Pretenții. Respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune fiind încidente dispozițiile art.16 alin.1 lit a din Decretul 167/1958 potrivit cărora prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, respectiv

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanţe la data de 24.04.2015, înregistrată sub nr. 44325/299/2015, reclamanta A.P.B. a chemat în judecată pârâtul I.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-l oblige pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 15784,23 lei, din care suma de 12132,75 lei reprezintă contravaloarea cotelor de contribuţie întreţinere aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015, 2637,50 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate asupra debitului pentru perioada decembrie 2009-ianuarie 2015, iar suma de 1014 lei reprezintă valoarea fondului de reparații restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei faptul că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 00 situat în București, Sector 1, str. xx, nr.00, bl. 00, sc.00, et.00, calitate în care avea obligaţia de a achita contravaloarea cotelor de întreţinere aferente imobilului.

În continuare, reclamanta a arătat că pârâtul a achitat cu întârziere obligaţiile financiare către asociaţie acumulând un debit de 12132,75 lei care reprezintă contravaloarea cotelor de contribuţie întreţinere aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015, motiv pentru care s-a procedat și la calcularea penalităților de întârziere aferente debitului restant.

De asemenea, se precizează că la data de 02.07.2013 părțile au încheiat un acord de mediere prin care pârâtul și-a asumat angajamentul plății debitului în cuantum de 10180,95 lei în rate lunare, însă pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2537 C.Civ., C.Proc.Civ., precum şi dispoziţiile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a  depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 14-92).

Legal citat, la data de 23.06.2015 pârâtul a formulat note scrise prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligația de plată a cotelor de întreținere aferente lunilor decembrie 2009- iulie 2010, iar în ceea ce privește restul debitului restant s-a solicitat eșalonarea plății acestora pentru o perioadă mai îndelungată.

În susținerea cererii pârâtul a depus înscrisuri (f.100-108).

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 15.10.2015 instanța a pus în discuția părților excepția priscripției, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și la solicitarea pârâtului a admis cererea de acordare a unui termen de judecată în vederea angajarii unui apărător.

În ședința publică din data de 10.12.2015, pârâtul a depus înscrisuri (f.124-126), iar după acordarea cuvântului pe fond instanța a reținut cauza în pronunțare.

Analizând actele dosarului, deliberând cu prioritate,  în raport cu dispoziţiile art. 248  Cod pr Civ, asupra exceptiei prescripției,  instanţa reţine următoarele:

Pârâtul are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 00 situat în București, Sector 1, str. xx, nr.00, bl. 00, sc.00, et.00, calitate în raport de care, în temeiul  art. 46 şi art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în calitate de membru asociat, era obligată la plata cotelor de întreţinere faţă de Asociaţia de proprietari.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei f.107-108, instanța reține că, în perioada octombrie 2010 – iunie 2013 pârâtul a efectuat plăți parțiale reprezentând restanțele la întreținere, iar pe fiecare chitanță de plată a fost precizată valoarea debitului restant rămas.

În continuare, instanța reține că la data de 02.07.2013 părțile au încheiat un acord de mediere prin care pârâtul și-a asumat angajamentul plății debitului restant la acea dată în cuantum de 10180,95 lei în rate lunare (f.85).

În drept, având în vedere plățile voluntare efectuate de către pârât în perioada octombrie 2010 – iunie 2013 și acordul de mediere încheiat la data de 02.07.2013, instanța reține că în cauză devin incidente dispozițiile art.16 alin.1 lit a din Decretul 167/1958 potrivit cărora prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, facuta de cel în folosul căruia curge prescripţia.

Pe cale de consecință, având în vedere că, prin efectuarea fiecărei plăți a restanțelor la întreținere a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani,  excepția prescripției va fi respinsă, ca neîntemeiată.

În continuare, pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv pe cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari. În temeiul art. 49 din aceeaşi lege, Asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În această calitate de proprietar, pârâtul a beneficiat de serviciile prestate prin intermediul asociaţiei de proprietari şi avea obligaţia corelativă de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie îi revenea la cheltuielile asociaţiei de proprietari, astfel cum impun prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007.

În drept, instanţa reţine că, în baza art. 249 CPC. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

Din înscrisurile ataşate dosarului cauzei, respectiv listele de plată aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015 coroborate cu fişa individuală a apartamentului reiese că pârâtul a acumulat o datorie către asociaţie în valoare de 12132,75 lei, reprezentând contravaloare cote de contribuţie aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015 și 1014 lei reprezentând valoarea fondului de reparații.

În continuare, instanța are în vedere faptul că obligaţia de a plăti o sumă de bani este o obligaţie de a face, creditorului acestei obligaţii, în vederea obţinerii executării acesteia prin intermediul unei acţiuni în justiţie, nu-i revine decât sarcina de a proba existenţa temeiului plății şi executarea propriilor obligaţii, urmată de afirmarea neexecutării obligaţiei debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanţe de plată faptul că între cele două entităţi nu mai există nicio obligaţie valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, potrivit dispozițiilor Legii 230/2007 instanţa reţine că, prin listele de plată afișate - aferente perioadei acumulării debitului, reclamanta a dovedit existenţa dreptului de creanţă reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere și a fondului de reparații pentru lunile decembrie 2009-ianuarie 2015.

Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie, prin dovedirea plăţii sumelor solicitate de către reclamant întrucât chitanțele depuse la file 107-108 au fost avute în vedere la calculul debitului restant care face obiectul prezentului litigiu, iar chitanța depusă la fila 124 cuprinde mențiunea expresă privind plata restanțelor aferente listelor din septembrie 2015.

Astfel, având în vedere situația de fapt rezultată din înscrisurile analizate instanţa va reţine că pârâtul nu şi-a executat obligaţia de plată a sumelor restante, pe cale de consecință va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 12132,75 lei, reprezentând contravaloare cote de contribuţie aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015, precum și la plata sumei de 1014 lei reprezentând valoara fondului de reparații restant aferent perioadei ianuarie 2010- ianuarie 2015 (f.83-84).

În continuare, instanța are în vedere dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, dar şi procesul-verbal al asociaţiei de stabilire a cuantumului penalităţilor, astfel încât pârâtul este obligat să suporte penalitățile de întârziere generate de neachiatarea cotelor de întreținere la data scadenței.

În acest sens, instanța reține că, sunt datorate penalitățile de întârziere în cuantum de 2637,50 lei, calculate asupra debitului de 12132,75 lei, pentru perioada ianuarie 2010 -ianuarie 2015 (f. 83-84).

Pe cale de consecință, având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12132,75 lei, reprezentând contravaloare cote de contribuţie aferente lunilor decembrie 2009-ianuarie 2015, la plata sumei de 1014 lei reprezentând valoarea fondului de reparații aferent perioadei ianuarie 2010- ianuarie 2015 și la plata sumei de 2637,50 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra debitului pentru perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2015.

Cu privire la cererea pârâtului prin care se solicită eșalonarea debitului restant, instanța reține că potrivit art. 397 alin.3 CPC în cazurile în care instanţa poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând şi motivele pentru care a acordat termenul.

Însă, în cauză, având în vedere faptul că debitorului i s-a mai acordat posibilitatea plății eșalonate prin acordul de mediere, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată la termenele convenite, instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile finale ale alin.3 art.397 CPC conform cărora debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil şi nici dacă la data pronunţării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 674 alin. (1).

Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului privind eșalonarea plății debitului.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta are in vedere faptul ca, potrivit art. 1522 din Noul Cod civil, debitorul a fost puși în intarziere cel mai târziu la data formulării cererii de chemare în judecată, iar în temeiul art. 453 NCPC, constatând că pârâtul a căzut în pretenții, se constată culpa procesuală a acestuia în declanşarea prezentului litigiu, motiv pentru care instanta va admite cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecătorești va obliga pârâtul la plata sumei de  500 lei reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare