vedere că aceasta nu ar avea posibilitatea să încheie un asemenea act decât după dezbaterea succesorală după defunctul tată, sarcină considerată de instanță ca justificând refuzul acesteia.

În schimb, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile legale speciale prevăzute de Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan. Această lege este incidentă în speţa de faţa, acest aspect fiind statuat prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept: „Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare privind terenuri agricole situate în extravilan, încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanţei.”

Astfel, instanţa reţine că, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 17/2014, “(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.”

Potrivit art. 3 din aceeaşi lege, “(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor. (3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil. (4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil.”

Conform art. 4 din Legea nr. 17/2014, “(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale. (2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare. (3) Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.”

Totodată, potrivit art. 9 din Legea nr. 17/2014, „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.”

În cauza de faţă, instanţa reţine că, la data primirii acțiunii, instanța a emis către reclamante adresa din data de (fila 35) prin care le-a pus în vedere să precizeze dacă terenul în suprafaţă de 1700 m.p. este situat în extravilan, aşa cum apare în titlul de proprietate, cu solicitarea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, având în vedere că, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, s-a statuat că „Instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii.”

La termenul de judecată din data de, reclamantele, asistate de avocat, au depus la dosar o cerere adresată primarului, de afişare a ofertei de vânzare pentru exercitarea dreptului de preemţiune, oferta de vânzare teren nr. şi cererea adresată primarului de afişare din data de

Instanţa apreciază că înscrisurile depuse nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 coroborat cu art. 3, 4 şi 9 din Legea nr., aşa cum aceste condiţii au fost dezvoltate în Ordinul nr. din 12 mai 2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan.

Astfel, nu au fost depuse la dosar avizele prevăzute de art. 3, respectiv avizul specific eliberat de structura competentă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale din care să rezulte că terenul în cauză nu se află la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale şi avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, din care să rezulte că pe teren nu se află situri arheologice, nu au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător.

Reclamantele nu au depus nici adeverinţa emisă de Primăria care atestă că s-au parcurs toate etapele procedurale privind exercitarea dreptului de preempţiune şi că terenul este liber la vânzare, potrivit art. 4 din Legea nr., și nici avizul final prevăzut de art. 9.

Având în vedere aceste omisiuni, instanţa a apreciat că nu este utilă efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie care să suplinească în cursul judecăţii condiţia referitoare la înscrierea terenului în cartea funciară.

Aceasta și în condițiile în care din Certificatul de atestare fiscală nr. din, eliberat de Primăria Comunei nu rezultă că terenul de. este înscris la rolul fiscal, aşa cum impune art. 5 alin. 1 din Legea nr. 17/2014.

Aşadar, deşi li s-a solicitat în mod expres, reclamantele nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii, impuse de art. 5 din Legea nr. 17/2014, motiv pentru care instanţa va respinge ca nefondată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele AA, cu domiciliul în , BB, cu domiciliul în comuna şi CC, cu domiciliul în  contradictoriu cu pârâta DD, cu domiciliul în

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare