Contestație la executare. Prescripție.

La data de 19.09.2017, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. /2017, contestaţia la executare formulată de contestatorul -, în contradictoriu cu intimata - şi terţul poprit municipiul Paşcani, în dosarul nr. /2017 al -, solicitând anularea tutore actele de executare efectuate în dosarul amintit, constatarea inexistenţei unui titlul executoriu legal, se invocă lipsa calităţii de creditor al intimatei -, se invocă prescripţia dreptului material de a cere şi obţine executarea silită. Se solicită şi suspendarea executării silite. Cu cheltuieli de judecată şi judecata în lipsă.

În motivare se arată în esenţă că s-a pornit executarea silită împotriva contestatorului, în temeiul titlului executoriu contractul de credit bancar nr. B0006949/25.04.2008, încheiat de contestator cu -. S-a deschid dosarul de executare silită, în care s-au emis şi adrese de înfiinţare a popririi, la solicitarea intimatei  -, fără să se specifice date de identificare ale acestei societăţi, prin avocat, fiind specificată numai adresa de comunicare acte. Consideră nelegală executarea silită demarată împotriva sa, în primul rând pentru că îi lipseşte intimatei calitatea de creditor urmăritor în cauză. Astfel, deşi se invocă drept titlul executoriu contractul de credit, totuşi intimata nu este parte în acel contract. Nu rezultă din actele de executare, nici din încheierea de încuviinţare a executării silite data când a fost cesionată creanţa, date despre notificarea cesionării creanţei, or, toate actele de executare au fost emise fără verificarea calităţii de creditor al intimatei, care nu este instituţie bancară. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, raportat la dispoziţiile art. 706 şi 707 C.proc.civ., suma menţionată în contractul de credit era de 35000 de lei, iar ultima plată s-a efectuat în luna mai 2013, către -. Doar banca putea să urmărească eventualele sume restante, şi numai până în mai 2016. Or, cererea de executare silită s-a formulat în anul 2017, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit. Şi se impune anularea tuturor actelor de executare silită.

Aceleaşi aspecte se susţin şi pe fond, în sensul că actele de executare silită au fost comunicate contestatorului, fără să se facă dovada calităţii de creditor a intimatei, persoană juridică străină. Încheierea de încuviinţare silită emisă de Judecătoria Paşcani este nelegală, pentru că din suma încuviinţată nu rezultă expres care sunt cheltuielile de executare, cât reprezintă debitul urmărit. Sunt neconcordanţe între suma solicitată prin cererea creditorului, de 19662,60 lei, şi cea încuviinţată, de 17164,52 lei, şi nu există vreo cerere de îndreptare eroare materială. În plus, dispoziţiile art. 120 din OUG 99/2006 se aplică numai în favoarea băncilor persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale sau sucursalelor acestora, sau sucursalelor din România ale băncilor persoane juridice române. Or, intimata nu face dovada că este instituţie bancară legal înregistrată în România. Intimata nu face dovada nici a contractului de cesiune cu banca,  şi nici a vreunui contract de mandat între acestea. Nu s-a verificat în cadrul dosarului de executare calitatea de creditor a intimatei şi opozabilitatea cesiunii faţă de părţile iniţiale din contractul de credit. Intimata ar fi avut dreptul cel mult să formuleze o acţiune de drept comun împotriva debitorului, nu să demareze executarea silită, dacă ar exista vreun contract de cesiune. Executorul judecătoresc nu a analizat calitatea de creditor al intimatei, nu a verificat calitatea de reprezentant convenţional al creditorului persoană juridică, nu a verificat natura creanţei, respectiv dacă derivă dintr-un contract bancar, sau din contractul de cesiune, nu a verificat dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, nici opozabilitatea cesiunii faţă de debitor. Prin urmare, toate actele de executare sunt nelegale.

Cu privire la suspendarea executării silite, consideră că solicitarea este întemeiată faţă de motivele invocate în contestaţia la executare, care se reiau.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 701, art. 706, art. 707, art. 712 şi urm., toate textele legale invocate în cuprinsul acţiunii.

A depus înscrisuri ( împuternicire avocaţială, încheiere de încuviinţare executare silită, încheiere de stabilire cheltuieli de executare, adrese de poprire, dovadă comunicare, contract de credit).

S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi ataşarea dosarului de executare.

Intimata - a formulat întâmpinare( f. 107-135) prin care solicită respingerea contestaţiei. A prezentând un scurt istoric al cauzei, arătând că cesiunea de creanţă între bancă şi intimată a fost înregistrată la -, iar încercările sale de a obţine rambursarea benevolă a creanţei de către debitor au fost ignorate de către acesta. A invocat excepţia netimbrării contestaţie la executare, a tardivităţii promovării acesteia, a lipsei calităţii de reprezentant pentru avocat,  a inadmisibilităţii invocării pe calea contestaţiei a prescripţie extinctive, respectiv ar fi trebuit invocată pe calea unei acţiuni distincte, a unei acţiuni în constatare. În plus, contestatorul trebuie să probeze temeinicia invocării prescripţiei.

În esenţă, intimata - a mai învederat că este certă, lichidă şi exigibilă creanţa ce se execută, rezultând din aplicarea clauzelor contractuale. Actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, contestatorul nemotivându-şi cererea de anulare a acestora. Intimata justifică în prezenta cauză calitate de creditor, întrucât cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, împreună cu toate garanţiile creanţei, fără a fi necesar acceptul debitorului. Toate notificările cuprind menţiuni prevăzute de Legea 31/1990, referitoare la identificarea emitentului. Prin decizia ICCJ nr. 2438/2008, s-a menţionat că este permisă cesiunea de creanţă, iar creditorul, indiferent că este bancă sau nu poate recurge la orice modalitate de recuperare a creanţei. Cum cesiunea de creanţă nu este prohibită nici de lege, nici de contractul de credit din care rezultă creanţa, şi sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă, nu există nici un motiv de fapt şi de drept pentru care contractul de cesiune nu ar fi fost valabil încheiat. Prin urmare, cum există dreptul băncii de a încheia orice acte consideră de cuviinţă pentru recuperarea creanţelor rezultate din contractul de credit neperformant, inclusiv contracte de cesiune, nu are nicio relevanţă că sediul cesionarului este în străinătate, cu atât mai mult cu cât cesionarul este reprezentat convenţional în România prin avocat.

Se mai arată că, din cauza nerespectării clauzelor contractuale, debitul a fost declarat scadent de către bancă, iar apoi aceasta a cesionat creanţa către actualul creditor, iar administratorul patrimoniului cesionat cât şi reprezentantul legal al acestuia creditorului este -. Creanţa a fost cesionată însoţită de toate drepturile principale şi accesorii pe care legea şi contractul le oferă. Potrivit art. 2(3) din Legea 93/2009, instituţiile de credit şi financiare nebancare au dreptul de a cesiona oricărei entităţi creanţele rezultate din creditele încadrate în categoria pierdere, cum este cazul în speţă. Cesiunea a fost notificată debitorului şi înscrisă în -. Se mai arată că notificare cesiunii a fost impusă de legiuitor pentru ca debitorul să cunoască noul creditor, şi că cedentul nu mai este proprietarul creanţei. Pentru a invoca lipsa notificării, debitorul cedat trebuie să justifice un interes, în sensul că, neştiind de cesiune, a plătit primului creditor - cedentul, plată care este în aceste condiţii perfect valabilă. Dar debitorul nu a făcut vreun act susceptibil de a conduce la stingerea creanţei, prin urmare nu se poate prevala de inopozabilitate pentru a paraliza procedura de executare silită, întrucât nu justifică un interes legitim, ci se valorifică propria conduită culpabilă, de a nu achita obligaţia asumată faţă de creditorul iniţial. Se citează jurisprudenţă în sensul celor expuse.

Arată în continuare debitoarea că nu şi-a pierdut puterea executorie contractul de credit după momentul cesiunii. Dispoziţiile art. 120 din OUG 99/2006, consacră caracterul de titlu executoriu contractului de credit pentru a se permite executarea silită a unei obligaţii ( creanţe), şi nu a unui înscris. Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, este o calitate a acesteia, care se transmite prin cesiune. De asemenea, nu se consacră caracter executoriu în considerarea persoanelor semnatare ci a naturii respectivei convenţii. Cesionarul devine un veritabil succesor cu titlu particular, ce preia toate drepturile cedentului în legătură cu creanţa. Aceste aspecte au fost dezbătute de altfel şi în doctrină, şi reluate şi în decizia ICCJ nr. 3/2014.

Mai arată că dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, întrucât, în primul rând, prin notificarea de cesiune a întrerupt termenul de prescripţie, şi, în plus, cesiunea a fost înscrisă la -. Actele de executare efectuate de executorul judecătoresc au întrerupt prescripţia.

Consideră că încheierea de încuviinţare a fost legal pronunţată, şi nu se impune anularea acesteia.

Solicită a se acorda cheltuieli de judecată în măsura în care se justifică şi sunt proporţionale cu valoarea sau complexitatea cauzei.

Cu privire la suspendarea executării silite, solicită a se verifica depunerea cauţiunii prevăzută de lege, şi arată că nu există motive întemeiate pentru suspendarea executării silite.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe textele legale invocate în cuprinsul său.

A depus împuternicire avocaţială.

Terţul poprit - nu a depus întâmpinare.

La data de 6.11.2017 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, solicitându-se respingerea excepţiilor invocate. Se arată că cererea de executare silită a fost depusă la executor de către mandatarul persoană juridică a intimatei, deşi nu este permis de dispoziţiile art.84 alin. 1 C.proc.civ. şi decizia ICCJ nr. 9/2016. Se reiterează cele susţinute prin cererea introductivă. Intimata, fiind o societate cu răspundere limitată, nu poate percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere prevăzute în contractul de credit.

 S-a solicitat şi depus dosarul de executare nr. 2063/2017.

 S-a administrat proba cu înscrisuri.

S-a achitat taxa judiciară de timbru de 963 lei ( fila 1599,  apoi suma 50 de lei taxa judiciară de timbru pentru suspendarea executării silite ( fila 144), s-a achitat de către contestator contravaloare copiilor dosarului de executare -130,9 lei ( fila 143). Nu s-a depus cauţiunea.

La termenul din 14.12.2017, contestatorul a renunţat la cererea de suspendare a executării silite ( fila 160).

Instanţa a invocat la data de 14.12.2017, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a terţului poprit -, fiind admisă cu motivarea de la acea dată.

Excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatei a fost calificată drept o chestiune de fond, urmând a fi analizată prin hotărâre.

S-au respins excepţia netimbrării contestaţie la executare, a tardivităţii şi a lipsei calităţii de reprezentant, iar excepţia inadmisibilităţii invocării prescripţiei a fost calificată drept o apărare de fond, ce urmează a fi analizată prin hotărâre.

S-au solicitat relaţii de la intimată şi banca cedentă ( filele 199, 203, 204)

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între debitorul contestator - ( împrumutat) şi -, s-a încheiat contractul de credit bancar nr. B 0006949/25.04.2008, prin care banca acorda împrumutatului suma de 35000 lei, pentru o perioadă de 120 de luni, ultima rată fiind scadentă la data de 20.04.2018.

Debitorul a efectuat plăţi până la data de 09.01.2013, aşa cum rezultă din adresa emisă de - ( fila 199).

La data de 03.04.2013, banca a emis o somaţie către debitor, comunicată personal acestuia la data de 08.02.2013 ( filele 46,verso, 47), prin care îl înştiinţează că în urma nerespectării dispoziţiilor contractuale, s-a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, drept pentru care ar trebui să achite suma de 25994,92 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi şi alte costuri, în termen de 5 zile, punându-l totodată în întârziere.

La data de 30.06.2016 s-a încheiat între bancă şi intimata - contractul de vânzare – cumpărare de creanţe, vizând creanţe încadrate la categoria de pierderi, potrivit normelor bancare ( f.54 şi urm.), menţionându-se şi calitatea de „manager de active a societăţii -, mandatată să recupereze creanţele cesionate.

Cesiunea a fost comunicată debitorului la adresa din actul de identitate şi din contractul de credit (f. 49, 204, 46), adresă pe care şi-a declară debitorul şi în prezent, iar comunicarea a fost efectuată prin preluare de către mama acestuia, la data de 15.07.2016. Prin notificare a şi fost pus în întârziere debitorul pentru plata sumei de 16989,62 lei, creanţă ce urmează a se actualiza.

Cesiunea a fost înregistrată la - la data de 30.06.2016 (f.52).

La data de 10.08.2017, intimata - prin avocat, formulează cerere de executare silită împotriva debitorului, înreginstrându-se dosarul de executare silită -/2017(file 40). Cererea a fost însoţită de împuternicire avocaţială acordată de intimată personal avocatului (f.77 verso, dos.ex.).

La data de 23.08.2017, Judecătoria Paşcani a încuviinţat executarea silită a contactului de credit nr. B 0006949/25.04.2008, pentru suma de 17164,52 lei(f.83).

Contestatorul invoca faptul că societatea cesionară nu are calitate de creditor, invocând aspectul că aceasta nu este îndreptăţită să continue executarea câtă vreme contractul de credit nu a fost încheiat cu această entitate juridică, iar cesiune nu îi este opozabilă, nici nu este societate bancară.Sub acest aspect instanţa constată că intimata are calitate de creditor în baza contractului de cesiune de creanţe intervenit la data de 30.06.2016, cum s-a stabilit mai sus. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor. Consimţământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune. Între părţi, cesiunea de creanţă are ca efect transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, astfel cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-şi natura, accesoriile şi garanţiile ei. Prin urmare, în contextul acestei convenţii, contestatorul nu poate susţine cu temei că nu se justifică continuarea executării de către intimată. Este adevărat că, deşi cesiunea de creanţă îşi produce efectele între cedent şi cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate.

Contractul de cesiune i-a fost notificat contestatorului la data de 15.07.2016,  neexistând o prevedere legală care să prevadă notificarea prin executor judecătoresc, şi nici ca notificarea să fie primită numai de debitor. De altfel, cesiunea a fost înscrisă şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, aşa cum s-a arătat mai sus.

În reglementarea Codului civil de la 1864 (art.1393) cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată. În reglementarea Codului civil în vigoare de la data de 01.10.2011, opozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi faţă de terţii interesaţi se realizează, conform art. 1578-1581, între altele, prin acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris a cărui singură condiţie este să aibă dată certă, prin notificarea scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, înscrierea în arhiva electronică (în cazul debitorului fiind necesară acceptarea ori notificarea), prin cererea de chemare în judecată. Faţă de aceste prevederi, existând notificarea şi înscrierea în arhivă, formalităţile de publicitate au fost respectate potrivit dispoziţiilor din ambele coduri civile, în vederea opozabilităţii cesiunii.

Sub un alt aspect instanţa reţine că, şi în situaţia în care aceste formalităţi nu ar fi fost respectate, susţinerile contestatorului ar fi fost, de asemenea, neîntemeiate. Astfel, conform celor reţinute în precedent, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţă de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar în ceea ce priveşte opozabilitatea, aceasta trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului de drept căruia i se poate face plata în mod valabil. Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar  constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial. A mai susţinut contestatorul că prin cesiune s-a pierdut caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, întrucât cesionara nu este instituţie financiară bancară. Nici această susţinere nu poate fi primită de către instanţă în condiţiile în care cesionarul dobândeşte toate drepturile cedentului cu privire la creanţa cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar. Instanţa are în vedere că, consacrarea prin legislaţia adoptată în materie a caracterului executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituţie financiară de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, care constituie doar materializarea izvorului obligaţiei respective.

Prin urmare, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, nu cu înscrisul ca atare, astfel că atât timp cât legiuitorul a acordat contractului de credit caracterul de titlu executoriu, creanţa însăşi a devenit una executorie. Atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, astfel cum arată contestatorul când invocă viciile executării silite prin raportare la contractul de cesiune care nu e titlu executoriu, ci devine o calitate chiar a creanţei care se transmite prin cesiune.

Instanţa reţine că legislaţia în materie nu conferă trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare a unor asemenea contracte ci a naturii respectivelor convenţii. Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanţe constatate printr-un titlu executoriu şi dobândite în mod legal, să parcurgă o nouă procedură judiciară pentru a obţine un alt titlu executoriu ar reprezenta, pe de o parte, o sarcină disproporţionată, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reglementat de art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, dreptul de creanţă fiind cuprins în noţiunea autonomă de bun iar, pe de altă parte, poate aduce atingere garanţiilor dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost dezvoltate pe tărâmul art. 6 din Convenţie. Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia astfel toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa. În raport de aceste împrejurări, nici susţinerile în conformitate cu care cesionarul nu poate executa un contract de credit, neavând ca obiect de activitate recuperarea de creanţe bancare, nu sunt întemeiate.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea 93/2009, în vigoare la data cesiunii, Achiziţionarea portofoliilor de credite, cu excepţia situaţiei în care creditele sunt încadrate în categoria pierdere, conform reglementărilor în materia clasificării creditelor, sau a cazului în care portofoliile achiziţionate sunt afectate garantării emisiunii de instrumente financiare securizate, este permisă doar entităţilor prevăzute la alin. (1) (instituţii de credit sau financiare prevăzute de actul normativ). Or, un credit neachitat este o pierdere pentru bancă, iar acest considerent a fost menţionat şi în contractul de cesiune, cum s-a arătat anterior.Prin urmare, intimata justifică în speţă calitatea de creditor, iar cererea de executare silită a fost formulată prin avocatul intimatei, cu împuternicire la dosar, nu prin altă entitate juridică. În plus, entitatea juridică este „manager de active”, altfel spus administrator de creanţe şi, în înţelesul art. 810 C.civ. poate reprezenta intimata, ca reprezentant legal, nu convenţional.Declararea scadenţei anticipate a creditului la data de 03.04.2013, cu consecinţa cuantificării într-o sumă globală a tuturor debitelor restante şi a celor ce urmau a fi încasate, urmată de cesionarea debitului, în acord cu cele reţinute în precedent, în mod evident dau posibilitatea cesionarului a proceda la executarea creanţei cesionate. Pe de altă parte nu există nicio prevedere legală sau reglementară care să instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţă, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o instituţie financiară, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanţei sale.

Nu are nicio relevanţă sediul creditorului, câtă vreme şi-a ales un sediu în România, în plus şi-a ales şi un reprezentant în ţară, în persoana societăţii -, despre care debitorul a fost înştiinţat.Urmează a fi analizate susţinerile contestatoarei referitoare la instituţia prescripţiei, care, dacă va fi constatată incidentă în cauză, face de prisos analiza celorlalte susţineri ale părţilor.Apărările intimatei cesionare referitoare la inadmisibilitatea invocării prescripţiei în cadrul contestaţiei la executare, apreciată de către instanţă ca fiind apărare de fond, nu va fi primită, întrucât, mijlocul procesual principal prin care debitorul o poate invoca este tocmai contestaţia la executare, aşa cum se arată în doctrina relevantă în materie ( Executarea silită, dificultăţi şi soluţii practice , vol. I, 2016, - şi colectivul, fila 404).

În prezenta cauză, faţă de data demarării executării silite, august 2017, incidente în cauză sunt dispoziţiile Codului de procedură civilă nou.Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, creditoarea cedentă, banca, a declarat scadent creditul, la data de 03.04.2013, prin urmare aceasta este data la care se naşte dreptul de a obţine executarea silită, şi nu data ultimei plăţi efectuată de către contestator.

Potrivit art. 706 C.proc.civ., (1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Cum prin notificarea de declararea a scadenţei anticipate s-a acordat debitorului un termen de 5 zile pentru achitarea sumei globale, iar debitorul a primit somaţia la data de 08.04.2013, dreptul cedentei creditoare de a cere executarea silită s-a născut la data de 14.04.2013 ( acesta este termenul exigibilităţii obligaţiei debitorului, de la care începe să curgă termenul de prescripţie). De la această dată curge termenul de prescripţie pentru oricare creditor, mai întâi pentru bancă, ce a cesionat creanţa cu toate garanţiile dar şi pentru intimata din prezenta cauză.

Termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 14.04.2016. Din actele dosarului nu rezultă nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei în înţelesul art. 708, art. 709 C.proc.civ. Nu rezultă că debitorul ar fi făcut vreun act de executare voluntară a creanţei înainte de demararea executării silite, care să semnifice o recunoaştere a datoriei, iar cererea de executare silită a fost formulată de creditorul cesionat în august 2017, după împlinirea termenului de prescripţie.

Notificarea de cesiune, ce a avut loc în luna iulie 2017, nu a avut efectul întreruptiv prevăzut de art. 709 pct. 6 C.proc.civ. raportat la dispoziţiile art. 2537 pct. 4 C.civ. ( referitor la întreruperea prescripţiei dreptului material la acţiune, ce ar fi avut înrâurire şi asupra termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, aplicabil fiind Codul civil nou, având în vedere data începerii curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune), pentru bunul motiv că a fost efectuată după împlinirea termenului de prescripţie, atât a dreptului material la acţiune, cât şi al dreptului de a obţine executarea silită.

La data de 30.06.2016 intimata a preluat practic o creanţă pentru care era prescris dreptul material la acţiune şi al dreptul de a obţine executarea silită.

Constându-se prescris dreptul material la acţiune şi cel de cere executarea silită, nu se vor mai analiza cererile părţilor referitoare la fondul creanţei.

Faţă de cele constatate, urmează a se admite în parte contestaţia la executare, a se constata ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită în baza  titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. B 0006949/25.04.2008 şi a se anula toate actele de executare nr. -/2017 al BEJA -.

Soluţia de admitere în parte se explică prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a terţului poprit -.

Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 C.proc.civ., intimata va fi obligată să achite contestatorului suma de 130,9 de lei, reprezentând contravaloarea copiei dosarului de executare, şi suma de 700 de lei ( onorariu avocaţial parţial) cu titlul de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 451 C.proc.civ., instanţa apreciază că, din suma de 1500 de lei onorariu avocaţial depus la dosar, suma de 700 de lei este proporţională cu gradul de complexitatea relativ redusă al cauzei şi probatoriul administrat (numai proba cu înscrisuri, cauza soluţionându-se în două termene de judecată), astfel că a fost redus la această sumă, pe care contestatorul este îndreptăţit a o obţine de la intimată.

Cu privire la taxa judiciară de timbru, potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 „ sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului… când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”, urmează a nu se acorda, contestatorul având cale separată pentru aceasta, după rămânerea definitivă a hotărârii. Această sumă nu poate fi inclusă în cheltuielile de judecată, câtă vreme se poate solicita pe cale separată restituirea ei în termen de un an.

 De asemenea, nici taxa judiciară de timbru de 50 de lei pentru suspendarea executării silite nu se va acorda, întrucât, potrivit art. 45 alin. 1 lit. d şi alin. 2 OUG nr. 80/2013 ar trebui să solicite jumătate din această sumă după rămânerea definitivă a hotărârii, însă prin renunţarea la acest capăt de cerere după comunicarea cererii către intimată, a pierdut acest drept, şi nu o mai poate solicita.

Faţă de considerentele de mai sus,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului – terţ poprit -, invocată de instanţă din oficiu.

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul -, împotriva terţului poprit - ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Admite în parte contestaţia la executare silită formulată de către contestatorul -, în contradictoriu cu intimata - şi drept consecinţă:

Constată ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită în baza  titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. B 0006949/25.04.2008, încheiat de contestator cu -.

Anulează actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. /2017 al BEJA -.

Obligă intimata - la plata către contestator a sumei  de 830,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând să fie depus la Judecătoria Paşcani.

Pronunţată  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi,  02.02.2018.

 PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare