Acţiune în constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune. Aplicabilitatea în timp a Decretului nr. 167/1958. Dreptul de pârâtului de a cere executarea silită a sumei reprezentând sultă s-a născut la momentul pronunţării deciziei civile din apel,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.2018, sub nr. xx/299/2018, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate prescripţia dreptului material la acţiune, având ca obiect plata sumei de 5.200 lei reprezentând datoriile rezultate în urma partajului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma partajului stabilit de către Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. C/2001, a fost obligată la plata sumei de 5.200 lei ce reprezintă sultă imobiliară, decizia rămânând definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. D/2001 a Curţii de Apel Bucureşti. Reclamanta a considerat că este îndreptăţită să invoce constatarea prescripţiei dreptului la acţiune privind sulta, trecând mai mult de 3 ani de la stabilirea acesteia şi comunicarea deciziei către pârât.

În drept, au fost invocate prevederile art. 706 C.pr.civ., art. 2500, art. 2523 C.civ.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 07.06.2018, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a învederat că solicită constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată (filele 18-29).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 16).

Pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu a propus probe în apărare.

Instanţa a încuviinţat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. XX/23.11.2000 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. XX/1999 (filele 19-20), definitivă prin decizia civilă nr. XX/21.05.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. XX/2000 (filele 21-24) şi irevocabilă prin decizia civilă nr. D/2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. XX/2001 (filele 25-29), instanţa a dispus încetarea stării de devălmăşie dintre reclamanta A şi pârâtul B, a dispus ieşirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei, a atribuit fiecăruia câte un lot format din mai multe bunuri şi, pentru egalizarea acestora, a dispus obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 5.200 lei (52.000.000 ROL) cu titlu de sultă.

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Astfel, instanţa constată că, în cauză, prescripţia dreptului material la acţiune în ceea plata sultei stabilite în urma partajului soluţionat definitiv la data de 21.05.2011, este reglementată de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, în cazul acţiunilor patrimoniale, cum este şi prezenta cauza, termenul de prescripţie fiind cel general de 3 ani (art. 3 din Decret).

Aşa cum rezultă din art. 18, instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.

Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decret, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. În cazul obligaţiilor care urmează să se execute la cererea creditorului şi în cazul acelora al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept, iar dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.

Potrivit art. 377 alin. 1 pct. 3 vechiul C.pr.civ. (în vigoare la momentul soluţionării dosarului de partaj), hotărârile date în apel sunt definitive. Astfel, instanţa apreciază că dreptul de pârâtului de a cere executarea silită a sumei de 5.200 lei reprezentând sultă s-a născut la momentul pronunţării deciziei civile nr. XX/21.05.2011, şi anume la data de 21.05.2011.

Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtului în sensul că nu a avut cunoştinţă de decizia civilă nr. D/2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. XX/2001, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 261 alin. 3 C.pr.civ. 1865, hotărârile irevocabile (cum este şi cazul deciziei civile anterior menţionate) nu se comunică părţilor. Pe de altă parte, în condiţiile în care prin decizia civilă nr. D/2001 a fost soluţionat recursul formulat de pârâtul B, este evident faptul că acesta a avut cunoştinţă de existenţa dosarului, având obligaţia, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 C.pr.civ. 1865, să urmărească finalizarea procesului.

De asemenea, chiar şi în condiţiile în care pârâtul a dat dovada de pasivitate şi nu s-a interesat de soluţionarea recursului, instanţa constată că sulta în cuantum de 5.200 lei a fost stabilită prin decizia civilă nr. XX/21.05.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. XX/2000, de care acesta avea cunoştinţă.

Prin urmare, în condiţiile în care pârâtul nu a înţeles să pună în executare decizia civilă anterior menţionată vreme de mai bine de 17 ani, instanţa reţine că, în raport de prevederile art. 405 alin. 1 C.pr.civ. 1865, aceasta şi-a pierdut puterea executorie, reclamanta fiind îndreptăţită să solicite constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la plata sumei de 5.200 lei, pentru a preîntâmpina acţionarea sa în justiţie pentru plata sultei.

Prin urmare, având în vedere că au trecut 17 ani de când reclamanta a fost obligată să achite pârâtului suma de 5.200 lei, iar acesta nu a făcut dovada existenţei unor cauze întemeiate de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei, instanţa constată că dreptul pârâtului de a solicita sulta este prescris.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanţa va admite cererea şi va constata că dreptul material la acţiune al pârâtului cu privire la plata sumei de 5.200 lei cu titlu de sultă în baza deciziei civile nr. 1364/21.02.2001 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. 745/2001 este prescris.

Instanţa va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta A, cu domiciliul în ….., CNP .., în contradictoriu cu pârâtul B, cu domiciliul în …., CNP ….

Constată că dreptul material la acţiune al pârâtului cu privire la plata sumei de 5.200 lei cu titlu de sultă în baza deciziei civile nr. XX/21.02.2001 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ în dosarul nr. XX/2001 este prescris.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, XX.XX.2018.

Domenii speta

Spete similare